Cursul 10

Fomele de raspundere individuala in materia obligatiilor (contractele)

Cel mai important contract reglementat de Legea tarii e contractul de vanzare, care sub
influenta dreptului bizantin, devenise un contract consensual translativ de proprietate.
Elementele contractului de vanzare in Legea Tarii sunt aceleasi ca si in dr. roman si anume
consimtamantul, obiectul si pretul.
Consimtamantul este acordul de vointa a unei parti contractante in sensul voit de cealalta parte
contractanta in vederea realizarii contractului.
Consimtamantul trebuia sa izvorasca din vointa libera a partilor, sa fie dat de buna voie si
irevocabil. Vicierea consimtamantului atragea nulitatea contractului. Cel mai raspandit viciu de
consimtamant la epoca respectiva era violenta pe care Legea Tarii o denumeste sila.
Motivele/ratiunile care de cele mai multe ori erau de natura economica, care determinau o
persoana sa vanda, nu erau considerate viciu de consimtamant, intrucat in Evul Mediu
contractele, chiar si cele care imbracau forma scrisa, se incheiau in prezenta martorilor. Eroarea
si dolul (orice mijloc viclean folosit pentru a determina pe cineva s ncheie un contract care
este n defavoarea lui) nu erau prezente ca vicii de consimtamant la momentul realizarii
acordului de vointa.
Existau anumite situatii in care vointa partilor contractante era doar o conditie necesara, dar nu si
suficienta pentru incheierea valabila a contractului. Astfel, in cazul vanzarii unui teren aflat in
hotarul obstei, era necesar si consimtamantul rudelor si al vecinilor exprimat sub forma dreptului
de protimis. Daca obiectul vanzarii il reprezenta o proprietate feudala sau un rob, vanzarea
trebuia intarita prin hrisov domnesc (adica era necesar acordul domnului pentru realizarea
transferului de proprietate). Pentru a obtine acest acord, partile contractante trebuiau sa faca
darea calului sau darea cupei.
In ceea ce proveste obiectul vanzarii, acesta trebuia sa fie un bun susceptibil de a fi instrainat,
adica un bun aflat in circuitul juridic civil (un bun aflat in comert). Cel mai important obiect al
vanzarii feudale era pamantul. El putea fi vandut fie in exclusivitate fie in cote indivize ideale si
abstracte. O partcularitate a vanzarii medievale, este aceea ca obiectul vanzarii il putea
constitui si persoana umana (fiinta umana). Spre pilda, este cazul vanzarilor de robi, vanzarea
taranilor dependenti (numai odata cu mosia) si in sfarsit vanzarea de catre tarani liberi a starilor
de libertate din ratiuni de natura economica.

