2.4.

Finantarea externa
2.4.1. Finantarea directa si intermedierea financiara
In cazul relatiei de finantare directa se stabileste un contact direct ntre agentii cu excedent de finantare si agentii cu deficit de finantare. Cei dinti si pun economiile la dispozitia celor din urma, fara ca un intermediar sa intervina ntre ei. Acest tip de situatie se ntlneste n cazul n care o ntreprindere "face apel la economiile publice" cu ocazia unui mprumut obligatar sau a emiterii de actiuni noi. n acest caz, detinatorii de economii aduc bani lichizi care reprezinta partea din economiile lor pe care o pun la dispozitia ntreprinderii. n schimb, ei primesc de la aceasta un titlu, un document care reprezinta un angajament al ntreprinderii fata de ei. Daca e vorba, de exemplu, de un mprumut obligatar, obligatiunea care i-a fost remisa detinatorului de economii reprezinta n acelasi timp, o recunoastere a datoriei ntreprinderii si un angajament luat de aceasta de a varsa dobnzi si de a rambursa mprumutul conform conditiilor fixate dinainte. Daca e vorba de emiterea unor actiuni, detinatorul economiilor devine asociatul ntreprinderii. El primeste deci, actiuni care reprezinta fractiuni din capital si care-i asigura o participare la anumite decizii ale ntreprinderii, la distribuirea beneficiilor care s-ar obtine si la partajarea patrimoniului n cazul ncetarii in viitor a activitatii. Piata financiara, spatiul n care se deruleaza aceste operatiuni de finantare pe termen lung, reprezinta deci, principala manifestare concreta a mecanismului finantarii directe. Totodata, acest mecanism tinde sa fie aplicat si operatiunilor pe termen scurt. Este n special cazul emisiunii de bonuri care pot fi emise pe termen scurt, si, pe un plan mai amplu, al emiterii pe pietele monetare a titlurilor, cum ar fi biletele de trezorerie sau certificatele de depozit. Pietele care centralizeaza aceste operatiuni de finantare directa pot fi mai mult sau mai putin organizate. n anumite tari ele ating un nalt nivel de institutionalizare si sunt reglate de un ansamblu complex de reguli juridice si tehnice, n special cnd exista o piata bursiera oficiala destul de vasta si de activa pentru a constitui piesa de greutate a pietei financiare. Dar chiar n absenta bursei oficiale, cum este cazul pentru numeroase tari, operatiuni de finantare directa pe termen lung si mediu se realizeaza de fiecare data cnd avem o emisiune ocazionata de "plasamente private". Exista astfel, o piata financiara neinstitutionalizata si, eventual, alte forme active de fmantare directa. Intermedierea financiara corespunde celui de-al doilea mod de finantare. Aceasta presupune aparitia unui intermediar ntre agentii cu deficit si cei cu capacitate de finantare. Intermediarul este un organism specializat n colectarea economiilor (n special de la particulari) si n acordarea de credite (n special ntreprinderilor). Prmcipiul intermedierii financiare este reprezentat n schema din figura urmatoare. Fig. 2.2

Finantare Colectare ntermedierea financiara conduce astfel la o relativa disociere ntre colectarea economiilor si finantarea prin credite. n ceea ce priveste colectarea economiilor, intermediarii financiari cauta sa fructifice economiile agentilor cu excedent de finantare (si n special pe cele ale particularilor), propunndu-le instrumente de plasare diversificate si adaptate preferintelor lor. Desi duce la operatiuni mai concentrate, aceasta finantare tinde spre o anumita diversificare a tehnicilor, procedeelor si duratelor.

2.4.2. Aportul la capitalul propriu Diferitele tipuri de crestere a capitalului Cresterea capitalului prin aport n numerar si n natura Aportul extern Ia capitalul propriu corespunde, fie fondurilor initiale avansate de proprietari pentru constituirea ntreprinderii, fie fondurilor adaugate cu ocazia cresterii capitalului. Aceste aporturi se efectueaza, fie n natura (cedarea catre ntreprindere de mobile, materiale, active necorporale), fie n bani lichizi sau numerar. n contrapartida, aportorii de fonduri sunt recunoscuti ca participanti Ia capitalul ntreprinderii, adica sunt proprietari ai unei parti a capitalului, situatie care le confera statutul de asociati. Asocierea la capital apare sub diverse forme, dupa natura ntreprinderii: participarea cu parti sociale ntr-o societate n nume colectiv sau ntr-o societate cu raspundere limitata, cu actiuni ntr-o societate pe actiuni sau societate n comandita pe actiuni etc. Dar n toate cazurile, proprietarul unei fractiuni a capitalului are recunoscute trei drepturi. Pe de o parte, el benefciaza de un drept de participare, sau forme si grade diverse, la luarea deciziilor n ceea ce priveste ntreprinderea. Pe de alta parte, el beneficiaza de un drept asupra unei cote-parti din eventualele beneficii. In sfrsit, el pastreaza posibilitatea de a primi o parte din patrimoniul ntreprinderii n cazul dizolvarii acesteia. Cresterile de capital prin aport n numerar si n natura contribuie efectiv la finantarea ntreprinderii atunci cnd sunt resurse noi de care benefciaza ntreprinderea. n cazul cresterii capitalului social prin aportul n numerar, cu drept preferential de subscriere, pretul de emisiune al actiunilor este inferior cursului bursier, pentru a atrage investitorii, si superior valorii nominale a actiunilor. Prima de emisiune = Pretul de emisiune - Valoarea nominala Vechii actionari au un drept preferential de subscriere, numarul actiunilor care pot fi subscrise sunt limitate. Acest drept este teoretic materializat, este detasabil de actiuni si este negociabil la bursa. n acest fel toti vechii actionari, care nu vor sa subscrie preferential la cresterea de capital, pot ceda dreptul atasat fiecarei aciuni vechi , compensnd astfel prejudiciul determinat de cresterea de capital. Drepturi de subscriere (DS) se calculeaza astfel:

Unde: n - numarul de actiuni noi N - numarul de actiuni vechi B - valoarea bursiera E - valoarea de emisiune Cresterea capitalului social prin incorporarea de rezerve Este o forma de crestere a capitalului care nu aduce resurse noi, ci se limiteaza sa fixeze, sa stabilizeze resursele deja existente n ntreprindere. n cazul cresterilor de capital prin incorporarea de rezerve, ntreprinderea integreaza n capitalul social o fractiune din rezervele reprezentnd beneficiile anterioare obtinute si nedistribuite proprietarilor. Cu ocazia unei astfel de cresteri a capitalului, se procedeaza la distribuirea de actiuni gratuite asociatilor, proportional cu participarea lor la capitalul ntreprinderii. Cresterea capitalului prin conversia datoriilor La fel ca ncorporarea de rezerve, cresterea capitalului prin conversia datoriilor pare sa nu aiba incindenta asupra finantarii ntreprinderii. n acest caz se vireaza la capitaluri proprii o

