Dezvoltarea complexa a fiinei umane presupune alturi de integrarea in mediul cosmic si natural, viata relaionala, sociala.

O privire sistemica a s u p r a m e d i u l u i s o c i o - c u l t u r a l s c o a t e i n e v i d e n t a importanta organizrii, precum si calitatea interaciunilor intrem u l t i t u d i n e a e l e m e n t e l o r s a l e s i i n t r e acestea si individ, gener nd"climatul", calitatea acestuia condiion nd eficienta influentelor instructiv-educative.Integrarea fiinei umane macrosistemului socio- cultural poate fineleas ca accesul fizic si mental activ la valorile sociale si cultura,p r e c u m s i p o s i b i l i t a t e a i n d i v i d u l u i d e a l u a p a r t e l a v i a t a s o c i a l - culturala a comunitii. Este un proces care formeaz si structureazdup principii valorice, contiinele umane.Prin integrare sociala se nelege, in concepia lui P. Popescu -Neveanu (1978), procesul de incorporare, asimilare a individului de c t r e m e d i u l s o c i a l , i n u n i t i s i sisteme sociale (familie, g r u p , colectiv, societate) prin modelarea sa conform datelor si cerinelor sociale (encultura ie, s o c i a l i z a r e ) , a d a p t a r e a s a l a c o n d i i i l e v i e i i sociale. Acest proces, mediat prin influentele educative1 estehotr t o r i n f o r m a r e a p e r s o n a l i t i i s i i n d e z v o l t a r e a p s i h o m o t o r i e alturi de factorii naturali (gravitaie, aer, apa, lumina, temperatura), condiion nd in toate planurile evoluia biopsihosocial a individului .Factorii ambientali condiioneaz chiar si procesul maturizrii morfologice a sistemului nervos central. Dezvoltarea neuronilor corticali si creterea numrului ramificaiilor dendridice sunt favorizatei n c o n d i i i l e u n u i m e d i u c o m p l e x s t r u c t u r a t s i p r i n e x e r c i t a r e a u n u i program de stimulare dirijata, asa cum privarea afectiva sau lipsa de s e c u r i t a t e a m e d i u l u i p o t i n f l u e n a n e g a t i v d e z v o l t a r e a neuropsihologica. Personalitatea viitorului adult este influentata decisiv dec a l i t a t e a r e l a t i i l o r f a m i l i a l e , a s t i l u l u i e d u c a t i o n a l a l p a r i n t i l o r , a climatului familial1, de suportul si controlul parental etc.De la competenta profesionala si achizitiile la nivelul culturii generalesi de specialitate pana la imaginea de sine, stima de sine, incredereain fortele proprii, capacitatea de a depasi greutatile vietii- calitati pecare le manifesta ca adult, intreaga personalitate a subiectului estei n f l u e n t a t a d e c i s i v d e c a l i t a t e a i n t e r a c t i u n i l o r p e c a r e l e - a a v u t i n copilarie cu parintii.O i n f l u e n t a e d u c a t i v a a r e u n e c o u c u a t a t m a i a m p l u s i m a i profund, cu cat organismul este mai tanar, iar in primii ani de viata,educatia copilului se realizeaza intr-o proportie hotaratoare,comparativ cu alte instante de socializare, in cadrul familiei.
STADIUL Sugar 0 - 1 an Anteprescolar 1 - 3 ani TIPUL FUNDAMENTAL DE ACTIVITATE Satisfacerea trebuintelor organice. Manipularea obiectelor dar lipseste scopul constient. CRITERII TIPUL DE RELAII (DE COMUNICARE) Reflexe neconditionate (alimentar, de aparare). ncepe elaborarea primelor reflexe conditionate (alimentar, igienic). TIPUL DE CONTRADICII (TENSIUNI) Dependenta totala fata de adult. Scade gradul de dependenta fata de adult. Se dezvolta capacitatea de verbalizare.

