Tema 1.

Modele care au stat la baza dezvoltarii constructiei europene Organizatie internationala corp care promoveaza cooperarea si coordonarea voluntara intre membrii sai dar care nu are puteri autonome si nici autoritatea de a-si impune regulile membrilor sai. Ex. ONU, NATO, OECD (Org pt Coop si Dezv. Ec.) Cooperarea internationala a luat diferite forme, de la cea concentrata asupra unor aspecte specifice, la cooperarea larga, idealista avand drept rezultat diferite metode si sisteme pentru promovarea cooperarii. Cea mai obisnuita a fost crearea de organizatii internatioanale, in cadrul carora multiple grupuri nationale, corporatii si guverne coopereaza pe probleme de interes comun.Uniunea Europeana este o organizatie internationala in sensul ca membrii sai sunt state-natiune, insa a evoluat mult fata de ideile conventionale despre cooperare internationala. Cooperarea internationala rareori conduce la renuntari semnificative la suveranitate sau independenta de catre participanti. Daca, insa, cooperarea conduce la un transfer de suveranitate avem de-a face cu ceea ce se numeste supranationalism un proces de cooperare care are drept rezultat un transfer de autoritate la un nou nivel de organizare care este autonom, superior statului si are putere de coercitie in mod independent de stat. Supranationalismul poate lua cel putin trei forme diferite: federalism, confederalism si consociationalism (consensualism). Confederalismul. Este un sistem de administrare in care doua sau mai multe unitati organizationale isi pastreaza identitatile separate dar confera puteri clar specificate unei autoritati superioare din ratiuni de securitate comuna sau eficienta. Unitatile componente sunt suverane si autoritatea superioara este relativ slaba, existand numai la discretia unitatilor si avand dor acele atributii pe care acestea ile confera. Federalismul este diferit in sensul ca presupune ca unitatile locale cedeaza din suveranitatea si puterea lor unui nou si permanent nivel national de autoritate. Ambele sunt distincte de sistemul unitar de administrare. Uniunea Europeana este confederala sub cateva aspecte: -deciziile luate de liderii statelor membre au condus la un transfer de autoritate catre Comisie si cateva agentii specializate ale UE dar statele membre inca au superioritate prin puterea de numire in institutiile europene si prin puterea de a lua decizii in Consiliu iar Uniunea in ansamblu este guvernata prin intermediul unui proces de negociere intre guvernele nationale. -statele membre sunt inca unitati distincte, cu identitati separate, au propriile lor sisteme de drept, pot semna tratate bilaterale cu alte state si pot inca spune ca institutiile Uniunii exista la discretia lor. -nu exista un guvern european in sensul ca Uniunea sa aiba lideri vizibili precum un presedinte, un ministru de externe sau un cabinet cu propria putere de a concepe politicile publice ale Uniunii. Acest lucru se schimba insa. Comisia reprezinta Uniunea ca intreg in negocieri comerciale internationale si Tratatul de la Amsterdam include o dispozitie ca un singur membru al Comisiei sa reprezinte Uniunea in problemele de politica externa.
1

