Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Ion Creangă”

Facultatea: Istorie şi etnopedagogie

Catedra: Istoria românilor

Teză de licenţă

Unirea Basarabiei cu România

şi ratificarea ei internaţională.

Conducător ştiinţific:
...
doctor conferenţiar.
A efectuat:
...
studentă a anului V, f/f.

Chişinău

2
 Cuprins
I.Introducere ...................................................................................................... 3
Note la introducere .............................................................................................14
II. Capitolul I. Deşteptarea românilor basarabeni în 1917. Lupta pentru autonomie.
§1. Premizele marelui act istoric al Unirii .................................................... 22
§2. Crearea partidului Naţional Moldovenesc-promotorul ideii naţionale.
Programul şi activitatea lui...................................................................... 26
§3. Organizaţiile militare moldoveneşti. Congresul ostaşilor moldoveni.
Proclamarea autonomiei Basarabiei. ..................................................... 32
III.Capitolul II. Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti.
§1. Crearea sfatului Ţării. ............................................................................ 36
§2. Formarea Republicii Democratice Moldoveneşti şi construirea primului
guvern. ................................................................................................... 42
§3. Proclamarea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. ..... 47
IV. Capitolul III. Unirea Basarabiei cu România şi lupta pentru recunoaşterea ei
internaţională.
§1. Unirea condiţionată a Basarabiei cu România din 27 martie 1918. ....... 52
§2. Ratificarea de către Parlamentul României şi lupta pentru recunoaşterea
internaţională a Unirii Basarabiei cu România. ....................................... 59
V. Note la Capitolul I-III ................................................................................. 67
VI.Încheiere........................................................................................................ 72
VII. Bibliografie ................................................................................................ 77

3
 Introducere
Marea Unire reprezintă una din cele mai importante evenimente ale istoriei
neamului românesc. La 1918, în urma destrămării imperiului rus şi cel Astro-
Ungar, teritoriile româneşti aflate timp îndelungat sub stăpînire străină s-au reunit
cu România, formîndu-se astfel statul naţional unitar român, care a cuprins în
hotarele sale aproape toate teritoriile locuite de români. Pînă nu demult
evenimentele ce s-au petrecut în Basarabia în 1917-1918 au fost cu mută grijă
ascunse de ideologii „internaţionalişti”, ce promovau cu multă rîvnă politică de
deznaţionalizare a poporului băştinaş, lipsindu-l de orice informaţie veridică despre
acest important epizod din istoria românilor basarabeni. În acest sens, istoricii
sovietici, ignorînd adevărul istoric, au falsificat istoria luptei de eliberare naţională
a românilor din stînga Prutului, în special evenimentele din 1917-1918 legate de
activitatea „Sfatului Ţării”, organ suprem de conducere al acestei lupte, ales în
mod democratic şi care reprezinta proporţional etniile conlocuitoare, clasele şi
categoriile sociale din Basarabia. Pornind de pe aceste poziţii s-a contestat
legitimitatea statului naţional român constituit în 1918, iar acţiunile Regatului
Român întru atingerea idealului naţional au fost calificate drept acte „de
anexiune”, „de intervenţie armată”, „de agresiune militară”, etc. Astfel, timp de
cîteva decenii despre evenimentele desfăşurate în Basarabia în anul 1917-1918,
cititorului de la noi i-a fost servită o informaţie falsificată, cu un pronunţat caracter
antinaţional. Măreţele evenimente, numele şi faptele marilor personalităţi ale
neamului nostru, deveniseră subiecte de denigrare publică sau şterse cu desăvîrşire
din istorie. Spre regret, aceste concepţii apărute imediat după primul război
mondial, mai sînt împărtăşite şi astăzi de către unii istorici şi politicieni din
Republica Moldova şi de peste hotare. Actualmente, cînd edificăm o societate
democrată, în condiţiile pluralismului de opinii, considerăm că o revizuire a
modului de tratare a istoriei este strict necesară. Adevărul despre evenimentele ce
au avut loc în Basarabia în 1918 au o mare importanţă astăzi cînd românii de la

4
estul Prutului luptă pentru afirmarea aceloraşi idealuri, iar vremurile pe care le
trăim au o mulţime de similitudini cu anii 1917-1918.
Studierea acestei pagini din istoria neamului trebuie să scoată din anonimat
toate numele patrioţilor care au creat „Sfatul Ţării”, au proclamat Republica
Democrată Moldovenească, au declarat independenţa ei statală şi au înfăptuit
unirea cu Ţara. Mai mult decît atît, unirea Basarabiei cu România la 27 martie
1918 a impulsionat procesul de emancipare a românilor aflaţi încă în hotarele
imperiului Austro-Ungar.
Acestor măreţe evenimente din istoria neamului nostru li s-au consacrat mii
de lucrări monografice, broşuri, materiale, articole. Totuşi, tema unirii de la 1918 a
tuturor românilor într-un singur stat a fost, este şi va fi solicitată de către cititorul
de la noi din cauză că acest eveniment se prezintă ca cel mai important din întreaga
istorie milenară neamului românesc.
Timp de peste şapte decenii maşina de propagandă comunistă şi
instrumentele ei docile de la Chişinău, precum şi istoriografia sovietică au fost
preocupate îndeaproape şi cît se poate de atent de răstălmăcirea conţinutului
adevărat al mişcării naţionale din Basarabia din 1917 şi actului unirii ţinutului cu
România, în 1918. În perioada interbelică, la Moscovaa fost creată o „societate a
basarabenilor”, de fapt o grupare diversionistă pentru defăimarea Basarabiei şi
pentru crearea şi întreţinerea în ţinut şi în afara lui a unei predispoziţii
antiromâneşti şi pregătirea opiniei publice internaţionale în vederea cotropirii
ţinutului de către bolşevici.Gruparea avea şi o publicaţie periodică proprie, numită
„Krasnaia Bessarabia”. Membrii grupării au publicat în această revistă, dar şi la
Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Balta, Tiraspol etc. mai multe articole, cărţi şi
broşuri, în care atitudinea foarte deschisă antiromânească este exprimată în
termenii cei mai duri.1 După cotropirea Basarabiei în 1940, această atitudine este
cultivată sîrguincios şi la Chişinău. După război mai ales, apar zeci şi zeci de cărţi,
sute şi mii de articole, preocuparea constantă a cărora a fost să propage ura faţă de
tot ce e românesc. Istoriografia sovietică a apreciat unirea Basarabiei drept

5
„eveniment accidental”, „act de trădare” din partea unora şi „de agresiune” din
partea altora. Aceste evenimente măreţe au fost calificate drept „ocupaţie
premeditată”, „contrarevoluţie” inspirată de duşmanii clasei muncitoare şi ai ideii
socialiste. Titlurile preferate ale lucrărilor „istorice”erau „Rolul trădător al Sfatului
Ţării”, „Regim de represii sîngeroase”, „Politica teroarei şi a jafului în Basarabia”
etc. Printr-un limbaj pur şi simplu brutal, ceea ce le făcea încă mai străine de
realitatea istorică la care se refereau, se evidenţiau scrierile istoricilor: N.
Berezneacov2, A. Esaulenco3, Gh. Fiodorov4, V. Lungu5, S. Brîseachin şi M.
Sîtnic6, A. Lazarev7, N. Roitman ş.a. Etapa istorică cuprinsă între anii 1918-1940 a
fost botezată, în cazul Basarabiei, drept „perioadă de ocupaţie”.
Cît priveşte aspectele cele mai importante, luate aparte, ale perioadei,
istoriografia sovietică a lucrat stăruitor, făcînd uz şi aici de formulele şi expresiile
cele mai violente, la crearea falsului, cum că puterea sovietică ar fi dat pămînt
ţăranilor basarabeni8, iar „burgheziaşi moşierii romîni”l-ar fi luat înapoi, că „Sfatul
Ţării”nu numai că n-a servit cauza naţională a moldovenilor dar s-ar fi vîndut
exploatatorilor din România9, că nu ar fi avut loc o unire legală a Basarabiei cu
România, ci o cotropire a ţinutului de către armata română cu susţinerea
imperialismului internaţional.10 Drept urmare a tuturor acestor condiţii, pe tot
parcursul celor 22 de ani, cît ţinutul s-a aflat sub stăpînirea românească,
basarabeniiar fi luptat împotriva acestia.11
Toată propaganda aceasta, complet străinăde realitatea istorică, a lucrat, mai
întîi, la motivarea pretenţiilor cotropitoare ale U.R.S.S. asupra Basarabiei, iar după
1940, a încercat să îndreptăţească actul cotropirii.12
Aprecierile respective însă n-aveau nimic comun cu realitatea istorică, ele
aveau un caracter politic românofob şi erau vehiculate insistent de propaganda
sovietică. Istoricii din fosta R.S.S.M., executînd o comandă a Moscovei, fiind
controlaţi şi dirijaţi de C.C. al P.C.U.S., au comis o mulţime de abateri de la
principiile metodologiei obiective în procesul de reflectare a acestor evenimente
istorice. O atare stare de lucruri era generată şi de alte motive. Multe documente nu

6
erau accesibile cercetărilor. Se foloseau numai materialelepermise de cenzura
sovietică şi editate în culegeri de documente viguros selectate.13
O analiză amplă a istoriografiei sovietice la problema cercetată o
desprindem din lucrările unor istorici din Occident, cum ar fi Mihail Bruhis 14 şi
W.P. Van Meurs.15
De pe poziţii diametral opuse istoriografiei sovietice, problema în cauză, şi-a
găsit o tratare amplă şi în istoriografia românească, chiar imediat după Unire. În
aceste lucrări actul firesc al reîntoarcerii Basarabiei la vatra românismului se
prezintă de obicei în lumina consideraţiunilor de ordin personal sau naţional.
Astfel, I. Nistor în meritoasa sa lucrare „Istoria Basarabiei” ar fi înclinat să creadă
că rolul principal în mişcarea naţională l-au avut soldaţii moldoveni de pe frontul
român.16
Ideea naţională trece de la militari la intelectualii moldoveni care adoptă
ideea autonomiei, formînd un partid naţional. Acest partid, cu ajutorul militarilor,
creează „Sfatul Ţării” şi înfăptuieşte unirea. Rolul principal în toată mişcarea este
atribuit cîtorva personalităţi predistinate pentru realizarea unui ideal naţional,
pentru îndeplinirea unei chemări istorice.
Cam aceeaşi părere în chestiunea unirii o are şi C. Kiriţescu, care afirmă că
„despărţirea Basarabiei de Rusia s-a zămîslit în întrunirile soldaţilor”. În aceleaşi
culori idilice autorul prezintă influenţa pe care au avut-o prizonierii ardeleni şi
bucovineni asupra unui grup de studenţi la Kiev şi rolul cîtorva refugiaţi din Ardeal
şi Bucovina în mişcarea de la Chişinău.17
Mai aproape de adevăr sunt părerile doctorului P.Cazacu, care bazat pe mai
multe izvoare afirmă, că „libertăţile proclamate de revoluţia rusească au dat putinţă
instinctului naţional moldevenesc să se manifeste şi în Basarabia”. Aceste
manifestări se accentuează în special în rîndurile militarilor moldoveni. Ideea
autonomiei Basarabiei, „pornită de la partidul naţional”, prin congresul militarilor
moldoveni din octombrie 1917, îşi găsesc realizarea în crearea „Sfatului Ţării”.
Anarhia, care cuprinde şi Basarabia, duce la chemarea armatei române. Aceasta

7
stabileşte linişte în ţară şi dă putinţă elementelor naţionale să-şi manifeste dorinţa
pentru unire. Unirea Basarabiei, pe lîngă alţi factori, se datoreşte în bună parte şi
guvernului român.18 În lucrare autorul se arată mai puţin înclinat spre a idealiza
rolul personalităţilor basarabene în mişcarea naţională. Părerea lui P. Cazacu este
împărtăşită în mare măsură şi de E. Giurgea, care crede, că unirea s-a făcut „graţie
schimbării formei de guvernămînt şi a revoluţiei” din Rusia, iar pe de altă parte,
datorită redeşteptării naţionale a românilor – moldoveni. Un rol însemnat în
chestiunea unirii se atribuie de către autor armatei române.19
Mai puţin obiectivă este lucrarea lui D. Bogos, în care afirmă că un grup de
studenţi moldoveni de la Kiev, sub influenţa ardelenilor şi bucovinenilor prizonieri
de acolo, au fost factorii principali ai ideii unirii, deşi la sfîrşit autorul conchide că
unirea a făcut-o „vocea sîngelui”.20 Din lucrările de memoralistică se remarcă cele
ale lui O. Ghibu. Însă autorul este obsedat de iluzia ademenitoare a unui
messianism naţional şi apostolat cultural, pe care el l-ar fi îndeplinit în Basarabia,
toată mişcarea naţională din această provincie o atribuie unui grup de ardeleni, în
special ziarului „România Nouă”, a cărui director a fost.21
De o mare valoare sunt lucrările istoricului A. Boldur. Astfel, într-o broşură
sintetică consacrată chestiunii unirii, făcînd analiza părerilor care au fost emise,
vine la concluzia, că ideea naţională s-a născut din „ideea slujirii poporului”, creată
de mediul intelectual rus, în care a crescut generaţia tinerilor care au înfăptuit
unirea. Unirea după părerile lui A. Boldur, „este un act al înţelepciunii istorice”, şi
la ea au contribuit mai mulţi factori de ordin social, politic, personal, etc. 22 În
lucrarea sa fundamentală „Istoria Basarabiei”, el concluzionează că unirea s-a
realizat în împrejurări de fapt şi psihologice foarte complicate. „Pe de o parte
revoluţia rusească, pe de altă parte victoria puterilor centrale, pe de o parte
mişcarea naţională din Basarabia, de altă parte tendinţa firească a Regatului Român
spre unire cu Basarabia, toate acestea au influenţat asupra mersului evenimentelor
din Basarabia şi au condiţionat rezultatul”.23

8
 Un studiu serios asupra mişcării naţionale din Basarabia în anii 1917-1918 şi
asupra condiţiilor în care s-a făcut unirea, precum şi un număr de 197 de
documente se conţine în lucrarea Şt. Ciobanu „Unirea Basarabiei”. 24 Din
documentele şi studiul respectiv se deprind cîteva constatări sigure:
1. Există o strînsă legătură între revoluţia şi mişcarea naţională şi revoluţia
rusă. Fiecare fază din revoluţia rusă îi corespunde o fază similară în
Basarabia. După faza primă a încrederii în revoluţia rusă şi în guvernul
provizoriu, fază numită de Şt. Ciobanu, a „romantismului naţional”, urmează
faza organizării naţionale, a luptei pentru autonomie întîi, pentru completa
independenţă după aceea. Este faza „realismului naţional”.
2. Mişcarea din Basarabia a fost, ca şi în Rusia întreagă acefală. Marile fapte
istorice se nasc din îmbinarea a doi factori esenţiali: masa poporului şi
personalitatea. Şt. Ciobanu afirmă în acest context că mişcarea din Basarabia
nu a fost condusă de personalităţi istorice: ea este o mişcare a meselor.
3. Unirea Basarabiei cu vechiul regat trebuia să se întîmple ca o necesitate
istorică. Conştiinţa naţională a moldovenilor din Basarabia exista, ea a fost
trezită prin revoluţia rusească, care trebuia să ducă în mod firesc la actul
Unirii.
În perioada interbelică revoluţia basarabeană de la 1917-1918 şi-a găsit
reflectare şi în alte mărturii memoralistice, lucrări de publicistică, relatările unor
figuri centrale ale acelui moment istoric, cum ar fi valoroasele cărţi ale lui Gh.
Andronache25, I. Inculeţ26, V. Harea27, E. Alistar28, Pan Halippa, A. Moraru29, E.
Holban30, N. Iorga31, R. Ciofleac32, I. Mateiu33, P.V. Haneş34, C.R. Munteanu35, M.
Schina36, Gh. Tofan37, E. Alistar38, Şt. Holban39, I. Pelivan.40
În perioada dintre cele două războaie mondiale pe paginile revistei „Viaţa
Basarabiei”, evenimentele care s-au aflat mereu în atenţia oficialităţilor,
politicienilor şi ziariştilor au fost Unirea Basarabiei cu România în 1918. revista a
publicat regulat amintiri, documente, studii, articole şi discursuri scrise de A.

9
Crăciunescu, V. Haneş, P. Cazacu, Pan Halippa, T. Păduraru, I. Pelivan, A. Bardier,
A. Gorovei, V. Chicu, N. Crevedia, Iorgu Tudor etc.41
O lucrare, care nu şi-a pierdut actualitatea în tratarea problemei basarabene
din anii 1917-1924 este cartea de format nu prea mare, editată în 1924 la Berlin cu
titlul „Adevărul istoric în chestiunea Basarabiei”, fără a fi indicat autorul. 42 Tot în
perioada interbelică a fost publicat materialul lui V.V. Tilea 43 care tratează
problema recunoaşterii internaţionale a unirii Basarabiei cu România.
După o tăcere care a durat jumătate de veac, impusă de împrejurări bine
cunoscute, ca urmare a democratizării societăţii, istoria Basarabiei din anii 1917-
1920 a revenit în atenţia cercetării istoricilor din Republica Moldova şi România
de pe poziţiile adevărului istoric. Preocupările constante din ultimul deceniu s-au
concretizat prin apariţia unor noi lucrări valoroase cum ar fi articole, studii,
monografii, culegeri de documente sau prin reeditarea unor scrieri mai vechi.
Astfel, graţie deschiderii şi accesului liber la documentele de arhivă după 1990în
Republica Moldova a început publicarea în diverse reviste de specialitate a
materialelor şedinţelor „Sfatului Ţării”44, au fost editate o serie de culegeri de
documente.45 A. Chiriac alcătuieşte şi publică o lucrare biografică despe toţi
membrii „Sfatului Ţării”.46
De o valoare incontestabilă sunt articolele publicate în aceşti ani în revistele
de specialitate semnate de Gh. Cojocaru47, I. Ţurcanu48, C. I. Stan49, I. Cepoi50, V.
Popovschi51, Gh. Paladi52, A. Roman53, I. Ciurca54, C. Hlihor55, C. Botoran56, D.
Şandru57, D. Ivănescu58, Gh. Florescu59, A. Petrescu60, I. Negrei61, M. Ghiţiu62, D.
Berindei63, M. Cimpoi64, Gh. Negru65, M. Pînzaru66, E. Danu67, E. Istrati68, T.
Marşalovschi, P. Roman69, V. Grosu70, I. Agrigoroaie71, A. Moraru72, E. Postică73, A
Cretzianu74, V. F. Dobrinescu, I. Pătroiu.75
În ultimul timp am fost martorii la apariţia unor studii monografice
referitoare la evenimentele din anii 1917-1920.
Cu ocazia celei de-a 80-a aniversări au fost editate la Chişinău o serie de
lucrări dedicate acestui eveniment.

10
În studiul monografic al istoricului Gh. Cojocaru76, avînd ca suport documentar o
sursă arhivistică inestimabilă – procesele verbale ale şedinţelor în plen ale
„Sfatului Ţării” – autorul a reuşit să ofere cea mai amplă şi mai solid documentată,
la ora actuală, istorie a primului parlament basarabean, liber constituit, aşezat pe
principii democratice, care a exercitat o influenţă majoră asupra destinului
Basarabiei. Cele cîteva zeci de compartimente ale lucrării definesc tot atîtea
aspecte esenţiale din istoria constituirii şi activităţii „Sfatului Ţării”. Autorul trece
în revistă opiniile unor istorici în problema constituirii, esenţei şi rolului „Sfatului
Ţării” în viaţa provinciei între Prut şi Nistru. Sunt prezentate cele cîteve proiecte
de organizare a organului superior ţinutul, evidenţiate etapele creării, locul şi rolul
diverselor forţe politice în constituirea lui. Se insistă asupra unui aspect mai puţin
elucidat în istoriografie – refractarismul forţelor centraliste faţă de ideea creării
Consiliului Suprem al Basarabiei şi relaţiile lui cu centrul în cadrul Republicii
Ruse. În continuare sunt reflectate cele mai diverse aspecte ale activităţii „Sfatului
Ţării”, începînd cu inaugurarea şedinţelor, la 21 noiembrie 1917, şi terminînd cu
dizolvarea lui la 27 noiembrie 1918. lucrarea se încheie cu subiectele Ratificarea
Unirii şi Recunoaşterea internaţională a suveranităţii României asupra teritoriului
dintre Prut şi Nistru. Este concludentă aprecierea primei instituţii legislative
basarabene dată de autor la finele studiului: „Integrat într-un scurt interval
cronologic, dar marcat de evoluţii spectaculoase, intinerarul urmat de „Sfatul
Ţării” a avut drept finalitate scoaterea Basarabiei la lumină din pîcla
provizoratului, nesiguranţei şi însecurităţii. La finişul acestui drum anevoios, ce
deschidea un nou început de cale „Sfatul Ţării” păşea în istorie cu conştiinţa
misiunii împlinite”.
Lucrarea istoricilor A. Moraru, I. Negrei77 constituie o relatare plenară a
evenimentelor derulate în 1918 în spaţiul locuit de români, care au culminat cu
Marea Unire şi constituirea statului unitar român. Cartea este concepută şi ca un
omagiu adus generaţiei de la 1918 care şi-a făcut un crez al vieţii din lupta pentru
triumful unităţii naţionale. Autorii prezintă în mod succint premizele marelui act