Prescolar 3 - 6/7 ani

Jocul are caracter constient, se desfasoara pe baza de reguli, copilul adopta roluri, n functie de care alege comportamente adecvate. nvatarea impusa, dirijata din exterior.

scolar mic 6/7 - 10/11 ani

Stabileste relatii sociale, dobndeste statut social, are drepturi si obligatii (sa se trezeasca la numite ore, sa se echipeze, are dreptul de a merge la gradinita etc.). Relatiile sociale se extind, drepturile si obligatiile se majoreaza.

Se diminueaza dependenta fata de adulti datorita constituirii constiintei de sine.

Preadolescent 10 - 14 ani

nvatarea impusa, nvatarea independenta (si permite sa nvete selectiv, sa absenteze de la cursuri fara motive speciale).

Relatiile se diversifica de-pasind pragul scolii (grup spor-tiv, artistic etc.).

Adolescent 14 - 18/20 ani Postadolescent Tnar Adult Batrn

nvatare. Activitate creatoare (are posibilitatea sa-si impuna originalitatea). nvatare complexa, integrare initiala. Integrare profesionala, munca. Munca, creatia ating apogeul. Activitati casnice, autoservire.

Treptat se integreaza, cucereste o anumita pozitie n ierarhia sociala.

Gradul de dependenta este influentat de aparitia punctului de vedere propriu. Este vrsta marilor contradictii, se dezvolta constiinta de sine, doreste sa-si impuna opiniile dat nu ntotdeauna are succes pentru ca argumentele abia sunt n curs de formare. Contradictia dintre generatii nu trebuie transformata n conflict. Treptat se tempereaza atributiunile de independenta. Adolescentul si adultul opereaza n aprecierea celuilalt cu criterii valorice.

Familia este cel mai important agent al socializarii. Familia realizeaza socializarea intru-un anume stil educativ si utilizand sanctiuni parentale , ca si un anume tip de control asupra conduitei indivizilor. Viata in familie este esentiala in acumularea valorilor si orientarea copiilor. B.) Scoala , alaturi de familie reprezinta un important agent de socializare care faciliteaza invatarea si interiorizarea de catre tineri a normelor si regulilor de conduita recunoscute de societate. Scoala utilizeaza modalitati si mijloace de socializare sistematica, prin dezvoltarea si fundamentarea la tineri a unor atitudini si convingeri durabile ce faciliteaza integrarea acestora in societate. C.) Grupul de covarstnici (prieteni) ele constituie un cadru propice de manifestare si concretizare a unor comportamente si atitudini invatate in familie si scoala, prin cultivarea sentimentului de responsabilitate, dreptate, onestitate. Majoritatea acestor grupuri realizeaza o socializare secundara cu efecte benefice asupra structurii si dezvoltarii personalitatii tanarului.

Pregatirea pentru viata a omului de maine incepe in primele luni de existenta si primii chemati sa puna bazele educatiei sale sunt parintii, familia. In etapa prescolaritatii, in special, parintii vor fi observat ca intreaga responsabilitate fata de reusita in procesul educatiei copiilor poate fi formulata printr-o singura norma de actiune: sa asigure acestora nu numai conditiile materiale necesare dezvoltarii psihofizice, ci si bazele trainice ale intregii formari, temelie pentru viitoarea personalitate adulta. A educa inseamna a adapta copilul la mediul social al adultilor, tinand seama de natura sa proprie, de posibilitatile sale individuale de asimilare, inseamna a face apel la mijloacele, metodele si procedeele care corespund trebuintelor interesului personal al copiilor. Explic and copilului importanta regulilor morale in actiunile proprii, la aceasta varsta, el trebuie privit ca o fiinta activa, polivalent inzestrat, nu ca un "recipient vid", care trebuie umplut. Primind acest ajutor, copilul este in stare sa adauge ceva nou la tipul uman obisnuit; interactiunea sferelor de dezvoltare a copilului si cateva procese care ii permit sa cunoasca realitatea se axeaza pe trei directii: - copilul va deveni capabil sa se cunoasca pe sine ( dezvoltarea perceptiilor, sentimentelor, a gandirii; adaptarea la propriile nevoi) sa intre in relatii cu altii ( sa cunoasca realitatile sociale) - sa intre in relatii cu mediul social apropiat ( sa se apropie de informatii). Sub influenta rigorilor si a regulilor morale cu care intra in contact, se produce o schimbare de fond a intregii activitati psihice, are loc trecerea progresiva a gandirii copilului de la contemplarea si intelegerea intuitiva a fenomenului, a cazului la logica regulii, a legii pe care o exprima cazul, fenomenul si operarea in aceasta conceptie, fapt ce reprezinta o adevarata schimbare in actul de cunoastere, o schimbare de structura a intelegerii. Se modifica trebuintele, interesele, preferintele, se dezvolta relatiile cu cei din jur. Familia reprezinta pentru copil un organism reglator, care permite in ciuda unei aparente saracii de mijloace sa traiasca o viata foarte intensa , o viata proprie copilariei. Nici o alta institutie, oricat de calificata, nu este asa de sensibila la exprimarea trebuintelor, la manifestarea slabiciunilor sau a potentialului dezvoltarii copilului fiindca nici o alta institutie nu cuprinde fiinte legate atat de direct , de vital, de copil, ca mama si ca tata. Familia ofera copilului un mediu afectiv, social si cultural. Mediul familial, mai ales sub aspect afectiv, este o scoala a sentimentelor in care se modeleaza sub acest aspect personalitatea. Copilul traieste in familia sa o gama variata de relatii interindividuale copiindu-le prin joc in propria conduita. Cu tripla functie ( reglatoare, socializatoare si individualizatoare) , familia contribuie in mare masura la definirea personalitatii si conturarea individualitatii fiecarui copil. Din punct de vedere practic, responsabilitatea sociala a parintilor se realizeaza in raport

