Sunteți pe pagina 1din 5

CURS II

PROCEDURA BUGETARĂ - PRINCIPII

Procedura bugetară reprezintă ansamblul etapelor de întocmire şi elaborare a bugetului de stat, de adoptare şi de execuţie, încheierea contului anual general de execuţie bugetară precum şi controlul bugetar. De-a lungul timpului veniturile bugetului de stat au fost gospodărite după anumite reguli care au fost ridicate la rang de principii.

1. Principiul universalităţii bugetare.

Acest principiu răspunde în mod tradiţional la două cerinţe:

- veniturile şi cheltuielile trebuie să fie înscrise în bugetul statului în mod separat fiecare figurând cu sumele lor totale conform principiului necompensării;

- veniturile anuale trebuie să se depersonalizeze într-o masă unică şi să deservească la acoperirea cheltuielilor în mod global. Principiul universalităţii permite cunoaşterea şi controlul exact al sumelor finanţelor publice, nefiind posibil faptul ca un venit public sau o alocaţie bugetară să se poată percepe şi respectiv repartiza în afara cadrului bugetar. Respectarea acestui principiu, în practică, permite Parlamentului controlul asupra cuantumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice. Totodată aplicarea strictă a acestui principiu conferă bugetului de stat un caracter de buget brut. În practică, de-a lungul timpului şi în diferite ţări, în funcţie de modul de abordare a procedurii bugetare de către guvernele respective, s-a adoptat modalitatea întocmirii unor bugete mixte. În cadrul acestor bugete la unele poziţii sunt înscrise cifrele totale iar la altele numai soldul dintre veniturile şi cheltuielile aferente.

2. Principiul unităţii bugetare.

Conform acestui principiu toate veniturile şi toate cheltuielile publice trebuie înscrise într-un singur document şi după o schemă unică de clasificare. În acest sens Parlamentul ar trebui să emită o singură autorizaţie de încasare a veniturilor publice şi de efectuare a cheltuielilor publice. În prezent acest principiu este considerat un ideal, în practică existând mai multe bugete. Principiul unităţii bugetare este încălcat prin adoptarea următoarelor bugete:

a) Bugetele extraordinare au un caracter excepţional şi sunt adoptate în situaţiile de criză

1

economică sau pentru desfăşurarea războaielor;

b) Bugetele anexă constituie o excepţie de la regula unităţii bugetare deoarece sunt întocmite de unele instituţii publice şi sunt anexate legii bugetare anuale. Aceste bugete au un caracter anual şi se aprobă de către Parlament în mod distinct faţă de bugetul statului;

c) Bugetele autonome se întocmesc de anumite regii autonome care justifică adoptarea lor separată pe principiul administrării proprietăţii private a statului în scopul obţinerii de profit. De asemenea şi bugetele locale sunt bugete autonome deoarece se întocmesc, se aprobă şi se execută în mod independent faţă de bugetul statului. Între bugetul statului şi bugetele locale există fluxuri reciproce reprezentate de anumite transferuri de sume.

d) Conturile speciale de trezorerie reflectă operaţiunile de plăţi şi încasări cu titlu temporar care din punct de vedere al tezaurului public nu influenţează bugetul. De-a lungul timpului deschiderea acestor conturi de trezorerie a generat nenumărate abuzuri,

cu ajutorul lor finanţându-se diverse cheltuieli în afara regulilor contabilităţii publice. Aceste conturi sunt:

- conturile de trezorerie cu afectaţie specială (încalcă principiul neafectării veniturilor bugetare);

- conturile comerţului;

- conturile de reglementare cu guvernele altor ţări;

- conturile de avans;

- conturile de operaţiuni monetare;

- conturile de împrumut şi consolidare.

3. Principiul realităţii bugetare.

Conform acestui principiu veniturile şi cheltuielile înscrise în bugetul statului trebuie fundamentate pe datele realităţii economico-sociale ale ţării din anul în care se adoptă bugetul. Astfel în previziunea cifrelor bugetare se ţine cont de realizările bugetelor anterioare, de ajustările care trebuie efectuate în funcţie de orientările politicii fiscale pentru perioada viitoare, precum şi de conjunctura economico-socială a ţării. Conform legii finanţelor publice în momentul în care şeful Guvernului sau Ministrul Finanţelor prezintă Parlamentului pentru aprobare cifrele bugetului anului viitor trebuie să prezinte şi un raport privind situaţia economică a ţării, care în fapt să reflecte starea reală a finanţelor publice. Pentru ca veniturile şi cheltuielile publice prognozate a se încasa, respectiv a se efectua, să fie cât mai aproape de realitate se pot utiliza diferite metode de planificare şi modele de simulare.

2

Ministrul Finanţelor este obligat să prezinte Guvernului mai multe modele ale bugetului de stat, iar Guvernul, ca factor politic decident, să aleagă modelul care corespunde cel mai bine realităţilor economico-sociale a ţării.

4. Principiul anualităţii bugetare.

Semnificaţia acestui principiu constă în perioada de timp pentru care Guvernul este autorizat de către Parlament să încaseze veniturile şi să efectueze cheltuielile publice. În România, prin lege, s-a stabilit că exerciţiul bugetar se suprapune anului calendaristic, începând la 1 ianuarie şi terminând la 31 decembrie. Perioada de timp pentru care este adoptat bugetul statului diferă de la ţară la ţară, perioada de un an fiind stabilită mai întâi în dreptul bugetar englez. Perioada 1 ianuarie – 31 decembrie, corespunde sistemului bugetar francez, fiind preluat şi de ţări precum Austria, Belgia, Grecia, Germania. Unele ţări cum sunt: Marea Britanie, Canada, Danemarca, Japonia, încep exerciţiul bugetar la 1 aprilie şi îl termină la 31 martie al anului următor. Alte ţări ca Italia sau Suedia încep exerciţiul bugetar la 1 iulie şi îl termină la 30 iunie al anului următor. Sistemul American începe exerciţiul bugetar la 1 octombrie şi îl termină la 30 septembrie al anului următor.

Unele state precum Germania adoptă bugetul pe 2 ani consecutivi. Altele, cum este Uruguay, adoptă bugetul pe 4 ani (singurul stat).

5. Principiul specializării bugetare.

Potrivit acestui principiu autorizaţia care se dă de către Parlament Guvernului prin Legea Bugetară Anuală are în vedere atât veniturile şi cheltuielile totale cât şi fiecare element component

al veniturilor bugetare pe surse de provenienţă şi al cheltuielilor bugetare pe destinaţii. Individualizarea veniturilor şi cheltuielilor publice semnifică specializarea bugetară. Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor publice se poate face după trei criterii:

- criteriul administrativ;

- criteriul economic;

- criteriul funcţional. Din punct de vedere administrativ veniturile şi cheltuielile bugetare de stat sunt grupate după instituţiile publice care le încasează respectiv efectuează.

3

Din punct de vedere economic veniturile şi cheltuielile bugetare de stat sunt grupare după felul, natura şi destinaţia lor. Din punct de vedere funcţional veniturile şi cheltuielile bugetare de stat sunt grupate ca fiind principalele instrumente de realizare a politicii economico-sociale a Guvernului. În practică individualizarea veniturilor şi cheltuielilor publice se realizează cu ajutorul unui instrument de lucru în toate etapele procedurii bugetare elaborate de Ministerul Finanţelor şi anume:

clasificaţia bugetară. Clasificaţia bugetară reprezintă un instrument de lucru obligatoriu pentru toate instituţiile publice indiferent de subordonarea lor locală sau centrală. Clasificaţia bugetară din punct de vedere funcţional cuprinde: părţi, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe, articole şi aliniate.

6. Principiul echilibrării bugetare.

Echilibrarea bugetară a fost considerată mult timp „regula de aur” a finanţelor publice. Conform acestui principiu, între veniturile şi cheltuielile publice trebuie să existe o egalitate atât în faza de proiect a bugetului cât şi în faza de execuţie bugetară. În situaţia în care veniturile publice depăşesc cheltuielile publice bugetul este excedentar. În situaţia inversă bugetul este deficitar. În situaţia în care veniturile sunt egale cu cheltuielile bugetul este echilibrat.

De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de echilibrare a bugetului public naţional. Metodele clasice de echilibrare sunt:

a) metoda fondului de rezervă;

b) metoda fondului de egalizare;

c) metoda amortizării alternative a datoriei publice.

Metoda fondului de rezervă poate fi utilizată în anii de bunăstare economică a ciclului economic când P.I.B. creşte ca masă impozabilă iar în condiţiile în care nivelul de fiscalitate rămâne la fel volumul veniturilor bugetare va creşte. Pe seama acestor creşteri a veniturilor bugetare s-ar putea constitui un fond de rezervă din care în anii de declin ai ciclului economic s-ar putea acoperi deficitele bugetare. Potrivit teoriei fondului de egalizare în anii de declin ai ciclului economic, când bugetele se încheie cu deficit, acestea vor fi acoperite pe seama unor împrunuturi publice al căror cuantum va fi individualizat într-un cont special.

4

În faza de creştere economică din excedentele realizate, se vor restitui împrunuturile cuantificate ca fond de egalizare. Metoda amortizării alternative a datoriei publice presupune amânarea restituirii împrumuturilor publice fiind o metodă mai uşor de realizat practic dar care necesită acordul creditorilor. Rambursarea efectivă a datoriei publice se va face atunci când este posibilă pe baza resurselor suplimentare mobilizate în perioadele favorabile ale ciclului economic.

7. Principiul publicităţii bugetare.

Publicitatea bugetară este principiul potrivit căruia bugetul public naţional şi bugetele locale se supun dezbaterii publice în Parlament şi în Consiliile Locale şi totodată aducerea acestora la cunoştiinţa populaţiei. După adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la bugetul de stat, acesta se publică în Monitorul Oficial sau în alte publicaţii oficiale specifice fiecărui stat. În acelaşi timp se publică după aprobarea sa de către Parlament şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar adoptat cu un an în urmă. Pentru bugetele locale publicarea lor şi a conturilor de încheiere se face în publicaţii oficiale ale Consiliilor Locale şi ale Primăriilor.

8. Principiul unităţii monetare Potrivit acestui principiu toate operaţiunile bugetare se exprimă în modenă naţională.

5