INSTITUTUL BANCAR ROMAN

CURSUL DE PERFECTIONARE:

ADMINISTRATOR CREDITE

PERIOADA:

OCTOMBRIE DECEMBRIE 2012

MODULUL:

MONITORIZAREA CREDITELOR

TEMA LUCRARII: RESTRUCTURAREA

VS. EXECUTAREA SILITA

A GARANTIILOR IPOTECARE IN CAZUL DEBITORILOR PERSOANE FIZICE

ABSOLVENT: CRACIUN

ALEXANDRA

Aceasta lucrare are scopul de a evidentia importanta gasirii unei solutii avantajoase atat pentru creditorul constituitor al ipotecii instituite asupra unui bun imobil, care se confrunta cu riscul de a nu isi mai recupera integral creanta, cat si pentru debitorul persoana fizica care are in proprietate imobilul constituit garantie, insa se afla intr-o situatie financiara dificila, situatie intervenita pe parcursul perioadei de creditare. Elementul cheie in gasirea unei solutii avantajoase atat pentru banca cat si pentru client este identificarea problemei din timp, adica a situatiei financiare delicate in care a ajuns clientul. Aceasta identificare este posibila numai printr-un proces complex si amanuntit de monitorizare, process menit sa construiasca o relatie bazata pe comunicare continua si de buna-credinta intre banca si client. Asadar, clientul trebuie sa inteleaga importanta aducerii la cunostinta bancii a faptului ca se confrunta cu probleme financiare, pentru a fi evitata solutia radicala de recuperare a creantei prin executare silita. Executarea silita reprezinta o situatie nedorita in egala masura de catre mai multe parti: De catre insasi institutia de credit, fiind o procedura indelungata, costisitoare si nu intotdeauna indestulatoare; De catre debitorul persoana fizica, in majoritatea cazurilor garantia fiind chiar locul de domiciliu; De catre tertul adjudecatar, care poate fi nevoit sa suporte riscul unei suspendari a executarii silite, suspendare ce implica blocarea sumelor achitate cu titlu de cautiune, sau chiar riscul desfiintarii tuturor actelor de executare silita in urma contestatiilor formulate de catre debitor sau de catre alti terti interesati; De catre viitorul proprietar, care poate fi un tert sau chiar banca care adjudeca in contul creantei.

In cele ce urmeaza, voi face o scurta prezentare a modului in care se ajunge la executare silita, pentru a sublinia dezavantajele acestei metode de recuperare a creantelor. In primul rand, clientul nu mai plateste ratele la credit. In primele luni de la incetarea platilor, banca trimite, in mod normal, mai multe notificari scrise la adresele declarate ale debitorului si ale altor parti implicate in contractul de credit, precum codebitori si giranti. Totodata, reprezentantii bancii pot efectua vizite la domiciliu pentru recuperarea creditului sau banca poate recurge la serviciile unor agentii specializate de colectare. Dupa aproximativ 90 de zile de la data incetarii platilor la credit, banca poate ceda contractul de credit unei firme de recuperare a datoriilor sau poate demara, pe cont propriu, procedura de executare silita. Contractul de credit constituie titlu executoriu, ceea ce inseamna ca executorul se poate indrepta impotriva tuturor bunurilor mobile si imobile din proprietatea clientului, prezente si viitoare, pana in momentul stingerii creantei. Pretul de incepere a licitatiei scade cu 25% fata de pretul pietei. Daca la primul termen de licitatie banca nu reuseste sa vanda imobilul la pretul stabilit de evaluator, la urmatoarele termene de licitatie pretul de incepere scade
2