nemijlocit cu modalitatea in care pentru educarea copilului in spiritul idealului de viata acestia stiu sa foloseasca autoritatea lor parinteasca. Autoritatea parintilor nu trebuie sa insemne ton autoritar, nici ordine sau dispozitii date copiilor si nici sanctiuni ( mergand uneori chiar la bataie), ci o stare de ierarhizare a modalitatilor de procedura care incepe cu "ascultarea" ceruta de parinti si sfarseste cu "intelegerea" dorita de copii. De modul in care parintii stiu sa foloseasca autoritatea cu care sunt investiti depinde si ascultarea din partea copiilor lor. Aceasta ne indreptateste sa acordam modului de folosire a autoritatilor parintilor, rolul de metoda a metodelor in procesul educativ familial. Educatia, unul din factorii dezvoltarii personalitatii ii permite copilului sa-si defineasca propria personalitate fara a neglija insusirile fizice, intelectuale, afective, social- morale si volitiv caracteriale. Pornind de la aceasta premisa, copilul trebuie privit ca un individ unic inzestrat cu un bagaj de calitati si defecte si nu trebuie sa-l comparam cu nici un alt copil chiar daca ni se pare ca seamana foarte mult. Studiile psihologice scot in evidenta existenta a doua tipuri de morala : morala constrangerii si morala cooperarii. Morala constrangerii este morala datoriei prin care copilul trebuie sa respecte anumite norme, neconditionat. Oare se potriveste acest fel de morala unui copil de varsta mica? Nu! Copilul nu poate sa respecte niste reguli impuse care i-ar ingradi dezvoltarea in ceea ce priveste responsabilitatea subiectiva, individuala. In ceea ce priveste morala cooperarii, regulile de convietuire se constituie pe principiul respectului reciproc, al trairii sentimentului de egalitate prin constientizarea si interiorizarea cerintelor si normelor respective. Analizand cele doua concepte ( morala constrangerii si morala cooperarii) ne punem intrebarea fireasca "Cum inteleg copiii regula, corectitudinea sau incorectitudinea faptelor, minciuna si diferentierea ei de inselaciune, greseala, gluma, limita de toleranta, normele de sanctionare folosite de adulti , ideea de corectitudine in evaluarea vinovatiei?" Mai intai trebuie precizat ca referitor la dezvoltarea caracteristicilor morale la aceasta varsta se poate vorbi de mai multe stadii si nivele ale dezvoltarii morale : a. Primul nivel premoral prevede stadiul de orientare la pedeapsa, de ascultarea si tinerea in evidenta a restrictiilor importante. Aceasta inseamna a-l familiariza pe copil cu ceea ce e bine, cu ceea ce nu este bine si mai ales prin scoaterea in evidenta a consecintelor faptelor rele. b. Nivelul moralitatii autoacceptate trece prin stadiul acceptarii regulilor morale ca legi sociale necesare si stadiul moralei ca acceptanta interna care se instituie intr-o ierarhie complexa. Acest sistem este diferit de la copil la copil. Adaptarea morala este adaptarea sociala , avand in vedere faptul ca morala este legata de viata sociala. Cum morala presupune existenta unor reguli care il depasesc pe individ si care nu se pot elabora decat in contact cu ceilalti oameni, notiunile fundamentale ale moralei copilului sunt rezultatul sintezei intre notiuni impuse de adult ( morala cooperarr generatoare de responsabilitate subiectiva individuala). Adoptand si aplicand principiile pedagogiei creativitatii, activitatea copilului nu trebuie redusa la rolul unui simplu executant. El trebuie sa aiba libertatea de a nu fi numai "autorul propriilor sale ganduri, atitudini si fapte de conduita". Nu trebuie adaptata o atitudine nonpermisiva , nu trebuie sa pretindem copilului in toate imprejurarile o ascultare si o supunere absoluta, deoarece acest mod de tratare ar constitui o frana in dezvoltarea lor

