EVALUAREA Cuprins: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Docimologia – ştiinţa evaluării Funcţiile evaluării Formele de evaluare a rezultatelor şcolare Metode şi tehnici de evaluare Testul docimologic Notarea Erori în evaluare 1. Docimologia – ştiinţa evaluării Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componentă esenţială a procesului de învăţământ, care furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia. Evaluarea, prin implicaţiile ei, depăşeşte cadrul strict al procesului didactic şi al şcolii. Atunci când evaluăm elevii, evaluăm de fapt şi profesorii şi calitatea procesului didactic, a instituţiei şcolare, a sistemului educativ în ansamblul său. Docimologia este ştiinţa care studiază procesul de elaborare şi de aplicare a probelor de evaluare, modul de desfăşurare a examenelor, sistemele de notare, comportamentele examinatorilor şi ale celor examinaţi. Punctul de pornire al acestei ştiinţe este lucrarea „Examene şi docimologie”(1963) elaborată de Henri Pieron (1881-1964), cunoscut psiholog şi pedagog francez. În ţara noastră, acest domeniu al ştiinţei a fost dezvoltat de către Vasile Pavelcu în lucrarea „Principii de docimologie”(1968). Evaluarea didactică reprezintă o componentă a procesului de învăţământ care se constituie ca o acţiune psihopedagogică complexă, bazată pe operaţii de măsurare şi apreciere a rezultatelor activităţii instructiv-educative (procese, comportamente, performanţe), prin raportarea acestora la criterii prestabilite şi adoptarea unor decizii de ameliorare a procesului. Evaluarea include deci următoarele operaţii: • Măsurarea – constă în atribuirea de simboluri (scor, cifre, litere, calificative etc.) unor rezultate ale învăţării. Aceste simboluri se atribuie prin realizarea unei corespondenţe între calitatea şi cantitatea rezultatelor şcolare, pe de o parte, şi o scală de evaluare (etalon, standard), pe de altă parte. Trebuie precizat că performanţele cognitive şi psihomotorii se pretează la estimări cantitative, spre deosebire de cele de ordin afectiv-motivaţional, care sunt mai dificil de măsurat. • Aprecierea – constă în emiterea unei judecăţi de valoare în legătură cu rezultatele constatate. Rezultatele primesc o valoare individuală, reprezintă progres, stagnare sau chiar regres pentru elevi, în funcţie de valoarea rezultatelor anterioare, în funcţie de efortul intelectual sau fizic depus pentru obţinerea lor, în funcţie de aşteptările elevilor înşişi sau de aşteptările celor din jur. Se fac aprecieri de genul „foarte bine, bine, insuficient”, se adresează laude, observaţii critice, încurajări, recomandări. • Decizia – prelungeşte actul aprecierii într-o notificare, caracterizare, hotărâre, recomandare, vizând adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele următoare.

