Pierderea celor dragi.

Doliul

Intr-o viata de om pierderile pot fi numeroase. In aceeasi categorie a pierderilor intra, de
asemenea, divortul si relatiile de despartire, esecul in relatii, pierderea unei prietenii, a unui
animal de companie, problemele de infertilitate in cuplu, pierderea unei sarcini, pierderea
sanatatii, pierderea unor parti ale corpului sau a unor organe, vanzarea casei familiei,
pensionarea, retragerea din cariera profesionala, boala cuiva drag sau moartea acestuia.
Pierderea face parte din conditia noastra umana. Experienta doliului, a pierderii, este o experienta
personala si individuala ce ne afecteaza diferit. Indiferent de ceea ce pierdem, pentru fiecare din
noi, pierderea este dureroasa si cu cat pierderile sunt mai semnificative, cu atat durerea resimtita
este mai intensa. Cat de mult suferim, depinde de personalitatea si stilul individual de adaptare,
de experienta de viata, de credintele noastre, de natura pierderii, insa ceea ce traim este unic
pentru fiecare.
In procesul pierderii ne putem confrunta cu stari emotionale precum socul si neincrederea,
tristetea, vina, furia, frica sau putem sa resimtim pierderea la nivelul somatic. Smith M. & Segal,
J. (2013) descriu aceste simptome ce insotesc procesul pierderii, astfel:
Socul si neincrederea imediat dupa o pierdere, poate fi greu sa acceptam ceea ce s-a intamplat.
Putem crede ca pierderea nu s-a intamplat in realitate si sa negam adevarul. Daca cineva drag a
murit, s-ar putea sa existe asteptarea ca el sau ea sa apara, chiar daca stim ca el sau ea a murit.
Tristetea tristetea profunda este probabil simptomul cel mai cunoscut de durere. Este posibil sa
avem sentimente de goliciune, disperare, dor sau singuratate profunda. Putem plange, de
asemenea, sau ne putem simti instabili emotional.
Vina am putea regreta sau am putea sa ne simtim vinovati pentru ceea ce am facut sau nu am
facut, am spus sau nu am spus. Ne putem simti, de asemenea, vinovati de anumite sentimente (de
exemplu, sa avem senzatie de usurare atunci cand persoana a murit dupa o boala indelungata,
dificila). Dupa un deces, ne putem simti chiar vinovati pentru ca nu am facut ceva pentru a
preveni moartea, chiar daca nu era nimic mai mult ce am fi putut face.
Furia daca pierderea nu a fost din vina noastra, putem simti manie si resentimente. Chiar daca
pierderea nu a fost din vina cuiva, putem sa simtim manie si resentimente. Putem sa simtim
nevoia de a da vina pe cineva pentru nedreptatea pe care o resimtim.
Frica o pierdere semnificativa poate declansa o serie de griji si temeri. Ne putem simti anxiosi,
neajutorati sau nesiguri, tematori in a ne confrunta cu viata, cu responsabilitatile pe care le avem.
Simptomele fizice durerea nu este un proces strict emotional, ea putand implica de multe ori
probleme fizice, inclusiv oboseala, greata, imunitate scazuta, pierderea in greutate sau cresterea
in greutate, dureri si insomnie.
Vindecarea nu poate fi fortata si nu exista un calendar normal de doliu. Procesul de doliu are
nevoie de timp, caci vindecarea se produce treptat. Unii din noi incepem sa ne simtim mai bine
in saptamani sau luni, iar pentru altii, procesul de doliu se masoara in ani. Indiferent insa de
experienta personala a pierderii, este necesar sa permitem procesului sa se desfasoare in mod
natural.
In vindecare, parcurgem ceea ce psihiatrul Elisabeth Kbler Ross a introdus sub numele de cele
cinci etape de durere :
Negarea: Acest lucru nu mi se poate intampla mie.
Furie: Nu este drept! De ce mi se intampla asta?, Cine este de vina?
Negocierea: As da orice sa nu se mi intample asa si pentru asta as face in schimb .
Depresia: Sunt prea trist pentru a face ceva.
Acceptarea: Sunt impacat cu ceea ce s-a intamplat.
Rezolvarea durerilor noastre nu implica in mod obligatoriu trecerea prin toate cele cinci etape,
intr-o ordine precisa ca si cum ele ar forma un cadru rigid. Aceste etape sunt raspunsuri la
pierdere pe care multi oameni le au, dar nu exista un raspuns tipic pentru pierderi, deoarece nu
exista nici o pierdere tipica. Doliul nostru este la fel de unic precum vietile noastre. (Kbler
Ross, 1969, citata de Smith & Segal, 2013).
Sa fim tristi, speriati, sa plangem, sunt reactii normale la pierdere si atunci cand plangem nu
inseamna ca suntem slabi sau ca ne plangem de mila, ci avem un raspuns normal la tristetea pe
care o traim. Nu exista o modalitate corecta sau gresita de a plange si a suferi, dar exista
modalitati sanatoase de a face fata durerii, pentru ca, in timp, sa ne vindecam si sa mergem mai
departe, vindecati.
Smith M. & Segal, J. (2013) ne propun mai multi factori in vindecarea durerii ca raspuns la pierdere.
Astfel, un factor important este acela de a avea sprijinul altor persoane, fie ca acestea sunt dintre
membrii familiei, prieteni, psihologi-psihoterapeuti sau sunt grupuri de sprijin organizate de
specialisti in domeniul sanatatii mentale, formate din persoane care au experimentat aceleasi pierderi.
Chiar daca nu este confortabil sa vorbim despre cele mai intime sentimente ale noastre, pentru a ne
vindeca este important sa le exprimam mai degraba decat sa le mascam, si sa ne confruntam cu ele.
