EVALUAREA Cuprins: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Docimologia – ştiinţa evaluării Funcţiile evaluării Formele de evaluare a rezultatelor şcolare Metode şi tehnici de evaluare Testul docimologic Notarea Erori în evaluare 1. Docimologia – ştiinţa evaluării Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componentă esenţială a procesului de învăţământ, care furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia. Evaluarea, prin implicaţiile ei, depăşeşte cadrul strict al procesului didactic şi al şcolii. Atunci când evaluăm elevii, evaluăm de fapt şi profesorii şi calitatea procesului didactic, a instituţiei şcolare, a sistemului educativ în ansamblul său. Docimologia este ştiinţa care studiază procesul de elaborare şi de aplicare a probelor de evaluare, modul de desfăşurare a examenelor, sistemele de notare, comportamentele examinatorilor şi ale celor examinaţi. Punctul de pornire al acestei ştiinţe este lucrarea „Examene şi docimologie”(1963) elaborată de Henri Pieron (1881-1964), cunoscut psiholog şi pedagog francez. În ţara noastră, acest domeniu al ştiinţei a fost dezvoltat de către Vasile Pavelcu în lucrarea „Principii de docimologie”(1968). Evaluarea didactică reprezintă o componentă a procesului de învăţământ care se constituie ca o acţiune psihopedagogică complexă, bazată pe operaţii de măsurare şi apreciere a rezultatelor activităţii instructiv-educative (procese, comportamente, performanţe), prin raportarea acestora la criterii prestabilite şi adoptarea unor decizii de ameliorare a procesului. Evaluarea include deci următoarele operaţii: • Măsurarea – constă în atribuirea de simboluri (scor, cifre, litere, calificative etc.) unor rezultate ale învăţării. Aceste simboluri se atribuie prin realizarea unei corespondenţe între calitatea şi cantitatea rezultatelor şcolare, pe de o parte, şi o scală de evaluare (etalon, standard), pe de altă parte. Trebuie precizat că performanţele cognitive şi psihomotorii se pretează la estimări cantitative, spre deosebire de cele de ordin afectiv-motivaţional, care sunt mai dificil de măsurat. • Aprecierea – constă în emiterea unei judecăţi de valoare în legătură cu rezultatele constatate. Rezultatele primesc o valoare individuală, reprezintă progres, stagnare sau chiar regres pentru elevi, în funcţie de valoarea rezultatelor anterioare, în funcţie de efortul intelectual sau fizic depus pentru obţinerea lor, în funcţie de aşteptările elevilor înşişi sau de aşteptările celor din jur. Se fac aprecieri de genul „foarte bine, bine, insuficient”, se adresează laude, observaţii critice, încurajări, recomandări. • Decizia – prelungeşte actul aprecierii într-o notificare, caracterizare, hotărâre, recomandare, vizând adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele următoare.

1

2. Referitor la importanţa evaluării iniţiale.stabileşte zonele performanţei viitoare a elevilor. 2 . Funcţia motivaţională . Funcţia de selecţie . 3. O evaluare eficientă trebuie să realizeze următoarele sarcini:  să arate profesorilor dacă au fost atinse obiectivele curriculare. punctele tari şi slabe ale celor examinaţi.  să furnizeze feed-back-ul către părinţi. Funcţiile evaluării 1. Funcţia prognostică . 3.Evaluarea didactică este parte componentă a evaluării pedagogice. • metode şi tehnici eficiente şi moderne. teste de abilităţi. este o modalitate de recompensare sau de sancţionare a elevilor. Asiguraţi-vă de ceea ce ştiu elevii şi instruiţi-i în consecinţă”. autoaprecierea.  să orienteze elevii în alegerea celor mai bune căi de afirmare.  Evaluarea continuă (formativă) se desfăşoară sistematic. Se poate desfăşura prin probe orale.realizează clasificarea.  să ajute profesorii să-şi evalueze propria activitate. se realizează prin teste diagnostice de cunoştinţe. se realizează prin teste standardizate. deoarece oferă indicii referitoare la obiectivele ce se pot stabili.stimulează autocunoaşterea. permite explicarea obţinerii rezultatelor respective. an.  să ajute profesorii să realizeze o diagnoză a progresului elevilor. • metode de investigare şi comunicare a rezultatelor şcolare pentru fiecare elev/student. Această formă de evaluare este integrată organic în structura demersului de predare-învăţare şi permite verificarea elevilor din toată materia. autoevaluarea în raport cu obiectivele propuse. la structura conţinutului. Evaluarea nu poate fi separată de instruire şi de învăţare. probe practice. care vizează eficienţa învăţământului analizată prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. 2. teste de capacitate. ciclu de învăţământ) cu scopul de a identifica nivelul pregătirii elevilor. pedagogul Ausubel făcea următoarea afirmaţie: „ceea ce influenţează cel mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care elevul le posedă la plecare.  