Schizofrenia este o psihoz caracterizat prin deteriorarea proceselor

degndire i de rspunsuri emoionale inadecvate. Tulburarea se manifest prinhalucinaii auditive, deliruri paranoide sau bizare sau prin vorbire i gndire dezorganizate i este nsoit de disfuncie social sau ocupaional semnificativ. Debutul acestor simptome apare de obicei la nceputul perioade adulte, cu o prevalen global dea lungul vieii n jur de 0,30,7%. Diagnosticul se bazeaz pe comportamentul observat i pe experienele raportate de pacient. Ereditatea, mediul din frageda copilrie, factorii neurobiologici, proceselepsihologice i sociale apar drept factori importani care contribuie la apariia tulburrii; unele droguri recreaionale i medicamente par a cauza sau nruti simptomele. Cercetarea actual se apleac n special asupra rolului factorilor neurobiologici, dar nu a fost gsit nicio cauz organic responsabil de una singur pentru apariia tulburrii. Numeroasele combinaii posibile de simptome au declanat dezbateri asupra ntrebrii dac diagnosticul reprezint o singur tulburare sau e vorba de mai multe sindroame separate. n ciuda etimologiei termenului din rdcinile skhizein (, a scinda) i phrn, phren- (, -; minte) din greaca veche, schizofrenia nu nseamn o minte scindat i nu este acelai lucru cu tulburarea disociativ de identitate cunoscut i ca tulburarea de personalitate multipl sau personalitate scindat tulburare cu care este adesea confundat de ctre publicul larg. Tratamentul obinuit este reprezentat de medicaia antipsihotic, care n principal blocheaz activitatea receptorilor de dopamin (i, uneori, de serotonin). Psihoterapia i recuperarea profesional i social sunt de asemenea importante n tratament. n cazuri mai severe atunci cnd bolnavul reprezint un risc pentru sine sau pentru alii spitalizarea obligatorie poate fi necesar, dei n zilele noastre ederile n spital sunt mai scurte i mai puin frecvente dect n trecut. Se crede n general c tulburarea afecteaz n principal cogniia, dar ea contribuie de obicei la probleme cronice de comportament i emoionale. Persoanele cu schizofrenie prezint frecvent afeciuni comorbide, incluznd depresie major i tulburare de anxietate; prevalena de-a lungul vieii a abuzului de substane (alcool, droguri, etc.) este de aproape 50%. Problemele sociale, cum ar fi omaj ndelungat, srcie i lipsa unui cmin, sunt frecvente. Sperana de via a persoanelor cu schizofrenie este cu 12 - 15 ani mai mic dect a celor care nu au aceast tulburare, acesta fiind rezultatul problemelor de sntate fizic i al frecvenei crescute a sinuciderilor (n jur de 5%). Simptome O persoan diagnosticat cu schizofrenie poate avea halucinaii (cele mai frecvente sunt reprezentate de auzirea unor voci), deliruri (adesea bizare sau de natur persecutorie) i gndire i vorbire dezorganizate. Ultima poate baleia de la pierderea irului gndirii la fraze vag conectate ca neles i la incoeren, cunoscut drept schizofazie, n cazuri severe. Retragerea social, indiferena fa de mbrcminte i igien, pierderea motivaiei i a judecii sunt frecvente n schizofrenie.[6]