pana cand locuinta este vanduta, ceea ce inseamna ca institutia de credit nu isi va recupera intreaga creanta, insa, are optiunea de a continua executarea sau de a stopa creanta. Executarea silita are multe etape, fiind o procedura care se intinde pe o perioada indelungata, perioada in cadrul careia se organizeaza mai multe termene de licitatie (ideal ar fi ca imobilul sa fie adjudecat inca de la primul termen de licitatie, insa acest lucru se intampla destul de rar). In unele cazuri, creditorul este nevoit sa adjudece in contul creantei, situatie care presupune costuri suplimentare cu publicitatea pentru gasirea unui cumparator si cu intretinerea si administrarea imobilului pana la vanzare. Executarea silita, ca ultima faza a procesului civil si una din formele de manifestare a actiunii civile, este guvernata de principiul disponibilitatii. Executare silita precum si celelalte acte de executare care sunt de competenta executorului judecatoresc se indeplinesc la cerere, daca legea nu dispune altfel . Aceasta inseamna ca executarea silita se poate declansa, in principiu, numai la cererea creditorului sau a mostenitorilor acestuia. Prin urmare creditorul va trebui sa sesizeze organul de executare printr-o cerere, la care este obligat sa depuna titlul executoriu in original, in baza caruia urmeaza sa se faca urmarirea. Dupa obtinerea incuviintarii executarii silite executorul judecatoresc va incepe executare silita, fiind obligat, conform legii si contractului incheiat cu creditorul, sa faca toate actele de executare cerute de creditorul urmaritor. Conform principiului disponibilitatii tot creditorul este cel care va alege forma de executare, respectiv daca va dori ca executorul judecatoresc sa faca acte de urmarire mobiliara, imobiliara sau poprire, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor, sau a altor sume acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare. Deci, avem de o parte executorul judecatoresc, auxiliar al justitiei care este investit de stat in scopul de a impune realizarea intocmai a dispozitiilor cuprinse intr-o hotarare judecatoreasca sau intr-un alt titlu executoriu, iar de cealalta parte creditorul, acea persoana careia i s-a eliberat un titlu executoriu si care doreste sa isi valorifice creanta pe care acest inscris o constata. Atat timp cat creditorul a declansat procedura executionala prin cererea de executare silita adresata executorului judecatoresc, acesta trebuie sa fie diligent deoarece printr-o indelungata lipsa de staruinta in executarea silita, se considera ca a pierdut orice interes in solutionarea cererii sale, intervenind astfel perimarea executarii silite, sanctiune procesuala care consta in desfiintarea tuturor actelor de executare indeplinite in dosarul executional. In redactarea actuala, art. 389 alin. 1 C. pr. civ. precizeaza ca: Daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei. Unii creditori considera ca fiind mai mult decat suficient sa formuleze si sa depuna la executorul judecatoresc cererea de executare silita, sa avanseze onorariul executorului judecatoresc si cheltuielile de executare, fara sa mai participe in continuare la desfasurarea urmaririi silite. Dar potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executarea silita si celelalte acte de executare ()
3

se indeplinesc la cerere (). Rezulta din textul legii ca, pentru a efectua orice act de urmarire, executorul judecatoresc trebuie sa fie investit cu o cerere prin care creditorul sa-i solicite indeplinirea actului respectiv. De asemenea, creditorul ia cunostinta despre diligenta de care trebuie sa dea dovada in executarea silita inceputa si din cuprinsul contractului pe care il incheie cu executorul judecatoresc, in sensul ca i se aduce la cunostinta faptul ca organul de executare este imputernicit, in urma cererii facute de creditor, sa procedeze la efectuarea actelor de executare solicitate de creditor. Potrivit dispozitiilor art. 129 alin. (1) C. pr. civ.: Partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procesuale conform dispozitiilor art. 723 alin.1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile. De asemenea, executorul judecatoresc nu poate ordona din oficiu efectuarea unei executarii silite exceptandu-se, bineinteles, situatiile in care actele procedurale de executare silita se fac din oficiu , acesta nu se poate substitui creditorului sau partilor din executarea silita, nu poate efectua acte de executare decat daca creditorul ii va cere. Actele de executare pe care executorul judecatoresc este obligat sa le efectueze urmare a investirii cu o cerere de executare sunt acele acte procedurale prin care se marcheaza o etapa in cadrul procedurii executionale, cum ar fi somatia de plata, procesul-verbal de situatie, procesele-verbale incheiate conform prevederilor art. 388 C. pr. civ. , comunicarea infiintarii popririi, publicatia de vanzare, indreptarea unei erori materiale etc. In privinta rolului activ, executorul judecatoresc si-l poate manifesta doar in masura in care a fost sesizat cu o cerere de executare din partea creditorului, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute in titlul executoriu sau cu o cerere facuta de debitor (numirea unui expert contabil, tehnic, indreptarea de eroare materiala etc.) sau de catre alte persoane interesate, rol activ exercitat de catre executor in vederea respectarii dispozitiilor legii si a drepturilor partilor implicate in executare. Este cunoscut faptul ca o parte a creditorilor urmaritori care au pornit in executarea silita, avand deja constituit un dosar de executare, formuleaza periodic cereri de continuare a executarii silite, fara sa precizeze exact actul de urmarire pe care il vor indeplinit de catre executorul judecatoresc (de ex.: cererea pentru efectuarea unei expertize tehnice sau contabile, actualizarea creantei din titlu , modalitatea de urmarire etc.) cu putin inaintea implinirii termenului de 6 luni, tocmai pentru a impiedica sa opereze perimarea de drept. Consider ca, din punct de vedere legal, aceasta nu este o practica corecta a creditorului urmaritor, practica care trebuie sanctionata de catre instanta de executare, evident in masura in care aceasta este sesizata de orice parte interesata, (deoarece perimarea de drept nu poate fi constatata din oficiu de catre instanta), cu desfiintarea executarii silite, urmare a constatarii perimarii de drept. Scopul legii, acela de a realiza grabnic dispozitiile cuprinse in titlul executoriu, se realizeaza prin acte firesti de urmarire. Aceasta inseamna ca, odata declansata urmarirea, creditorul urmaritor va trebui sa se implice in
4

