EVALUAREA Cuprins: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Docimologia – ştiinţa evaluării Funcţiile evaluării Formele de evaluare a rezultatelor şcolare Metode şi tehnici de evaluare Testul docimologic Notarea Erori în evaluare 1. Docimologia – ştiinţa evaluării Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componentă esenţială a procesului de învăţământ, care furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia. Evaluarea, prin implicaţiile ei, depăşeşte cadrul strict al procesului didactic şi al şcolii. Atunci când evaluăm elevii, evaluăm de fapt şi profesorii şi calitatea procesului didactic, a instituţiei şcolare, a sistemului educativ în ansamblul său. Docimologia este ştiinţa care studiază procesul de elaborare şi de aplicare a probelor de evaluare, modul de desfăşurare a examenelor, sistemele de notare, comportamentele examinatorilor şi ale celor examinaţi. Punctul de pornire al acestei ştiinţe este lucrarea „Examene şi docimologie”(1963) elaborată de Henri Pieron (1881-1964), cunoscut psiholog şi pedagog francez. În ţara noastră, acest domeniu al ştiinţei a fost dezvoltat de către Vasile Pavelcu în lucrarea „Principii de docimologie”(1968). Evaluarea didactică reprezintă o componentă a procesului de învăţământ care se constituie ca o acţiune psihopedagogică complexă, bazată pe operaţii de măsurare şi apreciere a rezultatelor activităţii instructiv-educative (procese, comportamente, performanţe), prin raportarea acestora la criterii prestabilite şi adoptarea unor decizii de ameliorare a procesului. Evaluarea include deci următoarele operaţii: • Măsurarea – constă în atribuirea de simboluri (scor, cifre, litere, calificative etc.) unor rezultate ale învăţării. Aceste simboluri se atribuie prin realizarea unei corespondenţe între calitatea şi cantitatea rezultatelor şcolare, pe de o parte, şi o scală de evaluare (etalon, standard), pe de altă parte. Trebuie precizat că performanţele cognitive şi psihomotorii se pretează la estimări cantitative, spre deosebire de cele de ordin afectiv-motivaţional, care sunt mai dificil de măsurat. • Aprecierea – constă în emiterea unei judecăţi de valoare în legătură cu rezultatele constatate. Rezultatele primesc o valoare individuală, reprezintă progres, stagnare sau chiar regres pentru elevi, în funcţie de valoarea rezultatelor anterioare, în funcţie de efortul intelectual sau fizic depus pentru obţinerea lor, în funcţie de aşteptările elevilor înşişi sau de aşteptările celor din jur. Se fac aprecieri de genul „foarte bine, bine, insuficient”, se adresează laude, observaţii critice, încurajări, recomandări. • Decizia – prelungeşte actul aprecierii într-o notificare, caracterizare, hotărâre, recomandare, vizând adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele următoare.

1

pe parcursul procesului de instruire. probe practice. • metode şi tehnici eficiente şi moderne.  să ajute profesorii să adapteze sarcinile date elevilor la posibilităţile acestora. iar rezultatele vor fi comparate cu obiectivele perioadei de instruire care a fost evaluată. distingem trei forme ale evaluării:  Evaluarea iniţială se realizează la începutul unei perioade de instruire (semestru. Această evaluare este necesară în vederea proiectării activităţii ulterioare.stimulează autocunoaşterea.  să furnizeze feed-back-ul către părinţi. autoaprecierea. 3. an.  să ajute profesorii să-şi evalueze propria activitate. iar rezultatele se raportează la obiectivele operaţionale ale fiecărei activităţi în parte. de randament. Funcţia diagnostică .  Evaluarea continuă (formativă) se desfăşoară sistematic. autoevaluarea în raport cu obiectivele propuse.realizează clasificarea. a condiţiilor care le-au favorizat. se realizează prin teste standardizate. O evaluare eficientă trebuie să realizeze următoarele sarcini:  să arate profesorilor dacă au fost atinse obiectivele curriculare. Evaluarea nu poate fi separată de instruire şi de învăţare. Funcţiile evaluării 1. Funcţia de selecţie . Funcţia motivaţională . se realizează sub formă de feed-back oral sau sub formă de raport scris. teste de capacitate. orale sau practice.  să determine o autoevaluare corectă din partea elevilor. care vizează eficienţa învăţământului analizată prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. • metode de investigare şi comunicare a rezultatelor şcolare pentru fiecare elev/student. permite explicarea obţinerii rezultatelor respective.Evaluarea didactică este parte componentă a evaluării pedagogice. teste de abilităţi.  să ajute profesorii să realizeze o diagnoză a progresului elevilor. iar pentru a fi eficientă trebuie să deţină: • obiective clar definite. 4. ierarhizarea elevilor într-o situaţie de examen sau de concurs.  