CURS 7 PSIHOTERAPIA PRIN INTERVENTIE PARADOXALA.

Din punct de vedere psihologic, se considera ca psihoterapia e acea terapie pe care pacientul sau familia o considera lipsita de logica. E paradoxala prin modul in care pacientul percepe interventia terapeutului. Psihoterapia de interventie paradoxala e in cadrul unui context in care pacientul vine la terapia pt a se modifica, terapeutul cerandu-i sa se comporte intr-o si mai mare masura asa cum nu doreste. Un paradox consta in aceea de a solicita pacientului sa faca ceea ce face deja. In viziunea acestei scoli, indicatia poate conduce la o schimbare de expectatii. Din acest motiv eficienta artei terapeutului ar trebui sa aiba drept consecinta modificarea cursului gandirii pacientului. Daca aceasta nu se produce, terapeutul poate intra in joc repetand la nesfarsit aceeasi secventa comportamentala si determinand esuarea terapiei. Code o gandeste ca pe o actiune imprevizibila, insa nu este suficient ca actiunea sa fie imprevizibila; aceasta imprevizibilitate trebuie sa se refere la astepcte de esenta ale demersului terapeutic. In cursul acestui demers trebuie stabiliate noi conexiuni si acordarea de diferite semnificatii la problemele care il preocupa pe pacient. Utilizarea paradoxului capteaza atentia si poate furniza un nou curs gandirii pacientului. Astfel, pacientul nemaiavand raspunsuri, da raspunsuri paradoxale printr-un comportament de cantonare. Functia paradoxului in psihoterapie se explica prin aceea ca el reprezinta o modalitate de a spori un comportament viciat prin care un simptom este exagerat. Inceputurile utilizarii paradoxului dateaza din 1970, insa tehnicile au existat inainte de 1970. Dumlop a utilizat in psihoterapie practica negativa ce consta in prescrierea simptomelor in cazurile de enurezis, ticuri faciale. Stanton, studiind literatura de specialitate, gaseste ca interventia paradoxala poate fi utilizata cu succes in urmatoarele situatii: tulb de comp la adolescenti, alcoolism si alte forme de toxicomanie, anorexie si dezorganizare elementara, anxietate, tulb de comp, probl emotionale la copoo, enurezis, tulb depresive si anxioase, tulb sexuale etc. Weeks sustine ca interventia prin paradox la nivelul familiei ste utila atunci cand familia in ansamblu sau unul din subsistemele sale se afla in criza de dezvoltare. Familiile prezinta o serie de disfunctionalitati, in cazul carora este indicata interventia prin paradox: 1. membrii sist fam sunt legati prin intermediul unui comp de lupta; 2. in cadrul sist fam lipseste dorinta de cooperare si de a stabili acorduri; 3. familia ca sist are tendinta de a continua si perpetua la nesfarsit aceleasi scheme de comp, in ciuda tuturor tipurilor de interventii; 4. sist fam are copii sau adolescenti cu un comp menit sa duca la dezbinarea parintilor; 5. sist fam utilizeaza com bazata pe descalificare. Weeks considera de asemenea, ca desf psihoterapieiprin interventie paradoxala este contraindicata in urm situatii: -pacientul nu este implicat activ in psocesul psihoterapeutic

-psihopatii care au adesea tendinta de a modifica sarcina terapiei in folosul lor, conform propriilor nevoi -subiectii paranoizi ce pot sesiza pacaleala adusa in interventie si devin suspiciosi -pacientii cu comportament distructiv homicidar sau chiar suicidar (la suicideri fara deprindere endogena se obtin rezultate pozitive printr-o reactie violenta de furie rezultata prin criticarea metodelor de suicid. -in situatii de criza si instabilitate -relatiile de doliu sau pierdere a sit profesionale -familii haotice, unde parintii cauta in terapeut un model parental -familiile imature care exprima prin comp ostile in mod deschis, neadcvat si care pot sa insele paradoxul intr-un mod distructiv -familiile care tind sa plaseze asupra altora resp legate de propriile probleme si care accepta interventia manifestand o opozitie slaba, fara comp negative. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca interventia terapeutica prin paradox Halley evidentieaza o serie de reguli sau conditii pe care trebuie sa le indeplineasca acest gen de interventie: a. relatia terapeutica trebuie sa se desf ca o relatie ce atrage dupa sine o schimbare ce poate avea un caracter implicit; b. probl de rezolvat trebuie sa fie clar definite; c. scopurile si obiectivele trebuie precizate in detaliu, cu maxima claritate; d. terapeutul trebuie sa ofere pacientului o strategie sau un plan de urmat; e. pers din familie care actioneaza ca autoritate in ceea ce priveste mentinerea probl simptomatice, trebuie descalificate cu mult tact; f. terapeutul trebuie sa dea familiei sau pacientului o sarcina cu caracter paradoxal care nu face decat sa incurajeze comp sistematic; g. terapia nu pretinde ca ar aduce ameliorari, acestea fiind puse pe seama pacientului sau a familiei; mai mult, terapeutul isi exprima mirarea cand ameliorarea se produce pt ca el este cel care prevazuse simptomele sau recaderile. Principii ale psihoterapiei paradoxale 1. Modificarea situatiei de referinta din care este abordat simptomul, acesta fiind valorizat pozitiv in fata pacientului. 2. Abordarea sistemica a probl de rezolvat. Conform acestei abordari simptomul nu este privit izolat, ci in mod necesar este legat de sistemul familial al pacientului. 3. Producerea voluntara a simptomului: realizand aceasta, pacientul devine responsabil de amplitudinea simptomului. 4. Prescrierea unei secvente de interventie paradoxala care sa se esaloneze in timp pt a putea impiedica reaparitia comportamentului simptomatic. Cel mai frecvent se utilizeaza urm secvente de interventie terapeutica: valorizarea pozitiva a simptomului, prescrierea simptomului, prevederea unor recaderi, prescrierea unor recaderi. 5. Implicarea activa a pacientului in demersul terapeutic. Se recurge la prescrierea ritualizata a simptomului sau la conditiile tehnicii paradoxale de un alt eveniment care va avea loc (de ex: de cate ori apare pers x, pacientul trebuie sa manifeste comp problematic).

