- Combaterea spasticitatii pentru membru superior pe flexori, pentru membrul inferior pe extensori. - Combaterea hipotomiei pentru membru superior pe extensori si pentru membrul inferior pe flexori.
In final urmarim reluarea pretensiunii si a mersului. Recuperarea urmareste cateva elemente punctuale: Ameliorarea urmatorilor parametrii: - Ameliorarea fortei de contractie - Ameliorarea fortei musculare - Ameliorarea coordonarii musculare in derularea miscarilor - Obtinerea unei amplitudini optime de miscare discutam despre obtinerea unghiului la care forta si rezistenta au valoare functional. De obicei acesti parametrii sunt strict individualizati, subiectul trebuie sa isi gasesca unghiul de miscare la care forta si rezistenta sunt optime. - Optimizarea vitezei de executie. Asigura un consum de energie minim cu obtinerea unui randament maxim.
Ca mijloace de recuperare neuro-motorie Folosim mijloace din domeniul kinetoterapiei: - In primul rand kinetoterapie pasiva prin care se urmareste corectia ameliorarea sau compesarea contracturilor, respective rectracturilor musculare induse de dezechilibru, in special de spasticitate. - Tehnicile de facilitare. Metoda Rodd se adreseaza grupelor musculare hipotone, respective stimuli senzitivi de tip periaj sau gheata aplicati pe suprafata cutanata care acopera grupele musculare hipotone activeaza bucla gamma si determina o crestere a sensibilitatii propioceptive, dupa aceasta prima faza urmeaza intinerea cu activarea reflexului de intindere si se obtine contractia voluntara maxima. In acest fel se urmareste stimularea contractiei musculare hipotone si secundar se activeaza prin motoneuronii alpha care comanda contractia muschilor hipotoni, secundar sunt inhibati. Motoneuronii alpha ai musculaturii antagoniste spastice si se obtine relaxarea antagonistilor spastici. - Metoda Bobath. Este extreme de utila pentru combaterea spasticitatii. A inceput a fi aplicata la copii si ulterior s-a extins si la adulti. Metoda bobath urmareste inhibarea activitatii tonice reflexe anormale prin inducerea si mentinerea unor pozitii inhibitorii. Acestea sunt de obicei opuse pozitiilor anormale. in al 2-lea rand il reprezinta integrarea reactiilor de ridicare si echilibru in programele de recuperare kinetica. DPDV principial obiectivele metodei bobath urmaresc mentinerea stabilitatii prin activarea reflexelor posturale si in al 2-lea rand controlul miscarilor izolate ( se urmareste ruperea sinergiilor)
Mijloace utilizate sunt : plasarea membrelor in diferite pozitii pe care pacientul trebuie sa le mentina activ. In acest mod se urmareste controlul voluntar. Acestea sunt insotite de tapotament sau chiar presiuni dinamice pe corpul muschiului. Schimbarea voluntara a pozitiilor . din DD in DV, in asezat, in cvatrupedie, in ortostatism. Posturile reflexorilor inhibitorii. Reflexele asimetrice tonice ale gatului si de asemenea despre rotatia si rostogolirea trunchiului prin care subiectul trece din dv in dd si inapoi. Reflexul tonic asimetric al gatului si realizeaza prin inclinarea deoparte si rotatia sa. Intotdeauna vor fi simulatii extensorii catre menton si flexorii cate occiput. Reflexul tonic simetric al gatului presupune flexia sau extensia. Extensia gantului antreneaza extensorii membrului superior si extensorii lombari si stimuleaza flexorii pe membrele inferioare. In vreme ce flexia invers simuleaza flexorii pe membrele superioare si extensorii pe membrele inferioare.