suma care figura anterior n conturile de datorii, fara a se modifica marimea globala a resurselor, adica suma pasivului. Operatia are totusi trei incidente directe sau indirecte asupra finantarii. n masura n care datoriile sunt transformate n participare la capital, ntreprinderea este eliberata de o scadenta viitoare si creste astfel stabilitatea finantarii sale. Se va recunoaste vechilor creditori participarea la capital, cu toate consecintele ce decurg, mai ales influenta asupra deciziilor ntreprinderii. Pentru ca suma datoriilor se diminueaza si cea a capitalurilor proprii creste, ntreprinderea este de acum nainte mai putin ndatorata, si amelioreaza structura financiara. n caz de nevoieea va putea sa solicite usor noi mprumuturi. Conversia datoriilor i va permite sa-si reconstituie capacitatea de ndatorare (si capacitatea de finantare). Daca scadenta datoriilor care fac obiectul conversiei este apropiata, operatia efectuata micsoreaza presiunea exercitata asupra trezoreriei ntreprinderii si se reduc astfel nevoile imediate de finantare. Dintre toate formele de crestere a capitalului, numai cele care se fac prin aporturi n numerar si n natura apar n mod direct ca find operatii de finantare. Cresterile de capital realizate cu ocazia ncorporarii de rezerve sau a conversiei datoriilor sunt avantajoase prin restructurarea resurselor deja obtinute si nu afecteaza direct marimea lor totala. Totusi aceste operatii exercita o influenta indirecta asupra conditiilor de finantare. Evaluarea capitalurilor proprii Evaluarea capitalurilor pune probleme complexe datorita pluralitatii formelor de masurare. Trei notiuni referitoare la valoare sunt utilizate curent n legatura cu capitalurile proprii. Valoarea nominaIa a capitalului Valoarea nominala a capitalului corespunde unei simple valori de referinta. Aceasta notiuneo utilizam cand spunem ca societatea X prezinta un capital de 300 000 000 lei compus din 3000 de actiuni a 10000 iei. Aceasta valoare nominala este cea imprimata pe actiunile societatii. Termenul "capital social" desemneaza valoarea nominala a capitalului n cazul unei societati, oricare ar fi forma sa (societate pe actiuni, cu raspundere limitata, n nume colectiv...). Valoarea intrinseca Valoarea intrinseca a capitalului este o valoare patrimoniala. Ea corespunde situatiei nete (S), adica sumei care ar fi retrocedata proprietarilor daca ntreprinderea si-ar nceta activitatea. n acest caz activele ar fi cedate si s-ar obtine o suma de bani (B). Apoi, creditorii find prioritari n raport cu asociatii, va trebui prelevata suma necesara pentru rambursarea tuturor datoriilor (D). Suma ramasa sa se mparta ntre asociati, proportional cu partea de capital detinuta va fi: B -P=S Aceasta suma S permite sa se calculeze valoarea intrinseca a fiecarei parti a capitalului sau a fiecarei actiuni. Se poate scrie:

unde ,,n'' reprezinta numarul de actiuni san parti de capital si VI reprezinta valoarea intrinseca a fiecarei actiuni sau parti sociale. Binenteles ca aceasta valoare intrinseca are putine sanse de a coincide cu valoarea nominala a capitalului. O asemenea ipoteza nu ar putea fi posibila dect daca ntreprinderea s-

ar limita sa mentina capitalul initial, fara sa puna n rezerva nici cea mai mica parte din benefciile realizate dupa nfiintarea sa si fara sa nregistreze pierderi. Valoarea situatiei nete va fi deci, foarte probabil, diferita de cea a capitalului nominal, superioara daca ntreprinderea a lucrat bine si a obtinut beneficii si acestea (sau o parte a lor) nu au fost distribuite si inferioara daca ntreprinderea a obtinut pierderi, diminundu-si astfel capitalul. Valoarea de piata Valoarea de piata a capitalului (se mai spune valoare venala) corespunde valorii cu care capitalul sau parti ale acestuia sunt schimbate cu ocazia tranzactiilor. n cazul particular al ntreprinderilor cotate Ia bursa se poate vorbi de un pret determinat numit curs bursier. Astfel, pentru o societate pe actiuni al carui capital e compus din 100000 de actiuni, stabilim ca la un curs de 30000 lei pe actiune, valoarea globala a capitalului e de 3000 000 000 lei. Aceasta corespunde valorii pe care piata bursiera o recunoaste ntreprinderii si se numeste valoare de piata sau capitalizare bursiera. n general, n cazul societatilor ale caror actiuni snt cotate la bursa, vom avea: Capitalizare bursiera = Numar de titluri x Curs bursier Am putea crede, la o prima analiza, ca valoarea de piata a capitalului ar fi apropiata de vloarea intrinseca, piata pornind de la valoarea patrimoniului pentru evaluarea actiunilor si pentru capitalizarea bursiera. Dar n fapt un decalaj exista ntre aceste diferite evaluari. Piata ia n calcul valoarea patrimoniului, dar tine cont de perspectivele de randament n viitor ale ntreprinderii. Daca aceasta are perspective bune de cstig n viitor, valoarea de piata va depasi mult valoarea patrimoniala Ia acea data. n schimb, daca perspectivele de, cstig n viitor sunt defavorabile (din cauza restrngerii pietei de desfacere, a tehnologiei depasite etc.), capitalizarea bursiera nu va reprezenta nici macar valoarea patrimoniala. Piata bursiera apreciaza o ntreprindere nu dupa valoarea patrimoniului sau n prezent, ci dupa previziunile privind evolutia si cstigurile viitoare. Pentru o ntreprindere care vizeaza o crestere de capital prin aporturi n numerar, o buna imagine pe piata i asigura n acelasi timp un pret ridicat (cursul practicat n momentul cresterii capitalului se numeste pret de emisiune) si un plasament usor al titlurilor, ceea ce-i permite sa obtina resurse suficiente n conditii favorabile. n acest fel problema evaluarii actiunilor pe piata e o variabila importanta a politicii de finantare pentru o ntreprindere care intentioneaza sa recurga la cresterea capitalului. 2.4.3. Recurgerea la ndatorare O clasificare a diferitelor forme de ndatorare s-ar prezenta astfel: Tabelul 2.1 FORME DE NDATORARE mprumuturi prin intermediari financiari Pe termen lung si Pe termen scurt mediu mprumuturi prin apel direct - obligatiuni - titluri participative

- Credite pe termen lung si mediu prin mobilizare de creante - Credite pe termen lung si mediu fara mobilizare de creante - Credit - contract de nchiriere ( leasing )

Credite de mobilizare (scontare,factoring) - credite de trezorerie (facilitati de casa, credite de campanie)

- certificate de investitor - note pe termen mediu - bonuri - bilete de trezorerie - certificate de depozit

