Morometii Marin Preda

Roman postbelic/roman dupa al Doilea Razboi Mondial. Roman obiectiv,inscriindu-se in realismul psihologic Morometii, de Marin Preda, constituie cea mai reusita reflectare artistica a relatiei dintre clasa taraneasca si timpul istoric.Alcatuit din doua volume(aparute in 1955 si respective in 1967),romanul este unitar si reconstituie imaginea satului romananesc intre doua perioade distincte:putin inainte si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.Sunt inregistrate transformarile vietii rurale de-a lungul unui sfert de veac,Marin Preda construind un univers rural inedit si infatisand o taranime esential schimbata. Tema fundamentala a romanului este disparitia unui mod de viata statornicit de veacuri,sub presiunea timpului istoric.In cadrul romanului putem identifica si alte teme:familia,iubirea,criza comunicarii,tema timpului nerabdator. Conflictul romanului imbraca doua aspecte,ambele resimtite acut de Ilie Moromete.Exista un conflict exterior intre doua moduri de viata,care este al intregii taranimi.Simbolic,acesta este reprezentat prin deosebirea dintre satul morometian din volumul I,aflat in lumina eterna a soarelui de vara si imaginea a aceluiasi sat,devenit groapa fara fund, in volumul II. Pierzandu-si vechile repere existentiale:familia,pamantul si viata ca spectacol superior,Moromete se transforma intr-un mare instrainat. Conflictul interior determina o drama a paternitatii inselate. Prefigurat inca din scena cinei,conflictul familial este ignorat de Ilie Moromete care crede ca a facut totul pentru copiii sai,pastrandu-le pamantul.Rationamentul este corect,daca timpul rabdator n-ar fi fost o iluzie. Perspectiva narativa este obiectiva si include viziunea din spate a unui narator omniscient, omniprezent si neimplicat. Aceasta viziune este completata cu cea a naratorilor-reflectori sau martori. Naratiunea este realizata la persoana a III-a. PRIMUL VOLUM este structurat in parti inegale ca dimensiuni,fiecare incepand cu o prezentare de ansamblu:cina,prispa,secerisul. Simetria compozitionala este conferita de cele doua referiri la tema timpului din incipit si final. Daca la inceput timpul pare rabdator cu oamenii, creand iluzia ca viata curge in tiparele ei arhaice, in finalul primului volum timpul nu mai avea rabdare. Este timpul care va schimba istoria si destinul individului,un timp grabit si rau care va duce la disparitia taranimii traditionale(volumul II). Actiunea se desfasoara pe doua planuri narative.Primul prezinta viata familiei Moromete,in acel an 1936,cand conflicte latente izbucnesc neasteptat,conducand la tragica ei destramare. Cel de-al doilea plan infatiseaza viata comunitatii satesti din Silistea-Gumesti,surprinsa in momentele ei specifice. Prin tehnica decupajului, discursul narativ se concentreaza in jurul unor scene cu valori de simbol:cina,taierea salcamului,plata foncierei,poiana lui Iocan,secerisul,s.a. Semnele disparitiei unei vieti,care curge lent,in momente coborate din veac,apar inca din scena cinei Morometilor,realizata prin tehnica acumularii detaliilor. Morometii mananca afara,in tinda,la o masa joasa,rotunda si neincapatoare, Ilie Moromete adjudecandu-si pozitia de cap al familiei,autoritar,prin locul de pe pragul dintre odai, de unde stapanea cu privirea pe fiecare.Alaturi de tata, stau cei trei frati din prima casatorie,spre partea din afara a tindei,ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa plece (detaliu cu rol anticipativ).Ei se aseaza la masa absenti,uitandu-se in gol,ceea ce evidentiaza atitudinea lor in familie.