psihica. Un bun dobandit si mult apreciat, castigat de copil in primul rand in familie este comportamentul moral ca rezultat al unui sistem de cerinte precise , categorice dublat de un permanent respect pentru copilul care trebuie sa se simta iubit si ocrotit. In acceptiunea cea mai larga a termenului, "copil bun" reprezinta in fapt suma trasaturilor pozitive sructurate in dinamica comportamentului: sarguinta, cinste, initiativa creatoare, sociabilitate, politete, dispozitie de colaborare etc., dupa cum educator bun ( cu referire si la parinti) inseamna: rabdare, calm, intelegere, un fond afectiv numit, in termeni obisnuiti, dragoste fata de copil. Cultivarea la prescolar a dragostei de bine, de adevar trebuie sa se desfasoare treptat adaptat varstei, ca un sistem referential. De asemenea, trebuie avute in vedere si unele circumstante particulare, printre care cele mai de seama sunt imprejurarile concrete ale fiecarei masuri sau actiuni cu caracter educativ, considerarea educatiei ca un proces neintrerupt, continuitatea fiindu-i asigurata prin influentele pe care le exercita coabiatarea, deprinderile, obiceiurile si intreaga comportare a tuturor membrilor grupului familial. Cultivarea dragostei de bine, de adevar are nevoie, mai ales, de actiune si nu de verbalism, de activitate si nu de dialog, de descoperire a virtutilor de catre copil si nu de oferire a lor de catre parinti. Binele ajunge la copilul mic, de cele mai multe ori, sub formula "e bine sa faci asa!" si mai ales "nu e bine ce faci!" Dar copilul se intreaba de fiecare data "de ce nu este bine?" Curent, la aceasta intrebare, parintii raspund: "nu am timp sa discut, asa am zis, asa faci, daca n-o faci, ai s-o patesti!" Apropierea copilului de bine ( cu semnificatia de norma de comportare si nu de ordin ce trebuie ascultat ) constituie calea spre intelegerea binelui cu participare si cu satisfactiile ce decurg. Interdictia de a nu se juca pe starda sau pe trotuar cu mingea trebuie sa fie inlocuita cu masuri concrete eficiente, creandu-se in alt loc sau oferindu-i prilejul unor jocuri mai captivante cu participarea directa chiar a parintilor. Pentru a putea descoperi "binele", care mai tarziu va deveni "principialitate, cinste, spirit de ati ajuta aproapele, criterii de evaluare a comportarii", este necesar ca in grupul familial sa existe un cod de conduita bazat pe o egala respectare a normelor atat de catre copii, cat si de catre parinti. Respectiv, cerand copiilor sa actioneze intr-un anumit mod, parintii sa constituie modelul si imboldul in acea directie si nu factor derutant. Mobilizarea progresiva a eforturilor pentru a savarsi fapte bune, de lauda, crearea sistematica a unor conditii favorabile dezvaluirii intregului potential spiritual reprezinta insasi logica pedagogica in munca cu prescolarii. Participarea afectiva a parintilor la necazurile copiilor, la evenimentele din viata acestora, le dau linistea si siguranta. Nu frica, nu teama trebuie sa-l determine pe copil la actiune; e bine sa li se explice natura greselilor savarsite, gravitatea acestora si nu sa se apleleze la masuri unilaterale de natura sa produca blocaje psihice si dezadaptare sociala. Familia si caminul, convietuirea si cadrul convietuirii parintilor cu copiii lor reprezinta scoala primilor ani ai copilului in care trebuie sa primeasca bazele temeinice ale viitoarei sale constiinte, ale tuturor trasaturilor care il vor defini ca om integru in epoca maturitatii sale.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/a_educa_inseamna_a_adapta_copilul_la_mediul_social_al_adu ltilor/#ixzz1iZVRALYo