11
istoric al Unirii, printre care: păstrarea şi perpetuarea populaţiei băştinaşe în
Basarabia, rezistenţa ei împotriva rusificării; mişcarea de eliberare naţională,
activitatea intelectualilor orientată spre păstrarea identităţii naţionale a populaţiei
băştinaşe, dezvoltarea culturii naţionale, războiul întregirii. Sunt scoase în evidenţă
etapele Unirii Basarabiei cu România, forţele lui motrice, cele mai relevante fiind:
crearea Partidului Naţional Moldovenesc, organizaţiile militare moldoveneşti, lupta
pentru şcoala naţională şi autonomia ţinutului etc.
Prin prisma unor documente istorice inedite, dar şi a celor publicate, a
materialelor din periodicele timpului şi a mărturiilor contemporanilor, în paginile
lucrării autorilor M. Adauge, E. Danu, V. Popovschi 78 este prezentată o succintă
cronică a evenimentelor care au precedat actul istoric al Unirii Basarabiei cu
România, sunt punctate etapele principale ale mişcării naţionale din ţinut, începînd
cu revendicarea dreptului băştinaşilor la limba lor maternă, evoluînd spre
dobîndirea autonomiei, independenţei politice şi culminînd cu revenirea lor în
Patria istorică – România. Informaţiile documentare riguros verificate se referă la
crearea şi activitatea Partidului Naţional Moldovenesc, constituirea organizaţiilor
politice naţionale ale ostaşilor moldoveni din armata rusă, rolul clerului în
mişcarea de emancipare naţională, democratizarea sistemului de instruire. O
atenţie deosebită este acordată evenimentelor decisive pentru destinul Basarabiei,
care s-au derulat spre sfîrşitul anului 1917 şi în primile trei luni ale anului 1918:
convocarea Congresului militar moldovenesc şi crearea Biroului de organizare a
„Sfatului Ţării”, constituirea parlamentului basarabean şi principiul reprezentativ
revoluţionar – democratic, deschiderea solemnă a „Sfatului Ţării” etc. un merit al
autorilor constă şi în faptul că se pune în circuitul ştiinţific dare noi despre
activitatea unor personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute, care la 1917– 1918
au făurit istoria.
Tot în 1998 a apărut ediţia a II-a, revăzută şi adăugită a „Istoriei Basarabiei
de la începuturipînă în 1998”79 alcătuită de un grup de istorici de la Bucureşti şi de
la Chişinău. Capitolul III „Mişcarea de eliberare naţională” relevă eforturile

12
intelectualităţii basarabene de a supravieţui rezistenţa faţă de politica de rusificare
promovată de ţarism în Basarabia, rolul studenţilor basarabeni şi intelectualităţii
basarabene refugiate în România, cît şi al fruntaşilor mişcării naţionale din
Basarabia la realizarea Unirii. Capitolul IV este dedicat Unirii Basarabiei cu
România şi confirmarea internaţională a acestui act istoric. Autorii au stăruit asupra
contextului politic în care s-a realizat Unirea, asupra rolului Partidului Naţional
Moldovenesc şi a fruntaşilor basarabeni în mişcarea pentru Unire.
De o importanţă majoră în studierea şi cercetarea acestei probleme este
lucrarea istoricului I. Ţurcanu80, care ne dă posibilitatea de interpretare reală a
evenimentelor legate de anul 1917. Autorul este de părerea că în Basarabia ideea
autonomiei ţinutului se întîlneşte pentru prima dată în programul Partidului
Naţional Moldovenesc şi va fi realizată prin crearea „Sfatului Ţării”.
În acest context menţionăm şi eforturile altor istorici din Republica Moldova
şi România cum ar fi: Iu. Colesnic81, A. Bobeică82, C. I. Stan83, V.F. Dobrinescu84, P.
Cernovadeanu85, I. M. Oprea86, A.Kareţki şi A. Pricop87, I. Agrigoroaiei şi Gh.
Palade88 ş.a.
Nu trebuie să ignorăm şi tentativele de ultimă oră de a revizui opiniile
referitoare la Unirea Basarabiei.89
Ţinînd cont de actualitatea problemei, nivelul ei de cercetare şi imperativele
timpului, întreprindem tentativa de studiere complexă a problemei Unirii
Basarabiei cu România în 1918 şi luptei pentru recunoaşterea ei internaţionale în
1919-1920. Pentru atingerea acestui scop ne-am propus următoarele obiective:
 Examinarea premiselor şi factorilor care au contribuit la deşteptarea românilor
basarabeni în 1917, lupta lor pentru autonomie;
 Evidenţierea realităţilor privind crearea Partidului Naţional Moldovenesc,
programul şi activitatea lui;
 Caracterizarea principalelor etape ale realizării autonomiei: congresul ostaşilor
moldoveni din octombrie 1917, crearea „Sfatului Ţării”, proclamarea Republicii
Democratice Moldoveneşti la 2 decembrie 1917;

13
 Investigarea proceselor care au condus la proclamarea independenţei, iar mai
apoi la Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918;
 Analiza luptei guvernului român pentru recunoaşterea internaţională a unirii
Basarabiei cu România.
Limitele cronologice ale investigaţiei cuprind anii 1917-1920 în cadrul
cărora s-au derulat evenimente de cotitură în istoria românilor basarabeni, care pe
etape au condus la realizarea marelui deziderat al unirii: crearea Partidului Naţional
Moldovenesc, desfăşurarea congresului ostaşilor moldoveni şi proclamarea
autonomiei, proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti de către „Sfatul
Ţării” iar mai apoi a Independenţei şi Unirii Basarabiei cu România, precum şi
recunoaşterea internaţională a acestui act de către marile puteri.
Lucrarea a fost redactată în baza documentelor şi materialelor publicate,
precum şi articolelor, monografiilor unor istorici de renume. Caracterul ştiinţific al
investigaţiei este determinat de faptul că ceea ce s-a realizat constituie o tratare
complexă a problemei, luîndu-se în considerare analiza amplă a realizărilor recente
ale istoriografiei naţionale.
Drept bază metodologică autoarea a adoptat principiile fundamentale ale
istoriografiei naţionale: obiectivismul şi istorismul. Metodele expunerii: cronologic
– problematică şi comparativ – istorică.
Structura tezei de licenţă corespunde scopului şi obiectivelor trasate şi este
alcătuită din introducere, trei capitole, concluzii, anexe, note bibliografice şi
documentare.

14
 Note la introducere
1. Л. Александри. Бессфрабия и бессарабский вопрос, 1924; Б. Дембо.
Бессарабский вопрос, M., 1924; P. Chior. Sub călcîiul boieresc, Balta, 1928;
K. Галайда. Украденная страна, M., 1928; S. Бантке, 10 лет борьбы против
румынских бояр, M., 1928;
2. Н. Березняков. Борьба трудящихся Бессарабии против интервентов в
1917-1920 г.г., Кишинев, 1957;
3. A. Есауленко. Предательская роль „Sfatul Ţării”, Кишинев, 1969;
4. Gh. Fiodorov. Regim de represii sîngeroase, Chişinău, 1973;
5. В. Лунгу. Политика терора и грабежа в Бессарабии 1918-1940 г.г.,
Кишинев, 1979;
6. С.К. Брысякин, M.K. Сытник, Торжество исторической справелдивости,
Кишинев, 1969;
7. А.М. Лазарев. Молдавская советская государственность и бессарабский
вопрос. Кишинев, 1974;
8. М.Б. Иткис, И.И. Немиров. Борьба кресьтян Бессарабии за землю в 1917
году, Кишинев, 1957;
М.Б. Иткис. Крестьянское движение в Молдавии в 1917 году и
претворение в жизнь ленинского декрета о земле. Кишинев, 1970;
9. С.И. Афтенюк, А.С. Есауленко, М.Б. Иткис и другие. Революционное
движение в 1917 году и установление Советской власти в Молдавии,
Кишинев, 1964;
А.С. Есауленко. Социалистическая революция в Молдавии и
политический крах буржуазного национальзма (1917-1918). Кишинев,
1977;
Д.И. Антонюк, С.И. Афтенюк, А.С. Есауленко и др. Побела Советской
власти в Молдавии, Москва, 1978;
10. История М.С.С.Р., том. 2, Кишинев, 1968; История Молдавской С.С.Р. с
древнейщих времен до наших дней, Кишинев, 1982;
15
 Istoria Republicii Moldova din cel mai vechi timpuri pînă în zilele noastre.
Chişinău, 1997;
Очерки Истории коммунистической партии Молдавии, изд. 3-е,
Кишинев,1981;
Очерки истории комсомола Молдавии, Кишимнев 1970;
История Румынии 1918 – 1970, М., 1971;
Очерки политической истории Румынии. Кишинев, 1985;
11. N.V. Berezneaov, I.M. Bobeico, Ia.M. Copanschi ş.a. Lupta oamenilor muncii
din Basarabia pentru eliberarea şi reunirea ei patria sovietică. Anii 1918-1940.
Chişinău 1973. A. М. Калиненек. Активные участники борьбы за влать
совьетов в Молдавии, Кишинев, 1982; Luptători pentru fericirea poporului.
Red. D.E. Semincov, Chişinău,1985; Luptători ai mişcării ilegale din Moldova,
(colectiv de autori), Chişinău, 1960;
12. Ţurcanu I. Istoriografia din Moldova Sovietică între ştiinţă şi propagandă.
/Revistă de istorie a Moldovei, nr. 3-4/1994;
13. Vezi: Борьба за власть Совьетов в Молдавии (март 1917-март 1918г.). с.б.
док. и мат., Кишинев 1957; Большевики Молдавии и Румынского фронта
в борьбе за власть совьетов. (март 1917-январь 1918г.). с.б. док. и мат.,
Кишинев 1967; Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и
внутренней контрреволюции в 1917-1920 г.г., с.б. док. и мат., Кишинев
1967; Pentru puterea Sovietelor. Cronica evenimetelor revoluţionare din
Moldova (martie 1917-ianuarie 1918), Chişinău 1979, ş.a.
14. M. Bruhis. Rusia, România şi Basarabia.1812, 1918, 1924, 1940, Chişinău,
1992;
15. Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în istoriografia
comunistă. Chişinău, 1996;
16. I. Nistor. Istoria Basarabiei. Chişinău, 1991, p.274;
17. I. Kiriţescu. Istoria războiului pentru întregirea României, ed.II, vol. III, p.67;
18. P. Cazacu. Moldova dintre Prut şi Nistru, Iaşi, 1928;

16
19. E. Giurgea. Din trecutul şi prezentul Basarabiei, Bucureşti. 1928, p.7;
20. D. Bogos. La răspîntie. Moldova de Nistru 1917-1918, Chişinău, 1998, p.179;
21. O. Ghibu. Cum s-a făcut unirea Basarabiei, Sibiu 1925; O. Ghibu. De la
Basarabia rusească la Basarabia românească. Cluj, 1926; O. Ghibu. Pe
baricadele vieţii. Chişinău, 1992;
22. A. Boldur. Unirea. Chişinău, 1928, p.16;
23. A. Boldur. Istoria Basarabiei. Bucureşti, 1992, p.498;
24. Şt. Ciobanu. Unirea Basarabiei. Chişinău, 1993;
25. Gh. Andronache. Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii.
Chişinău, 1933;
26. I. Inculeţ. O revoluţie trăită. Chişinău, 1994;
27. V. Harea. Basarabia pe drumul Unirii. Amintiri şi comentarii. Bucureşti, 1995;
28. E. Alistar. Amintiri din anii 1917-1918. Patrimoniu, 1991, nr.3;
29. Pan Halippa, A. Moraru. Testament pentru urmaşi. Chişinău, 1991;
30. E. Holban. Ostaşii Moldoveni. Monumente istorice 1917-1918.Chişinău, 1995;
31. N. Iorga. Neamul românesc în Basarabia. Bucureşti, 1997;
32. R. Ciofleac. Pe urmele Basarabiei. Note şi impresii din revoluţia rusească.
Chişinău, 1992;
33. I. Mateiu. Renaşterea Basarabiei. Pagini din lupte pentru unitatea naţională.
Bucureşti, 1921;
34. P. V. Haneş. Basarabia. Autonomia, neatîrnarea şi unirea cu Romînia.
Bucureşti, 1919;
35. Casian R. Munteanu. Prin Basarabia românească. Lugoj, 1918;
36. M. Schina. Basarabia. Ianuarie 1918-iunie 1919 în „Basarabia românească”,
Bucureşti, 1986;
37. Gh. Tofan. Cum s-a alcătuit Sfatul Ţării / Patrimoniu, nr.1, 1990;
38. E. Alistar. Amintiri din anii 1917/1918. / Patrimoniu, 3/1991;
39. Şt. Holban. Evenimentele premărgătoare congresului ostaşilor moldoveni 1917.
Patrimoniu 1/ 1991;

17
40. I. Pelivan. I. Inculeţ şi Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Patrimoniu
1/1991;
41. I. Spac. Probleme de istorie la „Viaţa Basarabiei”. Cugetul, 3-4./ 1993;
42. Adevărul istoric în chestiunea Basarabiei. Berlin, 1924. editura evenimentului,
1998;
43. V. V. Tilea. Chestiunea Basarabiei. În vol. Acţiunea diplomatică a României.
Sibiu, 1925;
44. A se vedea: „Patrimoniu”, nr.1, 1990; nr.1-4, 1991; nr.1, 1992; nr.1, 1993;
„Cugetul” martie 1998 ş.a.;
45. „Basarabia şi basarabenii”. Alcătuirea, studii şi comentarii. M. Adauge şi A.
Furtună. Chişinău, 1991; Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România, 1917-
1918. Documente, Autologie de I. Calafeteanu şi V. Moisuc. Chişinău, 1995;
46. A se vedea: A. Chiriac. Mic dicţionara al membrilor „Sfatului Ţării”, 21
noiembrie 1917-27 noiembrie 1918./ Patrimoniu, nr.2/1991; nr.3/1991;
nr.4/1991;
47. Gh. Cojocaru. Cu privire la problema Adunării Constituante în Basarabia în
anul 1917. / Revistă de istorie a Moldovei, nr.2, 3, 1991;
Gh. Cojocaru. Partidul Naţional Moldovenesc. /Cugetul, nr.2/1992;
Gh. Cojocaru. Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri. / Cugetul, 4/1991;
Gh. Cojocaru. Consideraţii cu privire la Unirea Basarabiei cu România./ Destin
românesc, 4/1996;
48. I. Ţurcanu. Şansele ideii unităţii naţionale în Basarabia în ajunul unirii./Revista
de istorie a Moldovei, nr.3/1993;
I. Ţurcanu. Unirea condiţionată a Basarabiei cu România la 27 martie (9
aprilie) 1918./ Revista de istorie a Moldovei nr.1./1994;
I. Ţurcanu. Corespondenţa de la Paris a lui I. Pelivan despre atitudinea Marilor
Puteri faţă de România (anii 1919-1920)./ patrimoniu, nr.1/1993;
49. C. I. Stan. Consacrarea Unirii Basarabiei cu România în primul Parlament al
României Mari./ Destin românesc, nr.1/2001;

18
 C. I. Stan, A. Gaiţă. România şi regimul bolşevic din Rusia (1917-1920)/ Destin
românesc, nr.2/1999;
C.I. Stan. Unirea Basarabiei cu România în contextul relaţiilor româno-
ucrainene (1917-1918) /Destin românesc, nr.3/1999;
C. I. Stan. Activitatea lui V. Horea în sprijinul înfăptuirii unirii Basarabiei cu
România (1917-1918)/ Destin românesc, nr.1/1999;
C. I. Stan. Revoluţia rusă din februarie-martie 1917 şi România./Destin
românesc, nr.2/2002;
C. I. Stan. Declaraţia de la Dorniţa. 13 aprilie 1917./Cugetul, nr1/1994;
50. I. Cepoi. A. Crihan în scrisorile de la prieteni./Revista de istorie a Moldovei,
nr.1/1994;
51. V. Popovschi. Ratificarea actelor de Unire a Basarabie cu Ţara./Destin
românesc, nr.1/2002;
V. Popovschi. Despre Partidul Naţional Moldovenesc creat în 1917. /Destin
românesc, nr.2/1994;
V. Popovschi. Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti
(1917-1918) /Destin românesc, nr.3/2001;
V. Popovschi. Aspecte ale mişcării naţionale din Basarabia în anul 1917./Destin
românesc, nr.3-4/2003;
V. Popovschi. Declaraţia Sfatului Ţării de la 24 ianuarie 1918 şi proclamarea
independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti./Destin românesc,
nr.2/2001;
V.Popovschi. Proiecte de Constituţie ale Republicii Democratice Moldoveneşti
(1918)/Destin românesc, nr.2/1999;
V.Popovschi. Consideraţii privind formarea Republicii Democratice
Moldoveneşti şi constituirea primului ei guvern. /Cugetul, martie 1998;
52. Gh. Palade. A. Boldur – istoric credincios al Basarabiei. /Cugetul, nr.4/1991;
Gh. Palade. Din activitatea intelectualilor din vechiul regat, Ardeal şi Bucovina
în Basarabia anilor unirii 1918-1920. /Destin românesc, nr.1/1997;

19
53. A. Roman. Dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti în Transilvania (1917-
1918) /Destin românesc, nr.2/1994;
A. Roman. Deputaţii transnistriei în Sfatul Ţării – promotori ai renaşterii
naţionale. /Cugetul, nr.5-6/1992;
54. I.Ciurca. Unele aspecte privind acţiunile armatei române în spaţiul dintre
Carpaţii Orientali şi Nistru la sfîrţitul anului 1917 şi primele luni ale lui
1918./Cugetul, nr.3-4/1993;
55. C. Hlihor. Securitatea frontierei de est a României de la Unirea Basarabiei cu
România (27martie 1918) pînă la recunoaşterea ei internaţională (28 octombrie
1920)/Cugetul, nr.3-4/1993;
56. C.Botoran. Tratativele româno-sovietice din anii 1920-1924 pentru
recunoaşterea unirii Basarabiei./Cugetul. Nr.3-4/1993;
57. D. Şandru. Diplomaţia americană şi Unirea Basarabiei cu România. /Cugetul,
nr. 3-4/1993;
58. D. Ivănescu. Marea Unire./Cugetul. nr.1/1992;
59. Gh. Florescu. Generaţia Marii Uniri./Cugetul, nr.1/1992;
Gh. Florescu. I.I. C. Brătianu ctitor al Marii Uniri./Patrimoniu, nr.3/1992;
60. A. Petrencu. Primul război mondial şi unirea Basarabiei cu România. /Cugetul,
martie 1998;
61. I. Negrei. Onisifor Ghibu şi problemele bisericii din Basarabia (1917-
1918)/Cugetul, martie 1998;
Negrei I. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti./Cugetul, martie
1998;
62. M.Ghiţiu. Basarabia şi pretenţiile teritoriale ale Radei Centrale
Ucrainene./Cugetul, nr.2/1992;
Ghiţiu M., Ghiţiu E., „Sfatul Ţării”: etape de constituire şi de activitate/Cugetul,
martie 1998;
Ghiţu M. În apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Democratice (Populare)
Moldoveneşti / Cugetul, nr.5-6/1993;

20
 Ghiţiu M. Sfatul Ţării şi procesul de reunire a Basarabiei cu România la
1918./Destin românesc, nr.1/1994;
63. D. Berindei 1918-un an al miracolului naţional./Destin românesc. Nr.1/1999;
64. M. Cimpoi Intelectualitatea basarabeană şi Marea Unire./Destin românesc, nr.
1/1999;
65. Gh. Negru. Militarii moldoveni şi unirea Basarabiei cu România/Destin
românesc, nr.1/1999;
66. M. Pînzaru. Consideraţii asupra recomandărilor făcute guvernului Franţei cu
privire la teritoriile ce urmau a fi recunoscute României în cadrul Conferinţei de
pace de la Paris (1919-1920)/Cugetul, nr.4/1991;
67. E. Danu. Congresul militar moldovenesc (20-27 octombrie 1917)/Cugetul.
martie 1998;
E. Danu. Românii transnistriei în vîltoarea evenimentelor politice din anul
1917/Destin românesc, nr.1/1999;
68. E. Istrati. Sfatul deputaţilor soldaţi şi ofiţeri moldoveni din Odesa şi rolul lui în
mişcarea naţională din Basarabia în anul 1917/Destin românesc, nr.3/1994;
69. Teo Marşalovschi, Roman P. P. Gore: Promotorul mişcării de eliberare
naţională din Basarabia./Destin românesc, nr.3/1999;
70. V.Grosu. Calea anevoioasă spre întregire (80 de ani de la crearea României
Mari)/Destin romînesc, nr.2/1999;
71. Agrigoroaiei I. Unirea Basarabiei cu România – relatări şi atitudini în presa de
la Iaşi (1918)./ Destin românesc, nr.2/1999;
72. A. Moraru. Unele aspecte privind lupta serviciilor secrete ruseşti împotriva
Unirii Basarabiei cu România/Cugetul, martie 1998;
73. E. Postică. Deputaţii Sfatului Ţării represaţi în anul 1940./Cugetul, martie
1998;
74. A. Cretzianu. Politica de pace a României faţă de Uniunea Sovietică./
Patrimoniu, nr.1/1992;

21
75. V.F. Dobrinescu., Pătroiu I. Marea Unire din 1918 în documente diplomatice
americane./Patrimoniu, nr.4/1991;
76. Gh. Cojocaru. Sfatul Ţării. Itinerar. Chişinău, 1998;
77. A. Moraru., Negrei I. Anul 1918. Ora astrală a neamului românesc. Chişinău,
1998;
78. M. Adauge., Danu E., V. Popovchi. Mişcarea naţională din Basarabia. Cronica
evenimentelor din anii 1917-1918. Chişinău, 1998;
79. I. Scurtu ş.a. Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în prezent 1998. Bucureşti
1998;
80. I. Ţurcanu. Unirea Basarabiei cu România. Chişinău, 1998;
81. Iu.Colesnic. Sfatul Ţării. Encoclopedie. Chişinău, 1998;
82. A. Bobeică. Sfatul Ţării. Stindard al renaşterii naţionale. Chişinău, 1998;
83. C.I. Stan. Regele Ferdinand I „Întregitorul” (1914-1927). Bucureşti, 2003;
84. V.F. Dobrinescu. Bătălia pentru Basarabia. 1918-1940. Iaşi, 1991;
85. P. Cernovodeanu. Basarabia. Drama unei provincii istorice româneşti în context
politic internaţional (1806-1920). Bucureşti, 1993;
86. I.M. Oprea. România şi imperuil rus. Vol. I (1900-1924). Bucureşti 1998;
87. A. Kareţki, Pricop A. Lacrima Basarabiei. Chişinău, 1993;
88. I. Agrigoroaiei., Palade Gh. Basarabia în cadrul României întregite. 1918-1940.
Chişinău, 1993;
89. V. Stati. Istoria Moldovei. Chişinău, 2002;
V. Stepaniuc. Statalitatea moldovenească, Chişinău, 2005;

22
 Capitolul I. Deşteptarea românilor basarabeni în 1917. Lupta
pentru autonomie.

§ 1. Premizele marelui act istoric al Unirii.