să ajute profesorii să adapteze sarcinile date elevilor la posibilităţile acestora. Funcţia diagnostică . a cauzelor. permite identificarea strategiilor de ameliorare a rezultatelor şi a procesului didactic. iar rezultatele vor fi comparate cu obiectivele perioadei de instruire care a fost evaluată. se realizează prin: teste de aptitudini. 4. recuperativă dacă este cazul. prin probe scrise. Formele de evaluare a rezultatelor şcolare După momentul în care se realizează pe parcursul unui demers didactic. se realizează sub formă de feed-back oral sau sub formă de raport scris. a condiţiilor care le-au favorizat. de randament. psihologice.  să determine o autoevaluare corectă din partea elevilor. scrise. ierarhizarea elevilor într-o situaţie de examen sau de concurs.stabileşte nivelul atins. pe parcursul procesului de instruire. iar pentru a fi eficientă trebuie să deţină: • obiective clar definite. orale sau practice. la adoptarea unor modalităţi eficiente de acţiune corectivă. distingem trei forme ale evaluării:  Evaluarea iniţială se realizează la începutul unei perioade de instruire (semestru. Această evaluare este necesară în vederea proiectării activităţii ulterioare. iar rezultatele se raportează la obiectivele operaţionale ale fiecărei activităţi în parte.

la examenele de admitere). Rezultatele se compară cu obiectivele generale ale disciplinei sau ale ciclului şcolar respectiv. decât pentru seriile următoare de elevi. examene de admitere) 4. în care se utilizează instrumente speciale de evaluare. referatul. Se cultivă astfel capacitatea de autoevaluare la elevi. ciclu de învăţământ). În funcţie de sistemul de referinţă privind emiterea judecăţilor de valoare asupra rezultatelor. se identifică sugestii pentru conceperea viitoarelor activităţi didactice. probe practice. În funcţie de rezultate. În funcţie de criteriul obiectivităţii în notare. scurtând astfel intervalul între evaluarea rezultatelor şi perfecţionarea activităţii. alternative şi complementare: observarea curentă a elevului în timpul activităţii. În funcţie de agenţii evaluării. atmosfera din clasă. portofoliul. 3 . clasificarea elevilor dintr-o clasă (de exemplu. testul. probe orale.  Evaluarea finală (cumulativă. Permite adoptarea din mers a unor măsuri de ameliorare a procesului didactic şi presupune cunoaşterea promptă de către elevi a rezultatelor. Metode şi tehnici de evaluare • • Metodele de evaluare pot fi considerate: tradiţionale: probe scrise. au loc momente de reflecţie (asupra eficienţei practicilor de predare şi de învăţare). iar rezultatele se raportează la standarde minimale şi maximale. eliminarea confuziilor. Acest tip de evaluare nu mai permite ameliorarea procesului didactic. Datorită conţinutului vast care este supus evaluării. precum şi datorită importanţei pe care o au rezultatele acestor evaluări finale. confirmarea prestaţiilor.asigură corectarea imediată a erorilor. ierarhizarea. distingem:  Evaluarea criterială – bazată pe obiective.  Evaluare normativă – presupune compararea. dispoziţia de moment. an. apar două forme ale evaluării:  Evaluare obiectivă – reprezintă situaţia ideală. putem distinge:  Evaluare parţială – secvenţe din materie. semestru. de bacalaureat şi permite realizarea unui bilanţ în legătură cu nivelul pregătirii elevilor şi în legătură cu calitatea procesului de instruire realizat. proiectul. a performanţei care reprezintă pragul de reuşită a unui elev într-o anumită situaţie educaţională (de exemplu la Bacalaureat) . evaluarea realizată de cadrul didactic de la clasă)  Evaluare externă – atunci când în actul evaluativ sunt implicate alte persoane şi instituţii decât cele care au asigurat predarea (de exemplu concursuri. apar două forme:  Evaluare internă – atunci când cel care realizează evaluarea este implicat în activitatea de instruire (de exemplu. Se realizează prin lucrări de control. impresiile despre elevi. În funcţie de cantitatea de materie verificată. integrat activităţilor de predare şi învăţare.  Evaluare subiectivă – este generată de mai mulţi factori: intuiţia profesorului. teze. examene de capacitate. Numai utilizarea complementară a celor trei forme de evaluare este de natură să asigure un proces evaluativ eficient şi continuu. o clasificare şi selectare a elevilor.  Evaluare globală – întreaga materie. lipsa criteriilor explicite. aspectul prioritar îl constituie stabilirea standardului minim acceptat. sumativă) are loc la finele unei etape de instruire (capitol. a gradului de îndeplinire a obiectivelor. se produce o ierarhizare. de obicei elevii au atitudini de nelinişte şi stări de stres.