să orienteze elevii în alegerea celor mai bune căi de afirmare. prin probe scrise. Referitor la importanţa evaluării iniţiale. Funcţia prognostică . Această formă de evaluare este integrată organic în structura demersului de predare-învăţare şi permite verificarea elevilor din toată materia. 2 . Se poate desfăşura prin probe orale. se realizează prin teste diagnostice de cunoştinţe. se realizează prin: teste de aptitudini. la adoptarea unor modalităţi eficiente de acţiune corectivă.stabileşte zonele performanţei viitoare a elevilor.stabileşte nivelul atins. pedagogul Ausubel făcea următoarea afirmaţie: „ceea ce influenţează cel mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care elevul le posedă la plecare. Asiguraţi-vă de ceea ce ştiu elevii şi instruiţi-i în consecinţă”. ciclu de învăţământ) cu scopul de a identifica nivelul pregătirii elevilor. a cauzelor. 2. Formele de evaluare a rezultatelor şcolare După momentul în care se realizează pe parcursul unui demers didactic. 3. permite identificarea strategiilor de ameliorare a rezultatelor şi a procesului didactic. punctele tari şi slabe ale celor examinaţi. la structura conţinutului. deoarece oferă indicii referitoare la obiectivele ce se pot stabili. psihologice. 2. scrise. recuperativă dacă este cazul. este o modalitate de recompensare sau de sancţionare a elevilor.

scurtând astfel intervalul între evaluarea rezultatelor şi perfecţionarea activităţii. de bacalaureat şi permite realizarea unui bilanţ în legătură cu nivelul pregătirii elevilor şi în legătură cu calitatea procesului de instruire realizat.  Evaluare globală – întreaga materie. Se realizează prin lucrări de control.  Evaluare subiectivă – este generată de mai mulţi factori: intuiţia profesorului. apar două forme ale evaluării:  Evaluare obiectivă – reprezintă situaţia ideală. precum şi datorită importanţei pe care o au rezultatele acestor evaluări finale. portofoliul. testul. referatul. la examenele de admitere). au loc momente de reflecţie (asupra eficienţei practicilor de predare şi de învăţare). o clasificare şi selectare a elevilor. proiectul. integrat activităţilor de predare şi învăţare. evaluarea realizată de cadrul didactic de la clasă)  Evaluare externă – atunci când în actul evaluativ sunt implicate alte persoane şi instituţii decât cele care au asigurat predarea (de exemplu concursuri. În funcţie de rezultate. probe orale. confirmarea prestaţiilor. ciclu de învăţământ). semestru. teze. a performanţei care reprezintă pragul de reuşită a unui elev într-o anumită situaţie educaţională (de exemplu la Bacalaureat) . Datorită conţinutului vast care este supus evaluării. Se cultivă astfel capacitatea de autoevaluare la elevi. Metode şi tehnici de evaluare • • Metodele de evaluare pot fi considerate: tradiţionale: probe scrise. eliminarea confuziilor. alternative şi complementare: observarea curentă a elevului în timpul activităţii. de obicei elevii au atitudini de nelinişte şi stări de stres. an. Acest tip de evaluare nu mai permite ameliorarea procesului didactic. clasificarea elevilor dintr-o clasă (de exemplu.  Evaluare normativă – presupune compararea. Numai utilizarea complementară a celor trei forme de evaluare este de natură să asigure un proces evaluativ eficient şi continuu. putem distinge:  Evaluare parţială – secvenţe din materie. Permite adoptarea din mers a unor măsuri de ameliorare a procesului didactic şi presupune cunoaşterea promptă de către elevi a rezultatelor.asigură corectarea imediată a erorilor. se identifică sugestii pentru conceperea viitoarelor activităţi didactice. În funcţie de cantitatea de materie verificată. 3 . aspectul prioritar îl constituie stabilirea standardului minim acceptat. apar două forme:  Evaluare internă – atunci când cel care realizează evaluarea este implicat în activitatea de instruire (de exemplu. În funcţie de agenţii evaluării. dispoziţia de moment. se produce o ierarhizare. În funcţie de sistemul de referinţă privind emiterea judecăţilor de valoare asupra rezultatelor. examene de capacitate. Rezultatele se compară cu obiectivele generale ale disciplinei sau ale ciclului şcolar respectiv. decât pentru seriile următoare de elevi. atmosfera din clasă.  Evaluarea finală (cumulativă. sumativă) are loc la finele unei etape de instruire (capitol. iar rezultatele se raportează la standarde minimale şi maximale. ierarhizarea. impresiile despre elevi. În funcţie de criteriul obiectivităţii în notare. lipsa criteriilor explicite. distingem:  Evaluarea criterială – bazată pe obiective. probe practice. în care se utilizează instrumente speciale de evaluare. examene de admitere) 4. a gradului de îndeplinire a obiectivelor.