activitatea executionala conform prevederilor art. 129 alin. (1) C. pr. civ. , iar nu sa se limiteze doar la a depune periodic cereri de continuare a executarii silite, cereri pe care executorul judecatoresc uneori doar le inregistreaza si le depune in dosarul de executare fara sa faca niciun act efectiv de urmarire. Daca creditorul urmaritor a formulat periodic cereri de continuare a executarii silite, de fiecare data cu putin timp inaintea implinirii termenului de 6 luni, aceasta nu este de natura a impiedica perimarea sa opereze de drept, intrucat, pe de o parte, cererea de continuare a executarii silite nu constituie prin ea insasi act de executare (a nu se confunda cu cererea de executare silita in baza careia incepe executarea silita care, intr-adevar, are caracter de act de executare silita , iar pe de alta parte, creditorul are la indemana un mijloc procesual pentru obligarea executorului sa continue executarea silita, in masura in care acesta ar refuzat sa o faca, respectiv plangerea prevazuta de art. 53 din Legea nr. 188/2000 . Desi in Codul de procedura civila nu este prevazuta in terminis o definitie a notiunii de act de executare sunt de parere ca sfera continutului acestei notiuni poate fi stabilita foarte usor daca avem in vedere dispozitiile art. 388 C. pr. civ., conform carora Pentru toate actele de executare pe care le efectueaza, executorul judecatoresc este obligat sa incheie procese-verbale (). Consider ca prin act de executare se intelege orice operatiune juridica sau inscrisul care o constata , intocmit de catre executorul judecatoresc sau de organe sau persoane care indeplinesc atributii in acest sens, carora legea le confera consecinte juridice si prin care se urmareste, in conditiile legii, realizarea activitatii de executare silita si se marcheaza o etapa in cadrul acestei proceduri . Este adevarat ca instanta suprema, prin decizia de indrumare nr. 5/16.06.1966 , a solutionat controversa provocata in doctrina, legata de efectul cererii de executare, stabilind ca ea are caracter intreruptiv al cursului prescriptiei. La fel de adevarat este faptul ca actuala reglementare a pus capat definitiv oricarei discutii cu privire la efectul intreruptiv de prescriptie al cererii de executare , dar consider ca trebuie facuta o distinctie intre cererea de executare silita, prin care organul de executare a fost sesizat pentru inceperea executarii aceasta fiind asimilata cu o cerere de chemare in judecata si cererea de staruinta (de continuare) in executare, facuta periodic de catre creditor, cerere neurmata de alte acte efective de urmarire, prin care acesta nu solicita efectuarea unui anumit act de executare, ci doar ii aminteste executorului ca a fost investit la un moment dat cu o cerere de executare silita. Totodata, pentru judecarea unei cauze, legiuitorul nu a prevazut in niciun text de lege necesitatea unor cereri de continuare sau de staruinta in judecata prin care petentul, dupa ce a investit instanta cu cererea de chemare in judecata sa solicite din nou, prin diverse cereri sa se continue solutionarea litigiului pendinte. Consider ca cererea de continuare a executarii silite, formulata semestrial de creditor, cu putin inaintea implinirii termenului de 6 luni, nu are caracter intreruptiv al cursului perimarii de drept, in cazul ca aceasta nu este urmata de acte firesti de executare. Aceasta practica a unor creditori are ca scop sicanarea debitorului (care din varii motive nu isi indeplineste de buna voie obligatia stabilita prin titlul executoriu) si perpetuarea la nesfarsit a unei situatii care ar putea fi foarte bine finalizata, daca creditorul ar dori cu adevarat realizarea dreptului recunoscut prin
5