De partea cealalta a mesei, stau Catrina si cei trei copii ai ei si ai lui Moromete,intre acestia si cei trei frati vitregi neexistind o relatie afectiva. Discutia de la masa consta in replici taioase, batjocoritoare si ironice,dar baietii cei mari ating totusi un subiect sensibil:plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti,pe care Moromete o priveste cu neincredere. Elocventa in ilustratea temei este si scena taierii salcamului care marcheaza inceputul destramarii familiei.Taierea are loc duminica,in zori,in timp ce in cimitirul apropiat, femeile isi plangeau mortii.Pe acest fundal auditiv,ca si cand ar fi avut suflet,salcamul se impotriveste mortii,iar caderea lui este insotita de un zgomot asurzitor,ca la un sfarsit de lume. In linistea solemna ce urmeaza acestui moment,satul ramane saracit,micsorat si gol, iar aparitia ciorilor care croncaneau urat,parca a pustiu, are valoare premonitorie:incepe declinul familiei si lumea lui Moromete isi pierde sacralitatea. IN VOLUMUL AL DOILEA, prin tehnica rezumativa, unele fapte si perioade de timp sunt eliminate(elipsa),iar timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta). Structura epica evidentiaza rolul politicului in destinul comunitatii rurale si al indivizilor. Actiunea se concentreaza asupra a doua momente istorice:Reforma Agrara din 1945 si colectivizarea fortata a agriculturii dupa 1949,perceputa ca un fenomen abuziv. Satul traditional intra intr-un proces ireversibil de disolutie. Ramanand fara vite si fara pamant,taranii traiesc o drama imensa. In locul toposului senin din volumul I, se instaleaza un spatiu amenintator,satul devenind o groapa fara fund straina si necunoscuta. Si pentru Ilie Moromete timpul este agresiv:Nila moare in razboi,Catrina il paraseste, iar Niculae, devine mai intai activist de partid, iar apoi renuntand, se face inginer. Convins ca numai pamantul asigura libertatea de gandire, Moromete ramane ultimul taran autentic din literatura romana. Capitolele finale ale romanului se constituie in cele mai frumoase pagini ale literaturii noastre care ilustreaza moartea unui taran.Ajuns in prag de 80 de ani,slabit si imputinat la trup,Moromete rataceste in nestire pe camp,pana cand intr-o zi este adus cu roaba acasa.Pe patul de moarte,el isi concentreaza intreaga filosofie de viata in cateva cuvinte pe care i le adreseaza,cu mandrie si satisfactie doctorului:Domnule,eu intotdeauna am dus o viata independenta In finalul romanului,tatal si fiul(Niculae) se impaca in visul baiatului. Romanul este dominat de figura simbolica a lui Ilie Moromete. Personaj protagonist, eponim si mobil, acesta il reprezinta tipologic pe taranul patriarhal, aflat int-un moment de rascruce al istoriei. Destinul sau este reprezentativ pentru soarta tuturor taranilor, fapt care ii confera statutul de personaj exponential. Cand incepe actiunea (intr-o sambata din vara anului 1936), Moromete este un om matur, avand sase copii din doua casatorii, o casa si ceva pamant. Indus in eroare de timpul aparent rabdator, el contempla cu bucurie spectacolul vietii de pe stanoaga. Detasat de realitate si ignorand timpurile, el are convingerea ca modul sau de viata este cel mai bun posibil si ca nimic nu il poate schimba. Un rol semnificativ in caracterizarea personajului il are monologul interior, relevant pentru firea sa reflexiva. Asezat pe o piatra de hotar, Moromete isi pune un sir nesfarsit de intrebari ca si cand, ar fi vorbit cu cineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa. Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii cand, udat pana la piele, Moromete cugeta si exprima o adevarata filosofie de viata printr-un monolog interior, analizand conditia taranului in lume precum si relatia tata-copii. Disimularea este o alta trasatura definitorie a firii lui Ilie Moromete, evidentiata in majoritatea scenelor narative. Scena dintre Tudor Balosu si el este semnificativa pentru "firea sucita" a eroului. La intrebarea vecinului sau, daca s-a hotarat sa vanda salcamul, Moromete se gandeste ca este posibil sa o faca sau nu, insa raspunde cu voce tare: "sa tii minte ca la noapte o sa ploua", sugerand astfel ca ar putea sa scape si altfel de datorii, decat taind salcamul.

Firea lui contemplativa il impiedica sa vada adevarul, chiar si dupa ce Achim pleaca la Bucuresti cu oile familiei, promitand ca va trimite banii atat de necesari. Naiv si increzator in cuvantul fiului sau, Moromete incearca sa imprumute niste bani de la Scamosu, un precupet care vindea gaini la Bucuresti. De la acesta afla ca Achim nu se mai intoarce si ca ceilalti doi baieti, Paraschiv si Nila il vor urma. Prabusirea pe care o traieste in acel moment, ilustreaza tot tragismul existential a lui Moromete. La sfarsitul primului volum, mitul familiei unite se destrama: cei doi baieti pleaca de acasa, razvratiti impotriva tatalui si a intregii familii. Tot acum, asistam la moartea ipostazei luminoase a acestui taran vesel detasat de necazuri, ironic si superior. In preajma razboiului, Moromete ii va cauta la Bucuresti pe cei trei baieti, incercand sa-i aduca in spatiul protector al satului, dar acestia refuza, ramanand niste instrainati. Dupa ce lumea sa este distrusa, personajul se inchide in sine si traieste in trecut. Singura lui bucurie este sa-si viziteze o cumnata, pe Fica, pentru ca-i aminteste de tineretea sa. Ajuns in prag de 80 ani, slabit si imputinat la trup, Moromete rataceste in nestire pe camp pana cand intr-o zi este adus cu roaba acasa. Pe patul de moarte, el concentreaza intreaga filosofie de viata in cateva cuvinte pe care i le adreseaza cu mandrie doctorului: Domnule eu intotdeauna am dus o viata independenta. Consider ca romanul lui Marin Preda surprinde intr-o maniera realista criza satului arhaic reflectata in constiinta personajului principal al carui destin dramatic confirma un adevar: istoria il ignora pe om si il surprinde mereu nepregatit.