1

Formele de evaluare a rezultatelor şcolare După momentul în care se realizează pe parcursul unui demers didactic. O evaluare eficientă trebuie să realizeze următoarele sarcini:  să arate profesorilor dacă au fost atinse obiectivele curriculare. Funcţia motivaţională . iar pentru a fi eficientă trebuie să deţină: • obiective clar definite. Această evaluare este necesară în vederea proiectării activităţii ulterioare. an. se realizează prin teste diagnostice de cunoştinţe. permite explicarea obţinerii rezultatelor respective. la structura conţinutului. autoevaluarea în raport cu obiectivele propuse. 4.  să ajute profesorii să realizeze o diagnoză a progresului elevilor. este o modalitate de recompensare sau de sancţionare a elevilor. care vizează eficienţa învăţământului analizată prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare.  să furnizeze feed-back-ul către părinţi. iar rezultatele vor fi comparate cu obiectivele perioadei de instruire care a fost evaluată. de randament. pe parcursul procesului de instruire. Funcţiile evaluării 1. la adoptarea unor modalităţi eficiente de acţiune corectivă. 3. 2. teste de capacitate. se realizează prin: teste de aptitudini. Se poate desfăşura prin probe orale. punctele tari şi slabe ale celor examinaţi.  să ajute profesorii să adapteze sarcinile date elevilor la posibilităţile acestora. psihologice. ciclu de învăţământ) cu scopul de a identifica nivelul pregătirii elevilor. Funcţia diagnostică . scrise.stabileşte nivelul atins. 2. • metode şi tehnici eficiente şi moderne. distingem trei forme ale evaluării:  Evaluarea iniţială se realizează la începutul unei perioade de instruire (semestru.realizează clasificarea.  Evaluarea continuă (formativă) se desfăşoară sistematic. pedagogul Ausubel făcea următoarea afirmaţie: „ceea ce influenţează cel mai mult învăţarea sunt cunoştinţele pe care elevul le posedă la plecare. teste de abilităţi. Asiguraţi-vă de ceea ce ştiu elevii şi instruiţi-i în consecinţă”.stimulează autocunoaşterea. 3. iar rezultatele se raportează la obiectivele operaţionale ale fiecărei activităţi în parte. Funcţia de selecţie .Evaluarea didactică este parte componentă a evaluării pedagogice. se realizează sub formă de feed-back oral sau sub formă de raport scris. se realizează prin teste standardizate. a cauzelor. orale sau practice. autoaprecierea. Această formă de evaluare este integrată organic în structura demersului de predare-învăţare şi permite verificarea elevilor din toată materia. recuperativă dacă este cazul.stabileşte zonele performanţei viitoare a elevilor.  să orienteze elevii în alegerea celor mai bune căi de afirmare. probe practice. Referitor la importanţa evaluării iniţiale. 2 . • metode de investigare şi comunicare a rezultatelor şcolare pentru fiecare elev/student. ierarhizarea elevilor într-o situaţie de examen sau de concurs. Evaluarea nu poate fi separată de instruire şi de învăţare. a condiţiilor care le-au favorizat. Funcţia prognostică . prin probe scrise. permite identificarea strategiilor de ameliorare a rezultatelor şi a procesului didactic.  să ajute profesorii să-şi evalueze propria activitate. deoarece oferă indicii referitoare la obiectivele ce se pot stabili.  să determine o autoevaluare corectă din partea elevilor.

referatul. În funcţie de sistemul de referinţă privind emiterea judecăţilor de valoare asupra rezultatelor. an. examene de admitere) 4. se identifică sugestii pentru conceperea viitoarelor activităţi didactice. precum şi datorită importanţei pe care o au rezultatele acestor evaluări finale. se produce o ierarhizare.  Evaluare normativă – presupune compararea. semestru. În funcţie de agenţii evaluării.  Evaluare globală – întreaga materie. eliminarea confuziilor. sumativă) are loc la finele unei etape de instruire (capitol. confirmarea prestaţiilor. distingem:  Evaluarea criterială – bazată pe obiective. ciclu de învăţământ). iar rezultatele se raportează la standarde minimale şi maximale. în care se utilizează instrumente speciale de evaluare. probe orale. dispoziţia de moment.  