titlu ce se executa, prin formularea unei simple plangeri, pusa la dispozitie de legiuitor prin art. 53 din Legea nr. 188/2000 sau prin introducerea unei contestatii la executare conform prevederilor art. 399 alin. (1) teza finala C. pr. civ. Avand in vedere toate dezavantajele fazei de executare silita, revin la ideea de prevenire a unei astfel de situatii prin monitorizarea creditelor. Creditorul trebuie sa acorde o atentie deosebita evolutiei clientului debitor pe toata perioada contractului, astfel incat sa poata fi luate din timp masuri de remediere in vederea preintampinarii deteriorarii serviciului datoriei, astfel: verificarea modului in care debitorul utilizeaza suma imprumutata; verificarea modului in care debitorul pastreaza bunul imobil cu care a garantat; verificarea modului cum clientul respecta clauzele din contract; actualizarea permanenta a informatiilor referitoare la client si la credit.

Orice schimbare in modalitatea de plata practicata de catre client trebuie verificata. In cazul in care incep sa apara semnale de avertizare care pot indica o inrautatire a situatiei clientului, trebuie luate masuri. Aceste masuri pot imbraca forma a ceea ce se cheama restructurare. Bancile, stimulate de cresterea alarmanta a creditelor neperformante cu impact dramatic asupra profitabilitatii intregului sector bancar, au urmat indicatiile si au conceput o serie de scheme de restructurare. Mai mult, Ministerul Finantelor Publice a elaborat un Ghid pentru restructurarea extrajudiciara a imprumuturilor cu garantii imobiliare. Ghidul pentru restructurarea extrajudiciara a imprumuturilor cu garantii imobiliare indeamna debitorii sa contacteze bancile "in cel mai scurt timp posibil de la intervenirea situatiei de dificultate financiara", pentru identificarea unei solutii in interesul comun al partilor. Ghidul nu instituie un drept al imprumutatului la restructurarea imprumutului cu garantie ipotecara, fiecare mprumutator stabilindu-si propria politica de restructurare. Cele 12 principii prezentate in Ghid se vor aplica doar n cazul mprumutatilor aflati ntr-o dificultate financiara de natura sa afecteze sau sa duca la imposibilitatea executarii obligatiilor prevazute n contractul de mprumut cu garantie ipotecara. Solutiile aduse prin restructurare trebuie sa fie rezonabile pentru ambele parti, insa, se vor cauta, respectiv oferi solutii, doar daca clientul intelege importanta aducerii la cunostinta bancii a faptului ca se confrunta cu probleme financiare. Solutiile vor fi oferite in functie de natura temporara sau pe termen lung a cauzelor neachitarii la timp a ratelor, precum si a capacitatatii mprumutatului de a achita sumele restante ntr-un orizont de timp rezonabil. In functie de aceste date ale situatiei, imprumutatorul va decide daca va restructura sau nu imprumutul. Scopul restructurarii ar trebui sa fie in primul rand evitarea executarii silite, apoi crearea de conditii favorabile atat imprumutatului (care va fi ajutat sa ramburseze creditul, in ciuda situatiei sale financiare dificile), cat si imprumutatorului(care are posibilitatea de a-si recupera integral creanta, spre deosebire de rezultatul unei executari silite). As putea afirma faptul ca restructurarea are natura unei renegocieri a clauzelor initiale,desi ar avea caracter temporar, avand in vedere ca reprezinta un acord de vointa din partea ambelor parti (nou grafic de rambursare, realizabil si rezonabil, sustenabil, pe care sa si-l poata asuma att mprumutatul ct si mprumutatorul). Propunerea de restructurare trebuie sa aiba la baza un grafic de rambursare realizabil si rezonabil, conform metodei de restructurare agreate cu mprumutatul si prevazute n normele interne ale
6