Acest tabel terebuie completat prin luarea n calcul a altor trei tipuri de credite sau de mprumuturi enumerate n continuare. Creditele specifice se refera la anumite operatiuni cum ar fi exportul, crearea ntreprinderii, descentralizarea. Aceste credite sunt n general acordate de intermediari financiari si trebuie decicuprinse n aceasta categorie. Creditele inter-intreprinderi apar cnd o ntreprindere acorda clientilor sai termene de plata, nefacndu-se deci apel Ia economiile publice sau la intermediari. n sfrsit, se pot obtine credite pe pietele internationale de capitaluri sau de Ia banci internationale, reprezentnd sume importante, prin tehnici financiare complexe. Dar acestea nu vizeaza decat un numar limitat de mari ntreprinderi, publice sau private. ndatorarea prin apel direct la economii ndatorarea prin apel direct la economii constituie un mod deosebit de finantare, care vizeaza marile ntreprinderi sau importante institutii publice sau private. Daca situatia economicasi rezultatele lor sunt favorabile, publicul larg poate fi atras prin apelul lor la economiile acestuia. n practica acest mod de finantare se regaseste prin doua tipuri de operatiuni: emisiumea de titluri pe termen scurt si emisiunea de obligatiuni si alte titluri pe termen lung. Pot exista si angajamente intermediare ntre datorii si capitaluri proprii, numite quasifonduri proprii. Emisiunea de titluri pe termen scurt Emisiunea de bonuri, de bilete de trezorerie sau alte titluri pe termen scurt constituie ooperatiune prin care mprumutatul emite un titlu n schimbul fondurilor care-i sunt mprumutate pe termen scurt sau mediu. Aceste titluri, care pot fi oferite publicului sau partenerilor cu care emitentul a stabilit un contract direct, apar ca forme simplificate ale obligatiunilor si pe un termen mai scurt. mprumutator Emitent (subscriitor) (mprumutat) Titluri reprezentand un angajament de remunerare si de rambursare pe termen scurt Fig. 2.3 Schema unei emisiuni de titluri financiare Emisiunea de obligatiuni

Emisiunea de obligatiuni (sau lansarea unui mprumut obligatar) constituie forma principala de mprumut prin apel direct la economii, chiar daca aceasta e rezervata numai societatilor pe actiuni care ndeplinesc anumite conditii. Operatiunea permite obtinerea unor fonduri de la publicul larg (oferta publica) sau de la un grup restrns de investitori experimentati (plasament privat) ; acestia primesc n schimbul numerarului, titluri de valoare (obligatiuni) negociabile la bursa. Aparitia pietei de capital ofera societatilor romnesti o alternativa de finantare a activitatii lor , si anume emisiunea si tranzactionarea valorilor mobiliare proprii n conditiile Legii nr. 52/1994. Obligatiiunea este un contract de credit ncheiat ntre emitent si cel care o achizitioneaza pe piata primara sau secundara (in cazul in care aceasta piata exista). nainte ca valorile mobiliare sa fie oferite publicului, societatea comerciala va ntocmi un prospect de oferta. Acesta descrie n detaliu societatea si operatiunile sale, trecutul ei, produsul, mediul concurential, cuprinznd de asemenea, situatia financiara, pretul obligatiunilor, piata de tranzactionare. Prin prospectul de oferta ntreprinderea trebuie sa convinga investitorii de calitatea eventualelor plasamente. Un rol important revine intermediarilor de pe pieteie de capital - societatile de valori mobiliare (SVM) si burselor de valori. Principiul acestui tip de operatiune consta n fractionarea mprumutului ntr-un mare numar de parti, obligatiunile. Aceasta fractionare permite sa se realizeze o centralizare financiaramai eficace, prin mobilizarea de multiple contributii cu sume eventual limitate. Fiecare obligatiune constituie deci pentru mprumutator un titlu de creanta si pentru mprumutat o recunoastere a datoriei. Ca si alte valori mobiliare ( n special actiunile), obligatiunile sunt trasmisibile prin negociere. n caz de nevoie, mprumutatorul poate sa reintre n posesia fondurilor, n conditii mai mult sau mai putin rapide si mai mult sau mai putim favorabile, dupa calitatea titlului (deci a emitentului) si a conjuncturii de pe piata financiara. Aceasta posibilitate, de a revinde obligatiunile pe piata "secundara" altor mprumutatori, fara a astepta rambursarea lor de catre mprumutat (scadenta), creste mobilitatea plasamentului pentru mprumutatori, cu toate ca termenul lor normal ar fi un termen lung (sapte la douazeci de ani). Se realizeaza astfel compatibilitatea antre nevoile mprumutatilor care doresc sa dispuna de capitaluri pe termen lung si cele ale mprumutatorilor care cauta suplete si mobilitate pentru plasamentele lor. Rambursarea obligatiunilor (se mai spune amortisment financiar) se efectueaza n conditiile stabilite la lansarea lor, fie facndu-se rambursarea o singura data (amortizare la sfrsitul perioadei), fie prin transe (amortizare prin anuitati), n acest caz alegerea titlurilor amortizabile facndu-se prin tragere la sorti. Traditional, remunerarea obligatiunilor este fixa. Dar pot exista si obligatiuni a caror remunerare variaza dupa rezultatul ntreprinderii, precum si obligatiuni cu dobnda variabila. Finantarea prin emisiune de obligatiuni prezinta o serie de avantaje: . mprumutul obligatar este o alternativa la piata creditutul (piata cu un risc foarte ridicat); . mprumutul obligatar reprezinta, de asemenea, o alternativa la piata actiunilor, atunci cnd aceasta este n scadere sau n stagnare si cnd emitentul doreste obtinerea unor fonduri importante care nu pot fi obtinute fara schimbari majore ale actionariatului; . Rambursarea sumei mprumutate se face integral la momentul scadentei; pe perioada de viata a obligatiunii se plateste numai dobnda; ntreaga suma de bani mprumutata poate fi utilizata pentru realizarea unei investitii care sa devina rentabila dupa o perioada mai ndelungata; . Obligatiile se emit fara garantii materiale, n acest caz, garantia mprumutului consta n bunul renume al emitentului si n analiza fluxului de numerar al acestuia; . Convertibilitatea obligatiilor le fece mai atractive pentru investitori; . Obligatiunea, ca un contract de credit, este mai usor de nteles de catre publicul larg si, n consecinta, mai atractiva;