Evaluare subiectivă – este generată de mai mulţi factori: intuiţia profesorului. alternative şi complementare: observarea curentă a elevului în timpul activităţii. o clasificare şi selectare a elevilor. În funcţie de rezultate. Datorită conţinutului vast care este supus evaluării. atmosfera din clasă. de obicei elevii au atitudini de nelinişte şi stări de stres. testul. a gradului de îndeplinire a obiectivelor. Numai utilizarea complementară a celor trei forme de evaluare este de natură să asigure un proces evaluativ eficient şi continuu. În funcţie de cantitatea de materie verificată. Se realizează prin lucrări de control. la examenele de admitere). clasificarea elevilor dintr-o clasă (de exemplu. proiectul. impresiile despre elevi. evaluarea realizată de cadrul didactic de la clasă)  Evaluare externă – atunci când în actul evaluativ sunt implicate alte persoane şi instituţii decât cele care au asigurat predarea (de exemplu concursuri. scurtând astfel intervalul între evaluarea rezultatelor şi perfecţionarea activităţii. portofoliul. au loc momente de reflecţie (asupra eficienţei practicilor de predare şi de învăţare). 3 . putem distinge:  Evaluare parţială – secvenţe din materie. de bacalaureat şi permite realizarea unui bilanţ în legătură cu nivelul pregătirii elevilor şi în legătură cu calitatea procesului de instruire realizat.asigură corectarea imediată a erorilor. Rezultatele se compară cu obiectivele generale ale disciplinei sau ale ciclului şcolar respectiv. aspectul prioritar îl constituie stabilirea standardului minim acceptat. integrat activităţilor de predare şi învăţare. apar două forme:  Evaluare internă – atunci când cel care realizează evaluarea este implicat în activitatea de instruire (de exemplu. a performanţei care reprezintă pragul de reuşită a unui elev într-o anumită situaţie educaţională (de exemplu la Bacalaureat) . Metode şi tehnici de evaluare • • Metodele de evaluare pot fi considerate: tradiţionale: probe scrise.  Evaluarea finală (cumulativă. teze. examene de capacitate. decât pentru seriile următoare de elevi. Se cultivă astfel capacitatea de autoevaluare la elevi. În funcţie de criteriul obiectivităţii în notare. Permite adoptarea din mers a unor măsuri de ameliorare a procesului didactic şi presupune cunoaşterea promptă de către elevi a rezultatelor. lipsa criteriilor explicite. ierarhizarea. apar două forme ale evaluării:  Evaluare obiectivă – reprezintă situaţia ideală. Acest tip de evaluare nu mai permite ameliorarea procesului didactic. probe practice.

cu condiţiile pe care le au pentru a realiza aceste probe (aparate. dar însoţeşte toate celelalte metode de evaluare şi are o importanţă majoră în acordarea notelor. Observaţia curentă se referă la urmărirea sistematică a modului de participare a elevilor la desfăşurarea activităţilor didactice. stilul de lucru. erorile.a. cât şi în cadrul evaluării finale. portofoliul arată ca o colecţie de lucrări ale elevilor. sinteză. care pot creşte obiectivitatea evaluării. Această metodă nu se finalizează de obicei cu notarea elevilor. sculptură. materiale grafice ş. Lucrările de control curente sunt de obicei neanunţate şi verifică gradul de însuşire a materiei din lecţia de zi. comentariile profesorului asupra rezolvării sarcinilor. teme pentru acasă. Astfel. prezenţa unui comportament nonverbal de susţinere şi încurajare a elevilor. Referatul poate fi utilizat atât în evaluarea continuă. conceperea planului lucrării. realizarea de conexiuni între informaţii. alcătuită cu scopul de a indica eforturile. Referatul este un instrument care permite aprecierea activităţii de învăţare a elevilor . dificultăţile. a capacităţii elevilor de a aplica anumite cunoştinţe teoretice pentru rezolvarea unor situaţii practice. mai ales la elevii mai mari. Într-un portofoliu se pot include: mostre din probele de evaluare. la disciplinele tehnice în ateliere. Portofoliul cuprinde totalitatea produselor pe care elevii le elaborează pe parcursul unor experienţe de învăţare (semestru. capacitatea de sistematizare şi ordonare a conţinuturilor şi progresul înregistrat de aceştia în abordarea uneia sau mai multor discipline. creativitatea. Elevii elaborează şi exprimă idei în scris. prin care se urmăreşte cantitatea şi calitatea cunoştinţelor.a. răspunsuri la chestionare.Chestionarea orală constă într-un dialog între profesor şi elevi. Verificarea scrisă reprezintă o modalitate mai economică de evaluare. argumentare. notarea aspectelor relevante. 