EVALUAREA Cuprins: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Docimologia – ştiinţa evaluării Funcţiile evaluării Formele de evaluare a rezultatelor şcolare Metode şi tehnici de evaluare Testul docimologic Notarea Erori în evaluare 1. Docimologia – ştiinţa evaluării Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componentă esenţială a procesului de învăţământ, care furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia. Evaluarea, prin implicaţiile ei, depăşeşte cadrul strict al procesului didactic şi al şcolii. Atunci când evaluăm elevii, evaluăm de fapt şi profesorii şi calitatea procesului didactic, a instituţiei şcolare, a sistemului educativ în ansamblul său. Docimologia este ştiinţa care studiază procesul de elaborare şi de aplicare a probelor de evaluare, modul de desfăşurare a examenelor, sistemele de notare, comportamentele examinatorilor şi ale celor examinaţi. Punctul de pornire al acestei ştiinţe este lucrarea „Examene şi docimologie”(1963) elaborată de Henri Pieron (1881-1964), cunoscut psiholog şi pedagog francez. În ţara noastră, acest domeniu al ştiinţei a fost dezvoltat de către Vasile Pavelcu în lucrarea „Principii de docimologie”(1968). Evaluarea didactică reprezintă o componentă a procesului de învăţământ care se constituie ca o acţiune psihopedagogică complexă, bazată pe operaţii de măsurare şi apreciere a rezultatelor activităţii instructiv-educative (procese, comportamente, performanţe), prin raportarea acestora la criterii prestabilite şi adoptarea unor decizii de ameliorare a procesului. Evaluarea include deci următoarele operaţii: • Măsurarea – constă în atribuirea de simboluri (scor, cifre, litere, calificative etc.) unor rezultate ale învăţării. Aceste simboluri se atribuie prin realizarea unei corespondenţe între calitatea şi cantitatea rezultatelor şcolare, pe de o parte, şi o scală de evaluare (etalon, standard), pe de altă parte. Trebuie precizat că performanţele cognitive şi psihomotorii se pretează la estimări cantitative, spre deosebire de cele de ordin afectiv-motivaţional, care sunt mai dificil de măsurat. • Aprecierea – constă în emiterea unei judecăţi de valoare în legătură cu rezultatele constatate. Rezultatele primesc o valoare individuală, reprezintă progres, stagnare sau chiar regres pentru elevi, în funcţie de valoarea rezultatelor anterioare, în funcţie de efortul intelectual sau fizic depus pentru obţinerea lor, în funcţie de aşteptările elevilor înşişi sau de aşteptările celor din jur. Se fac aprecieri de genul „foarte bine, bine, insuficient”, se adresează laude, observaţii critice, încurajări, recomandări. • Decizia – prelungeşte actul aprecierii într-o notificare, caracterizare, hotărâre, recomandare, vizând adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele următoare.

1

 să ajute profesorii să-şi evalueze propria activitate. Această formă de evaluare este integrată organic în structura demersului de predare-învăţare şi permite verificarea elevilor din toată materia. iar rezultatele vor fi comparate cu obiectivele perioadei de instruire care a fost evaluată.Evaluarea didactică este parte componentă a evaluării pedagogice. deoarece oferă indicii referitoare la obiectivele ce se pot stabili. 2.realizează clasificarea. se realizează prin: teste de aptitudini.  să ajute profesorii să adapteze sarcinile date elevilor la posibilităţile acestora. scrise.stabileşte nivelul atins. pedagogul Ausubel făcea următoarea afirmaţie: „ceea ce influenţează cel mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care elevul le posedă la plecare. Funcţia de selecţie . 2. Referitor la importanţa evaluării iniţiale.stabileşte zonele performanţei viitoare a elevilor. ierarhizarea elevilor într-o situaţie de examen sau de concurs. 3. Această evaluare este necesară în vederea proiectării activităţii ulterioare. 4. 2 . Funcţia prognostică . an. Evaluarea nu poate fi separată de instruire şi de învăţare. Funcţia motivaţională . recuperativă dacă este cazul. de randament. care vizează eficienţa învăţământului analizată prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. teste de abilităţi.  să ajute profesorii să realizeze o diagnoză a progresului elevilor. iar pentru a fi eficientă trebuie să deţină: • obiective clar definite. • metode de investigare şi comunicare a rezultatelor şcolare pentru fiecare elev/student.  să determine o autoevaluare corectă din partea elevilor. probe practice. distingem trei forme ale evaluării:  Evaluarea iniţială se realizează la începutul unei perioade de instruire (semestru. se realizează prin teste diagnostice de cunoştinţe. Funcţia diagnostică . Se poate desfăşura prin probe orale. Funcţiile evaluării 1. pe parcursul procesului de instruire.  