Glosarul de obiceiuri si traditii

Petitul
Petitul este vizita efectuata de catre mire (eventual impreuna cu prietenii sai cei mai apropiati) la
parintii miresei, pentru a le cere consimtamantul in vederea casatoriei. In zilele noastre, de cele mai
multe ori petitul este o formalitate, si de regula parintii sunt instiintati dupa ce mirii au luat deja
hotararea sa se casatoreasca. Indiferent ca vizita la parinti are loc inainte sau dupa ce mirii au decis
casatoria, petitul se incheie cu ciocnirea unui pahar de sampanie, eventual chiar cu o mica petrecere.

Inelul de logodna
Inelul de logodna reprezenta in trecut insemnul unei femei prin care aceasta lasa de inteles
eventualilor curtezani ca este deja promisa unui anumit barbat. Piatra inelului de logodna sugera
statutul social pe care acel barbat il avea. Cu cat era mai instarit, cu atat piatra era mai rara si mai
scumpa. Tocmai de aceea, se considera ca dragostea adevarata este reflectata de diamante, cele mai
rare si mai scumpe pietre pretioase. Alegerea inelului de logodna este o adevarata arta, cu atat mai
mult cu cat viitoarea sotie il va purta la mana pentru totdeauna (pentru mai multe detalii despre
alegerea inelului de logodna, apasa aici)

Ploconul
Acesta reprezinta primul cadou pregatit de viitorii miri celor pe care acestia si-i doresc ca nasi.
Ploconul cuprinde o gaina (sau alt tip de pasare - pui, curcan, rata, etc), o sticla de vin sau sampanie,
grau, ulei, zahar. Conform traditiei, mirii se duc la nasi neanuntati, ciocanesc la usa si spun "nasule,
am venit cu ploconul....uite-l! Ne cununi ori ba?". Nasul trebuie sa inspecteze cu atentie ploconul, si
daca este multumit de ceea ce se afla in cos primeste darul: "Da, finule! Da ploconul incoace si sa fie
cu noroc!". Daca nu este satisfacut, poate inapoia darul: "Cam saracut ploconul...luati-l cu voi si mai
veniti cand mai creste!", iar acest lucru inseamna ca nu este de acord sa-i naseasca.

Cavalerii de onoare
In vremurile stravechi, mireasa era furata de catre mire, fara acceptul parintilor sau chiar al ei. Acesta
o suia pe cal si fugea cu ea cat mai departe de familie. Cavalerii de onoare erau prieteniii mirelui, care
il ajutau pe acesta sa-si apere pe aleasa inimii sale de incercarile familei de a o recupera.

Barbieritul mirelui
Acest obicei reprezinta tranformarea flacaului in barbat. Unul dintre cavalerii de onoare incepe sa il
barbiereasca pe mire (se preface, dand cu spuma de ras, pe care apoi o curata cu latura neascutita a
unui cutit). In tot acest timp, mirele tine cu multa grija sub talpa piciorului banii cu care trebuie sa-l
plateasca pe cel care il barbiereste. In tot timpul barbieritului, ceilalti cavaleri de onoare si lautarii vor
incerca sa fure banii de sub piciorul mirelui, iar acesta sa ii pazesca cu strasnicie, caci daca ar ramane
fara bani, ar ramane nebarbierit deci nu ar mai deveni barbat.

Voalul miresei
Voalul este este cel care protejeaza privirea miresei de imaginea altor mirese din jurul sau. Tot voalul
aduce si o nota de mister si eleganta atitudinii miresei. Cati dintre noi si-ar putea imagina o mireasa
fara voal? Dar radacinile acestui obicei de a purta voal nu sunt deloc placute. Voalul isi are originea
in perioada in care casatoriile erau aranjate. Se pare ca menirea sa era sa acopere fata viitoarei sotii,
pana cand cununia era incheiata, si deci era prea tarziu pentru mire sa se mai razgandeasca si sa
refuze casatoria.

