Razboiul Crimeii Inceputul razboiului In deceniul al cincilea al secolului al XIX-lea, conducatorii britanici si-au exprimat temerile In legatura cu interesul

aratat de Rusia pentru India si Afganistan si erau dornici sa gaseasca o cale pentru a contrabalansa aceasta amenintare. Originea crizei prin care s-a ajuns la Razboiul Crimeii sta In chestiunea locurilor sfinte. Era vorba de reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte, ale catolicilor latini, pe de-alta, ale ortodocsilor In Locurile Sfinte din Palestina: la Ierusalim, Bethleem etc. Pelerinii ortodocsi erau mai multi decat cei latini. Impartirea locurilor sfinte Intre grupurile de pelerini fusese reglementata, In 1757, printr-un act al sultanului, care fusese foarte exact. Spre exemplu, la Ierusalim catolicii primisera In posesiune Biserica Sf. Mormant si, Intr-un anumit numar, si alte locuri de pelerinaj; la Bethleem li se daduse Biserica si Pestera Nasterii, care se gaseste sub biserica. Ortodocsilor li se dadusera capele de ordin secundar In aceleasi locuri. Chestiunea era mai complicata, deoarece Franta avea un rol traditional de protector al catolicilor din Orient, acordat de catre sultan In 1740, printr-un acord special. Pe de alta parte, In 1774, prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, Rusia obtinuse protectia pelerinilor de rit ortodox. Prin urmare, In afara de rivalitatea dintre grupurile de pelerini In realitate existau doua rivalitati de influenta: influenta franceza exercitata In folosul catolicilor si influenta rusa exercitata In folosul ortodocsilor. Din 1774, chestiunea pelerinajelor la locurile sfinte evoluase fara Incetare Intr-un sens favorabil ortodocsilor si prin consecinta influentei ruse. Printr-o serie de documente succedate mai ales Intre 1808 si 1820, Intr-un timp cand Franta nu putea sa intervina direct In politica Orientului, Rusia obtinuse pentru pelerinii ortodocsi avantaje din ce In ce mai mari; spre exemplu, Biserica Sf. Mormant trecuse In mainile ortodocsilor. Nu exista nici o Indoiala ca pelerinii ortodocsi aveau, la mijlocul sec. XIX, o situatie mult mai favorabila decat cea a pelerinilor catolici. Aceasta este situatia pe care Napoleon al III-lea a vrut s-o schimbe din momentul In care a devenit print-presedinte. Prin urmare, guvernul francez a Inceput sa negocieze cu turcii din luna mai 1850, contestand pozitiile obtinute de ortodocsii din Palestina. Discutiile au durat mult timp, iar ca rezultat, la 8 februarie 1852, un firman al sultanului le dadea catolicilor trei chei ale bisericii din Bethleem. Printre altele, catolicii primeau dreptul de a oficia predici la altarul Mormantului Fecioarei. Cu aceasta decizie a sultanului problema parea a fi rezolvata, cel putin din punct de vedere francez. Dar reactia rusilor la firmanul sultanului era previzibila. Trimisul lui Nicolae I i-a cerut sultanului sa anuleze decizia si sa stabileasca statu quo ante. In opinia tarului, prestigiul Rusiei In Orient nu trebuia sa sufere nici o atingere, de aceea trebuiau luate masuri cat mai repede. Consulul rus a intervenit energic pe

langa sultan, care a cedat, semnand un nou firman, In martie 1852, anuland decizia luata In urma cu o luna. Dar documentul era secret, pe cand primul act fusese public. Contradictia trebuia, din pacate, sa apara la scurt timp. Sultanul nu-si facea iluzii, el a vrut doar sa castige timp si chiar a reusit sa castige cateva luni. Cand pelerinii au sosit In 1852, conflictul s-a produs. Catolicii au afirmat ca lor le apartineau cheile de la biserica din Bethleem, iar ortodocsii ca un ordin al sultanului le-a Inapoiat-o! Consulul rus a intervenit direct pe langa administratia turca, cerandu-i sa publice decizia secreta a sultanului care restabilea drepturile ortodoxe. Guvernul turc, foarte Incurcat, s-a multumit sa reuneasca un oarecare numar de notabili din Ierusalim si Bethleem si sa le citeasca firmanul secret al sultanului. Documentul n-a fost publicat Insa, astfel Incat pelerinii catolici si-au exercitat drepturile fara a tine seama de drepturile obtinute ulterior de catre Rusia. Tarul Nicolae I al Rusiei a trimis In misiune, la Inalta Poarta, un diplomat, Alexandr Sergheevici Mensikov. Conform mai vechilor tratate, Sultanul Abd-ul-Mejid I se obliga sa "protejeze religia crestina si bisericile sale". Mensikov a Incercat sa negocieze noi tratate, care sa fi permis sa se amestece In afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de cate ori rusi ar fi considerat inadecvata protectia Sultanului. In acelasi timp, guvernul britanic al primului ministru George HamiltonGordon l-a trimis In misiune In Turcia pe Lord Stratford, care a aflat de pretentiile rusilor imediat ce a ajuns la Istambul. Lord Stratford a reusit sa-l convinga pe sultan sa respinga cererile rusilor, demonstrandu-i ca acestea compromit independenta turcilor. Benjamin Disraeli a acuzat actiunile guvernamentale care faceau razboiul inevitabil, pornind procesul prin care primul-ministru avea sa fie fortat sa demisioneze. Imediat dupa ce a aflat de esecul diplomatic al lui Mensikov, tarul a ordonat armatei ruse sa intre In Moldova si Valahia, (principate autonome sub suzeranitatea otomana, In care Rusia era considerata ca un aparator special al bisericii ortodoxe), folosindu-se de pretextul esecului rezolvarii problemei locurilor sfinte. Nicolae I a crezut ca puterile europene nu aveau sa protesteze la actiunea rusa de ocupare a unor teritorii periferice aflate In sfera de influenta otomana. In plus, tarul spera ca aceste puteri sa-i fie recunoscatoare pentru rolul Rusiei la Inabusirea revolutiilor europene de la 1848. Asediul Sevastopolului In luna urmatoare, desi pretextul pentru razboi disparuse, trupele aliate au debarcat In Crimeea si au asediat orasul Sevastopol, baza principala a flotei tariste a Marii Negre, de unde venea principala amenintare de invadare a Mediteranei. Rusii si-au sabordat vasele de razboi, tunurile navale fiind folosite la marirea numarului pieselor de artilerie folosite la apararea fortificatiilor, iar marinarii au fost Incadrati In trupele terestre pe post de infanteristi. Orasul a fost cucerit de In septembrie 1855.

