Shigella

https://www.facebook.com/mania.bucuresti.bucuroborhttps:
//www.facebook.com/mania.bucuresti.bucurobor
1.Caractere generale
Genul Shigella, denumit astfel dupa microbiologul japonez Shiga care a
descoperit aceasta specie, apartine familiei Enterobacteriaceae si include
bacili Gram-negativi de dimensiuni mici, imobili si necapsulati.
Exista 47 de stereotipuri de Shigella, acestea fiind impartite in functie de
similitudinile antigenice si reactiile de fermentare. Aceasta a fost
recunoscuta ca si gen in anul 1950, insa a fost recunoscuta ca si agentul
etiologic a dizenteriei bacteriene(bacilara) sau sigeloza in anul 1890.

Clasificare
Clasificarea genului Shigella se face pe baza antigenului somatic O si se
clasifica in 4 grupe mari:
- grupul A S. dysenteriae cu 13 serotipuri: tipul 1 (S. shigae), tipul 2
(S. schmitzii), tipurile 3-7 (grupul Large-Sachs), tipurile 8,9,10,11,12,13;
- grupul B S. flexneri cu 6 serotipuri i 2 variante x, y;
- grupul C S. boydii cu 18 serotipuri;
- grupul D S. sonnei cu un singur serotip

Habitat

Bacteriile din grupul Shigella sunt bacterii patogene strict adaptate

omului, iar singurele animale care pot deveni gazde accidentale sunt
primatele tinute in captivitate, intrate in contact cu purtatorii.Acestea
sunt intalnite in intestinul
si materiie fecale ale bolnavilor,
convalescentilor si chiar a purtatorilor aparent sanatosi, la nivelul
colonului sigmoid.
Modalitatea principala prin care aceasta bacterie se transmite este fecalorala, de la persoana la persoana, in special in tarile in dezvoltare unde
igiena este precara, insa pot interveni si factori externi ca obiectele,
vectori ca mustele care intra in contact cu materiile fecale, apa sau
mancarea contaminate.

Caractere biochimice si metabolice

Facand parte din grupa enterobacteriilor, genul Shigella reduce nitratii
la nitriti. Bacteriile sunt oxidazo-negative, fermenteaza glucoza, dar nu
produc gaz. Shigella flexneri,fiind indol pozitiva, este singurul tip care
produce indol. Speciile Shigella nu formeaza hidrogen sulfurat si nu
folosesc citratul ca sursa unica de carbon. Sunt germeni imobili care
fermenteaza doar cativa carbohidrati si numai cateva tulpini
decarboxileaza ornitina. Dup prezenta sau absenta fermentatiei manitei,
shigelele pot fii clasificate in doua subgrupe biochimice:
- grupul manito-pozitiv (grupele B,C,D);
-grupul manito-negativ (grupul A, Sh. dysenteriae).
Ca si caractere de rezistenta, sunt specii rezistente, pana la 2 saptamani
in apa, gheata, alimente si chiar praf, insa sunt sensibili la bacteriofagi
specifici.

2. Patogenitate
Patogenia genului Shigella este complexa, fiind implicati mai multi
factori, printre care si:
-lipopolizaharidele bacteriene, componente antigenice principale ale
membranei externe a bacteriilor Gram negative;
-toxinele cu propietati neuro, entero si citotoxice;
In cazul infectiei cu S. dysenteriae de tip 1 ,ce cauzeaza cele mai severe
infectii, este produsa toxina Shiga, o exotoxina care este eliberata numai
dupa moartea celulara,aceasta inhiband sinteza de proteine in celula
gazda,ducand la moartea acesteia. Toxinele cu efect neurotoxic induc
starea febrila si durerile abdominale, iar cele cu efect citotoxic inhiba
sinteza proteinelor, ceea ce duce la moarte celulara, leziuni
microvasculare a intestinului si hemoragie.
Dizenteria bacilara este o boala diareica acuta, aparuta dupa
contaminarea orala cu Shigella. Dupa multiplicarea intestinala si
colonizarea epiteliului colonului,cauzand un raspuns inflamator,
bacteriile patrund in interiorul celulelor prin fagocitoza. Fagozomii
macrofagelor sunt apoi degradati si bacteriile intracelulare induc
eliberarea de interleukina-1 care determina un aflux al leucocitelor
polimorfonucleare. In urma apoptozei macrofagelor infectate, bacteriile
vor fi eliberate spre suprafata bazolaterala a enterocitelor adiacente.
Bacteriile infecteaza enterocitele prin endocitoza iar apoi vacuolele
endocitice vor fi degradate. Shigelele intracelulare se ataseaza de actina
complexului jonctional enterocitic, se multiplica si se raspandeste in
enterocitele invecinate prin inducerea polimerizarii actinei. Astfel
filamentele de actina propulseaza bacteria din citoplasma n celula

epiteliala adiacenta, evitand efectiv imunitatea umorala mediata prin

anticorpi. In final enterocitele infectate mor, rezultand necroza
epiteliului care impreuna cu raspunsul inflamator constituie leziunile
dizenteriei bacilare.

3. Tratament
Simptomele infectiei cu Shigella apar dupa 2-5 zile de la ingestie.
Debutul este brusc, insotit de febra, dureri abdominale si diareea apoasa,
in urma careia e posibil sa apara deshidratarea.
Tratamentul recomandat impotriva Shigella sunt antibioticele,dupa
realizarea antibiogramei, reducandu-se astfel perioada infectiei dela 5-7
zile pana la aproximativ 3 zile.