Metoda Brunstrom (Brunshtrom) pe deoparte principiul dezvoltarii activitatii reflexe si a reactiilor primitive, asta mai ales in fazele initiale de evolutie si recuperare si de asemenea in dezvoltarea participarii voluntare. Combinatia pe care o prezinta metoda Brunstron este de 3 factori stimulant. Facilitare central, reprezentata de comanda verbala, despre o simulare propioceptiva, respective percutia tendoanelor la nivelul extensorilor si in al 3-lea rand stimularea periferica cutanata prin periaj. In functie de evolutia, de etapa in care se gaseste recuperarea pacientului, brunstrom urmareste niste obiective precise. Daca discutam despre aplicarea metodei in faza flasca, isi propune dezvoltarea sinergiilor, in acest sens se concentraaza pe antrenarea componentei puternice a sinergiei. Ca prin dezolvtarea ei sa se extinda excitatia la intreaga sinergie. Daca dimpotriva se aplica metoda in faza spastisca, metoda Brunstrom isi propune indepartarea de sinergie, obtinerea independentei fata de sinergie, pentru ca in final sa obtina miscari active, izolate, pentru ca astfel sa putem antrena o coordonare aproape normala. In acest caz, se lucreaza folosind exercitii cu rezistenta pe component slaba, tocmai in scopul ruperii sinergiei. In recuperarea pretensiunii, mainii spastice se trece prin urmatoarele faze. In primul rand se urmareste stabilizarea flexiei pumnului care se antreneaza la inceput cu cotul extins si ulterior cu cresterea progresiva a flexiei cotului. In timp cotul se relaxeaza si se urmareste obtinerea extensie voluntare. Supinarea antebratului si abductia policelui. Pretensiunea laterala.
O alta metoda care utilizeaza de asemenea tehnici de facilitare propioceptive este Kabbat, In primul rand schemele de miscare pe care le realizeaza lanturile kinetice ale corpului uman in primul rand la nivelul membrelor, sunt in spirala sau diagonala, corespuns la ceea ce numim scheme de iradiere aceste lucruri face ca pozitia si miscarea sa se realizeze in toate cele 3 planuri ale spatiului. In al 2-lea rand, miscarile active se deruleaza de la distal catre proximal in vreme ce stabilitatea articulara se obtine invers, de la proximal catre distal. Rezistenta maxima asigura iradierea schemei de miscare. Utilizarea tehnicilor de facilitare propioceptiva este specifica obtinerii sau castigarii fiecarei functii. De exemplu contractia repetata a muschilor slabi determina cresterea rezistentei. Tehnica Hold- Relax active ca si inversarea lenta a sensului de miscare stimuleaza dezvoltarea si imbunatatirea schemei agoniste. Programul kinetic pe stadii de evolutie a hemiplegiei. La fiecare stadiu vom puncta caracteristicile clinice ale stadiului, obiectivele care deriva din necesitatea ameliorarii acestor caracteristici si mijloacele pe care le utilizam. Stadiul initial de evolutie a hemiplegiei stadiul flasc. Caracterele clinice: - Hipotonie musculara sau flacciditate - Reflexele tonice si spinale sunt dominante ceea ce face ca, controlul trunchiului si al centurilor sa scada foarte mult. Datorita acestor doua aspecte cu reflexele dominante si controlul scazut. Din aceste doua aspect se obtine ca imagine clinica, dificultatea extreme de mare a pacientului de a mentine sau schimba postura. - Controlul voluntar al partii afectate este imposibila, se constata si dificultati in utilizarea partii sanatoase. Uneori se constata pierderea constientei asupra partii afectate - Functiile vitale pot fi afectate.
Deviind din aceste caractere. Obiectivele kinetice sunt urmatoare: - Ameliorarea functiilor vitale respiratie deglutitie respiratie - Cresterea constientizarii schemei corporale - Ameliorarea controlului trunchiului si centurilor - Cresterea abilitatii de a incrucisa linia mediana a corpului cu membrele afectate. - Mentinerea mobilitatii tuturor articulatiilor. - Incercarea de normalizare a tonusului muscular
Metodele folosite, posturile corectate, mobilizarile pasive, exercitiile sustinute de elementele facilitatoare, elementele facilitatoare sunt:- - Comanda vocala - Contactul manual - Aplicatiile de gheata - Vibratia si periajul
Urmarirea controlului la nivelul trunchiului si la nivelul extremitatii superioare accetund in principal pe centuri.
