L. P.

1
Reacii antigen - anticorp, principii de baz. Imunogenicitate. Complementaritate.
Bazele moleculare ale reaciei Ag-Ac. Tipuri de reacii Ag-Ac
Imunogenitatea este proprietatea unui antigen complet, format din gruparea carrier si epitopi,
de a declansa un raspuns imun, umoral sau celular, ori de cite ori patrunde in organism pe o
cale adecvata. Reactia dintre Ag si Ac necesita interactiunea determinantului antigenic
(epitop) cu situsul de combinare al Ac (paratop).
Fortele care conditioneaza interactiunea Ag-Ac sunt:
- complementaritatea structurala dintre epitop si paratop reactia este specifica
presupune adaptarea conformationala a celor doua grupari
- complementaritatea electroc!imica a gruparilor care intra in reactie, consecinta a
complementaritatii structurale
Reactia antigen anticorp (Ag - Ac) apare datorita proprietatii esentiale a imunoglobulinelor
(Ig) de a recunoaste determinantul antigenic care a indus formarea lor, de a interactiona cu
acesta si de a produce manifestari vizibile:
- precipitare
- aglutinare
- neutralizare
Interactiunea Ag-Ac produce " tipuri de reactii:
1. Reactiile primare reprezinta interactiunile initiale, consecutive legarii celor doi
reactanti, pe baza complementaritatii conformationale. #upa ce structurile reactante
(epitopul antigenic si situsul de combinare al Ac) s-au adaptat conformational,
factorul care conditioneaza valoarea fortelor moleculare stabilizatoare ale
comple$ului Ag-Ac este complementaritatea electroc!imica. Fortele intermoleculare
de atractie, care stabilizeaza comple$ul Ag-Ac sunt generate de interactiuni
necovalente: legaturi de !idrogen, forte %an der &aals, forte electrostatice si legaturi
!idrofobe. 'oate sunt forte slabe si pentru ca actiunea lor sa se manifeste, pe cele doua
molecule reactante, este necesara prezenta unor grupari suficient de apropiate. In
consecinta, gradul de complementaritate conformationala al celor doi reactanti este
determinant pentru stabilitatea comple$ului. (omplementaritatea structurala sau
fortele intermoleculare nu sunt suficiente fiecare in parte, pentru a forma legaturi
stabile este necesara indeplinirea ambelor conditii. (u cit energia de legare a
reactantilor este mai mare, cu atit comple$ele Ag-Ac sunt mai stabile.
Interactiunea celor doua grupari reactante (epitop si paratop) este definita de doi parametri:
a) Afinitatea anticorpilor masoara rezultanta fortei de stabilizare a interactiunii dintre
situsul lor de combinare si determinantul antigenic complementar unic al unei !aptene
monovalente (forta de legare dintre epitop si paratop). Afinitatea este rezultanta
fortelor de atractie si de respingere care mediaza interactiunea celor doi reactanti.
(omple$ele imune formate de anticorpii cu afinitate mare sunt mult mai stabile, spre
deosebire de cele formate de anticorpii cu afinitate slaba, care se disociaza usor.
b) Aviditatea masoara forta rezultanta a interactiunii dintre o molecula de Ac si un Ag cu
epitopi multipli. (ele mai multe molecule antigenice poseda mai mult decit un
determinant antigenic. #e e$emplu, bacteriile, poliza!aridele etc au pe suprafata un
numar mare de epitopi repetitivi. Ag proteice au epitopi multipli, dar diferiti.
Antigenele multivalente leaga un numar ec!ivalent de molecule de Ac. )nergia totala
de legare a unui Ag multivalent cu Ac specifici este superioara energiei de legare a
fiecarui situs de combinare, luata separat. Aviditatea caracterizeaza energia medie a
interactiunii de legare a unui Ag multivalent, cu Ac specifici. (omple$ele Ag-Ac
formate de Ag multivalente sunt stabile, disocierea lor fiind dificila, deoarece este
necesara ruperea tuturor legaturilor e$istente.
Asocierea Ag-Ac este conditionata de mai multi factori:
a) titrul Ac specifici: cu cit este mai mare, cu atit creste sansa intilnirii eficiente cu Ag
corespunzator
b) concentratia Ag, concretizata in numarul, !eterogenitatea si accesibilitatea epitopilor
c) clasa si subclasa de Ig participante la reactie
d) temperatura: reactia Ag-Ac are ca rezultat reducerea energiei libere nete a sistemului
de reactie, ce se poate manifesta ca o reactie endoterma sau e$oterma. Reactiile
e$oterme au loc mai intens la temperatura scazuta, iar cele endoterme se produc la
temperatura fiziologica
e) valoarea p*: reactiile Ag-Ac sunt insensibile la variatiile de p* cuprinse intre +,, si
-,,
f) forta ionica: prezenta electrolitilor contribuie la stabilizarea reactiei Ag-Ac, deoarece
influenteaza interactiunile electrostatice.
#in punct de vedere diagnostic, reactiile Ag-Ac in care reactantii se afla in interactiune
primara pot fi puse in evidenta prin nefelometrie. Interactiunea primara nu devine vizibila
(comple$ele Ag-Ac sunt de dimensiuni mici, solubile si se pot desprinde usor). In vivo
aceste interactiuni sunt necesare si suficiente in vederea neutralizarii unor e$oto$ine
ciculante (difterica, botulinica), pentru in!ibarea activitatii unor bacterii sau virusuri sau
in declansarea unor reactii de !ipersensibilitate (tip I)
. Reactiile !ecundare ilustreaza fenomenele ce pot sa apara in vitro, ca o consecinta
directa dar neobligatorie a interactiunii primare, la circa ". minute dupa interactiunile
primare. #atorita faptului ca Ag poate avea mai multi epitopi, iar Ac are minim /
paratopi, comple$ele primare mici, solubile, interactioneaza intre ele formind
comple$e secundare, produsul final fiind un comple$ Ag-Ac ca o retea
tridimensionala, insolubil, mult mai stabil decit comple$ele primare. In vivo,
manifestarile interactiunilor secundare sunt dependente de natura reactantilor si de
conditiile de reactie.
In raport cu starea fizica a Ag, reactiile secundare pot fi:
reactii de aglutinare, produse de Ag particulate (celule bacteriene, eritrocite, Ag
solubile adsorbite pe particule de late$, de colodiu etc)
diagnostic bacteriologic (reactia *uddleson)
diagnostic serologic (reactia &rig!t)
reactii de precipitare, produse de Ag macromoleculare, care se gasesc in stare
coloidala (solubile): proteine, poliza!aride, acizi nucleici, lipide
precipitare in gel: imunodifuzia radiala simpla 0ancini, dubla difuzie
1uc!terlon2
precipitare in mediu lic!id: reactia Ramon, precipitarea in inel Ascoli
reactii de fi$are a complementului ((), in care moleculele de Ac, dupa reactia cu Ag,
activeaza cascada de proteine a ( seric
diagnosticul serologic al sifilisului, leptospirozei
diagnosticul serologic al infectilor virale
reactii de neutralizare, al caror rezultat este anularea efectului to$inelor, al activitatii
enzimelor sau anularea infectiozitatii virionolor
reactia A341 (in diagnosticul serologic al infectiilor streptococice)
intradermoreactii cu mecanism imun umoral
Reactiile imune secundare reprezinta modalitatea fundamentala de investigare, apreciere
si evaluare cantitativa a raspunsului imun, desi acesta este diferit de reactia imuna.
#omeniul imunologiei care studiaza interactiunile Ag-Ac in vitro se numeste
Imunoserologie, deoarece Ac se gasesc in ser si in secretii, serul fiind unul din reactantii
obligatorii ai oricarei reactii imune.
". Reactiile tertiare se produc numai in vivo si sunt o reflectare a consecintelor
biologice ale interactiunii primare: ele pot fi benefice (protectoare) sau defavorabile
pentru organism, adica sunt insotite de manifestari patologice de !ipersensibilitate sau
de fenomene autoimune.
1rganismul uman si animal poate raspunde prin reactie imuna la stimularea antigenica.
Raspunsul pozitiv semnifica sinteza Ac, generarea limfocitelor ' activate sau o reactie de
!ipersensibilitate. Raspunsul imun protector sau de tipul !ipersensibilitatii este insotit de
starea de memorie imuna. Raspunsul negativ nu se e$teriorizeaza prin manifestari
umorale sau celulare in vivo sau in vitro si este rezultatul incapacitatii Ag de a functiona
ca semnal stimulator al sistemului imunitar.
In reactiile serologice se folosesc molecule marcate radioactiv, enzimatic sau cu
fluorocromi, facind posibila evidentierea unor cantitati foarte mici de Ag sau Ac,
nedetectabile prin reactiile clasice de aglutinare, precipitare sau de neutralizare.
Aplicatii ale reactiilor serologice:
- serotipia identificarea agentului etiologic izolat dintr-un proces patologic, cu
a5utorul serului imun cu specificitate cunoscuta, e$istent in laboratoarele de profil si
conservat prin ing!et la temperatura scazuta (-/, - -".6()
- serodiagnosticul setul de Ag cunoscute, obtinute printr-o metodologie adecvata se
utilizeaza in reactiile Ag-Ac pentru evidentierea Ac serici (sau din alte umori) si a
titrului lor. 3e obtin astfel indicii cu privire la sensibilitatea unui organism fata de un
agent infectios, cu privire la eficacitatea unei vaccinari sau date referitoare la titrul Ac
fata de o infectie trecuta sau prezenta. In cazul in care e$ista indoieli cu privire la
evolutia infectiei, modificarea titrului Ac serici in decurs de , zile este semnificativa
pentru diagnosticul serologic.