. mprumutul obligatar prin oferta publica permite accesul micului investitor la plasamente n afaceri profitabile; . Riscul pe care si-l asuma investitorii este mai mic dect n cazul achizitiei (de actiuni deoarece, n cazul obligatiunilor emitentul trebuie sa respecte obligatiile asumate (racumparare si dobnda) indiferent de profitul obtinut de societate. Indiferent de modalitatea de emisiune a obligatiunilor (prin oferta publica sau prin plasament privat) societatea comerciala va suporta numai cheltuielile necesare realizarii studiului de finantare, cheltuielile de ntocmire a prospectului de oferta publica sau a documentului de oferta si cheltuielile de publicitate (daca este cazul). Marimea emisiunilor variaza considerabil de la o tara la alta. Pe piata franceza, se situeaza n general intre 50 si 9O milioane euro, aceste limite fiind praguri economice indicative si nu norme juridice. Intervalul mentionat corespunde marimii care permite sa se acopere cheltuielile fixe legate de emisiune. Limita superioara mentionata exprima posibilitatea pietei de a absorbi astfel de titluri. Este posibil ca piata sa poata absorbi si emisiuni mai mari. Capacitatea de absorbtie a pietei e determinata de marimea fondurilor susceptibile sa fie angajate pe piata financiara si de concurenta care se face emitentilor de titluri. Lansarea de mprumuturi publice ntr-o conjunctura cnd bugetul statului e deficitar nu este indicata. Aceasta pentru ca titlurile emise de stat prezinta garantie mai mare si sunt preferate de cei care dau cu mprumut, restrangndu-se suma fondurilor accesibile emitentilor privati de titluri. mprumuturi acordate de banci si alti intermediari financiari mprumuturile acordate de intermediarii financiari se pot clasifica dupa obiectul lor economic: - credite pentru investitii - credite pe termen scurt de mobilizare si de trezorerie - credite imobiliare - credite de export - scontarea - credite comerciale Creditele pentru imvestitii reprezinta o parte importanta a creditelor distribuite de intermediarii financiari. O forma speciala a creditelor pentru investitii o reprezinta operatiunile de leasing. Finantarea prin leasing este o solutie moderna si avantajoasa de asigarare a capitaiului fix necesar ntreprinderilor. n loc sa mprumute bani pentru achizitionarea unor echipamente, masini, utilaje, instalatii, cladiri, ntreprinderile pot sa "mprumute" prin sistemui leasing, direct aceste resurse, n anumite conditii. n esenta "leasing" presupune un acord prin care se transfera dreptul de a folosi un bun pentru o perioada de timp stabilita si cu posibilitatea de cumparare a acestuia la sfarsitul perioadei; n anumite privinte, efectele sunt similare cu nchirierea si/sau cu vnzarea n rate. Practicile mondiale releva utilizarea unui leasing direct (producatorul si proprietarul bunului l ncredinteaza spre folosinta unui beneficiar) si a unui sistem de leasing indirect n acest caz, o institutie financiara sau o banca de credit achizitioneaza un bun pe termen lung si mediu ales de ntreprinderea care doreste sa investeasca. Apoi bunul este dat n locatie ntreprinderii care are posibilitatea sa-l rascumpere. Astfel, investitorul nu obtine un credit propriuzis, dar evita sa avanseze suma necesara pentru achizitionarea unui bun. El este un simplu locatar al bunului pe care-l utilizeaza si va trebui sa plateasca, dupa o periodicitate prevazuta, chirie institutiei de leasing, avnd si posibilitatea sa-I rascumpere.

Se va face distinctie ntre leasing operational si leasing financiar. n primul caz, propietatea ramne la societatea ''locator'' si dupa ncheierea perioadei convenite; n cei de-al doilea caz, la ncheierea perioadei, utilizatorul achizitioneaza bunul pe care l-a ''luat n leasing platind o "valoare reziduala" a acestuia (leasing-ul financiar se aseamana cu o vnzare n rate si cu o situatie de "credit furnizor"). Conform legislatiei romne[2] o parte, denumita locator, se obliga ca, la solicitarea celeilalte parti, denumia utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert, denumitfurnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia sau folosinta asupra acestuia, contra unei plati numite redeventa, in scopul exploatarii sau, dupa caz, al achizitionarii bunului. Operatiunile de leasing au ca obiect: a) utilizarea bunurilor mobile, inclusiv a valorilor mobiliare; b) utilizarea echipamentului industrial; c) utilizarea bunurilor imobile cu destinatie comerciala, achizitionate sau construite de o societate de leasing (societate imobiliara pentru comert si industrie); d) utilizarea fondului de comert sau a unuia dintre elementele sale necorporale; e) utilizarea bunurilor de folosinta ndelungata si a imobilelor cu destinatie de locuinta, pentru persoanele fizice. Pe parcursul executarii contractului, utilizatorul este obligat sa efectueze platile cu titlu de redeventa, n cuantumul valoric stabilit si la datele stabilite n contractul de leasing; redeventa platita va fi calculata tinnd seama de o marja de profit si de amortizarea integrala sau partiala a bunului; regimul de amortizare va fi stabilit de parti, de comun acord, n functie de natura bunului si valoarea sa de intrare, n conformitatate cu legislatia. La ncheierea perioadei stabilite n contract ntreprinderea beneficiaira are urmatoarele optiuni: a) sa restituie bunul; b) s prelungeasc contractul (cu o redeventa mai mica, pentru ca bunul este n parte amortizat); c) sa achizitioneze bunul la un pret care corespunde valorii actualizate. Se conisidera ca leasing-ul are urmatoarele avantaje: I. n plan fiscal. toate cheltuielile rezultate din contractul de leasing sunt deductibile fiscal ,n timp ce la finantarea prin credite, numai dobnda este deductibila iar la finantarea din surse proprii este deductibila numai amortizarea; ntreprinderea este interesata sa deduca din venituri cheltuieli ct mai mari pentru asigurarea unor conditii bune de desfsurare a activitatii, ea platind impozit pe profit pentru partea din venituri care ramne dupa deducerea cheituielilor); 2. n plan financiar: leasing-ul permite finantarea investitiilor fara a recurge la capitaluri mprumutate sau proprii; are avantajul ca nu se altereaza proportia ntre capitalul propriu si cel mprumutat si nici nu se modifica raporturile de proprietate asupra capitalului social al ntreprinderii (cum este cazul recurgerii la majorarea capitalului prin atragerea de noi investitori); 3. n plan economic: leasing-ul este o solutie care leaga nivelul costurilor de gradul de utilizare a mijloacelor; ntreprinderea foloseste un echipament numai atta timp ct are nevoie pentru realizarea unui obiectiv, dupa care renunta la el si nu mai are nici cheltuieli; n plus, ntreprinderea poate avea acces la mijloacele necesare n conditii mai putin severe dect n cazul creditelor bancare (chiar daca nu are garantii colaterale suficient de mari); Principalul dezavantaj al sistemului de leasing il constituie costurile relativ mai ridicate; acestea acopera si valoarea serviciului prestat den finantator si de firma de leasing. Creditele pe termen scurt au n general scadente de pana la un an, dar pot merge si pana ladoi ani. Sunt acordate de banci si pot fi disociate de credite de mobilizare si credite de trezorerie. Creditele de mobilizare se constituie de fiecare data cnd o banca accepta sa mobilizeze creante detinute de o ntreprindere. Cu ocazia operatiunilor lor comerciale, ntreprinderile