Al 2-lea stadiu al hemiplegiei este stadiu mediu sau stadiu spastic. Caractele acestui stadiu: - Hipertonia - Reflexele tonice spinale se normalizeaza - Reflexele central sunt crescute - Aparitia si dezvoltarea sinergiilor dar treptat sunt posibile si miscari in afara sinergiei. - Initierea miscarii este ameliorata - Controlul miscarii este insufficient datorita dezechilibrului determinat de spasticitate. - Rezistenta spastica care este caracteristica pe flexori pe membru superior si pentru extensori pe membrul inferior. Prezenta acesteia ingreuneaza miscarea. In functie de gradul spasticitatii , aceasta rezistenta poate fi extreme de semnificativa facand miscarea foarte dificila, aproape imposibila.
Din aceste caractere decurc urmatoarele obiective: inhibarea spasticitatii pentru promovarea antagonistilor, in al 2-lea rand pomovarea unor scheme complexe de miscare, promovarea musculaturii proximale, promovarea controlului motor al articulatiilor intermediare (cot genunchi) Atingerea acestor obiective se atinge prin posture adecvate din decubit dorsal si decubit lateral, din decubit dorsal cu genunchii flectati trecand ulterior prin pozitia de pod, ulterior cu sprijin pe maini, trecand prin asezat si spre ortostatism. Ca tehnici se utilizeaza initierea ritmica pentru promovarea mobilitatii, izometria alternanta si stabilizarea ritmica pentru cresterea stabilitatii. Facilitarea se face prin caldura, periaj, vibratie. In toata aceasta faza se urmareste imbunatatirea permanenta a controlului asupra trunchiului si membrului inferior dar si asupra membrului superior. Majoritatea pacientilor raman in acest stadiu, atigand un anumit nivel functional pe care il mentin sau il amelioreaza destul de lent in functie de intinderea si profunzimea accidentului, in functie de localizarea accidentului, care determina deficitele, amploarea si aspectul clinic si mai ales nivelul sau severitatea spasticitatii. In functie de aceste elemente, pacientul recupereaza pana la un anumit nivel. Pe care ulterior e important sa il mentina. Un nr mic de pacienti trec in stadiul 3, stadiul de refacere sau stadiul avansat. Caracteristicile acestuia - Scaderea hipertoniei - Se pot realize miscari in afara schemei de miscare, controlul motor distal care nu exista in faza anterioara. Se produce la inceput dar este dificil, la unele cazuri se amelioreaza. - Se ameliorizeaza abilitatea si viteza de executie.
Obiectivele pe care si le propune stadiul avansat sunt: - Ameliorarea permanenta a abilitatii gestuale mai ales la extremitati, in scopul ameliorarii functionalitatii complexului genunchi, picior pentru mers, si complexului pumn mana pentru pretensiune. - Controlul motor excentric. - Ameliorarea vitezei de executie, in sensul scaderii spasticitatii si ameliorarii preciziei gestuale - Obtinerea automatismului motor. Al miscarilor.
Programul kinetic este sustinut de toate procedurile fizicale adecvate. In primul rand de masaj, in acest sens se practica masajul cu gheata pe musculatura hipotona, este fie masajul de C-Icing in care discutam despre o aplicatie scurta de 3-5 secunde pe tegument. Cu stimulare a fibrelor si a buclei gamma. Masajul de tipul A-Icing in care discutam despre lovituri rapide puternice cu calupul de gheata care au scopul de a dezvolta contractie reflexa. Vibratiile mecanice se aplica mai ales pe tendon. Manevre de netezire care urmaresc sa stimuleze alpha motorii agonisti si sa inhibe motoneuronii alpha antagonisti.