Opţiunea profesorului pentru chestionarea orală depinde de scopurile evaluării. materiale grafice ş. conceperea planului lucrării. teme pentru acasă. Etapele elaborării unui referat sunt: delimitarea temei. mostre ale activităţii elevilor la clasă sau acasă. disciplina etc. referate. prelucrarea personală a informaţiilor). redactarea referatului. stilul de lucru. calitatea muncii independente. creativitatea. la disciplinele tehnice în ateliere. erorile. a capacităţii elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice pentru rezolvarea unor situaţii practice. interesul/dezinteresul manifestat. Această metodă nu se finalizează de obicei cu notarea elevilor. fişe de autoevaluare. formularea titlului. documentarea (selectarea surselor. mai ales la elevii mai mari. urmărindu-i progresul de la un semestru la altul. maniera de colaborare cu colegii. evidenţiind: contribuţia elevilor pe parcursul activităţii.Chestionarea orală constă într-un dialog între profesor şi elevi. Pentru uşurarea procesului de observare a elevilor se poate apela la fişe de observare. sinteză. cu baremele de notare. Examinarea prin probe practice se referă la verificarea priceperilor şi deprinderilor formate în contextul diferitelor discipline de studiu. maşini.). prezenţa unui comportament nonverbal de susţinere şi încurajare a elevilor. alte resurse). Observaţia curentă se referă la urmărirea sistematică a modului de participare a elevilor la desfăşurarea activităţilor didactice. tehnoredactarea. de la un an şcolar la altul. modelaj. dar însoţeşte toate celelalte metode de evaluare şi are o importanţă majoră în acordarea notelor. concluzii ale vizitelor sau excursiilor. capacitatea de sistematizare şi ordonare a conţinuturilor şi progresul înregistrat de aceştia în abordarea uneia sau mai multor discipline. prezentarea şi valorificarea referatului. alcătuită cu scopul de a indica eforturile. pentru că presupune existenţa unei maturizări intelectuale.a. de timpul disponibil. Eficienţa acestei metode depinde de: claritatea şi logica întrebărilor. capacitatea de selecţie şi de utilizare a conţinuturilor pentru a rezolva sarcini mai complexe. argumentare. răspunsuri la chestionare. care pot creşte obiectivitatea evaluării. concentrarea atenţiei. de specificul disciplinei ş. Verificarea scrisă reprezintă o modalitate mai economică de evaluare. 4 .a. Portofoliul cuprinde totalitatea produselor pe care elevii le elaborează pe parcursul unor experienţe de învăţare (semestru. Într-un portofoliu se pot include: mostre din probele de evaluare. de numărul de elevi. Lucrările de control curente sunt de obicei neanunţate şi verifică gradul de însuşire a materiei din lecţia de zi. din punct de vedere al timpului necesar. interesul manifestat. adresarea de întrebări ajutătoare. îşi formează şi exersează abilităţi intelectuale (analiză. portofoliul arată ca o colecţie de lucrări ale elevilor. Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului. la muzică. fără intervenţia profesorului. notarea aspectelor relevante. cât şi în cadrul evaluării finale. an şcolar) într-un domeniu. la practică pedagogică. Probele practice se desfăşoară la educaţie fizică. prin care se urmăreşte cantitatea şi calitatea cunoştinţelor. Prin elaborarea referatului elevii îşi însuşesc informaţii. Elevii elaborează şi exprimă idei în scris. Referatul este un instrument care permite aprecierea activităţii de învăţare a elevilor . desen. acordarea timpului necesar pentru elaborarea răspunsului. parcurgerea materialelor.a. modul de realizare a sarcinilor de învăţare. gradul de implicare. a deprinderilor formate. proiecte sau investigaţii individuale sau de grup. dificultăţile. la disciplinele unde se efectuează lucrări de laborator. comentariile profesorului asupra rezolvării sarcinilor. interpretare ş. Astfel. realizarea de conexiuni între informaţii. sculptură. iar tezele sunt lucrări semestriale ce urmăresc evidenţierea capacităţii de sinteză a elevilor. diversitatea întrebărilor. Referatul poate fi utilizat atât în evaluarea continuă. poate lua forma unei sinteze tematice din mai multe lucrări sau a unei investigaţii ştiinţifice independente. nivelul însuşirii limbajului de specialitate. Elevii trebuie să fie informaţi în legătură cu tematica lucrărilor practice. cu condiţiile pe care le au pentru a realiza aceste probe (aparate.