Impartasirea pierderii face povara durerii mai usor de dus.
Apeland la grupurile de sprijin si la psihoterapie ne putem gasi timpul de a ne plange durerea, gasind
empatie si suport, ne putem intelege emotiile intense pe care le traim, putem constientiza pierderea in
intreaga ei dimensiune, la nivel existential, si putem integra toate aceste constientizari in viata
noastra. Confruntarea cu durerea pierderilor, pe diferitele paliere ale stadiilor de dezvoltare, in
limitele capacitatii noastre de confruntare, ne permite sa integram partile afectate ale eului nostru si
ne aduce vindecarea la un nivel profund al fiintei.
Cand trecem printr-o perioada dificila de pierdere, este important ca alaturi de nevoile noastre
emotionale sa avem grija si de sanatatea noastra fizica. Cand ne simtim bine fizic, ne simtim mai
bine, de asemenea, si din punct de vedere psihic. De aceea e important sa dormim suficient, sa
mancam sanatos si sa apelam la exercitii fizice de relaxare. Utilizarea alcoolului sau a drogurilor ne
dauneaza mai degraba decat sa ne vindece.
Credinta noastra si activitatile spirituale pe care le consideram relevante pentru noi, cum ar fi
rugaciunea, meditatia sau faptul de a merge la biserica, ne pot oferi consolare si pot fi un reazem
foarte important in procesul pe care il traversam.
Ne putem exprima sentimentele intr-un mod creativ scriind despre pierderea noastra intr-un jurnal.
Putem scrie o scrisoare spunand lucrurile pe care nu le-am spus, putem face un album foto celebrand
pierderea, viata persoanei pe care am pierdut-o sau ne putem implica intr-o cauza sau o organizatie
care a fost importanta pentru el sau ea. Aniversarile, sarbatorile pot trezi amintiri si sentimente
puternice. Daca alegem sa petrecem un eveniment de vacanta sau data aniversara a celui decedat cu
alte rude, putem vorbi cu ei din timp cu privire la asteptarile lor, negociind impreuna asupra modului
in care vom petrece timpul pentru a onora persoana pierduta.
Desigur, durerile noastre sunt doar ale noastre si nimeni nu poate sa ne spuna cand este timpul sa
mergem mai departe sau sa trecem peste asta. E in regula sa fim suparati, sa tipam la ceruri, sa
plangem sau sa nu plangem. Este, de asemenea, bine sa radem, pentru a gasi momente de bucurie si
sa mergem mai departe cand suntem pregatiti. Sa ne permitem sa simtim tot ceea ce simtim, fara
jena sau judecata.
Cu trecerea timpului este normal ca emotiile noastre precum socul, neincrederea, vina, tristetea, furia,
frica, sa devina mai putin intense si astfel sa putem accepta pierderea si sa putem merge mai departe
in viata noastra.
Cand suprimam sentimentele de tristete, furie, frica, vina, nu facem decat sa tinem pierderea ca o
rana deschisa care sangereaza si care risca sa nu se vindece.
Teama de a resimti durerea pierderii ne determina in fapt sa evitam sau sa ne ignoram sentimentele si
ne impiedica sa infruntam adevarul, insa durerea nerezolvata duce la prelungirea procesului de doliu
si poate duce la stari de anxietate, depresie, la abuzul de substante sau la diferite probleme de
sanatate.
Conform cu Yalom (2012) pierderile pe care le experimentam, boala, moartea cuiva drag, ne trezesc
sentimentul ca existenta noastra ne este amenintata si ne aduc mai aproape de propria moarte.
Pierderile noastre inseamna moartea sigurantei noastre, a ceea ce credem ca suntem: munca,
prestigiul, statutul, vanitatea, performantele sexuale sau atletice. Suntem convinsi, inca din copilarie
si mai apoi la varsta adulta, de propria noastra invulnerabilitate si de caracterul nostru nepieritor, iar
teama fata de disparitia personala pare a fi nodul preocuparilor noastre. Aceasta teama ne ataca din
toate partile si, in acelasi timp, nu poate fi localizata nicaieri, de aceea pentru a ne lupta impotriva ei
deplasam aceasta teama de pe nimic pe ceva. Aceasta deplasare ne ajuta pe de o parte, sa evitam
lucrul de care ne temem propria noastra finitudine, iar pe de alta parte, ne permite sa initiem actiuni
pentru a ne proteja. De aceea putem sa declaram ca nu ne este frica de moarte si sa descoperim ca
ne este frica de intuneric, de inaltime, de a merge cu masina sau cu bicicleta, etc.
Si daca privim pierderile noastre ca oportunitati in a ne aduce aminte de propria noastra moarte, de
moartea mea ?
Suntem fata in fata cu credintele noastre, cu limitele noastre. Avem posibilitatea sa ne transformam
interior acceptand ca limitele, imbatranirea, moartea se aplica nu doar lor, ci si mie.
In scopul de a ne vindeca, este benefic sa ne confruntam cu datul existentei noastre. Desi e dureros,
pana la urma este vindecator (Yalom, 2012). Constientizarea pierderilor noastre, acceptarea lor, ne
aduce mai aproape de constientizarea finitudinii si acceptarea ei, ceea ce poate deveni un catalizator
pentru procesul de schimbare personala, pentru a trai in prezentul aici si acum, pentru a ne bucura si
a pretui ceea ce avem si a ne dezidentifica de ceea ce credem ca suntem.

Bibliografie:
Yalom, I. (2012). Psihoterapia Existentiala. Bucuresti: Editura Trei.
Smith, M. & Segal, J. (iulie 2013). Coping with Grief and Loss.Understanding the
Grieving Process.