Cum sa-ti inveti copilul sa-si exprime emotiile intr-un mod pozitiv

La originea tuturor lucrurilor importante este o femeie, spunea Lamartine. Dar poate cel mai important lucru pentru femeie este misterul transformarii lumii interioare a copilului, a viitorului om. Dragostea pentru mica faptura care creste sub ochii ei ii provoaca de multe ori neliniste. Fiecare mama ii doreste copilului ei sa creasca si sa se dezvolte armonios, dar in acelasi timp vrea sa se asigure ca metodele folosite de ea in cresterea si educarea copilului sunt si eficiente. Un copil nu aduce numai bucurii, de multe ori comportamentul lui o epuizeaza pe mama atat din punct de vedere emotional cat si mental si fizic. Mama nu are o bagheta magica cu ajutorul careia sa-l determine pe copil sa se autocontroleze in diverse situatii. Nu degeaba se spune educatia e grea si cu rezultate indepartate! Ea trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare, perseverenta, intelepciune si foarte multa iubire! E mai usor sa dezvolti copilului aptitudini care vor contribui la reducerea comportamentelor negative decat sa incerci sa rezolvi un astfel de comportament in momentul aparitiei. Inzestrandu-ne copiii cu aptitudini relevante, acestia nu vor mai ajunge la comportamente inadecvate si vor evita si aparitia unor probleme de sanatate mentala. Aptitudinile necesare pot fi educate la diferite nivele de complexitate in functie de varsta si capacitatea copilului, dar pentru a se obtine rezultate acest lucru trebuie sa se inceapa la o varsta cat mai frageda. Copiii invata emotiile de la parinti Starea psihica a mamei poate influenta starea si comportamentul copilului. O mama nelinistita, tensionata, depresiva sau cu alte prioritati, il face pe copil sa se simta abandonat, fapt ce duce la cresterea anxietatii acestuia. Un astfel de copil plange mai mult, este nelinistit pana la crize de anxietate cand este separat de parinti, devine retras si nesigur in relatii, manifesta furie cand lucrurile nu se intampla asa cum isi doreste. Studiile au aratat ca de la o varsta frageda bebelusii recunosc si raspund la indiciile emotionale (fericire, surpriza, teama, tristete, dezgust si manie) de pe chipurile celor care-i ingrijesc. Bebelusii imita ceea ce vad si, intr-o oarecare masura, traiesc in mod direct emotiile observate. Astfel, cand vad parintii incruntati, ei simt raceala neplacerii, iar cand ii vad zambitori, cei mici sunt bucurosi. Ei pot fi ajutati sa experimenteze emotii pozitive, responsabilitatea monitorizarii climatului emotional la care sunt expusi copiii revenind in

egala masura ambilor parinti. Copiii nu numai ca imita ce vad, dar invata sa simta la fel. Degeaba se cere unui copil sa fie calm, daca parintii sunt intr-o continua stare de agitatie. Copilul invata sa experimenteze starea de calm avandu-i ca model pe parintii sai. Este necesar ca limbajul nonverbal sa aiba acelasi sens cu exprimarea in cuvinte pentru ca bebelusul sa faca asocierea necesara. Altfel, copilul va fi intr-o deruta totala. Ajuta-ti copilul sa-si constientizeze emotiile Un copil isi poate controla emotiile, daca e constient de prezenta acestora. Cand fata si corpul unui parinte comunica o emotie, e bine sa-i spuna copilului. Astfel, copilul va invata treptat sa citeasca si sa experimenteze emotii de tristete, fericire etc. Va fi incurajat sa spuna cum se simte. In comert exista seturi de cartonase care exprima expresii faciale, care pot fi un ajutor in initierea copilului cu emotiile esentiale. Se pot folosi de asemenea desene sau fotografii pentru a identifica diferite expresii si emotii, povesti, pe marginea carora se discuta cum se simt personajele. Cercetarile au dovedit ca povestile prezinta o importanta deosebita pentru initierea emotionala, copiii carora li se citesc avand o activitate mentala mai intensa. Pe masura ce copilul creste, e important sa i se explice ca pot exista mai multe sentimente simultan, ca te poti mania pe cineva, chiar daca acea persoana este importanta pentru tine si tii la ea, ca este firesc sa ai anumite sentimente, dar nu totdeauna este bine sa se actioneze sub impulsul lor. Sunt situatii cand un copil devine tensionat, iritat sau se supara pe o anumita persoana din anturaj, cand ceva nu-i convine. Daca nu este ajutat sa-si exprime acele sentimente, sa discute despre ele si sa i se argumenteze lucrurile pe care nu si le poate explica, acestea pot reveni ulterior cu mai mare forta si copilul este incapabil sa le faca fata. Orice mama isi doreste un copil sensibil fata de nevoile si sentimentele celor din jur, care sa aprecieze efectele actiunilor sale asupra altor oameni, sa evite sa faca lucruri care ii fac pe altii sa sufere, sa fie empatici si sa aiba autocontrol. Pentru acest lucru copiii trebuie invatati sa intuiasa ce simt ceilalti, sa-si gandeasca actiunile si sa aiba un control asupra impulsurilor. Dezvoltarea empatiei in primii ani de viata Studiile au demonstrat ca bebelusii au o anumita predispozitie de a empatiza cu sentimentele persoanelor din preajma lor. In situatia in care parintii nu acorda o atentie deosebita cultivarii