să furnizeze feed-back-ul către părinţi. este o modalitate de recompensare sau de sancţionare a elevilor.  să orienteze elevii în alegerea celor mai bune căi de afirmare.  Evaluarea continuă (formativă) se desfăşoară sistematic. la adoptarea unor modalităţi eficiente de acţiune corectivă. la structura conţinutului. Formele de evaluare a rezultatelor şcolare După momentul în care se realizează pe parcursul unui demers didactic. punctele tari şi slabe ale celor examinaţi. permite identificarea strategiilor de ameliorare a rezultatelor şi a procesului didactic. Asiguraţi-vă de ceea ce ştiu elevii şi instruiţi-i în consecinţă”. orale sau practice. ciclu de învăţământ) cu scopul de a identifica nivelul pregătirii elevilor.stimulează autocunoaşterea. se realizează prin teste standardizate. 3. teste de capacitate. • metode şi tehnici eficiente şi moderne. se realizează sub formă de feed-back oral sau sub formă de raport scris. prin probe scrise. iar rezultatele se raportează la obiectivele operaţionale ale fiecărei activităţi în parte. a condiţiilor care le-au favorizat. O evaluare eficientă trebuie să realizeze următoarele sarcini:  să arate profesorilor dacă au fost atinse obiectivele curriculare. permite explicarea obţinerii rezultatelor respective. autoaprecierea. a cauzelor. psihologice. autoevaluarea în raport cu obiectivele propuse.

În funcţie de criteriul obiectivităţii în notare. distingem:  Evaluarea criterială – bazată pe obiective. examene de admitere) 4. eliminarea confuziilor. iar rezultatele se raportează la standarde minimale şi maximale. confirmarea prestaţiilor. alternative şi complementare: observarea curentă a elevului în timpul activităţii. proiectul. a performanţei care reprezintă pragul de reuşită a unui elev într-o anumită situaţie educaţională (de exemplu la Bacalaureat) . Permite adoptarea din mers a unor măsuri de ameliorare a procesului didactic şi presupune cunoaşterea promptă de către elevi a rezultatelor. În funcţie de sistemul de referinţă privind emiterea judecăţilor de valoare asupra rezultatelor. teze. Datorită conţinutului vast care este supus evaluării. atmosfera din clasă.  Evaluarea finală (cumulativă. an. se identifică sugestii pentru conceperea viitoarelor activităţi didactice. Se cultivă astfel capacitatea de autoevaluare la elevi. la examenele de admitere). precum şi datorită importanţei pe care o au rezultatele acestor evaluări finale. În funcţie de rezultate. integrat activităţilor de predare şi învăţare. ciclu de învăţământ). în care se utilizează instrumente speciale de evaluare. putem distinge:  Evaluare parţială – secvenţe din materie.  Evaluare normativă – presupune compararea. Metode şi tehnici de evaluare • • Metodele de evaluare pot fi considerate: tradiţionale: probe scrise. decât pentru seriile următoare de elevi. apar două forme ale evaluării:  Evaluare obiectivă – reprezintă situaţia ideală. examene de capacitate. semestru. aspectul prioritar îl constituie stabilirea standardului minim acceptat. impresiile despre elevi. a gradului de îndeplinire a obiectivelor. portofoliul. au loc momente de reflecţie (asupra eficienţei practicilor de predare şi de învăţare). de bacalaureat şi permite realizarea unui bilanţ în legătură cu nivelul pregătirii elevilor şi în legătură cu calitatea procesului de instruire realizat.  Evaluare subiectivă – este generată de mai mulţi factori: intuiţia profesorului. referatul. În funcţie de cantitatea de materie verificată.  Evaluare globală – întreaga materie. Numai utilizarea complementară a celor trei forme de evaluare este de natură să asigure un proces evaluativ eficient şi continuu. sumativă) are loc la finele unei etape de instruire (capitol. probe orale.asigură corectarea imediată a erorilor. evaluarea realizată de cadrul didactic de la clasă)  Evaluare externă – atunci când în actul evaluativ sunt implicate alte persoane şi instituţii decât cele care au asigurat predarea (de exemplu concursuri. dispoziţia de moment. lipsa criteriilor explicite. În funcţie de agenţii evaluării. scurtând astfel intervalul între evaluarea rezultatelor şi perfecţionarea activităţii. se produce o ierarhizare. probe practice. 3 . apar două forme:  Evaluare internă – atunci când cel care realizează evaluarea este implicat în activitatea de instruire (de exemplu. clasificarea elevilor dintr-o clasă (de exemplu. ierarhizarea. testul. Acest tip de evaluare nu mai permite ameliorarea procesului didactic. Se realizează prin lucrări de control. Rezultatele se compară cu obiectivele generale ale disciplinei sau ale ciclului şcolar respectiv. de obicei elevii au atitudini de nelinişte şi stări de stres. o clasificare şi selectare a elevilor.

