Franz Kafka

La galerie
Dacd vreo acrobat5 bolnavd de pl6mini, gata sd sq prdbuqeascd in orice clipd, ar fi minatd|.arFL oprire in cerc, luni in qir, in ma4ej, in fafa unui public neobosit, de un gef neindurdtor ce agitd biciul tot timpul, zburind pe spinarea calului, aruncind sdruturi, mlidiindu-se din talie, qi dacd acest joc ar continua la nesfirqii in vijiitul fbrd oprire al orchestrei Ei ventilatoarelor, insolit de aplauzele care inceteaz6, Si pornesc din nou qi din nou, ca niqte ciocane pneumatice - poate cd atunci un tindr de la galerie ar cobori in fugd pind la parter, ar da ndvald in manej Ei ar striga: Stop! prin sunetul aldmurilor orchestrei care se adapteazdmereu.

Dar dat fiind cd nu e aqa; o doamnd frumoasd, in alb qi rogu, intrd in zbor, printre perdelele circului ce ii sint deschise de angajalii imbrdcali in livrea; directorul, plin de devofiune, cdutindui privirea, respird ca o fiard ieqind in intimpinarea ei; o ridicd cu grijd pe calul alb, ca;i cum ar fi nepoata lui cea mai drag6, care porneqte intr-o cdlStorie periculoasd; nu se poate hotdri sE dea semn de pornire; in cele din urmd pocneqte totugi din bici; aleargdpe lingd cal cu gura deschisd; urmdre;te cu ochi ager salturile cdldrelei; de-abia poate sd-i inleleagd mdiestria; incearcd sd avertizeze cu exclama{ii englezeqti; le someazd pe ajutoarele din manej sd fie cu cea mai mare bdgare de seamd; cu miinile ridicate face semn orchestrei sd se opreascd inaintea marelui salto mortale; in cele din urmd o ridicd pe micula acrobatd de pe calul tremurind, o sdrutd pe amindoi obrajii qi i se pare cd ovafiile publicului nu sint deloc suficiente; in timp ce ea, sprijinitd de el, ridicatd pe virfuri, invdluitd intr-un nor de praf, cu bralele larg deschise, cu cdp;orul dat pe spate, vrea s[ iqi impdrtdgeascd fericirea cu tot circul - Ei pentru cd lucrurile stau aqa, vizitatorul de la galerie iEi pune capul in piept qi, scufundindu-se in marqul hnal ca intr-un vis greu, plinge, frrd s[ i;i dea seama.

O solie implrlteascE
tmpdratul - a;a se spune - ti-a trimis !ie, insului, jalnicului supus, umbrei minuscule refugiate din fala soarelui impdrbtesc in cea mai indepdrtatd depdrtare, tocmai lie impdratul !i-a trimis o solie de pe patul sdu de moarte. L-a pus pe sol si ingenuncheze lingd pat qi i-a qoptit la ureche solia; atit de important[ era pentru el, cd apus sd-i fie repetatd la ureche. Dind din cap a confirmat corectitudinea celor spuse. $i in fafa intregului public al morlii sale - toli perelii despdr{itori sint ddrimafi qi pe inaltele trepte ce arcuiesc avintat stau in cerc mai marii impdrdtiei * in lala tuturor acestora el l-a trimis pe sol. Solul s-a pus imediat in migcare; un bdrbat puternic, neobosit; intinzind cind un bra!, cind celdlalt, i;i croieqte drum prim mullime; dacd dd de opreliqti, aratd spre piept, unde e semnul soarelui; qi chiar inainteazdrepede, ca nimeni altul. Dar mulfimea e atit de mare; locuinlele 1or nu se mai termin6. Dacd s-ar deschide cimp liber, cum ar zbtra qi in curind l-ai auzi bdtind impundtor cu pumnul in u;a ta.Dar in loc de asta, cit de ftrd folos se chinuie; incd se mai strecoard prin iatacurile palatului interior; niciodatd nu le va depdgi; Ei dacd ar reu;i totuqi, nimic nu ar fi cigtigat; ar trebui sd se lupte s5 coboare scdrile; gi dacd ar reuqi totuqi, nimic nu ar fi ciqtigat; ar trebui sd mdsoare cu pasul cur{ile; qi dupd cur,ti al doilea palat care-l cuprinde pe primul; ;i din nou scdri qi curfi; qi din nou un palat; Ei a;a mai departe, prin milenii; Ei de s-ar prdbuqi in sfirqit prin ultima poartd - dar niciodatf,, niciodatd nu s-ar putea intimpla asta -, ar fi de-abiainfala oraEului de reqedinfd, centrul lumii, acoperit pind
sus de sedimente.