potentialului empatic al copiilor si nu-i incurajeaza in permanenta sa si-l dezvolte, aceasta capacitate a lor se poate pierde. Cea mai buna solutie gasita de parinti pentru dezvoltarea acestei aptitudini este exemplul personal pentru ca majoritatea copiilor imita comportamentul parintilor. Cu cat un copil se simte inteles, cu atat ii va fi mai usor sa-i inteleaga pe ceilalti. Desi bebelusii au o capacitate innascuta de a se acorda la emotiile celor din anturaj (de ex. daca un copil incepe sa planga in momentul vaccinarii, toti ceilalti din jurul lui devin nelinistiti, isi sug ingrijorati manutele sau obiectele preferate, incep sa planga), de-abia pe la varsta de un an incep sa aiba reactii empatice. Un proiect de cercetare in cadrul caruia erau surprinse reactiile empatice ale unor copii de 1315 luni a evidentiat faptul ca acestia sesizau cand mamele erau suparate si incercau sa le mangaie. In jur de 2 ani copiii manifesta empatie si pentru persoane straine, iar dupa aceasta varsta sesizeaza rapid cand o persoana este suparata si incearca sa o consoleze. De-abia pe la 6-7 ani, odata cu dezvoltarea capacitatilor cognitive, copiii se simt capabili sa aprecieze atat ce simte o persoana, cat si motivul pentru care se simte asa. Numai o mama fericita poate avea un copil fericit Copilul traieste prima experienta empatica alaturi de mama sa, pe care o percepe ca pe o persoana care-i intelege si anticipeaza nevoile. Ea este cea careia ii comunica nevoile sale de hrana, somn, schimbarea scutecelor. Ea intelege nevoile copilului chiar inainte de a fi constientizate de acesta, cu conditia sa nu sufere de depresie post-partum, care-i rapeste aceasta experienta minunata alaturi de copil. Nu explic aici depresia post-partum pentru ca mi-am propus sa-i acord o atentie deosebita intr-un alt material, pentru a constientiza viitoarele mamici de pericolul real pe care il reprezinta aceasta. Este foarte important ca in aceasta perioada mama sa aiba sustinere din partea celor apropiati, sa primeasca afectiune si sprijin din partea sotului pentru ca o intrerupere indelungata a legaturii empatice dintre mama si copil poate avea consecinte asupra dezvoltarii emotionale, cognitive si sociale a copilului.

Mentionez un lucru caruia de foarte multe ori nu-i dam importanta. Femeile au impresia ca sotul trebuie sa le citeasca gandurile, ca trebuie sa simta cand au nevoie de sprijin. Este important sa li se comunice acest lucru, dar nu oricand si oricum. Se gaseste timpul, contextul si modalitatile propice discutarii problemei. Unele femei refuza sa-si exprime nemultumirea din teama de confruntare cu partenerul, de a nu-l infuria, de a nu fi abandonata, de a nu spune lucruri teribile la manie. Traiesc cu iluzia ca partenerul o sa inteleaga intr-o buna zi problemele ei, ca acestea se vor rezolva de la sine si pana la urma va fi recompensata pentru rabdarea de care a dat dovada. In felul acesta nu face decat sa isi sape o groapa si mai adanca, sa ajunga la epuizare fizica si psihica. Pe masura ce copilul creste, el are nevoie de o mama stabila emotional, capabila sa-l asculte, sa interactioneze cu el intr-un mod constructiv fara a adopta un stil directiv, formal, militaresc, astfel incat empatizand cu acesta sa obtina efectele dorite. Comunica cu copilul prin joc In acelasi timp tatal trebuie sa fie prezent in viata copilului, sa-l asculte, sa ajute la crearea unui climat favorabil, sa aiba in vedere faptul ca un copil care poate sa impartaseasca parintilor problemele lui si sa discute despre ceea ce simte are toate sansele sa devina mai empatic. Si nu cred ca exista multumire mai mare decat faptul ca avem un copil reusit! Deprinderile copilului se dezvolta mai bine cand comunicarea dintre el si parinti se face in cadrul unor activitati accesibile copilului, unor jocuri, incurajandu-l sa spuna ce are de spus, ascultandu-l activ, acordand importanta celor spuse de el, facandu-l sa inteleaga ca parintii sunt atenti la ce comunica si la nevoile lui. Parafrazand ce a spus copilul i se da de inteles ca parintele doreste sa verifice daca a inteles ce vrea sa-i comunice copilul. Prin identificarea emotiilor transmise de copil se intareste legatura empatica dintre parinte si copil.

S-a constatat ca in cazul copiilor ce dezvolta nivele inalte de empatie, parintii manifesta un grad ridicat de emotii pozitive prin laude si entuziasm fata de acestia. In caz contrar, cei crescuti intr-un mediu in care predomina emotiile negative intense isi inteleg cu mare greutate propriile emotii si devin incapabili sa inteleaga emotiile altora. Amenintarea, respingerea, comportamentele inconsecvente din partea parintilor nu dau rezultate in cresterea si educarea copiilor.

Sa nu se inteleaga ca un copil trebuie ferit de orice lucru negativ pentru ca in acest caz acesta nu va intelege niciodata viata reala. Dar atunci cand vede anumite suferinte in jurul sau i se vor da explicatiile de rigoare in functie de puterea sa de intelegere, contribuind astfel corect la cultivarea reactiilor empatice. Un parinte responsabil va evita expunerea copilului la emotii negative sau pozitive prea intense, avand tot timpul situatia sub control si incercand sa incline balanta in favoarea celor pozitive. Sper ca v-am mai dat un motiv de gandire! A fi parinte nu-i usor, dar sentimentul de a avea un copil reusit este incomensurabil. Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6 Str. Ceahlaul 22, Bl.104, Ap.5 Telefon 0724878966 :http://ciupercaniculina.blogspot.com/