Draga mea Veronic, Ca eu s nu-i scriu e de neles.

Bolnav, neputnd dormi nopile i cu toate astea trebuind s scriu zilnic, nu am nici dispoziie de a-i scrie ie, creia a vrea s-i scriu nchinciuni, nu vorbe simple. Dar tu care ai timp i nu eti bolnav s nu-mi scrii e mai puin explicabil. Tu trebuie s fii ngduitoare cu mine, mai ngduitoare dect cu oricine altul, pentru c eu sunt unul din oamenii cei mai nenorocii din lume. i tu tii care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea gritor de adevr, muli m ursc i nimeni nu m iubete afar de tine. i poate nici tu nu m-ai fi iubit ctui de puin, dac nu era acest lucru extraordinar n viaa mea care e totodat o extraordinar nenorocire. Cci e bine ca omul s fie tratabil, maniabil, s se adapteze cu mprejurrile i s prinz din sbor puinul noroc care l d o via scurt i chinuit, i eu nu am fcut nimic din toate acestea, ci te-am atras nc i pe tine n cercul meu fatal, te-am fcut prta urei cu care oamenii m onoreaz pe mine. Cci acesta e singurul reazim al caracterului meu - m onoreaz ura lor i nici nu m pot nchipui altfel dect urt de ei. Dar tu pentru aceasta nu trebuie s m bnuieti, tu rmi cum ai fost i scrie-mi. Tendina mea constant va fi de a-mi mplini fgduinele curnd ori trziu, dar mai bine trziu dect niciodat. Sunt att de trist i e att de deart viaa mea de bucurii, nct numai scrisorile de la tine m mai bucur. A le suspenda sau a rri scrisorile tale m-ar durea chiar dac n-ai mai iubi pe Emin Scrie cu degetele pe cari le srut. (1880 Februar)