Unirea Basarabiei cu Patria-mumă prin Actul de 27 martie 1918 s-a înscris

cu litere de aur în istoria românilor, a constituit realizarea visului de sute de ani ai
multor generaţii de români. Acest act a pus capăt unei mari nedreptăţi istorice, ce a
pornit de la 1812, anul cotropirii Basarabiei de către Rusia ţaristă.
Acest eveniment crucial din istoria noastră nu s-a produs pe un loc gol. Una
din premisele de bază ale unirii a fost păstrarea şi perpetuarea populaţiei băştinaşe
din Basarabia, rezistenţa ei împotriva rusificării pe tot parcursul perioadei de
ocupaţie ţaristă. Acest factor a jucat un rol primordial în actul unirii. 1 Elementul
majoritar şi determinant românesc din teritoriul înstrăinat se angajează într-o luptă
de eliberare naţională şi o mişcare unionistă. Această activitate constituie a doua
premisă importantă a unirii. După anexarea Basarabiei la Rusia ţaristă forţele
naţionale din ţinut s-au angajat într-o luptă continuă împotriva regimului ţarist.
Lupta pentru păstrarea demnităţii naţionale, tradiţiilor, limbii, culturii, drepturilor
civice a început chiar în primii ani ai regimului colonial şi se intensifică la
începutul anilor ,40 ai sec. XIX.2
Însă mişcarea naţională din Basarabia a evoluat în condiţii mult mai dificile
decît în celelalte provincii româneşti rămase în afara statului român, Transilvania şi
Bucovina. Puternicul aparat poliţienesc ţarist de supraveghere, dispunînd de o
amplă reţea de agenţi, avea sarcina de a depista şi anihila orice manifestare de
românizm, interpretat de autorităţi ca act de neloialitate faţă de ţar şi imperiu. În
atare condiţii, activitatea patrioţilor basarabeni s-a concetrat iniţial în jurul unor
probleme de ordin cultural, principala fiind introducerea şi menţinerea limbii
române în şcoli, în justiţie, administraţie şi biserici. 3 Liderii mişcării de eliberare

23
naţională din Basarabia au avut legături permanente cu Patria-mamă. Mulţi
intelectuali din Basarabia au colaborat la periodicile din România.
O altă premisă a unirii a fost activitatea intelectualilor din Basarabia. E o
vorba de întreaga pleiadă de activişti pe tărîmul culturii basarabene. Activitatea
cărturarilor în acele condiţii n-a constituit un fenomen de amploare, dar totuşi,
pentru soarta Basarabiei ea a avut o anume importanţă istorică. Un rol de seamă în
menţinerea culturii româneşti l-au jucat publicaţiile periodice româneşti din
Basarabia, în jurul cărora s-au adunat cele mai bune forţe intelectuale din ţinutul
subjugat.4
Încă din anul 1898 studenţii basarabeni de la Dorpat şi alte universităţi
ruseşti începură să se organizeze în asociaţii regionale (pămîntenii), pentru trezirea
conştiinţei naţionale şi cultivarea limbii româneşti. În fruntea acestui tineret se afla
I. Pelivan. Atitudinea lor naţională a servit drept pildă pentru toţi studenţii
moldoveni ce-şi făceau studiile în universităţile ruseşti. 5 Aici la Dorpat, pe băncile
Universităţii şi în arestul poliţiei s-a format o parte din generaţia oamenilor politici
ai Unirii din 1918.6 Deşi puţină la număr, intelectualitatea basarabeană s-a
manifestat activ ca purtătoare a ideilor dreptăţii sociale şi naţionale, mai cu seamă
în perioada primei revoluţii ruseşti. În contextul izbucnirii revoluţiei ia naştere o
amplă mişcare naţională, adică lupta pentru autonomie, pentru introducerea limbii
române în şcoli, adminestraţie, justiţie, pentru interzicerea colonizării Basarabiei
cu străini. În ţinut nucleul luptei pentru ideea naţională la constituit un grup de
patrioţi ce s-a unit în jurul lui Em. Gavriliţă şi au format „Grupul Naţional
Democratic Moldovenesc” eveniment ce datează cu anul 1905. Din acest grup,
care ulterior se va transforma în Partidul Naţional Moldovenesc mai făceau parte şi
I. Pelevan, Pan Halippa ş.a. În 1906, cu ajutorul şi sprijinul lui C. Stere acest grup
a deschi primul ziar în limba română numit „Basarabia”, tipărit în întregime cu
litere latine, ziar care a jucat un rol mare în trezirea conştiinţei naţionale a
basarabenilor.7 Flacăra revoluţiei aprinsă în 1905 nu s-a stins şi ea a ars în
subterană pînă ce s-a aprins revoluţia din 1917.8

24
 La 11 aprilie 1907 apare la Chişinău gazeta „Viaţa Basarabiei” cu litere
latine, sub conducerea lui Nour Alexei. Tot în 1907 apare ziarul „Moldovanul”. În
1913 apare revista „Cuvînt Moldovenesc”, sub redacţia lui Pan Halippa. Mai tîrziu
apare „Glasul Basarabiei”, condus de N. Alexandri şi S. Murafa. La 5 mai 1914
apare ziarul săptămînal „Cuvînt moldovenesc” condus de Pan Halippa.9
Unirea Basarabiei de la 1918 a fost favorizată şi de un şir de factori externi.
Cel mai important dintre ei a fost lupta dintre marile puteri imperiale, care a
condus, în cele din urmă, la declanşarea primului război mondial, iar mai apoi la
revoluţie, înfrîngerea şi destrămarea Rusiei ţariste. După intrarea României în
război armata română s-a confruntat nu numai cu ostilitatea armatelor germane şi
austro-ungare, ci a cunoscut şi trădarea armatei ruse, aflate în destrămare şi
descompunere după revoluţiile din februarie şi octombrie 1917 de la Petrograd.
Prăbuşirea imperiului Rus în 1917-1918 a constituit una din premisele de bază ale
Unirii din 1918. Înstaurarea dictaturii comuniste în Petrograd şi în alte centre din
Rusia a zdruncinat unitatea teritorială şi statală a fostei Rusiei ţariste. Un rol
decisiv în lupta pentru unirea Basarabiei la jucat deasemenea elaborarea
principiilor de organizare statală a naţiunilor în perioada postbelică. La începutul
anului 1918 a fost publicată declaraţia preşedintelui american Wilson cu privire la
dreptul naţiunilor la autodeterminare, care a încurajat popoarele înrobite să lipte
pentru independenţa lor statală şi unitatea naţională.10 În această luptă, în orientarea
şi pregătirea ei, un rol important au jucat şi prizonierii transilvăneni şi bucovineni,
ca şi refugiaţii din România stabiliţi în Basarabia care, răspîndiţi printre soldaţi şi
teritoriu, au dezvoltat o propagandă vie, pentru cauza naţională şi pentru unirea
tuturor românilor. Fruntaşii transilvăneni din rîndul cărora s-a detaşat O. Ghibu au
procurat o tipografie cu litere latine, au scos ziarul „Ardealul”, au tipărit abecedare
şi cărţi în limba română. Pentru învăţători au organizat cursuri de istorie, geografie
şi cîntec românesc. Astfel, ei au devenit apostoli ai redeşteptării naţionale a
românilor din Basarabia. Tot cu ajutorul lor s-au ţinut intruniri unde au discutat
părerile poporului şi s-au căutat soluţii pentru îndepărtarea mizeriei.11

25
 Revoluţia din februarie 1917 din Rusia a însemnat, de fapt prăbuşirea
imperiului ţarist. Ştirea despre acest eveniment epocal a ajuns, deşi cu întîrziere, şi
în Basarabia. Tocmai la 8 martie ziarul „Cuvîntul moldovenesc” publică ştirea
despre schimbarea regimului politic din Rusia: „De acum nu mai suntem robii
stăpînilor vechi... Ocîrmuirea veche s-a prăbuşit şi pe dărîmăturile ei se clădeşte o
viaţă nouă”. Guvernul provizoriu a emis în grabă, pentru a potoli spiritele
revoluţionare, un program de acţiune, care prevedea, printre altele: libertatea
cuvîntului, a presei, a asocierii, a întrunirii şi a grevei, cu extinderea libertăţilor
politice, precum şi suprimarea tuturor restricţiilor sociale, confesionale şi
naţionale. Aceste două puncte nu puteau să nu învioreze mişcarea de eliberare
naţională a românilor basarabeni.12
În numele obştii moldovenilor din Basarabia N. Alexandri a expediat o
telegramă specială, în care se exprima convingerea că „moldovenii din Basarabia
se vor bucura de toate drepturile cetăţeneşti şi naţionale”. 13 Şi în alte oraşe şi
localităţi din ţinut românii basarabeni se adună ca să-şi hotărască destinul, cerînd
autonomie administativă, economică, religioasă şi culturală.

26
 §2. Crearea Partidului Naţional Moldovenesc – promotorul ideii
naţionale. Programul şi activitatea lui.

După răsturnarea ţarismului intelectualii români din Basarabia s-au incadrat

în viaţa politică a ţinutului. La 13 martie 1917, din iniţiativa lui Pan Halippa, la
redacţia ziarului „Cuvînt moldovenesc” a avut loc o adunare a intelectualilor
basarabeni, la care au participat Vl. Herţa, P. Gore, S. Murafa şi alţii. Acest grup a
hotărît să restabilească „Sociatatea de popularizare a culturii moldoveneşti”.
„Naţionaliştii” din acest grup lansează mai multe apeluri, chemînd la unirea tutror
forţelor din Basarabia. La 2 aprilie 1917 Pan Halippa a publicat editorialul „La
luptă în unire”, în care se preciza programul de activitate al românilor basarabeni:
formarea unui partid politic, obţinerea autonomiei naţionale teritoriale,
administraţia publică moldovenească, votarea la alegerile pentru Adunarea
Constituantă a deputaţilor moldoveni, crearea organelor locale din moldoveni etc.14
În ansamblu, e prea bine cunoscut modul în care era calificat Partidul
Naţional Moldovenesc în istoriografia din R.S.S. Moldovenească: „organizaţia
burghezo-naţionalistă”, „organizaţia a naţionaliştilor burghezi moldoveni”,
„asociaţie a unui mănunchi de burgezi moldoveni din Chişinău”, iar istoricul N.
Berezneacov a cutezat să întituleze astfel: „partidul naţional moldovenesc –
agentură a cotropitorilor români”.
În opusurile istoricilor sovietici moldoveni se declară sus şi tare că acest
partid, programul căruia era, chipurile, alcătuit din revendicări ce purtau pecetea
exclusivismului naţional nu a fost deloc susţinut de popor. Mai mult decît atît, din
aceste lucrări reiese că masele populare s-ar fi ridicat la luptă pe viaţă şi pe moarte
împotriva Partidului Naţional Moldovenesc şi a programului său, considerîndu-l
„ticluit în grabă” calificîndu-l „deosebit de fariseic” şi etichitîndu-l ca un „program
al celui mai înveterat naţionalism burghez ce conţinea cerinţe de exclusivism
naţional şi contribuia la aţîţarea vrajbei naţionale”.15 Procesul verbal al adunării de
constituire a partidului nu s-a păstrat. Însă după cum îşi aminteşte cunoscutul om

27
politic şi de ştiinţă basarabean V. Harea 16, adunarea de constituire a P.N.M., la care
au participat peste 40 de persoane a avut loc la 5 aprilie 1917 sub preşedenţia
generalului Donici. La această adunare preşedinte de onoare a fost ales V. Stroescu,
P. Gore – preşedinte activ, V. Herţa – vicepreşedinte, Pan Halippa – secretar
general, în comitetul de conducere – M. Donici, P. Grosu, S. Murafa, I. Pelivan ş.a.
Tribuna P.N.M. a devenit ziarul „Cuvînt Moldovenesc”.17 Elaborarea programului a
fost însoţită de discuţii aprinse asupra diferitelor puncte de program. Existau păreri
diverse şi asupra denumirii partidului, apoi diferite păreri asupra faptului dacă se
cade sau nu să fie atraşi preoţii şi boierii moldoveni în această mişcare, precum şi
în problema autonomiei.18
La 9 aprilie 1917, după numai cîteva zile de la apariţia partidului ziarul
„Cuvînt Moldovenesc” i-a publicat integral programul, iar la 15 aprilie 1917 ziarul
de limbă rusă „Bessarabskaia jizni” prezintă acel program spre cunoştinţa
populaţiei rusofone din ţinut. Principalele revendicări ale P.N.M. în acea etapă
vizau dobîndirea autonomiei politice şi economice a Basarabiei, recunoscînd în
acelaşi timp dreptul de autodeterminare naţională şi al altor naţionalităţi.
Programul prevedea dobîndirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru
moldovenii din Basarabia şi de dincolo de Nistru. Pentru atingerea scopului trasat,
P.N.M. a formulat următoarele sarcini: 1) A ajuta pe moldoveni care luptă pentru
libertate cetăţenească şi naţională, pentru dreptul la vot direct şi secret, pentru
libertatea cuvîntului, a tiparului, adunărilor, credinţei, pentru o nouă formă de
ocîrmuire a ţării;
2) A organiza şi a susţine lupta pentru obţinerea celei mai largi autonomii
administrative, judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei;
3) Elaborarea şi adoptarea tuturor legilor pentru Basarabia de către Dieta
provincială (Sfatul Ţării). Prezentarea în parlamentul Rusiei a trimişilor
basarabeni; 4) Administraţia locală şi justiţia să se execute de către „slujbaşii ieşiţi
din sînul poporului şi în limba poporului”.

28
5) În şcolile de toate treptele să se înveţe în limba naţională a poporului. Limba
rusească să se înveţe în şcoli ca obiect de studiu; 6) Biserica să-şi aibă autonomia
sa, să alcătuiască o mitropolie deosebită, cu arhireu moldovean în frunte. Preoţii să
fie crescuţi în limba moldovenească şi toate slujbele bisericeşti să se facă în
această limbă; 7) Moldovenii să facă serviciul militar în Basarabia, să înveţe
comenduirea în limba moldovenească; 8) Să fie oprită colonizarea Basarabiei cu
altă populaţie, iar pămîntul să fie dat plugarilor care au puţin pămînt; 9) Să se
creeze viaţa economică a Basarabiei, iar veniturile să fie folosite în interesul
acestui ţinut;
10) Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se acorde aceleaşi drepturi naţionale pe
tărîm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia
locuitorii de al neam.19
Concomitent, la 30 martie 1917, militarii moldoveni din Odesa au fondat
Partidul Progresist Moldovenesc. În calitate de preşedinte al partidului a fost ales
căpitanul E. Catelli; I. Păşcăluţă, Marin şi V. Rusanovschi au devenit
vicepreşedinţi, iar secretar – D. Popov. Programul acestui partid era aproape
identic cu cel al P.N.M. La 19 aprilie 1917, pornind de la scopuri comune Partidul
Progresist Moldovenesc a fuzionat cu P.N.M. În cele din urmă, P.N.M. a reuşit să
unească în rîndurile sale toate forţele politice, care luptau pentru cauza naţională,
pentru apărarea intereselor moldovenilor din Basarabia şi Transnistria. Aceste forţe
au fost: 1) intelectualitatea democratică; 2) militarii moldoveni care au cimentat
baza mişcării de eliberare naţională din Basarabia şi Transnistria; 3) reprezentanţii
nobililor moldoveni; 4) preoţimea; 5) forţele intelectuale din Ardeal şi Bucovina,
refugiate în Basarabia, care au influenţat puternic mişcarea de eliberare naţională
din această regiune.20
După congresul gubernial al ţăranilor (mai 1917) P.N.M. tinzînd să
reprezinte adecvat interesele acestei pături majoritare a populaţiei basarabene, şi-a
dezvoltat mai pe larg poziţia în problema agrară. Astfel, P.N.M. a optat pentru

29
socializarea pămîntului, care urma să fie repartizat ţăranilor plugari după o normă
stabilită de Sfatul Ţării, dar nu cu drept de proprietate, „ci spre folosinţă”.21
Avînd elaborată o concepţie complexă de activitate, P.N.M. a acţionat în
direcţia propagării şi traducerii ei în viaţă. Membrii partidului au participat activ la
numeroase mitinguri, adunări şi congrese ale învăţătorilor, cooperatorilor, clerului,
ţăranilor şi soldaţilor convocate în primăvara şi vara anului 1917, la care s-au
adoptat importante rezoluţii de susţinere a cerinţelor programatice ale P.N.M. Ca
rezultat al acţiunilor de propagandă şi agitaţie desfeşurate de activiştii partidului
cercul adrenţilor lui s-a lărgit considerabil. În majoritatea judeţelor, în multe oraşe,
tîrguri şi sate s-au întemeiat organizaţii şi comitete locale ale P.N.M. Îm pofida
afirmaţiilor false ale istoricilor sovietici moldoveni, există nenumărate documente
şi materiale ce confirmă în modul cel mai elocvent faptul că P.N.M. şi programul
său au avut o susţinere extrem de largă în rîndurile maselor populare din
Basarabia.22 La alegerile pentru Adunarea Constituantă a întregii Rusii P.N.M. a
participat cu lista N-6 asociindu-se cu Unirea întovărăşirilor de credite şi economii.
Deşi P.N.M. a obţinut numai 2,2% din numărul de voturi, rezultatul scrutinului,
într-un sens mai larg nu poate fi calificat drept un insucces al lui. Or, în linii mari,
ideile cardinale (autonomia Basarabia, cîrmuirea locală, modul de rezolvare a
problemei agrare ş.a.) pentru care a militat P.N.M., au fost susţinute nu numai de
alegători, care au votat pentru lista partidului, dar şi de toţi acei care au sprijinit
sovietul gubernial de deputaţi ai ţăranilor, asigurîndu-i succesul în alegeri
(36,7%).23
Pe de altă parte, apariţia P.N.M. pe arena politică a Basarabiei a fost
întîmpinată cu ostilitate de forţele reacţionare de pe loc, care vedeau în renaşterea
naţională a moldovenilor un pericol pentru soarta de viitor al fostului imperiu şi
pentru situaţia lor privelegiată. Partidul era învinuit de cultivarea tendinţelor
separiste, de aţîţarea spiritelor unioniste etc. Or, în asemenea condiţii P.N.M. a
trebuit să dea dovadă de o anumită abilitate politică pentru a nu periclita
dezvoltarea mişcării de eliberare naţională din Basarabia.24

30
 Despre puterea de influenţă a P.N.M ne vorbeşte şi faptulu că în anul 1917
organul său de presă, ziarul „Cuvînt moldovenesc”, avea, precum menţionează
însuşi Pan Halippa, circa 17 mii de cititori, cifră impunătoare pentru acele
timpuri.25
Conducîndu-se de prevederele trasate în programul său în scopul soluţionării
problemelor majore ale Basarabiei, P.N.M s-a solidarizat şi a acţionat împreună cu
Sovietul gubernial al ţăranilor, cu Comitetul Executiv Central al Sovietului de
deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni, cu organizaţia studenţilor moldoveni
ş.a. Solidaritatea acestor forţe au avut drept consecinţă extinderea şi consolidarea
mişcării de eliberare naţională din Basarabia şi în ultimă instanţă a făcut posibilă
realizarea obiectivelor lor principale, preconizarea statutului autonom, apoi
independent Republica Democrată (Populară) Moldovenească şi a organizmului ei
suprem legislativ-Sfatul Ţării. În cadrul parlamentului tinerii Republici
Moldoveneşti deputaţii, membrii şi simpatizanţi ai P.N.M., au format blocul
moldovenesc, fracţiunea cea mai numeroasă şi radicală dintre toate grupările
parlamentare, care practic a influenţat în mare măsură evoluţia istorico-statală şi
social-politică a Basarabiei de la proclamarea autonomiei şi pînă la Unirea cu
România. Mai tîrziu, în 1918, după unele relatări P.N.M. s-a transformat în Partidul
Ţărănesc Basarabean. Astfel P.N.M. a fost în anii 1917-1918 forţa de avangardă a
mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Aportul lui în opera de renaştere
naţională a românilor basarabeni este considerabil. Idealul P.N.M.-emanciparea
naţională şi socială a populaţiei băştinaşe din ţinut- s-a realizat, deoarece ideile
pentru care a luptat au corespuns adevăratelor aspiraţii ale moldovenilor din
Basarabia. Or, înfăptuirea acestui ideal nu s-a făcut în detrimenul intereselor vitale
ale diferitor grupe etnice conlocuitoare pe acest pămînt.
Toate acestea demonstrează, contrar afirmaţiilor cu caracter denigrator ale
istoricilor ce au servit devotat regimul colonial sovietic, că P.N.M. a făcut pe arena
politică a Basarabiei anului 1917 nu din ambiţia cuiva, ci ca urmare a trezirii
conştiinţei naţionale a românilor basarabeni, ca exponent al năzuinţelor şi

31
intereselor acestora. Programul P.N.M. ce prevedea introducerea limbii române în
toate sferele vieţii, dreptul bisericii basarabene de a se ocîrmui de sinestătător,
organizarea armatei naţionale, încetarea colonizării ţinutului cu elemente alogene,
împroprietărirea ţăranilor cu pămînt era expresia necesităţilor mişcării de renaştere
şi eliberare naţională şi nu avea nimic comun cu exclusivismul naţional.

32
§3. Organizaţiile militare moldoveneşti. Congresul ostaşilor moldoveni.
Proclamarea autonomiei Basarabiei.