Exist adesea dificulti emoionale sistematice, care sunt observabile, de exemplu lipsa unui rspuns emoional adecvat. Debilitatea cogniiei sociale este asociat cu schizofrenia, la fel ca simptomele de paranoia; izolarea social apare frecvent. Apar frecvent probleme cu memoria de lucru i memoria pe timp ndelungat, atenia, funciile de execuie i viteza de procesare a informaiei. ntr-un subtip frecvent persoana poate rmne preponderent tcut, poate rmne nemicat n posturi bizare sau se poate deda la agitaie fr sens, toate semne ale catatoniei. Adolescena trzie i debutul perioade adulte sunt perioade de vrf pentru apariia schizofreniei, acetia fiind anii critici n dezvoltarea social i profesional a tnrului adult. La 40% dintre brbaii i 23% dintre femeile diagnosticai/diagnosticate cu schizofrenie, tulburarea s-a manifestat naintea vrstei de 19 ani. Pentru a reduce tulburrile de dezvoltare asociate schizofreniei, mult munc a fost depus recent pentru a identifica i trata faza prodromal (de pre-manifestare) a bolii, care a fost detectat cu pn la 30 de luni nainte de apariia simptomelor. Persoanele cu schizofrenie pot prezenta simptome psihotice temporare sau auto-limitate i simptomele nespecifice de retragere social, iritabilitate, disforie, i lips de tact n timpul fazei prodromale. Clasificarea schneiderian La nceputul secolului al XX-lea, psihiatrul Kurt Schneider a efectuat liste cu forme de simptome psihotice despre care credea c difereniaz schizofrenia de alte tulburri psihotice. Ele sunt numite simptome de prim rang sau simptomele de prim rang ale lui Schneider. Ele includ: delirul de a fi controlat de o for extern; credina c gndurile sunt inserate sau sustrase din mintea contient a pacientului; credina c gndurile proprii sunt difuzate altor oameni auzirea de voci halucinatorii care comenteaz gndurile sau aciunile sale sau care converseaz cu alte voci halucinatorii. Dei ele au contribuit semnificativ la criteriile actuale de diagnostic, sensibilitatea i specificitatea simptomelor de prim rang a fost pus la ndoial. O trecere n revist a studiilor de diagnoz efectuate ntre 1970 i 2005 a aflat c ele nu permit nici confirmarea nici respingerea preteniilor lui Schneider, sugernd ca simptomele de prim rang s capete un rol secundar n analizele viitoare ale sistemelor de diagnostic. Simptome pozitive i simptome negative Schizofrenia este adesea descris n termeni de simptome pozitive i simptome negative (sau de lips). Simptomele pozitive sunt cele pe care cei mai muli subieci nu le au n mod obinuit, dar care sunt prezente la persoanele cu schizofrenie. Ele includ delir, gnduri i vorbire dezorganizate, halucinaii tactile, auditive, vizuale, olfactive i gustative, considerate n mod tipic drept manifestri psihotice. Halucinaiile sunt de asemenea n mod tipic legate de coninutul temei delirului. Simptomele pozitive rspund n general bine la medicamente.