Nimeni nu pdtrunde pind aici, nici chiar cu solia unui mort. Tu insd stai la fereastra ta qi o visezi, cind se lasS seara.

i"tal"tegii
lalard qi cere voie sd intre in lege. Dar Omul chibzuiegte gi apgi intreabd dacd va permite intre. poate sd paznicul ii spune cd acum nu-i avea voie sd intre mai tirziu. ,,Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu." Intrucit poarta legii este deschisd ca intotdeauna, iar paznicul se dd intr-o parte, omul se apleacd pentru a privi pe uqd in interior. Cind paznicul observd asta, ride gi spune : ,,Dacd te ispiteqte intr-atit, incearcd sd intri induntru, in ciuda interdicliei mele. Bagd insd de seamd : am putere. $i nu sint decit paznicul cel mai de jos. La intrarea in fiecare sald stau, insd, alJi paznici, unul mai puternic decit altul. Pe al treilea nu mai pot nici mf,car eu s6-l privesc." La asemenea dificultdli nu se aqteptase omul de la\ard; cd doar legea trebuie sd fie totdeauna gi oricui la indemind, igi zice el; dar, acum, cind privegte mai bine la paznicul imbrdcat cu gubd, la nasul lui mare qi ascuJit, la barba lui tdtdrascd iasfiratd gi neagr6, se hotdrdqte totuqi, mai bine sd aqtepte pind ce i se va ingddui sd intre. Paznicul ii dd un scdunel qi-i spuse sd gadd lingd uqd, de-o parte. Acolo std zile qi ani in gir' Mai

in fala legii

std un paznic. La acest paznic vine un om de

face multe incercdri de-a fi l6sat induntru Ei il oboseqte pe paznic cu insistentele sale. Adeseori paznicul il supune la mici interogatorii, il ?ntreabd de unde e de fel qi multe altele, dar s?nt intreb6ri fbrd implicare, a$a cum pun domnii cei mari ; iar la urm[ ii spune tot mereu cd incd nu-i poate da drumul induntru. Omui, care-gi luase multe lucruri cu el la drum, folosegte totul, oricit ar fi fost de prelios, pentru a-l mitui pe portar. Acesta e drept cd primeqte tot ce i se d6, dar spune de fiecare dat6:,,Primesc numai ca sd nu crezi cumva c[ n-ai fdcut tot ce-ar fi fost cu putin!6." Dea lungul nenumdra{ilor ani, omul il observd pe paznic aproape fbrf, intrerupere. Uitd de ceilal}i paznici,qi acesta, primul, ii apare ca singurul obstacol care-l impiedicd sa intre in lege. Blestemd nefericita intdmplare, in primii ani cu glas tare qi fbrd sd tind seama de nimic, mai tirziu, pe mdsurd ce imbdtrineqte, doar morm6ind in barb[ pentru sine. Dd tot mai mult in mintea copiilor gi, de vreme ce de-a lungul anilor a ajuns sd-i cunoascd paznicului pind gi purecii din gulerul qubei, se roag[ qi de pureci s6-l ajute al indupleca. Intr-un tirziu, vederea ii sldbeqte qi nu mai qtie dacd in jurul iui se face cu adev6rat tot mai intuneric sau dacd il inqald doar ochii. Dar distinge acum prin intuneric o strdlucire nestinsd care ftzbate pe uga legii. Numai c[ nu mai apucfsd traiasCa mult. tn preajma morfii, toatd experienta din acest rdstimp se adund intr-o intrebare, pe care incd n-a apucat s-o pund paznicului. Ii face semn sd vind mai aproape, intrucit nu-qi mai poate ridica in sus trupul care ainceput sf, infepeneascd. Paznicul trebuie sd se aplece adinc, pind la el, intrucit diferen{a de indllime s-a schimbat mult in defavoarea omului. ,,Acum ce mai vrii sd gtii? intreaba paznicul, nu te mai saturi o dat[." ,,ToJi se str[duiesc, vezi bine, sd afle ce-i legea, grdieqte omul, cum se face atunci cd,in atita amar de ani, n-a mai cerut nimeni, in afard de mine, sd intre induntru ?" Paznicul iqi dA seama cd sfirqitul omului e aproape qi, pentru a mairdzbipind la aruul lui care se stinge, rdcnegte la el: ,,Pe aici nu putea obline sd intre nimeni altul, intrucit intrarea asta {i-era hdrdzitd, doar }ie. Acum mi duc s-o inchid."