acumuleaza creante de fiecare data cand acorda un termen de plata clientilor. Prin urmare, ele pot sa astepte scurgerea acestui termen pentru a-si incasa vnzarile. Dar situatia financiara a ntreprinderilor poate sa nu permita asteptarea termenului care poate fi dupa o perioada de 60 pna la 90 zile. n astfel de situatii intervin bancile care "mobilizeaza'' aceste creante. Ele pun la dispozitia ntreprinderii imediat o suma de bani care corespunde valorii creantei, diminuata cu o suma care reprezinta remunerarea bancii (dobnda si comision). n acest caz putem avea ca exemplu Finantarea prin factoring Factoringul reprezinta un contract de finantare pe termen scurt a unei firme numita aderent, de catre o societate specializata, numita factor, n scnimbul cedarii unor creante detinute asupra clientilor sai. Aceasta tehnica de finantare se poate aplica att pentru tranzactii efectuate pe piata interna, ct si pentru operatiuni de export, cu precizarea ca tennenul de plata a contravalorii marfurilor nu depaseste de regula 180 zile[3] .Factorul sau firma de factcoring poate fi o banca sau o institutie financiara specializata. Mecanismul de derulare a acestui contract; consta n cedarea catre factor a creantelor asupra unor clienti ai unei firme (aderentul) n schimbul platii imediate a acestora. De exemplu, o firma care are cont deschis la Banca Comerciala Romna ncheie un contract de vnzarecumparare cu un client italian, n care se prevede ca modalitate de plata acreditivul irevocabil, confirmat cu plata la 60 de zile. Dupa ce vnzatorul ndeplineste toate cerintele legate de punerea la dispozitia cumparatorului a documentelor convenite n acreditiv, acesta din urma autorizeaza banca sa efectueze plata n termen de 60 de zile. Vnzatorul poate intra imediat n posesia banilor ncheind un contract de factoring cu B.C.R., care face plata pe loc, urmnd ca ea sa se ocupe de operatiunile ce decurg din relatia cu partenerul italian al firmei romnesti. Factorul ndeplineste 3 functii de baza: plteste imediat suma creantelor furnizorului, deducnd un comision de factoring sau agio. calculat n functie de valoarea creantelor si un comision de finantare. determinat n functie de rata dobnzii; preia asupra sa sarcina de a recupera, la termen, creantele asupra clientilor; preia asupra sa riscul legat de recuperarea creantelor. Deci firma de factoring furnizeaza trei tipuri de prestatii: un credit, un serviciu si o asigurare. De aceea, costul factoringului este relativ ridicat, mai ales datorit comisionului de factoring care poate lua valori de la 0,5% la 2,5% din marimea creantelor n functie de numarul si calitatea clientilor, volumul de activitate, riscul politic din tara cumparatorului, n cazul operatiunii de export, de relatiile existente ntre firma de factoring si cea care apeleaza la aceasta forma de finantare. Avantajele factoringului pentru vnzator constau n: - simplificarea gestiunii contabile, administrative si bugetare, deoarece la ntocmirea bilantului se urmareste postul "creante factor"; - eliberarea de riscul de neplata a creantelor: - vnzarea pe credit se transforma ntr-o vnzare n numerar, prin recuperarea imediata a valorii creantelor, ceea ce permite o finantare rapida a activittii vnzatorului. Dezavantajul cel mai important al factoringului l constituie costul sau relativ ridicat. Derularea unui contract de factoring parcurge urmtoarele etape: 1. ncheierea unui contract de vnzare-cumparare de creante ntre aderent si factor. 2. Intocmirea unei chitante subrogatorii de ctre aderent prin care acesta remite factorului urmatoarele documente: cererea de plata si borderoul care cuprinde creantele cedate de aderent; - declaratia autentificata la notariat a aderentului prin care se transmit creantele n proprietatea factorului;

- factura (facturile) pe care s-a nscris mentiunea de subrogare. 3. Aderentul pune la dispozitia factorului copii dupa toate documentele care atesta faptul ca acesta detine dreptul de creanta asupra unui client (de exemplu, deschiderea unui acreditiv, certificat de origine, declaratia de ncasare valutara, certificat de circulatie a marfurilor, declaratie vamala, packing list, scrisoare de trasura, factura interna, acreditiv, etc.). 4. Factorul accepta la plata factura (facturile) pe care s-a facut mentiunea cu privire la efectuarea subrogarii. 5. Aderentul notifica debitorului sau transmiterea proprietatii asupra creantei 6. Factorul efctueaza plata n locul aderentului. Utilizarea acestui sistem de finantare prezinta o mare importanta n cadrul industriilor cu caracter sezonier - zahar , ulei vegetal, conserve de legume si fructe - ca urmare a interpunerii institutiei de factoring care permite renuntarea la angajarea personalului contabil sezonier. Scontarea reprerzinta o operatiune bancara constnd n cumpararea de catre o banca comerciala a unor efecte de comert - trate , bilete la ordin , de la beneficiarii lor nainte de ajungerea lor la scadenta. n acest mod sunt finantat pe termen scurt creantele comerciale evidentiate sub forma unui titlu de credit. Scontarea prezinta urmatoarele avantaje : acoperirea imediata a necesarului de lichiditati simplitatea documentatiei operativitatea procedurilor costuri reduse Pentru efectuare operatiunilor de scontare bancile percep o taxa de scont. Creditele comerciale reprezinta o modalitate uzuala de finantare a activitatii de catre furnizori , constituind una din cele mai atractive modalitati de procurare a resurselor financiare. Sprijinul financiar acordat de furnizori mbraca doua forme: creditul comercial corespunzator cauia clientului i se acorda un anumuit termen pentru achitarea facturilor, de regula 30 de zile. Reduceri oferite n cazul n care furnizorul acorda o bonificatie cash, de exemplu o reducere de 2% n cazul platii facturii n primele 10 zile ale unui termen de plata de 30 zile. Asadar prin intermediul creditului comercial fie este amnata plata pna n momentul n care este vndut stocul, fie se pot amna economii ca urmare a beneficierii de reduceri datorita platii rapide a facturii.

2.4.4. Necesitatea dezvoltarii finantarii din exteriorul ntreprinderii Dupa cum s-a remarcat deja, finantarea externa se poate baza, fie pe un mod de finantare directa, fie pe o intermediere financiara.Finantarea directa permite stabilirea unei relatii imediate ntre unitatile care au nevoie de finantare si cele cu excedente de finantare. Dar aceasta relatie comporta totusi niste conditii att de restrictive, nct ele i-ar putea limita perspectivele de dezvoltare. Exigentele agentilor cu excedente si cele ale agentilor n deficit sunt divergente. Dm acest motiv, finantarea directa poate ntmpina unele dificultati. Mai nti, n materie de durata, preferintele agentilor cu excedente si cele ale agentilor cu deficit par la prima vedere incompatibile. Detinatorii de economii vor sa-si plaseze excedentele n operatiuni pe termen scurt sau la vedere, n timp ce nevoile de finantare sunt ndeosebi pentru resurse pe termen lung si mediu (n special pentru finantarea investitiilor ntreprinderilor). n relatia de finantare directa, aceasta distorsiune ntre structura pe termen a ofertei si cea a cererii de finantare ar fi iremediabila si nu ar permite nici mobilizarea celei