formularea titlului. documentarea (selectarea surselor. conceperea planului lucrării. capacitatea de sistematizare şi ordonare a conţinuturilor şi progresul înregistrat de aceştia în abordarea uneia sau mai multor discipline. prelucrarea personală a informaţiilor). an şcolar) într-un domeniu. alte resurse). dificultăţile. Portofoliul cuprinde totalitatea produselor pe care elevii le elaborează pe parcursul unor experienţe de învăţare (semestru. Elevii elaborează şi exprimă idei în scris. materiale grafice ş. iar tezele sunt lucrări semestriale ce urmăresc evidenţierea capacităţii de sinteză a elevilor. calitatea muncii independente. pentru că presupune existenţa unei maturizări intelectuale.a. Opţiunea profesorului pentru chestionarea orală depinde de scopurile evaluării. Lucrările de control curente sunt de obicei neanunţate şi verifică gradul de însuşire a materiei din lecţia de zi. din punct de vedere al timpului necesar. modelaj. fără intervenţia profesorului. maniera de colaborare cu colegii. la disciplinele unde se efectuează lucrări de laborator. creativitatea. argumentare.a. îşi formează şi exersează abilităţi intelectuale (analiză. erorile. cât şi în cadrul evaluării finale.a. mai ales la elevii mai mari. notarea aspectelor relevante. Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului. la muzică. Etapele elaborării unui referat sunt: delimitarea temei. capacitatea de selecţie şi de utilizare a conţinuturilor pentru a rezolva sarcini mai complexe. referate. sinteză. disciplina etc.Chestionarea orală constă într-un dialog între profesor şi elevi. Elevii trebuie să fie informaţi în legătură cu tematica lucrărilor practice. Observaţia curentă se referă la urmărirea sistematică a modului de participare a elevilor la desfăşurarea activităţilor didactice. de la un an şcolar la altul. urmărindu-i progresul de la un semestru la altul. portofoliul arată ca o colecţie de lucrări ale elevilor. Probele practice se desfăşoară la educaţie fizică. Referatul poate fi utilizat atât în evaluarea continuă. desen. prezentarea şi valorificarea referatului. interesul manifestat. Eficienţa acestei metode depinde de: claritatea şi logica întrebărilor. poate lua forma unei sinteze tematice din mai multe lucrări sau a unei investigaţii ştiinţifice independente. realizarea de conexiuni între informaţii. a capacităţii elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice pentru rezolvarea unor situaţii practice. mostre ale activităţii elevilor la clasă sau acasă. Astfel. evidenţiind: contribuţia elevilor pe parcursul activităţii. adresarea de întrebări ajutătoare. la practică pedagogică. a deprinderilor formate. gradul de implicare. acordarea timpului necesar pentru elaborarea răspunsului. concluzii ale vizitelor sau excursiilor. dar însoţeşte toate celelalte metode de evaluare şi are o importanţă majoră în acordarea notelor. parcurgerea materialelor. prezenţa unui comportament nonverbal de susţinere şi încurajare a elevilor. Examinarea prin probe practice se referă la verificarea priceperilor şi deprinderilor formate în contextul diferitelor discipline de studiu. Prin elaborarea referatului elevii îşi însuşesc informaţii. care pot creşte obiectivitatea evaluării. fişe de autoevaluare. nivelul însuşirii limbajului de specialitate. Verificarea scrisă reprezintă o modalitate mai economică de evaluare. interesul/dezinteresul manifestat. de numărul de elevi. modul de realizare a sarcinilor de învăţare. 4 . cu baremele de notare. stilul de lucru.). cu condiţiile pe care le au pentru a realiza aceste probe (aparate. alcătuită cu scopul de a indica eforturile. diversitatea întrebărilor. comentariile profesorului asupra rezolvării sarcinilor. de specificul disciplinei ş. proiecte sau investigaţii individuale sau de grup. interpretare ş. Pentru uşurarea procesului de observare a elevilor se poate apela la fişe de observare. Această metodă nu se finalizează de obicei cu notarea elevilor. concentrarea atenţiei. la disciplinele tehnice în ateliere. teme pentru acasă. maşini. Într-un portofoliu se pot include: mostre din probele de evaluare. de timpul disponibil. răspunsuri la chestionare. redactarea referatului. sculptură. prin care se urmăreşte cantitatea şi calitatea cunoştinţelor. tehnoredactarea. Referatul este un instrument care permite aprecierea activităţii de învăţare a elevilor .

