Sunteți pe pagina 1din 6

1)Specificul Managementului n armata;

2)Conducerea Organizaiei;
3)Trsturile fundamentale ale organizaiilor militare;
4)Caracteristicile managementului militar n armat.
Latinescul manus" (mana) reprezenta ca expresie manevrare", pilotare".
Managerul, cel chemat sa organizeze manevrarea, participa nemijlocit la
efectuarea actiunii. Termenul a fost preluat in limba italiana sub forma
mannegio" (prelucrare cu mana) de la care, prin intermediul cuvantului francez
mange" (locul de dresaj al cailor)a fost ulterior imprumutat de limba engleza
sub forma to manage". Semnificatia verbului englez era a administra, a conduce.
Prin derivare, au aparut cuvintele manager" si management", ceea ce insemna
conducator" si conducere".
managementul este definit ca:
ansamblul de tehnici de conducere,organizare si gestionare a organizatiei si
ansamblul conducatorilor unei organizatii;
procesul de coordonare a resurselor umane, informationale, fizice si financiare
in vederea realizarii scopurilor organizatiei;
procesul de obtinere si combinare a resurselor umane, financiare si fizice in
vederea indeplinirii scopului primar al organizatiei;
combinatie intre politica si administratie, pe de o parte si oamenii care decid si
supravegheaza realizarea obiectivelor, pe de alta parte;
dirijarea eficienta a unei activitati complexe, spre un anumit scop;
arta de a conduce; utilizarea judicioasa a mijloacelor pentru atingerea
scopului;
grupul celor ce conduc sau orienteaza;
stiinta organizarii si conducerii;
ansamblul activitatilor de organizare si conducere in scopul adoptarii
deciziilor optime in proiectarea si reglarea proceselor microeconomice.


Organizatia militara reprezinta o entitate sociala specifica, constituita in mod
deliberat dintr-un numar suficient de indivizi ce detin statute si indeplinesc roluri
bine definite,care urmaresc in mod organizat realizarea scopului pentru care a fost
creata, acela al apararii nationale.
Analiza definitiei ofera cateva elemente de retinut, si anume:
existenta in organizatia militara a unui numar suficient de mare de
indivizi;
caracterul constient al crearii organizatiei militare;
urmarirea sustinuta a unor scopuri precise si specifice;
diviziunea activitatilor;
misiunea de optimizare a activitatiilor

Trsturile organizaiei militare:


In organizatia militara predomina relatia formala.
Organizatia militara este o institutie birocratica cu structura ierarhica.
Organizatia militara este un mediu social cu un
sistem propriu de stratificare.
Organizatia militara este destinata apararii nationale.
Organizatia militara reprezinta un mediu educational specific
Implicarea organizatiei militare in actiuni care fac obiectul prezentului,
dar maiales viitorului


Funciile managementului:
previziunea se ncheie cu decizia privind obiectivele i direciile de
aciunea
organizarea se ncheie cu decizia privind formele si metodele de
organizare a instruirii
coordonarea se ncheie cu decizii de armonizare a personalului si
activitilor
antrenarea se ncheie cu decizii privind stimulentele care motiveaz
personalul
controlul se ncheie cu decizii de corecie n vederea realizrii
obiectivelor.
Trsturile procesului managerial :

Unitar;
Tipic;
Contextual;
Orientat;
Continuu;
Dinamic;
Stabil;
Procesul de management unitar:
funciile managementului sunt puternic corelate, constituind un tot
unitar.Caracterul unitar al procesului managerial, nu impune o delimitare
stricta: previziune organizare coordonare antrenare control. Intre
funciile procesului de management exista multe legturi interactive. Daca
in activitatea practica se ncalc unitatea procesului de management se
poate reduce eficienta activitii organizaionale.
Procesul de management tipic:
funciile care definesc coninutul
acestuia se exercita in toate structurile militare si la toate nivelele
managementului. Managementul, ca proces tipic evideniaz ceea ce este
general in orice organizaie
sau activitatea condus. Indiferent de tipul organizaiei
aceasta trebuie s-i ndeplineasc strategia,tactica si politica, este necesar
sa elaboreze planuri si programe, trebuie sa ntocmeasc o structura
organizatorica, este necesar s-i organizeze sistemul informaional, trebuie
s-i conceap sistemul de stimulente materiale si psiho-sociale i s
organizeze controlul i reglarea activitii.
Procesul de management contextual:
principiile, regulile si metodele generale trebuie sa se adapteze contextului
militar in care se aplica. Abordarea contextuala presupune ca din mulimea
alternativelor de soluionare a unei probleme manageriale sa se aleag
aceea care rspunde specificitii contextului. Contextul se refera la
specificul organizaiei militare, dotarea acesteia, nivelul de pregtire si
experien a executanilor, nivelul de pregtire i experien a cadrelor de
conducere, cerinele specifice ale mediului ambiant extern organizaiei
Procesul de management orientat:
Prin procesul managerial se conduc direct oamenii, iar prin intermediul
acestora se conduc activitile necesare realizrii obiectivelor. Orientarea
procesului managerial asupra factorului uman ridica unele probleme in
alegerea mentalitilor de aciune manageriala, ntruct, oamenii au
obiective proprii i i determina in anumite limite comportamentul. Fa de
conducerea proceselor tehnice unde se poate anticipa reacia sistemului
condus la o anumita aciune a sistemului conductor in conducerea oame
nilor ,anticiparea reaciei sistemului condus la o anumita aciune a
sistemului conductor este mai dificil de prognozat. Deoarece procesul este
orientat spre conducerea oamenilor, acesta trebuie abordat ntr-o
concepie comportist (behaviorista). Concepia evideniaz factorii care
determina
comportamentul oamenilor in cadrul organizaiei,orientnd aciunile cadrel
or de conducere spre acele modaliti care s duca la eficientizarea
comportamentului uman.
Procesul de management continuu:
Fiind continuu, el se desfoar pe etape. O etapa poate fi constituita dintr-
o perioada de cinci ani, de un an, un trimestru sau o luna. O conducere
buna este aceea care asigura progresivitatea rezultatelor de la o etapa la
alta sau cel puin supravieuirea organizaiei.
Progresivitatea trebuie apreciata nu numai prin compararea rezultatelor
organizaiei la un moment dat cu rezultatele obinute intr-o perioada
trecuta, ci si prin compararea rezultatelor acesteia cu rezultatele
altor organizaii care desfoar activitate in acelai domeniu. Intr-o
perioada de criza, in mod firesc, organizaia se va confrunta cu dificulti; in
aceste momente, o conducere buna trebuie sa asigure supravieuirea
organizaiei. O anumita etapa a procesului managerial constituie un ciclu al
acestuia. Prin trecerea de la o etapa la alta se asigura trecerea de la un ciclu
managerial la altul, adic ciclizarea procesului de management.
Procesul de management dinamic:
Dinamismul este determinat de mobilitatea, schimbarea potenial posibila
in orice moment important al procesului managerial, att a problemelor, a
modului difereniat de
tratare i reglare dintre etapele (funciile) procesului managerial. Dinamis
mul este consecina faptului ca schimbrile ce au loc in mediul militar se
desfoar nu numai pe orizontala (daca avem in vedere relaiile dintre
funcii), cat si pe verticala (procesul managerial se ntinde pe mai multe
nivele organizatorice).
Procesul de management stabil:
Stabilitatea este rezultatul consacrrii unor mijloace, metode, tehnici i
modaliti de lucru utilizate n antrenarea organizaiei spre atingerea
scopurilor sale. Chiar daca explozia informaionala tinde s genereze
mutaii de proporii n perioade de timp relativ reduse, in toate procesele
de munca implicit cele manageriale exista lucruri care se conserva pe
perioade de timp mai mult sau mai puin ndelungate.
Specificul managementului n armat:
Armata constituie o organizaie cu anumite particulariti sub raportul
managementului:
este un sistem birocratic, stabil din punct de vedere organizatoric, al
obiectivelor i al structurii i sub aspectul relaiilor interumane bazate pe
ierarhie strict i reglementri impuse;
conducerea este bazat pe autoritatea formal, subordonarea fiind
necondiionat, n limitele stabilite de lege i de regulamentele militare;
sistemul militar este format din diverse categorii de personal cu statut
social foarte diferit, cu motivaii i interese n mare parte noncoincidente;
comunicarea dintre efi i subordonai este n mare msur unidirecional,
concis i cu o terminologie specific;
absena aproape complet a mediului concurenial;
interesele individuale sunt subordonate intereselor generale ale unei
organizaii;
exist un grad nalt de specializare a muncii, de solicitare fizic i psihic, de
tensiune i pericol;
spaiu redus pentru manifestarea iniiativei;
independena decizional, pe msur ce se coboar pe scara ierarhic este
tot mai mic;
controlul i supravegherea sunt, de asemenea, mult mai strnse ca n viaa
civil;
abaterile de la normele i regulamentele militare sunt mai riguros
sancionate;
sistemul este puin sensibil la nevoile particulare ale personalului;
responsabilitile sunt mai mari dect n organizaiile civile;
pregtirea este fcut pentru ducerea luptei armate, deci pentru rzboi.