Examinarea prin probe practice se referă la verificarea priceperilor şi deprinderilor formate în contextul diferitelor discipline de studiu. cât şi în cadrul evaluării finale. capacitatea de selecţie şi de utilizare a conţinuturilor pentru a rezolva sarcini mai complexe. argumentare. Elevii trebuie să fie informaţi în legătură cu tematica lucrărilor practice. prezenţa unui comportament nonverbal de susţinere şi încurajare a elevilor. diversitatea întrebărilor. poate lua forma unei sinteze tematice din mai multe lucrări sau a unei investigaţii ştiinţifice independente. disciplina etc. fişe de autoevaluare. de timpul disponibil. dar însoţeşte toate celelalte metode de evaluare şi are o importanţă majoră în acordarea notelor. prelucrarea personală a informaţiilor). interesul manifestat. acordarea timpului necesar pentru elaborarea răspunsului. notarea aspectelor relevante.a. portofoliul arată ca o colecţie de lucrări ale elevilor. creativitatea.). capacitatea de sistematizare şi ordonare a conţinuturilor şi progresul înregistrat de aceştia în abordarea uneia sau mai multor discipline. proiecte sau investigaţii individuale sau de grup. Verificarea scrisă reprezintă o modalitate mai economică de evaluare. din punct de vedere al timpului necesar. care pot creşte obiectivitatea evaluării. formularea titlului. Astfel. an şcolar) într-un domeniu. Eficienţa acestei metode depinde de: claritatea şi logica întrebărilor. Probele practice se desfăşoară la educaţie fizică. la muzică. comentariile profesorului asupra rezolvării sarcinilor. la practică pedagogică. materiale grafice ş. calitatea muncii independente. concentrarea atenţiei. urmărindu-i progresul de la un semestru la altul. interesul/dezinteresul manifestat. prezentarea şi valorificarea referatului. a deprinderilor formate. Portofoliul cuprinde totalitatea produselor pe care elevii le elaborează pe parcursul unor experienţe de învăţare (semestru. Într-un portofoliu se pot include: mostre din probele de evaluare. parcurgerea materialelor. nivelul însuşirii limbajului de specialitate. Opţiunea profesorului pentru chestionarea orală depinde de scopurile evaluării. alte resurse). Referatul este un instrument care permite aprecierea activităţii de învăţare a elevilor . sculptură. Elevii elaborează şi exprimă idei în scris. modelaj. documentarea (selectarea surselor. maniera de colaborare cu colegii. prin care se urmăreşte cantitatea şi calitatea cunoştinţelor. gradul de implicare. mostre ale activităţii elevilor la clasă sau acasă. a capacităţii elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice pentru rezolvarea unor situaţii practice. erorile. Etapele elaborării unui referat sunt: delimitarea temei. adresarea de întrebări ajutătoare. răspunsuri la chestionare. fără intervenţia profesorului. interpretare ş. realizarea de conexiuni între informaţii. cu baremele de notare. la disciplinele tehnice în ateliere. evidenţiind: contribuţia elevilor pe parcursul activităţii. teme pentru acasă. Această metodă nu se finalizează de obicei cu notarea elevilor. concluzii ale vizitelor sau excursiilor. modul de realizare a sarcinilor de învăţare.Chestionarea orală constă într-un dialog între profesor şi elevi. Referatul poate fi utilizat atât în evaluarea continuă. Lucrările de control curente sunt de obicei neanunţate şi verifică gradul de însuşire a materiei din lecţia de zi. Observaţia curentă se referă la urmărirea sistematică a modului de participare a elevilor la desfăşurarea activităţilor didactice. tehnoredactarea. de specificul disciplinei ş. Prin elaborarea referatului elevii îşi însuşesc informaţii. de la un an şcolar la altul. pentru că presupune existenţa unei maturizări intelectuale. sinteză. stilul de lucru. referate. 4 . cu condiţiile pe care le au pentru a realiza aceste probe (aparate. redactarea referatului. iar tezele sunt lucrări semestriale ce urmăresc evidenţierea capacităţii de sinteză a elevilor.a. îşi formează şi exersează abilităţi intelectuale (analiză. de numărul de elevi. dificultăţile. Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului. conceperea planului lucrării. alcătuită cu scopul de a indica eforturile. maşini. mai ales la elevii mai mari. Pentru uşurarea procesului de observare a elevilor se poate apela la fişe de observare. la disciplinele unde se efectuează lucrări de laborator. desen.a.