Organizaţiile politice ale militarilor basarabeni create după revoluţia rusă din
februarie 1917 pe front şi în garnizoanele din interiorul imperiului au jucat un rol
deosebit în mişcarea de eliberare naţională a românilor de la est de Prut.
Constituite după modele revoluţionare ruseşti, Sfaturile (Sovietele) de deputaţi ai
soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din armata rusă au activat în 1917 la Chişinău,
Bălţi, Tighina, Bolgrad, Odesa, Nicolaev, Herson, Sevastopol, Ekaterinoslav, Iaşi,
Bîrlad, Roman şi în alte localităţi unde se aflau mobilizaţi ostaşi basarabeni şi
transnistrieni. Prin activitatea lor multiplă, aceste formaţiuni au antrenat în
mişcarea de eliberare naţională masele cele mai largi ale populaţiei băştinaşe. Cei
peste 300 mii de militari moldoveni au constituit forţa motrice graţie cărora au fost
materializate principalele obiective ale mişcării naţionale din Basarabia. De efortul
patriotic al acestor ostaşi, marinari, ofiţeri este indisolubil legată deşteptarea
naţională a românilor basarabeni, lupta aprigă pentru restabilirea statalităţii lor, iar
apoi pantru unirea cu Patria istorică – România.
Activitatea acestor formaţiuni se dăsfăşura în strînsă legătură cu cea a
comitetelor P.N.M. Programul acestui partid a devenit o călăuză pentru toate
organizaţiile naţionale ale ostaşilor moldoveni în activitatea lor practică.
Revendicarea autonomiei Basarabiei formulată în Programul P.N.M. a provocat
ostilitatea reprezentanţilor partidelor socialiste şi liberale ruseşti din ţinut faţă de
mişcarea naţională a românilor basarabeni. În iunie 1917 aceste cercuri au boicotat
iniţiativa P.N.M. de a alege un comitet pentru organizarea Sfatului Ţării, care ar fi
transpus în viaţă ideea autonomiei.26
După aceste evenimente soluţionarea problemei autonomiei trece în mîinile
organizaţiilor militare ale soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni, care devin tot mai
preocupaţi de soarta provinciei natale ameninţate de anarhie şi dezordine. Centrul
mişcării ostăşeşti devine Odesa, iar iniţiatorul şi sufletul ei a fost E. Catelli, ştabs-

33
căpitan în armata rusă.27 Comitetul militar moldovenesc din Odesa a participat
activ la soluţionarea problemelor stingente ale mişcării naţionale a moldovenilor, la
organizarea ajitaţiei în judeţele Basarabiei, la pregătirea politică şi militară a
moldovenilor, a luptat pentru şcoala naţională, pentru promovarea cadrelor
naţionale în comisariatul gubernial, în comitetele de zemstvă şi cele judeţene.28
În lunile iunie-august 1917, mai mulţi membri ai sfatului din Odesa se
încadrează în munca de organizare a comitetelor militare moldoveneşti în alte
localităţi, unde procesul se desfăşura anevoios. Acest comitet stabileşte contacte cu
organizaţiile militare de pe frontul de nord, cu ostaşii moldoveni din garnizoana
Petrograd. N-a fost neglijată nici situaţia românilor transnistriei.29
Însă organizaţiile militare moldoveneşti acţionau oarecum dispersat, nu
întrau în legătură, de aceea Comitetul militar ce activa pe Frontul român a şi
formulat ideea unirii acestor comitete zonale, care ar coordona lupta tuturor
militarilor moldoveni. La 23 iulie 1917, din iniţiativa lui Gh. Pîntea şi V. Ţanţu,
militanţi basarabeni din unităţi ruseşti ale Frontului românesc, la Chişinău a fost
convocată o întrunire a reprezentanţilor ostaşilor basarabeni de pe Frontul
românesc şi din garnizoanele Chişinău şi Odesa, la care se decide crearea
Comitetului Executiv Central Moldovenesc al Sovietelor de deputaţi ai soldaţilor şi
ofiţerilor. Preşedinte al acestui Comitet a fost ales Gh. Pîntea, vicepreşedinte P.
Varzaru şi V. Harea. Declarîndu-se o organizaţie fără de partid, acest comitet şi-a
formulat mai multe scopuri, cel mai important fiind lupta pentru realizarea
autonomiei Basarabiei.30 Comitetul a protestat vehement contra tentativei Radei
Ucrainene de a încorpora Basarabia la Ucraina, a participat la algerile comunale
din Chişinău, a cerut Guvernului Provizoriu să numească în funcţia de comisar
gubernial un moldovean şi să-i înlocuiască pe toţi comisarii judeţeni, a cerut în
mod ultimativ Zemstvei guberniale introducerea „limbii moldoveneşti” în toate
şcolile basarabene. De la 6 septembrie 1917 sub egida Comitetului la Chişinău
începe să apară ziarul „Soldatul Moldovan”.31

34
 La 29 septembrie 1917 comitetul a hotărît în unanimitate convocarea
Congresului militar „cu scopul de a decide soarta Basarabiei”. La 7 octombrie
1917 preşedintele comitetului, G. Pîntea sfidînd refuzul Marelui Cartier General
Rus de a aproba convocarea unui congres al ostaşilor basarabeni, reuşeşte să
expedieze chiar de la telegraful acestui Cartier o telegramă militară tuturor
comandanţilor de armată, prin care se anunţă adunarea militarilor moldoveni
pentru dta de 20 octombrie 1917 în oraşul Chişinău. De al 18 octombrie au încput a
sosi la Chişinău delegaţiile de la 250000 de ostaşi basarabeni de pe toate fronturile
şi din garnizoanele din Rusia. Congresul şi-a început lucrările într-o atmosferă de
mari emoţii. A fost ales un prezidiu în frunte cu preşedintele V. Cijevschi şi
vicepreşedinţii Pîntea, Păscăluţă şi Braga. Secretari au fost aleşi Şt. Holban,
Plătică, Rugină, Gh. Năstas, Lungu şi Buga. Prima zi de congres a decurs în
atmosfera festivă a discursurilor de salut în parte diverselor organizaţii naţionale şi
revoluţionare.32 Congresul a examinat pe ordinea de zi următoarele chestiuni:
raportul Comitetului Executiv Militar Central Moldovenesc, chestiunile cu privire
la autonomia Basarabiei, naţionalizarea armatei, administrarea ţinutului şi crearea
„Sfatului Ţării”, problema pămîntului şi interzicerea colonizării, momentul actual
şi Adunarea Constituantă, activitatea culturală, naţionalizarea şcolii, situaţia
moldovenilor de peste Nistru, alegerea înputniciţilor în diferite organe de stat din
Rusia ş.a.33
În ansamblu, congresul a votat 10 rezoluţii, cea mai importantă fiind cea
care declara autonomia acestui ţinut. În rezoluţia adoptată se sublinia: „Avînd în
vedere cultura naţională a neamului moldovenesc, trecutul său istoric şi pornind de
la principiul revoluţiei că fiecare popor are dreptul să-şi hotărască soarta singur,
congresul în dorinţa de a uni neamul moldovenesc şi a-i chezăşlui drepturile lui
naţionale şi prosperarea lui economică şi culturală a hotărît: să declare autonomia
teritorilă şi politică a Basarabiei”. 34 Congresul a cerut formarea trupelor
moldoveneşti, sporirea numărului de cohorte moldoveneşti de la 16 pînă la 100. La
congres, deasemenea s-a subliniat că „tot pămîntul e moştenirea locuitorilor”

35
Basarabiei. S-a propus să fie oprită colonizarea ţinutului, Congresul a hotărît
naţionalizarea şcolilor, să se introducă învăţămîntul obligatoriu şi fără plată.
Congresul a adoptat o decizie privind constituirea „Sfatului Ţării” şi numărul de
deputaţi.35
Fiecare partid politic, grup social, mişcarea naţională, cooperatistă,
studenţiască, feministă, uniune şi breaslă, societate culturală etc., urma să deţină un
anumit număr de mandate. Congresul a ales şi primii 44 de deputaţi. 36 Congresul
militar moldovenesc şi-a încheiat lucrările la 27 octombrie. Înainte de închidere
Congresul a ales o comisie însărcinată cu traducerea în viaţă a tuturor hotărîrilor
adoptate. În zilele următoare din membrii acestei comisii s-a constituit Biroul de
organizare a Sfatului Ţării.
Astfel un număr mare de tineri ostaşi înflăcăraţi şi curajoşi au făcut minuni
şi au zămîslit veşnicul ideal de eliberare a Basarabiei. Hotărîrile istorice ale
congresului din 20-27 octombrie au fost decesive şi au pecetluit în mod definitiv
soarta Basarabiei.

36
 Capitolul II. Organizarea internă a Republicii Democratice
Moldoveneşti
§1. Crearea „Sfatului Ţării”.
Ideea înfiinţării „Sfatului Ţării” ca organ ce urma să întocmească toate legile
şi să realizeze ideea autonomiei Basarabiei s-a ivit a dată cu crearea P.N.M. şi şi-a
găsit reflectare în programul acestuia în următoarea redacţie: „Toate legile, care
privesc viaţa din lăuntru a Basarabiei, să le întocmească dieta provincială (Sfatul
Ţării), potrivit obiceiurilor vechi şi nevoilor de acum a ţării. În parlamentul Rusiei
întregi, Basarabia să fie înfăţişată prin trimişii ei într-un chip care se va hotărî mai
tîrziu, iar pe lîngă stăpînirea de sus să fie înfăţişată printr-un însărcinat anume al
Basarabiei”.37 O analiză succintă a acestui punct de program demonstrează că
conducătorii P.N.M. au căutat să-i asigure pe adversarii lor politici, că nu de
separatism este vorba, de care erau învinuiţi mereu de către adversarii mişcării de
eliberare naţională, ci de o revenire la situaţia politică a Basarabiei din anii 1812-
1828, cînd s-a bucurat de o oarecare autonomie în cadrul Împeriului Rus. După
cum îşi aminteşte D. Bogos, prin luna iulie 1917, cînd Rada Ucraineană a înaintat
pretenţii de încorporare a Basarabiei, ideea „Sfatului Ţării” s-a pus atunci într-o
formă mai concretă. La redacţia „Cuvînt moldovenesc” s-a ţinut o consfătuire de
20 iulie la care s-a ales o comisie pentru terminarea lucrărilor în privinţa alcătuirii
Sfatului Ţării, stabilindu-se ca fiacare naţionalitate să fie reprezentată proporţional
procentului de locuitori: moldovenii – 70%, minorităţile – 30%. Însă nici de data
aceasta, lucrul început, din diferite pricini, n-a mai continuat. 38 Cinform altor
informaţii, încă înainte de convocarea Congresului ostăşesc de la Chişinău, în
cadrul cîtorva consfătuiri în casa lui Vl. Herţa, la care luaseră parte reprezentanţii
tuturor naţionalităţilor, s-a hotărît ca în Sfatul Ţării să fie reprezentată fiacare
naţionalitate proporţional.39
Un alt participant la acele evenimente, V. Cristi, care deţinea pe atunci
funcţia de Comisar General al Basarabiei, îşi aminteşte că la 20 iulie 1917, ca

37
răspuns la pretenţiile Radei Ucrainene, el a invitat în şedinţă reprezentanţii a 20 de
organizaţii politice din Basarabia în cadrul căreia s-a discutat despre autonomia
ţinutului şi necesitatea înfiinţării cît mai urgente a unui organ care să reprezinte
întreaga Basarabie.40
Dar realizarea acestei idei a fost posibilă numai cu concursul ostaşilor
moldoveni care au proclamat la congresul lor autonomia Basarabiei şi au hotărît
totodată şi înfiinţarea „Sfatului Ţării”. Congresul a ales Biroul de organizare a
„Sfatului Ţării”, care s-a pus imediat pe lucru şi a efectuat o muncă enormă,
pregătind toate proiectele necesare pentru începutul activităţii acestui organ şi a
stabilit numărul deputaţilor raportat la numărul şi procentul naţionalităţilor.
Concomitent, în rezoluţia congresului ostaşilor moldoveni se spunea, că după
crearea „Sfatului Ţării”, toate comitetele din Basarabia căpătau un caracter
profesional, neavînd dreptul de a se amesteca în afacerile politice.41
Din lipsa unei organizări administrative centrale legitime (Guvernul
Provizoriu de la Petrograd fusese înlăturat de la putere, iar bolşevicii încă nu-şi
extinseră puterea la periferiile naţionale), în al doilea rînd, din cauza imposibilităţii
de efectuare a unor alegeri directe, deoarece mulţi bărbaţi fuseseră mobilizaţi pe
front, în al treilea rînd din cauza anarhiei şi dezordinei care cuprinsese ţinutul,
Biroul a optat pentru alegeri indirecte, prin intermediul comitetelor ostăşeşti,
ţărăneşti şi muncitoreşti, precum şi cele ale corporaţiunilor profesionale constituite.
Structura „Sfatului Ţării” a reflectat structura naţională, precum şi toată
gama de curente politice, profesionale şi instituţii existente în acest teritoriu.
Conform procesului verbal al Biroului de organizare de la 6 noiembrie 1917,
împărţirea locurilor în Sfatul Ţării era următoarea: 1. Congresul militarilor
moldoveni şi organizaţiile militare – 44 deputaţi, toţi moldoveni; 2. Sfatul
deputaţilor de ţărani moldoveni – 30 deputaţi, toţi moldoveni; 3. Zemstva
gubernială basarabeană – 1 deputat, moldovean; 4. Zemstvele judeţene – 9
deputaţi, dintre care 7 moldoveni şi 2 ucraineni; 5. Oraşul Chişinău – 3 deputaţi,
din care 1 moldovean, 1 evreu şi 1 rus; 6. Oraşele judeţene – 8 deputaţi, din care 5

38
moldoveni, 1 ucrainean, 1 rus, şi 1 bulgar; 7. Cooperaţia – 5 deputaţi, din care 4
moldoveni şi 1 găgăuz; 8. P.N.M. – 3 deputaţi, toţi moldoveni; 9. Socialiştii
poporani – 1 deputat, rus; 10. Social – democraţii – 1 deputat, evreu; 11. Socialiştii
revoluţionari – 1 deputat, rus; 12. Sfatul gubernial al deputaţilor muncitorilor,
soldaţilor şi ţăranilor – 3, din care 1 moldovean, 1 evreu, 1 rus; 13. Societatea
culturală – 1, moldovean; 14. Societatea femeilor moldovene – 1, moldoveancă;
15. Uniunea clerului ortodox – 1, moldovean; 16. Juriştii – 2 din care 1 moldovean
şi 1 rus; 17. Organizaţia slujbaşilor căilor ferate – 2, din care 1 moldovean şi 1
ucrainean; 19. Uniunea uniunelor – 1, moldovean; 20. Uniunea învăţătorilor din
Basarabia – 1, rus; 21. Uniunea învăţătorilor moldoveni – 2, moldoveni; 22.
Ucrainenii – 10, ucraineni; 23. Evreii – 10, evrei; 24. Bulgarii – 2, bulgari; 25.
Nemţii – 2, nemţi; 26. Polonezii – 1, polonez; 27. Armenii – 1, armean; 28. Grecii
– 1, grec; 29. Găgăuzii – 1, găgăuz.
Din aceste date concrete rezultă că structura naţională a celor 150 deputaţi
era următoarea: 105 moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 nemţi, 1
polonez, 1 armean, 1 grec, 2 găgăuzi. Erau reprezentanţi militari, ţărani, învăţători,
preoţo, jurişti, delegaţi ai unor structuri administrative (zemstvele, dumele
orăşeneşti), societăţi (culturale, cooperative, ale căilor ferate, poştei şi telegrafului),
precum şi ai organizaţiilor şi curentelor politice existente în Basarabia: P.N.M.,
socialiştii de diferite nuanţe („poporanii”, „democraţii”, „revoluţionari”), toţi
aparţinînd minorităţilor naţionale. Reţine atenţia prezenţa unei femei în „Sfatul
Ţării” şi anume, Elena Alistar.42
Oponenţii mişcării de eliberare naţională din Basarabia de la 1917-1918
susţin, că „Sfatul Ţării” a avut un caracter nelegitim, deoarece la baza constituirii
lui n-a stat principiul votului universal, direct şi secret. Dar „Sfatul Ţării”, pe lîngă
multe alte organizaţii social – politice, inclusiv sovietele, a luat naştere în urma
revoluţiei şi, fără îndoială, era un organ revoluţionar cu toate atributele
caracteristice unor asemenea organe. Organe legislative asemănătoare cu „Sfatul
Ţării” au apărut practic pretutindeni la periferiile naţionale ale Imperiului Rus.

39
 „Sfatul Ţării” şi-a început activitatea în ziua de 21 noiembrie 1917, stil
vechi, într-o atmosferă solemnă, cu prezenţa corului condus de celebrul dirijor M.
Berezovschi intonînd sub flamura tricolorului, „Pe-al nostru steag e scris Unire” şi
„Deşteaptă-te, române”. Cei 95 de deputaţi prezenţi la şedinţa de deschidere a
„Sfatului Ţării” l-au ales în calitate de preşedinte pe I. Inculeţ, pe atunci
vicecomisar al guberniei Basarabia. În funcţia de vicepreşedinte a fost ales Pan
Halippa. Impresionează numărul mare de organizaţii, partide şi personalităţi
politice care au salutat deschiderea „Sfatului Ţării”, ceea ce vorbeşte, în mod
elocvent, despre larga sa recunoaştere.43 După alegerea preşedintelui, V. Cristi,
comisar gubernial, a jurat credinţă „Sfatului Ţării” şi a depus la dispoziţia lui toate
împuternicirile sale. Acelaşi lucru l-au făcut şi comisarii judeţeni. Astfel toţi
purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti în Basarabia au transferat în mod legal şi
fără nici o ingerinţă, de nicăieri, ci numai din propria lor voinţă, această
suveranitate din mîinile guvernului rus, în mîinile „Sfatului Ţării”, noul organ liber
ales. Acesta prelua conducerea Basarabiei, dispunînd legalmente de soarta ei şi a
poporului care l-a ales.44 În ansamblu au venit să salute deschiderea „Sfatului
Ţării” – primul parlament al Basarabiei – 42 reprezentanţi ai tuturor partidelor
politice, reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor din ţinut, reprezentanţi ai tuturor
organizaţiilor obşteşti: reprezentanţi ai congreselor şi comitetelor ţărăneşti,
învăţătoreşti şi milităreşti. Cu toţii au salutat acest eveniment şi au deplarat solemn
că îl vor susţine, dorindu-i spor în muncă.45
Însemnătatea evenimentului ce s-a produs pe 21 noiembrie 1917 în capitala
Basarabiei este menţionată, de asemenea, şi de mulţi istorici occidentali (R.W.
Seton Watson, C. Durandin, I. Becher, K. Hitchins, A. Popovich ş.a.), care remarcă
în lucrările lor că în timp ce sovietele, constituite pe cale anarhică, au instaurat prin
forţă în centrul Rusiei un regim dictatorial, la o periferie a ei a avut loc deschiderea
unui Sfat al Ţării format în conformitate cu normele democratice ale timpului.
Autorii occidentali mai subliniază că „formarea Sfatului Ţării a marcat punctul

40
culminant al revoluţiei basarabene” şi că pe parcursul existenţei sale el a desfăşurat
o activitate „extrem de folositoare pentru întreaga provincie”.46
Odată cu constituirea „Sfatului Ţării” s-au luat măsuri pentru a nu depinde
de guvernul bolşevic, deoarece el reprezenta singura putere legală care avea forţa
de guvernare. Prima problemă gravă a fost anihilarea rezistenţei armate a unităţilor
militare de orientare bolşevică care staţionau în oraşele ţinutului şi în special la
Chişinău. Altă sarcină primordială ţinea de contracararea şo combaterea
tulburărilor şi dezordinilor pe care le provocau în Basarabia trupele ruseşti în
retragere de pe front sau în marş spre Frontul Român. Cu acest scop a fost
organizată paza depozitelor de alimente şi de furaje, au fost organizate puncte de
alimentare în diferite localităţi. Au fost luate măsuri pentru repatrizarea către ţărani
a pămînturilor mănăstireşti, bisericeşti şi luarea la evidenţă a celor moşiereşti.
Fiind organ suprem al puterii „Sfatul Ţării” a încercat, prin intensificarea activităţii
cohortelor, să apere populaţia de anarhia şi jaful soldaţilor ruşi, a numir comisari
moldoveni în fiecare judeţ, a încercat să adune dezertorii pentru ai expedia în
Rusia.
În cadrul şedinţei de deschidere a „Sfatului Ţării” a fost adoptat „Proeictul
de organizare a a ocîrmuirii Basarabiei” în baza căruia va activa acest organ: „1.
Puterea înaltă în Basarabia o are Sfatul Ţării, care este cel mai înalt aşezămînt de
ocîrmuire pînă la chemarea Adunării poporane basarabene. 2. Organ împlinitor al
Sfatului Ţării este Sfatul Directorilor general, care este răspunzător pentru trebile şi
măsurile sale numai înaintea Sfatului Ţării. 3. Sfatul Directorilor generali are toată
puterea împlinitoare şi lucrează în temeiul zacoanelor şi poveţelor date şi întărite
de Sfatul Ţării. 4. Legăturile între Sfatul Ţării şi stăpînirea centrală au să se facă
prin Sfatul Directorilor generali. 5. Sfatul Directorilor generali este alcătuit dintr-
un Director – preşedinte şi 10 Directori generali pe următoarele departamente: unul
pe trebile din lăuntru; al doilea pe învăţămîntul norodului; al treilea pe treburile
pămîntului şi ale gospodăriei săteşti; al patrulea pe trebile finanţelor; al cincilea pe
trebile drumurilor de fier, pe poşte, pe telegraf; al şaselea pe trebile ostăşeşti; al

41
şaptelea pe judecătorii şi pe trebile credinţelor religioase; al optelea pe negoţ,
industrie şi pentru apărarea muncii; al nouălea pe trebile străine (internaţionale) şi
al zecelea – controlul general. 6. Sfatul Directorilor generali se alcătuieşte de o faţă
însărcinată cu această treabă de către prezidium-ul Sfatului Ţării împreună cu o
Comisie mijlocitoare, în care intră 7 deputaţi de la toate fracţiile Sfatului Ţării.
Sfatul Ţării are drept să-i întrebe pe directorii generali despre orice treabă şi ei sunt
datori să răspundă. Dacă Sfatul Ţării arată neîncredere Directorilor generali, ei
părăsecs slujba lor toţi sau o parte din ei. 7. Trebile Ţării se hotărăsc după
zacoanele de pînă acuma, cari n-au fost desfiinţate de stăpînirea vremelnică
(rusească), sau de Sfatul Ţării. Asemenea se iau în seamă măsurile şi poruncile
stăpînirii vremelnice (ruseşti), cari au fost scoase de la 1 martie 1917 încoace şi
care se potrivesc cu împrejurările din ţara noastră”.47

42
 §2. Formarea Republicii Democratice Moldoveneşti şi constituirea
primului ei guvern.

