Afinul (Vaccinium myrtillus), fam. Ericaceae numit si: afin de munte, afin negru, afinghi, pomusoara.

Locatie: Creste in zona montana, incepand de ia limita inferioara a molidului, ajungand in zona alpina, pana la inaltimea de peste 2000 m. Se dezvolta bine, atat la semiumbra in molidisuri, in tufarisurile de ienupar si de jnepan, cat si in taietura sau doboraturi de padure sau chiar pe pajisti. Se gaseste in toate judetele din intreg lantul carpatic. Avand in vedere sistemul radicular puternic, este o buna planta fixatoare a plantelor supuse eroziunii.

Descrierea plantei: Este un arbust, cu frunze cazatoare, inalt pana la 50 cm, cu tulpina foarte ramificata, de culoare verde, fara perisori si cu muchii vizibile. Frunzele sunt colorate verde-deschis, alterne, eliptice, glabre, cu lungime de 1-3 cm si latime de 2 cm, cu varful ascutit si marunt dintat pe margine.

Florile sunt solitare, au peduncul scurt, usor aplecate, formate dintr-un caiiciu persistent, au corola de culoare roz, globuloasa alcatuita din cinci petale si anterele cu pinteni. Fructul este o baca de culoare albastru-inchis-brumat, globuloasa si zemoasa. Sucul din fructe este violaceu, are gust dulce, slab acrisor si parfumat. Semintele sunt mici, lungi pana la 1,2 mm, in forma de semiluna si de culoare bruna. Fructele se coc in august. Este o buna planta melifera.

Ce recoltam: Se utilizeaza atat frunzele - Folium Myrtilli-cat si fructele - Fructus Myrtilli. Frunzele au o nervatiune evidenta pe partea inferioara si sunt subtiri la pipait; nu au miros caracteristic, iar gustul este usor astringent. Specia Vaccinium myrtillus se poate confunda cu specia Vaccinium uliginosum care se caracterizeaza prin urmatoarele insusiri distincte: tulpini si ramuri cilindrice, frunzele au marginea fara dinti, varful este obtuz, nervatiunea este reticulata, iar frunzele au partea inferioara de culoare verde-albastrui. Sucul fructelor este albicios.Fructele constituie cel mai valoros produs ce se poate recolta de la aceasta specie. Diametrul acestora este de 6-10 mm. Mirosul fructelor este slab si caracteristic, iar gustui este duice-acrisor. in depozite, fructele de afin se pot confunda cu cele de soc (Sambucus nigra), care au insa numai 2-4 seminte, lungi pana la 4 mm, de forma ovala si turtite.

Compozitie: Frunzele contin tanin (cca 10%), derivati flavonici (cvercetina), ericolina, arbutina, acid chinic si alte substante datorita carora au proprietatea de a diminua continutul de zahar din sangele diabeticilor. Fructele contin tanin (6-15%), aciziorganici pana la 7%, (citric, malic, chinic, lactic, oxalic), zaharuri 25%, vitamine (C - 1,6 mg%, din complexul B, provitamina A) si o substanta coloranta numita mirtilina.

Cultivare: Cele prezentate se refera la afinul salbatic. In tara noastra a fost introdus in cultura afinul cu tufa inalta, originar din America de Nord, din care se cunosc numeroase soiuri. Inmultirea acestora se poate realiza prin inradacinarea butasilor lignificati sau verzi si prin despartirea tufelor, metode cunoscute in practica agricola, in gradina proprie se pot realiza cateva tufe de afin daca veti planta butasi inrada"cinati sau portiuni din tufe vechi la distanta de 2x1 m in gropi de 30x30x30 cm. La fiecare tufa se va pune cate 4-5 kg gunoi de grajd bine fermentat. Cele mai bune rezultate se obtin la plantatul de primavara timpuriu. In anii secetosi este bine sa se ude la cuib.

Recoltare: Frunzele se recolteaza incepand de la sfarsitul lunii iulie pana in septembrie. Recoltatul propriu-zis se realizeaza prin strunjirea ramurilor, fara fructe, care sunt taiate cu cutitul sau cu secera. Desprinderea frunzelor de pe ramuri se mai poate realiza prin baterea ramurilor, care in prealabil au fost lasate cateva zile la umbra, pentru uscare. In aceasta perioada ramurile nu sunt uscate si sunt inca flexibile. Uscarea frunzelor se poate realiza si in uscatoare artificiale la temperatura de 3540. Randamentul de uscare a frunzelor este de 3-4:1.

Din 6-9 kg.ramuri verzi se poate obtine 1 kg frunze uscate. Fructele se recolteaza in luna august. Acestea se desprind de ramuri cu mana sau cu dispozitive sub forma de piepteni, spatiile dintre dinti urmand a fi mai mici decat diametrul acestora. Curatirea fructelor de restul de impuritati se realizeaza de obicei prin punerea acestora in vase cu apa, inlaturand toate impuritatile care plutesc. Dupa zvantare la aer, fructele se vor usca in continuare in incaperi incalzite, asezate pe site confectionate din materiale care nu ruginesc sau in uscatorii la temperatura de 60-70. Randamentul de uscare al fructelor este de 7-8:1.

Utilizare: Compozitia chimica complexa si in special taninul din frunzele si fructele de afin confera acestora proprietati astringente si antidiabetice. Datorita arbutinei si dupa unii autori si a hidrochinonei frunzele au insusiri bacteriostatice. Din frunzele de afin se prepara un ceai prin infuzie sau decoctie in proportie de 0,5-3%, folosinduse 1-2 cani pe zi in tratamentul diareei, ca antiseptic urinar si slab diuretic. Din fructe: o lingurita si jumatate de fructe uscate si zdrobite, la 500 ml apa rece, se prepara un decoct, care se fierbe 1/2 ora. Acesta se bea caldut in trei reprize in decursul unei zile si are actiune in reducerea proceselor de fermentatie si putrefactie intestinala, astfel fiind un bun remediu in combaterea tuturor formelor de diaree si a colitelor cronice. Fructele consumate in stare proaspata regleaza scaunele, fac sa inceteze fermentatiile intestinale, ajuta la eliminarea gazelor si amelioreaza inflamatiile intestinale. Din fructele de afin se poate prepara lichior sau vin care au proprietati antiseptice si astringente.