Pregatirea pentru viata a omului de maine incepe in primele luni de existenta si primii chemati sa puna bazele educatiei sale sunt parintii, familia. In etapa prescolaritatii, in special, parintii vor fi observat ca intreaga responsabilitate fata de reusita in procesul educatiei copiilor poate fi formulata printr-o singura norma de actiune: sa asigure acestora nu numai conditiile materiale necesare dezvoltarii psihofizice, ci si bazele trainice ale intregii formari, temelie pentru viitoarea personalitate adulta. A educa inseamna a adapta copilul la mediul social al adultilor, tinand seama de natura sa proprie, de posibilitatile sale individuale de asimilare, inseamna a face apel la mijloacele, metodele si procedeele care corespund trebuintelor interesului personal al copiilor. Explic and copilului importanta regulilor morale in actiunile proprii, la aceasta varsta, el trebuie privit ca o fiinta activa, polivalent inzestrat, nu ca un "recipient vid", care trebuie umplut. Primind acest ajutor, copilul este in stare sa adauge ceva nou la tipul uman obisnuit; interactiunea sferelor de dezvoltare a copilului si cateva procese care ii permit sa cunoasca realitatea se axeaza pe trei directii: - copilul va deveni capabil sa se cunoasca pe sine ( dezvoltarea perceptiilor, sentimentelor, a gandirii; adaptarea la propriile nevoi) sa intre in relatii cu altii ( sa cunoasca realitatile sociale) - sa intre in relatii cu mediul social apropiat ( sa se apropie de informatii). Sub influenta rigorilor si a regulilor morale cu care intra in contact, se produce o schimbare de fond a intregii activitati psihice, are loc trecerea progresiva a gandirii copilului de la contemplarea si intelegerea intuitiva a fenomenului, a cazului la logica regulii, a legii pe care o exprima cazul, fenomenul si operarea in aceasta conceptie, fapt ce reprezinta o adevarata schimbare in actul de cunoastere, o schimbare de structura a intelegerii. Se modifica trebuintele, interesele, preferintele, se dezvolta relatiile cu cei din jur. Familia reprezinta pentru copil un organism reglator, care permite in ciuda unei aparente saracii de mijloace sa traiasca o viata foarte intensa , o viata proprie copilariei. Nici o alta institutie, oricat de calificata, nu este asa de sensibila la exprimarea trebuintelor, la manifestarea slabiciunilor sau a potentialului dezvoltarii copilului fiindca nici o alta institutie nu cuprinde fiinte legate atat de direct , de vital, de copil, ca mama si ca tata. Familia ofera copilului un mediu afectiv, social si cultural. Mediul familial, mai ales sub aspect afectiv, este o scoala a sentimentelor in care se modeleaza sub acest aspect personalitatea. Copilul traieste in familia sa o gama variata de relatii interindividuale