Formarea Republicii Democratice Moldoveneşti a fost unul din primii paşi

serioşi pe care i-a întreprins Sfatul Ţării în activitatea sa. Acest evenimetn a
constituit o realizare a mişcării naţionale din Basarabia, fiind o primă tentativă de
desprindere a acestui ţinut de Rusia. Totodată e de menţionat faptul că proclamarea
statalităţii Basarabiei a fost dictată mai curînd de conjunctura politică a timpului
decît o necesitate istorică. Mişcarea naţională din Basarabia evolua pe fundalul
evenimentelor politice din Rusia şi se conforma unor legităţi generale. La
momentul în care teritoriile naţionale de la periferiile imensului Imperiu Rus au
început să se proclame republici democratice, Basarabia nu putea constitui o
excepţie. Nu încape nici o îndoială că dacă în decembrie 1917 ar fi existat condiţii
pentru unire, liderii basarabeni n-ar fi ezitat să o înfăptuiască. Proclamarea R.D.M.
a constituit şi un mijloc de contracarare a pretenţiilor anexioniste ale Ucrainei faţă
de Basarabia, pretenţii înaintate încă în vara anului 1917. era deci necesar fă fie
create anumite structuri de stat, pentru a respinge un eventual atac din afară. Au
fost destul de serioase şi motivele care i-au determinat pe liderii basarabeni să
proclame R.D.M. „în componenţa Republicii Federative Democratice Ruse”. În
primul rînd se pornea de la faptul că în situaţia dificilă cauzată de prăbuşirea
imperiului, formarea unor republici democratice organizate benevol într-o
veritabilă federaţie era unica posibilitate de salvare a democraţiei în această ţară.
Nici chiar instaurarea în toamna lui 1917 a dictaturii bolşevice la Petrograd nu i-a
oprit pe liderii basarabeni să întreprindă pasul respectiv, deoarece mai credeau în
cel mai discret mod în lozincile acestora.
Or principala cauză care i-a determinat atunci pe liderii basarabeni să
proclame Republica Moldovenească în componenţa Federaţiei Ruse a constituit-o
prezenţa masivă pe teritoriul Basarabiei a trupelor ruseşti, trupe care, în cazul
adoptării unei alte decizii, ar fi intervenit promt şi ar fost pusă în mare pericol

43
mişcarea naţională din ţinut. Prin urmare, pasul întreprins poate fi interpretat ca o
manevră tactică necesară.48 E cunoscut faptul că declaraţia Sfatului Ţării cu privire
la proclamarea R.D.M. a fost adoptată ca rezultat al unor lungi şi aprinse discuţii,
desfăşurate pe parcursul zilelor de 1 şi 2 decembrie 1917 şi axate pe mai multe
probleme, unele mărunte, altele de principiu.49 Spre exemplu, au fost exprimate
păreri diferite pe margimea chestiunii privind denumirea republicii –
„Moldovenească” sau „Basarabeană”, pentru ultima optînd reprezentanţii
partidelor socialiste şi ai minorităţilor naţionale.
Proclamarea R.D.M. era chemată să consolideze autonomia Basarabiei, iar
mai apoi să deschidă calea spre unire. Era necesară deasemenea de a depăşi starea
de criză, terorismul şi haosul revoluţionar. Iată de ce, în atare condiţii Sfatul Ţării
în şedinţa din 2 decembrie 1917 a adoptat declaraţia cu privire la proclamarea
Republicii Moldoveneşti.
În Declaraţie se nenţiona că singura cale de ieşire din criza şi anarhia totală,
de evitare a lipsei de stăpînire şi a anarhiei în toată Basarabia şi în Rusia „este ca
noroadele să se unească şi să-şi ia soarta în mîinile lor, alcătuindu-şi stăpîniri
naţionale, în hotarele ţărilor unde locuiesc”. În declaraţie se argumentau şi
principiile acestui act: „în puterea temeiului acestuia şi avînd în vedere aşezarea
rînduielilor obşteşti şi întărirea drepturilor cîştigate prin revoluţie, Basarabia,
sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară de astăzi înainte Republica
Democrată Moldovenească”. Avînd în vedere situaţia reală, Sfatul Ţării a declarat
R.D.M. în componenţa Republicii Democratice Federative Ruseşti cu drepturi
egale.50 În acest important document a fost trasată în linii mari direcţiile politicii
interne şi externe pe care urma s-o promoveze tînăra republică prin intermediul
organului său legislativ suprem Sfatul Ţării – şi al celui executiv – Consiliul
Directorilor generali. În Declaraţie se prevedea: 1) Convocarea în timpul apropiat a
Adunării Constituante a Republicii Moldoveneşti, aleasă prin vot universa, direct,
egal şi secret, după sistemul proporţional; 2) Trecerea pămîntului, fără
despăgubire, în mîinile poporului muncitor şi folosirea lui în mod egal. Pînă la

44
elaborarea legii privind modul de trecere a pămîntului în mîinile poporului, pentru
a evita anarhie şi delapidările bunurilor întregului popor, tot pîmăntul nelucrat prin
munca personală a stăpînului, inventarul viu şi mort se va afla la dispoziţia
comitetelor funciare realese pe bază democratică. Sfatul Ţării va elabora
instrucţiunile atît cu privire la modul de trecere a pîmăntului în stăpînirea
comitetelor, cît şi referitoare la modul de repartizare a acestuia de către comitetele
funciare. Pădurile, apele şi bogăţiile subterane, cîmpurile experimentale, serele,
plantaţiile de sfeclă, viile şi livezile moşiereşti, bisericeşti, constituind proprietatea
întregului popor, trec sub jurisdicţia Comitetului funciar general al Republicii
Moldoveneşti; 3) Organizarea producţiei şi aprovizionarea întregii populaţii în mod
egal cu porduse alimentare şi mărfuri de primă necesitate, organizarea şi
remunerarea muncii, stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore, organizarea
controlului de stat asupra producţiei şi profiturilor pe teritoriul Republicii
Moldoveneşti, elaborarea unui plan detaliat în vederea demobilizării armatei şi
producţiei. Pentru evitarea foametei, a consecinţelor ei, Sfatul Ţarii va lua toate
măsurile pentru cultivarea şi însămînţarea tuturor cîmpurilor libere din Basarabia;
4) Asigurarea şi organizarea alegerilor democratice în organele administraţiei
publice locale pe baza votului universal, direct, egal şi secret, după sistemul
proporţional şi asigurarea desfăşurării lor normale; 5) Consolidarea tuturor
libertăţilor politice, inviolabilitatea persoanei şi locuinţei, stabilirea judecăţii
publice şi egale pentru toţi cetăţenii; 6) Anularea pentru totdeauna a pedepsei
capitale pe teritoriul Republicii Moldoveneşti; 7) Egalitatea în drepturi depline şi
asigurarea autonomiei cultural – naţionale a tuturor minorităţilor etnice
conlocuitoare pe teritoriul Republicii Moldoveneşti; 8) Organizarea pe bază de
autonomie a şcolii naţionale pentru toate minorităţile; 9) Organizarea imediată a
unităţilor militare naţional – teritoriale formate din băştinaşi din Basarabia, pentru
apărarea patrimoniului public de distrugeri în timpul demobilizării trupelor şi
salvarea republicii de la ruinarea totală şi anarhie; 10) Încheierea păcii fără
anexiuni şi contribuţii pe baza autodeterminării popoarelor şe de comun acord cu

45
aliaţii şi cu toate popoarele Republicii Democratice Federative Ruse. 51 În
încheierea declaraţiei, Sfatul Ţării făcea un apel către toţi locuitorii la unirea
eforturilor în lupta cu dezordinea, care cuprindea tot mai ameninţătoare teritoriul
ţinutului. A doua zi, la 3 decembrie 1917 în legătură cu adoptarea declaraţiei Sfatul
Ţării expediază telegrame guvernului de la Petrograd şi Radei Centrale Ucrainene,
prin care se anunţă că Sfatul Ţării, ca organ suprem a proclamat Basarabia
Republică poporană moldovenească, ca membru cu drepturi egale în Republica
federativă democratică rusească.52
La numai cîteva zile de la proclamarea R.D.M. a fost format şi primul ei
guvern. Discuţiile din parlament vizînd această chestiune s-au desfăşurat în cadrul
a două şedinţe din 5 şi 7 decembrie 1917. în şedinţa din 5 decembrie a fost ales
doar preşedintele Consiliului Directorilor Generali. Această funcţie i-a revenit lui
Panteleimon Erhan, preşedintele în exerciţiu al Consiliului Gubernial de Deputaţi
ai Ţăranilor, care a preluat şi funcţia de director general al agriculturii. Ceilalţi
membri ai guvernului au fost aleşi în şedinţa din 7 decembrie, în consecinţă
director general de interne a fost numit V. Cristi, director general al instrucţiunii
publice – Şt. Ciobanu, director general de finanţe – T. Ioncu, director general al
căilor ferate, poştei, telegrafului şi telefonului N. Roşie – Codreanu, director
general de război şi marină – T. Cojocatu (de la 15 decembrie 1917 – Gh. Pîntea),
director general al justiţiei şi cultelor – M. Savenco, director general al industriei,
comerţului şi muncii – V. Grinfeld, director general de externe – I. Pelivan, cel de-
al zecelea director general al controlului de stat a fost desemnat V. Podvinschi ceva
mai tîrziu. Astfel, în cabinetul nou format trei din cele 10 locuri au revenit
reprezentanţilor minorităţilor naţionale.53 a doua zi, la 8 decembrie, P. Erhan,
preşedintele Consiliului Directorilor Generali a informat agenţiile telegrafice din
Rusia despre crearea Guvernului R.D.M.54 de menţionat că atît crearea Sfatului
Ţării cît şi formarea R.D.M. au fost întîmpinate cu entuziasm de populaţia ţării,
numeroase telegrame de felicitare şi adeziune soseau de pretutindeni.55

46
 Aşadar, în baza celor expuse mai sus putem concluziona: proclamarea la 20
decembrie 1917 a R.D.M. a constituit o manevră tactică a mişcării de eliberare
naţională din Basarabia din perioada respectivă, semnificînd un prim pas în direcţia
desprinderii de Rusia.

47
 §3. Proclamarea independenţei Republicii democratice Moldoveneşti.

Proclamarea la 24 ianuarie 1918 a independenţei R.D.M. faţă de Rusia a

constituit un eveniment extrem de important în viaţa românilor basarabeni, care a
pus începutul unei noi etape a mişcării de naştere şi eliberare naţională din ţinut.
Astfel apreciază evenimentul în cauză istoriografia naţională, că prin dobîndirea
independenţei şi desprinderea de Rusia, Basarabia a făcut pasul decisiv în direcţia
Unirii cu România. „De formă, Basarabia era un stat independent-scrie, bunăoară,
I. Nistor, -în realitate, însă ...fiecare om cu judecată îşi putea da seama că
proclamarea independenţei Republicii nu era decît un expedient vremelnic în calea
dezlegării definitive a chestiunii basarabene”.56 Proclamîndu-şi independenţa şi
separîndu-se de Rusia, constată şi Şt. Ciobanu, „poporul român din Basarabia nu
putea să se orienteze decît spre România”.57 Aceleaşi idei le-au expus în lucrările
lor şi A. Bolduş, P. Cazacu, D. Bogos, V. Harea, O. Ghibu ş.a. 58 E binecunoscută,
de asemenea, şi poziţia în problemă a istoriografiei sovietice care-după cum se
ştie-desconsidera nu numai importanţa proclamării independenţei R.D.M., dar în
general apariţia acestui stat, văzînd în el o „creatură a naţionaliştilor burghezi”. În
ultimul timp, în special după, ce Republica Moldova a devenit stat independent,
graţie strădaniilor unor anumiţi autori, s-a mai cristalizat o concepţie, conform
căreia faptul faptul ca atare al proclamării R.D.M. şi independenţa ei sunt
considerate drept un ideal pentru care, chipurile, au luptat ani în şir basarabenii.
Astfel spus, aceşti autori consideră că idealul spre care a atins atunci populaţia din
ţinut a fost nu Unirea cu Patria-mamă (conform viziunii lor, ea a fost impusă
basarabenilor din exterior), ci crearea unui stat moldovenesc de sinestătător şi
independent.59
Prea bine se ştie că unul din factorii de bază care au grăbit considerabil
adoptarea deciziei cu privire la la independenţa R.D.M. l-a constituit proclamarea
independenţei Ucrainei, la 13 ianuarie 1918, şi ruperea în consecinţă, a legăturilor
directe ale Basarabiei cu Rusia, conducătorii de la Chişinău luînd în dezbatere

48
situaţia nou creată deja la 15 ianuarie 1918. Noua conjuctură politică impune deci
o luare de poziţie. Ucraina, deşi recunoscuse dreptul la existenţa R.D.M., totuşi
mai nutrea speranţa anexării acesteia. Cu toate că la tratativele de Brest-Litovsk
Rusia Sovietică recunoscuse în cazul Basarabiei statutul ei de stat independent 60, ea
nutrea deasemenea speranţa încorporării, în viitorul apropiat, atît a Ucrainei, cît şi
a Basarabiei. Ca urmare, se ia decizia de a se pune în discuţie oportunitatea aflării
în continuare a R.D.M. în componenţa Rusiei declarate federative, iar în fapt-
sovietice.
Se mai ştie, de asemenea, că la momentul acela R.D.M. aabia ieşea, graţie
intervenţiei trupelor române, dintr-o perioadă de adevărată incertitudine şi haos.
Or, încă de pe la sfîrşitul lui decembrie 1917, noul stat începuse să se confrunte cu
două probleme extrem de grave: 1)anarhia cauzată de comportamentul criminal al
unităţilor militare ruseşti ce se retrăgeau în dezordine de pe frontul român şi
2)pericolul acaparării puterii de către bolşevici şi a înglobării ţinutului în noul
imperiu rusesc pe cale de reanimare.
E de ajuns să amintim, în acest sens, că, de acum, la începutul lui ianuarie
1918, recent sosit la Chişinău din Odesa şi încurajat pe toate căile de guvernul de
la Petrograd al lui Lenin, „front-otdelul bolşevic” recurse la ample acţiuni teroriste
în vederea acaparării întregii puteri şi a lichidării Sfatului Ţării, tensionînd pînă la
maximum situaţia de pe loc, mai ales după arestarea şi dezarmarea la 6 ianuarie la
gara feroviară Chişinău a regimentului de soldaţi ardeleni venit de la Kiev. Pe de
altă parte, I. Inculeţ relata cu mare şi ferească îngrijorare pe 8 ianuarie 1918 că
„forţa noastră scade ..., n-avem pe cine să ne sprijinim, legătura cu unităţile noastre
este întreruptă ”. tocmai de aceea s-a şi recurs, în condiţiile extreme de atunci şi în
pofida şi ameninţărilor reprezentanţilor partidelor socialiste şi minoritarilor, la
ajutorul militar al României, tînărul stat moldovenesc nefiind în stare de a se opune
nicidecum pericolului şi de a-şi apăra integritatea. Cu atît mai mult cu cît decizia
guvernului român a fost susţinută de Puterile Aliate, cît şi de generalul Şcerbaciov,
comandantul Frontului român, deopotrivă interesaţi în asigurarea ordinii, apărarea

49
depozitelor din spatele frontului, asigurînd că oştile române nu se vor amesteca în
problemele interne ale R.D.M..61 În cadrul şedinţei Sfatului Ţării din 22 ioanuarie
1918 s-a pus în discuţie, în mod deschis, într-un cadru oficial, problemaproclamării
independenţei R.D.M.. La iniţiativa guvernului un raport în această chestiune a
prezentat P. Erhan. Oratorul şi-a expus părerea că atîta timp cît naţionalitatea din
Rusia nu se vor ocupa, fiecare în parte, de soarta lor, nu se va putea organiza o
republică rusească. P. Erhan a adus la cunoştinţa deputaţilor Sfatului Ţării opinia
executivului republicii în această problemă: „Guvernul Republicii Moldoveneşti,
judecînd chestia situaţiei şi a republicii noastre faţă de aceste evenimente, a
văzutcă după declaraţia independenţei Ucrainei, noi trebuie să întindem mîinile
peste ea la alte popoare. O dată ce Ucraina este independentă şi Republica
Moldovenească nu poate rămîne neindependenţă, fiindcă dacă va fi
neindependenţă, va fi anexată de cineva. Dar noi ştim ce este libertatea şi
republica, de aceea Consiliul Directorilor Generali, discutînd chestia, a venit la
concluzia că trebuie făcuţi paşi ca republica noastră să devină independentă. În
continuare P. Erhan informează asistenţa că chestiunea privind proclamarea
independenţei Republicii Moldoveneşti a fost tratată cu puterile aliate” şi părerele
lor este la fel cu cea a guvernului. În concluzie, P.Erhan menţionează: „Examenînd
situaţia republicii noastre, ne-am convins că fără proclamarea independenţei nu
putem exista”.62 Pe marginea problemei s-au pronunţat mai mulţi deputaţi. Spre
exemplu, I. Inculeţ, preşedintele Sfatului ţării, luînd cuvîntul, a menţionat că „de o
vreme încoace Basarabia a ajuns între două state independente, România şi
Ucraina. Prin urmare n-am putut face alta decît să ne declarăm şi noi
independenţă”.63 În susţinerea independenţei s-au pronunţat şi deputaţii minoritari:
C. Misirkov, F. Dudkieviez şi alţii. Propunerea a fost supusă la vot în noaptea de
23/24 ianuarie 1918 şi prin unanimitate de voturi s-a proclamat independenţa
R.D.M.. Declaraţia de independenţa R.D.M. a fost publicată pe 24 ianuarie, ziua
Unirii din 1859 a Principatelor Române-Moldova şi Muntenia. În această zi, la
Chişinău s-a organizat o mare sărbătoare populară, cu slujbă bisericească, cu

50
defilarea trupelor şi o „Horă a Unirii”.64 În declaraţia de independenţă au fost fixate
principalele direcţii ale politicii interne şi externe a tînărului stat, confirmîndu-se
fidelitatea faţă de obiectivele enunţate la 2 decembrie 1917. În politica internă se
preconiza consolidarea libertăţii obţinute în urma revoluţiei ruse din februarie
1917, convocarea Adunării Constituante, înfăptuirea reformei agrare, elaborarea şi
adoptarea unor măsuri orientate spre scoaterea din beznă, sărăcie şi foamete a
populaţiei din Basarabia. În domeniul politicii externe erau fixate drept scopuri:
stabilirea unor relaţii paşnice cu toate statele apropiate şi îndepărtate; negocierea şi
închierea cu aceste state a unor acorduri politice şi economice avantajoase
reciproc; încheierea cît mai grabnică a păcii generale în înţelegere cu toţi aliaţii.
Cum e şi firesc, un loc aparte în Declaraţie îl ocupau aprecierile date armatei
române despre care se preciza că „prin venirea oştilor frăţeşti române pe pămîntul
republicii noastre s-a întocmit o stare prielnică pentru munca harnică şi orînduită
pe toate ogoarele vieţii... Că oştile româneşti nu ne primejduiesc neatîrnarea,
slobozenia şi libertatea cîştigate prin revoluţie, chezăşie ne sînt Franţa, Anglia şi
America, cu mărturiile lor, precum şi declaraţiile împuterniciţilor României”. 65
Evident că imediat după adoptarea documentului în cauză, consiliul de Miniştri al
R.D.M. a trimis o importantă delegaţie la Iaşi pentru a informa Statele Aliate
despre evenimentul ce s-a produs la 24 ianuarie 1924 la Chişinău. Totodată, în
situaţia nou creată, s-a purces cu toată fermitatea la traducerea Declaraţiei în fapt. 66
După declararea independenţei, fostul stat al Directorilor Generali s-a autodizolvat
şi s-a constituit puterea executivă sub formă de Consiliu de miniştri, sub
preşedenţia lui D. Ciugureanu. Preşedinte al R.D.M. a rămas, în continuare, I.
Inculeţ. Dar semnificaţia proclamării independenţei R.D.M. era interpretată diferit
atît de fracţiunile parlamentare ale Sfatului Ţării, cît şi de forţele politice din afara
parlamentului basarabean. Astfel, V. Harea în memoriile sale consemnează:
„Pentru moldoveni independenţa şi asumarea suveranităţii era o etapă spre unire.
Pentru minoritaţi-ruşi, ucraineni-rusificaţi şi bulgari – independenţa constituia,
dimpotrivă, o posibilitate în perspectivă contra unirii, ea dovedea că nu se va

51
realiza practic unirea şi, adăugăm noi, le menţinea speranţa unei noi anexiuni la
Rusia”.67
De jure, R.D.M. era un stat independent, însă după cum se menţionează în
literatura de specialitate, programul anunţat în Declaraţia de independenţă nu putea
fi realizat, deoarece noua Republică nu avea nici organizarea cuvenită şi nici
condiţiile de dezvoltare necesare pentru propăşirea unui stat. 68 Căci, vorba lui
P.Cazacu, ce fel de stat putea fi Republica Moldovenească „fără armata proprie,
fără coeziune şi putere internă, avînd de rezolvat grave chestiuni rezultate din
război şi revoluţie, fără instituţii proprii,... cu o permanentă înreutăţire a situaţiei
financiare, fără buget şi mereu ameninţată de a fi prada a poftelor ascunse ale
străinilor puternici”.69
Proclamarea la 24 ianuarie 1918 a independenţei R.D.M. faţă de Rusia a
constituit o mare realizare a mişcării de renaştere şi eliberare naţională din
Basarabia din acea perioadă, semnificînd un moment de adevărată cotitură în viaţa
locuitorilor provinciei. După cum au demonstrat-o evenimentele ulterioare, pasul
întreprins a apropiat considerabil clipa împlinirii unui ideal visat de ani-cel al
Unirii românilor basarabeni cu fraţii lor de sînge de peste Prut. Din acest punct de
vedere, evenimentul ce s-a produs la 24 ianuarie 1918 la Chişinău a constituit o
necesitate stringentă, deoarece numai desprinderea totală de Rusia deschidea
perspectiva atingerii scopului unirii. Unul din factorii care au grăbit extrem de mult
adoptarea Declaraţiei de independenţă l-a constituit proclamarea independenţei
Ucrainei la 13 ianuarie 1918, precum şi intenţia acesteia de a anexa Basarabia.
Invitată de către organele puterii legale din Basarabia, armata română nu a
declanşat o agresiune şi nu a intimidat populaţia locală, ci alungînd pestre Nistru
bandele bolşevice, a restabilit ordinea, contribuind astfel la crearea condiţiilor
necesare pentru proclamarea, la etapa dată, a independenţei R.D.M.

52
 Capitolul III. Unirea Basarabiei cu România şi lupta pentru
recunoaşterea ei internaţională.

§1. Unirea condiţionată a Basarabiei cu România din 27 martie 1918

După proclamarea independenţei R.D.M. situaţia ţinutului rămîne în

continuare instabilă. Programul de activitate prevăzut în declaraţia de independenţă
nu poate fi realizat deoarece în Basarabia se ciocneau interesele Rusiei sovietice şi
cele ale Ucrainei. În aceste condiţii devenise destul de clar faptul că românii din
Basarabia au o şansă de supravieţuire doar în unirea lor cu România. Avînd
susţinerea din partea trupelor moldoveneşti şi cele române Sfatul Ţării a lucrat în
linişte, a pregătit condiţiile necesare pentru Unirea Basarabiei cu România.70
Unirea s-a făcut sub influenţa mai multor factori, fiind în primul rînd finalul
firesc şi logic al procesului de întregire a unuia şi aceluiaşi popor, aceasta
constituind latura obiectivă a actului istoric de la 27 martie 1918. Dar, Unirea a
avut loc nu şi fără influenţa unor împrejurări subiective, din care am putea
evidenţia următoarele: pericolul antrenării Basarabiei şi a populaţiei ei în vîltoarea
războiului civil, care deja cuprinsese vaste regiuni ale imperiului; pericolul pe care
îl prezenta pentru tînăra republică vecina de la răsărit – iniţial Rada Ucraineană,
ulterior guvernul sovietic al Ucrainei.71 Istoricul I. Ţurcanu în felul următor
examinează inevitabilitatea Unirii: „Unirea s-a produs ... fiind expresia cea mai
convigătoare a interesului naţional al românilor basarabeni, încadrarea ţinutului în
statul român unitar se prezenta ca un fenomen firesc şi irevocabil. Sînt cîţiva
factori care au determinat caracterul implacabil al acestui fenomen... relaţiile
politico – militare din zona frontului se opuneau realizării dezideratului naţional al
românilor, dar – oricît ar părea de paradoxal – aceleaşi realităţi, modificîndu-se în
defavoarea bolşevicilor, au grăbit în acelaşi timp apropierea românilor de pe cele
două maluri ale Prutului. Intersul militar – stategic şi politic al Antantei a lucrat în
aceeaşi direcţie, fără ca aceasta să urmărească scopul Unirii. Puterile Centrale au

53
activat şi ele în acelaşi sens, ba chiar mai energic şi mai concret, propunînd
României să pună stăpînire pe Basarabia, dar se înţelege ca fără a dori să vorbească
sincer şi dezinteresat cauza românească. Atitudinea marilor puteri a creat cadrul
general, favorabil pregătirii şi realizării Unirii, dar nu a determinat accelerarea
procesului şi fixarea datei care urma să ocupe locul central în istoria Basarabiei.
Acest rol a revenit altor doi factori. Unul dintre ei a fost apropierea dintre R.D.M.
şi România, care cu fiecare zi devenea tot mai strînsă. A fost creat întîi, prin
legăturile personale, de suflet, dintre românii basarabeni şi celelalte provincii
istorice româneşti, un climat sociopsihologic oarecum preunionist, apoi, prin
prezenţa militară românească, ţinutul s-a rupt aproape complet de vecinii săi din
răsărit”.72 Şi în continuare acelaşi istoric concluzionează: „Totuşi factorul hotărîtor
al procesului accelerării Unirii au fost pretenţiile teritoriale ale Ucrainei asupra
Basarabiei”.73
În scurt timp după proclamarea independenţei R.D.M., ca o modalitate de
desprindere definitivă de Rusia, în ţinut ia amploare mişcarea în favoarea unirii
Basarabiei cu România. Participant la marele eveniment Şt. Ciobanu scria mai
tîrziu „După proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti, chestiunea unirii
se punea pe teren practic. Pentru toată lumea era evident că Republica
Moldovenească nu poate să rămînă independentă. Populaţia era pregătită pentru
acest act, se aştepta numai momentul oportun”. 74 Tot atunci, istoricul bucovinean I.
Nistor, participant şi el la acele evenimente din Basarabia scria: „De formă
Basarabia era un stat independent, în realitate însă noua republică n-avea nici
irganizarea cuvenită şi nici condiţiile de dezvoltare necesare pentru propăşirea unui
stat”.75 O. Ghibu scria şi el: „un lucru era clar pentru absolut toţi oamenii cu
oarecare răspundere din Basarabia, şi anume că Republica Moldovenească nu
putea exista ca stat independent. Basarabia trebuia să se unească cu o ţară vecină
şi, după tot ce se petrecuse pînă aci, această ţară nu mai putea fi Rusia, ci
România”.76

54
 În ziua adoptării declaraţiei de independenţă, ziarul „Cuvînt moldovenesc”
îndemna cititorii săi: „... la unirea cea mai firească pentru noi: Unirea Basarabia cu
România”. De pe 24 ianuarie 1918 a început să fie editată la Chişinău, în locul
ziarului „Ardealul”, gazeta „România nouă” în frunte cu O.Ghibu care şi-a propus
ca scop „propovăduirea unirii tuturor românilor într-o singură ţară”. Comitetul de
conducere al studenţilor români din Basarabia declara răspicat: „noi vrem o
Românie a tuturo românilor”.77 Presa de la Chişinău („Cuvînt moldovenesc”,
„România Nouă”, „Ardealul”, „Sfatul Ţării”) a publicat o serie de articole care
abordau direct problema unirii.78 Blocul moldovenesc ducea lupta pentru unire şi
pe alte căi – o făcea în Sfatul Ţării, deasemenea şi la diferite manifestări. 79 Se
înţelege că în chestiuni politice, de felul cum a fost Unirea Basarabiei, un rol
deosebil a jucat iniţiativa particulară. Sînt foarte multe informaţii în acest sens.
Spre exemplu, zemstvele din Bălţi şi Soroca, la 3 şi respectiv, la 13 martie 1918,
adoptă chiar moţiuni speciale cu privire la unirea cu România.80
Totuşi cum concluzionează istoricul I. Ţurcanu „condiţiile concrete de
realizare a Unirii demonstrează o dată în plus că actul de la 27 martie 1918 a fost,
întîi de toate, opera înţelegerii guvernului român de atunci cu centralii, şi că atunci,
unire s-ar fi putut face, într-adevăr, independent de atitudinea Sfatului Ţării. Faptul
că nu s-a făcut, totuşi fără Sfatul Ţării şi s-a reuşit a fi evitat astfel un foarte serios
conflict, este rezultatul unei mari opere diplomatice, la care au conlucrat atît liderii
politici din Basarabia şi România, cît şi anumite misiuni diplomatice străine”. 81 În
acest context istoricul evidenţiază cîteva etape ale acestui proces.
Prima etapă o constituie iniţiativele autorităţilor Puterilor Centrale din
România şi tratativele acestora cu liderii politici români în vederea luării definitive
în stăpînire a Basarabiei de către România. 82 În această etapă, eşuarea încercării
prim-ministrului Averescu de a obţine accesul delegaţiei basarabene la negocierile
de pace de la Bucureşti, în urma presiunilor exercitate de Ucraina asupra Puterilor
Centrale, a determinat în fapt refuzul cursului politic al guvernului român spre

55
dobîndirea recunoaşterii internaţionale a R.D.M. şi identificarea unor noi soluţii
politice în scopul promovării intereselor naţionale ale României.83
La cea de-a doua etapă au avut loc adunările şi moţiunile prounioniste din
judeţele Bălţi, Soroca, Orhei, a uniunii marilor proprietari din Basarabia, precum şi
cîteva manifestări de atitudini unioniste în mijlocul intelectualităţii şi studenţilor
basarabeni.84 În această etapă gravitatea situaţiei cauzate de pretenţiile Ucrainei a
impus parlamentului Republicii Populare Moldoveneşti o şedinţă specială
consacrată chestiunii în cauză, care a avut loc la 16 martie 1918. În cadrul şedinţei,
toţi oratorii au condamnat asupra planurile expansioniste ale guvernului Ucrainei. 85
Concomitent a fost făcută publică o altă atitudine în chestiunea unirii, expusă la 13
martie 1918 de publicistul V. Harea. El întrezărea două căi posibile de înfăptuire a
unirii. Prima modalitate prevedea, aşa cum era fixat în declaraţiile din 2 decembrie
1917 şi 24 ianuarie 1918, alegerea Adunării Constituante, care s-ar fi pronunţat
pentru unirea condiţionată cu România. Dreptul la „autonomie locală” în cadrul
„României federative” era una din condiţiile esenţiale pentru înfăptuirea unirii
Basarabiei cu statul român... Alternativa unirii, în opinia ziaristului, era
„anexarea”, adică „alipirea Basarabiei la România fără nici o condiţie”. În acea
fază a evoluţiei Basarabiei o mai mare audienţă avea soluţia unei uniri
condiţionate.86
A treia etapă au făcut-o tratativele şi discuţiile celor trei lideri basarabeni (I.
Inculeţ, D. Ciugureanu şi P. Halippa) cu guvernul român şi cu C. Stere, în zilele de
20-23 martie 1918, mai ales referitoare la ce statut urma să aibă Basarabia după
unire.87 Inculeţ a propus „Unirea cu autonomie deplină”, iar Ciugureanu şi Halippa
„Unirea necondiţionată”. Mai tîrziu i. Inculeţ se justifica că Basarabia era o
ţărişoară care se bucura de toate libertăţile revoluţiei: de votul universal,legea
agrară, drepturile minorităţilor ş.a., pe cînd în vechiul Regat de atunci toate acestea
încă nu erau. Păstrarea acestor drepturi în Basarabia ar fi întărit certitudinea
extinderii lor în întreaga Românie Mare.88

56
 Din cea a doua jumătate a zilei de 24 martie 1918, cînd la Chişinău vine C.
Stere, însoţit de cei trei lideri basarabeni, începe cea de-a patra etapă care a ţinut
pînă la mijlocul zilei de 27 martie, adică pînă în momentul deschiderii şedinţei în
care urma să fie proclamată Unirea.
În zilele de 25-26 martie, chestiunea unirii a fost abordată în cadrul
fracţiunilor parlamentare. În dimineaţa zilei de 27 martie în capitala Basarabiei a
sosit prim-ministrul României, A. Marghiloman, însoţit de un numeros personal
administrativ, care au avut mai multe întrevederi cu membrii guvernului local, cu
delegaţii fracţiunilor parlamentare, cu reprezentanţii clerului ortodox, ai marilor
proprietari, cu şefii minorităţilor naţionale.89 A cincea, şi ultima etapă a Unirii
coincide cu şedinţa istorică a Sfatului Ţării din 27 martie 1918. de dimineaţă şi
lpînă la orele 15, cînd merge la şedinţa Sfatului Ţării, Marghiloman iar discută,
împacă, promite, citeşte şi modifică proiectul de text al actului Unirii, tratează cui
reprezentanţii diferitelor fracţiuni şi partide ale parlamentului. Bătălia hotărîtoare
urma să se dea în şedinţa în plen a SfatuluiŢării şi în fracţiunile parlamentare. 90
Memorabila şedinţă a Sfatului Ţării din 27 martie 1918, pe agenda căreia stătea o
singură chestiune cu privire la Unirea Basarabiei cu România – a fost deschisă în
prezenţa înaltelor oficialităţi române de către I. Inculeţ, preşedintele parlamentului
basarabean, la orele 16 şi 15 min. După un scurt cuvînt de salut, preşedintele a
oferit tribuna lui A. Marghiloman, care a expus poziţia guvernului României în
această chestiune. După citirea declaraţiei, oficialităţile române, dorind ca deputaţii
să discute liber propunerile avansate, au părăsit incinta Sfatului Ţării. O mare
influenţă asupra deputaţilor a avut-o cuvîntarea lui C. Stere, cooptat în Sfatul Ţării,
care a subliniat însemnătatea acestui moment istoric. Susţinînd ideile lui Stere,
deputatul I. Buzdugan a dat citire declaraţiei Blocului moldovenesc în care se
fundamenta sub aspect politic, economic, social şi naţional necesitatea unirii. Pe de
altă parte, deputatul Ţiganko a expus poziţia fracţiunii ţărăneşti, propunînd să se
organizeze un referendum cu privire la unire, fiind de părerea că e posibilă formula
unirii popoarelor înfrăţite moldovenesc şi românesc într-o alianţă federativă

57
strînsă. Deputatul V. Lesch a declarat că populaţia de origine germană nu l-a
împuternicit să decidă asupra acestei probleme. Această poziţie au adoptat-o şi
reprezentanţii populaţiei bulgare şi găgăuze, care au specificat că doar Constituanta
este în drept să rezolve problema unirii. Asupra necesităţii Adunării Constituante a
insistat A. Osmolovschi, deputat ucrainean şi A. Greculov, rus de naţionalitate. În
semn de protest, deputatul rus Crivorucov a refuzat să participe la procedura
votării. Doar deputatul Dudchevici, polonez de naţionalitate, a salutat decizia. În
numele blocului moldovenesc, V. Cijevschi a propus votarea nominală şi deschisă.
Pusă la vot rezoluţia blocului moldovenesc a fost votată cu majoritate covîrşitoare:
86 pentru, 3 împotrivă, 36 s-au abţinut, iar 13 au fost absenţi. La revenirea prim-
ministrului român în sala de şedinţe, I. Buzdugan a citit Declaraţia de unire a
Basarabiei cu România. Deci, prin acest document istoric, s-a hotărît unirea
Basarabiei cu România. În declaraţie au fost incluse o serie de condiţii ale unirii. S-
a prevăzut păstrarea SfatuluiŢării, realizarea reformei agrare, menţinerea
autonomiei provinciale, întroducerea votului universal, egal, direct şi secret,
recrutarea armatei pe principiul teritorial, respectarea drepturilor minorităţilor
naţionale, apărarea drepturilor democratice, amnistierea deţinuţilor politici,
libertatea personală, tiparului, a cuvîntului, credinţei, adunărilor. 91 Actul din 27
martie 1918, exprimînd tendinţa firească a românilor basarabeni de revenire la
vatra strămoşească, a însemnat triumful dreptăţii istorice şi a redat întregului popor
român în zile de grea cumpănă, speranţa în făurirea unităţii naţionale depline.
Adoptarea Declaraţiei de unire reflecta preocuparea românilor basarabeni pentru
conservarea libertăţilor democratice dobîndite în urma revoluţiei ruse şi asigurarea
unei ceritudini privind consfinţirea acestor drepturi în cadrul României întregite
Declaraţia de unire, străbătută de acelaşi spirit democratic ca şi cele adoptate
anterior, a încheiat o etapă zdruncinată în istoria ţinutului.
Prin decret regal din 9 aprilie 1918 a fost promulgat Actul unirii Basarabiei
cu România. După unirea Sfatului Ţării, conţinuînd să activeze în regim obişnuit, a
procedat la realizarea prevederilor Declaraţiei din 27 martie. În Consiliul de

58
miniştri au fost desemnaţi I. Inculeţ şi D. Ciugureanu. Preşedinte al Sfatului Ţării a
fost ales C. Stere, iar în frunte noului consiliu al directorilor generali a fost numit P.
Cazacu. După o întrerupere de activitate, pe parcursul căreia comisia agragă a
reuşit să elaboreze proiectul reformei agrare, Sfatul Ţării a fost din nou convocat la
26 noiembrie 1918. Către acea dată fusese promulgată legea electorală pentru
Basarabia şi Vechiul Regal. După adoptarea legii cu privire la reforma agrară,
Sfatul Ţării „convins că în România tuturor românilor regimul curat democratic va
fi asigurat”, a decis în şedinţa din 27 noiembrie 1918 anularea condiţiilor expuse în
Declaraţia din 27 martie şi a proclamat „unirea Basarabiei fără condiţiuni cu
România Mare”.92

59
 §2. Ratificarea de către Parlamentul României şi lupta pentru
recunoaşterea internaţională a Unirii Basarabiei cu România.

Actul de unire a Basarabiei cu Patria-mama a fost ratificat pentru un an, în

decembrie 1919, de primul Parlament al României întregite. Acest Parlament a fost
ales la 3-5 şi 7-8 noiembrie 1919 în baza unei noi legi electorale, prin votul
universal, egal, direct şi secret. În Basarabia din cei peste 500 mii cetăţeni înscrişi
în listele electorale s-au prezentat la urne 77% din alegători. În total, în primul
Parlament al României întregite au fost aleşi 782 de deputaţi şi senatori (546
deputaţi şi 236 senatori), inclusiv 90 deputaţi şi 37 senatori din partea provinciei
dintre Prut şi Nistru.93 deputaţii şi senatorii basarabeni s-au întîlnit la 16 noiembrie
1919, înainte de a pleca spre Bucureşti, în localul Sfatului Ţării din Chişinău. Cu
acest prilej, ei şi-au reafirmat adeziunea faţă de actul din 27 martie 1918. Tot acum,
parlamentarii basarabeni au expediat o telegramă Consiliului Suprem al
Conferinţei de la Paris în care au reafirmat că în numele populaţiei ţinutului
reînoesc „declaraţiunea de unire pentru totdeauna cu Patria-mamă România, unire
pe care nu va putea nimeni desface decît călcînd pe trupul nostru şi al poporului
nostru”. Semnatarii documentului au cerut înaltului for din capitala Franţei „să
dezlege pentru totdeauna soarta Basarabiei şi să facă să înţeleagă pe tiranii de ieri
că nu vor mai putea subjuga poporul basarabean eliberat prin revoluţie de sub
călcîiul moscovit pe baza principiului naţionalităţilor şi că o reîntoarcere sub acei
barbari este imposibilă”.94 Şedinţa solemnă de deschidere a Parlamentului a avut
loc la 20 noiembrie la Bucureşti. În cadrul primei şedinţe, Preşedintele al Camerei
Deputaţilor a fost ales basarabeanul V. Stoescu, cel mai în vîrstă deputat. În
mesajul rostit de regele Ferdinand se spunea: „Gîndul nostru cel dintîi trebuie să
fie la acei care, prin truda lor, prin vitejia şi prin jertfele lor au luptat pentru
întregirea neamului... Acum nouă ne revine înalta datorie de a pune aşezămîntul
viitor al patriei pe temeiuri solide, astfel ca poporul român să rămînă neclintit
santinelăcivilizaţiei la tine la răsăritul Europei”. Marele mecenat basarabean V.

60
Stroescu a elogiat în cuvîntul său semnificaţia Unirii depline, arătînd: „Aceea ce
nici în vis n-am putut vedea s-a înfăptuit în realitate, adică Unirea tuturor
provinciilor româneşti într-un singur stat”. În acelaşi timp, vorbind despre factorii
care au adus la Unirea din 1 decembrie 1918 el a subliniat că poporul român însuşi
este creatorul acestui important act istoric, care „în lupta pentru neam şi ţară a
arătat cea mai mare bravură, a suferit cele mai mari, chiar şi supraumane
suferinţe”. În final, patriotul basarabean a chemat întregul popor român la unitate:
„În România unită să dăm toate patimile unitării, să intrăm cu gîndul numai la
binele şi prosperitatea neamului şi a ţării noastre”. Înainte de ratificarea Unirii
Basarabiei cu România, deputatul I. Inculeţ a rostit un discurs în camera
Deputaţilor la 13 decembrei 1919. Vorbitorul a trecut în revista greutăţilor pe care a
fost nevoit să le îndure teritoriul cuprins între Prut şi Nistru după proclamarea
Unirii Basarabiei cu Patria-mamă. Inculeţ era convins că „visurile noastre
naţionale şi democratice vor fi realizate chiar în această Adunare Naţională”.
Fruntaşul politic basarabean reamintea celor prezenţi că Basarabia este o
provincie românească care a fost puternic deznaţionalizată de ţarism. Cu toate
acestea, „ea a fost aceea care, prima a făcut Unirea”. I. Inculeţ sublinia în
continuare, că alegerile din Basarabia „s-au desfăşurat în întregime libere. Unirea
urmează acum să se recunoască în Marele Areopag european”. 95 Ziua de neuitat,
însă în activitatea primului Parlament al României Mari a fost cea din 29
decembrie 1919, cînd au fost adoptate Legile prin care s-au ratificat Actele de
Unire ale Basarabiei Bucovinei şi Transilvaniei cu Patria-mjamă. Prima, evident, a
fost adoptată „Legea asupra Unirii Basarabiei cu Vechiul Regat al României”, ai
cărei raportori au fost: în camera Deputaţilor-deputatul de Tighina, V. Stroescu, iar
în Senat senatorul Z. Arbure. În expunerea de motivepentru ratificarea actului de
unire de la Chişinău, citită de V. Stroescu se arăta că: „Prin libera voinţă a
norodului său, Basarabia, în 27 martie 1918 s-a reîntors la Patria-mamă, de care
silnicia ţarismului rus o ţinuse despărţită timp de 106 ani. Acest mare act s-a făcut
datorită următoarelor împrejurări. Prima împrejurare este că în Basarabia

61
subjugată, cu toate sforţările de autocratism rus, licăririle conştiiţei naţionale nu s-
au stins, ţăranul moldovean nu s-a îndoit o singură clipă că este într-un neam
deosebit ... Iar din sînul acestui neam au răsărit necontenit oameni care ... au
păstrat neclintit nădejdea că va veni un sfîrşit şi nu au încetat o luptă pentru
aceasta”. „A doua împrejurare a fost prăbuşirea regimului ţarist, care a lăsat pentru
moment tuturor neamurilor subjugate de fosta Rusie de a-şi afirma aspiraţiile şi de
a hotărî ele însele soatra lor. În acel moment unic, neamul nostru din Basarabia a
putut să ia în mîină cîrma propriilor sale interese”. Mare filantrop a trecut apoi în
revistă principalele evenimente premărgătoare actului de la 27 martie: „după sute
de congrese ţinute spontan în toate oraşele, tîrgurile şi satele Basarabiei, ca şi în
afară de Basarabia, congrese care au determinat crearea Sfatului Ţării în 20
octombrie 1917, deschiderea lui în 21 noiembrie 1917, proclamarea Republicii în
2 decembrie acelaşi an şi independenţa în 24 ianuarie 1918, făcute toate acestea cu
participarea tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi claselor sociale, a tuturor
autorităţilor, organizaţiilor, societăţilor şi corporaţiilor culturale, economice şi
profesionale din toatăî Basarabia- s-a desfăcut pentru vecie de Rusia”. El a arătat,
de asemenea, că în timp ce Basarabia mergea pe calea democraţiei, „anarhia rusă
ameninţa să înece totul în valurile ei năprasnice”. V. Stroecscu a subliniat, în
continuare, faptul că reîntrarea Basarabiei în sînul româniri s-a făcut din „libera
voinţă a întregului norod”. Ea nu a fost „un act de putere, ci un act de cea mai
înaltă echitate”. În acest sens, Stroescu amintea împroprietărirea ţăranilor,
nedreptăţiţi sub regimul rus, restabilirea limbii şi culturii poporului român
basarabean în toate drepturile şi rosturile din care fusese alungat: din şcoală,
biserică, administraţie, justiţie, acordarea pentru minorităţi a dreptului de a- şi
cultiva limba în şcoală şi în afară de şcoală. El a precizat apoi importanţa acordării
votului universal, egal, direct şi secret, „descentralizarea administrativă şi sporirea
atribuţiilor autorităţilor locale”. Marele patriot sublinia că episodul final şi
culminant al acestui proces a fost Unirea cu România proclamată în 27 martie
1918. El încheia cu: „Unirea tuturor românilor într-un singur stat este un act al

62
dreptăţii istorice şi al civilizaţiunii umane. În numele acestei dreptăţi cerem ca
Adunarea Naţională a României Mari să ratifice această Unire a Basarabiei,
încorporînd-o în Statul român al neamului întregit”.96 Documentul adoptat
cuprindea un articol unic: „se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul
Lege Nr. 842 din 9 aprilie 1918, privitor la unirea Basarabiei cu Vechiul Regat al
României”. Prin ratificarea Unirii Basarabiei cu România de către întîiul Parlament
după războiul mondial s-a efectuat un pas hotărîtor în direcţia integrării depline a
Moldovei dintre Prut şi Nistru în viaţa de stat a României.
Unirea Basarabiei cu România din 1918 a constituit un eveniment epocal în
istoria românilor basarabeni. Graţie caracterului plebescitar al acestui act România
a obţinut, în cele din urmă, dreptul istoric, juridic, politic, naţional de a uni
teritoriul românesc dintre Nistru şi Prut. Sfîrşitul primului război mondial şi a
războiului pentru întregire a deschis o nouă etapă în lupta pentru confirmarea şi
recunoaşterea Unirii Basarabiei cu Patria-mamă. Pornind de la această situaţie,
România şi-a trasat drept unul dintre obiectivele de bază ale politicii sale externe
recunoaşterea actului de la 27 martie 1918. După terminarea operaţiunilor militare
reprezentanţii ţărilor beligerante s-au intrunit la Conferinţa de pace, care şi-a
început lucrările la 18 ianuarie 1919 în capitala Franţei. Conferinţa avea ca scop nu
numai soluţionarea problemelor litigioase dintre statele învinse şi biruitoare în
războilul mondial, dar şi noua organizare a Europei pe o bază juridică stabilă,
crearea premiselor pentru refacerea social-economică a statelor în condiţii politice
democrativce.97 Delegaţia României era condusă de prim-ministru Ion I. C.
Brătianu. Guvernul român la delegat ca reprezentant al Basarabiei la Conferinţa de
pace pe I. Pelivan, militant de vază al mişcării de eliberare naţională din Basarabia,
care s-a aflat în capitala Franţei între 9 februarie 1919 şi luna mai 1920, unde a
desfăşurat o activitate projdicioasă de iniţiere a cercurilor oficiale şi a opiniei
publice în problema Basarabiei: În iulie 1919 „Congresul ţărănesc din Basarabia” a
trimis la Paris o delegaţie compusă din reprezentantul ţărănimii I. Codreanu, cel al
intelectualilor- S. Cujbă, şi cel al studenţilor – Gh. Năstase, pentru a-l susţine pe I.