• Teste elaborate de profesori – măsoară obiective particulare. Proiectul poate fi realizat individual sau în grup şi se poate concretiza în: elaborarea de referate şi articole. Elaborarea unui test docimologic presupune parcurgerea mai multor etape: a) Precizarea obiectivelor didactice ale testului Această etapă este necesară deoarece. maniera de prezentare Testul de evaluare este o probă complexă. se continuă acasă pe parcursul a mai multor zile sau săptămâni. Examinatorul va urmări să includă principalele elemente de 5 . dificultăţile întâmpinate. calitatea produselor. măsoară realizarea obiectivelor generale ale unei discipline. Realizarea proiectului începe în clasă. 5. dacă este cazul. Obiectivele didactice ale testului trebuie să fie formulate clar şi concis. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). Testul de evaluare a cunoştinţelor (docimologic) Testul docimologic este o probă standardizată de examinare şi notare. construirea de insectare. de durată. Sarcina profesorilor este de a planifica. identificând progresele realizate în abordarea temei. Un test de evaluare este însoţit de un barem. a produsului realizat. prin definirea şi înţelegerea sarcinii. Pentru evaluarea proiectelor se pot lua în considerare: cercetarea de ansamblu. Este o activitate amplă. Există două tipuri de teste docimologice: • Teste standardizate – elaborate de experţi. organiza şi monitoriza activitatea elevilor. să exprime finalitatea actului de învăţare şi să exprime comportamente măsurabile. stimulând motivaţia elevilor de a continua munca. confecţionarea unor obiecte ş. modul de lucru. care implică multă muncă şi efort intelectual. De regulă se construieşte un tabel de corespondenţă între obiectivele operaţionale şi itemi pentru a se evita situaţia în care un obiectiv operaţional nu este prevăzut cu nici un item sau în care itemii prevăzuţi nu sunt suficienţi şi revelatori pentru verificarea comportamentelor urmărite de examinator prin obiectivele operaţionale stabilite. pentru ca proba de verificare respectivă să producă efectele pozitive asupra învăţării ea trebuie să asigure o concordanţă deplină între conţinuturile învăţării şi obiectivele propuse. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). timp în care elevul se consultă permanent cu profesorul şi se încheie tot în clasă. se administrează în condiţii standard. care permit determinarea gradului de asimilare a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. construirea unor machete. pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase.Proiectul presupune elaborarea unei lucrări cu caracter teoretic sau aplicativ pe baza unei teme date. ierbare. pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase. asupra cărora urmează să se facă verificarea. au norme ce permit raportarea performanţelor unui elev la un grup de referinţă (chiar la nivel naţional).a. ceea ce asigură condiţii pentru o evaluare obiectivă. nu cuprind specificarea condiţiilor de aplicare a testului. de o grilă de corectare şi notare. alcătuirea unor mape cu material didactic. care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. Paralel cu stabilirea obiectivelor are loc conceperea şi selecţionarea problemelor reprezentative pentru întreaga materie. colecţii de roci. case video cu înregistrarea unor evenimente. mulaje. permit realizarea de comparaţii între elevi numai la nivelul clasei. prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi. stabilite de fiecare profesor. eventual şi prin începerea rezolvării acesteia.