4 . de la un an şcolar la altul. desen. an şcolar) într-un domeniu. Eficienţa acestei metode depinde de: claritatea şi logica întrebărilor. la disciplinele unde se efectuează lucrări de laborator. Elevii trebuie să fie informaţi în legătură cu tematica lucrărilor practice. mostre ale activităţii elevilor la clasă sau acasă. documentarea (selectarea surselor. Prin elaborarea referatului elevii îşi însuşesc informaţii. Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului. proiecte sau investigaţii individuale sau de grup. fără intervenţia profesorului. capacitatea de selecţie şi de utilizare a conţinuturilor pentru a rezolva sarcini mai complexe. interesul/dezinteresul manifestat. poate lua forma unei sinteze tematice din mai multe lucrări sau a unei investigaţii ştiinţifice independente. de numărul de elevi. tehnoredactarea. nivelul însuşirii limbajului de specialitate. parcurgerea materialelor. diversitatea întrebărilor.a. concluzii ale vizitelor sau excursiilor. maşini. de specificul disciplinei ş. prelucrarea personală a informaţiilor). formularea titlului. evidenţiind: contribuţia elevilor pe parcursul activităţii. a deprinderilor formate. pentru că presupune existenţa unei maturizări intelectuale. disciplina etc. redactarea referatului. alte resurse). calitatea muncii independente. la muzică. urmărindu-i progresul de la un semestru la altul. din punct de vedere al timpului necesar. Probele practice se desfăşoară la educaţie fizică. interpretare ş. îşi formează şi exersează abilităţi intelectuale (analiză. gradul de implicare.). fişe de autoevaluare. cu baremele de notare. acordarea timpului necesar pentru elaborarea răspunsului. concentrarea atenţiei. modul de realizare a sarcinilor de învăţare. modelaj. referate. iar tezele sunt lucrări semestriale ce urmăresc evidenţierea capacităţii de sinteză a elevilor. Examinarea prin probe practice se referă la verificarea priceperilor şi deprinderilor formate în contextul diferitelor discipline de studiu. la practică pedagogică. Etapele elaborării unui referat sunt: delimitarea temei. adresarea de întrebări ajutătoare. interesul manifestat. Opţiunea profesorului pentru chestionarea orală depinde de scopurile evaluării. Pentru uşurarea procesului de observare a elevilor se poate apela la fişe de observare. de timpul disponibil. prezentarea şi valorificarea referatului. maniera de colaborare cu colegii.

permit realizarea de comparaţii între elevi numai la nivelul clasei. asupra cărora urmează să se facă verificarea. colecţii de roci. măsoară realizarea obiectivelor generale ale unei discipline. timp în care elevul se consultă permanent cu profesorul şi se încheie tot în clasă. Obiectivele didactice ale testului trebuie să fie formulate clar şi concis. a produsului realizat.a. confecţionarea unor obiecte ş. de durată. să exprime finalitatea actului de învăţare şi să exprime comportamente măsurabile. au norme ce permit raportarea performanţelor unui elev la un grup de referinţă (chiar la nivel naţional). identificând progresele realizate în abordarea temei. ierbare. de o grilă de corectare şi notare. se administrează în condiţii standard. pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). care implică multă muncă şi efort intelectual. care permit determinarea gradului de asimilare a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. Examinatorul va urmări să includă principalele elemente de 5 . modul de lucru. alcătuirea unor mape cu material didactic.Proiectul presupune elaborarea unei lucrări cu caracter teoretic sau aplicativ pe baza unei teme date. construirea de insectare. stimulând motivaţia elevilor de a continua munca. formată dintr-un ansamblu de sarcini de lucru (itemi). eventual şi prin începerea rezolvării acesteia. Un test de evaluare este însoţit de un barem. Realizarea proiectului începe în clasă. mulaje. se continuă acasă pe parcursul a mai multor zile sau săptămâni. Testul de