63
Pelevan în apărarea intereselor Basarabiei la conferinţă. Ei au demascat acţiunilor
rusofonilor basarabeni care incercaseră să denigreze actul Unirii din 27 martie
1918.98 Cea mai complicată problemă pentru diplomaţia română a fost semnarea
tratatului cu privire la recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. Basarabia
devenise obiect de şantaj, în mîna dictatorilor lumii, mai ales a Statelor Unite,
pentru a impune României voinţa şi punctul lor de vedere.99 Problema Basarabiei a
provocat aprigi controverse la Conferinţa de Pace şi în preajma ei. Un grup de
străini ce trecuseră, în anumite perioade, prin ţinut şi-au făcut apariţia la Paris,
unde, beneficiind de o puternică susţinere în diaspora rusească şi evreiască, se
căzneau să demonsreze că Basarabia e pămînt rusesc şi că, prin urmare, actul
Unirii, adoptat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 ar fi fost ilegal. Dată însă o
anumită simpatie faţă de ruşi a aliaţilor, mai cu seamă a americanilor, situaţia
delegaţiei basarabene la Conferinţă era mult mai grea decît a acelora din celelalte
provincii româneşti reîntregite, încît nimeni din delegaţia română nu ştia ce va fi cu
Basarabia. Mai mult, situaţia social-politică internă a ţinutului era destul de gravă
tocmai din cauza tergiversărilor de la conferinţa de Pace.100 A fost mai întîi,
nedorinţa delegaţiei americane de a examina chestiunea Basarabiei sub motiv că o
hotărîre asupra acestei chestiuni nu-şi putea găsi loc în tratalele de pace, dat fiind
că şi România şi Rusia erau ţări neostile învingătorilor. 101 Încă la 6 aprilie 1919
Comisia pentru afacerile române a prezentat Consiliului Suprem al Conferinţei un
raport în care se pronunţa pentru recunoaşterea unirii Basarabiei cu România, dar
concomitent a indicat că „juridic este imposibil de separat Basarabia de Rusia fără
consimţămîntul celei din urmă”. Atitudinea comisiei în problema Basarabiei era
dictată de faptul că în acel timp Europa îşi punea speranţa în amiralul Kolceak,
armata căruia trebuia să deturneze regimul bolşevic şi să preia puterea în Rusia. În
acest context lui i se cerea doar să recunoască „dreptul Conferinţei de pace de a
determina soarta părţilor române ale Basarabiei”.102 Asupra Coferinţei de pace o
anumită presiune în problema Basarabiei exercită „Conferinţa politică rusă”
(notele din 22 martie, 24 iulie, 25 septembrie, 25 noiembrie 1919 şi expozeul lui

64
Maklakov din 2 iulie), care încerca să obţină o soluţionare a chestiunii basarabene
în favoarea Rusiei, propunînd organizarea unui plebescit în Basarabia.103
Conferinţa de pace a audiat separat pe Maklakov şi Ion I.C. Brătianu. Şeful
Guvernului român a obiectat, precizînd că Maklakov nu reprezintă pe nimeni, fiind
o persoană particulară. În privinţa referendumului, Brătianu a precizat: „Sînt din
principiu, contra oricărui plebescit în Basarabia, pentru că Basarabia este
românească şi istoriceşte şi etniceşte, pentru că în mod liber şi-a exprimat voinţa de
a fi unită cu România şi pentru că plebescitul ar face să continuie stările de agitaţie
şi nelinişte”. El a aminitit că „Rusia a anexat Basarabia pentru a ajunge la
Constantinopol. În ziua în care nu va mai avea ca ţintă Constantinopolul, Basarabia
nu va mai oferi pentru ea nici un interes. Am putea admite plebescitul numai în
cazul cînd l-ar admite statele mari pentru ele însele”, că „Sfatul Ţării a exprimat în
mod liber voinţa majorităţii populaţiei Basarabiei”. 104 La Odesa funcţiona
„Comitetul de salvare a Basarabiei de sub jugul românesc”, care a delegat la Paris
pe A. Krupenski, fost mareşal al nobilimii basarabene, A. Smidt, a fost primar al
Chişinăului în 1917, şi V. Ţîganco, fost preşedinte al fracţiunii ţărăneşti din Sfatul
Ţării. Lor li s-au alăturat ulterior ucraineanul M. Savenco, fost avocat la Chişinău
şi fost ministru al justiţiei în Republica Moldovenească, precum şi evreul Slonim,
care în noiembrie 1917 fusese ales din partea Basarabiei în Constituanta de la
Petrograd. Ei au făcut front comun cu rămăşiţele cercurilor ţariste din Paris (în
frunte cu fostul ambasador ţarist la Paris – Maklakov), cu emigranţii revoluţionari
ruşi Ceikovschi, Savenkov ş.a. şi susţinută de organizaţiile evreeşti şi
francomasonice, au început o acţiune înverşunată în favoarea cauzei ruseşti şi în
dauna Unirii Basarabiei, că unirea Basarabiei a fost „smulsă prin forţă şi
corupţie”.105 Dar marile puteri îşi urmăreau propriile interese. Din acest punct de
vedere este semnificativ faptul că în ianuarie 1920, preşedintele conferinţei,
Georges Clemenceau, adresa, în numele Puterilor Aliate, o scrisoare lui Kolceak în
care-i promitea atribuirea teritoriului dintre Prut şi Nistru, cerîndu-i în schimb să
continue lupta contra puterii sovietice. După opinia lui Clemneceaum, Basarabia ar

65
fi trebuit atribută Ucrainei, care trebuia să fie un stat independent şi puternic, un
tampon între Rusia şi Europa.106 Dar înfrîngerea armatelor lui Kolceak şi Denikin
în războiul civil şi atingerea de către armatele bolşevice a liniei Nistrului au
determinat Marile Puteri să înştiinţeze guvernul român despre hotărîrea de a
recunoaşte Unirea Basarabiei cu România.107 În urma unor intenţii şi repetate
demersuri, la 28 octombrie 1920, marile puteri, Franţa, Marea Britanie şi Japonia
au semnat Tratatul de recunoaştere a reunirii Basarabiei cu România, conferindu-i
titlul formal în materie de drept internaţional. Din partea României convenţia de la
28 octombrie 1920 a fost semnată de ministrul de externe T. Ionescu şi ministrul
plenipotenţiar al României la Paris D. Ghica.108 Articolul 1 al tratatului consfinţea
„Înaltele părţi contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra
teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră,
cursul Nistrului”. Convenţia prevedea formarea unei comisii pentru a trasa pe teren
noile frontiere a României. Statul român se obliga să asigure ca şi în celelalte
ţinuturi egalitatea în drepturi tuturor locuitorilor Basarabiei, conform
stipulaţiunilor Tratatului minorităţilor. Tratatul stabilea modalitatea de obţinere a
cetăţeniei pentru supuşii fostului Imperiu Rus. Gurile Dunării treceau sub
jurisdicţia Comisiei Europene a Dunării. România îşi asuma responsabilitatea de a
achita cota-parte ce revenea Basarabiei din datoria publică a Rusiei. Articolul 9
oferea posibilitatea aderării Rusiei la acest tratat, de îndată ce ar fi existat un
guvern rus recunoscut de înaltele părţi contractante, dar „fiind bine stabilit că
fruntăriile definite de acest tratat, precum şi suveranitatea României asupra
teritoriilor pe care le cuprinde nu vor putea fi puse în discuţie”. Puterile semnatare
se obligau să ratifice tratatul. Rusia sovietică a protestat la 1 noiembrie 1920, fără
nici un temei, împotriva tratatului de la Paris, făcînd cunoscut că îl respinge şi
insistînd să nu fie ratificat.109
Tratatul de pace avea să fie ratificat de Marea Britanie la 14 aprilie 1922, de
Franţa la 24 aprilie 1924, de Italia la 22 mai 1927. România la ratificat la 19 mai
1922. Dintre semnatari, Japonia nu l-a ratificat.

66
 Recunoaşterea unirii Basarabiei a fost încoronarea munii patriotice pe cae a
depus-o prim-ministrul României Vaida-Voievod la Conferinţa de pace. România
poseda acum o recunoaştere formală în cea mai delicată problemă ce a avut-o la
Conferinţă.110
Semnarea Tratatului din 28 octombrie 1920 a fost un succes al diplomaţiei
româneşti, deoarece a marcat consacrarea internaţională a Unirii Basarabiei cu
România. Ea a ibţinut astfel recunoaşterea din partea marilor puteri a dreptului
istoric asupra teritoriului cuprins între Prut şi Nistru. În ansamblu, tratatele
semnate de România la Conferinţa de pace de la Paris în perioada anilor 1919-
1920 au confirmat pe deplin voinţa maselor populare de unire a tuturor
pămînturilor româneşti într-un stat unic naţional. Recunoaşterea internaţională a
Marii Uniri de la 1918 a favorizat dezvoltarea social-politică şi economică a
României, a contribuit la creşterea rolului ei pe arena internaţională ca stat unitar şi
suveran.

67
 Note la Capitolul I-III
1. A. Moraru, I. Negrei. Op. Cit., p.8;
2. N. Cibotaru. Basarabia şi lupta pentru unitatea naţională a românilor în prima
jumătate a secolului XIX. /Cugetul, martie 1998, p.4;
3. Gh. Negru. Mişcarea naţională din Basarabia în a doua jumătate a sec. Al XIX-
lea şi începutul sec. al XX-lea. / Cugetul, martie 1998, p.9;
4. A. Moraru, I. Negrei. Op. Cit.,p.20-21;
5. I. Nistor, op. cit., p.265;
6. Istoria Basarabiei, op. cit., p.67;
7. A. Bobeică, op.cit., p. 7-9;
8. Pan Halippa, A. Moraru, Op.cit., p.25;
9. Ibidem, p.25, 28;
10.A. Moraru, I. Negrei. Op.cit., p. 30-31;
11.Istoria Basarabiei, Op. cit., p. 79;
12. A. Bobeică, Op. cit., p. 13-14;
13.A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p.35;
14.Ibidem, p.37;
15. A se vedea: V. Popovshi. Despre Partidul Naţional Moldovenesc ..., Op. cit.,
p.119;
16.Ibidem, p.120;
17.Gh. Cojocaru. Partidul Naţional Moldovenesc. Op. cit., p.58;
18.Vezi: O. Ghibu. În vîltoarele revoluţiei ruseşti. /Columna, nr. 3, 1990;
19.Vezi: / Cugetul, nr.2, 1992, p. 59-60;
20.A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p. 40-41;
21. Vezi: / Cugetul, nr. 2, 1992, p. 60-61;
22. Vezi: P. Popovshi, op. cit., p.123-125; Gh. Cojocaru, Op. cit., p.58-59; Unirea
Basarabiei ... Doc...Op.cit., p.30-50;
23.Gh. Cojocaru. Cu privire la problema Adunării Constituante ... Op. cit./ Revistă
de istorie a Moldovei, nr. 3, 1991, p.18;
68
24. Gh. Cojocaru. Partidul naţional moldovenesc. Op. cit., p.59;
25.V. Popovchi, Op. cit., p.125;
26. E. Danu. Congresul militar moldovenesc, Op. cit., p.35;
27.A. Bobeică. Sfatul Ţării. Op. cit., p.25;
28. A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p.41-42;
29.E. Istrati. Op. cit., p.29-30;
30.E. Danu. Op.cit., p.35;
31.A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p.42-43;
32.E. Danu. Op. cit., p.36-37;
33. p. Halippa, A. Moraru. Op. cit., p.46;
34. Ibidem. P.48;
35.A. Bobeică. Op. cit., p.64-65;
36.Unirea Basarabiei... Doc., op. cit., p.54-55;
37.Ştefan Ciobanu. Unirea Basarabiei. Op. cit., p.12;
38.D. Bogos. Op. cit., p.115;
39.A Bobeică. Op. cit., p.68;
40.V. Cristi. O pagină inedită din istoria Basarabiei. / Cugetul, martie 1998, p.43-
44;
41.E. Ghiţu, M. Ghiţu. Op. cit., p.53;
42. Citat după Istoria Basarabiei..., p.82;
43.V. Popovschi. Aspecte ale mişcării..., Op. cit., p.166;
44.Istoria Basarabiei, Op. cit., p.83 mai amănunţit despre dischiderea „Sfatului
Ţării” vezi: Procesul verbal N1 al şedinţei din 21 noiembrie 1917. / Patrimoniu,
nr.1, 1990, p. 161-185;
45. P. Halippa, A. Moraru..., Op. cit., p.71;
46.V. Popovschi. Aspecte ale mişcării... op. cit., p.167;
47.Patrimoniu, nr.1, 1990, p.185;
48.V. Popovschi. Consideraţii cu privire la formarea Republicii democratice
Moldoveneşti..., Op. cit., p.67-68;

69
49.Mai amănunţit vezi: / Patrimoniu, nr.3-4, 1991;
50. A. Moraru, I. Negrei. Op. cit..., p.62;
51.Cugetul, martie, 1998, p.71;
52.A. Bobeică. Op. cit., p.104;
53.P. Cazacu. Moldova dintre Prut şi Nistru. Chişinău, 1992, p.318;
54. Şt. Ciobanu. Unirea Basarabiei. Op. cit., p.181;
55.Vezi: I. Inculeţ. O revoluţie trăită., p.122; Şt. Ciobanu. Basarabia. Chişinău,
1992, p.69;
56.I. Nistor. Op. cit., p.282;
57.Şt. Ciobanu. Basarabia. Chişinău 1992, p.70;
58.V. Popovschi. Declaraţia Sfatului Ţării. Op. cit., p.103;
59.Ibidem.
60. V. Harea. Op. cit., p.253;
61. V. Popovschi. Op. cit., p.104-105;
62.I. Negrei. Proclamarea independenţei..., p.77-78;
63. O. Ghibu. Pe baricadele vieţii. Op. cit., p.518;
64.A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p.74, 76;
65.Vezi integral Declaraţia în /Cuget, martie, 1998, p.81;
66.V. Popovschi. Op. cit., p.108;
67. V. Harea. Op. cit., p. 254;
68. V. Popovschi. Op. cit., p.108;
69.P. Cazacu. Op. cit., p. 379-380;
70. A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p.79;
71.A. Bobeică. Op. cit., p.120-121;
72. I. Ţurcanu. Unirea... Op. cit., p.3;
73.Ibidem. P.4;
74.Şt. Ciobanu. Unirea Basarabiei. Op. cit., p.67;
75.I. Nistor. Op. cit., p.285;
76. O. Ghibu. Cum s-a făcut Unirea Basarabiei. Sibiu. 1925, p.16;

70
77. Gh. Cojocaru. Consideraţii ..., Op. cit., p.66;
78. A. Moraru, I. Negrei, Op. cit., p.81; D. Bogos. Op. cit., p.161-162;
79.Ibidem, p. 161;
80.A. Moraru, I. Negrei, Op. cit., p.83;
81. I. Ţurcanu. Op. cit., p.12;
82. Ibidem.
83. Gh. Cojocaru, Op. cit., p.62;
84. I. Ţurcanu. Op. cit., p.13;
85. M. Ghiţu. Sfatul Ţării..., Op. cit., p.6;
86. Gh. Cojocaru. Op. cit., p.63;
87.I. Ţurcanu. Op. cit., p.13;
88.Gh. Cojocaru. Op. cit., p.64;
89. Ibidem. P.65;
90. I. Ţurcanu., Op. cit., p. 15;
91.Vezi intergal Procesul – verbal din 27.03.1918 în Cugetul, martie 1998, p.82-
91;
92.Gh. Cojocaru., Op. cit., p.68;
93.V. Popovschi. Ratificarea actelor..., Op. cit., p.5;
94.C.I. Stan. Consacrarea unirii..., Op. cit., p.41-42;
95. Ibidem, p.44;
96.Vezi: V. Popovschi. Op. cit., p.6-7;
97.Gh. Cojocaru. Recunoaşterea internaţională..., Op.cit., p.34;
98.A. Moraru, I. Negrei. Op. cit., p.166;
99.I. Inculeţ şi Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920)./ Patrimoniu, nr.1, 1991,
p.28;
100. I. Ţurcanu. Corespondenţa de la Paris a lui I. Pelivan /Patrimoniu, nr.1, 1993,
p.48;
101. V. F. Dobrinescu. Marea Unire în documentele diplomatice americane. /
Patrimoniu, nr. 4, 1991, p. 170;

71
102. Gh. Cojocaru. Op. cit., p. 35;
103. Istoria Basarabiei. Op. cit., p.89;
104. Ibidem; C.S. Stan, A. Găiţă. România şi regimul bolşevic. Op. cit., p.101;
105. Vezi: / Patrimoniul, nr.1, 1991, p.29;
106. Istoria Basarabiei. Op. cit, p.89;
107. Gh. Cojocaru. Op. cit., p.35-36;
108. Vezi integrat tratatul în: Basarabia şi basarabenii. Op. cit., p.271-275;
109. P. Cernoveanu. Basarabia..., Op. cit., p.181; A. Kareţki, A. Pricop. Lacrima
Basarabiei. Op. cit.
110. Basarabia. Recurs la identitate. Op. cit., p.142;

72
 Încheiere
Formarea statului naţional român, în urma actului petrecut la 1 decembrie
1918, a însemnat realizarea unui imperqtiv istoric determinat de întreaga evoluţir a
vieţii poporului român. El a fost impus de comunitatea de neam şi de limbă
existente în toate provinciile ţării, de comunitatea de viaţă economică şi culturală,
de identitatea intereselor şi aspiraţiilor, omogenitatea facturii psihice. Desăvîrşirea
unităţii naţional – statale a Romîniei este rezultatul energic al înfăptuirilor cucerute
de întreaga naţiune română la 1859, 1877 şi 1918.
Intrarea României în vara anului 1916 în războiul pentru eliberarea
provinciilor româneşti de sub stăpînirea străină a fost susţinută de întregul popor cu
speranţa înfăptuirii statului naţional unitar român.
Un eveniment deosebit în evoluţia acţiunilor politice, diplomatice şi militare,
cu serioase implicaţii şi consecinţe, a fost revoluţia din Rusia din 1917 ale cărei
ecou s-a resemţit şi în România şi teritoriile româneşti aflate în afara statului
naţional.
Ctitorirea României Mari s-a constituit din întruchiparea celor mai ardente
deziderate ale unor generaţii care au înfruntat vicisitudinea secolelor cu hotărîrea
fermă de a face posibilă decizia alecora care urmau să consfinţească deplina unire.
Unirea se prezintă ca o idee şi o acţiune sacră a neamului românesc. Pentru
românii basarabeni unirea de la 1918 a fost şi rămîne un destin contemporan.
Unirea de 1918 ne-a salvat de la un dezastru naţional. Prin actul unirii românii
basarabeni şi-au hotărît soarta. Prin participarea maselor largi actul din 27 martie
1918 de la Chişinău a căpătat un caracter plebescitar. La mitinguri şi adunări au
fost adoptate sute de rezoluţii, expediate numeroase telegrame întru susţinerea
actelor care au precedat sau au încuviinţat unirea. La unirea Basarabiei cu România
o contribuţie deosebită au avut-o refugiaţii români şi armata română. Revoluţia
rusă prin organele ei de conducere: guvernul provizoriu şi Sovietele de deputaţi, a
recunoscut toată puterea principiilor libertăţii naţionalităţilor, a dreptului lor la
autodeterminare. Ea recunoştea egalitatea şi suveranitatea popoarelor Rusiei şi
73
dreptul lor pînă la separare şi formare de state independente. În chip cu totul
conform psihologiei acestei revoluţii a început mişcarea naţională a românilor din
Basarabia, o mişcare paralelă celorlalte mişcări naţionale din vastul Imperiu Rus.
În primele momente timidă, fără a rupe legătura cu Rusia, dar treptat mai
insistentă, ea în sfîrşit ajunge la proclamarea Unirii Basarabiei cu România, ca
urmare logică a întregului trecut istoric al acestei provincii.
Materialele expuse în această lucrare ne permit să concluzionăm cîteva
generalităţi privind lupta de eliberare naţională din Basarabia la începutul secolului
XX, inclusiv actul Unirii:
- Lupta pentru românizm n-a încetat niciodată în ţinutul dintre Prut şi Nistru
de la 1812 încoace;
- Prima etapă a lupteri organizate pentru deşteptarea şi propăşirea neamului
cuprinde perioada 1905 (apariţia grupului lui Gavriliţă)-februarie 1917
(căderea ţarismului). Aceasta a fost o perioadă de deşteptare a spiritului
naţional printre basarabeni, de păstrare şi propagare a demnităţii de neam,
perioada apariţiei primelor ziare şi reviste în limba română. Aici s-a
manifestat plenar rolul intelectualităţii basarabene, a clerului, care au depus
eforturi enorme întru luminarea popolaţiei autoctone. Deci a fost o perioadă
de răspîndire a ideilor naţionale şi a românizmului. În cadrul primului război
mondial este abordată în plan internaţional problema teritoriilor româneşti
înstrăinate;
- A doua etapă o constituie perioada creşterii activismului naţional şi
revoluţionar al intelectualilor şi populaţiei băştinaşe. Apare pe arena politică
Partidul Naţional Moldovenesc, este formulat programul lui, iau fiinţă şi
alte mişcări politice, au loc un şir de congrese ale învăţătorilor,
cooperatorilor, ţăranilor, etc. care au întrunit toate categoriile populaţiei
băştinaşe, în cadrul cărora sunt formulate principalele revendicări naţionale:
întroducerea limbii române în şcoală, biserică, administraţie, autonomia