pentru ca proba de verificare respectivă să producă efectele pozitive asupra învăţării ea trebuie să asigure o concordanţă deplină între conţinuturile învăţării şi obiectivele propuse. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). Elaborarea unui test docimologic presupune parcurgerea mai multor etape: a) Precizarea obiectivelor didactice ale testului Această etapă este necesară deoarece. construirea de insectare. nu cuprind specificarea condiţiilor de aplicare a testului. prin definirea şi înţelegerea sarcinii. au norme ce permit raportarea performanţelor unui elev la un grup de referinţă (chiar la nivel naţional). ceea ce asigură condiţii pentru o evaluare obiectivă. maniera de prezentare Testul de evaluare este o probă complexă. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase. alcătuirea unor mape cu material didactic. stabilite de fiecare profesor. prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi. de o grilă de corectare şi notare. colecţii de roci. Un test de evaluare este însoţit de un barem. stimulând motivaţia elevilor de a continua munca. Obiectivele didactice ale testului trebuie să fie formulate clar şi concis. Pentru evaluarea proiectelor se pot lua în considerare: cercetarea de ansamblu. case video cu înregistrarea unor evenimente. dacă este cazul. pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase. care permit determinarea gradului de asimilare a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. timp în care elevul se consultă permanent cu profesorul şi se încheie tot în clasă. Realizarea proiectului începe în clasă. ierbare. asupra cărora urmează să se facă verificarea.a. Sarcina profesorilor este de a planifica. modul de lucru. se continuă acasă pe parcursul a mai multor zile sau săptămâni. confecţionarea unor obiecte ş.Proiectul presupune elaborarea unei lucrări cu caracter teoretic sau aplicativ pe baza unei teme date. permit realizarea de comparaţii între elevi numai la nivelul clasei. Există două tipuri de teste docimologice: • Teste standardizate – elaborate de experţi. • Teste elaborate de profesori – măsoară obiective particulare. Paralel cu stabilirea obiectivelor are loc conceperea şi selecţionarea problemelor reprezentative pentru întreaga materie. să exprime finalitatea actului de învăţare şi să exprime comportamente măsurabile. 5. construirea unor machete. Testul de evaluare a cunoştinţelor (docimologic) Testul docimologic este o probă standardizată de examinare şi notare. Examinatorul va urmări să includă principalele elemente de 5 . eventual şi prin începerea rezolvării acesteia. calitatea produselor. Proiectul poate fi realizat individual sau în grup şi se poate concretiza în: elaborarea de referate şi articole. se administrează în condiţii standard. măsoară realizarea obiectivelor generale ale unei discipline. dificultăţile întâmpinate. a produsului realizat. De regulă se construieşte un tabel de corespondenţă între obiectivele operaţionale şi itemi pentru a se evita situaţia în care un obiectiv operaţional nu este prevăzut cu nici un item sau în care itemii prevăzuţi nu sunt suficienţi şi revelatori pentru verificarea comportamentelor urmărite de examinator prin obiectivele operaţionale stabilite. Este o activitate amplă. de durată. care implică multă muncă şi efort intelectual. identificând progresele realizate în abordarea temei. care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. mulaje. organiza şi monitoriza activitatea elevilor.