Gatitul miresei
Nasa, mama, surorile si domnisoarele de onoare o ajuta pe mireasa sa imbrace rochia alba si
accesoriile pregatite. La final, nasa prinde in parul miresei voalul si parura (de cele mai multe ori,
mireasa are deja parul prins si aranjat, inclusiv voalul si parura, asa incat nasa doar se preface,
miscand un pic de voal).

Hora miresei
Aceasta hora se mai numeste si `nuneasca` si are menirea de a celebra bucuria tuturor la vederea
cuplului de miri alaturati pentru prima oara. Toti nuntasii, alaturi de miri, nasi si socri, incing o hora
mare in fata casei miresei.

Turta miresei
La sfarsitul horei miresei, nasa rupe deasupra capului miresei turta miresei in patru bucati, care se
impart apoi tuturor celor prezenti. Traditia spune ca toti ce vor gusta din turta miresei vor fi fericiti
si vor avea mult noroc in anul urmator.

Asezarea miresei la stanga mirelui
Pozitionarea miresei la stanga mirelui provine de pe vremea cand mirele isi rapea iubita si apoi se
lupta pentru a o pazi de cei care doreau sa o recupereze. De aceea mana dreapta trebuie sa fie libera,
pentru putea manui sabia.

Verighetele
Utilizarea verighetelor ca simbol al iubirii isi are originea in Egiptul Antic. Egiptenii credeau ca prin
inelarul mainii stangi trece o vena care duce direct la inima. Astfel, prin schimbul de verighete intre
soti, se considera ca se realizeaza o legatura directa intre inimile lor. Verighetele sunt realizate din aur
(un metal pur) pentru a simboliza atat durabilitatea casniciei, cat si puritatea sa.

Calcatul pe picior
Se spune ca primul dintre miri care va reusi sa-si calce partenerul pe picior in timpul dansului in jurul
mesei (in biserica) va conduce in casnicie si va avea intotdeauna ultimul cuvant de spus.

Marturii
Marturiile (bomboniere sau saculeti cu bomboane) sunt cadouri ale mirilor catre invitati. Nuntasii
vor lua acasa aceste marturii. De regula marturiile contin 5 bombonele invelite in martipan sau zahar
caramelizat, simbolizand sanatatea, fericirea, fertilitatea, viata lunga si belsugul. Aceste marturii se pot
face cadou invitatilor in biserica (imediat dupa slujba) sau la local, prin asezarea lor pe masa, la
fiecare loc in parte. Marturiile pot avea adaugat un cartonas cu numele persoanei care trebuie sa se
aseze, sau cu numele (eventual poza) mirilor.

Aruncarea cu grau si orez
Graul si orezul se arunca in calea tinerilor insuratei ca simbol al belsugului si fertilitatii acestora. Se
pot arunca si la cununia civila, nu doar la cea religioasa.

Valsul miresei
Dansul cu care mirii deschid seara poate fi un vals sau orice alta melodie pe care acestia o doresc sau
o considera sugestiva. Aceasta traditie provine de pe vremea balurilor de la palatele regale, unde
primii care deschideau seara (si dansul) erau gazdele. Dansul lor este urmat de cel al nasilor, al
socrilor si de abia apoi de catre ceilalti nuntasi. Daca mirii doresc, pot dedica melodii sugestive si pot
prezenta la microfon intr-un mod mai deosebit si dansul mirelui cu mama sa, si al miresei cu tatal
acesteia.

Furatul miresei
Furtul miresei este probabil cel mai raspandit obicei traditional romanesc. Mai multi nuntasi, pe
ascuns, si feriti de privirile mirelui si ale nasilor, rapesc mireasa si o duc intr-un loc stiut numai de ei.
Apoi aduc pantoful acesteia sau alta dovada pentru a demonstra mirelui ca intr-adevar mireasa este la
ei. Pentru a o aduce inapoi, se cere o rascumparare. Aceasta poate fi platita in sticle de bautura, mici
atentii, sau chiar indeplinirea unor sarcini haioase. Mireasa este considerata a fi in grija nasului pana
la miezul noptii, si a mirelui dupa aceasta ora. De aceea, daca furtul are loc pana in ora 12, nasul este
cel care plateste raspcumpararea, iar dupa aceasta ora mirele este cel responsabil.