Elaborarea unui test docimologic presupune parcurgerea mai multor etape: a) Precizarea obiectivelor didactice ale testului Această etapă este necesară deoarece. stimulând motivaţia elevilor de a continua munca. prin definirea şi înţelegerea sarcinii. Există două tipuri de teste docimologice: • Teste standardizate – elaborate de experţi. ceea ce asigură condiţii pentru o evaluare obiectivă. asupra cărora urmează să se facă verificarea. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase.a. De regulă se construieşte un tabel de corespondenţă între obiectivele operaţionale şi itemi pentru a se evita situaţia în care un obiectiv operaţional nu este prevăzut cu nici un item sau în care itemii prevăzuţi nu sunt suficienţi şi revelatori pentru verificarea comportamentelor urmărite de examinator prin obiectivele operaţionale stabilite. • Teste elaborate de profesori – măsoară obiective particulare. de durată. permit realizarea de comparaţii între elevi numai la nivelul clasei. pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase. 5. dificultăţile întâmpinate. pentru ca proba de verificare respectivă să producă efectele pozitive asupra învăţării ea trebuie să asigure o concordanţă deplină între conţinuturile învăţării şi obiectivele propuse. confecţionarea unor obiecte ş. construirea de insectare. modul de lucru. Obiectivele didactice ale testului trebuie să fie formulate clar şi concis. construirea unor machete. Este o activitate amplă. a produsului realizat. să exprime finalitatea actului de învăţare şi să exprime comportamente măsurabile. colecţii de roci. Paralel cu stabilirea obiectivelor are loc conceperea şi selecţionarea problemelor reprezentative pentru întreaga materie. Un test de evaluare este însoţit de un barem. calitatea produselor. se administrează în condiţii standard. eventual şi prin începerea rezolvării acesteia. de o grilă de corectare şi notare. mulaje. care permit determinarea gradului de asimilare a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. dacă este cazul. prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi. case video cu înregistrarea unor evenimente. timp în care elevul se consultă permanent cu profesorul şi se încheie tot în clasă. Examinatorul va urmări să includă principalele elemente de 5 . identificând progresele realizate în abordarea temei. alcătuirea unor mape cu material didactic. se continuă acasă pe parcursul a mai multor zile sau săptămâni. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). Pentru evaluarea proiectelor se pot lua în considerare: cercetarea de ansamblu. care implică multă muncă şi efort intelectual. nu cuprind specificarea condiţiilor de aplicare a testului. care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. maniera de prezentare Testul de evaluare este o probă complexă. au norme ce permit raportarea performanţelor unui elev la un grup de referinţă (chiar la nivel naţional).Proiectul presupune elaborarea unei lucrări cu caracter teoretic sau aplicativ pe baza unei teme date. Sarcina profesorilor este de a planifica. organiza şi monitoriza activitatea elevilor. Realizarea proiectului începe în clasă. Testul de evaluare a cunoştinţelor (docimologic) Testul docimologic este o probă standardizată de examinare şi notare. stabilite de fiecare profesor. ierbare. Proiectul poate fi realizat individual sau în grup şi se poate concretiza în: elaborarea de referate şi articole. măsoară realizarea obiectivelor generale ale unei discipline.