evaluare a cunoştinţelor (docimologic) Testul docimologic este o probă standardizată de examinare şi notare. De regulă se construieşte un tabel de corespondenţă între obiectivele operaţionale şi itemi pentru a se evita situaţia în care un obiectiv operaţional nu este prevăzut cu nici un item sau în care itemii prevăzuţi nu sunt suficienţi şi revelatori pentru verificarea comportamentelor urmărite de examinator prin obiectivele operaţionale stabilite. calitatea produselor. maniera de prezentare Testul de evaluare este o probă complexă. pentru ca proba de verificare respectivă să producă efectele pozitive asupra învăţării ea trebuie să asigure o concordanţă deplină între conţinuturile învăţării şi obiectivele propuse. care permit determinarea gradului de însuşire a cunoştinţelor de către elevi sau a nivelului de dezvoltare a unor capacităţi. prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute şi. dacă este cazul. Sarcina profesorilor este de a planifica. • Teste elaborate de profesori – măsoară obiective particulare. Este o activitate amplă. Proiectul poate fi realizat individual sau în grup şi se poate concretiza în: elaborarea de referate şi articole. dificultăţile întâmpinate. Există două tipuri de teste docimologice: • Teste standardizate – elaborate de experţi. 5. Pentru evaluarea proiectelor se pot lua în considerare: cercetarea de ansamblu. case video cu înregistrarea unor evenimente. Paralel cu stabilirea obiectivelor are loc conceperea şi selecţionarea problemelor reprezentative pentru întreaga materie. construirea unor machete. stabilite de fiecare profesor. prin definirea şi înţelegerea sarcinii. organiza şi monitoriza activitatea elevilor. Elaborarea unui test docimologic presupune parcurgerea mai multor etape: a) Precizarea obiectivelor didactice ale testului Această etapă este necesară deoarece. pe baza unor măsurători şi aprecieri riguroase. nu cuprind specificarea condiţiilor de aplicare a testului. ceea ce asigură condiţii pentru o evaluare obiectivă.

de discriminare.subiect . d) stabilirea felului propoziţiilor (. într-o formă pozitivă (nu printr-o negaţie) şi trebuie să solicite la maxim gândirea elevului.” „Puneţi semnul “+” în dreptul afirmaţiilor pe care le consideraţi corecte şi semnul “-“ în dreptul celor false: a). de prelucrare originală a unor informaţii).conţinut care.parte de propoziţie .pronume .figură de stil . c) sublinierea predicatelor şi numerotarea lor (…). vor fi distribuite pe unităţi de conţinut bine delimitate.)” • • 6 .gen dramatic . Metafora este o figură de stil.comedie . Această distribuire este necesară pentru a doua etapă şi anume stabilirea numărului de itemi (întrebări) corespunzător fiecărei unităţi de conţinut. la rândul lor. de rapiditate.” • Itemi cu alegere multiplă Exemplu: „Mihai Eminescu s-a născut în: a) 1849 b) 1850 c) 1852 d) 1889” Itemi “pereche” Exemplu: „Fiecărui termen din partea stângă îi corespunde un termen din partea dreaptă. b).epitet . Itemul se formulează clar şi concis. Unii miniştri \ miniştrii sunt preocupaţi şi de problemele protecţiei sociale.parte de vorbire .meditaţie” Itemi de ordonare Exemplu: „Aranjaţi etapele de analiză sintactică a frazei în ordinea potrivită. Elegia este o specie a genului epic.. Itemii utilizaţi se vor stabili în funcţie de tipul de test pe care îl aplicăm elevilor (de învăţare. b) delimitarea propoziţiilor (…). Stabiliţi corespondenţa prin săgeţi: . b) Formularea itemilor Această etapă este cea mai anevoioasă şi de modul în care este îndeplinită depinde întreaga activitate de evaluare. scriind în paranteză cifra corespunzătoare: a) încercuirea cuvintelor de legătură (elementelor subordonatoare) (…). Cele mai frecvente tipuri de itemi folosite în testele docimologice sunt:  Itemi obiectivi. da/nu. Itemul constă dintr-o întrebare (sau o problemă) formulată astfel încât să corespundă conţinuturilor de învăţământ examinate şi obiectivelor didactice stabilite. de tip “închis”: • Itemi cu răspuns binar (de tipul corect/greşit . adevărat/fals) Exemple: „Subliniaţi varianta corectă în următoarele contexte: a). b). Se recomandă să fii \ să fi precaut în rezolvarea tuturor problemelor.