Simptomele negative sunt deficiene ale rspunsurilor emoionale normale sau ale altor procese de gndire i rspund mai puin la medicamente. Ele includ de obicei emoii i afect plat sau lipsit de sensibilitate, srcia vorbirii (alogie), neputina de a experimenta plcerea (anhedonie), lipsa dorinei de a forma relaii sociale (asocialitate) i lipsa motivaiei (avoliie). Cercetrile sugereaz c simptomele negative contribuie mai mult dect simptomele pozitive la proasta calitate a vieii, la handicapuri funcionale i la a deveni o povar pentru alii. Persoanele cu simptome preponderent negative pot avea adesea un trecut de proast adaptare naintea apariiei bolii, iar rspunsul la medicamente este adesea limitat. Cauze O combinaie de factori genetici i de mediu joac un rol important n apariia schizofreniei. Oamenii cu istoric familial de schizofrenie i care sufer de o psihoz temporar sau auto-limitat au o ans de 2040% de a fi diagnosticai cu schizofrenie n anul urmtor psihozei. Aspecte genetice Estimrile privind caracterul ereditar al schizofreniei variaz datorit dificultii de a separa efectele genelor de cele ale mediului. Cel mai mare risc de a deveni bolnav de schizofrenie l au cei care au o rud de gradul nti care are de asemenea schizofrenie (riscul este de 6,5%); mai mult de 40% din gemenii monozigotici ai bolnavilor de schizofrenie prezint de asemenea aceast boal. Este posibil implicarea a numeroase gene n producerea bolii, fiecare avnd un efect mic i transmitere i exprimare necunoscute. Au fost propuse mai multe gene potenial responsabile, incluznd variaiile numrului de copii, NOTCH4 i sectoarele (loci) proteinelor histonice. Mai multe studii de asocieri la nivelul ntregului genom, cum ar fi proteina cu punte de zinc 804A, au fost de asemenea corelate cu boala. Se pare c exist o suprapunere substanial ntre genele responsabile de schizofrenie i cele responsabile de tulburarea bipolar. Plecnd de la premiza existenei unei baze ereditare, o ntrebare din psihologia evolutiv este de ce s-au perpetuat genele care mresc probabilitatea de a avea o psihoz, presupunnd c acest lucru ar fi o proast adaptare din punct de vedere evolutiv. O teorie pleac de la ideea de gene legate de evoluia limbii i a naturii umane, dar pn azi astfel de idei rmn aproape pur teoretice. O pist de rspuns poate fi aceea legat de observaia corelaiei ntre creativitate, genialitate i un coeficient nalt de inteligen pe de -o parte, i schizofrenie pe de cealalt: studiile au artat c indivizii cu comportament i limbaj bizar (personaliti de tip schizotipic (gen Albert Einstein sau Van Gogh), care nu sunt ns schizofrenici) sunt mai creativi dect indivizii normali. Studiile au artat o corelaie ntre anumite variante ale unor gene (precum neuregulin 1 de ex.) recunoscute a avea o implicare n patogeneza psihozelor (schizofrenia inclusiv) i creativitatea celor care posed aceast variant., n timp ce alte studii au artat c descendenii direci ai celor cu psihoze sunt mai creativi dect copii normali (fr risc ereditar). Jani (January) Schofield, unul dintre puinii copii cunoscui n literatura psihiatric a se fi nscut cu schizofrenie (halucinaii vizuale), este o americanc diagnosticat n fraged copilrie (la 6 ani, cu

schizofrenie infantil) i care a obinut un IQ de 146, i asta doar pentru ca inteligena ei atinsese atunci deja limita msurabil a testelor ntocmite n 2006 pentru copii, fiind un geniu care la 2 ani vorbea fluent, scria i manifesta capaciti de gndire abstract, care n mod normal apar n pre-adolescen (fapt care ns n-a mpiedicat maladia s-i mutileze dezvoltarea intelectual i evoluia social). Factorii de mediu Factorii de mediu asociai cu apariia schizofreniei includ mediul de via, folosirea de droguri i factorii de stres prenatali. Stilul de cretere i educare a copiilor pare a nu avea niciun efect important, dei bolnavii susinui de prini o duc mai bine dect cei cu prini critici sau ostili. S-a descoperit n mod repetat c traiul n mediul urban, n copilrie sau la vrsta adult, dubleaz riscul de a face schizofrenie, chiar dup eliminarea efectelor datorate folosirii drogurilor recreaionale, grupului etnic i mrimii grupului social. Ali factori care joac un rol important includ izolarea social i imigrarea, legat de adversitate social, discriminare rasial, omaj i condiii proaste de locuit. Abuzul de substane Unele droguri au fost asociate cu apariia schizofreniei, inclusiv canabisul, cocaina i amfetaminele. Aproape jumtate din cei care au schizofrenie folosesc n mod excesiv droguri i/sau alcool. Rolul canabisului ar putea fi cauzal, dar alte droguri ar putea fi folosite doar ca mecanisme de a face fa depresiei, anxietii, plictiselii i singurtii. Canabisul este corelat cu o cretere proporional cu doza a riscului de a avea tulburri psihotice iar uzul frecvent este corelat cu dublarea riscului de psihoz i schizofrenie. n timp ce muli cercettori accept ideea conform creia canabisul este o cauz ce contribuie la apariia schizofreniei, aceast ipotez rmne controversat. Amfetamina, cocaina i mult mai rar alcoolul pot provoca psihoze foarte asemntoare schizofreniei. Dei nu este n general acceptat drept cauz a bolii, bolnavii cu schizofrenie folosesc nicotina mult mai des dect restul populaiei. Factori de dezvoltare Factori cum ar fi hipoxiile i infeciile sau stresul i malnutriia mamei pe parcursul dezvoltrii fetale pot provoca o uoar cretere a riscului de a apariie a schizofreniei. Cei diagnosticai cu schizofrenie sunt mai des nscui iarna sau primvara (cel puin n emisfera nordic), ceea ce poate fi un rezultat al ratei crescute de expunere la virusuri in utero. Aceast diferen este de circa 5 - 8%.Infeciile cu protozoarul Toxoplasma Gondii, responsabil de toxoplasmoza, par a fi legate de schizofrenie n diverse feluri: infecia acut poate produce simptome psihotice similare celor manifestate n schizofrenie; anumite medicamente folosite n tratamentul uman al schizofreniei manifest o aciune inhibitorie a replicrii protozoarului Toxoplasma Gondii; numeroase studii au artat c n rndul bolnavilor de schizofrenie prezena de anticorpi pentru Toxoplasma Gondii este mai frecvent dect n populaia general; expunerea copilului n copilrie la un mediu n care exist pisici este considerat a fi un factor de risc la schizofrenie n sine, pisicile f iind