74
 ţinutului, reforma agrară, oprirea colonizării, constituirea Sfatului Ţării etc.
(februarie 1917- luna mai acelaşi an);
- A treia etapă a mişcării cuprinde luna iunie 1917 – 20octombrie acelaşi an.
Această perioadă se caracterizează prin înrolareamasivă în lupta de eliberare
naţională a ostaşilor şi ofiţerilor moldoveni. Către această etapă a luptei
iniţiativa trece în mîinele militarilor bvasarabeni organizaţii în comitete
naţionale ostăşeşti. Apogeul activismului lor îl constituie convocarea
primului congres al ostaşilor şi ofiţerilor moldoveni;
- A patra etapă o constituie intervalul dintre 20 octombrie 1917- 2 decembrie
1917. La 25 octombrie 1917 congresul ostaşilor moldoveni proclamă
autonomia teritorial-politică a Basarabiei, motivînd acest act prin
consideraţiunile de cultură naţionalăproprie, trecutul istoric al Basarabiei şi
principiul libertăţii popoarelor de a dispune singure de soarta lor. Se adoptă
o serie de rezoluţii de importanţă vitală pentru populaţia băştinaşă, inclusiv
convocarea Sfatului Ţării, fiind desemnaţi totodată o parte de delegaţi şi
constituindu-se biroul de organizare a acestui primparlament basarabean,
care se întruneşte la 21 noiembrie 1917;
- A cincea etapă cuprinde 2 decembrie 1917 – 24 ianuarie. La 2 decembrie
1917 Sfatul Ţării proclamă Basarabia republică democratică moldovenească,
legată cu Rusia ca Stat federativ şi alege un organ executiv, consiliu
Directorilor Generali. Ca urmare a dezordinilor şi anarhiei Sfatului Ţării cu
consimţămîntul aliaţilor invită armata română care la 13 ianuarie 1918 intră
în Chişinău. Ea are ca scop restabilirea ordinii şi asigurarea aprovizionării
armatelor române.
- A şasea etapă se încadrează între 24 ianuarie 1918 şi 27 martie 1918. La 24
ianuarie 1918. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării proclamă independenţa
Republicii Democratice Moldoveneşti, graţie faptului că între Rusia şi
Basarabia se află Ucraina independentă. Populaţia a început să înţeleagă că
trecutul Basarabiei îi indică altă direcţie, în componenţa României;
75
 - Ultima etapă se încheie în ziua de 27 martie 1918, cînd Sfatul Ţării votează
unirea Bsarabiei cu România cu unele condiţii referitoare la regimul politic,
social şi administrativ, ce trebuie să fie păstrate în această provincie după
unire. A urmat promulgarea actului unirii de către regele României Ferdinant
I şi ratificarea Unirii de către Parlamentul României. Unirea a fost o
încoronare a unei mişcări naţionaliste, benevole, idealiste şi dezinteresate.
Dealtfel condiţiile puse de Sfatul Ţării în actul Unirii, prezintă cea mai bună
dovadă a unui „contract benevol”.
După realizarea Unirii Basarabiei cu regatul României, încep tratativele
diplomatice pentru recunoaşterea ei de către statele comunităţii internaţionale şi de
către Rusia Sovietică. Resentimentele evreilor faţă de Români, apetiturile
trusturilor care hotărau în spatele preşedintelui american Wilson, presiunea
emigranţilor ruşi la Paris, toate acestea au făcut să întîrzie recunoaşterea
diplomatică a Basarabiei româneşti.
Hotărîrea Consiliului Suprem determină încheierea convenţiei internaţionale
în Chestia Basarabiei, ce a avut loc la Paris, la 28 octombrie 1920, între
reprezentanţii Angliei, Franţei, Italiei şi Japoniei, de o parte şi al României de altă
parte. Plecînd de la consideraţiuni de ordin geografic, etnografic, istoric şi
economic şi bazîndu-se pe faptul că populaţia Basarabiei şi-a manifestat dorinţa de
a vedea Basarabia reunită cu România, tratatul recunoştea suveranitatea României
asupra Basarabiei.
Semnarea Tratatului din 28 octombrie 1920 a avut o importanţă deosebită. Ea a
reprezentat un succes al diplomaţiei româneşti, deoarece a consacrat internaţional
Unirea cu patria-mamă. România a obţinut astfel o recunoaştere din partea marilor
puteri a dreptului istoric asupra teritoriului cuprins între Prut şi Nistru. Se punea
astfel capăt stării de ambiguitate favorabilă elementelor antiromâneşti care au
organizat în aceşti ani numeroase provocări.
Din păcate, înfăptuirea statului naţional unitar român prin actele plebescitare de
la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-iulia a fost de scurtă durată. După 22 de ani de la
76
realizarea României întregite, România primea o grea lovitură prin ultimatumul
sovietic din iunie 1940. Prin acest dictat, României i s-a smuls cu forţa Basarabia
şi nordul Bucovinei, care au rămas chiar după înlăturarea războiului rece, în 1989,
ţi găsesc şi astăzi dincolo de graniţele româneşti fireşti.

77
 Bibliografie.

1. Л. Александри. Бессарабия и бессарабский вопрос, M., 1924;

2. Афтенюк С.И. и др. Революционное движение в 1917 году и установление
Совьетской власти в Молдавии. Кишинев, 1964;
3. Афтенюк С. и др. Победа совьетской власти в Молдавии, M., 1978;
4. Andronache Gh. Albumul Basarabiei. În jurul marelui eveniment al Unirii.
Chişinău, 1933;
5. Alistar E. Amintiri din anii 1917-1918./Patrimoniu, 3/1991;
6. Adevărul istoric în chestiunea Basarabiei. Berlin 1924;
7. Agrigoroaiei I. Unirea Basarabiei cu România – relatări şi atitudini în presa de
la Iaşi (1918)./ Destin românesc, nr.2/1999;
8. Adauge M., Danu E. ş.a. Mişcarea naţională din Basarabia. Cronica
evenimentelor din anii 1917-1918. Chişinău, 1998;
9. Agrigoroaiei I., Palade Gh. Basarabia în cadrul României întregite. 1918-1940.
Chişinău, 1993;
10.Bobeică A. Sfatul Ţării. Stindard al renaşterii naţionale. Chişinău, 1998;
11.Berindei D. 1918-un an al miracolului naţional./Destin românesc. Nr.1/1999;
12.Botoran C. Tratativele româno-sovietice din anii 1920-1924 pentru
recunoaşterea unirii Basarabiei./Cugetul. Nr.3-4/1993;
13.Basarabia şi basarabenii. Alcătuitori M. Adauge şi A. Furtună. Chişinău, 1991;
14.Boldur A. Istoria Basarabiei. Bucureşti, 1992;
15.Boldur A. Unirea. Chişinău, 1928;
16.Bogos D. La răspîntie. Moldova de la Nistru 1917-1918. Chişinău, 1998;
17.Bruhis M. Rusia. România şi Basarabia. 1812. 1918. 1924. 1940. Chişinău
1992;
18.Борьба трудящихся Молдавии против интервентов и внутренней
контрреволюции в 1917 – 1920 г.г. Сб.док и мат., Кишинев, 1967;

78
19.Большевики Молдавии и Румынского фронта в борьбе за власть совьетов
(март 1917 – январь 1918 г.) Сб.док и мат., Кишинев, 1967;
20.Борьба за власть совьетов в Молдавии (март 1917-март 1918 г.) Сб.док и
мат., Кишинев, 1957;
21.Berezneacov N. ş.a. Lupta oamenilor muncii din Basarabia pentru eliberare şi
reunirea ei cu patria sovietică. Anii 1918-1940. Chişinău, 1973;
22.Березняков Н. Борьба трудящихся Бессарабии против интервентов в 1917-
1918 г.г.Кишинев, 1957;
23.Брысяки С., Сытник М. Торжество исторической справедливлсти.
Кишинев, 1969;
24.Бантке С. 10 лет борьбы против румынских бояр. M., 1928;
25.Калиненок M. Активные участники борьбы за власть совьетов в
Молдавии.Кишинев, 1992;
26.Cazacu P. Moldova dintre Prut şi Nistru 1917-1918. Chişinău, 1992;
27.Ciobanu Şt. Unirea Basarabiei. Chişinău, 1993;
28.Ciofleac R. Pe urmele Basarabiei. Note şi impresii din revoluţia rusească.
Chişinău, 1992;
29.Chiriac A. Mic dicţionar al membrilor Sfatului Ţării. 21 noiembrie 1917- 27
noiembrie 1918./Patrimoniu, nr.2/1991; nr.3/1991; nr.4/1991;
30.Cojocaru Gh. Cu privire la problema Adunării Constituante în Basarabia în anul
1917./Revistă de istorie a Moldovei. Nr.2/1991, nr.3/1991;
31.Cojocaru Gh. Partidul Naţional Moldovenesc./ Cugetul, nr.2/1992;
32.Cojocaru Gh. Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri./ Cugetul, nr.4/1991;
33.Cojocaru Gh. Consideraţii cu privire la Unirea Basarabiei cu România./Destin
românesc, nr.4/1996;
34.Cepoi I. A. Crihan în scrisori de la prieteni./Revistă de istorie a Moldovei. Nr.
1/1994;

79
35.Ciurca I. Unele aspecte privind acţiunile armatei române în spaţiul dintre
Carpaţii Orientali şi Nistru la sfîrţitul anului 1917 şi primele luni ale lui
1918./Cugetul, nr.3-4/1993;
36.Cimpoi M. Intelectualitatea basarabeană şi Marea Unire./Destin românesc, nr.
1/1999;
37.Cretzianu A. Politica de pace a României faţă de Uniunea Sovietică./
Patrimoniu, nr.1/1992;
38.Cojocaru Gh. Sfatul Ţării. Itinerar. Chişinău, 1998;
39.Colesnic Iu. Sfatul Ţării. Encoclopedie. Chişinău, 1998;
40.Cernovodeanu P. Basarabia. Drama unei provincii istorice româneşti în context
politic internaţional (1806-1920). Bucureşti, 1993;
41.Dobrinescu V.F. Bătălia pentru Basarabia. 1918-1940. Iaşi, 1991;
42.Dobrinescu V.F., Pătroiu I. Marea Unire din 1918 în documente diplomatice
americane./Patrimoniu, nr.4/1991;
43.Danu E. Românii transnistriei în vîltoarea evenimentelor politice din anul
1917/Destin românesc, nr.1/1999;
44.Danu E. Congresul militar moldovenesc (20-27 octombrie 1917)/Cugetul.
martie 1998;
45.Chior P. Sub călcîiul boieresc. Balta, 1928;
46.Дембо Б. Бессарабский вопрос. M., 1924;
47.Есауленко A. Предательская роль Sfatul Ţării.Кишинев, 1969;
48.Есауленко A. Социалистическая революция в Молдавии м политический
крах буржуазного национализма (1917-1918).Кишинев, 1977;
49.Fiodorov Gh. Regim de represii sîngeroase. Chişinău, 1973;
50.Florescu Gh. Generaţia Marii Uniri./Cugetul, nr.1/1992;
51.Florescu Gh. I.I.C. Brătianu ctitor al Marii Uniri./Patrimoniu, nr.3/1992;
52.Grosu V. Calea anevoioasă spre întregire (80 de ani de la crearea României
Mari)/Destin romînesc, nr.2/1999;

80
53.Ghiţiu M. Sfatul Ţării şi procesul de reunire a Basarabiei cu România la
1918./Destin românesc, nr.1/1994;
Ghiţu M. În apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Democratice (Populare)
Moldoveneşti / Cugetul, nr.5-6/1993;
54.Ghiţiu M., Ghiţiu E., Sfatul Ţării: etape de constituire şi de activitate/Cugetul,
martie 1998;
55.Ghiţiu M. Basarabia şi pretenţiile teritoriale ale Radei Centrale
Ucrainene./Cugetul, nr.2/1992;
56.Ghibu O. Pe baricadele vieţii. Chişinău, 1992;
57.Ghibu O. De la Basarabia rusească la Basarabia românească. Cluj, 1926;
58.Ghibu O. Cum s-a făcut unirea Basarabiei. Sibiu, 1925;
59.Giurgea E. Din trecutul şi prezentul Basarabiei. Bucureşti, 1928;
60.Галайда K.Украденная страна. M., 1928;
61.Harea V. Basarabia pe drumul Unirii. Amintiri şi comentarii. Bucureşti, 1995;
62.Halippa Pan., Moraru A. Testament pentru urmaşi. Chişinău, 1991;
63.Holban E. Ostaşii Moldovei. Monumente istorice 1917-1918. Chişinău, 1995;
64.Holban Şt. Evenimentele premărgătoare congresului ostaşilor moldoveni
1917./Patrimoniu, nr.1/1991;
65.Haneş P.V. Basarabia. Autonomia, neatîrnarea şi unirea cu România. Bucureşti,
1919;
66.Hlihor C. Securitatea frontierei de est a României de la Unirea Basarabiei cu
România (27 martie 1918) pînă la recunoaşterea ei internaţională (28 octombrie
1920)/Cugetul, nr.3-4/1993;
67.Istrati E. Sfatul deputaţilor soldaţi şi ofiţeri moldoveni din Odesa şi rolul lui în
mişcarea naţională din Basarabia în anul 1917/Destin românesc, nr.3/1994;
68.Ivănescu D. Marea Unire./Cugetul. nr.1/1992;
69.Iorga Nicolae. Neamul românesc în Basarabia. Bucureşti, 1997;
70.Inculeţ I. O revoluţie trăită. Chişinău, 1994;
71.Istoria Rumînii. 1918-1970, M., 1971;

81
72.Istoria Republicii Moldova din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre.
Chişinău, 1997;
73.История Молдавской С.С,Р. С древнейщих времен до наших дней.
Кишинев, 1992;
74.Istoria M.S.S.R., tom 2. Chişinău, 1968;
75.Иткис M., Немиров И. Борьба крестьян Бессарабии за землю в 1917году.
Кишинев1957;
76.Иткис M., Крестьянское движение в Молдавии в 1917 году и претворение
в жизнь ленинсклого декрета о земле. Кишинев, 1970;
77.Kiriţescu. Istoria războiului pentru întregirea României, ed. II, vol. III;
78.Kareţki A., Pricop A. Lacrima Basarabiei. Chişinău, 1993;
79.Luptători pentru fericirea poporului. Red. Şemiacov D.E., Chişinău, 1985;
80.Luptători ai mişcării ilegale din Moldova (colectiv de autori), Chişinău, 1960;
81.Лазарев A.M. Молдавская Советская государственность и бессарабский
вопрос, Кишинев, 1974;
82.Лунгу В. Политика терора и грабежа в Бессарабии в 1918-1940 г.г.,
Кишинев, 1979
83.Мateiu I. Renaşterea Basarabiei. Pagini din lupte pentru unitatea naţională.
Bucureşti, 1921;
84.Munteanu Casian R. Prin Basarabia românească. Lugoj, 1918;
85.Marşalovschi Teo, Roman P. P. Gore: Promotorul mişcării de eliberare
naţională din Basarabia./Destin românesc, nr.3/1999;
86.Moraru A. Unele aspecte privind lupta serviciilor secrete ruseşti împotriva
Unirii Basarabiei cu România/Cugetul, martie 1998;
87.Moraru A., Negrei I. Anul 1918. Ora astrală a neamului românesc. Chişinău,
1998;
88.Moraru A. Istoria Basarabiei şi a Transnistriei 1812-1993. Chişinău, 1995;
89.Negru Gh. Militarii moldoveni şi unirea Basarabiei cu România/Destin
românesc, nr.1/1999;

82
90.Negrei I. Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti./Cugetul, martie
1998;
91.Negrei I.Onisifor Ghibu şi problemele bisericii din Basarabia (1917-
1918)/Cugetul, martie 1998;
92.Nistor I. Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991;
93.Очерки истории коммунистической партии Молдавии, изд. 3-e.Кишинев,
1981;
94.Очерки истории комсомола Молдавии, Кишинев 1980;
Очерки политической истори Румынии, Кишинев 1985;
95.Oprea I.M. România şi imperiul rus. Vol. I (1900-1924). Bucureşti 1998;
96.Postică E. Deputaţii Sfatului Ţării represaţi în anul 1940./Cugetul, martie 1998;
97.Pînzaru M. Consideraţii asupra recomandărilor făcute guvernului Franţei cu
privire la teritoriile ce urmau a fi recunoscute României în cadrul Conferinţei de
pace de la Paris (1919-1920)/Cugetul, nr.4/1991;
98.Petrencu A. Primul război mondial şi unirea Basarabiei cu România. /Cugetul,
martie 1998;
99.Palade Gh. A. Boldur – istoric credincios al Basarabiei. /Cugetul, nr.4/1991;
100. Palade Gh. Din activitatea intelectualilor din vechiul regat, Ardeal şi Bucovina
în Basarabia anilor unirii 1918-1920. /Destin românesc, nr.1/1997;
101. Popovschi V. Consideraţii privind formarea Republicii Democratice
Moldoveneşti şi constituirea primului ei guvern. /Cugetul, martie 1998;
102. Popovschi V. Proiecte de Constituţie ale Republicii Democratice
Moldoveneşti (1918)/Destin românesc, nr.2/1999;
103. Popovschi V. Declaraţia Sfatului Ţării de la 24 ianuarie 1918 şi proclamarea
independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti./Destin românesc,
nr.2/2001;
104. Popovschi V. Aspecte ale mişcării naţionale din Basarabia în anul
1917./Destin românesc, nr.3-4/2003;

83
105. Popovschi V. Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti
(1917-1918) /Destin românesc, nr.3/2001;
106. Popovschi V. Despre Partidul Naţional Moldovenesc creat în 1917. /Destin
românesc, nr.2/1994;
107. Popovschi V. Ratificarea Actelor de Unire a Basarabiei cu Ţara. /Destin
românesc, nr.1/2002;
108. Pelivan I. I. Inculeţ şi Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920).
/Patrimoniu, nr.1/1991;
109. Pentru puterea sovietelor. Cronica evenimentelor revoluţionare din Moldova
(martie 1917 - ianuarie 1918). Culegere de documente. Chişinău, 1979;
110. Roman A. Dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti în Transilvania (1917-
1918) /Destin românesc, nr.2/1994;
111. Roman A. Deputaţii transnistriei în Sfatul Ţării – promotori ai renaşterii
naţionale. /Cugetul, nr.5-6/1992;
112. Stati V. Istoria Moldovei. Chişinău, 2002;
113. Stepaniuc V. Statalitatea moldovenească, Chişinău, 2005;
114. Stan C.I. Regele Ferdinand I „Întregitorul” (1914-1927). Bucureşti, 2003;
115. Scurtu I. ş.a. Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în prezent 1998.
Bucureşti 1998;
116. Şandru D. Diplomaţia americană şi Unirea Basarabiei cu România. /Cugetul,
nr. 3-4/1993;
117. Stan C.I. Declaraţia de la Darniţa 13 aprilie 1917. /Cugetul, nr.1/1994;
118. Stan C.I. Revoluţia rusă din februarie – martie 1917 şi România. /Destin
românesc, nr.2/2002;
119. Stan C.I. Activitatea lui Harea în sprijinul înfăptuirii unirii Basarabiei cu
România (1917-1918). /Destin românesc, nr.1/1999
120. Stan C.I. Unirea Basarabiei cu România în contextul relaţiilor româno –
ucrainene (1917-1918). /Destin românesc, nr.3/1999;

84
121. Stan C.I., Găiţă A. România şi regimul bolşevic din Rusia (1917-1918).
/Destin românesc, nr.2/1999;
122. Stan C.I. Consacrarea Unirii Basarabiei cu România în primul Parlament al
României Mari. /Destin românesc, nr.1/2001;
123. Schina M. Basarabia. Ianuarie 1918 – iunie 1919, în „Basarabia românească”.
Bucureşti, 1986;
124. Tofan Gh. Cum s-a alcătuit Sfatul Ţării/Patrimoniu, nr.1/1990;
125. Şpac I. Probleme de istorie la „Viaţa Basarabiei”/Cugetul, nr.3-4/1993;
126. Tilea V.V. Chestiunea Basarabiei. în vol. Acţiunea diplomatică a României.
Sibiu, 1925;
127. Ţurcanu I. Istoriografia din Moldova Sovietică între ştiinţă şi propagandă.
/Revistă de istorie a Moldovei, nr. 3-4/1994;
128. Ţurcanu I. Şansele ideii unităţii naţionale în Basarabia în ajunul unirii/ Revistă
de istorie a Moldovei, nr.3/1993;
129. Ţurcanu I. Unirea condiţionată a Basarabiei la 27 martie (9 aprilie) 1918 /
Revistă de istorie a Moldovei, nr. 1/1994;
130. Ţurcanu I. Corespondenţa de la Paris a lui I. Pelivan despre atitudinea Marilor
Puteri faţă de România (anii 1919-1920). /Patrimoniu, nr.1/1993;
131. Ţurcanu I. Unirea Basarabiei cu România. Chişinău, 1998;
132. Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente.
Antologie de I. Calafeteanu şi V. Moisuc. Chişinău, 1995;
133. Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în istoriografia
comunistă. Chişinău, 1996;

85