Pretul era de cele mai multe ori exprimat in bani (in latineste "in pecuniam numerata") insa
putea fi exprimat si in alte lucruri datorita caracterului natural al economiei feudale, ceea ce
insemana ca in Legea Tarii nu se realiza o distinctie clara intre vanzare si schimb (care se
numeste in latineste "permutatio rerum"). Pretul putea fi platit fie integral in momentul
incheierii contractului, fie vanzarea se putea realiza cu rest de pret care se platea la o data
ulterioara sub sanctiunea rezolutionarii contractului pentru neexecutare. Rezolutiunea pentru
neexecutare era prevazuta sub forma pactului comisoriu care stipula intoarcerea partii din pret
platita pana la data interventiei acelui act comisoriu. Intoarcerea pretului intervenea si in caz de
evictiune pe care Legea Tarii o denumeste val (cand bunul a fost cumparat de la nepropietar, sau
cum se spune in Legea tarii "a fost cumparat rau").
Sub aspectul formei, contractul de vanzare se putea incheia fie in forma scrisa, fie in forma
verbala, insa intotdeauna in prezenta martorilor, uneori si in prezenta chezasilor si al
adalmasarilor.
Un alt contract reglementat de Legea Tarii: contractul de donatii. Este un contract real, se
incheie in mod valabil re (prin acordul de vointa al partilor, insotita de remiterea materiala a
lucrului). Unul din elementele esentiale al contractului de donatie este intentia de a gratifica, in
cazul donatiei domnesti. Aceasta intentie a domnului avea in vedere fie rasplatirea boierilor
pentru dreapta si credincioasa slujba, fie rasplatirea manastirilor in scopuri pioase. In cazul
donatiei particulare, intentia de a ratifica avea in vedere angajamentul donatarului de a-l ingriji
pe donator in timpul vietii si de a-l inmormanta potrivit datinilor crestinesti astfel ca cele mai
multe din aceste donatii au caracterul unor donatii cu sarcina.
Daniile particulare facute bisericii aveau in vedere scopuri filantropice sau dorinta donatorului de
a fi inscris in pomelnicul bisericii impreuna cu familia sa, astfel incat numele sau sa fie pomenit
cu ocazia slujbelor religioase. Manastirile donatare nu aveau dreptul de a instraina daniile primite
sub sanctiunea revocarii donatiilor. Ca si in cazul vanzarii feudale, obiect al donatiei il putea
reprezenta si fiinta umana. E vorba de daniile care au ca obiect robul, daniile care au ca obiect
mosiile cultivate cu tarani dependenti, precum si cazul taranilor liberi care isi doneaza libertatea.
Donatiile de mosii si robi trebuiau ca si vanzarile sa fie intarite prin hrisov domnesc.
Un alt contract reglementat de Legea Tarii este imprumutul de consumatiune denumit
mutuum. De regula el avea ca obiect o suma de bani si era un contract unilateral, intrucat genera
obligatii doar in sarcina uneia dintre partile contractante si anume obligatia imprumutatului de a
restitui la scadenta imprumutatorului suma de bani x cu titlu de imprumut impreuna cu o
dobanda. Scadenta se numea zi sau soroc si era stabilita de regula intr-o zi de sarbatoare iar
dobanda se numea bas. Legea Tarii permitand si anapocismul (dobanda la dobanda denumita
bas peste bas). Pentru garantarea obligatiilor asumate prin contracte, Legea Tarii prevedea 2
forme de garantii: reala (numita zalog), garantii personali (chezasi).