cunoscute a fi principalul purttor i vehicul pentru protozoarul responsabil de toxoplasmoza uman.

Dementa - simptome, diagnostic si tratament

Mama ta a trecut de ceva vreme de a doua tinerete si are nevoie sa-i confirmi orice afirmatie? Uita ce a mancat aseara si nu-si mai aminteste numelevecinului? Batranetea nu este raspuns pentru orice, de vina poate fidementa. Ce este dementa? Inaintarea in varsta aduce cu sine, in afara de intelepciune si experienta, o slabire a intregului organism cu predispozitie pentru numeroase afectiuni, unele specifice varstei inaintate. Dementa este definita ca o stare de regresie intelectuala globala, odeteriorare progresiva cu evolutie cronica. Factorii de risc care contribuie la aparitia dementei includ: - varsta inaintata; - traumatismele cranio-cerebrale; - niveluri crescute de colesterol; - prezenta in familie a unei persoane afectate de dementa ; - sexul feminin; - stimulare intelectuala scazuta. Oricare ar fi cauza care determina aparitia dementei, aceasta se manifesta prin tulburari de memorie si atentie, tulburari de vorbire sicoordonare a miscarilor, de recunoastere a obiectelor sau persoanelor, tulburari de comportament. Cauzele dementei Degenerarea neuronilor constituie substratul aparitiei dementei, prin pierderea functiilor acestora. Cauzele care determina aparitia dementeisunt: - boala Alzheimer; - boala vasculara (atacuri vasculare cerebrale); - boala Parkinson; - boala Huntington; - dementa fronto-temporala; - dementa cu 'corpi Lewy''; - schizofrenia ; - dementa din infectia cu HIV; - dementa post-traumatica; - dementa indusa de substante (droguri, medicamente, alcool, toxine). Semnele si simptomele dementei Alterarea functiei neuronilor isi are ecou

