P. 1
Sociologie2

Sociologie2

4.5

|Views: 35,509|Likes:
Published by iulia_m

More info:

Published by: iulia_m on Feb 19, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF or read online from Scribd
See more
See less

09/22/2015

Din punct de vedere etimologic, semnificaţiile conceptului de
familie pun în evidenţă variabilitatea istorică a instituţiei pe care o
desemnează. Termenul “familie” provine de la latinescul “famulus
(servitor), ceea ce, potrivit Dicţionarului etimologic al limbii latine,
desemnează “ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi
acoperiş”, iar mai apoi casa în întregime: stăpânul - pe de o parte,
soţia, copiii şi servitorii - pe de alta. Prin extensie de sens, familia a
ajuns să cuprindă agnati (rudele pe linie paternă) şi cognati (rudele pe
linie maternă) şi să devină sinonimă cu gens (comunitate formată din
toate rudele de sânge) în limbajul curent, dar nu şi în cel juridic.
Ceea ce uneşte familia antică este un fapt mult mai puternic decât
naşterea, decât sentimentele sau decât forţa fizică, este religia
căminului şi a strămoşilor. Familia antică este o asociaţie religioasă ce
depăşeşte simpla asociaţie potrivit naturii. În acest înţeles, termenul de
familie îl întâlnim până în secolul al XIV-lea. Pentru Calvin, de
exemplu, educaţia din familie înseamnă educaţia servitorilor şi a
cameristelor. Pentru Olivier şi Serres, familia este ansamblul
stăpânilor şi al servitorilor, iar atunci când el vrea să îi distingă pe unii
de alţii, îi numeşte pe servitori “familia de jos”.
Însoţind omul în întreaga lui existenţă, familia s-a dovedit a fi
una dintre cele mai vechi şi mai stabile forme de comunitate umană,
cea care asigură perpetuarea neamului omenesc, evoluţia şi
continuitatea vieţii sociale. Asupra genezei familiei, a evoluţiei şi
specificului, ca şi asupra definirii ei, şi-au spus cuvântul specialişti
din diverse domenii de activitate.
Astfel, etnologul american G.P.Murdock defineşte familia ca “un
grup social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă,
căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport
economic şi au grijă de copii”.

- 84 -

În opinia antropologului francez Claude Levi Strauss, familia este
acel grup social care îşi are originea în căsătorie, constă din soţ, soţie
şi copiii născuţi din relaţia lor (deşi acestui grup restrâns i se pot
adăuga şi alte rude), unit prin drepturi şi obligaţii morale, juridice,
economice, religioase şi sociale.
După J.Szczepanski, “familia este un grup de persoane unite prin
legături de căsătorie şi paterne, având misiunea de procreaţie şi sarcina
de socializare”.

Sociologii americani Burges şi Locke apreciau că familia se
deosebeşte de alte grupuri sociale prin următoarele caracteristici: este
formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge, adopţiune;
membrii locuiesc, de regulă, sub acelaşi acoperiş, alcătuind un singur
menaj; este compusă din persoane ce interacţionează, intercomunică în
cadrul rolurilor soţ-soţie, tată-mamă etc.; susţine şi perpetuează o
cultură comună, derivată, în principal, din cultura societăţii date,
prezentând şi caracteristici proprii familiei respective.
T.Herseni sublinia că “familia ca instituţie socială, organizată şi
sancţionată prin reguli colective cuprinse în obiceiuri sau legi, cel puţin
în societăţile primitive şi arhaice, dar în mare parte până azi, exercită
mai ales două funcţii: creşterea copiilor şi completarea socio-economică
a celor două sexe, pentru a forma împreună o unitate socială eficientă”.
Cu toate că nu există deplină convergenţă între punctele de vedere
exprimate, se poate constata reţinerea în toate definiţiile, sau în
majoritatea, a unor trăsături de bază ale familiei:
• este alcătuită din persoane unite prin căsătorie şi, în cele mai
multe cazuri, prin legături paterne (uneori de adopţiune);
• între membrii ei se stabilesc o diversitate de relaţii biologice,
moral-afective, spirituale, juridice etc.;
• presupune un sistem determinat de drepturi şi obligaţii,

îndatoriri reciproce;

• are anumite sarcini specifice şi îndeplineşte anumite funcţii

specifice.

