Necesitatea asigurarilor

Indiferent ct de multa grija acordam evitarii problemelor sau protejarii bunurilor noastre, nu putem fi niciodata siguri ca vom avea succes. Unele evenimente negative implica traume psihice si pierderi financiare semnificative. Oamenii doresc sa se bucure de propriile lor locuinte, sa conduca masini, sa zboare cu avionul, fara a se teme de potentialele probleme care pot aparea. Rolul asigurarii este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus, acela de a-i ajuta pe acei ctiva care sufera o paguba sau care sunt implicati ntr-un accident. Unele forme incipiente ale solidaritatii oamenilor sunt prezente nca din antichitate, dar primele forme organizate de protectie mpotriva consecintelor calamitatilor naturii si accidentelor au aparut n Evul Mediu timpuriu, pentru acoperirea pierderilor produse n timpul transportului marfurilor la mari distante. Au aparut, astfel, asigurarile maritime, urmate de primele forme de asigurari de viata (secolele XV si XVI) de cele mpotriva incendiilor (secolul XVII). Asigurarile moderne s-au conturat odata cu aparitia calculelor acturiale, care, lund n considerare caracterul aleator al riscurilor asigurate, au permis determinarea stiintifica, prin metode statistico-matematice, a primelor de asigurare. Omul, prin modul necorespunzator n care si ndeplineste uneori atributiile ce-i revin n activitatea economica sau prin comportarea sa reprobabila n societate, poate sa provoace pierderi semenilor sai. Este vorba de nepricepere n folosirea tehnicii, neglijenta n ndeplinirea obligatiilor de serviciu ori a ndeletnicirilor gospodaresti, nerespectarea regulilor privind protectia si securitatea muncii, savrsirea de actiuni delictuale (furt, spargere, jaf, crima etc.). Anumiti factori social-economici, dar si naturali, pot, de asemenea, provoca fenomene cu efecte negative asupra desfasurarii nentrerupte a activitatii economice. Este vorba despre crizele economice, somajul, inflatia, conjunctura economica nefavorabila precum si cutremurele, inundatiile, caderile masive de zapada, caderile de grindina, seceta etc. Din simpla enumerare a cauzelor care genereaza pericole si care nu are un caracter exhaustiv, rezulta ca unele sunt independente de vointa omului, adica au un caracter obiectiv, n timp ce altele, legate de comportamentul omuiui, poarta un caracter subiectiv. Din prima categorie fac parte, spre exemplu, pozitia terenului fata de sursa de apa, ceea ce l face sa fie supus inundatiilor sau sa fie ferit de acestea; caracteristicile materialelor folosite la constructiile

de cladiri care le fac sa fie inflamabile sau neinflamabile, rezistente sau mai putin rezistente la seisme, sensibilitatea la grindina a unor culturi agricole etc. Pentru a ilustra cea de-a doua categorie de mprejurari n care se produc fenomenele generatoare de pagube, ne vom referi la atitudinea inconstienta a unor persoane, care prin neglijenta, superficialitate, iresponsabilitate etc. pot sa provoace sau sa favorizeze nregistrarea de accidente cu grave efecte umane si materiale. Cunoasterea mprejurarilor, n care se pot produce diverse fenomene ce perturba desfasurarea normala a activitatii economice si provoaca pagube, permite omului sa ia masurile de rigoare pentru a evita aparitia unor asemenea fenomene, a le preveni, a limita actiunea lor distructiva sau a se pune la adapost de urmarile nefaste ale acestora. Vietile oamenilor, integritatea lor corporala, agoniseala lor, inclusiv bunurile apartinnd colectivitatii, sunt primejduite nu numai de actiunea fortelor oarbe ale naturii, de calamitatile naturale, dar si de felurite fenomene neprevazute, denumite generic calamitati tehnice sau, simplu accidente. n aceasta categorie eterogena de fenomene (evenimente) aleatorii intra pericolele la care sunt supusi oamenii n tihna caminului lor, n propria lor gospodarie, la locul lor de munca (n uzina, la birou, n laborator, pe scena), pe strada, n timpul deplasarii lor cu diverse mijloace, n locurile de agrement, n tara ca si n strainatate. Un loc important ntre accidentele la care oamenii sunt expusi l ocupa accidentele n munca. Acestea survin la locul de munca sau cu ocazia desfasurarii activitatii lor profesionale si pot provoca decesul, vatamarea corporala sau mbolnavirea unor persoane. Nu mai putin grave sunt pericolele la care sunt expuse materialele si produsele de tot felul n timpul pastrarii n depozite si magazii, al prelucrarii n fabrici, al comercializarii etc. Cladirile si constructiile, echipamentele, masinile de forta si de lucru, aparatele si sculele pot fi avariate sau distruse n urma unor incendii, explozii, prabusiri si a altor ntmplari accidentale. Incendiile au provocat de-a lungul timpului si continua sa provoace si astazi importante pierderi materiale. Declansate de trasnete, cresterea temperaturii peste anumite limite (ceea ce duce la autoaprinderea padurii, a carbunilor n zacamnt sau n depozite, a unor substante volatile etc.), explozii, scurtcircuite, neglijenta sau actiuni criminale, incendiile constituie un factor perturbant al activitatii economice, al vietii oamenilor, al echilibrului ecologic. Ele distrug valori materiale utile, uneori greu sau imposibil de nlocuit, ntrerup procese de productie, afecteaza transporturile, pericliteaza vietile si integritatea corporala ale oamenilor. Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor) aleatorii, generatoare de pagube, omul are la ndemna mai multe posibilitati: evitarea sau prevenirea riscului, limitarea pagubelor provocate de riscurile produse, crearea de rezerve n vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube si, n sfrsit, trecerea riscului asupra altei persoane. Evitarea sau prevenirea riscului consta n luarea de masuri capabile sa faca imposibila producerea unui anumit risc. Este vorba, spre exemplu, de: renuntarea la cultivarea, n anumite zone, a acelor plante care sunt deosebit de sensibile la grindina sau la atacurile unor daunatori si cultivarea altor plante mai rezistente n zonele respective; renuntarea la cresterea unor specii de animale n zonele n care acestea sunt n mod frecvent bntuite de epizootii; evitarea practicarii unor meserii sau profesii de catre persoanele predispuse sa contracteze anumite boli profesionale etc. Tot aici intra