-UE are propriul steag si imn dar majoritatea cetatenilor inca au un mai mare grad de loialitate fata de propriile simboluri nationale si progresele inspre crearea unei idenitati europene sunt lente. Lucrurile sunt insa complicate de faptul ca unele institutii UE sunt mai mult federale decat confederale si ca Uniunea a creat un sistem de drept care obliga statele membre sa se alinieze prin schimbarea legislatiei nationale. (caracteristica a sistemului federal). Consociationalism (modelul consensualist) Sistem propus pentru societatile cu adanci diviziuni rasiale sau lingvistice (Belgia, Israel) si implica guvernarea de catre o coalitie care reprezinta diferitele grupuri din acea societate. Este delegata cat mai multa putere de decizie acelor grupuri, puterea si resursele fiind impartite in conformitate cu marimea fiecarui grup iar minoritatile sunt suprareprezentate in mod intentionat si sunt protejate de puterea de veto. Lijphart descrie patru preconditii pentru consensualism, toate fiind regasite in UE: -trebuie sa existe mai multe grupuri de oameni (cetatenii UE) care sunt izolati unii de altii in sensul ca interesele si asocierile lor sunt orientate spre interior dar, cu toate ca au un inalt grad de autodeterminare, sunt cuprinsi si intr-un sistem comun de guvernare (Uniunea Europeana) -elitele politice ale diferitelor grupuri (liderii statelor membre) lucreaza impreuna si impartasesc puterea la fel ca o mare coalitie sau cartel (Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene), ajungand la decizii in probleme de interes comun ca rezultat al acordurilor si coalitiilor intre ele. -toate grupurile au putere de veto, dar guvernarea se bazeaza pe consens intre elitele fiecarui grup -diferitele grupuri sunt reprezentate proportional in toate institutiile majore ale guvernamantului lor comun (membrii Parlamentului European, proceduri de vot in Consiliu) dar drepturile si interesele minoritatilor sunt protejate de dictatura majoritatii iar autoritatea de luare a deciziilor este delegata cat mai mult posibil diferitelor grupuri. Liderii sistemului sunt confruntati permanent cu dilema de a actiona pentru a mentine sistemul si, in acelasi timp, de a cauta sa protejeze interesele grupurilor pe care le reprezinta. Federalismul Un sistem in care unitatile nationale si cele locale coexista avand puteri pe care le exercita impreuna si puteri independente, niciuna neavand autoritate suprema asupra celorlalte. Spre deosebire de confederalism, federallismul implica de obicei existenta unei conduceri alese la nivel national cu atributii proprii de politica externa si de securitate. Statele membre ale UE pot face aproape tot ce statele federate in USA nu pot face: impun propriul sistem de impozite, mentin armata, incheie tratate, etc. Intre timp, institutiile UE au foarte putine dintre puterile pe care le are guvernul federal al SUA: nu au o armata comuna, impozite, nu se bucura de loialitatea deplina a majoritatii europenilor, nu au putere proprie de a negocia acorduri in numele statelor membre cu terte parti. Insa , cu toate acestea, UE prezinta cateva dintre trasaturile specifice modelului federal de guvernare:
2

-are un sistem complex de tratate si reglementari care sunt aplicabile in mod uniform in intreaga Uniune, la care toate statele membre sunt supuse si care sunt interpretate si protejate de Curtea de Justitie. -are un Parlament ales in mod direct, cu puteri limitate dar crescande in procesul legislativ comunitar. -bugetul UE sustine un nivel de guvernare supranational, independent din punct de vedere fiscal. -Comisia reprezinta toate statele membre si are autoritatea de a supraveghea in numele acestora negocieri de comert extern. O modalitate de a privi federalismul practicat la nivel european este aceea de a ne imagina UE ca o retea in care statele membre se definesc tot mai mult in relatie cu partenerii europeni si care prefera sa interactioneze unele cu altele decat cu terte parti pentru ca aceste interactiuni creeaza stimulente materiale pentru cooperare. Odata implicate, statele trebuie sa-si asume macar partial responsabilitatea pentru actiunile Uniunii ca intreg intrucat statelor membre le este tot mai dificil sa scape dand vina pe institutiile comunitare. Insa, federalismul nu este un concept absolut sau static si a luat diferite forme in situatii diferite in functie de natura si puterea nivelului local de guvernare, presiunile economice, politice si sociale. Teorii ale integrarii Motivele integrarii. Teoriile politice standard ale integrarii sustin ca oamenii sau statele formeaza unitati politice comune din urmatoarele motive: forta (Napoleon, Hitler), valori si scopuri comune, nevoia de securitate in fata unei amenintari comune si, in fine, eficienta: partenerii decid ca pot promova pacea si imbunatati calitatea vietii mai repede si mai eficace lucrand impreuna decat separat. In Europa pana in 1945 cooperarea internationala a fost influentata de primele trei motive insa dupa 45 al patrulea motiv I-a determinat pe europeni sa-si revizuiasca atitudinea unii fata altii si sa coopereze. Pana in anii 70, accentul a fost pus pe integrarea in interesul dezvoltarii economice: au fost desfiintate vamile pentru comert, a fost promovata miscarea libera a persoanelor, bunurilor, banilor si serviciilor, politicile monetare si fiscale nationale au fost armonizate, toate in speranta atingerii a noi nivele de prosperitate. Pe masura ce statele membre construiau legaturi economice tot mai stranse, unii lideri au inceput sa promoveze ideea cooperarii politice. Care a venit prima este discutabil: integrarea economica poate fi bazata pe motive politice si genereaza frecvent consecinte politice. Integrarea politica-definitie: procesul prin care actori politici din mai multe state sunt convinsi sasi transfere activitatile politice, asteptarile, loialitatea spre un nou centru, ale carui institutii poseda sau solicita jurisdictie asupra statelor nationale preexistente (Haas). Procesul prin care a) natiunile renunta la dorinta si abilitatea de a dirija politicile externe si cele interne in domenii cheie in mod independent unele de altele luand in schimb decizii comune sau delegand procesul de luare a deciziilor unor noi organe centrale si b) actorii politici isi transfera activitatile politice spre un nou centru (Lindberg).