copiindu-le prin joc in propria conduita. Cu tripla functie ( reglatoare, socializatoare si individualizatoare) , familia contribuie in mare masura la definirea personalitatii si conturarea individualitatii fiecarui copil. Din punct de vedere practic, responsabilitatea sociala a parintilor se realizeaza in raport nemijlocit cu modalitatea in care pentru educarea copilului in spiritul idealului de viata acestia stiu sa foloseasca autoritatea lor parinteasca. Autoritatea parintilor nu trebuie sa insemne ton autoritar, nici ordine sau dispozitii date copiilor si nici sanctiuni ( mergand uneori chiar la bataie), ci o stare de ierarhizare a modalitatilor de procedura care incepe cu "ascultarea" ceruta de parinti si sfarseste cu "intelegerea" dorita de copii. De modul in care parintii stiu sa foloseasca autoritatea cu care sunt investiti depinde si ascultarea din partea copiilor lor. Aceasta ne indreptateste sa acordam modului de folosire a autoritatilor parintilor, rolul de metoda a metodelor in procesul educativ familial. Educatia, unul din factorii dezvoltarii personalitatii ii permite copilului sa-si defineasca propria personalitate fara a neglija insusirile fizice, intelectuale, afective, social- morale si volitiv caracteriale. Pornind de la aceasta premisa, copilul trebuie privit ca un individ unic inzestrat cu un bagaj de calitati si defecte si nu trebuie sa-l comparam cu nici un alt copil chiar daca ni se pare ca seamana foarte mult. Studiile psihologice scot in evidenta existenta a doua tipuri de morala : morala constrangerii si morala cooperarii. Morala constrangerii este morala datoriei prin care copilul trebuie sa respecte anumite norme, neconditionat. Oare se potriveste acest fel de morala unui copil de varsta mica? Nu! Copilul nu poate sa respecte niste reguli impuse care i-ar ingradi dezvoltarea in ceea ce priveste responsabilitatea subiectiva, individuala. In ceea ce priveste morala cooperarii, regulile de convietuire se constituie pe principiul respectului reciproc, al trairii sentimentului de egalitate prin constientizarea si interiorizarea cerintelor si normelor respective. Analizand cele doua concepte ( morala constrangerii si morala cooperarii) ne punem intrebarea fireasca "Cum inteleg copiii regula, corectitudinea sau incorectitudinea faptelor, minciuna si diferentierea ei de inselaciune, greseala, gluma, limita de toleranta, normele de sanctionare folosite de adulti , ideea de corectitudine in evaluarea vinovatiei?" Mai intai trebuie precizat ca referitor la dezvoltarea caracteristicilor morale la aceasta varsta se poate vorbi de mai multe stadii si nivele ale dezvoltarii morale : a. Primul nivel premoral prevede stadiul de orientare la pedeapsa, de ascultarea si tinerea in evidenta a restrictiilor importante. Aceasta inseamna a-l familiariza pe copil cu ceea ce e bine, cu ceea ce nu este bine si mai ales prin scoaterea in evidenta a consecintelor faptelor rele. b. Nivelul moralitatii autoacceptate trece prin stadiul acceptarii regulilor morale ca legi sociale necesare si stadiul moralei ca acceptanta interna care se instituie intr-o ierarhie complexa. Acest sistem este diferit de la copil la copil. Adaptarea morala este adaptarea sociala , avand in vedere faptul ca morala este legata de viata sociala. Cum morala presupune existenta unor reguli care il depasesc pe individ si care nu se pot elabora decat in contact cu ceilalti oameni, notiunile fundamentale ale moralei copilului sunt rezultatul sintezei intre notiuni impuse de adult ( morala cooperarr generatoare de responsabilitate subiectiva individuala). Adoptand si aplicand principiile pedagogiei creativitatii, activitatea copilului nu trebuie