Tortul de nunta
Acesta este un simbol foarte important al nuntii, fiind primul lucru pe care mirii il impart atat intre
ei. cat si cu restul nuntasilor. Taierea tortului este primul lucru pe care mirii il fac impreuna, dupa
cununie. Daca are o compozitie speciala ce ii permite pastrarea la congelator, etajul superior al
tortului este pastrat astfel incat mirii sa guste din acesta la aniversarea unui an de la casatorie.

Scoaterea voalului
Nasa o aseaza pe tanara mireasa pe un scaun in mijlocul nuntasilor, unde in vazul lumii ii scoate
voalul din par. Scosul voalului semnifica trecerea tinerei fete la statutul de femeie maritata, la casa ei.
Tocmai de aceea, odata cu scosul voalului, nasa il si inlocuieste cu o esarfa rosie, pentru ca toata
lumea sa ia aminte ca fata s-a transformat in femeie. Voalul scos este prins de mireasa in parul altei
domnisoare nemaritate, eventual chiar de catre cea care va fi prins buchetul aruncat.

Aruncarea buchetului
Fetele nemaritate se grupeaza in spatele miresei, iar aceasta, fara a se uita, arunca peste umeri
buchetul de mireasa. Se spune ca cea care il va prinde, sau care este cea mai apropiata de locul in care
a cazut buchetul, va fi urmatoarea care se va marita in curand.

Aruncarea jartelei
Mirele ii va scoate miresei jarteaua de pe picior, de cele mai multe prin gesturi menite sa aduca
zambetul pe chipul invitatilor (eventual se poate renunta la maini, iar scoaterea jartelei sa se faca
exclusiv cu dintii). Baietii neinsurati se grupeaza apoi in spatele mirelui, iar acesta, fara a se uita,
arunca jarteaua peste umeri. Se spune ca cel care il va prinde, sau care este cel mai apropiat de locul
in care a cazut jarteaua, va fi urmatoarul care se va insura.

Trecerea pragului
Motivul pentru care se obisnuia ca mirele sa isi treaca sotia in brate peste prag atunci cand paseau
pentru prima oara in caminul comun, era acela de a o feri de spiritele rele ascunse sub pragul casei.

Ciorba de potroace
Dupa o noapte intreaga de baut si dantuit, nuntasii au nevoie de o ciorbita fierbinte pentru a se
drege. Astfel, se aduna la miri acasa (sau la unii dintre socrii), unde continua petrecerea de a doua zi,
denumita si `ciorba de potroace`. La aceasta petrecere sunt invitati numai rudele sau prietenii extrem
de apropiati, fiind de regula un prilej de a schimba impresii despre nunta si a ii felicita inca o data pe
miri.

Luna de miere
Desi in zilele noastre notiunea de `luna de miere` are o conotatie pozitiva, aceasta traditie are la baza
un obicei nu tocmai fericit pentru tanara mireasa. Pe vremuri, cand mirii obisnuiau sa isi rapeasca cu
forta iubitele, aveau nevoie de un timp in care sa le tina departe de casa in speranta ca si ele se vor
indragosti de ei. Astfel a inceput sa se formeze notiunea de `luna` petrecuta de cei doi singuri si
izolati de restul lumii. Mierea se pare ca esti inclusa in aceasta expresie, intrucat bautura cu care
mirele isi ametea iubita pentru a nu mai incerca sa fuga era pe baza de miere. Si de aici notiunea de
`luna de miere`.

Ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut, ceva albastru
Exista cate o semnificatie pentru categoriile de obiecte de mai sus. Ceva vechi (o bijuterie de-a
bunicii, un evantai, un pieptane sau o oglinjoara) simbolizeaza continuitatea familiei si a generatiilor
care vor urma. Ceva nou (rochia de mireasa sau accesoriile acesteia) sugereaza viitorul fericit pe care
tinerii miri il au in fata lor. Ceva de imprumut (poseta, un pieptene, o oglinjoara, un ruj) va trebui
luat de la o persoana cu noroc in viata pentru a `imprumuta` norocul si proaspetilor casatoriti. Ceva
albastru (de cele mai multe ori jarteaua sau o batistuta) semnifica fertilitatea cuplului.

Imbracamintea identica a cavalerilor de onoare si a domnisoarelor de onoare
Se pare ca pe vremurile cand mirele isi rapea mireasa cu forta si impreuna cu camarazii sai fugea cat
mai departe de familia acesteia, cavalerii si domnisoarele de onoare se imbracau identic cu mirele si
mireasa pentru a-i deruta pe urmaritori. In felul acesta rudele fetei rapite nu stiau pe cine sa
urmareasca si de cele mai multe ori pierdeau urma tinerilor insuratei.


Desfasurarea nuntii - obiceiuri si traditii de respectat

Acestea sunt obiceiurile din ziua nuntii care ar trebui respectate, cu mentiunea ca acestea pot
diferi de la o zona la alta (in Ardeal si Maramures, de exemplu, cuplurile au doua perechi de nasi,
spre deosebire de restul tarii unde se apeleaza la o singura pereche de nasi).
Totul incepe cu cererea in casatorie, pentru care mirele ar trebui sa mearga in petitla viitorii sai
socri, inainte de a-i cere mana iubitei sale. Daca are consimtamantul acestora, alege cu multa
atentie inelul de logodna si apoi o cere in casatorie pe aleasa inimii.

Odata acceptata cererea in casatorie, tinerii miri trebuie sa decida pe cine vor alege nasi, adica
parinti spirituali. Rolul nasilor cu timpul a inceput sa fie minimalizat, dar conform traditiei, nasul (sau
`nasul mare` cum i se mai spune) este de fapt personajul central al nuntii, si nu tinerii miri. Nasul
este urmat ca importanta in nunta de mireasa, deci in mod paradoxal mireasa este a doua figura din
nunta. Apoi de abia urmeaza mirele, nasa, domnisoarele si cavalerii de onoare, parintii si ceilalti
nuntasi. Alegerea nasilor, deci, are o importanta covarsitoare, atat pentru desfasurarea nuntii cat si
pentru viitorul tinerilor miri.

Conform traditiei si obiceiurilor, obligatiile materiale ale nasilor sunt suportarea cheltuielilor cu
voalul si parura miresei, a lumanarilor si a slujbei religioase. Acestia au datoria de a-i calauzi pe tinerii
miri pe drumul lor impreuna in viata. Tinerii miri, cum spune preotul, trebuie sa-i respecte intru totul
pe nasi, exact asa cum isi respecta proprii parinti.

Dupa ce s-au hotarat pe cine isi doresc ca nasi, tinerii miri trebuie sa le faca acestora o vizita
cu ploconul in brate. Ploconul poate fi primit sau refuzat de catre nasi, primirea acestuia echivaland
cu acceptarea propunerii de a-i nasi pe tinerii miri. Dupa primirea ploconului, nasii trebuie sa
cinsteasca onoarea care li s-a facut si sa desfaca o sticla din cel mai bun vin (sau sampanie, mai
degraba, in zilele noastre).

In ziua nuntii, daca ar fi sa respectati traditiile romanesti (si nu cele imprumutate de pe alte meleaguri
unde mirele si restul nuntasilor isi asteapta mireasa direct in biserica, iar aceasta vine doar insotita de
tatal sau), ar trebui ca alaiul de nunta sa fie pornit de catre cavalerii de onoare ai mirelui.

Acestia iau cu ei lautarii si se duc la mire acasa unde se vor ocupa de barbieritul mirelui, semn al
transformarii flacaului in barbat. Dupa ce a fost barbierit, mirele si parintii acestuia, impreuna cu
cavalerii de onoare si urmati de lautari pornesc cu alaiul spre casa nasilor.

Aici, mirele (care este responsabil de cumpararea buchetelor pentru nasa si pentru mireasa sa) ii
daruieste nasei buchetul si ii prinde nasului papionul la gat. Mai exista obiceiul ca mirele sa le
aduca nasilor cateva cadouri `de imbracat`, conform traditiei (pe vremuri se faceau cadou camasi si
fuste populare brodate manual). Nasul mare ii cinsteste pe cei din alai cu `vin si bucate alese`
(piscoturi si sampanie), apoi impreuna cu nasa iau lumanarile de nunta, parura si voalul
miresei (pe care au datoria sa le cumpere) si pornesc in fruntea alaiului spre casa miresei.

Aici are loc gatitul miresei de catre nasa si domnisoarele de onoare, si prinsul parurii si al
voalului de catre nasa. Gatita fiind, mireasa iese din casa si se intalneste cu mirele care ii daruieste
buchetul de mireasa. In semn de apreciere, mireasa le prinde cocardele nasului, nasei si mirelui (exact
in aceasta ordine). Apoi domnisoarele de onoare continua cu impartitul cocardelor catre socrii mari
si mici, catre rude si catre ceilalti nuntasi.

Nuntasii prezenti in alai incing apoi hora miresei in batatura casei acesteia, in timp ce nasa are
datoria sa rupa turta miresei si sa o imparta celor prezenti. Tot alaiul, urmat de lautari, porneste in
cele din urma catre biserica.

Mersul in alai, ca si intrarea in biserica trebuie sa respecte urmatoarele reguli: in deschiderea alaiului
trebuie sa fie o domnisoara de onoare si un cavaler de onoare care sa duca lumanarile celor doi
miri. In spatele lor se afla nasul si mireasa, apoi mirele si nasa. Imediat in urma lor vin socrii
mari, apoi cei mici. Atat in coloana, cat si in biserica, mireasa sta intotdeauna la stanga mirelui sau a
nasului, iar toate femeile din alai stau de asemenea in stanga barbatilor pe care ii insotesc.

Mare atentie trebuie avuta ca lumanarile sa nu stea in aceeasi masina, daca drumul pana la biserica se
face cu masinile. Pana dupa realizarea cununiei, mireasa sta cu nasul si cu lumanarea sa, iar
mirele cu nasa si cu cea de-a doua lumanare. La plecarea din biserica, insa, mirii vor fi impreuna
si la fel vor fi si lumanarile acestora.

In timpul cununiei religioase, preotii slujesc intai `logodna` celor doi miri, intrucat de cele mai
multe ori mirii nu fac slujba de logodire inaintea celei de cununie. In timpul acestei slujbe, ei
`logodesc` pe cei doi miri, si de regula aseaza verighetele pe degetele inelare ale mainii drepte.
De abia dupa logodna are loc slujba de cununare a celor doi miri, in timpul careia preotii inverseaza
verighetele intre miri, si apoi le aseaza pe degetele inelare de la mana stanga, unde vor ramane
pentru tot restul vietii.

In timpul slujbei de cununie, preotii ii iau pe miri si nasi (cateodata si pe purtatorii lumanarilor) la
dansul lui Isaia in jurul mesei, unde mirele si mireasa incearca sa secalce pe picior reciproc. La
sfarsitul slujbei mirii se saruta, sunt felicitati de catre rude si nuntasi, se impart bomboane
sau marturii. La iesirea din biserica, nuntasii fac un pod de flori si arunca cu grau si orez.

Daca pana in momentul iesirii din biserica, mireasa trebuia pazita pentru a nu zari alte
mirese (superstitia spune ca ar aduce ghinion privirea altor mirese), odata cununata si intrata in
randul femeilor, aceasta poate vedea orice alta mireasa, cununata sau nu. Este randul altor mirese
necununate sa-si fereasca privirea!

Apoi, tot alaiul se indreapta spre locatia unde va avea loc petrecerea. Desi traditia spune ca la nunta
se petrece 3 zile si 3 nopti, poate doar in anumite zone rurale se mai respecta acest obicei. La oras,
petrecerea tine insa aproape toata noaptea, si are si aceasta anumite obiceiuri de respectat. In locul
unde va avea loc petrecerea, intrarea se face exact in ordinea iesirii din biserica, adica:
domnisoara si cavalerul de onoare care poarta lumanarile intra primii, cu lumanarile aprinse.
Urmeaza mirii, apoi nasii, socrii mari, socrii mici.

Odata intrati in local, dupa servirea antreurilor pe muzica de `caf-concert`, mirii facdeschiderea
serii cu valsul miresei. Imediat dupa aceea, nasii urmati de restul nuntasilor pot dansa si ei.

Unul dintre obiceiurile de nunta cele mai cunoscute este furtul miresei. Furtul miresei este un
moment plin de umor, finalizandu-se cu rascumpararea miresei de catre nas sau mire si cu regasirea
romantica a proaspetilor insuratei. In zilele noastre, nuntasii au inceput sa improvizeze si alte furturi
(al mirelui, al nasei, al socrilor, etc) pentru a avea ocazia sa ceara ca rascumparare executarea de
diverse sarcini umoristice (striptease, interpretarea unei melodii, rostitul unei declaratii, etc).

Dupa ce au servit pestele, sarmalelele si fripturile nuntasii continua dansul si petrecerea pana spre
dimineata, cand este taiat si servit tortul de nunta si cand mirii sunt din nou felicitati de catre toti
nuntasii. Imediat dupa servirea tortului, nasa se ocupa de scosul voalului miresei. Scoaterea
voalului si inlocuirea acestuia cu o esarfa rosie (de regula pe ritmul cantecului popular `ia-ti mireasa
ziua buna`) semnaleaza tranformarea tinerei fete in femeie maritata. Mireasa va prinde voalul scos
din parul ei in parul altei tinere nemaritate.

Apoi femeile toate se prind in hora alaturi de mireasa, pentru a celebra pe aceasta. Urmeaza un
moment mult asteptat de catre cei necasatoriti, anume aruncarea buchetului de catre mireasa
si aruncarea jartelei de catre mire. Mireasa arunca buchetul spre multimea de fete nemaritate, iar
conform traditiei cea care va prinde buchetul va fi urmatoarea la maritis. La fel se intampla si in cazul
aruncarii jartelei de catre mire. Multe cupluri moderne si fara prejudecati au transformat aceste
momente in scene pline de amuzament pentru toti cei prezenti: mirele poate scoate cu dintii jarteaua
de pe piciorul miresei, iar tanarul neinsurat care a prins jarteaua poate fi rugat sa o urce in acelasi fel
pe piciorul domnisoarei care a prins buchetul de mireasa. Daca aceasta cerinta e insotita de
incurajarea la microfon `cu cat ajunge jarteaua mai sus, cu atat vor fi mirii mai fericiti!`, imaginati-va
ce o sa iasa!

Pe rand nuntasii se retrag, dar nu inainte a le inmana tinerilor casatoriti cadouri de casa noua.
Ajunsi acasa (sau la camera de la hotel), mirele trebuie sa treaca pragulcu sotia lui purtata pe brate,
pasind astfel impreuna pentru prima oara in caminul conjugal.

Desi petrecerea pare a se fi incheiat, dupa o scurta odihna, nuntasii continua sa petreaca la casa
mirilor cu ciorba de potroace. Dupa cateva zile proaspetii casatoriti pleaca in luna de
miere pentru a celebra primele zile ale casniciei. Astfel se incheie acest eveniment unic in viata
oricarui cuplu.

In ultimii ani, romanii au demonstrat o tendinta pronuntata de a importa obiceiuri americane sau
vest-europene. Astfel, din ce in ce mai raspandita este traditia conform careia mireasa trebuie sa
poarte asupra ei "something old, something new, something borrowed, something blue",
adica "ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut si ceva albastru". Alt obicei importat este cel
conform caruia cavalerii de onoare sa fie imbracati identic (de multe ori chiar la fel ca mirele),
iardomnisoarele de onoare, de asemenea, sa poarte rochii identice.

Toate aceste traditii `importate` de pe alte meleaguri, la fel ca si toate celelalte obiceiuri legate de
desfasurarea nuntii pot fi sau nu respectate, dupa dorinta mirilor. Multe cupluri aleg din multitudinea
de obiceiuri doar pe acelea care le fac placere. Este bine totusi, sa stiti in mare care sunt randuielile
traditionale, chiar daca decideti sa nu le respectati.