in gandirea, memoria,comportamentul persoanei afectate de dementa. Semnele sisimptomele care apar indementa sunt: - dificultatea de a se concentra; - persoana afectata nu isi gaseste cuvintele potrivite, nu isi aminteste nume proprii; - diminuarea puterii deconcentrare; - dificultate in coordonarea miscarilor (afazie ); - dificultate in a-si aminti date importante, evenimente din trecut; - anxietate ; - depresie; - agitatie, iritabilitate; - ezitare in vorbire; - 'in afara de memorie, sanatatea sa este buna''; - nevoia de confirmare a oricarei afirmatii de catre persoana cu care se afla in incapere; - minimalizarea greselilor pe care le face, oricat de mari ar fi ('Si ce daca a uitat deschis aragazul si a adormit?''); - tulburari de personalitate. Diagnosticul de dementa Tulburarile de atentie, vorbire sau de coordonare a miscarilor, asociate cu pierderea memoriei pentru evenimentele recente (poate povesti in ce an s-a terminat razboiul, insa nu-si poate aminti numele nepotelului de cateva luni) determina membrii familiei sa aduca persoana afectata la un consult medical. Diagnosticul de dementa se stabileste dupa realizarea examenului clinicsi a examenelor paraclinice. Examenul clinic include: examenul somatic, examenul functiilor psihice, examenul neurologic, examenul psihologic. Examenele paraclinice necesare stabilirii diagnosticului de dementainclud: - analize de sange (hemoleucograma, VSH); - determinarea ureei, creatininei, vitaminei B12, acid folic; - teste serologice pentru detectarea sifilisului, HIV; - teste functionale tiroidiene; - determinarea valorilor sodiului, potasiului si calciului; - determinarea glucozei in sange (glicemia); - determinarea functiei hepatice; - computer tomografie si RMN evidentiaza tumori, hematoame, atacuri vasculare cerebrale, hidrocefalie; - punctie lombara. Tratamentul dementei Se stie inca din cele mai vechi timpuri ca neuronii sunt singurele celule care nu se regenereaza. Asa incat distrugerea celulei nervoase, caracteristica oricarui tip de dementa, nu poate fi reparata.

Tratamentul dementei are drept scop diminuarea simptomelor si semnelor clinice, cu imbunatatirea calitatii vietii. Cuprinde inhibitori de acetil-colin-esteraza, memantine, vaccine cu beta-amiloid 42, preparate din grupul statinelor si inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei care traverseaza bariera hemato-encefalica (Perindopril).

DEBILITATE MINTALA
Forma cea mai usoara de inapoiere sau deficienta mintala, si, in genere, de slabiciune a activitatii psihice. Se distinge o debilitate mintala congenitala (oligofrenia) si una dobandita, in urma unor maladii neuropsihice (epilepsie, schizofrenie, encefalita, traume craniene s.a.). Debilitatea mintala se caracterizeaza prin gandire insuficient dezvoltata, manifestata prin intelegere greoaie, limitata la aspectele concrete ale fenomenelor si situatiilor de viata, dar si prin primitivism emotional si slabiciune de vointa. Debilul mintal este aproape incapabil de gandire abstracta, nu poate sesiza legaturile generale, esentiale, dintre obiectele si fenomenele realitatii, iar capacitatile de critica, discriminare si de calcul matematic sunt precare. Sub aspect comportamental, poate dobandi deprinderi de conduita civilizata, dar prezinta o labilitate in manifestarile sale; este usor influentabil, credul, naiv. Posibilitatile de munca, de efort intelectual sunt reduse. Probele psihologice de inteligenta situeaza nivelul mintal al debilului mintal intre 7 si 12 ani. Copiii cu debilitate mintala sunt educabili, pot fi scolarizati, sant capabili, in anumite limite, sa invete, sa citeasca, sa scrie, sa-si insuseasca unele notiuni concrete si sa-si formeze priceperi si deprinderi simple, practice. M. Rosca (1968) constata ca in cazuri de debilitate mintala se obtin rezultate mai bune in scoala ajutatoare decat daca respectivul copil este integrat in invatamantul general. Intrucat intarzierea este in acelasi timp intelectuala si emotionala, iar pe masura avansarii in varsta si a evidentierii dificultatilor de adaptare, intervin blocaje si tulburari emotionale ce agraveaza deficitul intelectual, o serie de psihologi (I. Bider 1968, P. Torrance 1971, S. Lungu-Nicolae 1975) presupun si demonstreaza necesitatea si eficienta a diferite tipuri de psihoterapie (artistica, ludica, ocupationala, de grup etc.) in recuperarea si reeducarea copiilor afectati de debilitate mintala. Spre deosebire de celelalte forme de inapoiere mintala (idiotie si imbecilitate), debilul mintal se poate adapta si integra satisfacator intr-o activitate utila.