redusa la rolul unui simplu executant. El trebuie sa aiba libertatea de a nu fi numai "autorul propriilor sale ganduri, atitudini si fapte de conduita". Nu trebuie adaptata o atitudine nonpermisiva , nu trebuie sa pretindem copilului in toate imprejurarile o ascultare si o supunere absoluta, deoarece acest mod de tratare ar constitui o frana in dezvoltarea lor psihica. Un bun dobandit si mult apreciat, castigat de copil in primul rand in familie este comportamentul moral ca rezultat al unui sistem de cerinte precise , categorice dublat de un permanent respect pentru copilul care trebuie sa se simta iubit si ocrotit. In acceptiunea cea mai larga a termenului, "copil bun" reprezinta in fapt suma trasaturilor pozitive sructurate in dinamica comportamentului: sarguinta, cinste, initiativa creatoare, sociabilitate, politete, dispozitie de colaborare etc., dupa cum educator bun ( cu referire si la parinti) inseamna: rabdare, calm, intelegere, un fond afectiv numit, in termeni obisnuiti, dragoste fata de copil. Cultivarea la prescolar a dragostei de bine, de adevar trebuie sa se desfasoare treptat adaptat varstei, ca un sistem referential. De asemenea, trebuie avute in vedere si unele circumstante particulare, printre care cele mai de seama sunt imprejurarile concrete ale fiecarei masuri sau actiuni cu caracter educativ, considerarea educatiei ca un proces neintrerupt, continuitatea fiindu-i asigurata prin influentele pe care le exercita coabiatarea, deprinderile, obiceiurile si intreaga comportare a tuturor membrilor grupului familial. Cultivarea dragostei de bine, de adevar are nevoie, mai ales, de actiune si nu de verbalism, de activitate si nu de dialog, de descoperire a virtutilor de catre copil si nu de oferire a lor de catre parinti. Binele ajunge la copilul mic, de cele mai multe ori, sub formula "e bine sa faci asa!" si mai ales "nu e bine ce faci!" Dar copilul se intreaba de fiecare data "de ce nu este bine?" Curent, la aceasta intrebare, parintii raspund: "nu am timp sa discut, asa am zis, asa faci, daca n-o faci, ai s-o patesti!" Apropierea copilului de bine ( cu semnificatia de norma de comportare si nu de ordin ce trebuie ascultat ) constituie calea spre intelegerea binelui cu participare si cu satisfactiile ce decurg. Interdictia de a nu se juca pe starda sau pe trotuar cu mingea trebuie sa fie inlocuita cu masuri concrete eficiente, creandu-se in alt loc sau oferindu-i prilejul unor jocuri mai captivante cu participarea directa chiar a parintilor. Pentru a putea descoperi "binele", care mai tarziu va deveni "principialitate, cinste, spirit de ati ajuta aproapele, criterii de evaluare a comportarii", este necesar ca in grupul familial sa existe un cod de conduita bazat pe o egala respectare a normelor atat de catre copii, cat si de catre parinti. Respectiv, cerand copiilor sa actioneze intr-un anumit mod, parintii sa constituie modelul si imboldul in acea directie si nu factor derutant. Mobilizarea progresiva a eforturilor pentru a savarsi fapte bune, de lauda, crearea sistematica a unor conditii favorabile dezvaluirii intregului potential spiritual reprezinta insasi logica pedagogica in munca cu prescolarii. Participarea afectiva a parintilor la necazurile copiilor, la evenimentele din viata acestora, le dau linistea si siguranta. Nu frica, nu teama trebuie sa-l determine pe copil la actiune; e bine sa li se explice natura greselilor savarsite, gravitatea acestora si nu sa se apleleze la masuri unilaterale de natura sa produca blocaje psihice si dezadaptare sociala. Familia si caminul, convietuirea si cadrul convietuirii parintilor cu copiii lor reprezinta scoala

primilor ani ai copilului in care trebuie sa primeasca bazele temeinice ale viitoarei sale constiinte, ale tuturor trasaturilor care il vor defini ca om integru in epoca maturitatii sale. Read more: http://articole.famouswhy.ro/a_educa_inseamna_a_adapta_copilul_la_mediul_social_al_adult ilor/#ixzz1iZVRALYo

FLOREA IOANA(SOFRONIE) UNIVERSITATATEA BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI AN I, PEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR- ID PSIHOLOGIA DEZVOLTARII,PROFESOR CRISTIAN BUCUR

PREMISE PSIHOLOGICE ALE ADAPTARII COPILULUI LA MEDIUL SOCIAL

Dezvoltarea complexa a fiintei umane presupune, alaturi de integrarea in mediul cosmic si natural, o viata relationala si sociala.