Astfel, putem conchide că familia reprezintă, în orice societate, o
form
ă de comunitate umană alcătuită din cel puţin doi indivizi, uniţi
prin c
ăsătorie şi/sau descendenţă, legaţi între ei prin relaţii biologice,
economice, moral-afective, spirituale
şi juridice, care au anumite

- 85 -

drepturi şi obligaţii reciproce, legiferate sau nu, şi care desfăşoară o
serie de activit
ăţi, îndeplineşte o serie de funcţii specifice atât în
folosul s
ău ca grup şi al membrilor acestuia, cât şi al societăţii.

Propunem această definiţie, având în vedere faptul că realitatea
socială a generat o diversitate de familii ce se pot rezuma doar la unul
din cele două aspecte prezentate în perechi.
În general, viaţa desfăşurată de indivizi în cadrul instituţional al
familiei cuprinde două elemente esenţiale: o latură biologică,
constantă, rămasă în forma aproape neschimbată de-a lungul timpului,
şi o latură socială, veşnic schimbătoare, reprezentând morala,
educaţia, aspectele economice, juridice, psihosociale etc.
În încercările de a defini familia putem delimita două abordări:
una sociologică şi alta juridică.
Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup
social constituit pe baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate şi
rudenie, membrii grupului împărtăşind sentimente, aspiraţii şi valori
comune. Din această perspectivă, familia este un grup primar în care
predomină relaţiile directe, informale, nemediate. Calitatea de grup
primar nu semnifică absenţa normelor şi a reglementărilor. Dimpotrivă,
familia este unul dintre grupurile primare cu cea mai mare
responsabilitate normativă.
Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între
care s-au stabilit un set de drepturi şi obligaţii, reglementat prin legi şi
alte acte normative. Aceste norme stabilesc modul de încheiere a
căsătoriei, paternitatea, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile dintre
părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii etc.
Cele două perspective se suprapun parţial. În unele situaţii sensul
sociologic al noţiunii de familie este mult mai larg decât sensul juridic.
De exemplu, cuplurile consensuale, care au luat o mare extindere în
societatea contemporană, sunt considerate de către sociologii familiei,
întrucât ele îndeplinesc majoritatea funcţiilor unei familii. Din punct de
vedere juridic, cuplul consensual nu este o familie, deoarece raporturile
dintre parteneri nu sunt sancţionate prin căsătorie legală. În alte situaţii,
sensul juridic poate fi mai larg decât sensul sociologic. De exemplu, un
cuplu separat prin divorţ nu mai este o familie, întrucât nu mai
îndeplineşte funcţiile definitorii esenţiale ale familiei. Totuşi, separarea
celor doi parteneri în menaje diferite nu semnifică încetarea oricăror

- 86 -

raporturi juridice între ei. În situaţia în care partenerii care divorţează au
copii, între ei continuă să existe anumite raporturi juridice privind
încredinţarea copiilor unuia dintre soţi, obligaţiile celuilalt soţ pentru
sprijinul financiar al copiilor minori, dreptul la vizită etc. Cele două
perspective de abordare a familiei se completează reciproc. În unele
situaţii, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea
perspectivei juridice şi, implicit, la schimbarea reglementărilor legale
privind familia.