Evolutia Uniunii Europene a fost caracterizata de cel putin doua seturi majore de viziuni diferite asupra naturii integrarii: realism si functionalism. Realistii sustin ca statele sunt cei mai importanti actori in relariile internationale, politica interna trebuie clar separata de cea externa si ca interesele si obiectivele nationale divergente ale diferitelor state le determina pe acestea sa-si protejeze obiectivele in raport cu cele ale altor state. Realistii discuta despre un sistem global anarhic in care statele folosesc atat cooperarea cat si conflictul pentru a-si asigura securitatea printr-un echilibru al puterilor intre state. Ei vad UE ca fiind o adunare de state suverane, cred ca aceste state isi pastreaza autoritatea asupra propriilor treburi, cedand putere noilor organe rezultate in urma cooperarii numai cand si daca doresc si pastrandu-si dreptul de a lua acele puteri oricand. O abordare opusa au functionalistii. In timp ce realistii discuta despre competitie si conflict, functionalistii se indeparteaza de conceptul de interes propriu in favoarea celui de interes comun in cooperare. Ei sustin ca procesul de integrare are propria dinamica interna si ca daca statele coopereaza in anumite domenii limitate si creeaza noi corpuri care sa supravegheze aceasta cooperare, ele vor coopera si in alte domenii prin intermediul unei asa-numite maini invizibile a integrarii. Pe scurt, functionalismul sustine ca integrarea europeana are propria sa logica careia statele membre ii rezista cu greu. Desi calitatea de membru presupune niste contracte care, teoretic, pot fi revocate, in realitate au o autoritate aproape irezistibila si integrarea a devenit atat de mult o parte a tesaturii societatii vest-europene incat secesiunea ar implica pentru un stat costuri mult mai mari decat continuarea integrarii. Stadii in procesul integrarii economice Integrarea poate fi motivata de diferite nevoi si scopuri: politice, economice, sociale, etc. Integrarea economica poate lua forme diferite, fiecare reprezentand diferite grade de integrare. Daca o progresie logica ar putea fi trasata conform modelului functionalist ea ar arata cam asa: 1. Doua sau mai multe state creaza o zona libera de schimb prin eliminarea vamilor interne pentru comert (taxe si restrictii vamale), in timp ce le mentin pentru state ne-membre. 2. Cresterea schimburilor libere duce la cresterea presiunilor pentru ca statele membre sa cada de acord asupra unui tarif extern comun, altfel toate bunurile care vin pe piata interna libera din exterior vor intra prin acele state care practica cele mai mici taxe vamale. Acordul asupra unui tarif extern comun va duce la crearea unei uniuni vamale. 3. Renuntarea la barierele interne pentru comert creste piata pentru agricultura, industrie, servicii care acum isi extind operatiunile in alte state membre ale uniunii vamale. Aceasta duce la cresterea investitiilor in acele state si la cresterea cererilor pentru reducerea sau eliminarea barierelor pentru miscarea capitalurilor, a fortei de munca, creandu-se o piata comuna sau o piata unica. 4. Cetatenii avand libertate de miscare in statele membre, creste nevoia pentru politici coordonate in domeniul educatiei, protectiei sociale (somaj, pensii), sanatatii etc. Acestea la randul lor conduc la
4

necesitatea existentei unor rate ale dobanzilor coordonate, a ratelor de schimb, politicilor pentru controlul inflatiei si, in final, o moneda comuna, ducand la crearea unei uniuni economice si monetare. 5. Necesitatile integrarii economice duc la integrare politica crescanda pe masura ce guvernele statelor membre conlucreaza tot mai aproape si mai frecvent. Presiunile cresc pentru politici comune in aproape toate sectoarele, inclusiv politica externa si de securitate conducand, posibil, la o uniune politica. Argumente pro si contra integrarii Costurile mentionate cel mai adesea de eurosceptici includ: 1. Pierderea suveranitatii, a independentei si a identitatii nationale. 2. Reducerea puterii guvernelor nationale si crearea unui nou nivel de guvernare la Bruxelles, rupt de realitatile cu care se confrunta oamenii, de interesele si grijile acestora. 3. Cresterea concurentei, pierderea slujbelor si alte amenintari economice. 4. Cresterea criminalitatii si a traficului de droguri ca urmare a circulatiei libere si eliminarii frontierelor interne. 5. Probleme legate de unele aspecte controversate ale integrarii precum politica agricola comuna. 6. Impunerea unor legi uniforme pentru intreaga Uniune care nu tin cont de diferentele nationale sociale, culturale, economice. Pentru pro-europeni, beneficiile integrarii includ urmatoarele. 1. Pacea si securitatea aduse de aceste legaturi transnationale. 2. Piata unica ofera afacerilor europene un mai mare numar de consumatori si permite crearea unor corporatii care pot concura cu cele americane sau japoneze. 3. Libertatea de miscare in interiorul Uniunii. 4. Crearea unei constiinte pan-europene si punerea in comun a resurselor economice si sociale a mai multor state membre 5. O sansa mai mare de a detine putere si influenta la nivel global atunci cand statele membre actioneaza concertat. 6. Presiunile politice si economice au incurajat statele se se ridice la standardele mentinute de state mai avansate in probleme precum protectia sociala, protectia mediului etc. 7. Statele pot conlucra pentru a transfera investitii, fonduri, oportunitati in partile mai sarace ale Uniunii. 8. Intarirea democratiei si promovarea dezvoltarii economice in unele dintre statele membre mai slabe. Traducere din Understanding the European Union, Desmond Dinan. Cartea este disponibila la Biblioteca Britanica din Cluj-Napoca.

Completare cu definitii prezentate la seminar: Consecintele cooperarii supranationale > stabilirea de structuri formale de guvernare situate deasupra statelor, care au urmatoarele trasaturi: institutii independente de cele ale statelor membre organizatia poate elabora reguli obligatorii pentru statele memebre si are puterea de a le impune institutiile guvernamantului supranational sunt parte a unui nou sistem legal, obligatoriu pentru statele membre. Integrarea: proces de creare a unor comunitati politice in care statele inceteaza a fi deplin suverane. Rezulta modele de interactiune care au atat dimensiuni economice cat si politice si care afecteaza si statele non-participante. Integrarea politica poate fi analizata prin prisma urmatoarelor aspecte esentiale: integrarea institutionala crearea de structuri de decizie comune, cu institutii si reguli formale integrarea politicilor responsabilitatea pentru anumite politici este transferata la nivel supranational integrarea atitudinala cresterea suportului popular pentru intregul proces integrarea legata de securitate fondata pe ideea ca riscul de conflict intre parteneri este minim.

Consiliul Europei s-a fondat pentru a realiza o unitate mai strns, prin adoptarea de acorduri i printr-o aciune comun, n domeniile economic, social, cultural, tiinific, juridic i administrativ, recunoscnd preeminena Dreptului, a drepturilor i libertilor fundamentale. El va urmri: - protejarea i ntrirea democraiei pluraliste i a drepturilor omului; - contientizarea i punerea n valoare a identitii culturale europene; - cutarea soluiilor comune problemelor societii.