Glosa este o poezie filozofica, gnomica si se constituie ca un cod etic adresat omului, in general si in mod special.

Contine o insumare de pecete morale , etice, filozofice adresate omului intelept care stie sa se fereasca de capcane le vieti. Pornind de la semnificatia cuvantului glosa ,care inseamna a explica un cuv ant,un fragment,s-a ajuns..Glosa este alcatuita dintr-un numar egal de strofe cu numarul versurilor din prima strofa.Incepand cu a doua strofa se comenteaza se comenteaza fiecare vers al strofei-tema,ultima strofa reluand,ca o concluzie,pr ima strofa,in ordinea inverse a versurilor. Poezia Glossa a aparut in volumul de Poezii -editia I de Titu Maiorescu in de cembrie 1883. Glossa este poezia care graviteaza in jurul conditiei geniului care datori ta conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii inguste in care traieste omul comun. Primele opt versuri compun strofa-tema a poeziei, in fiecare dintre ele fiind exprimat cate un adevar uman, cu valoare de generalitate: trecerea perpetu a a timpului care marcheaza si viata omeneasca; succesiunea "vechiului" si a "no ului" forme ce se intrepatrund si se transforma continuu dintr-una intr-alta; in demnul moral adresat omului de a se intreba si a discerne intre valoarea "binelu i" si cea a "raului"; distingerea intre valorile reale si cele efemere, asemanat e "valurilor" trecatoare. Poetul repeta, in strofa intai, pronumele nehotarat su bstantivizat "toate", care reflecta generalizarea indemnurilor poetice si folose ste perechile antonomice in crearea motivelor aflate in antiteza:"trece-vine", " vechi-noua", "rau-bine". Strofa a doua contine indemnuri preluate din filosofia socratica, platon iciana si stoica. Conform preceptelor stoice, individul trebuie sa duca o existe nta sobra, ascetica, chiar retrasa, austera si echilibrata moralmente. Versurile al 13-lea si al 14-lea comenteaza dictonunl lumi grecesti: "Cunoaste-te pe tine insuti!". Poetul se disociaza de miscarea si de actiunile lumii, pe care le compara dispre tuitor cu niste zgomote "de sarte". Omul superior va stii sa aleaga intre aparenta si realitate, intre esential si n eesential, chiar daca ragazul vieti lui este vremelnic. In strofa a 3-a poetul indeamna personalitatea umana sa nu se lase atras a si amagita de himera fericiri. Senzatia de multumire este scurta durata relati va si trecatoare. Poetul numeste fericirea "o masca" deci o aparenta aplicata pe chipul poetic al destinului omenesc. Fericirea nu dureaza si ea se naste din pr opria moarte, tinand numai "o clipa". Ca sa evite deziluziile si suferinta, omul de spirit este indemnat sa foloseasca ratiunea, numita metaforic "recea cumpana a gandiri". In strofa a 4-a, Eminescu interpreteaza motivul literar al lumii vazute ca un "teatru" urias. Acest motiv a fost preluat din filozofia antica indiana si se regaseste in toate marile curente literare, de la Renastere, Clasicism, pana la Romantism. Poetul ii cere omului superior sa nu devina un simplu actor, mane vrat de soarta in piesa deja cunoscuta a vieti, ci sa ramana un "privitor" care asista lucid la scena deschisa. Strofa a 5-a transpune in versuri o cugetare shopenhaueriana referitoare la contopirea timpului trecut cu cel viitor in dimensiunea prezentului etern. P entru Mihai Eminescu, nimic nu este nou, experientele trecute putandu-se repeta la infinit. Mesajul final al strofei este legat de zadarnicia de a crede in impo rtanta iluzorie a faptelor omenesti, idee ce reflecta pesimismul eminescian. Strofa a 6-a debuteaza cu o propozitie circumstantiala cauzala, argument pentru afirmatiile din versurile strofei precedente. Decand exista civilizati o menesti pe pamant ele se supun "acelorasi mijloace" si reguli de viata. Starea s ufleteasca a lumii este, "de mii de ani", veselia superficiala alternand cu tris tetea profunda cauzata de suferinta si decepti. Umanitatea joaca mereu aceeasi p iesa dramatica si invechita a existentei sale. Strofa a 7-a are accente de satira, Eminescu infierand "miseii", uniti i ntre ei, pentru a izbavi in viata. Ca sa isi atinga telurile tenace, dar marunte "natarai" sunt capabili sa distruga personalitatile de exceptie, pentru ca sunt

izolate si reduse numericeste. Omul inzestrat cu principii nu trebuie sa devina un "tovaras" al acestora, ci are obligatia morala sa-si mentina ca viitorimea v a pretui si va pastra in memoria ei colectiva numai autenticele valori umane. Strofa a 8-a recurge la comparatia mitologica amagirilor lumesti primejd ioasele cantece ale sirenelor care provocau inecarea navigatorilor. Aidoma glasu rilor aducatoare de moarte, spectacolul lumi exercita o atractie funebra un mira j periculos asupra minti si sufletului omenesc. Succesiunea faptelor vietii se t ransforma intr-un vartej ametitor, care poate distruge fiinta prea sensibila sau naiva. Versurile strofei a 9-a exprima un scepticism generalizat, neincredere i n oameni, amaraciunea adunata de poet in cele peste trei deceni de viata. Sunt v ersuri cu indemnuri aproape contrare firii omenesti, dar care se explica prin de ziluziile traite de autorul insusi. Cel care vrea sa nu se ataseze de nimic din lumea aparentelor, ca sa nu sufere inutil, sa isi impuna raceala obiectiva ("ar taxia" - din gradina filozofica Elena) in fata tuturor ispitelor derizorii. In ceea ce priveste stilul,acesta se caracterizeaza prin prin limpezime si armonie. Claritatea reiese tocmai din simplitatea limbajului scuturat de podoa bele stilistice . Poetul apeleaza la epitete,simboluri,metafore(ratiunea devine cum pana ,viitorul si trecutul-pagini ale aceleiasi file),numai cand intentioneaza sa releve in mod deosebit o ide.Ritmul trohaic accentuat in versurile sentinta,intar esc impresia de neclintire a adevarurilor filosofice. Spre deosebire, insa, de astrul indragostit de Catalina, poetul Glossei nu se poate izola in regiunile ceresti, el este un Hyperion condamnat sa ramana in societate si sa-si determine pozitia in complexul raporturilor sociale.