Familia reprezintă un ansamblu de relaţii sociale reglementat prin
norme juridice sau prin norme sociale difuze. Relaţiile din cadrul
familiei pot fi reduse la câteva categorii principale:
• relaţii între soţi (parteneri) reglementate prin căsătorie sau prin
consens;
• relaţii între părinţi şi copii (între ascendenţi şi descendenţi);
• relaţii înte descendenţi (între copiii aceluiaşi cuplu);
• relaţii de rudenie între membrii cuplului familial şi alte
persoane (părinţii din familia de origine, socri, cumnaţi etc.).
În limbajul comun, termenul de familie este folosit în mod
nediferenţiat atât pentru familia din care provine individul, cât şi
pentru propria familie constituită prin căsătorie. Analiza sociologică
distinge mai multe tipuri de familie, în funcţie de anumite criterii:
1. În funcţie de numărul de generaţii, există:
familia nucleară, restrânsă sau conjugală, alcătuită din soţ, soţie
şi, dacă este cazul, urmaşii lor. Familia nucleară completă presupune
ocuparea celor trei poziţii-tip (tată, mamă, copil) şi, prin urmare,
existenţa a cel puţin trei diade nucleare: soţ-soţie, tată-copil, mamă-
copil (precum şi, eventual, un număr variabil de diade copil-copil).
Familia nucleară incompletă implică ocuparea doar a uneia sau a două
poziţii din cele trei posibile în familia nucleară;
familia extinsă sau lărgită, formată din mai multe familii
nucleare, aparţinând unor generaţii succesive. Sociologul american
N.Smelser aprecia că familia extinsă reprezintă o anumită
continuitate, înţelegându-se prin aceasta că în aceeaşi casă
bătrânească trăiesc mai multe generaţii, continuându-se tradiţiile,
preocupările şi obiceiurile familiei respective. În acest caz, indivizii
pot să dispară, sunt trecători, dar familia ca grup se menţine peste
generaţii. Putem delimita familia extinsă patriliniară, atunci când

- 87 -

familiile sunt legate pe linie bărbătească, şi familia extinsă
matriliniară, când legătura este stabilită pe linie feminină.
2. În funcţie de criteriul locuinţei, putem delimita:
familia de rezidenţă, care constă din toate persoanele ce
locuiesc în aceeaşi casă, deci au locuinţă comună şi
desfăşoară unele activităţi comune. Sociologul american
T.Burch apreciază că persoanele care trăiesc în aceeaşi
locuinţă, indiferent dacă sunt sau nu rude, sunt considerate
membri ai aceleiaşi unităţi familiale;
familia de interacţiune, care reprezintă grupul de persoane
între care există, în primul rând, relaţii de rudenie, dar şi
relaţii de ajutor reciproc, de schimburi de produse, vizite
reciproce etc. (este vorba, mai ales, de situaţia în care unul
sau mai mulţi membri ai unei familii sunt plecaţi la muncă /
studii sau au părăsit familia, deci nu împart aceeaşi locuinţă,
dar păstrează puternice legături cu familia din care au
plecat).
3. În dependenţă de poziţia unei persoane în cadrul familiei,

putem distinge:

familia de origine (de orientare), prin care desemnăm familia
în care te naşti şi creşti şi care este formată din mamă, tată,
fraţi, surori. Mai este denumită şi familie consanguină pentru a
desemna faptul că între respectiva persoană şi ceilalţi membri
ai familiei (părinţi, fraţi şi surori) sunt legături de sânge;
familia proprie constituită prin căsătorie şi care include
soţul, soţia şi copiii acestora. Se mai numeşte şi familie de
procreare
(avându-se în vedere funcţia demografică a
acesteia) sau familie conjugală (sugerând că se originează în
căsătoria partenerilor ajunşi la maturitate).
Este important a menţiona că majoritatea oamenilor aparţin atât
unei familii de origine, cât şi unei proprii.
4. În funcţie de criteriul normalităţii, vom deosebi, ţinând cont de
aspectele structural-funcţionale, juridice şi etice ale normalităţii:
familii normale, alcătuite din soţ, soţie şi copii; îndeplinesc
adecvat funcţiile familiei; sunt constituite prin căsătorie
încheiată conform normelor juridice existente şi sunt