In programele de hidrokinetoterapie injurul valorii de 34grade. De obicei fata de recuperarea prin hidrokinetoterapie posttraumatica, la neurologici ordinea este inversa, se incepe intotdeauna cu exercitiile active libere. Se continua cu miscarile active asistate pentru a obtine cu aceste miscari active asistate cresterea de amplitudine a miscarii. La final se aplica miscarile pasive pentru a intretine toate tipurile de miscari in toate planurile si pe toate directiile. Programul de hidrokinetoterapie este foarte util si pentru reeducarea mersului. Derularea programelor kinetice in apa combate aparitia complicatiilor ortopedice la nivel articular, musculo- ligamentar sau cutanat. Alte mijloace de recuperare de tip fizicale sunt cele electrice. Procedurile analgetice (combaterea durerii) dar in principal se foloseste toate gama de procedure pentru tratamentul spasticitatii. In primul rand se folosesc tehnicile de electrostimulare functionala.
Crioterapia. Inca de pe vremea studiilor facute pe grupe umane extreme de largi discutam despre experientele medicilor germane din perioada al 2-lea razboi mondial. Scaderea temperaturii musculare, scaderea profunda a musculaturii, prin imersia in apa rece, imersia la 7 grade timp de peste 10 minute scade spasticitatea. S-a constata ca impactul factorului termic rece determina disparitia clonusului si datorita controlului al spasticitatii creste durata contractiei voluntare.
Paraplegia. Paraplegia este o suferinta care intereseaza trenul inferior si este determinata de o leziune de obicei la nivelul maduvei, mai rar fiind de origine encefalica. Exista mai multe tipuri in functie de leziune, poate fi leziune traumatica, tumorala sau uneori degenerativa. Dupa localizarea precesului pathologic de obicei descriem paraplegia spinal si paraplegia prin leziune encefalica. Paraplegia spinal prin leziune madulara poate prezenta la randul ei doua aspecte: paraplegia spinala spastica sau paraplegia spinala flasca. Paraplegia spinal spastica. Dupa babisnki poate fi de doua feluri, in extensie sau in flexie. Caracteristicile paraplegiei spastice in extensie: - Mersul characteristic, pe extensie, mers dintr-o bucata, cu pasi mici, flexia genunchiului este foarte dificila, foarte scazuta sau deloc, si este insoti de aplecarea trunchiului de partea opusa. Este asa numitul mers galinaceu. Piciorul este spastic in picior ecvin. Genunchii de obicei sunt in contact datorita contractiei adductorilor, scade forta musculara pe flexori. Flexorii gambei pe coapsa si flexorii dorsali ai piciorului. - Forta muschiului cvadriceps si a muschilor lojei posterioare a gambei (tricepsul sural ) este normala. - Sunt prezente semnele de leziune piramidala. Reflexele osteotendinoase sunt exaggerate, se produce clonus la nivelul rotulei sau a piciorului si apar semnele caracteristicie Rossolino, Babinski.
Paraplegia spastica in flexie. De regula o constituie leziuni medulare evolutive in cadrul carora paraplegia din extensie trece in flexie. Dupa Babisnki, mecanismul de aparitie a paraplegiei difera daca paraplegia este in extensie. Cauza o constituie exagerarea reflexelor miotactice. In primul rand a reflexelor osteotendinoase iar daca paraplegia este in flexie. Cauza o constituie exagerarea reflexelor cutanate. In primul rand a reflexului de tripla flexie. - Forta muscular este pierduta F0, reflexele osteotendinoase sunt mai putin exaggerate ca in extensie dar apare fenomenul de tripla flexie. La cea mai usoara stimulare sau chiar spontan, se poate produce aceasta tripla flexie. In leziunile medulare grave se poate produce reflexul de masa, tripla flexie cu contracture musculaturii abdominal, cu evacuarea vezicii urinare, evacuarea rectului, transpiratie profuza, eritem reflex, si uneori raspuns pilo-erector.
Paraplegia flasca poate fi fenomenul initial in sectiunile complete ale maduvei cu instalare brusca sau poate fi stadiul terminal al paraplegiei spastice. Depinde intotdeauna de intinderea leziunilor. Daca este vorba de o extensie transversala sau longitudinala, ca si caracteristica este intotdeauna insotita de tulburari sfincteriene si de manifestari vegetative grave. Recuperarea functionala in paraplegie. Se centreaza pe doi mari piloni, pe prevenirea complicatiilor generale si locale. Si in al 2-lea rand pe obtinerea unei indepedenta maxima din punct de vedere motor. Pt aceasta indepedenta motorize este nevoie de ameliorarea mobilitatii articulare, ameliorarea fortei musculare, ameliorarea echilibrului si coordonarii. Cele mai importante sechele cu care se confrutna pacientul paraplegic sunt 2: Durerea si spasticitatea! Obiectivele recuperarii in paraplegie sunt urmatoarele: - Prevenirea escarelor se face prin schimbarea desa a pozitiilor, classic la fiecare doua ore. - Obtinerea unei amplitudini cat mai apropiata de normal, se obtine prin mobilizarea la amplitudine completa, de 2 ori pe zi, preferabil active si asistat, dupa care postura se mentine pe atela posturala. - Echilibrarea tonusului muscular si cresterea progresiva de forta. Aceasta crestere progresiva de forta se refera in principal la trenul superior. Mai ales centura scapulara, muschiul triceps si marele dorsal. Acest obiectiv este essential de atins pentru obtinerea transferurilor si pentru deplasare. - Combaterea sau compensarea contracturilor si retracturilor. Se obtine prin programul kinetic, prin masaj, prin procedure de terapie fizica, hidroterapie, electroterapie, terapie ocupationala, sustinute toate pe ortezare. - Reeducarea ortostatismului si a activitatiilor de transfer. Se obtine prin verticalizare cu planuri inclinate progresive si ulterior prin ortostatism asistat progresiv. - Mersul cand se poate. Daca leziunea este sub T10, pacientul poate ramane dependent de fotoliu rulant sau uneori depinde de nivelul leziunii poate merge cu orteze lungi, cu sprijin in carje. - Se urmareste antrenarea activitatilor gestuale pentru a obtine independenta maxima in domeniul auto-servirii si in domeniul deplasarii. De obicei in atingerea acestui obiectiv se pot utiliza inclusiv mijloacele ajutatoare adecvate. - Reinsertia sociala si reprofesionalizarea.
Planul de recuperare al subiectului cu paraplegie mai ales prin traumatism vertebro-medular trece prin 4 stadii. Obiectivele intregii recuperari a paraplegicului recunoaste 3 majore: - Reeducarea vezicii si intestinului - Reeducarea sensibilitatii - Reeducarea motorie. Pentru realizarea programului de reeducare motorize trebuie sa se tina cont de aceste 4 stadii in evolutia bolanvului paraplegic. Stadiul 1 este perioada de soc medular, in care deficitul este total, in aceasta faza primeaza manevrele de nursing, evitarea escarelor, a trombeliilor, asigurarea drenajului bronsic, asigurarea respiratiei diafragmatice, controlul emontorilor (vezica rect). Din punct de vedere kinetic, cuprinde posturile corecte ale trunchiului si ale membrele inferioare, si miscarile pasive ample pe toate segmentele. Stadiul 2 este stadiul de independenta la pat. Cand incepe programul de kinetoterapie, obiectivul major fiind acela de redobandire a pozitiei asezat. Stadiul 3 este stadiul de independenta in scaun. El se incheie cu pregatirea pentru ortostatism si mers. Stadiul 4 cei care ajung in acest stadiu incep reeducarea mersului, la inceput protezat, apoi deplasare fara sprijin cand e cazul.
Reeducarea paraplegicului la pat se face prin mobilizari pasive ale segmentelor paralizate, posturari cu evitarea pozitiilor vicioase, mobilizari active care urmaresc: - Mentinerea si tonifierea musculaturii membrelor superioare si a trunchiului - Tonifierea si ameliorarea a musculaturii trunchiului inferior - Modificarea voluntara a pozitiei in pat. - Exercitii respiratorii pentru antrenarea diafragmei si evacuarea bronsica. - Readaptarea la verticalitate. Din aceasta faza incep mobilizarile activo-ajutate ale membrelor inferioare.
Reeducarea paraplegicului in asezat. Are doua etape. Etapa 1 pregatirea si invatarea trecerii din culcat in sezand. Se performeaza intai cu membrele inferioare intinse, asa numitul sezand alungit, apoi cu membrele inferioare atarnand la marginea patului, asa numitul sezand scurtat. In aceasta etapa 1 se aplica mobilizarile pasive, pe masura ce creste spasticitatea se fac exercitii pasive de intindere. Cu declansarea reflexului de intindere lent. Se urmareste ameliorarea spasticitatii la nivelul ischiogambierilor si a flexorilor plantari. Se aplica mobilizari active pentru cresterea fortei musculare a membrelor superioare, mai ales coboratorii umerilor si adductori umerilor, mobilizari active pentru mentinerea pozitiei in extensie a trunchiului pe bazin, mai ales din sezand alungit, deplasarea bazinului si a membrelor inferioare din sezand alungit si se incearca promovarea activitatii musculare a membrelor inferioare. In aceasta faza se urmareste adaptarea pacientului la scaunul cu rotile si antrenarea transferurilor. Etapa 2 pregatirea pentru ortostatism si mers. Se antreneaza prima data din patrupedie, pentru imbunatatirea controlului asupra balansului trunchiului. Ulterior se pot performa exercitiile de tarare. Tot in aceasta perioada creste activitatea voluntara a membrului inferior pentru psoas-iliac si tibialul anterior se foloseste diagonala 2 flexie kabbat, pentru fesierul mare si tibialul posterior diagonal 2 de extensie kabbat iar cvadricepsul beneficiaza de ambele scheme. La finalul acestei etape 2 se performeaza mersul din sezand cu carje scurte, pacientul ridica bazinul si impinge corpul inainte.
Reeducarea paraplegicului in ortostatism si mers. Inceperea acetei etape este dictata de criteriu Guttman. Aceasta perioada incepe atunci cand subiectul isi mentine echilibrul in asezat, cu ochii inchisi si bratele intinse inainte, un timp nedefinit. Atunci poate incepe programul de ortostatism si mers. Ridicarea in ortostatism se face pe orteze de la treimea superioara a coapsei pana la picior care sa asigure rigiditatea membrelor inferioare. Uneori ortezele au o balama la genunchi care sa permita flexia pentru asezare. Este obligatorie tonifierea musculaturii abdominal si a musculaturii sacrolombare deficitare pentru a asigura corsetul orthopedic de sustinere. Se utilizeaza carjele de mers. Avantajele ambulatiei sunt multiple. Scade spascititatea si previne contracturile, sunt activate toate grupele musculare voluntare capabile de a fi antrenate. Se previne osteoporoza, se previne calculoza, litioza, urinarea. Se previne osificarea reflexa a tesuturilor moi. Este favorizat drenajul urinar si peristalzica intestinala. Si din punct de vedere practice este permis accesul in spatiul in care nu incape scaunul cu rotile. Efortul de ambulatie este mai mare la subiectii spastic, la cei cu tulburari de sensibilitate si la obeji. Exersarea mersului se face in cadrul de mers apoi intre bare paralele. Ca schema pentru echilibru se ridica alternative cate o mana de pe bara, apoi ambele. Urmeaza ridicarea capului cu sprijin in bratele paralele, ridicarea unui picior care se duce inainte apoi la loc, aplecari laterale. Torsiuni de trunchi, aceste miscari slabind tot mai mult sprijinul pe brate. Se exerseaza intai pasii laterali apoi pasii inainte. Se considera ca mersul poate incepe atunci cand coboratorii si adductorii umarului pot sa ridice o greutate de cel putin 15kg. acesta este necesar pentru efortul de mers in carje. Mersul mai poate sa inceapa cand cvadricepsul poate ridica 30-35 kg daca se ajunge la mersul fara ortezare protezare.
In paraplegie exista 3 tipuri fundamentale de mers: - Mersul prin pasi alternanti - Mersul prin pasi tarsiti - Mersul prin pendulare.
Mersul prin pasi alternanti poate fi in 4 timpi, carja stanga/ picior drept, carja dreapta/picior stang, sau in 2 timpi carja stanga + picior drept, carja dreapta + picior stang. Acest mers cu pasi alternanti mai ales cel in 4 timpi este cel mai stabil tip de mers. In permanenta subiectul are cel putin 3 punte de sprijin. Mersul cu pasi tarsiti. Se avanseaza cu carjele ambele sau pe rand si picioarele se taresc pana la carje sau putin inainte. In acest caz stabilitatea este destul de mare si mersul este mai putin obositor. Mersul prin pendulare. Subiectul isi arunca membrele inferioare inaintea carjelor.este cel mai putin stabil tip de mers dar este cel mai rapid.
Observatie: controlul motor al paraplegicilor este realizat pe baza schemei de program, mobilitate, stabilitate, mobilitate controlata, abilitate.
Boala Parkinson
Este o leziune degenerative progresiva, a unor neuroni extreme de bine identificabili (individualizati). Se distruc exclusiv neuronii din asa numitul locus miger sau substanta neagra. Clinic boala Parkinson se caracterizeaza printr-o triada. Rigiditate, bradikinezie (dificultate de a initia miscarile, le porneste cu greutate) si tremor neintentional. Apar urmatoarele tulburari: tulburari posturale, proiectul este cifotic, cu proiectia capului si gatului inainte, mersul se face cu pasi mici, fara balansul membrelor superioare, sunt afectate reflexele de redresare cu pierderea echilibrului deformari ale membrelor si facis imobil. Dupa scoala Americana de neurologie, evolutia bolii Parkinson urmareste 5 stadii. Stadiul 1 este specific atingerii unilaterale usoare. Activitatea este normala. Stadiul 2. Atingere bilateral mai ales cu interesarea trunchiului, activitatea profesionala scade, uneori trebuie intrerupta Stadiul 3. Specific tabloului clinic complet. Este afectata viata profesionala cat si viata curenta a pacientului, inclusive deplasarea. Stadiul 4. Subiectul nu mai poate merge singur, devine partial dependent. Stadiul 5. Stadiul final in care subiectul este total dependent, stadiu de impotenta functionala.
Mijloacele fizicale care se aplica sunt multiple. Caldura este foarte utila. Cel mai bun este programul de kinetoterapie in apa calda, temperature optima de 36-37 grade, se constata scaderea rigiditatii caracteristice bolii. Obiectivele programului kinetic sunt: - Ameliorarea mobilitatii - Ameliorarea vitezei de miscare - Ameliorarea coordonarii miscarilor - Ameliorarea respiratiei - Ameliorarea mimicii.
Ameliorarea mobilitatii. Scaderea mobilitatii este determinate de spasticitate (rigiditate) dar in evolutie se adauga redorile articulare consecutive rigiditatii, ca si bradikinezia (miscarea greoaie a miscarilor). Pentru atingerea acestui obiectiv se folosesc tehnici de facilitare cum ar fi. Inversarea renta, initierea ritmica. Rotatia ritmica. Inversarea agonistica. Obs. Miscarile se fac pe toata amplitudinea pentru fiecare segment in parte. Sunt importante rotatiile gatului la oglinda cu autocontrol, exercitiile de asuplizare pe toata ampluitudinea, ca tehnica se performeaza intai exercitiile simetrice apoi cele asimetrice, se urmareste corectarea pozitiilor vicioase, cu capul si gatul inainte, cifoza dorsala, flexumul de sold si genunchi, se performeaza autocontrolul posturii la oglinda.
Ameliorarea vitezei de miscare. Se urmareste combaterea bradikineziei. De regula se folosesc stimuli senzoriali care poate fi vocea, lumina, atingerea pe umar, fluieratul, muzica ritmata, miscarea asistentului. Se cupleaza exercitiul pe comanda acestor stimuli. Treptat viteza de miscare este tot mai mare. Se constata ca prin performarea acestor exercitii pe stimul senzorial se amelioreaza net mersul. Ameliorarea motorie sustine si ameliorarea vorbirii chiar daca exercitiile nu au fost tintite pentru vorbire. Folosirea stimulilor senzorial este foarte importanta pentru mentinerea concentratiei si atentiei pacientului. Pentru ameliorarea vitezei de miscarei se foloseste si tehnica Knott si numita tehnica pompajului sau tehnica ritmica. Segmentul respective este miscat pasiv de cateva ori pe toata amplitudinea. Dupa care se face miscarea activa ritmica de cateva ori. Aceasta succesiune miscare pasiva pe toata amplitudine cu miscare active se repeta cateva zile la rand. Dupa care chiar daca se suprima pompajul se constata o crestere a vitezei de initiere si a derularii miscarii.
Ameliorarea coordonarii miscarilor. Se face prin exercitii libere, axo-periferice si periferico-axo- periferice, se foloseste rotatia trunchiului asociata cu miscari ale bratelor sau pe pasii de mers. Ritmul de executie este foarte importat. Se fac exercitii cu mingea, cu bastonul, exercitii cu popice concomitent cu miscari ale membrelor inferioare (mers pe varfuri, mers simplu) si in aceste tipuri de exercitii combinate ritmul este foarte important. Exercitii de mers inainte inapoi, lateral, mers pe semne, mers incrucisat, urcat coborat scari. Toate aceste exercitii de mers se performeaza cu atentie la balasnul membrelor superioare si la oscilatiile laterale ale trunchiului. In mersul normal exista acest balans al membrelor superioare si oscilatiile (la bolanvul Parkinson este teapan). Terapie ocupationala casnica si de timp liber.
Ameliorarea respiratiei nu se poate face decat dupa rezolvarea primelor 3 obiective. Pacientul cu Parkinson are o disfunctie respiratorie restrictiva datorita rigiditatii toraco-abdominale. In acest caz este nevoie de exercitii de relaxare generala si relaxare toracica si de exercitii respiratorii la inceput toracice apoi abdominale, si in final abdomino toracice inferioare. Exercitiile sunt ritmate pe pasii de mers sau prin comanda.
Ameliorarea mimicii. Se face prin exercitii de mimica in fata oglinzii, la inceput exercitiile sunt analitice, separate pentru fiecare sector al fetei, apoi globale, respective exercitii de expresie. Subiectul este pun sa mimeze anumite stari emotionale: rasul, plansul, uimirea, furia. Exercitiile se ritmeaza pe stimul senzorial.
In antrenarea pacientului cu Parkinson performarea kinetic pe aceste 5 obiective zilnic este esentiala. Intreruperea acestui program ii afecteaza functionalitatea iremediabil. De aveea familia trebuie sa insiste ca pacientul sa isi execute programul zilnic de cateva ori pe zi chiar, toata viata.