In primavara anului 1855, comandantii aliati franco-britanici au decis sa trimita un corp expeditionar In Marea Azov care sa distruga comunicatiile si aprovizionarea Sevastopolului. Pe 12 mai 1855, vasele de razboi franco-engleze au intrat In Stramtoarea Kerci si au distrus bateriile de coasta din golful Kamisevaia. Noua zile mai tarziu, flota aliata a atacat portul Taganrog, important datorita depozitelor de alimente (paine, grau, orz si secara), stocate aici dupa oprirea exporturilor rusesti, datorata izbucnirii razboiului. Portul era important si datorita faptului ca se afla aproape de importantul oras Rostov pe Don. Guvernatorul Taganrogului, Egor Tolstoi, si generalul-locotenent Ivan Krasnov au refuzat ultimatumul, raspunzand ca rusii nu-si predau niciodata orasele. Aliatii au bombardat orasul timp de mai bine de sase ore si au debarcat 300 de soldati, care au atacat centrul orasului, de unde au fost respinsi de trupele cazacilor de pe Don si de subunitatile de voluntari. In iulie 1855, navele aliate au Incercat sa ocoleasca Taganrogul pentru a se Indrepta catre Rostov pe Don, intrand pe raul Don prin raul Mius. Pe 12 iulie 1855 nava britanica Jasper a esuat langa Taganrog datorita unui pescar care mutase balizele de semnalizare In apele putin adanci. Cazacii au luat cu asalt vasul britanic si l-au aruncat In aer. A treia Incercare de asediu a fost facuta pe 19-31 august 1855, dar orasul fusese, Intre timp, bine fortificat, iar desanturile aliate nu au reusit sa se apropie suficient de tarm pentru a debarca. Flota aliata a parasit Golful Taganrog pe 2 septembrie, continuand sa efectueze operatiuni militare minore de-a lungul tarmurilor, Marii Azov pana toamna tarziu. Rusia era dependenta de importuri atat pentru industria civila cat si pentru cea militara si pentru aprovizionarea armatei, blocada afectand foarte serios economia tarii. Flota franco-britanica a reusit sa distruga cateva forturi de pe coasta finlandeza, dar multe alte tentative au fost respinse de rusi. Incendierea depozitelor de gudron din Oulu (Uleborg) si Raahe (Brahestad) a provocat critici internationale, iar In Anglia, un deputat a cerut explicatii Primului Lord al Amiralitatii despre un sistem care duce un mare razboi prin jefuirea si distrugerea proprietatii taranilor lipsiti de aparare. In toamna, flota aliata a parasit Baltica pentru a se muta In Marea Alba, debarcand infanteristi In Peninsula Kola si pe Solovki. Incercarea aliatilor de a lua cu asalt Arhanghelskul a dat gres, la fel ca si tentativa de cucerire a Petropavlovskul In Kamciatka. Negocierile de pace au Inceput In 1856, In Rusia fiind pe tron un nou tar, Alexandru al II-lea. Prin prevederile tratatului de pace de la Paris din 1856, "planul In patru puncte" propus In 1854 a fost substantial dezvoltat. In principal, privilegiile speciale ale Rusiei In Principatele Dunarene au fost transferat catre grupul Marilor Puteri. In plus, navelor de lupta ale tuturor natiunilor le-a fost interzis accesul In Marea Neagra. Flota rusa fusese deja distrusa In timpul razboiului. Mai mult, tarul si sultanul au fost de acord sa nu mai Infiinteze nici un arsenal naval militar pe tarmurile marii. Clauza Marii Negre a fost o prevedere extrem de dezavantajoasa pentru Rusia, datorita scaderii drastice a amenintarii tariste la adresa turcilor. Mai

mult, Marile Puteri au actionat In directia respectarii independentei si integritatii Imperiului Otoman. Tratatul de la Paris a fost valabil pana In 1871, cand Franta a fost zdrobita de Prusia In razboiul franco-prusac. In vreme ce Prusia si alte cateva state germane s-au unit pentru a forma Imperiul German, Imparatul francez Napoleon al III-lea a fost detronat, aparand Republica Franceza. In timpul domniei sale, dornic sa obtina sprijinul Angliei, Napoleon al III-lea s-a opus cu putere Rusiei In ceea ce priveste rezolvarea Problemei Orientale. Conflictul ruso-otoman nu ameninta In niciun fel interesele Frantei. De aceea, Franta a Incetat politica antirusa dupa proclamarea Republicii. Incurajata de atitudinea franceza si avand si sprijinul cancelarului german Otto, Frst von Bismarck, Rusia a denuntat tratatul din 1856. Cum Anglia singura nu era capabila sa asigure respectarea tratatului, Rusia si-a reInfiintat flota din Marea Neagra. Razboiul Crimeii a produs un exod In masa a tatarilor din Crimeea catre teritoriile otomane, ducand la depopularea grava a peninsulei.