- 88 -

întemeiate pe dragoste reciprocă, respect şi stimă. Cu referire la
viaţa de familie, termenul normal, dincolo de încărcarea
axiologică, semnifică ceea ce este permisibil social, ce se
întâlneşte, de regulă, în cele mai multe familii. Altfel spus,
după cum se exprimă H.H.Stahl, sensurile termenului de
normal variază de la:
- accepţiunea curentă, după care frecvenţa unui fenomen
determină normalitatea sa. Potrivit acestui sens, familia
normală este compusă din soţ, soţie şi copii;
- sensul conferit de lege normalităţii. Din această perspectivă,
normale sunt familiile întemeiate prin actul juridic al căsătoriei;
- sensul etic al normalităţii ia în considerare întemeierea
familiei pe baza sentimentelor de dragoste, respect reciproc,
stimă, cu precizarea că dimensiunea etică a familiei este
dificil sau chiar imposibil de a o cuantifica;
familii anormale, din care lipsesc copiii (familie incompletă)
sau lipseşte unul din partenerii cuplului conjugal (familie
monoparental
ă); nu-şi îndeplinesc corespunzător funcţiile care
la revin; nu sunt constituite prin căsătorie; sunt constituite
potrivit unor calcule şi interese materiale.
O tipologie interesantă a familiei este prezentată de F.Le Play care
a delimitat patru tipuri familiale, ultimele două reprezentând însă
forme derivate ale familiei patriarhale sau instabile. Dar să vedem prin
ce se caracterizează tipurile familiale identificate de şcoala lui Le
Play
, aşa cum au fost ele sintetizate de Ilie Bădescu:
Familia patriarhală

În cadrul acestui tip de familie, individul este anihilat şi complet
absorbit de comunitate. Societăţile care derivă din acest tip ori care şi-l
asociază sunt conservatoare, stagnante şi, consideră elevii lui Le Play,
înapoiate. Caracteristicile morfologice ale acestui tip sunt:
- autoritatea patriarhului;
- dependenţa completă a copiilor de comunitatea familiei;
- instrucţia este familială, şi nu personală.
Respectul este elementul strategic al ordinii în familia patriarhală.
Sporirea numărului de membri peste capacitatea de hrană a
domeniului şi dimensiunile interioare generate de autoritatea slăbită a
patriarhului sunt principalele cauze ale disoluţiei familiei patriarhale.

2. Familia tulpină

- 89 -

Reprezintă o reproducere, în cadre diminuate, a tipului patriarhal.
Diferenţa esenţială rezidă însă în faptul că acest sistem familial
încurajează anatomia şi dezvoltarea unor menaje noi, oferind – în
acest scop – suportul material şi social. Familia tulpină îngăduie,
aşadar, îmulţirea familiilor tinere, păstrând o relativă interdependenţă
între ele, graţie provenienţei din aceeaşi matcă familială. Aşa cum
remarca R.Nisbet, acest tip combină ceea ce este mai bun din sistemul
patriarhal cu individualismul familiei instabile.

3. Familia particularistă

În societăţile în care predomină acest tip individul “prevalează
asupra comunităţii, viaţa privată asupra celei publice, profesiunile
utile asupra celor liberale şi administrative”. Individul nu se bazează
în acţiunile sale pe familie, ci pe capacităţile şi iniţiativa lui proprie.
Familia particularistă formează caractere independente la tineri,
capabili de iniţiativă şi cu putere organizatorică, pregătiţi să conducă
afaceri şi activităţi comerciale în mod independent. Acest tip de
familie, cel puţin din punct de vedere istoric, stă la baza familiei
instabile.

4. Familia instabilă

Trăsăturile familiei instabile sunt cel mai bine sintetizate de
R.Pinot. Acesta consideră că, spre deosebire de familia patriarhală,
familia instabilă îşi creşte copiii fără a le comunica respectul autorităţii
şi al tradiţiilor şi, în acelaşi timp, nu-i pregăteşte pentru a fi originali,
aşa cum se face în cazul tipului particularist de familie. În familia
instabilă, calitatea subordonării şi cea a iniţiativei sunt deopotrivă
absente, iar individul, care în realitate nu a primit nici o educaţie sau
instrucţie şi care nu e capabil de nimic, devine pradă a statelor şi a
guvernelor.

Prezentând această tipologie am avut ca scop de a reliefa faptul că
familia, ca grup social, constituie unul dintre cele mai complexe
microsisteme sociale, în ea regăsindu-se, practic, imensa majoritate a
elementelor structurale ale sistemului global. Reprezentând “labora-
torul” în care oamenii se formează şi îşi petrec o bună parte a vieţii
lor, familia este cadrul în care se transmit valori şi norme sociale,
influenţând decisiv formarea spirituală a oamenilor, modul de
raportare a acestora la ei înşişi, la semenii lor, la societate în
ansamblu.

- 90 -

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->