mprumutatorului, astfel ca fiecare banca isi alege metoda de restructurare din moment ce in prezent nu exista nicio norma legala care sa reglementeze notiunea de restructurare, ci un simplu Ghid elaborat de Ministerul Finantelor Publice care cuprinde 12 principii elementare de respectat in procedura unei restructurari. Bancile au la dispozitie mai multe modalitati de restructurare: instituirea unei perioade de gratie; extinderea perioadei de creditare; modificarea datei scadente; micsorarea ratei; modificarea modului de rambursare a imprumutului; renuntarea la penalitati.

Ghidul elaborat de Ministerul Finantelor Publice mentioneaza faptul ca imprumutatorul poate aplica urmatoarele solutii: 1. mprumutatorul convine cu mprumutatul modificarea scadentei si/sau a sumei de plata a uneia/mai multor rate de mprumut n sold fara a se depasi durata initiala de acordare a mprumutului. mprumutatului i se permite, pentru o anumita perioada de timp, sa faca plati lunare ntr-un cuantum mai mic, urmnd ca n perioada urmatoare mprumutatul sa efectueze plati ntr-un cuantum sporit. Aceasta optiune de restructurare poate fi utilizata n cazul mprumutatilor care se confrunta cu o reducere temporara a veniturilor, nsa, pe termen lung, exista perspective de crestere a veniturilor, astfel nct sa si poata executa n continuare obligatiile rezultate din contractul de mprumut. 2. mprumutatorul convine cu mprumutatul cu privire la capitalizarea dobnzii sau a restantelor. Aceasta optiune implica de regula o prelungire a scadentei initiale a mprumutului. Aceste modificari pot fi utilizate n cazul mprumutatilor care ntmpina o situatie de reducere a veniturilor pe termen lung, dar care si pot ndeplini obligatiile aferente contactului de mprumut daca ar trebui sa achite rate cu un nivel mai scazut. O alta modificare a conditiilor contractuale o poate constitui modificarea tipului ratei dobnzii sau a cuantumului ratei dobnzii n sensul reducerii ratei lunare, pe o perioada limitata de timp sau pe ntreaga perioada de creditare. 3. mprumutatorul convine cu mprumutatul cu privire la refinantarea mprumutului care nregistreaza sume neachitate la scadenta printr-un alt mprumut. Contractul initial de mprumut va fi rambursat n baza unui nou contract de mprumut. Aceasta optiune permite mprumutatului de exemplu sa nlocuiasca un mprumut exprimat n euro cu un mprumut exprimat n lei sau pe o perioada extinsa daca politica de creditare a mprumutatorului o permite.

Dupa cum am mentionat mai sus, bancile au propriile norme interne care reglementeaza modalitatile de restructurare pe care le aplica. Dintre aceste modalitati, cele mai intalnite sunt rescadentarea, reesalonarea, refinantarea, cesiunea de creanta, subrogatia si novatia. Rescadentarea consta in modificarea scadentei si/sau a sumei de plata a uneia sau mai multor rate de credit in sold, fara a se depasi durata initiala de acordare a creditului.
7

Aceasta metoda se caracterizeaza, de regula, prin urmatoarele elemente principale:

incheierea unui act aditional la contractul de credit cu inserarea unor clauze specifice generarea unui nou grafic de rambursare mentinerea duratei de creditare initiale modificarea datelor de rambursare a ratelor de credit din scadentarul initial in cazul existentei unor sume restante, acestea pot fi incluse in soldul creditului, conducand la majorarea acestuia; posibilitatea acordarii unei perioade de gratie, in care clientul va achita numai dobanzile posibilitatea acordarii, in cazuri exceptionale, a unei perioade de gratie totala, in care clientul nu va plati rate de principal, comisioane si nici dobanzi aferente. Aceste sume vor fi platite la sfarsitul perioadei de gratie sau esalonat, prin includerea acestora, lunar, in soldul creditului; perceperea, eventual, a unui comision de restructurare fix la data semnarii actului aditional.