……… feminin ……… • Itemi de tip „întrebări structurate” Exemplu: „Formularea obiectivelor operaţionale de către profesori reprezintă o etapă fundamentală în proiectarea unei lecţii.... Administrarea testului docimologic reclamă respectarea următoarelor cerinţe: familiarizarea elevilor....” „Formele educaţei sunt .”  Itemi subiectivi.. de tip „deschis": Itemi cu răspuns construit de elev Exemplu: „Enumeraţi părţile de vorbire neflexibile.......... stabilirea modului în care se va acorda punctajul pentru fiecare item... b) Prezentaţi trei cerinţe ce trebuie respectate în elaborarea obiectivelor operaţionale..” Itemi cu răspuns de completare (propoziţii lacunare) Exemplu: „Obiectul de studiu al pedagogiei este ....• •  Itemi semiobiectivi: Itemi cu răspuns scurt Exemplu: „Defineşte educaţia. ” Substantiv ….. ……….” Itemi de tip eseu Exemplu: „Metafora între teorie şi reprezentare la Lucian Blaga” • • - Alcătuirea scalei de evaluare a testului A treia etapă o constituie alcătuirea scalei de evaluare a testului......... - 7 . care cuprinde: rezolvarea corectă a sarcinilor prevăzute de itemi. Număr Plural ……… ……….. acuzativ ………. c) Formulaţi un obiectiv operaţional după procedura Mager... ………....” „ Identificaţi cauzele scăderii randamentului şcolar al unui elev. studenţilor cu ideea de testare şi cu diferitele modalităţi de utilizare a testelor docimologice.. a) Definiţi obiectivul operaţional..” Itemi de tip desene lacunare Exemplu: „Completaţi în schema de mai jos categoriile gramaticale ale substantivului: …….... identificarea performanţei maxime specifice şi a performanţei minime admise..” „Enumeră formele educaţiei.....

Astfel. 6. asigurarea unor condiţii identice de aplicare a testului pentru toţi elevii (condiţii ergonomice minime). aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită a elevilor. cu bile colorate. la standardele naţionale etc. Astfel. „Satisfăcător”. multiplicarea testului în condiţii de păstrare a secretului asupra itemilor. factorul personal). ). b) prin raportarea la standarde unice (criteriile de apreciere vor fi raportate la obiectivele operaţionale ale lecţiei/activităţii respective. • Efectul “Pygmalion” se mai numeşte şi “efectul de anticipare” întrucât aprecierea rezultatelor obţinute de unii elevi este puternic influenţată de părerea favorabilă sau nefavorabilă pe care profesorul şi-a format-o anticipat despre capacităţile acestora. Profesorul poate fi influenţat de fizicul elevului. „Bine”. cu aprecieri formulate în limba latină ( „Magna cum laudae”. „Nesatisfăcător”). în cazul în care nu se folosesc teste deja standardizate. Erori în evaluare 8 Efectul “halo” este fenomenul de subiectivitate în notare care se manifestă fie prin subaprecierea fie prin supraaprecierea rezultatelor şcolare ale elevilor. sistemele de notare utilizate în practica şcolară sunt deosebit de variate. forma de exprimare. ca efect al influenţei pe care impresia generală asupra elevului o poate avea asupra notei acordate. cu diplomă de merit. de notele de la alte discipline. Întrucât nota. Notarea - Notarea reprezintă actul de decizie a profesorului faţă de rezultatele obţinute de elevi. Cel mai utilizat sistem de notare este notarea pe bază de note exprimată în cifre. Cele mai cunoscute sisteme de notare sunt: prin cifre (de la 1-10). se exprimă prin semne (simboluri) convenţionale. Predicţiile • 