b) delimitarea propoziţiilor (…).pronume . da/nu. Cele mai frecvente tipuri de itemi folosite în testele docimologice sunt:  Itemi obiectivi. la rândul lor. Stabiliţi corespondenţa prin săgeţi: ..comedie .figură de stil .meditaţie” Itemi de ordonare Exemplu: „Aranjaţi etapele de analiză sintactică a frazei în ordinea potrivită.parte de vorbire .gen dramatic . într-o formă pozitivă (nu printr-o negaţie) şi trebuie să solicite la maxim gândirea elevului. b) Formularea itemilor Această etapă este cea mai anevoioasă şi de modul în care este îndeplinită depinde întreaga activitate de evaluare. scriind în paranteză cifra corespunzătoare: a) încercuirea cuvintelor de legătură (elementelor subordonatoare) (…).” • Itemi cu alegere multiplă Exemplu: „Mihai Eminescu s-a născut în: a) 1849 b) 1850 c) 1852 d) 1889” Itemi “pereche” Exemplu: „Fiecărui termen din partea stângă îi corespunde un termen din partea dreaptă. adevărat/fals) Exemple: „Subliniaţi varianta corectă în următoarele contexte: a).)” • • 6 . Itemii utilizaţi se vor stabili în funcţie de tipul de test pe care îl aplicăm elevilor (de învăţare. Itemul constă dintr-o întrebare (sau o problemă) formulată astfel încât să corespundă conţinuturilor de învăţământ examinate şi obiectivelor didactice stabilite. b). Această distribuire este necesară pentru a doua etapă şi anume stabilirea numărului de itemi (întrebări) corespunzător fiecărei unităţi de conţinut. vor fi distribuite pe unităţi de conţinut bine delimitate. Unii miniştri \ miniştrii sunt preocupaţi şi de problemele protecţiei sociale.subiect . b). de rapiditate. Se recomandă să fii \ să fi precaut în rezolvarea tuturor problemelor. de tip “închis”: • Itemi cu răspuns binar (de tipul corect/greşit . Itemul se formulează clar şi concis. d) stabilirea felului propoziţiilor (.parte de propoziţie .conţinut care. de discriminare. c) sublinierea predicatelor şi numerotarea lor (…). Metafora este o figură de stil. Elegia este o specie a genului epic.” „Puneţi semnul “+” în dreptul afirmaţiilor pe care le consideraţi corecte şi semnul “-“ în dreptul celor false: a). de prelucrare originală a unor informaţii).epitet .

Administrarea testului docimologic reclamă respectarea următoarelor cerinţe: familiarizarea elevilor.. - 7 ..... ” Substantiv …...... acuzativ ………. ………... b) Prezentaţi trei cerinţe ce trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operaţionale....” Itemi cu răspuns de completare (propoziţii lacunare) Exemplu: „Obiectul de studiu al pedagogiei este ....” Itemi de tip eseu Exemplu: „Metafora între teorie şi reprezentare la Lucian Blaga” • • - Alcătuirea scalei de evaluare a testului A treia etapă o constituie alcătuirea scalei de evaluare a testului..”  Itemi subiectivi.” „ Identificaţi cauzele scăderii randamentului şcolar al unui elev...... care cuprinde: rezolvarea corectă a sarcinilor prevăzute de itemi.. ……… feminin ……… • Itemi de tip „întrebări structurate” Exemplu: „Formularea obiectivelor operaţionale de către profesori reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea unei lecţii....• •  Itemi semiobiectivi: Itemi cu răspuns scurt Exemplu: „Defineşte educaţia.. identificarea performanţei maxime specifice şi a performanţei minime admise. c) Formulaţi un obiectiv operaţional după procedura Mager.. a) Definiţi obiectivul operaţional. stabilirea modului în care se va acorda punctajul pentru fiecare item.. de tip „deschis": Itemi cu răspuns construit de elev Exemplu: „Enumeraţi părţile de vorbire neflexibile... studenţilor cu ideea de testare şi cu diferitele modalităţi de utilizare a testelor docimologice.... Număr Plural ……… ………....” Itemi de tip desene lacunare Exemplu: „Completaţi în schema de mai jos categoriile gramaticale ale substantivului: ……... ………..” „Enumeră formele educaţiei..” „Formele educaţei sunt .....

Cele mai cunoscute sisteme de notare sunt: prin cifre (de la 1-10). cu aprecieri formulate în limba latină ( „Magna cum laudae”. Există trei modele fundamentale de realizare a notării: prin raportare la grup (a ceilalţi membri ai clasei şi la nivelul de exigenţe stabilit pentru aceştia). astfel încât aproximativ 80% din cei testaţi să poată rezolva integral testul. la standardele naţionale etc. ca apreciere sintetică a performanţelor şcolare. de notele de la alte discipline. b) prin raportarea la standarde unice (criteriile de apreciere vor fi raportate la obiectivele operaţionale ale lecţiei/activităţii respective. Notarea - Notarea reprezintă actul de decizie a profesorului faţă de rezultatele obţinute de elevi. ca efect al influenţei pe care impresia generală asupra elevului o poate avea asupra notei acordate. Erori în evaluare 8 Efectul “halo” este fenomenul de subiectivitate în notare care se manifestă fie prin subaprecierea fie prin supraaprecierea rezultatelor şcolare ale elevilor. prin sistemul binar (Admis sau Respins). forma de exprimare. sistemele de notare utilizate în practica şcolară sunt deosebit de variate. Notarea se realizează şi în raport cu specificul disciplinei în cadrul căreia se realizează evaluarea. Predicţiile • 8 . „Cum laudae”). „Satisfăcător”. multiplicarea testului în condiţii de păstrare a secretului asupra itemilor. la cerinţele programei. „Bine”. prin litere. asigurarea unor condiţii identice de aplicare a testului pentru toţi elevii (condiţii ergonomice minime). Astfel. prin calificative („Foarte bine”. Profesorul poate fi influenţat de fizicul elevului. a) 7. factorul personal). în timp ce la disciplinele umaniste este mult mai eficientă notarea analitică ( în cadrul acesteia se stabilesc punctaje diferite pentru nivelul de cunoştinţe. Astfel. aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită a elevilor. de impresiile altor profesori etc. cu diplomă de merit. cu bile colorate. • Efectul “Pygmalion” se mai numeşte şi “efectul de anticipare” întrucât aprecierea rezultatelor obţinute de unii elevi este puternic influenţată de părerea favorabilă sau nefavorabilă pe care profesorul şi-a format-o anticipat despre capacităţile acestora. la disciplinele exacte se utilizează notarea după bareme ( se bazează pe atribuirea unui punctaj fix pentru fiecare secvenţă îndeplinită). se exprimă prin semne (simboluri) convenţionale.- - calcularea duratei de desfăşurare a unui test. ). „Nesatisfăcător”). c) notarea individualizată (raportarea rezultatelor obţinute de elevi la rezultatele anterioare ale acestora ). Cel mai utilizat sistem de notare este notarea pe bază de note exprimată în cifre. în cazul în care nu se folosesc teste deja standardizate. Întrucât nota. 6.

prin compararea rezultatelor care survin imediat în timp şi spaţiu. starea de moment. un profesor apreciază în mod special originalitatea unui răspuns. faţă de domeniul de studiu sau faţă de alte domenii. prin transfer. folosind notele pentru a intimida elevii. precum şi prin tendinţa altora de a manifesta o exigenţă exagerată şi nejustificată în notare. De exemplu. • Asigurarea anonimatului probelor scrise.a. • Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor. • Efectul de “contrast” se exprimă prin faptul că examinarea unui elev bun după unul slab sau invers influenţează aprecierea profesorului.determină în acest caz apariţia fenomenului şi distorsionarea percepţiei profesorului asupra elevilor. utilizarea baremelor de corectare). iar spre sfârşitul anului devine indulgent. • Evitarea prejudecăţilor. • Eroarea individuală constantă se manifestă prin tendinţa unor cadre didactice de a fi foarte generoşi în aprecierea elevilor. cum ar fi oboseala examinatorului. ci aşteaptă semne că împărtăşesc aceleaşi pasiuni. Cel bun primeşte puncte în plus. în timp ce altul este impresionat de conformitatea cu informaţia predată. • Efectul de “ordine” se caracterizează prin faptul că profesorul manifestă severitate crescută la începutul anului. • Ecuaţia personală a examinatorului constă în atitudini diferite de la un examinator la altul. Dintre modalităţile de corectare a intervenţiei factorilor perturbatori în evaluare menţionăm: • Conştientizarea de către profesori a prezenţei acestor fenomene psihice şi evitarea lor. capriciile ş. La fel se comportă şi în cadrul examenului: exigent la început şi indulgent la sfârşit. • Schimbarea ordinii lucrărilor şi recorectarea lor. 9 . • Recurgerea la examene externe (cu evaluatori din alte instituţii). • Practicarea unei evaluări transparente (comunicarea criteriilor. ca elevii să manifeste interes şi preocupări asemănătoare cu ale lui. • Verificarea ritmică a elevilor. • Corectarea lucrărilor de către mai mulţi profesori. Profesorul nu judecă elevul obiectiv. cel slab este defavorizat.) • Efectul ”proiecţiei” este determinat de tendinţa profesorului de a pretinde. • Raportarea în evaluare la obiectivele propuse. Pot interveni şi alţi factori. • Diversificarea metodelor şi instrumentelor de evaluare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful