I Esența problemei orientale.

În vreme ce în Occidentul Europei se desfășura lupta pentru hegemonie între Bourboni și

Habsurgi, în sud-estul continentului ia naștere și se dezvolta așa numita problemă orientală,
definită ca ˶o problemă de moștenire pusă de decăderea Imperiului Otoman, care nu a putut fi
rezolvată prin procedeul compensațiilor din cauza imposibilității de a stabili părți echivalente
între pretendenții la moștenire"1, fapt ce va determina în secolele următoare a centrului de
greutate al politicii europene în Peninsula Balcanică.

Imperiul Otoman încetează, de la sfârșitul secolului al XVII-la, de a mai fi o mare forță, ci

dimpotrivă devine un obiect de litigiu european. Decăderea militară a otomanilor, mai ales de
înfrângerea pe care a suferit-o sub zidurile Vienei(1683), a pus o problemă de succesiune pe
care Austria mai întâi, apoi Rusia, încearcă să o rezolve înfolosul ei.2 Dacă pe parcursul mai
multor secole chestiunea orientala fusese o problemă de apărare, cu secolul al XVIII-lea intră
intră într-o nouă fază turcii nu mai inspiră teamă, dimpotrivă se manifestă grija pntru
menținerea ei. Menținerea Imperiului Otoman apare tot mai mult ca o necesitate stringentă
de a menține echilibrul european și de a înlătura ambițiile Rusiiei care devine o putere
universală și amenință pacea întregii lumi.3 Dar ceea ce dădea atât preț moștenirii otomane,
era posesiunea Constantonopolului și a strâmtorilor. O credință universal răspândită lega
dobândirea acestui oraș și a teritoriului învecinat ideea de hegemonie asupra întregului Orient.
˶Constantinopolul, spunea Napoleon, a fost așezat pentru a fi centrul și sediul dominației
universale"4. Așa cum s-a spus în termeni excelenți ˶Această chestiune a strâmtorilor, această
luptă continuă pentru accesul liber la Marea Neagră sau Egee, se menține de-a lungul
secolelor ca elementul invariabil al chestunii orientale orice putere care încearcă să stabilească
în mările Levantului o supremație politică sau comercială redeschide eternul focar al
discordiei. Din vremea îndepărtată a hegemoniei Atenei la Pontul Euxin până la campaniile
Ecaterinei a II-a și la războaiele orientale din secolul al XIX-lea a fost întotdeauna aceeași".5

II. Chestiunea Orientală. Conceptul și elemente de istoriografie.

1
Istoria României, vol.III, p.455.
2
Oțetea Andrei, Contribuții la chestiunea orientală, În Scrieri Alese, Cluj-Napoca, 1980, p.70.
3
Ibidem, p.70.
4
Vandal A, Napoleon et Alexandre Ier, Paris, 1906, vol I, p.268.
5
Brătianu Gheorhe, La commerce genois dans la Mer Noir au XIIIe siecle, Paris, 1929, p.286-287.
 Ceea ce s-a numit în istoriografie drept chestiune, problemă sau criză orientală este un
fenomen istoric complex, care a dat naștere unor numeroase controverse. În vocabularul
diplomației engleze, termenul de chestiune orientală nu a fost inclus până în perioada
războiului grec de independență (1831-1832)6. Istoricii englezi au avansat numeroase definiții,
dintre care le amintesc pe cele ale lui W.Miller care considera că ˶chestiunea orientală poate fi
definită ca problema umplerii golului creat de dispariția treptată a Imperiului Otoman din
Europa"7, în timp ce lordul Morley credea că este vorba despre ˶triunghiul complicat,înșelător
și întrețesut de interese conflictuale, popoare rivale și credințe antagonice care se ascunde sub
numele facil de chestiune orientală".

Alți istorici, de la Jacques Ancel8 la Andrei Oțetea9, dfinesc chestiunea orientală ca fiind un
proces al dizlocării Imperiului Otoman, al emancipărilor popoarelor subjugate și al
intervenției politico-militare a marilor puteri interesate în ˶despuierea omului bolnav".

Pentru Franceso Ercole, esența chestiunii orientale se compune din aspecte variate politice,
etnice, economice, religioase, relative la regiunile care, după ce au încetat să facă parte din
Imperiul Bizantin, au format între secolele al XV-al XVI-lea baza teritorială a Imperiului
Otoman.10 M. Lheritier era de părerea că ˶problema orienală, care nu apărea decât ca o
chestiune teritorială și politică, consistă în fond din jocul tuturor forțelor care concurează în
viața Orientului"11.

Constantin Șerban considera că problema orientală însemna pentru popoarele din Răsăritul
Europei ˶emanciparea politică și economică și crearea unui climat favorabil pentru
desăvârșirea unității lor statale"12

Una din problemele cele mai controversate in istoriografia problemei orientale este cea a
începuturilor. J.A.R.Marriot o rezolvă simplu ˶Problema Orientală s-a născut din ciocnirea pe
pământurilor sud-estului european a obiceiurilor, ideilor, prejudecăților din vest cu cele din
est". În Antichitate este reprezentată de luptele dintre greci și perși, apoi dintre romani și
regatele elenistice, iar mai târziu, în evul mediu, de ciocnirile dintre islam și creștinătate13.
S.M.Soloviev, reprezentantul curentului zapadniki, considera că problema orientală a apărut
atunci când europeanul a înțeles deosebirile dintre Europa și Asia, dintre culturile celor două
6
Chirica Valentin-Codrin, Anglia și chestiunea Orientală. 1830-1900, Editura Helios, Iași, 1999, p.9.
7
Miller W, The Ottoman Empire and its Succesors, Second Editions, Cambridge, 1927, p.1.
8
Ancel Jacques, Manuel historique de la question d orient, 1792-1923, Paris, 1923.
9
Oțetea Andrei, Contrubution a la question d orient, Bucharest, Cultura Națională, 1930.
10
Ercole Franceso, La question d oriente, Roma, 1939, p1-4.
11
Lheriritier M, Regions historiques Europe centrale, Orient mediteraneen et question d orient, în Revue de
synthese historique, t.XIX(1928), p,43-67.
12
Șerban Constantin, ˶Românii și problema orientală", 1683-1713, în ˶Revista de Istorie", tom 33(1980). Nr.10.
p 1945-1946.
13
Marriot J.A.R, The Eastern Question. An Historical Study in European Diplomacy, Oxford, Clarendon Press,
1963, p.1
continente, adică în perioada Greciei antice. Pentru slavofili, al căror reprezentant este
Danilevski, chestiunea orientală este lupta dintre lumea germano-romano, catolică și lumea
greco-slavă, ortodoxă, declanșată odată cu marea schismă