mai mari parti a economiilor, nici realizarea majoritatii investitiilor. n cazul intermedierii, dimpotriva, intermediarul financiar poate realiza reglarea, daca accepta sa-si asume riscul transformarii operatiunilor pe care le efectueaza. Intermediarul colecteaza resursele care-i sunt ncredintate n special pe termen scurt, tinnd seama de preferintele detinatorilor de economii. Cu toate acestea, aceste resurse sunt fumizate de un numar foarte mare de depunatori. De aceea se poate spera ca, n virtutea legii numerelor mari, se va stabili o compensatie ntre sumele retrase de unii detinatori de economii si noile depuneri ale altora. Aceasta compensatie va permite cresterea - sau cel putin stabilizarea - valorii globale a resurselor colectate. n absenta crizei majore de ncredere (reflectata de un aflux al cererilor de restituiri), ansamblul resurselor la vedere sau pe termen scurt ale institutiilor financiare se va rennoi si va functiona astfel, ca un ansamblu de resurse stabile care sa poata fi mprumutate pe termen mediu sau lung de catre organismele care le-au colectat. A doua justificare functionala a rolului intermediarilor ne trimite la rolul lor de centralizare financiara. Excedentele de economii sunt constituite din veniturile dispersate ale milioanelor de detinatori ale caror disponibilitti individuale ating n medie o valoare limitata. Nevoile de finantare sunt mult mai putin fractionate si n plus o mare parte sunt concentrate ntr-un numar redus de mari ntreprinderi care au n vedere mari proiecte de investitii. n acest sens, intermediarii joaca un rol de "grupare" si canalizeaza o multitudine de mici fluxuri de economii spre marile curente de investitii. 0 a treia justificare se refera la conditiile de alocare a economiilor spre utilizarile lor posibile. Afectarea pertinenta a capacitatilor de finantare necesita o anume selectie ntre cererile care vin de la agentii cu deficit. Aceasta selectie cere n special o evaluare a riscurilor, a rezultatelor potentiale legate de diversele proiecte avute n vedere, eliminarea tuturor cerintelor care par prea aventuroase si a celor a caror eficienta economica si sociala ar fi insuficienta sau problematica. Majoritatea detinatorilor individuali de economii n-au nici posibilitatea si nici capacitatea sa aprecieze eficienta operatiunilor sau a ntreprinderilor pe care le finanteaza, din motive care tin de tehnicitatea metodelor de evaluare financiara si de dificulttile de ntelegere a surselor de informatie care pot fi folosite. Intermediarii au, dimpotriva, mijloace abundente de stocare si de analizare a informatiilor privind situatia ntreprmderilor care solicita finantare au posibilitatea sa-si constituie echipe de experti competenti n materie de studiere a dosarelor de credit interventia lor ar trebui deci, sa permita o selectie mai eficace a proiectelor si o orientare a capacitatilor de finantare spre utilizarile cele mai sigure si mai avantajoase. In al patrulea rnd, intermediarii reusesc sa mobilizeze niste economii care n-ar fi fost atrase ntr-un sistem de finantare directa, pentru ca ei si substituie notorietatea si credibilitatea lor acelora ale ntreprinderilor industriale si comerciale care, n majoritate, se bucura de mai putina ncredere din partea detinatorilor de economii, ntr-o relatie de finantare directa, agentii cu capacitate de finantare si aduc direct fondurile agentilor cu deficit. n contrapartida, ei primesc de la acestia titluri care atesta aportul lor si garanteaza o plata viitoare si/sau o rambursare. Este vorba de "titluri primare" (actiuni, obligatiuni, bonuri) a caror valoare viitoare va depinde de ncrederea de care va beneficia emitatorul. Dar numai ntreprinderile sau institutiile care se bucura de o mare notorietate pot avea acces la un public larg si si pot "plasa" titlurile destul de bine pentru a atrage sume mari de economii. Majoritatea ntreprinderilor - mici, mijlocii sau chiar mari - nu pot spera sa aiba acces la aceste surse de finantare si sunt obligate sa recurga la intermediari. n acest caz, intermediarii colecteaza economiile agentilor cu excedent si le dau n schimb titluri care, sub diverse forme, corespund unor simple dovezi ale datoriei. Din motive de securitate, de comoditate sau de suplete, aceste titluri emise de intermediari (titluri secundare) sunt n mare masura acceptate de public care manifesta mai multa ncredere n aceste institutii specializate, care au adesea baze financiare ce asigura garantia necesara. Resursele colectate pot fi ulterior mprumutate ntreprinderilor si

altor agenti care au nevoie de finantare. Acestia vor da atunci intermediarilor niste dovezi de recunoastere a datoriei lor (titluri primare) care exprima angajamentul luat de creditorii primari fata de institutiile care le ofera fonduri. Se poate concluziona ca cele trei moduri fundamentale de finantare corespund unor trei faze ale unui proces istoric de extindere a domeniului de finantare, care asigura trecerea de la un regim de autofiantare pura la un sistem care include fiantarea directa si apoi intermedierea financiara. Acest proces permite largirea cercului celor care concura la finantarea economiei si marirea fondurilor mobilizate. Astfel, diferentierea ntre cele trei moduri de finantare fundamentale constituie unul din aspectele majore ale evolutiei sistemelor financiare.

Cap. 3. Programe de finantare 3.1. Prezentarea progrmelor de finantare La ora actuala, sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeana sectorului de ntireprinderi mici si mijlocii include urmatoarele programe: - Programul de Coeziune Economica si Sociala 2001 - componenta pentru ntreprinderile mici si mijlocii, care sprijina Guvernul Romniei n inplementarea unei politici coerente de dezvoltare regionala prin proiecte de investitii n sectoare prioritare. Bugetul total este 111,2 milioane de euro, din care 85 milioane euro reprezinta contributia din partea Uniunii Europene, restul fiind acoperit de Guvernul Romniei. Programul de Coeziune Economica si Sociala 2000 - componenta ,, Asistenta pentru IMM - uri''. Bugetul acestui program este de 100 milioane euro, din care 75% reprezinta fonduri din partea Uniunii, restul de 25% fiind acoperit de Guvernul Romniei. Componenta ,, Asistenta pentru IMM - uri'' are ca obiective: sporirea investitiilor pentru nfiintarea de ntreprinderi mici si mijlocii sau dezvoltarea celor deja existente , sau a celor recent nfintate ; nbunatatirea posibilitatilor de acces la creditare pe termen mediu si lung pentru ntreprinderile mici si mijlocii ; - Programul RICOP - componenta ,,Facilitatea de finantare a IMM-urilor" (Programul de Restructurare a ntreprinderilor si Conversie Profesionala) - a fost creat pentru a ajuta Guvernul Romniei n demersul sau de reducere a impactului social al programului de refoma economica, care include restructurarea, privatizarea si includerea ntreprinderilor care nregistreaza pierderi. - Programul RICOP furnizeaza 100 de milioane euro pentru a veni n ntampinarea eforturilor Guvernului de a transfera ocuparea fortei de munca de la marile ntreprinderi de stat, care nregistreaza pierderi, catre noi sustenabile sectoare de activitate, n principal al ntreprinderilor mici si mijlocii. Aceasta componenta are drept obiectiv acordarea de sprijin pentru crearea si dezvoltarea sectorului ntreprinderilor mici si mijlocii si microntreprinderilor n cinci zone, cele mai afectate de restructurare , si anume: 1. Brasov, Covasna; 2. Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Valcea ; 3. Arges, Dmbovita, Teleorman ; 4. Buzau, Braila, Galati ; 5. Bacau, Iasi, Neamt, Vaslui. - Fondul MARR ( Fondul de Reconstructie a Regiunilor Miniere) - schema de finantare a ntreprinderilor mici si mijlocii ( credite si asistenta nerambursabila) se aplica numai n judetele Gorj si Hunedoara. - Programul PHARE de dezvoltare regionala - schema de creditare a ntreprinderilor mici si mijlocii ( RO 9711) . Aceasta schema de creditare a fost prima linie de credit finantata prin intermediul Programului PHARE n Romnia. Obiectivul ei a fost stimularea bancilor comerciale pentru a acorda sprijin ntreprinderilor mici si mijlocii pe termen lung pentru investitii n bunuri de productie . Schema este finantata de fonduri PHARE , la care se adauga contributia a trei banci comerciale ( Banca Comerciala Romna, Banca Romneasca, Banca Ion iriac) si Casa de Economii si Consemnatiuni. Programul ISPA ( Instrument pentru Politici de Structurare de Pre-Aderare) este unul dintre cele trei instrumente de finantare nerambursabila ( mpreuna cu PHARE si SAPARD) care va sprijini Romnia n pregatirea aderarii la Uniunea Europeana. Programul ISPA se va concentra pe investitiile legate de directivele de mediu a caror implementare solicita costuri importante , reprezentnd urmatoarele domenii : rezerva de apa potabila ; tratarea apelor reziduale ; administrarea deseurilor solide si a celor periculoase ; poluarea aerului.

Programul SAPARD ( Program Special de Pre - Aderare pentru Agricultura si Dezvoltarea Rurala) - constituie principalul instrument prin care Uniunea Europeana sprijina procesul de pre-aderare a Romniei n domeniul agriculturii. Acest program aloca Romniei, anual, 153,2 milioane euro, n perioada 2000 - 2006 , pentru a facilita adoptare legislatiei comunitaredin domeniu si pentru a nbunatati competitivitatea sectorului agricol. Cu toate ca programele si schemele de finantare au constituit si constituie oprtunitati pentru dezvoltarea si modernizarea ntreprinderilor mici si mijlocii din Romnia, se constata ca foarte putine societati din acest domeniu au apelat la aceste fonduri. n anexa sunt prezentate programe de finantare nerambursabila (GRANT-URI)

3.2. Dificultati si facilitati n aplicarea programelor de finantare si sustinere a dezvoltarii ntreprinderilor mici si mijlocii din Romania ntreprinderea moderna -si desfasoara activitatea ntr-un spatiu financiar care i ofera instrumente si posibilitati de actiune specifice , dar care o supune unor constrngeri deosebite . Continutul si conditiile problemelor financiare la care trebuie sa faca fata ntreprinderea, precum si solutiile care pot fi gasite , sunt legate n mod evident de caracteristicile mediului sau financiar precum si de propriile sale caracteristici. Sublinierea unei orientari care va reiesii din aceasta lucrare , pune n evidenta influenta pe care o exercita asupra propriei activitati financiare, contextul intern si extern fiecarei ntreprinderi. O prima mare dificultate cu care se confrunta sectorul ntreprinderilor mici si mijlocii se refera la faptul ca , n conditiile de azi , creditul este foarte scump, se obtine foarte greu din cauza birocratiei , garantiilor mari si datorita insuficientei culturii economice a populatiei. O alta dificultate majora a constituie faptul ca , n momentul de fata, piata romneasca are o crestere foarte lenta . Ori , a dezvolta ntreprinderi mici si mijlocii cnd piata nu creste , este deosebit de dificil. Acesta nseamna ca ntreprinderile nou nfintate sa elimine ntreprinderile care au ocupat deja un segment de piata din domeniul respectiv , actiune greu de realizat. De asemenea n aplicarea si sustinerea programelor de finantare, dificultatile sunt generate si de faptul ca n Romnia mai exista nca inflatie , n ciuda progreselor substantiale obtinute n ultimii ani. ntreprinderile mici si mijlocii, ce si desfasoara activitatea n sfera productiei de bunuri si a prestarilor de servicii beneficiaza de mai multe facilitati menite sa contribuie la extinderea si dezvoltarea acestora . Dintre aceste facilitati fac parte si: simplificarea procedurii de nregistrare a ntreprinderilor mici si mijllocii potrivit OUG nr. 76/2001 privind nregistrarea si functionarea comerciantilor la Biroul Unic din cadrul Oficiilor Registrului Comertului. acces la activele dispombile ale societatilor comerciale si companiilor nationale cu capital majoritar de stat , precum si ale regiilor autonome(Legea nr.415/2001 privind aprobarea OUG nr. 297/2000 pentru completarea Legii 133/1999 privind stimularea ntreprinzatorilor privati pentru nfintarea si dezvoltarea ntreprinderilor mici si mijlocii) ; n conditiile prevazute de art. 17 din Legea 345/2002 privind taxa pe valuare adaugata , ntreprinderile mici si mijlocii beneficiaza de amanarea platii TVA pentru livrarile de masini industriale , mijloace de transport destinate realizarii de activitati productive, utilaje tehnologice, instalatii, echipamente, aparate de masura si control, autoamtizari si produse software, care au fost produse cu cel mult un an naintea vnzarii, si nu au fost niciodata utilizate. Legea 414/2002 ofera facilitati privind impozitul pe profit n sensul ca , ntreprinderile mici si mijlocii beneficiaza deductibilitatea cheltuielilor privind amortizarea activelor corporale si necorporale. - Alte facilitati fiscale se refera la : institutiile politice , societatile comerciale si companiile nationale cu capital majoritar de stat, precum si regiile autonome care au obligatia sa organizeze prima licitatie doar pentru ntreprinderile mici si mijlocii; ntreprinderile mici si mijlocii beneficiaza de reducere cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri si garantiile stabilite n caietul de sarcini pentru licitatie. ntreprinderile mici si mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale pentru masinile , instalatiile , echipamentele industriale , precum si pentru know - how , care se importa n vederea dezvoltarii activitatilor proprii de productie si servicii si care se achita din fonduri proprii sau din credite obtinute de la banci romnesti sau straine ; bunurile importate de

ntreprinderile mici si mijlocii sunt scutite de plata taxelor vamale si de plata taxei pe valuare adaugata n conformitate cu prevederile OUG 17/2000 ; cota parte din profitul brut reinvestit de catre ntreprinderile mici si mijlocii nu se impoziteaza; ntreprindeile mici si mijlocii beneficieaza de reducerea impozitului pe profit n proportie de 20% n cazul n care sunt nfintate noi locuri de munca. Fara a nega o serie de pasi importanti realizati n ultimii n legatura cu retragerea statului din pozitia de principal factor de decizie n viata econoinica, totusi acesta a continuat sa fie, prin politicile economico - financiare practicate, principalul generator de obstacole n calea dezvoltarii sectorului privat n general, si a ntreprinderilor mici si mijlocii n special. Una din marile bariere care obstructioneaza dezvoltarea sectorului ntreprinderilor mici si mijlocii o constituie lipsa resurselor financiare pentru pornirea unei afaceri sau pentru dezvoltarea celei deja existente. Bancile sunt reticiente n a lucra cu ntreprinderile mici si mijlocii, datorita riscurilor mari si costurilor semnificative de mprumut. Principalele cauze care ngreuneaza accesul la surse de finantare sunt : lipsa garantiilor necesare sau un colateral solicitat, prea mare ; dobnzi reale prea mari; retinerea bancilor n a acorda mprumuturi pe termen lung; slaba instruire a personalului de specialitate ntocmirea planurilor de afaceri si nu n ultimul rnd , eficienta scazuta a proiectelor prezentate de catre ntreprinderile mici si mijlocii. Gama de instrumente financiare ce pot fi folosite de catre ntreprinderile mici ai mijlocii este suficient de larga: granturi acordate de stat sau de programe de asistenta internationala; micromprumuturi la dobnda pietei - pe termen scurt (sub un an), pe termen mediu (sub 3 ani) si pe termen lung (3-7 ani), linii de credit cu componenta nerambursabila ; mprumuturi cu dobnda subventionata; mprumuturi privind anumite conditii specifice de rambursare etc. Apreciem ca si n aceste conditii, este necesara crearea unor scheme adecvate si eficiente care sa tina seama de cateva principii n asigurarea oportunitatilor si instrumentelor financiare n sustinerea dezvoltarii ntreprinderilor mici si mijlocii. Dintre acestea, supunem atentiei urmatoarele: - focalizarea atentiei pe crearea unor institutii si infrastructuri financiare care sa fie valabile pe termen lung, n loc de a se acorda principala atentie unor masuri pe termen scurt (programe limitate in timp), - necesitatea unor programe n domeniul bancar, care sa vina n sprijinul ntreprinderilor mici si mijlocii ; - masuri care sa mbunatateasca si sa simplifice accesul la finantare ale ntreprinderilor mici si mijlocii (de ex : acordarea creditelor numai pe baza planului de afaceri) ; ncurajarea functionarii pe piete de capital ; efectuarea de training n sectorul ntreprinderilor mici si mijlocii n legatura cu modalitatile de contactare si colaborare cu sectorul bancar crearea unor scheme scheme si instrumente financiare la nivel local si regional nbunatatirea climatului de afaceri , n care si desfasoara activitatea sectorul ntreprinderilor mici si mijlocii este o cerinta fundamentala n realizarea unor economii eficiente pe piata , dar si n construirea unui sistem democratic. Apreciem faptul ca , n ultima perioada , oprtunitatile de finantare a ntregii activitati economico-sociale, deci si a ntreprinderilor mici si mijlocii, au constituit o preocupare de baza a politicii economice. n perioada 2003 - 2006 , va avea loc o crestere semnificativa a nivelului finantarii ntreprinderilor mici si mijlocii din partea Uniunii Europene pentru Romnia, prin programele :

PHARE ( Poland Hungary Aid for Reconstruction of Economy) ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare), RICOP (Restructurarea ntreprinderilor si ProgramuI de Conversie a Fortei de Munca), SAPARD (Program Special de Pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala). n plus , Romnia va beneficia si de alte surse de finantare din partea Institutiilor Financiare Internationale (IFI) sau de acorduri bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene. Se impune ca autoritatile romne sa-si ntareasca capacitatea administrativa, pentru a utiliza eficient acest sprijin financiar, ntr-un mod care sa garanteze un impact maxim n ceea ce priveste reducerea diferentelor regionale si intraregionale. Stimularea sectorului ntreprinderilor mici si mijlocii conduce nu numai la crearea de locuri de munca si de noi afaceri, dar asigura si o crestere economica reala. Acesta este motivul pentru care sprijinirea sectorului ntreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una din prioritatile asistentei financiare din partea Uniunii Europene. AngajamentuI Guvernului de a sprijini acest sector a fost demonstrat prin decizia de a nfinta Ministerul pentru lntreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatiei (actualmente Agentie subordonata Guvernului), care este responsabil cu elaborarea politicii pentru sprijinirea ntreprinderilor mici si mijlocii si monitorizarea integrarii intereselor acestora n alte politici din alte domenii. Cu toate acestea, mediul de afaceri din Romnia este nca foarte dificil, fiind necesare eforturi suplimentare pentru a-l face mai favorabil dezvoltarii acestui sector. La ora actuala, sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeana sectorului de ntireprinderi mici si mijlocii include urmatoarele programe: - Programul de Coeziune Economica si Sociala 2001 - componenta pentru ntreprinderile mici si mijlocii, care sprijina Guvernul Romniei n inplementarea unei politici coerente de dezvoltare regionala prin proiecte de investitii n sectoare prioritare. Bugetul total este 111,2 milioane de euro, din care 85 milioane euro reprezinta contributia din partea Uniunii Europene, restul fiind acoperit de Guvernul Romniei. Programul de Coeziune Economica si Sociala 2000 - componenta ,, Asistenta pentru IMM - uri''. Bugetul acestui program este de 100 milioane euro, din care 75% reprezita fonduri din partea Uniunii, restul de 25% fiind acoperit de Guvernul Romniei. Componenta ,, Asistenta pentru IMM - uri'' are ca obiective: sporirea investitiilor pentru nfiintarea de ntreprinderi mici si mijlocii sau dezvoltarea celor deja existente , sau a celor recent nfintate ; nbunatatirea posibilitatilor de acces la creditare pe termen mediu si lung pentru ntreprinderile mici si mijlocii ; RICOP (Restructurarea ntreprinderilor si ProgramuI de Conversie a Fortei de Munca), SAPARD (Program Special de Pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala). n plus , Romnia va beneficia si de alte surse de finantare din partea institutiilor Financiare Internationale (IFI) sau de acorduri bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene. Se impune ca autoritatile romne sa-si ntareasca capacitatea administrativa, pentru a utiliza eficient acest sprijin financiar, ntr-un mod care sa garanteze un impact maxim n ceea ce priveste reducerea diferentelor regionale si intraregionale. Stimularea sectorului ntreprinderilor mici si mijlocii conduce nu numai la crearea de locuri de munca si de noi afaceri, dar asigura si o crestere economica reala. Acesta este motivul pentru care sprijinirea sectorului ntreprinderilor mici si mijlocii reprezinta una din prioritatile asistentei financiare din partea Uniunii Europene. AngajamentuI Guvernului de a sprijini acest sector a fost demonstrat prin decizia de a nfinta Ministerul pentru ntreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatiei (actualmente Agentie subordonata Guvernului), care este responsabil cu elaborarea politicii pentru sprijinirea

ntreprinderilor mici si mijlocii si monitorizarea integrarii intereselor acestora in alte politici din alte domenii. Cu toate acestea, mediul de afaceri din Romania este nca foarte dificil, fiind necesare eforturi suplimentare pentru a-l face mai favorabil dezvoltarii acestui sector.