luarea unor masuri avnd caracter anticipativ, profilactic, capabile sa mpiedice transformarea unor fenomene din posibilitate n realitate. Daca seceta nu poate fi evitata, ea poate fi totusi atenuata. Avem n vedere aici, pe lnga masurile mentionate mai sus, aplicarea unui program complex de irigatii si mbunatatiri funciare, folosirea unei agrotehnici corespunzatoare conditiilor de clima, sol si relief. Deoarece, n tara noastra, anii secetosi alterneaza uneori cu ani cu precipitatii abundente sau chiar excedentare, sistemele de irigatii trebuie astfel concepute nct sa faca posibila scurgerea apelor pluviale, evitarea baltirilor ndelungate si putrezirea plantelor. Prevenirea inundatiilor provocate de Dunare si de rurile interioare reclama construirea de diguri (respectiv ntretinerea celor existente), care sa protejeze culturile si localitatile de furia apelor iesite din matca, crearea de acumulari (bazine) de apa capabile sa preia cantitatile excedentare n perioadele n care nivelul apelor creste peste normal si pe care sa le deverseze n perioadele cnd nivelul acestora scade. Pentru prevenirea epizootiilor se impune aplicarea de tratamente profilactice att la animalele aflate n colectivitati numeroase (complexe de bovine, porcine, ovine si avicole), ct si la cele din gospodariile populatiei, asigurarea unei furajari corespunzatoare etc. Pentru prevenirea incendiilor se impune luarea de masuri tehnice si organizatorice n stadiile proiectarii, constructiei si exploatarii obiectivelor industriale, social-culturale si gospodaresti, precum si ale mijloacelor de transport. Este vorba de folosirea de materiale neinflamabile sau ignifugate la construirea de cladiri, instalatii, masini si aparate; izolarea corespunzatoare a cablurilor si conductelor prin care se transporta energie electrica, gaze ori substante infIamabile; supravegherea aparatelor electrice n timpul functionarii si oprirea automata a acestora n caz de avarie; prevederea cladirilor cu guri de incendiu si furtunuri de apa; dotarea cladirilor cu extinctoare si mentinerea acestora n permanenta n stare de functionare; proiectarea cladirilor care depasesc un anumit nivel cu cte doua sau mai multe scari de acces; dotarea unitatilor (serviciilor) de pompieri cu mijloacele tehnice necesare stingerii incendiilor: autocisterne, extinctoare cu spuma, scari de acces la etajele superioare etc. Masuri adecvate se prevad pentru prevenirea incendiilor n institutiile publice (scoli, spitale, case de cultura, muzee, biblioteci, unitati administrative), n salile de spectacole, n ntreprinderi. O atentie speciala se acorda prevenirii si stingerii incendiilor la bordul autovehiculelor, navelor fIuviale, maritime si aeriene. Pentru limitarea consecintelor negative ale cutremurelor de pamnt apare necesitatea respectarii riguroase a normelor elaborate n acest scop de autoritatile competente. Este vorba de proiectarea si realizarea constructiilor publice si private, astfel nct sa reziste la gradul de seismicitate al zonei n care sunt amplasate; respectarea nivelului de naltime admisibil pentru tipul de constructie si zona de amplasare; renuntarea la balcoane si elemente decorative care ar ngreuna constructia peste limitele admise; coborrea de la nivelurile superioare a caselor de bani, a dulapurilor metalice si a altor obiecte grele care pericliteaza siguranta cladirii n caz de seism; instalarea de seismografe la obiectivele de importanta deosebita pentru economia nationala (centrale hidroelectrice s.a.). ntre masurile cu caracter preventiv si cele pentru limitarea efectelor riscurilor produse nu exista limite rigide. Astfel, serviciul de paza contra incendiilor are att sarcini pe linia prevenirii incendiilor, ct si pe linia stingerii acestora.

Crearea de rezerve n vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea de catre unitatea economica a unui fond de rezerva, pe care sa-l foloseasca pentru acoperirea pagubelor provocate de calamitati sau de accidente. Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza n conditiile n care persoana fizica sau juridica amenintata de un risc oarecare (sau de un complex de riscuri) consimte sa plateasca o suma de bani unei alte persoane (de regula o organizatie specializata), iar aceasta din urma se angajeaza sa suporte paguba provocata de riscul (complexul de riscuri) respectiv. Atunci cnd, n pofida actiunilor de prevenire ntreprinse de oameni, calamitatile naturale sau tehnice s-au produs, este necesara luarea unor masuri economice pentru acoperirea pagubelor pricinuite de acestea economiei nationale si reluarea procesului de productie ntrerupt.

2. Evolutia asigurarilor
n zilele noastre, asigurarea este perceputa ca o industrie complexa, o retea regulata care ofera o mare varietate de produse si servicii care vin n sprijinul indiviziilor, familiilor si organizatiilor n problemele de risc. Totusi, asigurarile nu au fost mereu complicate. Metode incipiente de asigurare au fost utilizate de-a lungul mai multor secole. n timp, tehnicile de distributie a riscului s-au dezvoltat treptat pna la forma lor actuala. Evolutia asigurarilor s-a produs n paralel cu cea a legislatiei, a contabilitatii si a formelor de comert. Oamenii de afaceri au nvatat sa foloseasca tehnicile de asigurare pentru a micsora riscurile inerente n activitatea lor, asa cum au nvatat sa foloseasca contractele pentru a stabili responsabilitatile financiare ale partilor. n trecut, oamenii erau dispusi sa accepte mare parte din riscurile pe care le ntmpinau, bazndu-se la nevoie pe sprijinul fnanciar al familiei, sau al comunitatii religioase. Cresterea gradului de complexitate al vietii moderne i-a determinat sa caute protectie mpotriva riscului n rndul mecanismelor de asigurare formale. Tehnicile asigurarii au aparut n civilizatiile din Asia si Orientul Mijlociu Islamic, dar si n Europa Medievala. n cele din urma, comertul european s-a extins spre America de Nord si restul lumii si, odata cu acestea, s-a extins si asigurarea. Metodele de asigurare s-au dezvoltat n functie de nevoile existente la un moment dat. Pentru a le ntelege este necesar sa le studiem n evolutia lor n timp.