meditaţie” Itemi de ordonare Exemplu: „Aranjaţi etapele de analiză sintactică a frazei în ordinea potrivită.gen dramatic . c) sublinierea predicatelor şi numerotarea lor (…). b) delimitarea propoziţiilor (…). vor fi distribuite pe unităţi de conţinut bine delimitate. de prelucrare originală a unor informaţii). Această distribuire este necesară pentru a doua etapă şi anume stabilirea numărului de itemi (întrebări) corespunzător fiecărei unităţi de conţinut. de discriminare. b).figură de stil .parte de propoziţie . d) stabilirea felului propoziţiilor (. Stabiliţi corespondenţa prin săgeţi: . scriind în paranteză cifra corespunzătoare: a) încercuirea cuvintelor de legătură (elementelor subordonatoare) (…). Itemul constă dintr-o întrebare (sau o problemă) formulată astfel încât să corespundă conţinuturilor de învăţământ examinate şi obiectivelor didactice stabilite.. de rapiditate.conţinut care. Itemii utilizaţi se vor stabili în funcţie de tipul de test pe care îl aplicăm elevilor (de învăţare. b) Formularea itemilor Această etapă este cea mai anevoioasă şi de modul în care este îndeplinită depinde întreaga activitate de evaluare. Metafora este o figură de stil. Elegia este o specie a genului epic. Unii miniştri \ miniştrii sunt preocupaţi şi de problemele protecţiei sociale. Itemul se formulează clar şi concis.comedie . Se recomandă să fii \ să fi precaut în rezolvarea tuturor problemelor.epitet . la rândul lor. b).” • Itemi cu alegere multiplă Exemplu: „Mihai Eminescu s-a născut în: a) 1849 b) 1850 c) 1852 d) 1889” Itemi “pereche” Exemplu: „Fiecărui termen din partea stângă îi corespunde un termen din partea dreaptă.pronume .parte de vorbire . într-o formă pozitivă (nu printr-o negaţie) şi trebuie să solicite la maxim gândirea elevului. Cele mai frecvente tipuri de itemi folosite în testele docimologice sunt:  Itemi obiectivi. de tip “închis”: • Itemi cu răspuns binar (de tipul corect/greşit .” „Puneţi semnul “+” în dreptul afirmaţiilor pe care le consideraţi corecte şi semnul “-“ în dreptul celor false: a).subiect .)” • • 6 . da/nu. adevărat/fals) Exemple: „Subliniaţi varianta corectă în următoarele contexte: a).

.. Număr Plural ……… ……….. ……… feminin ……… • Itemi de tip „întrebări structurate” Exemplu: „Formularea obiectivelor operaţionale de către profesori reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea unei lecţii.” „Enumeră formele educaţiei. ………... ………...... stabilirea modului în care se va acorda punctajul pentru fiecare item. identificarea performanţei maxime specifice şi a performanţei minime admise........” Itemi de tip desene lacunare Exemplu: „Completaţi în schema de mai jos categoriile gramaticale ale substantivului: ……. ” Substantiv ….• •  Itemi semiobiectivi: Itemi cu răspuns scurt Exemplu: „Defineşte educaţia.. a) Definiţi obiectivul operaţional.... studenţilor cu ideea de testare şi cu diferitele modalităţi de utilizare a testelor docimologice. care cuprinde: rezolvarea corectă a sarcinilor prevăzute de itemi. c) Formulaţi un obiectiv operaţional după procedura Mager... acuzativ ………...... Administrarea testului docimologic reclamă respectarea următoarelor cerinţe: familiarizarea elevilor.. - 7 .. b) Prezentaţi trei cerinţe ce trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operaţionale.....” Itemi de tip eseu Exemplu: „Metafora între teorie şi reprezentare la Lucian Blaga” • • - Alcătuirea scalei de evaluare a testului A treia etapă o constituie alcătuirea scalei de evaluare a testului. de tip „deschis": Itemi cu răspuns construit de elev Exemplu: „Enumeraţi părţile de vorbire neflexibile.......” „ Identificaţi cauzele scăderii randamentului şcolar al unui elev.....” „Formele educaţei sunt ..”  Itemi subiectivi...” Itemi cu răspuns de completare (propoziţii lacunare) Exemplu: „Obiectul de studiu al pedagogiei este .