8 . Există trei modele fundamentale de realizare a notării: prin raportare la grup (a ceilalţi membri ai clasei şi la nivelul de exigenţe stabilit pentru aceştia). c) notarea individualizată (raportarea rezultatelor obţinute de elevi la rezultatele anterioare ale acestora ). astfel încât aproximativ 80% din cei testaţi să poată rezolva integral testul. la disciplinele exacte se utilizează notarea după bareme ( se bazează pe atribuirea unui punctaj fix pentru fiecare secvenţă îndeplinită). prin calificative („Foarte bine”. prin sistemul binar (Admis sau Respins). „Cum laudae”). Notarea se realizează şi în raport cu specificul disciplinei în cadrul căreia se realizează evaluarea. la cerinţele programei. ca apreciere sintetică a performanţelor şcolare. în timp ce la disciplinele umaniste este mult mai eficientă notarea analitică ( în cadrul acesteia se stabilesc punctaje diferite pentru nivelul de cunoştinţe. prin litere. a) 7. de impresiile altor profesori etc.- - calcularea duratei de desfăşurare a unui test.

cum ar fi oboseala examinatorului. • Asigurarea anonimatului probelor scrise. • Ecuaţia personală a examinatorului constă în atitudini diferite de la un examinator la altul. în timp ce altul este impresionat de conformitatea cu informaţia predată. precum şi prin tendinţa altora de a manifesta o exigenţă exagerată şi nejustificată în notare. La fel se comportă şi în cadrul examenului: exigent la început şi indulgent la sfârşit. prin compararea rezultatelor care survin imediat în timp şi spaţiu.determină în acest caz apariţia fenomenului şi distorsionarea percepţiei profesorului asupra elevilor. • Schimbarea ordinii lucrărilor şi recorectarea lor. • Verificarea ritmică a elevilor. • Diversificarea metodelor şi instrumentelor de evaluare. ca elevii să manifeste interes şi preocupări asemănătoare cu ale lui. faţă de domeniul de studiu sau faţă de alte domenii. prin transfer. • Practicarea unei evaluări transparente (comunicarea criteriilor. • Evitarea prejudecăţilor. • Efectul de “ordine” se caracterizează prin faptul că profesorul manifestă severitate crescută la începutul anului. Profesorul nu judecă elevul obiectiv. Cel bun primeşte puncte în plus. 9 . starea de moment. iar spre sfârşitul anului devine indulgent. • Efectul de “contrast” se exprimă prin faptul că examinarea unui elev bun după unul slab sau invers influenţează aprecierea profesorului. De exemplu. ci aşteaptă semne că împărtăşesc aceleaşi pasiuni. cel slab este defavorizat.a. • Raportarea în evaluare la obiectivele propuse.) • Efectul ”proiecţiei” este determinat de tendinţa profesorului de a pretinde. utilizarea baremelor de corectare). • Eroarea individuală constantă se manifestă prin tendinţa unor cadre didactice de a fi foarte generoşi în aprecierea elevilor. • Recurgerea la examene externe (cu evaluatori din alte instituţii). • Corectarea lucrărilor de către mai mulţi profesori. folosind notele pentru a intimida elevii. Pot interveni şi alţi factori. Dintre modalităţile de corectare a intervenţiei factorilor perturbatori în evaluare menţionăm: • Conştientizarea de către profesori a prezenţei acestor fenomene psihice şi evitarea lor. • Dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a elevilor. un profesor apreciază în mod special originalitatea unui răspuns. capriciile ş.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful