Sunteți pe pagina 1din 10

Recuperarea in hemiplegie

Obiectivele fundamentale sunt 2:


- Combaterea spasticitatii pentru membru superior pe flexori, pentru membrul inferior pe
extensori.
- Combaterea hipotomiei pentru membru superior pe extensori si pentru membrul inferior pe
flexori.

In final urmarim reluarea pretensiunii si a mersului.
Recuperarea urmareste cateva elemente punctuale:
Ameliorarea urmatorilor parametrii:
- Ameliorarea fortei de contractie
- Ameliorarea fortei musculare
- Ameliorarea coordonarii musculare in derularea miscarilor
- Obtinerea unei amplitudini optime de miscare discutam despre obtinerea unghiului la care
forta si rezistenta au valoare functional. De obicei acesti parametrii sunt strict individualizati,
subiectul trebuie sa isi gasesca unghiul de miscare la care forta si rezistenta sunt optime.
- Optimizarea vitezei de executie. Asigura un consum de energie minim cu obtinerea unui
randament maxim.

Ca mijloace de recuperare neuro-motorie
Folosim mijloace din domeniul kinetoterapiei:
- In primul rand kinetoterapie pasiva prin care se urmareste corectia ameliorarea sau compesarea
contracturilor, respective rectracturilor musculare induse de dezechilibru, in special de
spasticitate.
- Tehnicile de facilitare. Metoda Rodd se adreseaza grupelor musculare hipotone, respective
stimuli senzitivi de tip periaj sau gheata aplicati pe suprafata cutanata care acopera grupele
musculare hipotone activeaza bucla gamma si determina o crestere a sensibilitatii
propioceptive, dupa aceasta prima faza urmeaza intinerea cu activarea reflexului de intindere si
se obtine contractia voluntara maxima. In acest fel se urmareste stimularea contractiei
musculare hipotone si secundar se activeaza prin motoneuronii alpha care comanda contractia
muschilor hipotoni, secundar sunt inhibati. Motoneuronii alpha ai musculaturii antagoniste
spastice si se obtine relaxarea antagonistilor spastici.
- Metoda Bobath. Este extreme de utila pentru combaterea spasticitatii. A inceput a fi aplicata la
copii si ulterior s-a extins si la adulti. Metoda bobath urmareste inhibarea activitatii tonice
reflexe anormale prin inducerea si mentinerea unor pozitii inhibitorii. Acestea sunt de obicei
opuse pozitiilor anormale. in al 2-lea rand il reprezinta integrarea reactiilor de ridicare si
echilibru in programele de recuperare kinetica. DPDV principial obiectivele metodei bobath
urmaresc mentinerea stabilitatii prin activarea reflexelor posturale si in al 2-lea rand controlul
miscarilor izolate ( se urmareste ruperea sinergiilor)

Mijloace utilizate sunt : plasarea membrelor in diferite pozitii pe care pacientul trebuie sa le
mentina activ. In acest mod se urmareste controlul voluntar. Acestea sunt insotite de tapotament sau
chiar presiuni dinamice pe corpul muschiului.
Schimbarea voluntara a pozitiilor . din DD in DV, in asezat, in cvatrupedie, in ortostatism.
Posturile reflexorilor inhibitorii. Reflexele asimetrice tonice ale gatului si de asemenea despre rotatia si
rostogolirea trunchiului prin care subiectul trece din dv in dd si inapoi.
Reflexul tonic asimetric al gatului si realizeaza prin inclinarea deoparte si rotatia sa. Intotdeauna
vor fi simulatii extensorii catre menton si flexorii cate occiput.
Reflexul tonic simetric al gatului presupune flexia sau extensia. Extensia gantului antreneaza
extensorii membrului superior si extensorii lombari si stimuleaza flexorii pe membrele inferioare. In
vreme ce flexia invers simuleaza flexorii pe membrele superioare si extensorii pe membrele inferioare.

Metoda Brunstrom (Brunshtrom) pe deoparte principiul dezvoltarii activitatii reflexe si a
reactiilor primitive, asta mai ales in fazele initiale de evolutie si recuperare si de asemenea in
dezvoltarea participarii voluntare. Combinatia pe care o prezinta metoda Brunstron este de 3 factori
stimulant. Facilitare central, reprezentata de comanda verbala, despre o simulare propioceptiva,
respective percutia tendoanelor la nivelul extensorilor si in al 3-lea rand stimularea periferica cutanata
prin periaj. In functie de evolutia, de etapa in care se gaseste recuperarea pacientului, brunstrom
urmareste niste obiective precise. Daca discutam despre aplicarea metodei in faza flasca, isi propune
dezvoltarea sinergiilor, in acest sens se concentraaza pe antrenarea componentei puternice a sinergiei.
Ca prin dezolvtarea ei sa se extinda excitatia la intreaga sinergie. Daca dimpotriva se aplica metoda in
faza spastisca, metoda Brunstrom isi propune indepartarea de sinergie, obtinerea independentei fata de
sinergie, pentru ca in final sa obtina miscari active, izolate, pentru ca astfel sa putem antrena o
coordonare aproape normala. In acest caz, se lucreaza folosind exercitii cu rezistenta pe component
slaba, tocmai in scopul ruperii sinergiei.
In recuperarea pretensiunii, mainii spastice se trece prin urmatoarele faze. In primul rand se
urmareste stabilizarea flexiei pumnului care se antreneaza la inceput cu cotul extins si ulterior cu
cresterea progresiva a flexiei cotului. In timp cotul se relaxeaza si se urmareste obtinerea extensie
voluntare.
Supinarea antebratului si abductia policelui.
Pretensiunea laterala.

O alta metoda care utilizeaza de asemenea tehnici de facilitare propioceptive este Kabbat,
In primul rand schemele de miscare pe care le realizeaza lanturile kinetice ale corpului uman in
primul rand la nivelul membrelor, sunt in spirala sau diagonala, corespuns la ceea ce numim scheme de
iradiere aceste lucruri face ca pozitia si miscarea sa se realizeze in toate cele 3 planuri ale spatiului.
In al 2-lea rand, miscarile active se deruleaza de la distal catre proximal in vreme ce stabilitatea
articulara se obtine invers, de la proximal catre distal. Rezistenta maxima asigura iradierea schemei de
miscare. Utilizarea tehnicilor de facilitare propioceptiva este specifica obtinerii sau castigarii fiecarei
functii. De exemplu contractia repetata a muschilor slabi determina cresterea rezistentei. Tehnica Hold-
Relax active ca si inversarea lenta a sensului de miscare stimuleaza dezvoltarea si imbunatatirea schemei
agoniste.
Programul kinetic pe stadii de evolutie a hemiplegiei. La fiecare stadiu vom puncta
caracteristicile clinice ale stadiului, obiectivele care deriva din necesitatea ameliorarii acestor
caracteristici si mijloacele pe care le utilizam.
Stadiul initial de evolutie a hemiplegiei stadiul flasc.
Caracterele clinice:
- Hipotonie musculara sau flacciditate
- Reflexele tonice si spinale sunt dominante ceea ce face ca, controlul trunchiului si al centurilor
sa scada foarte mult. Datorita acestor doua aspecte cu reflexele dominante si controlul scazut.
Din aceste doua aspect se obtine ca imagine clinica, dificultatea extreme de mare a pacientului
de a mentine sau schimba postura.
- Controlul voluntar al partii afectate este imposibila, se constata si dificultati in utilizarea partii
sanatoase. Uneori se constata pierderea constientei asupra partii afectate
- Functiile vitale pot fi afectate.

Deviind din aceste caractere. Obiectivele kinetice sunt urmatoare:
- Ameliorarea functiilor vitale respiratie deglutitie respiratie
- Cresterea constientizarii schemei corporale
- Ameliorarea controlului trunchiului si centurilor
- Cresterea abilitatii de a incrucisa linia mediana a corpului cu membrele afectate.
- Mentinerea mobilitatii tuturor articulatiilor.
- Incercarea de normalizare a tonusului muscular

Metodele folosite, posturile corectate, mobilizarile pasive, exercitiile sustinute de elementele
facilitatoare, elementele facilitatoare sunt:-
- Comanda vocala
- Contactul manual
- Aplicatiile de gheata
- Vibratia si periajul

Urmarirea controlului la nivelul trunchiului si la nivelul extremitatii superioare accetund in
principal pe centuri.


Al 2-lea stadiu al hemiplegiei este stadiu mediu sau stadiu spastic.
Caractele acestui stadiu:
- Hipertonia
- Reflexele tonice spinale se normalizeaza
- Reflexele central sunt crescute
- Aparitia si dezvoltarea sinergiilor dar treptat sunt posibile si miscari in afara sinergiei.
- Initierea miscarii este ameliorata
- Controlul miscarii este insufficient datorita dezechilibrului determinat de spasticitate.
- Rezistenta spastica care este caracteristica pe flexori pe membru superior si pentru extensori pe
membrul inferior. Prezenta acesteia ingreuneaza miscarea. In functie de gradul spasticitatii ,
aceasta rezistenta poate fi extreme de semnificativa facand miscarea foarte dificila, aproape
imposibila.

Din aceste caractere decurc urmatoarele obiective: inhibarea spasticitatii pentru promovarea
antagonistilor, in al 2-lea rand pomovarea unor scheme complexe de miscare, promovarea musculaturii
proximale, promovarea controlului motor al articulatiilor intermediare (cot genunchi)
Atingerea acestor obiective se atinge prin posture adecvate din decubit dorsal si decubit lateral,
din decubit dorsal cu genunchii flectati trecand ulterior prin pozitia de pod, ulterior cu sprijin pe maini,
trecand prin asezat si spre ortostatism.
Ca tehnici se utilizeaza initierea ritmica pentru promovarea mobilitatii, izometria alternanta si
stabilizarea ritmica pentru cresterea stabilitatii. Facilitarea se face prin caldura, periaj, vibratie. In toata
aceasta faza se urmareste imbunatatirea permanenta a controlului asupra trunchiului si membrului
inferior dar si asupra membrului superior.
Majoritatea pacientilor raman in acest stadiu, atigand un anumit nivel functional pe care il
mentin sau il amelioreaza destul de lent in functie de intinderea si profunzimea accidentului, in functie
de localizarea accidentului, care determina deficitele, amploarea si aspectul clinic si mai ales nivelul sau
severitatea spasticitatii. In functie de aceste elemente, pacientul recupereaza pana la un anumit nivel.
Pe care ulterior e important sa il mentina.
Un nr mic de pacienti trec in stadiul 3, stadiul de refacere sau stadiul avansat.
Caracteristicile acestuia
- Scaderea hipertoniei
- Se pot realize miscari in afara schemei de miscare, controlul motor distal care nu exista in faza
anterioara. Se produce la inceput dar este dificil, la unele cazuri se amelioreaza.
- Se ameliorizeaza abilitatea si viteza de executie.

Obiectivele pe care si le propune stadiul avansat sunt:
- Ameliorarea permanenta a abilitatii gestuale mai ales la extremitati, in scopul ameliorarii
functionalitatii complexului genunchi, picior pentru mers, si complexului pumn mana pentru
pretensiune.
- Controlul motor excentric.
- Ameliorarea vitezei de executie, in sensul scaderii spasticitatii si ameliorarii preciziei gestuale
- Obtinerea automatismului motor. Al miscarilor.

Programul kinetic este sustinut de toate procedurile fizicale adecvate. In primul rand de masaj,
in acest sens se practica masajul cu gheata pe musculatura hipotona, este fie masajul de C-Icing in care
discutam despre o aplicatie scurta de 3-5 secunde pe tegument. Cu stimulare a fibrelor si a buclei
gamma. Masajul de tipul A-Icing in care discutam despre lovituri rapide puternice cu calupul de gheata
care au scopul de a dezvolta contractie reflexa. Vibratiile mecanice se aplica mai ales pe tendon.
Manevre de netezire care urmaresc sa stimuleze alpha motorii agonisti si sa inhibe motoneuronii alpha
antagonisti.

In programele de hidrokinetoterapie injurul valorii de 34grade. De obicei fata de recuperarea
prin hidrokinetoterapie posttraumatica, la neurologici ordinea este inversa, se incepe intotdeauna cu
exercitiile active libere. Se continua cu miscarile active asistate pentru a obtine cu aceste miscari active
asistate cresterea de amplitudine a miscarii. La final se aplica miscarile pasive pentru a intretine toate
tipurile de miscari in toate planurile si pe toate directiile.
Programul de hidrokinetoterapie este foarte util si pentru reeducarea mersului. Derularea
programelor kinetice in apa combate aparitia complicatiilor ortopedice la nivel articular, musculo-
ligamentar sau cutanat.
Alte mijloace de recuperare de tip fizicale sunt cele electrice.
Procedurile analgetice (combaterea durerii) dar in principal se foloseste toate gama de
procedure pentru tratamentul spasticitatii. In primul rand se folosesc tehnicile de electrostimulare
functionala.

Crioterapia. Inca de pe vremea studiilor facute pe grupe umane extreme de largi discutam
despre experientele medicilor germane din perioada al 2-lea razboi mondial. Scaderea temperaturii
musculare, scaderea profunda a musculaturii, prin imersia in apa rece, imersia la 7 grade timp de peste
10 minute scade spasticitatea. S-a constata ca impactul factorului termic rece determina disparitia
clonusului si datorita controlului al spasticitatii creste durata contractiei voluntare.


Paraplegia.
Paraplegia este o suferinta care intereseaza trenul inferior si este determinata de o leziune de
obicei la nivelul maduvei, mai rar fiind de origine encefalica. Exista mai multe tipuri in functie de leziune,
poate fi leziune traumatica, tumorala sau uneori degenerativa. Dupa localizarea precesului pathologic
de obicei descriem paraplegia spinal si paraplegia prin leziune encefalica.
Paraplegia spinal prin leziune madulara poate prezenta la randul ei doua aspecte: paraplegia
spinala spastica sau paraplegia spinala flasca.
Paraplegia spinal spastica. Dupa babisnki poate fi de doua feluri, in extensie sau in flexie.
Caracteristicile paraplegiei spastice in extensie:
- Mersul characteristic, pe extensie, mers dintr-o bucata, cu pasi mici, flexia genunchiului este
foarte dificila, foarte scazuta sau deloc, si este insoti de aplecarea trunchiului de partea opusa.
Este asa numitul mers galinaceu. Piciorul este spastic in picior ecvin. Genunchii de obicei sunt in
contact datorita contractiei adductorilor, scade forta musculara pe flexori. Flexorii gambei pe
coapsa si flexorii dorsali ai piciorului.
- Forta muschiului cvadriceps si a muschilor lojei posterioare a gambei (tricepsul sural ) este
normala.
- Sunt prezente semnele de leziune piramidala. Reflexele osteotendinoase sunt exaggerate, se
produce clonus la nivelul rotulei sau a piciorului si apar semnele caracteristicie Rossolino,
Babinski.

Paraplegia spastica in flexie. De regula o constituie leziuni medulare evolutive in cadrul carora
paraplegia din extensie trece in flexie. Dupa Babisnki, mecanismul de aparitie a paraplegiei difera daca
paraplegia este in extensie. Cauza o constituie exagerarea reflexelor miotactice. In primul rand a
reflexelor osteotendinoase iar daca paraplegia este in flexie. Cauza o constituie exagerarea reflexelor
cutanate. In primul rand a reflexului de tripla flexie.
- Forta muscular este pierduta F0, reflexele osteotendinoase sunt mai putin exaggerate ca in
extensie dar apare fenomenul de tripla flexie. La cea mai usoara stimulare sau chiar spontan, se
poate produce aceasta tripla flexie.
In leziunile medulare grave se poate produce reflexul de masa, tripla flexie cu contracture
musculaturii abdominal, cu evacuarea vezicii urinare, evacuarea rectului, transpiratie profuza, eritem
reflex, si uneori raspuns pilo-erector.

Paraplegia flasca poate fi fenomenul initial in sectiunile complete ale maduvei cu instalare
brusca sau poate fi stadiul terminal al paraplegiei spastice. Depinde intotdeauna de intinderea leziunilor.
Daca este vorba de o extensie transversala sau longitudinala, ca si caracteristica este intotdeauna
insotita de tulburari sfincteriene si de manifestari vegetative grave. Recuperarea functionala in
paraplegie. Se centreaza pe doi mari piloni, pe prevenirea complicatiilor generale si locale. Si in al 2-lea
rand pe obtinerea unei indepedenta maxima din punct de vedere motor. Pt aceasta indepedenta
motorize este nevoie de ameliorarea mobilitatii articulare, ameliorarea fortei musculare, ameliorarea
echilibrului si coordonarii. Cele mai importante sechele cu care se confrutna pacientul paraplegic sunt 2:
Durerea si spasticitatea!
Obiectivele recuperarii in paraplegie sunt urmatoarele:
- Prevenirea escarelor se face prin schimbarea desa a pozitiilor, classic la fiecare doua ore.
- Obtinerea unei amplitudini cat mai apropiata de normal, se obtine prin mobilizarea la
amplitudine completa, de 2 ori pe zi, preferabil active si asistat, dupa care postura se mentine
pe atela posturala.
- Echilibrarea tonusului muscular si cresterea progresiva de forta. Aceasta crestere progresiva de
forta se refera in principal la trenul superior. Mai ales centura scapulara, muschiul triceps si
marele dorsal. Acest obiectiv este essential de atins pentru obtinerea transferurilor si pentru
deplasare.
- Combaterea sau compensarea contracturilor si retracturilor. Se obtine prin programul kinetic,
prin masaj, prin procedure de terapie fizica, hidroterapie, electroterapie, terapie ocupationala,
sustinute toate pe ortezare.
- Reeducarea ortostatismului si a activitatiilor de transfer. Se obtine prin verticalizare cu planuri
inclinate progresive si ulterior prin ortostatism asistat progresiv.
- Mersul cand se poate. Daca leziunea este sub T10, pacientul poate ramane dependent de fotoliu
rulant sau uneori depinde de nivelul leziunii poate merge cu orteze lungi, cu sprijin in carje.
- Se urmareste antrenarea activitatilor gestuale pentru a obtine independenta maxima in
domeniul auto-servirii si in domeniul deplasarii. De obicei in atingerea acestui obiectiv se pot
utiliza inclusiv mijloacele ajutatoare adecvate.
- Reinsertia sociala si reprofesionalizarea.

Planul de recuperare al subiectului cu paraplegie mai ales prin traumatism vertebro-medular
trece prin 4 stadii. Obiectivele intregii recuperari a paraplegicului recunoaste 3 majore:
- Reeducarea vezicii si intestinului
- Reeducarea sensibilitatii
- Reeducarea motorie.
Pentru realizarea programului de reeducare motorize trebuie sa se tina cont de aceste 4 stadii in
evolutia bolanvului paraplegic.
Stadiul 1 este perioada de soc medular, in care deficitul este total, in aceasta faza primeaza
manevrele de nursing, evitarea escarelor, a trombeliilor, asigurarea drenajului bronsic, asigurarea
respiratiei diafragmatice, controlul emontorilor (vezica rect). Din punct de vedere kinetic, cuprinde
posturile corecte ale trunchiului si ale membrele inferioare, si miscarile pasive ample pe toate
segmentele.
Stadiul 2 este stadiul de independenta la pat. Cand incepe programul de kinetoterapie,
obiectivul major fiind acela de redobandire a pozitiei asezat.
Stadiul 3 este stadiul de independenta in scaun. El se incheie cu pregatirea pentru ortostatism si
mers.
Stadiul 4 cei care ajung in acest stadiu incep reeducarea mersului, la inceput protezat, apoi
deplasare fara sprijin cand e cazul.

Reeducarea paraplegicului la pat se face prin mobilizari pasive ale segmentelor paralizate,
posturari cu evitarea pozitiilor vicioase, mobilizari active care urmaresc:
- Mentinerea si tonifierea musculaturii membrelor superioare si a trunchiului
- Tonifierea si ameliorarea a musculaturii trunchiului inferior
- Modificarea voluntara a pozitiei in pat.
- Exercitii respiratorii pentru antrenarea diafragmei si evacuarea bronsica.
- Readaptarea la verticalitate.
Din aceasta faza incep mobilizarile activo-ajutate ale membrelor inferioare.

Reeducarea paraplegicului in asezat. Are doua etape.
Etapa 1 pregatirea si invatarea trecerii din culcat in sezand. Se performeaza intai cu membrele
inferioare intinse, asa numitul sezand alungit, apoi cu membrele inferioare atarnand la marginea
patului, asa numitul sezand scurtat. In aceasta etapa 1 se aplica mobilizarile pasive, pe masura ce creste
spasticitatea se fac exercitii pasive de intindere. Cu declansarea reflexului de intindere lent. Se
urmareste ameliorarea spasticitatii la nivelul ischiogambierilor si a flexorilor plantari. Se aplica mobilizari
active pentru cresterea fortei musculare a membrelor superioare, mai ales coboratorii umerilor si
adductori umerilor, mobilizari active pentru mentinerea pozitiei in extensie a trunchiului pe bazin, mai
ales din sezand alungit, deplasarea bazinului si a membrelor inferioare din sezand alungit si se incearca
promovarea activitatii musculare a membrelor inferioare. In aceasta faza se urmareste adaptarea
pacientului la scaunul cu rotile si antrenarea transferurilor.
Etapa 2 pregatirea pentru ortostatism si mers. Se antreneaza prima data din patrupedie,
pentru imbunatatirea controlului asupra balansului trunchiului. Ulterior se pot performa exercitiile de
tarare. Tot in aceasta perioada creste activitatea voluntara a membrului inferior pentru psoas-iliac si
tibialul anterior se foloseste diagonala 2 flexie kabbat, pentru fesierul mare si tibialul posterior diagonal
2 de extensie kabbat iar cvadricepsul beneficiaza de ambele scheme. La finalul acestei etape 2 se
performeaza mersul din sezand cu carje scurte, pacientul ridica bazinul si impinge corpul inainte.

Reeducarea paraplegicului in ortostatism si mers. Inceperea acetei etape este dictata de criteriu
Guttman. Aceasta perioada incepe atunci cand subiectul isi mentine echilibrul in asezat, cu ochii inchisi
si bratele intinse inainte, un timp nedefinit. Atunci poate incepe programul de ortostatism si mers.
Ridicarea in ortostatism se face pe orteze de la treimea superioara a coapsei pana la picior care sa
asigure rigiditatea membrelor inferioare. Uneori ortezele au o balama la genunchi care sa permita flexia
pentru asezare. Este obligatorie tonifierea musculaturii abdominal si a musculaturii sacrolombare
deficitare pentru a asigura corsetul orthopedic de sustinere. Se utilizeaza carjele de mers.
Avantajele ambulatiei sunt multiple. Scade spascititatea si previne contracturile, sunt activate
toate grupele musculare voluntare capabile de a fi antrenate. Se previne osteoporoza, se previne
calculoza, litioza, urinarea. Se previne osificarea reflexa a tesuturilor moi. Este favorizat drenajul urinar si
peristalzica intestinala. Si din punct de vedere practice este permis accesul in spatiul in care nu incape
scaunul cu rotile.
Efortul de ambulatie este mai mare la subiectii spastic, la cei cu tulburari de sensibilitate si la
obeji. Exersarea mersului se face in cadrul de mers apoi intre bare paralele. Ca schema pentru echilibru
se ridica alternative cate o mana de pe bara, apoi ambele. Urmeaza ridicarea capului cu sprijin in bratele
paralele, ridicarea unui picior care se duce inainte apoi la loc, aplecari laterale. Torsiuni de trunchi,
aceste miscari slabind tot mai mult sprijinul pe brate. Se exerseaza intai pasii laterali apoi pasii inainte.
Se considera ca mersul poate incepe atunci cand coboratorii si adductorii umarului pot sa ridice o
greutate de cel putin 15kg. acesta este necesar pentru efortul de mers in carje. Mersul mai poate sa
inceapa cand cvadricepsul poate ridica 30-35 kg daca se ajunge la mersul fara ortezare protezare.

In paraplegie exista 3 tipuri fundamentale de mers:
- Mersul prin pasi alternanti
- Mersul prin pasi tarsiti
- Mersul prin pendulare.

Mersul prin pasi alternanti poate fi in 4 timpi, carja stanga/ picior drept, carja dreapta/picior
stang, sau in 2 timpi carja stanga + picior drept, carja dreapta + picior stang. Acest mers cu pasi
alternanti mai ales cel in 4 timpi este cel mai stabil tip de mers. In permanenta subiectul are cel putin 3
punte de sprijin.
Mersul cu pasi tarsiti. Se avanseaza cu carjele ambele sau pe rand si picioarele se taresc pana la
carje sau putin inainte. In acest caz stabilitatea este destul de mare si mersul este mai putin obositor.
Mersul prin pendulare. Subiectul isi arunca membrele inferioare inaintea carjelor.este cel mai
putin stabil tip de mers dar este cel mai rapid.

Observatie: controlul motor al paraplegicilor este realizat pe baza schemei de program,
mobilitate, stabilitate, mobilitate controlata, abilitate.

Boala Parkinson

Este o leziune degenerative progresiva, a unor neuroni extreme de bine identificabili
(individualizati). Se distruc exclusiv neuronii din asa numitul locus miger sau substanta neagra. Clinic
boala Parkinson se caracterizeaza printr-o triada. Rigiditate, bradikinezie (dificultate de a initia miscarile,
le porneste cu greutate) si tremor neintentional. Apar urmatoarele tulburari: tulburari posturale,
proiectul este cifotic, cu proiectia capului si gatului inainte, mersul se face cu pasi mici, fara balansul
membrelor superioare, sunt afectate reflexele de redresare cu pierderea echilibrului deformari ale
membrelor si facis imobil. Dupa scoala Americana de neurologie, evolutia bolii Parkinson urmareste 5
stadii.
Stadiul 1 este specific atingerii unilaterale usoare. Activitatea este normala.
Stadiul 2. Atingere bilateral mai ales cu interesarea trunchiului, activitatea profesionala scade,
uneori trebuie intrerupta
Stadiul 3. Specific tabloului clinic complet. Este afectata viata profesionala cat si viata curenta a
pacientului, inclusive deplasarea.
Stadiul 4. Subiectul nu mai poate merge singur, devine partial dependent.
Stadiul 5. Stadiul final in care subiectul este total dependent, stadiu de impotenta functionala.

Mijloacele fizicale care se aplica sunt multiple. Caldura este foarte utila. Cel mai bun este
programul de kinetoterapie in apa calda, temperature optima de 36-37 grade, se constata scaderea
rigiditatii caracteristice bolii. Obiectivele programului kinetic sunt:
- Ameliorarea mobilitatii
- Ameliorarea vitezei de miscare
- Ameliorarea coordonarii miscarilor
- Ameliorarea respiratiei
- Ameliorarea mimicii.

Ameliorarea mobilitatii. Scaderea mobilitatii este determinate de spasticitate (rigiditate) dar in
evolutie se adauga redorile articulare consecutive rigiditatii, ca si bradikinezia (miscarea greoaie a
miscarilor). Pentru atingerea acestui obiectiv se folosesc tehnici de facilitare cum ar fi. Inversarea renta,
initierea ritmica. Rotatia ritmica. Inversarea agonistica.
Obs. Miscarile se fac pe toata amplitudinea pentru fiecare segment in parte.
Sunt importante rotatiile gatului la oglinda cu autocontrol, exercitiile de asuplizare pe toata
ampluitudinea, ca tehnica se performeaza intai exercitiile simetrice apoi cele asimetrice, se urmareste
corectarea pozitiilor vicioase, cu capul si gatul inainte, cifoza dorsala, flexumul de sold si genunchi, se
performeaza autocontrolul posturii la oglinda.

Ameliorarea vitezei de miscare. Se urmareste combaterea bradikineziei. De regula se folosesc
stimuli senzoriali care poate fi vocea, lumina, atingerea pe umar, fluieratul, muzica ritmata, miscarea
asistentului. Se cupleaza exercitiul pe comanda acestor stimuli. Treptat viteza de miscare este tot mai
mare. Se constata ca prin performarea acestor exercitii pe stimul senzorial se amelioreaza net mersul.
Ameliorarea motorie sustine si ameliorarea vorbirii chiar daca exercitiile nu au fost tintite pentru
vorbire. Folosirea stimulilor senzorial este foarte importanta pentru mentinerea concentratiei si atentiei
pacientului. Pentru ameliorarea vitezei de miscarei se foloseste si tehnica Knott si numita tehnica
pompajului sau tehnica ritmica. Segmentul respective este miscat pasiv de cateva ori pe toata
amplitudinea. Dupa care se face miscarea activa ritmica de cateva ori. Aceasta succesiune miscare
pasiva pe toata amplitudine cu miscare active se repeta cateva zile la rand. Dupa care chiar daca se
suprima pompajul se constata o crestere a vitezei de initiere si a derularii miscarii.

Ameliorarea coordonarii miscarilor. Se face prin exercitii libere, axo-periferice si periferico-axo-
periferice, se foloseste rotatia trunchiului asociata cu miscari ale bratelor sau pe pasii de mers. Ritmul de
executie este foarte importat. Se fac exercitii cu mingea, cu bastonul, exercitii cu popice concomitent cu
miscari ale membrelor inferioare (mers pe varfuri, mers simplu) si in aceste tipuri de exercitii combinate
ritmul este foarte important. Exercitii de mers inainte inapoi, lateral, mers pe semne, mers incrucisat,
urcat coborat scari. Toate aceste exercitii de mers se performeaza cu atentie la balasnul membrelor
superioare si la oscilatiile laterale ale trunchiului. In mersul normal exista acest balans al membrelor
superioare si oscilatiile (la bolanvul Parkinson este teapan). Terapie ocupationala casnica si de timp liber.

Ameliorarea respiratiei nu se poate face decat dupa rezolvarea primelor 3 obiective. Pacientul
cu Parkinson are o disfunctie respiratorie restrictiva datorita rigiditatii toraco-abdominale. In acest caz
este nevoie de exercitii de relaxare generala si relaxare toracica si de exercitii respiratorii la inceput
toracice apoi abdominale, si in final abdomino toracice inferioare. Exercitiile sunt ritmate pe pasii de
mers sau prin comanda.

Ameliorarea mimicii. Se face prin exercitii de mimica in fata oglinzii, la inceput exercitiile sunt
analitice, separate pentru fiecare sector al fetei, apoi globale, respective exercitii de expresie. Subiectul
este pun sa mimeze anumite stari emotionale: rasul, plansul, uimirea, furia. Exercitiile se ritmeaza pe
stimul senzorial.

In antrenarea pacientului cu Parkinson performarea kinetic pe aceste 5 obiective zilnic este
esentiala. Intreruperea acestui program ii afecteaza functionalitatea iremediabil. De aveea familia
trebuie sa insiste ca pacientul sa isi execute programul zilnic de cateva ori pe zi chiar, toata viata.