Zalogul e o garantie reala constant in bunuri mobile si bunuri imobile in special mosii cultivate
cu tarani dependenti si robi. Utilizarea de catre creditor a muncii taranilor dependenti precum si
a muncii robilor in contul dobinzilor la suma imprumutata era permisa de Legea Tarii. Zalogul
putea imbraca 2 forme (fara termen si cu termen). Daca zalogul era fara termen atunci creditorul
era indreptatit sa utilizeze bunul zalogit si sa-l stapaneasca pana la plata datoriei de catre debitor.
Daca zalogul era cu termen si la implinirea termenului debitorul platea, el reintra in stapanirea
bunului altfel spus il rascumpara. Daca la implinirea termenului debitorul nu platea, atunci in
cuprinsul actului de zalogire se putea prevedea o clauza conform careia zalogul devine statator
(intra in proprietatea creditorului in contul creantei sale). Daca nu se prevedea ca zalogul devine
statator, atunci bunurile zalogite erau pretuite/evaluate si vandute unei persoane straine sau chiar
creditorului. Avand in vedere ca in aproape toate cazurile valoarea bunurilor zalogite era mai
mare decat cuantumul creantei, din pretul obtinut in urma vanzarii bunurilor zalogite cuantumul
creantei garantate era incasat de creditor, iar diferenta era data debitorului.
Garantii personali erau chezasii. Ei sunt debitori accesorii care se obliga fata de creditor sa
plateasca ei datoria debitorului daca acesta nu plateste la termenul prevazut in contract. Daca
existau mai multi chezasi, atunci ei erau tinuti solidar iar chezasul platitor avea drept de regres in
contra cogarantilor sai, pentru partile lor contributive din datorie precum si in contra debitorului
principal.
Daca debitorul era insolvabil, si nu fusesera constituite nici garantii reale si nici garantii
personale, atunci se declansa o procedura speciala de executare silita impotriva falitului
denumita "purama". In cadrul acestei proceduri, bunurile debitorului insolvabil erau evaluate si
impartite intre creditori proportional cu valoarea nominala a creantelor lor.
Legea Tarii mai reglementa si alte contracte cum ar fi donatia, schimbul si locatiunea de
servicii.
Una dintre cele mai compleze institutii reglementate de Legea Tarii: infratirea pe mosii.
Aceasta institutie complexa reuneste trasaturi ale rudeniei testamentului si contractului. Infratirea
in general a fost o institutie larg raspandita la multe popoare incepand din epoca descompunerii
comunei primitive si a dainuit mult timp pana in feudalismul tarziu.
Infratirea a aparut in contextul in care legaturile rudeniei de sange (gentilice) sunt inlocuite cu
criteriul teritorial in organizarea societatii umane, si astfel indivizii simtindu-se izolati, au cautat
sa inlocuiasca rudenia de sange cu o forma artificiala de rudenie (cu infratirea), care era
conceputa ca o invoiala formala de ajutor reciproc insotita de o procedura constand in
amestecul catorva picaturi din sangele celor care se infrateau vrand astfel sa se sublinieze ca
infratirea doreste a imita rudenia de sange.
Infratirea a existat si in Impreiul Roman, in speical infratirea intre peregrini - interzisa printr-o
constitutiune a imparatului Diocletian (285), iar la inceputurile feudalismului apare fratia de
arme intre cavaleri, iar apoi pe masura maturizarii relatiilor de productie feudale apare fratia
haiduceasca, ca o forma de exprimare a luptei impotriva exploatarii de tip feudal. Infratirea pe
mosie e o institutie care apare dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare. Ea
imbraca forma unui act scris, emanand de la cancelaria domneasca, act in care se consemneaza
declaratia de infratire a participantilor la aceasta operatiune, facuta in fata domnului si a sfatului
domnesc. Spre deosebire de formele anterioare de infratire, care produc doar consecinte
personale nepatrimoniale, creand intre cei infratiti o forma speciala de rudenie, infratirea pe
mosie produce nu numai efecte personale nepatrimoniale, dar si efecte patrimoniale, ducand la
stabilirea unor relatii de natura patrimoniala intre cei infratiti, acesta fiind de altminteri si scopul
celor infratiti. orice fel de bunuri puteau forma obiectul infratirii, insa in majoritatea cazurilor,
aceasta se realiza asupra pamantului (de unde si numele de "infratire pe mosie").
Existau 2 forme de infratire:
1. In care toti cei infratiti isi uneau ocinele
2. In care infratirea se adresa pe mosia uneia dintre parti
Conditia de a fi propietarul unei mosii era necesara pt. a participa la actul infratirii. In actul de
infratire se stabilea de la inceput cui ii apartinea mosia sau cui apartineau mosiile asupra
careia/carora, se realiza infratirea.
1. Presupunea 2 momente:
unirea mosiilor
momentul asezarii celor care se infrateau pe mosiile astfel unite
2. Presupunea un singur moment:
momentul asezarii celor infratiti pe mosia pe care se realiza infratirea.
Dpdv al constituirii raporturilor de infratire, aceasta putea fi directa si indirecta.
In primul caz, raporturile de infratire se stabilesc de catre toti participantii la actul infratirii.
In cazul infratirii indirecte, cel care constituie infratirea nu intra in raporturi de infratire ci
asaza ca frati alte persoane pe mosia/mosiile sale.
Infratirea care se realizeaza prin unirea ocinilor este mereu o infratire directa. Efectele
juridice pe care ea le produce constau in crearea unei stari de coproprietate intre cei infratiti
asupra mosiilor unite, insa cotele ideale si abstracte pe care cei infratiti le au din dreptul de
proprietate asupre mosiilor unite sunt cote egale si nu proportionale cu suprafata de teren adusa
in infratire.
Infratirea care se realizeaza prin asezarea ocinilor/mosiilor poate fii directa sau indirecta.
Daca este indirecta, numai cei asezati ca frati pe mosia pe care se realizeaza infratirea au cote
indivize din dreptul de proprietate asupra acelei mosii.
Infratirea se realiza din ratiuni de ordin economic. Exemplu: crearea unei mosii mai mari si mai
puternice, iar consecintele juridice ale infratirii se releva pe 3 planuri:
in materia succesiunii
in materia proprietatii
pe planul exercitarii dreptului de protimis

In materia succesiunii
In ratirea pe mosie se realizeaza in urmatoarele cazuri:
1. In Tara Romaneasca se infrateau baietii cu fetele pe proprietatile ereditare (ocini) pentru
a se inlatura efectele privilegiului masculinitatii si pentru a li se asigura si fetelor vocatie
succesorala la proprietatile ereditare.
2. Propietarul unei mosii care nu avea mostenitor/care avea numai fete, recurgea la o
infratire directa cu alte persoane pe mosiile .... sau la infratire indirecta a fetelor sale cu
fiii altor persoane pt. a-si asigura mostenitori cu privire la proprietatile sale ereditare.
3. O persoana care dorea sa cheme la mostenire in concurs cu fii sai si alte persoane pe care
acestia le inlaturau de la mostenire, recurgeau la infratire pt. a modifica ordinea
succesorala si a le asigura persoanlor pe care dorea sa le gratifice vocatie succesorala.
In materia proprietatii
Infratirea era unul din modurile de dobandire a proprietatii pe langa contractele translative de
proprietate. In actul de infratire se putea stabili ca transferul proprietatii catre cei infratiti asupra
mosiilor pe care se realizeaza infratirea sa opereze de indata si nu mortis cauza (dupa cum in
cuprinsul actului de infratire se putea insera si un pact rezevat lui domini - o clauza de rezerva a
proprietatii care va trece asupra celor infratiti la moartea constituentului infratirii).
Acest transfer al proprietatii putea fi pur si simplu sau putea fi afectat de o sarcina (de anumite
obligatii pe care cei infratiti si le asuma fata de constutuentul infratirii).
Infratirea a servit ca un instrument subtil prin care boierii si-au asigurat aservirea obstilor
satesti/teritoriale. Boierii se infrateau cu taranii din obste asupra pamantului acestora din urma,
devenau rude in sensul uric, si in aceasta calitate exercitau dreptul de protimis, cu ocazia vanzarii
terenului aflat in hotarul comun, aservind treptat intreaga obste sateasca/teritoriala.



Dispozitiile de drept penal din Legea Tarii

In aceasta materie, Legea Tarii pastreaza urmele vechiului sistem al razbunarii private, desi statul
feudal a facut eforturi considerabile pentru a prelua intreaga activitate de solutionare a litigiilor si
a aplicat amenzi severe celor care recurgeau la acest sistem. Dispozitiile de drept penal din Legea
Tarii au un puternic caracter discriminator in raport de categorii sociale caruia ii apartineau
infaptuitorul si victima, in sensul ca aceleasi fapte si aceleasi pedepse erau apreciate si aplicate in
mod diferit dupa cum faptuitorul si respectiv victima erau un boier sau un taran dependent.
Infractiunile erau denumite vini si se imparteau in 2 categorii: vini mari si vini mici, infractiuni
mai putin grave. De asemenea infractiunile se infrateau in functie de natura relatiilor sociale
lezate prin comiterea faptei. Avem urmatoarele categorii de infractiuni:
infractiuni impotriva statului feudal (cea mai grava era cea de hiclenie - sanctionata cu
pedeapsa cu moartea si confiscarea averii boierului hiclean)
infractiuni intentate impotriva vietii si vatamarii corporale (cea mai grava era cea de
omor, sanctionata cu moartea)
infractiuni intentate impotriva religiei si moralei feudale (sanctionate cu moartea)
infractiuni impotriva justitiei (mai putin grave - amenzi)
infractiuni impotriva proprietatii( moartea/amenzi)

In ceea ce priveste sistemul sanctionator, acesta cuprindea pedepsele:
Fizice - incluzandu-se si diversele forme pe care le imbraca pedeapsa cu moartea
Privative de libertate
Temnita
Pecuniare (amenzile) care purtau diverse denumiri (gloabe, duse cu vine, zaveasca)
Infamante - de natura a atrage oprobiul public/dispretul public : darea prin targ/darea pe
ulita
Si sistemul sanctionator avea un caracter discriminatoriu intrucat pedepsele putea fi cumparate,
ceea ce ii avantaja pe cei bogati. Singura pedeapsa ce nu putea fi rascumparata era pedeapsa cu
moartea in caz de hiclenie.