conţinut care. Metafora este o figură de stil. de rapiditate.comedie . da/nu. Elegia este o specie a genului epic. la rândul lor. Stabiliţi corespondenţa prin săgeţi: . c) sublinierea predicatelor şi numerotarea lor (…). Itemul constă dintr-o întrebare (sau o problemă) formulată astfel încât să corespundă conţinuturilor de învăţământ examinate şi obiectivelor didactice stabilite. de discriminare. vor fi distribuite pe unităţi de conţinut bine delimitate.figură de stil . Itemii utilizaţi se vor stabili în funcţie de tipul de test pe care îl aplicăm elevilor (de învăţare.meditaţie” Itemi de ordonare Exemplu: „Aranjaţi etapele de analiză sintactică a frazei în ordinea potrivită. d) stabilirea felului propoziţiilor (. Cele mai frecvente tipuri de itemi folosite în testele docimologice sunt:  Itemi obiectivi.subiect .” • Itemi cu alegere multiplă Exemplu: „Mihai Eminescu s-a născut în: a) 1849 b) 1850 c) 1852 d) 1889” Itemi “pereche” Exemplu: „Fiecărui termen din partea stângă îi corespunde un termen din partea dreaptă. într-o formă pozitivă (nu printr-o negaţie) şi trebuie să solicite la maxim gândirea elevului. b) delimitarea propoziţiilor (…).. adevărat/fals) Exemple: „Subliniaţi varianta corectă în următoarele contexte: a).)” • • 6 . Această distribuire este necesară pentru a doua etapă şi anume stabilirea numărului de itemi (întrebări) corespunzător fiecărei unităţi de conţinut. de tip “închis”: • Itemi cu răspuns binar (de tipul corect/greşit . b). Itemul se formulează clar şi concis.” „Puneţi semnul “+” în dreptul afirmaţiilor pe care le consideraţi corecte şi semnul “-“ în dreptul celor false: a). b). Unii miniştri \ miniştrii sunt preocupaţi şi de problemele protecţiei sociale.parte de propoziţie .pronume . de prelucrare originală a unor informaţii).parte de vorbire . Se recomandă să fii \ să fi precaut în rezolvarea tuturor problemelor. scriind în paranteză cifra corespunzătoare: a) încercuirea cuvintelor de legătură (elementelor subordonatoare) (…). b) Formularea itemilor Această etapă este cea mai anevoioasă şi de modul în care este îndeplinită depinde întreaga activitate de evaluare.epitet .gen dramatic .

......... ” Substantiv …......” Itemi de tip eseu Exemplu: „Metafora între teorie şi reprezentare la Lucian Blaga” • • - Alcătuirea scalei de evaluare a testului A treia etapă o constituie alcătuirea scalei de evaluare a testului... a) Definiţi obiectivul operaţional.. studenţilor cu ideea de testare şi cu diferitele modalităţi de utilizare a testelor docimologice. c) Formulaţi un obiectiv operaţional după procedura Mager... ……….. Administrarea testului docimologic reclamă respectarea următoarelor cerinţe: familiarizarea elevilor...” „Formele educaţei sunt ....” „ Identificaţi cauzele scăderii randamentului şcolar al unui elev.....” „Enumeră formele educaţiei.” Itemi de tip desene lacunare Exemplu: „Completaţi în schema de mai jos categoriile gramaticale ale substantivului: ……. care cuprinde: rezolvarea corectă a sarcinilor prevăzute de itemi. ………... b) Prezentaţi trei cerinţe ce trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operaţionale.. de tip „deschis": Itemi cu răspuns construit de elev Exemplu: „Enumeraţi părţile de vorbire neflexibile.... ……… feminin ……… • Itemi de tip „întrebări structurate” Exemplu: „Formularea obiectivelor operaţionale de către profesori reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea unei lecţii..” Itemi cu răspuns de completare (propoziţii lacunare) Exemplu: „Obiectul de studiu al pedagogiei este . Număr Plural ……… ………......• •  Itemi semiobiectivi: Itemi cu răspuns scurt Exemplu: „Defineşte educaţia... stabilirea modului în care se va acorda punctajul pentru fiecare item..”  Itemi subiectivi.. acuzativ ……….. identificarea performanţei maxime specifice şi a performanţei minime admise. - 7 ..