Principalele tehnici de psihoterapie prin interventie paradoxala Tehnicile paradoxale se adreseaza indivizilor sau familiilor. In lit de spec se disting 3 categorii de tehnici bazate pe paradox: 1. tehnici de nivel individual 2. tehnici de nivel interactional- interventiile prin paradox se intrepatrund si sunt dirijate spre unul sau mai mu;ti subiecti luati ca indivizi izolati. 3. tehnici de nivel tranzactional/sistemic- interventiile prin paradox sunt indreptate asupra unor comportamente aflate in interactiune in cadrul unui sistem- se aplica de ob in psihoterapia de fam. Rorhbamg au impartit interventiile prin paradox in 2 mari grupe, clasificarea realizanduse dupa modul in care pacientul accepta sau respinge interventia respectiva: a) strategii bazate pe colaborare. Modificarea comp se obtine atunci cand sub incearca sa indeplineasca prescriptiile terapiei paradoxale. Aceste strategii bazate pe cooperare actioneaza in felul urmator: fie pacientul va gasi imposibilitatea sa se conformeze prescripitiei terapiei, fie ca acestea vor crea o situatie aversiva sau permisiva pt pacient. b) strategii paradoxale bazate pe opozitie. Pacientul se va opune indeplinirii directivelor axate pe paradox. Terapia isi propune de fapt ca pacientul sa indeplineasca ceea ce i se cere si astfel sa se modifice. O astfel de strategie se aplica eficient la cuplurile care se cearta incontinuu si carora li se prescrie sa se certe in continuare sau li se spune ca nu sunt pregatiti sa renunte la cearta. Terapia nu face altceva decat sa-l de termine pe pacient sa lupte cu partenerul. Dupa Weeks, cele mai utilizate tehnici sunt: 1. schimbarea sistemului de referinta- modificarea semn acordate simptomului, adica conferirea unei semnificatii pozitive unui cimp patologic. 2. reetichetarea- modificarea etichetarii unei persoane/ situatii fara a modifica in mod necesar sistemul de referinta din care este privita. De regula, etichetarea e inlocuita cu una buna, accentul fiind pus pe adaptativ, normal. Noua eticheta poate contine in sine ideea ca simptomul este un simptom al schimbarii. Se creeaza la pacient starea ca schimbarea este iminenta. Pacientul capata un sentiment sporit de autocontrol. 3. prescrierea simptomului- este cea mai raspandita. Mijloacele care stau la baza acestei tehnici sunt: a. gasirea unei motivatii plauzibile pt prescrierea simp; b. prescrierea indirecta in care simptomul este prescris in mod ambiguu (nu face nimic o sapatama si mai vedem) c. prescrierea simptomului a.i. pacientul sa aiba pos sa respinga unele din directive- se por prescrie anumite conditii in care sa se produca simptomul, iar pacientul poate sa descarce rezistente, neexecutand anumite instructiuni; d. stimularea curiozaitatii pacientului caruia i se va trasa o sarcina speciala atunci cand vine mom potrivit; e. prescrierea unei mici modificari in modul de producere a simp: i se poate sugera pac sa se concentreze pe sent ce insotesc simptomul fara a mentiona gandurile legate de acestea, 4. franarea (retinerea)- in cursul psihoterapiei se asteapta ca terapeutul sa fie suportiv, ajungandu-se la dependenta exagerata de acesta. Cand sunt semne ca nu se produce nicio schimbare, terapia se termina.Franarea este o tehnica ce contribuie la evitarea problemelor descrise. Mijlocul de franare pt schimbare este: "ramai acelasi sau renunta". Tehnicile de franare pot fi folosite in divesre mom pt a facilita/mentine shimbarile.

5.