Reesalonarea consta in modificarea scadentei si/sau a sumei de plata a uneia sau mai multor rate de credit in sold cu depasirea duratei initiale de acordare a creditului si/sau incadrarea creditului in alta categorie, dupa caz (termen mediu, termen lung), dar fara a depasi durata maxima de creditare pentru produsul in cauza. Aceasta metoda se caracterizeaza, de regula, prin urmatoarele elemente principale:

depasirea duratei initiale de acordare a creditului se poate face cu incadrarea in perioada maxima de creditare pentru produsul respectiv; modificarea datelor de rambursare a ratelor de credit din scadentarul initial; in cazul existentei unor sume restante, acestea pot fi incluse in soldul creditului, conducand la majorarea acestuia; posibilitatea acordarii unei perioade de gratie, in care clientul va achita numai dobanzile; posibilitatea acordarii, in cazuri exceptionale, a unei perioade de gratie totala in care clientul nu va plati rate de principal, comisioane si nici dobanzi aferente. Aceste sume se pot plati integral la sfarsitul perioadei de gratie sau esalonat, prin includerea acestora, lunar, in soldul creditului; perceperea, eventual, a unui comision de restructurare fix la data semnarii actului aditional; incheierea unui act aditional la contractul de credit cu inserarea unor clauze specifice si generarea unui nou grafic de rambursare.

Refinantarea consta in acordarea unui nou credit pentru rambursarea creditului/creditelor in derulare si care inregistreaza sume neachitate la scadenta (indiferent daca s-a solicitat sau nu executarea silita). Aceasta metoda se caracterizeaza, de regula, prin urmatoarele elemente principale:

incheierea unui nou contract de credit, in functie de produsul ales, cu inserarea unor clauze specifice, dupa caz, privind creditul de restructurare; posibilitatea consolidarii a doua sau mai multe credite intr-unul singur, creditul nou acordat avand caracteristicile unuia din cele restructurate; durata de creditare nu va depasi durata maxima de creditare a produsului ales pentru noul credit; in cazul existentei unor sume restante (rate credit si dobanzi), acestea pot fi incluse in soldul creditului, conducand la majorarea acestuia;

in cazul existentei unor datorii mai vechi de 90 zile la bugetul consolidat al statului, exista posibilitatea, in situatia in care clientul nu dispune de suficiente lichiditati pentru a le achita anterior restructurarii, el poate sa solicite includerea in volumul creditului si a acestor datorii; posibilitatea acordarii unei perioade de gratie in care clientul va achita numai dobanzile; perceperea, eventual, a unui comision de restructurare fix la data semnarii noului contract de credit.

Cesiunea de creanta este contractul prin care banca (cedent) transmite dreptul sau de creanta cu titlu oneros unei alte persoane fizice sau juridice (cesionar), conform prevederilor art.1391-1398 si 1402-1404 din Codul Civil. Transferul dreptului de creanta se face impreuna cu toate garantiile care insotesc creanta. Cesiunea de creanta trebuie notificata debitorului cedat de catre cesionar. Subrogatia reprezinta un mijloc conventional de transmitere a obligatiilor, care consta in inlocuirea creditorului (banca) dintr-un raport juridic obligational de catre un tert (creditor solvent) care, platind datoria debitorului, in acelasi timp cu plata dobandeste toate drepturile creditorului, inclusiv toate garantiile si accesoriile sale. Novatia este conventia prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie prin schimbare de obiect, substituire de debitor sau substituire de creditor, conform prevederilor art. 1128 din Codul Civil. In concluzie, una dintre sarcinile deosebit de importante ale unui administrator de credite consta in monitorizarea creditelor, monitorizare de care depinde evolutia cat si finalizarea unei creditari. De evolutia creditarii depinde finalizarea sa, astfel ca este esentiala cunoasterea tuturor informatiilor nou aparute, in functie de care ar fi necesara modificarea conditiilor initiale ale contractului de credit in ipoteza in care evolutia situatiei financiare a clientului nu ar fi una favorabila. Daca la baza supravegherii evolutiei creditarii sta o buna comunicare intre banca si client, gasirea unor solutii avantajoase pentru ambele parti ar fi mult mai facila, putandu-se preveni timpuriu recuperarea creantelor pe calea executarii silite.