). Erori în evaluare 8 Efectul “halo” este fenomenul de subiectivitate în notare care se manifestă fie prin subaprecierea fie prin supraaprecierea rezultatelor şcolare ale elevilor. • Efectul “Pygmalion” se mai numeşte şi “efectul de anticipare” întrucât aprecierea rezultatelor obţinute de unii elevi este puternic influenţată de părerea favorabilă sau nefavorabilă pe care profesorul şi-a format-o anticipat despre capacităţile acestora. prin calificative („Foarte bine”. Cel mai utilizat sistem de notare este notarea pe bază de note exprimată în cifre. aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită a elevilor. ca efect al influenţei pe care impresia generală asupra elevului o poate avea asupra notei acordate. forma de exprimare. c) notarea individualizată (raportarea rezultatelor obţinute de elevi la rezultatele anterioare ale acestora ). Astfel. multiplicarea testului în condiţii de păstrare a secretului asupra itemilor. sistemele de notare utilizate în practica şcolară sunt deosebit de variate. asigurarea unor condiţii identice de aplicare a testului pentru toţi elevii (condiţii ergonomice minime). Notarea se realizează şi în raport cu specificul disciplinei în cadrul căreia se realizează evaluarea. în cazul în care nu se folosesc teste deja standardizate. prin litere. Întrucât nota. Notarea - Notarea reprezintă actul de decizie a profesorului faţă de rezultatele obţinute de elevi. b) prin raportarea la standarde unice (criteriile de apreciere vor fi raportate la obiectivele operaţionale ale lecţiei/activităţii respective. „Nesatisfăcător”). factorul personal). ca apreciere sintetică a performanţelor şcolare. Astfel. cu bile colorate. prin sistemul binar (Admis sau Respins). de notele de la alte discipline. „Bine”. 6. astfel încât aproximativ 80% din cei testaţi să poată rezolva integral testul. „Cum laudae”). Predicţiile • 8 . de impresiile altor profesori etc. „Satisfăcător”. la cerinţele programei. la standardele naţionale etc. cu diplomă de merit. cu aprecieri formulate în limba latină ( „Magna cum laudae”. în timp ce la disciplinele umaniste este mult mai eficientă notarea analitică ( în cadrul acesteia se stabilesc punctaje diferite pentru nivelul de cunoştinţe. Cele mai cunoscute sisteme de notare sunt: prin cifre (de la 1-10). a) 7. Există trei modele fundamentale de realizare a notării: prin raportare la grup (a ceilalţi membri ai clasei şi la nivelul de exigenţe stabilit pentru aceştia). la disciplinele exacte se utilizează notarea după bareme ( se bazează pe atribuirea unui punctaj fix pentru fiecare secvenţă îndeplinită).- - calcularea duratei de desfăşurare a unui test. se exprimă prin semne (simboluri) convenţionale. Profesorul poate fi influenţat de fizicul elevului.

• Asigurarea anonimatului probelor scrise. De exemplu. • Raportarea în evaluare la obiectivele propuse. • Eroarea individuală constantă se manifestă prin tendinţa unor cadre didactice de a fi foarte generoşi în aprecierea elevilor. cum ar fi oboseala examinatorului. iar spre sfârşitul anului devine indulgent. • Diversificarea metodelor şi instrumentelor de evaluare. un profesor apreciază în mod special originalitatea unui răspuns. capriciile ş. Profesorul nu judecă elevul obiectiv. • Schimbarea ordinii lucrărilor şi recorectarea lor.a. La fel se comportă şi în cadrul examenului: exigent la început şi indulgent la sfârşit. • Ecuaţia personală a examinatorului constă în atitudini diferite de la un examinator la altul. utilizarea baremelor de corectare). • Recurgerea la examene externe (cu evaluatori din alte instituţii). în timp ce altul este impresionat de conformitatea cu informaţia predată. ci aşteaptă semne că împărtăşesc aceleaşi pasiuni. precum şi prin tendinţa altora de a manifesta o exigenţă exagerată şi nejustificată în notare. starea de moment. Dintre modalităţile de corectare a intervenţiei factorilor perturbatori în evaluare menţionăm: • Conştientizarea de către profesori a prezenţei acestor fenomene psihice şi evitarea lor. cel slab este defavorizat. • Corectarea lucrărilor de către mai mulţi profesori. • Efectul de “contrast” se exprimă prin faptul că examinarea unui elev bun după unul slab sau invers influenţează aprecierea profesorului. folosind notele pentru a intimida elevii. 9 .determină în acest caz apariţia fenomenului şi distorsionarea percepţiei profesorului asupra elevilor. • Practicarea unei evaluări transparente (comunicarea criteriilor.) • Efectul ”proiecţiei” este determinat de tendinţa profesorului de a pretinde. • Efectul de “ordine” se caracterizează prin faptul că profesorul manifestă severitate crescută la începutul anului. prin transfer. ca elevii să manifeste interes şi preocupări asemănătoare cu ale lui. faţă de domeniul de studiu sau faţă de alte domenii. Cel bun primeşte puncte în plus. • Evitarea prejudecăţilor. Pot interveni şi alţi factori. • Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor. • Verificarea ritmică a elevilor. prin compararea rezultatelor care survin imediat în timp şi spaţiu.