2.1 Primele forme de distributie a riscului

Aparitia distributiei sau transferului riscului a fost determinata de anumite circumstante. Domeniile n care s-a impus distributia riscului ca o necesitate sunt : navigatia, agricultura, ntrajutorarea membrilor unei comunitati si acoperirea cheltuielilor de nmormntare. Navigatia. Cnd bunurile sunt transferate dintr-un loc n altul, creste probabilitatea aparitiei pagubelor. Sa consideram, de exemplu, problema navelor comerciale chineze, n transportarea bunurilor pe rul Yangtze. Deoarece cteva portiuni ale rului Yangtze nu erau sigure, deseori se scufunda cte o barca, fapt ce reprezenta un dezastru pentru comerciant, proprietarul ncarcaturii. Din acest motiv, fiecare comerciant si-a distribuit ncarcatura pe mai multe nave, n loc sa o ncarce pe una singura. n acest fel, fiecare nava transporta marfurile mai multor comercianti. Daca se scufunda o nava nainte ca ea sa ajunga la destinatie, pierderea se mpartea la mai multi comercianti, aceasta fiind mult mai mica n raport cu cea suportata anterior de unul singur. mpartind ncarcatura pe mai multe vase, acesti comercianti au fost capabili sa transfere o parte din riscul de dauna.

 Agricultura. Agricultura constituie un bun exemplu de activitate ce implica riscuri. Recoltele sunt supuse intemperiilor si actiunii parazitilor. Documentele descoperite n Orientul Mijlociu mentioneaza ca agricultorii nu detineau loturi compacte, ci terenuri situate n regiuni diferite. n zilele noastre, aceasta impartire ar putea fi considerata deficitara, fiecare fermier trebuind sa se deplaseze distante mari pentru a ngriji toate terenurile. Acest fapt a condus probabil la scaderea productiei cu 10 sau 15 %. Cu toate acestea nsa, aceasta a avut ca efect si reducerea variatiilor anuale a recoltei fiecarui agricultor. n Orientul Mijlociu, aceasta a fost metoda de distributie a riscului de pierdere a recoltei. Protectia membrilor unei comunitati. Un alt exemplu al distributiei riscului este cel al comunitatilor foarte unite, cum sunt comunitatile Amish din Pennsylvania si Ohio (SUA). Conform

traditiei acestor comunitati, cnd o familie, membra a comunitatii, suporta o paguba, iar casa si hambarele sale sunt distruse, ntreaga comunitate vine n ajutorul acestei familii, participnd la reconstruirea cladirilor deteriorate. De asemenea, tinerii casatoriti sunt ajutati sa-si construiasca primul camin. Resursele comunitatii sunt puse n comun si utilizate atunci cnd este nevoie. Asociatii de nmormantare. O forma incipienta de asigurare de viata au practicat primele Asociatii de nmormantare, al caror scop era acela de a acoperi costurile de nmormntare a membrilor grupului. Acest cost ar fi fost mare daca ar fi fost suportat numai de familiile membrilor decedati. mpartit ntre cei 100 sau mai multi membri ai societatii, acest cost a devenit minor. Aceste exemple demonstreaza utilitatea tehnicilor de distributie a riscului n cadrul comunitatilor nainte de aparitia contractelor scrise. Participnd la aceste metode de mpartire a riscului, membrii nu obtineau alt beneficiu dect promisiunea unui ajutor similar pentru fiecare membru al comunitatii. Conceptele de asociere si transfer al riscului sunt prezentate n aceste aranjamente. Aceste concepte au fost popularizate si practicate nca din trecut. Totusi, abia n epoca moderna s-au elaborat metode stiintifice de masurare a riscurilor transferate. Asigurarea maritima si comertul Comertul reprezinta schimbul voluntar al unui bun cu altul. Datorita faptului ca aceasta permite ambelor parti sa valorifice bunurile excedentare, ambele parti pot obtine profit n urma schimbului. Daca o parte dispune, de cantitati suplimentare de alimente, iar cealalta, de cantitati mai mari de mbracaminte, ambele pot sa-si mbunatateasca pozitiile prin comert. Deseori, cheltuielile implicate si incertitudinea rezultatelor stnjenesc asemenea schimburi.

Comertul la distanta n cazul comertului la distante mari, dificultatile sunt evidente. Totusi, comertul la distanta poate oferi oportunitati de profit deosebite. Obiectul comertului . Diferentele de preturi stimuleaza comertul la distanta. Un comerciant care doreste sa-si transporte marfa cu nave maritime pe o piata ndepartata, poate obtine profit, daca bunurile au un pret mai mare, iar diferenta de pret acopera cheltuielile de transport al marfii pna n acel 1oc. Marfuri rare. Posibilitatile de a obtine profit din activitatea de comert sunt reale n cazul bunurilor superioare. Resursele rare pot avea preturi diferite n functie de zona. Daca aceste resurse sunt putin voluminoase si usor de transportat, ele constituie o baza ideala pentru comert. Un astfel de exemplu l constituie condimentele asiatice folosite de europeni pentru a conserva carnea si pestele. Pentru a obtine aceste condimente, europenii au fost nevoiti sa comercializeze n Asia mbracamite de lna sau alte bunuri. Comerciantii care au cumparat de la un producator si au vndut altuia, puteau obtine profit daca totul decurgea conform programului. Marfuri obisnuite. Chiar si bunurile inferioare pot fi comercializate pe piete ndepartate, daca acestea sunt n cantitati mari n unele zone si mici n altele. Deseori, comerciantii stocheaza asemenea bunuri pentru ca ei cunosc valoarea pe care altii o atribuie marfii respective. Piata acestor marfuri este deja formata iar persoanele cumpara sau vnd numai daca le convine pretul. Volumul vnzarilor stimuleaza comertul de acest gen. Modalitatea de plata . Orice activitate comerciala implica schimbul unui bun cu altul. Unele schimburi se pot realiza pe loc, fiecare parte efectund livrarea imediat. Comertul la distanta a ridicat nsa cteva probleme legate de modalitatea de plata. n esenta, aceste probleme se refera la distanta, momentul si la gradul de incertitudine al tranzactiei. Distanta . Prin definitie, n comertul la distanta plata nu poate fi efectuata pe loc fiind necesara apelarea la intermediari. n Evul Mediu, intemediarul a fost bancherul. Cuvntul banca si are originea n faptul ca primii bancheri si desfasurau activitatea n piata, n spatele unor banci sau tejghele, schimbnd valute. A urmat apoi constituirea primelor depozite bancare. Deoarece bancherul trebuia sa-si pastreze banii peste noapte ntr-un loc sigur, el si-a oferit serviciile de pastrare a banilor si altor persoane. Orice persoana putea deschide un depozit, obtinnd o chitanta pentru aceasta, si putnd sa-si retraga banii la nevoie.

Astfel, bancherul a fost nevoit sa deschida conturi separate pentru deponenti. Daca bancherul avea relatii n alt oras, o ruda sau un partener de afaceri, fondurile din cele doua orase erau cumulate, retragerile putndu-se efectua n fiecare din ele. Aceasta procedura a rezolvat problema efectuarii platilor la distanta. Momentul tranzactiei . O tranzactie viitoare difera de una imediata prin momentul la care se efectueaza plata. Procedura necesita timp, deoarece bancherii solutionau problema transferarii platilor pe distante mari. Fondurile ce urmeaza sa fie primite n viitor, la un anumit moment, au o valoare mai mica pentru comerciant dect fondurile primite imediat. Practica moderna de adaugare a dobnzii a fost n general condamnata n Evul Mediu, fiind considerata specula. Bancherii au rezolvat aceasta problema prin intermediul cambiei. Cambia reprezinta ordinul de plata emis de un bancher catre un alt banchcr, permitnd acestuia din urma sa retraga fonduri dintrun anume cont. Deseori, operatiunile se efectuau n valute diferite, iar cambia oferea posibilitatea de ramburasare a sumelor n moneda locala. Bancherul care emitea cambia primea o suma (exprimata de obicei n lire sterline), desi suma rambursata era exprimata n florini. Fara a contine o alta mentiune explicita despre dobnda, cambia prevedea adesea o diferenta ntre suma primita si suma platita, diferenta care reprezenta modificarea n timp a banilor. Incertitudinea tranzactiei .. Gradul de incertitudine ce nsoteste tranzactia a fost considerat a treia problema privitoare la comertul la distanta. Este posibil ca marfurile transportate pna la un punct de livrare ndepartat sa nu ajunga la destinatie datorita unor furturi sau unor alte evenimente ce nu pot fi anticipate. Solutia acestor probleme a constituit-o contractul de asigurare, care ofera posibilitatea recuperarii daunelor. Primii care au ncheiat aceste contracte de asigurare au fost comerciantii si bancherii, familiarizati deja cu celelalte aspecte ale comertului medieval. Contractele comerciale Europenii au nvatat sa-si redacteze acordurile pentru a se proteja mpotriva unor interpretari ulterioare. Multe aranjamente comerciale derulate n Evul Mediu prevedeau si modalitati de mpartire a riscului. Aceste aranjamente erau absolut necesare comerciantilor angajati n comertul la distanta. Faptul ca bunurile puteau fi transportate mai usor a nsemnat totodata ca acestea puteau fi mai usor de pierdut sau furat. Obtinerea unui profit implica, de asemenea, si un grad mare de risc. Asociatiile. Cel mai simplu mod de reducere a riscului este de a-l mparti. Pe baza contractelor comerciale s-au creat diverse tipuri de asocieri care ofereau protectie mpotriva riscului. Cnd unul dintre parteneri dorea sa transporte marfa, iar celalat dispunea de o nava, ei se puteau asocia (sub forma unui joint-venture) pentru a transporta marfurile la destinatie, a le vinde si a mparti profitul. Daca nava care efectua transportul nu ajungea la destinatie, partile mparteau pierderea. mprumuturi maritime . Un tip de contract special a fost mprumutul maritim. Utilizat de fenicieni, greci, romani si de europenii medievali, acest mprumut asigura capitalul necesar pentru transportul marfii. Daca nava sau ncarcatura sufereau daune, dar nu din vina celui care s-a mprumutat, datoria se anula. n caz contrar, dupa ce nava si ncarcatura ajungeau la destinatie n siguranta, marfa se vindea si mprumutul se rambursa mpreuna cu o suma suplimentara, care acoperea dobnda la imprumut si prima de risc (o taxa suplimentara ce ref1ecta riscul de dauna). Asigurari maritime . Uneori, riscul de dauna era transferat n schimbul achitarii unei prime, separat de cheltuielile implicate de transport. Desi reprezentau tranzactii individuale, aceste activitati erau att de nrudite, nct deseori erau ncheiate n momente si locuri apropiate.

Piata asigurarilor maritime Contractele de asigurare maritima veneau n ntmpinarea necesitatilor comertului medieval, ele fiind utilizate doar n masura n care cele doua parti ajungeau la un acord asupra elementelor contractului. Era mai usor sa nchei asigurari ntr-un oras n care exista deja o anumita experienta n acest domeniu. Aceste orase aveau reputatia unor piete de asigurare active. De-a lungul secolelor, pe masura ce schimbarile de ordin politic si tehnologic au inf1uentat viata economica, centrele europene ale asigurarilor s-au orientat dinspre orasele italiene spre cele mai mari centre comerciale din nord-vestul Europei: Anvers, apoi Amsterdam si n final Londra. Orasele italiene . Primele contracte de asigurare au fost ncheiate n Genova. Pisa, Florenta si Venetia. Comerciantii din aceste orase au dominat comertul la distanta n secolul al XIV-lea. Desi acestia combinau activitatile de asigurare cu alte activitati de comert, asigurarea nu era totusi profitabila pentru comerciantii din EvuI Mediu. Numai cei care dispuneau de o avere suficienta si puteau permite sa suporte riscul. Cei care au ncheiat asigurari presupunnd ca nu vor ntmpina pierderi, au regretat greseala facuta. Un astfel de exemplu este cel al italianului Guiglielmo Barberi, care a asigurat un balot cu mbracaminte si piele, af1at la bordul unei nave care efectua curse Bruge-Barcelona. Vasul a fost atacat si jefuit de pirati, nainte ca acesta sa ajunga la destinatie; atunci Barberi si-a nstiintat partenerii de afaceri din Spania, rugndu-i sa caute marfurile pierdute, deoarece el nu-si putea permite sa plateasca paguba. nvatnd din propria greseala, el a adaugat: chiar daca as mai trai nca o suta de ani, nu as mai asigura niciodata, pe nimeni. Anvers . ncepnd din anul 1500, NV-ul Europei a devenit centrul strategic al comertului la distanta. Anvers a devenit centrul comercial al Europei. n aceasta regiune se putea cumpara orice, inclusiv asigurari, orasul fiind ntesat de comercianti, avocati, oameni ai bisericii si experti n toate domeniile de activitate ale acelor vremuri. Se nregistrau tranzactiile si se fixau preturile pentru aproape toate bunurile, inclusiv pentru diverse tipuri de risc. Mai mult, chiar n Anvers se solutionau si disputele provocate de contractele de asigurare. Amsterdam . n secolul al XVII-lea, orasul situat la nord de Anvers, Amsterdam, l-a nlocuit, devenind centrul comertului european. ntreprinderile comerciale au devenit sufletul Republicii Daneze, iar cetatenii sai au descoperit modalitati eficiente de conducere a afacerilor. Ei se asociau pentru a distribui riscul de dauna la care erau supuse navele, ntre 64 de parteneri. Acestea ntretineau relatii comerciale n ntreaga lume, iar Amsterdam a devenit un imens depozit de bunuri destinate vnzarii. Curnd s-au nfiintat institutii pentru facilitarea comertului la distanta. n 1598 , n Amsterdam a luat fiinta o Camera pentru asigurari. Banca Amsterdam, fondata n 1609, punea la dispozitie servicii bancare si realiza transferuri monetare fara a solicita comision. Bursa Amsterdam, nfiintata tot n 1609, a devenit prima piata bursiera a lumii. Aceasta a fost considerata totodata centrul pietei de asigurari maritime, aflate atunci n expansiune. Bursa si avea sediul si birourile n aceeasi zona, pentru a facilita acordarea mprumuturilor, ca facilitati oferite comerciantilor care-si transportau marfa n strainatate. Londra . n Evul Mediu, Anglia era considerata o natiune de comercianti. Comertul sau cu continentul european s-a concentrat n jurul porturilor din SE tarii si al capitalei, Londra. n secolul XV s-au utilizat modele de contracte de asigurare maritima de origine italiana. Comerciantii londonezi subscriau contracte de asigurare negociate de brokeri. Notarii erau cei care ntocmeau si eliberau politele si tot ei erau aceia care tineau registrele tuturor politelor ncheiate. n 1576 a fost nfiintata o Camera de asigurari (Chamber of Assurances) si pna n 1690 toate politele semnate trebuiau nregistrate la Royal Exchange.

Printr-o hotarre a Parlamentului din 1601 se stabilea statutul legal al contractelor de asigurare maritima. Conform acestei hotarri, despagubirile din asigurare erau supuse sanctiunilor legale, iar guvernul urma sa impuna executia contractelor de asigurare si sa rezolve disputele. La sfrsitul secolului al XVII-lea, persoanele interesate n transporturi, sau care doreau sa investeasca n asemenea activitati, se ntlneau la Cafeneaua Edward Lloyd's (Edward Lloyd's Cofee House), de pe strada Lombard, lnga Royal Exchange. Se obisnuia ca cei, adunati acolo sa ncheie contracte de asigurare reciproce mpotriva pericolelor marine la care erau expusi transportatorii. n rubrica de observatii a contractului se descria nava, ncarcatura, proprietarul, echipajul si destinatia. Participantii la asigurare si completau numele si procentul de risc asumat, sub (dupa) descrierea transportului pe care-1 efectuau. Din acest motiv, cei care asigurau au devenit cunoscuti sub numele de subscriitori. Fiecare subscriitor garanta cu activele personale partea specificata din oricare pierderi asigurate. Pentru o perioada de timp, Lloyd a editat un ziar, ' Lloyd's News' care prezenta noutatile din transportul maritim. Datorita legaturilor sale cu transportul maritim, cafeneaua era considerata centrul pietei asigurarilor maritime, fiind cunoscuta n secolul al XVIII-Iea sub numele de London Lloyd's. Cu toate ca avea statutul unei asociatii a subscriitorilor individuali, Lloyd's oferea toate facilitatile specifice societatilor de asigurari maritime. Bursa din Londra (London Stock Exchange) s-a dezvoltat aproximativ in jurul aceleiasi date, cnd noile ntreprinderi urmareau sa profite de oportunitatile oferite de expansiunea Imperiului Britanic. Societatile pe actiuni, cum au fost East India Company, South Sea Cornpany si Royal African Company, si-au marit capitalul social prin vnzarca actiunilor unor investitori care si mparteau profitul, dar care nu riscau mai mult de valoarea investitiilor respective. Investitiile speculative din primii ani de functionare ai societatilor pe actiuni au condus, n anul 1720 la o prabusire economica cunoscuta sub numele South Sea Bubble. Parlamentul a raspuns prin emiterea hotarrii Bubble, care limita dreptul de investitii de acest tip, acesta acordndu-se numai companiilor stabilite de Coroana. n acea perioada, numai doua companii au fost autorizate sa ncheie asigurari maritime : London Assurance si Royal Exchange. Aceasta restrictie era n avantajul pietei Lloyd's prin limitarea concurentei la numai doua societati. Asadar, n secolul XVIII, Lloyd's s-a dezvoltat, devenind principala piata pentru asigurari maritime din Amsterdam. n anul 1779 a fost adoptata polita maritima standard. n anul 1795, printr-o hotarre a Parlamentului, s-a satbilit ca aceasta polita Lloyd's sa fie standard pentru toti asiguratorii maritimi. Printr-un act al Parlamentului din anul 1871, societatea Lloyd's functiona ca societate pe actiuni si a continuat sa functioneze astfel sub incidenta noilor Iegi.

2.2 Evolutia asigurarii de viata

Un element esential n evolutia asigurarii de viata 1-a reprezentat dezvoltarea statisticii. Pretul cerut pentru contractul de asigurare era calculat n functie de probabilitatea de deces a asiguratului. n secolul XVII, matematicienii au nceput sa elaboreze tabele de mortalitate, cu scopul de a urmari numarul de decese nregistrate ntr-un anumit oras. Tabele de mortalitate Primele studii statistice de baza au fost realizate de proprietarul unui magazin, englezul John Graunt care a analizat evidentele nasterilor si deceselor din Londra, ntre anii 1604-1660. Concluziile sale

desprinse din analiza numarului de decese din diferite cauze au fost publicate n anul 1662, ntr-o carte numita Observatii naturale si politice pe baza datelor statistice privind mortalitatea. Cartea lui Graunt continea concluzii interesante desprinse din datele analizate, nsa principalul sau scop era de a demonstra valoarea studiilor empirice. Cartea a fost publicata n mai multe editii, raspndind interesul pentru statistica att n Anglia, ct si n Franta si Germania. Savantul Edmund Halley (descoperitorul cometei Halley) a continuat lucrarile lui Graunt, studiind evidentele orasului Breslau (Germania). Deoarece erau mai complete dect cele din Anglia, aceste nregistrari i-au permis lui Halley sa analizeze frecventa deceselor pe categorii de vrsta. Rezultatul studiilor sale l-a constituit tabela de mortalitate, similara celei utilizate n prezent ca baza de pornire n stabilirea primelor de asigurare de viata. O alta tabela de mortalitate a fost elaborata de Jan deWitt, un comerciant din Amsterdam, ministru al Olandei n deceniile de la jumatatea secolului al XVII-lea. Examinnd n paralel tabela de mortalitate cu rezultatele activitatii de vnzare a obligatiunilor guvernamentale, deWitt a fost capabil sa aduca mbunatatiri masurilor de ordin financiar practicate de stat. Statul avea nevoie de fonduri pentru cheltuieli militare. Prin vnzarea de obligatiuni guvernamentale, guvernul Olandei a avut mai mult succes n colectarea fondurilor, dect oricare a1t guvem. Anuitatile oferite de deWitt satisfaceau cerintele cetatenilor pentru protectie financiara n viitor. Deoarece guvemul platea ratele numai cu conditia ca beneficiarul anuitatii sa fie n viata, acesta a dispus din timp de fondurile necesare. Pretul anuitatii depindea de vrsta asiguratului, reflectnd probabilitatea de deces deWitt, calculata pe baza tabelelor de mortalitate. Aceste tabele de mortalitate au constituit punctul de plecare al primelor cercetari din domeniul statisticii. Pentru a se asigura corectitudinea analizei, informatiile statistice trebuie sa fie culese n conditii similare. Viata oamenilor este supusa nsa unei game largi de variabile, care influenteaza interpretarea datelor statistice. Legea numerelor mari O problema fundamentala pentru statisticieni o reprezinta masurarea incertitudinii. n secolul XVII, Pascal si alti matematicieni au studiat jocurile de noroc si au pus bazele ca1culului combinatorial, al permutarilor si al altor calcule probabilistice. Lucrarile lui Descartes, Newton si Leibnitz au contribuit la dezvoltarea calculelor, matematica devenind o stiiinta exacta. Acest fapt se datoreaza matematicienilor, care au evitat sa traga concluzii fara demonstratii logice. Jacob Bernoulli, cel mai mare matematician elvetian, a dezvoltat prima demonstratie a legii numerelor mari. Aceasta lege publicata postum, n anul 1713 a reprezentat baza matematicii asigurarilor. Chiar si o persoana mai putin instruita, nota Bernoulli, si poate da seama din instinct, prin forte proprii si fara alte cunostinte, ca pe masura ce se efectueaza mai multe observatii asupra unui fenomen, cu att mai mica este probabilitatea de a nu atinge scopul dorit. Bernoulli a demonstrat nu numai ca incertitudinea poate fi diminuata prin cresterea numarului de observatii, dar a mai aratat ca aceasta poate fi cuantificata. Dezvoltarea economica Un al doilea element esential pentru dezvoltarea asigurarilor a fost utilizarea la scara tot mai mare a banilor, care ofereau posibilitatea convertirii bunurilor si serviciilor n instrumente usor de cumparat si vndut. Deoarece acum oamenii si asigurau existenta din salariu si nu din bunurile pe care le produceau, s-a pus problema asigurarii unui venit vaduvei si copiilor, daca cel care ntretinea familia deceda. Asigurarea de viata a devenit astfel un mijloc de economisire pentru un viitor incert.

n Anglia, asigurarile de viata s-au raspndit n special n prima jumatate a secolului XIX, perioada asociata cu cumpatarea adoptata n epoca Victoriana. n aceasta perioada, numarul oficiilor de asigurari de viata a crescut de la 6 la 150 , iar suma asigurata pentru o asigurare de viata s-a majorat de la aproximativ 10.000.000 la aproape 150.000.000 lire sterline. Extinderea tranzactiilor comerciale Un al treilea factor sernnificativ n dezvoltarea asigurarilor de viata l-a constituit necesitatea diminuarii riscurilor inerente n derularea tranzactiilor comerciale. Terte persoane puteau cumpara o polita prin care se asigura viata partenerului de afaceri, al carui deces putea avea efecte catastrofice asupra colaboratorilor sai.

2.3 Evolutia asigurarii contra incendiilor

Cresterea numarului populatiei urbane a atras dupa sine marirea pericolului de izbucnire a incendiilor. Metodele stiintifice utilizate n asigurarile de viata au ncurajat ncercari similare n asigurarile contra incediilor. n secolul al XVII-lea, n cteva orase din Germania s-au pus bazele tehnicilor de asigurare contra incediilor, tehnici utilizate ulterior si n alte zone. Marele incediu din Londra (1666) a demonstrat potentialul distructiv al focului n mediul urban. La acea data, Londra nu dispunea de nici o forma de protectie mpotriva incendiior. Proprietarii caselor reconstruite dupa incediu se temeau de posibilitatea repetarii unui astfel de eveniment. Nicholas Barbon, anteprenor, a pus bazele unei afaceri ce avea ca obiect de activitate constructia si vnzarea de locuinte. n contractele de vnzare, el a prevazut o clauza prin care accepta sa repare sau sa reconstruiasca orice casa distrusa de incendiu. Ideea sa a avut mare succes, astfel ca Barbon si-a extins afacerea si a nfiintat separat, n 1680, pe lnga Royal Exchange, Ofciul de asigurari pentru case (Inssurance Ofiice for Houses). Acest birou ca si urmatoarele nfiintate, dispunea de un grup de pompieri pregatiti sa combata focul sau sa previna extinderea lui asupra proprietatilor asigurate. Oficiul lui Barbon a pus pe fiecare locuinta asigurata cte un semn distinct, denumit semn de foc (fire mark), practica preluata n urmatorii ani si de alti asiguratori. n anul 1684 s-a constituit o alta companie de asigurari contra incediilor, fondata de membrii asociatiei Friendly Society care au hotart sa suporte pagubele rezultate ca urmare a unui incediu. Un alt birou organizat n anul 1696 s-a numit Hand-in-Hand. n anul 1710, Charles Povey a nfiintat Sun Fire Office, cea mai veche companie de asigurari din Anglia, care functioneaza si n zilele noatre ca parte a Sun Alliance. nfiintata ca asociatie, Sun s-a transformat ntr-o societate pe actiuni n anul 1726. Sun Fire Office si-a extins rapid activitatea, depasind alte oficii de acest gen. Aceste companii si-au concentrat activitatea pe asigurarea caselor proprietate personala, de aceea, cele mai multe afaceri s-au derulat n Londra. Sun a ncheiat cteva contracte de asigurare n afara Londrei, n primii ani ai secolului XVIII, n Scotia si Tara Galilor, dar a constatat ca asigurarea nu a fost bine nteleasa n afara Londrei. Pentru a-si extinde activitatea si n tara, Sun a angajat agenti care sa o reprezinte. n anul 1786, Sun a atins cifra de 23 agentii locale, fata de numai 30 de agentii detinute n primii 20 de ani de la nfiintare. Cele mai mari agentii erau situate n principalele orase, ca Exeter, Canterbury, Winchester, York si Edinburgh. La sfrsitul secolului XVIII, asigurarea contra incediilor se extinsese nu numai din punct de vedere geografic, dar si n privinta tipurilor de cladiri acoperite. Casele si magazinele continuau sa detina ponderea cea mai mare din totalul ncasarilor, berariile, filaturile de bumbac, magaziile, imprimeriile, morile (de vnt si apa) si rafinariile de zahar ofereau posibilitati suplimentare de

afaceri. n situatia n care cladirile erau nca n faza de executie, se emiteau polite noi, la interval de cteva saptamni, pentru a se ajusta suma asigurata cu cresterea n valoare a proprietatii.

3. nceputurile asigurarilor n Romnia

Activitatea din domeniul asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, desfasurata n tara noastra, se ntinde pe o perioada de peste 120 de ani. O prina etapa a nceput n anul 1871, cnd s-a nfiintat prima societate de asigurari si s-a ncheiat n anul 1948, cnd a fost introdus sistemul economiei planificate. Dezvoltarea asigurarilor n aceasta etapa s-a facut n conditiile specifice economiei de piata, atingnd performantele cele mai nalte n perioada interbelica. Perioada celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, pna la nceputul primului razboi mondial, a fost epoca de proliferare a societatilor autohtone de asigurari pe teritoriul tarii noastre. Dintre cele mai reprezentative, enumeram : Transilvania (1866), Dacia (1871), Romnia (1873), Nationala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Unirea (1908), Prima Ardeleana (1911). Evolutia societatilor de asigurari este puternic marcata de patrunderea si dezvoltarea capitalismului n Principatele Romne, de concetrarea si centralizarea capitalului. Proliferarea asigurarilor si centralizarea capitalului pe plan intern a fost nsotita de o expansiune externa a celor mai puternice societati din Principatele Romne. Astfel, primele societati de asigurari din Bulgaria au aparut ca filiale ale societatilor Dacia-Romnia (1881) si Nationala (1889). n practica acestor societati, riscurile cu specific agricol lipseau aproape complet din asigurari, cu toate ca erau solicitate tot mai insisitent, iar ocrotirea cresterii animalelor se impunea ca necesitate stringenta. n perioada 1897-1915, unele societati au practicat asigurari de animale, Asigurarea Romneasca si Vulturul, ct si de culturi agricole contra grindinii, Dacia-Romnia, Nationala, Generala si Agricola, operatiunile mentionate neocupnd nsa un loc important n volumul activitatii lor. n perioada interbelica, s-a dezvoltat n tara noastra si activitatea n ramura asigurarilor de viata. Gradul de cuprindere al populatiei n asigurarile de viata a fost totusi scazut, majoritatea asiguratorilor orientndu-si eforturile asupra categoriilor sociale avute, care putea sa contracteze pentru sume mai mari. n asigurarile de viata, numarul asiguratilor nu a depasit niciodata 1 % din populatia tarii, ntruct n conditiile accentuarii procesului de pauperizare a maselor muncitoare, clientela era recrutata n mare parte din rndurile burgheziei. Forma cea mai raspndita era asigurarea mixta, cu plata sumei asigurate la termene de expirare a asigurarii sau mai nainte, n cazul decesului asiguratului. Ceea ce caracterizeaza perioada dupa primul razboi mondial este o patrundere masiva a capitalului strain n activitatea de asigurare din Romnia. Daca pna la primul razboi mondial societatile de asigurare straine participau numai ca actionari la societatile romnesti de asigurare, ncepnd cu anul l918 acestea si deschid agentii si sucursale proprii pe teritoriul Romniei. Dintre acestea, cea mai larga activitate au avut Adriatica din Italia, Victoria din Berlin, Sun din Londra si Pheonix din Viena. Remarcam influenta capitalului german n activitatea de asigurare din Romania. Multe societati de asigurare din tara noastra ajunsesera sub influenta capitalului german (Dacia-Romnia, Nationala, Steaua Romniei, Transilvania) sau reprezentau interesele capitalistilor germani (Victoria, Vatra Dornei, Allemania). n preajma celui de-ai doilea razboi mondial, 11 din cele 21 de societati de asigurare existente n Romnia, care reprezentau peste 70% din capitalul social al

ntregului sector de asigurari, erau sub controlul direct al marilor monopoluri straine, profiturile realizate fiind n cea mai mare parte expatriate. Cea mai extinsa activitate de asigurare din perioada capitalismului n tara noastra s-a nregistrat n deceniul al patrulea al secoluluj al XX -lea, cnd s-au practicat toate formele de asigurari cunoscute si toate ramurile acestora. nceputul celui de-al doilea razboi mondial a nsemnat restrngerea substantiala a activitatii de asigurare, ca efect direct al urmarilor negative ale acestuia asupra ntregii vieti economice, sociale si politice din tara noastra. n anul 1945 mai functionau numai 13 societati de asigurare romnesti si 5 reprezentante straine. n anul 1948, n urma actului de nationalizare a pricipalelor mijloace de productie, societatile de asigurare din tara noastra au fost nationalizate si trecute n proprietatea statului. Societatile de asigurare nationalizate au continuat sa functioneze n vechea lor organizare pna la data de 1 Septembrie 1949, cnd au fost puse n lichidare. Portofoliulul lor si rezervele tehnice au fost preluate de Societatea Generala Sovieto-Romna de Asigurari pe actiuni Sovromasigurare nfiintata n acelasi an. n anul 1953, societatea Sovromasigurare a fost lichidata, iar ADAS a preluat si sarcina asigurarilor facultative. De la aceasta data se constituie monopolul statului n domeniul asigurarilor de bunuri, persoane, raspundere civila, ADAS fiind singura institutie de asigurare din tara noastra, iar asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila devin asigurari de stat. n perioada 1949-1990, n conditiile unei economii centralizate, activitatea de asigurare s-a caracterizat prin: Monopolul statului a mpiedicat dezvoltarea si diversificarea asigurarilor. Accentul se punea pe eficientizarea activitatii de asigurare si nu pe satisfacerea cerintelor asiguratilor. Asigurarile prin efectul legii au detinut o pondere semniflcativa (40-50%) pna n anii 70. Ulterior, dezvoltarea asigurarilor facultative a determinat scaderea ponderii asigurarilor obligatorii. Sfera de cuprindere a asigurarilor era putin diversiflcata. O serie bunuri si riscuri asigurabile pe plan international nu erau cuprinse n asigurare. Monopolul statului n domeniul asigurarilor a durat pna n decembrie 1990 cnd, prin Hotarrea Guvernului nr. 1279/8, s-a desfiintat administratia Asigurarilor de Stat. Activitatea acesteia a fost preluata de trei societati comerciale pe actiuni Asigurarea Romneasca S.A. a preluat portofoliul asigurarilor facultative de viata, asigurarilor obligatorii, asigurarilor facultative de autoturisme si a altor asigurari.

 Societatea de asigurare si reasigurare ASTRA S.A. a preluat portofoliul societatilor mixte cu participare ADAS n strainatate si cel aferent asigurarilor si reasigurarilor externe.

Agentia CAROM a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea si plata despagubiriior n cazurile de pagube produse n Romnia, cnd raspunderea revine unor asigurati la societati de asigurare din strainatate si n cazurile de pagube produse n strainatate de autornobi1isti romni asigurati la societati de asigurare din tara noastra. n prezent, pe lnga societatile cu capital de stat, au luat fiinta numeroase societati cu capital privat, fapt ce a condus la diversificarea ofertei de asigurare. Intensificarea concurentei n conditiile unei piete libere sj largirea gamei de produse de asigurare sunt favorabile intereselor asiguratilor. Aceasta tendinta este ncurajata si de catre stat prin elaborarea unor acte normative ce sprijina initiativa privata.

Bibliografie:
Constantinescu, A. Asigurari si reasigurari , Editura Economica, Bucuresti, 1999; Constantinescu, D. A., Marinica, D., Ungureanu, A. M., Gradisteanu, D. Tratat de asigurari , Editura Economica, Bucuresti, 1999; Vacarel, I., Bercea, F. Asigurari si reasigurari , Editura Expert, Bucuresti, 2000.