Erori în evaluare 8 Efectul “halo” este fenomenul de subiectivitate în notare care se manifestă fie prin subaprecierea fie prin supraaprecierea rezultatelor şcolare ale elevilor.- - calcularea duratei de desfăşurare a unui test. Întrucât nota. de notele de la alte discipline. „Satisfăcător”. cu aprecieri formulate în limba latină ( „Magna cum laudae”. Există trei modele fundamentale de realizare a notării: prin raportare la grup (a ceilalţi membri ai clasei şi la nivelul de exigenţe stabilit pentru aceştia). Predicţiile • 8 . de impresiile altor profesori etc. multiplicarea testului în condiţii de păstrare a secretului asupra itemilor. a) 7. Profesorul poate fi influenţat de fizicul elevului. la disciplinele exacte se utilizează notarea după bareme ( se bazează pe atribuirea unui punctaj fix pentru fiecare secvenţă îndeplinită). Astfel. ). Cel mai utilizat sistem de notare este notarea pe bază de note exprimată în cifre. 6. c) notarea individualizată (raportarea rezultatelor obţinute de elevi la rezultatele anterioare ale acestora ). se exprimă prin semne (simboluri) convenţionale. „Bine”. ca apreciere sintetică a performanţelor şcolare. cu bile colorate. sistemele de notare utilizate în practica şcolară sunt deosebit de variate. factorul personal). Notarea se realizează şi în raport cu specificul disciplinei în cadrul căreia se realizează evaluarea. ca efect al influenţei pe care impresia generală asupra elevului o poate avea asupra notei acordate. aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită a elevilor. cu diplomă de merit. Astfel. „Cum laudae”). la cerinţele programei. Notarea - Notarea reprezintă actul de decizie a profesorului faţă de rezultatele obţinute de elevi. forma de exprimare. b) prin raportarea la standarde unice (criteriile de apreciere vor fi raportate la obiectivele operaţionale ale lecţiei/activităţii respective. în timp ce la disciplinele umaniste este mult mai eficientă notarea analitică ( în cadrul acesteia se stabilesc punctaje diferite pentru nivelul de cunoştinţe. „Nesatisfăcător”). în cazul în care nu se folosesc teste deja standardizate. prin sistemul binar (Admis sau Respins). prin litere. Cele mai cunoscute sisteme de notare sunt: prin cifre (de la 1-10). la standardele naţionale etc. astfel încât aproximativ 80% din cei testaţi să poată rezolva integral testul. asigurarea unor condiţii identice de aplicare a testului pentru toţi elevii (condiţii ergonomice minime). prin calificative („Foarte bine”. • Efectul “Pygmalion” se mai numeşte şi “efectul de anticipare” întrucât aprecierea rezultatelor obţinute de unii elevi este puternic influenţată de părerea favorabilă sau nefavorabilă pe care profesorul şi-a format-o anticipat despre capacităţile acestora.

Profesorul nu judecă elevul obiectiv. • Corectarea lucrărilor de către mai mulţi profesori. • Practicarea unei evaluări transparente (comunicarea criteriilor. ca elevii să manifeste interes şi preocupări asemănătoare cu ale lui. • Ecuaţia personală a examinatorului constă în atitudini diferite de la un examinator la altul. precum şi prin tendinţa altora de a manifesta o exigenţă exagerată şi nejustificată în notare. • Eroarea individuală constantă se manifestă prin tendinţa unor cadre didactice de a fi foarte generoşi în aprecierea elevilor. • Schimbarea ordinii lucrărilor şi recorectarea lor. Dintre modalităţile de corectare a intervenţiei factorilor perturbatori în evaluare menţionăm: • Conştientizarea de către profesori a prezenţei acestor fenomene psihice şi evitarea lor. • Evitarea prejudecăţilor. ci aşteaptă semne că împărtăşesc aceleaşi pasiuni. cel slab este defavorizat. • Recurgerea la examene externe (cu evaluatori din alte instituţii). prin compararea rezultatelor care survin imediat în timp şi spaţiu. utilizarea baremelor de corectare). • Verificarea ritmică a elevilor.a. folosind notele pentru a intimida elevii.determină în acest caz apariţia fenomenului şi distorsionarea percepţiei profesorului asupra elevilor. capriciile ş. prin transfer. un profesor apreciază în mod special originalitatea unui răspuns. • Efectul de “contrast” se exprimă prin faptul că examinarea unui elev bun după unul slab sau invers influenţează aprecierea profesorului. • Asigurarea anonimatului probelor scrise. • Raportarea în evaluare la obiectivele propuse. • Efectul de “ordine” se caracterizează prin faptul că profesorul manifestă severitate crescută la începutul anului. La fel se comportă şi în cadrul examenului: exigent la început şi indulgent la sfârşit. De exemplu. Cel bun primeşte puncte în plus. Pot interveni şi alţi factori. cum ar fi oboseala examinatorului. starea de moment. iar spre sfârşitul anului devine indulgent.) • Efectul ”proiecţiei” este determinat de tendinţa profesorului de a pretinde. faţă de domeniul de studiu sau faţă de alte domenii. 9 . în timp ce altul este impresionat de conformitatea cu informaţia predată. • Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor. • Diversificarea metodelor şi instrumentelor de evaluare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful