Unii, la astfel de semne i pilde, vznd de acestea, / Au socotit c un spirit zeiesc, c un suflu

eteric / Este-n albin; un zeu, dup ei, le strbate pe toate. (Vergiliu, Georgicele)
Chiar inainte de era noastra, stuparitul reprezenta una din ocupatiile de baza ale
stramosilor nostri. Mierea a fost apoi, secole de-a randul sursa principala de indulcire a
alimentelor, cunoscandu-i-se valoarea nutritiva si energetica precum si efectele sale terapeutice.
Acum au aparut, ca urmare a scaderii productiei de miere ca sursa de indulcire si implicit a
cresterii productiei de zahar rafinat, afectiuni ale organismului uman, neadaptat inca la un
consum excesiv de zaharuri rafinate: obezitate, boli cardio-vasculare etc.
Putini stiu ca aroma si cantitatea de miere produsa de o familie de albine sunt determinate in
foarte mare masura de vreme. De evolutia vremii depinde atat secretia de nectar a plantelor
melifere, cat si recoltarea acestuia de catre albine.
Factorii ce prezinta importanta in acest caz sunt:
o
o
o
o

radiatiile solare;
temperatura;
precipitatiile;
vantul.

Radiatiile solare reprezinta principala sursa energetica a dezvoltarii proceselor fizice si biologice
din natura- plantele folosesc doar 3-5% din totalul de energie solara ce patrunde in invelisul
vegetal. Intensitatea luminii e de asemenea, importanta, deoarece plantele melifere reactioneaza
diferit in acest sens, de exemplu: bumbacul se dezvolta normal la lumina intensa, in timp ce
unele specii din flora melifera de munte prefera umbra.
Intensitatea proceselor vitale creste odata cu cresterea temperaturii numai pana la o anumita
limita de la care plantele incep sa sufere. De exemplu, pentru graunciorii de polen ai porumbului,
o temperatura mai mare de 35C e daunatoare.
Precipitatiile prezinta importanta, deoarece in lipsa lor, plantele secreta nectar putin, dar
concentrat in zahar.Nectarul e vascos si chiar se usuca, devenind chiar inaccesibil pentru albine.
Cu toate acestea, precipitatiile pot avea insa si un efect calamitant.
De viteza cu care bate vantul, depinde in mare masura transpitatia plantelor si mai ales
polenizarea. Vantul puternic (>10m/sec) usuca si matura stratul superficial al solului,
dezradacinand si chiar rupand plantele tinere, mai ales in luna aprilie.

Familia de albine

Matca este singura femela capabila sa se imperecheze cu trantorii si sa depuna in faguri oua
fecundate din care rezulta matci si albine lucratoare si nefecundare-din care rezulta trantorii.
Matca isi petrece viata in interiorul stupilor, pe faguri, iesind din cuib numai pentru zborul de
imperechere - "zborul nuptial" si de asemenea in timpul roitului.
Trantorii sunt masculii familiei de albine. Numarul lor e variabil, in functie de anotimp si vreme,
numarul lor maxim fiind atins in perioada roitului (iunie-iulie). Spre deosebire de celelalte
categorii de albine, trantorii nu au ac si in consecinta nu inteapa. Spre sfarsitul verii, albinele
lucratoare ii gonesc afara din stup unde flamanzesc si mor.

Albinele lucratoare sunt impartite in urmatoarele categorii:

1. Albinele care incalzesc stupul: ele acopera fagurii cu trupurile lor incalzind astfel puietul;
2. Albinele doici: albinele tinere, care secreta hrana pentru larve si regina;
3. Albinele de hrana: pastreaza hrana pentru albinele ce incalzesc stupul si albinele doici;
4. Albinele de ceara: albinele care produc ceara necesara pentru construirea sau repararea
fagurilor;
5. Albinele curatatoare: acestea sunt albinele care curata stupul;
6. Albinele cercetas: acestea sunt albinele care cauta cele mai bune surse de nectar;
7. Albinele de ventilare: prin miscarea constanta a aripilor lor, ele aerisesc intregul stup;
8. Albinele tutori: albine adulte, care apara intrarea stup;
9. Albinele culegatoare: albine care aduna hrana necesara pentru intreaga familie;
10. Albinele care depun oua: albinele, care in anumite situatii pot depune oua;
11. Albinele pradatoare: albine batrane ce fura miere din alti stupi ;
Simtul mirosului e foarte dezvoltat. Nervul olfactiv are terminatiile asezate in niste pori
dispusi pe antene. La albinele lucratoare acesti pori pot fi in numar de circa 600. Simtul olfactiv
joaca un rol foarte important in orientarea albinelor, pe de o parte la cercetase pentru gasirea
florilor cu nectar, iar pe de alta parte la culegatoare, care conduse de miros gasesc flori nevizitate
inca de alte insecte. Dupa vizitarea florilor cu nectar bogat, albinele culegatoare lasa "o urma de
miros" pe flori- produs de o glanda-. Acest miros e un punct de reper pentru "hrana abundenta" ,
dar are un rol foarte important in recunoasterea cuibului propriu.

Valoarea alimentara si terapeutica a mierii

Mierea poseda o mare valoare calorica deoarece 1kg de miere produce aproximativ 3200cal,
fiind egal din punct de vedere caloric cu fiecare din alimentele si cantitatile mentionate in
continuare:

0,4 kg unt
0,8 kg zahar
1,0 kg orez
1,3 kg telemea de vaca
1,5 kg paine alba
1,7 kg paine de secara
2,5 kg carne de vita
5,0 kg lapte de vaca
6,0 kg fructe (mere)
8,7 kg morcovi
12,6 kg patlagele rosii
14,0 kg varza alba

Pentru puterea sa calorica exceptionala, datorita compozitiei sale chimice, mierea naturala
contine o serie intreaga de substante antibiotice, fermenti si vitamine. Aceste componente ii
confera o mare valoare terapeutica, ceea ce contribuie la vindecarea ranilor, arsurilor si a mai
multor boli.
In special, se pot trata cu miere bolile tubului digestiv, bolile de inima si de nervi.
Puterea antibiotica a mierii se datoreaza unei substante ce se gaseste in aceasta, denumita
"inhibina mierii". Aceasta substanta, desi e partial sensibila la caldura si lumina, are o putere de
actiune importanta. Chiar intr-o mare diluatie, mierea opreste inmultirea multor bacterii, intre
care: microbul ifteriei, tifosului, paratifosului sau chiar le omoara complet. Examinarea actiunii
antibacteriene a diferitelor sorturi de miere a aratat ca exista mari diferente de la un sort la altul.
In acest sens, s-a precizat ca mierea obtinuta in zona montana prezinta o actiune antibiotica mult
mai puternica decat aceea din zona de campie. Mierea are atat efect bactericid si bacteriostatic.

Culoarea mierii e determinata de gradul diferit de absorbtie al luminii de catre componentii

sai. Dintre compusii care influenteaza culoarea unui sort de miere citam: pigmentii vegetali
(clorofila, carotenul si taninurile) si substantele minerale. Culoarea mierii este in functie de sursa
de cules, variind de la o nuanta aproape lipsita de culoare (mierea monoflora de salcam) si pana
la culoarea bruna inchisa de diferite nuante: verzi, rosiatice (mierea de mana). Mentionam ca
mierea de mana (mierea de padure) se caracterizeaza in general prin culori inchise, in timp ce
mierea florala prin culori mai deschise.
Aroma mierii in general provine de la substantele aromate ce se gasesc in nectar sau in mana si

se datoreaza uleiurilor eterice aromate pe care acestea le contin. Cea mai pronuntata aroma o
prezinta mierea proaspat recoltata sau mierea din faguri. Cele mai aromate sorturi de miere sunt
cele de miere florala si anume: mierea de tei, de cenusar, de lavanda.
Referitor la gust, fiecare sort de miere are un gust specific, dulce, placut, cu unele nuante mai
mult sau mai putin pronuntate de amarui, astringent, picant.
Prin consistenta se intelege gradul de solidificare (vascozitate) al mierii, care depinde in special
de proportia in care se gasesc diferite zaharuri, de durata si de modul de conservare.

Stabilirea numarului familiilor de albine ce pot fi intretinute economic in cadrul perimetrului

analizat se reazlizeaza astfel:
F= M/m, unde F= numarul familiilor de albine;
M=1/3 din productia totala de miere
m= necesarul de hrana (miere) pentru o familie de albine timp de 1 an ( 130kg)
Polenul
Unica sursa de proteine in hrana albinelor il reprezinta polenul. In cazul cand se constata
lipsa totala a polenului acesta poate fi substiuit prin: lapte praf, drojdie de bere, cazeina, fibrina,
faina de soia sau chiar prin aminoacizi.
Polenul constitue sursa de substante plastice pentru albine, continand pe langa proteine si lipide,
saruri minerale, glucide, vitamine si enzime. Valoarea biologica a polenului se reduce
proportional cu durata conservarii, dar poate fi ameliorata prin adaugare de lizina si arginina.
Dupa valoarea biologica, polenul se imparte in 4 categorii (A. Maurizio, 1954):
-polen cu valoare ridicata (de salcie, castan comestibil, cereale, mac, trifoi rosu si trifoi alb)
-polen cu valoare buna (de floarea-soarelui, papadie, plop si porumb)
-polen cu valoare moderata (de alun, arin, mesteacan, artar)
-polen cu valoare redusa (de conifere)

Productia de miere este constituita din cantitatea de miere extrasa+cantitatea de miere ramasa in
cuib pentru iernare+fondul de rezerva+cantitatea de miere cedata altor familii+productia de
miere a roiurilor realizate de familia-mama.

Pentru polenizarea plantelor de pe 1ha de cultura sunt necesare:

-0,1 -0,5 familii pentru bostanoase
-o familie pentru plantele oleaginoase si medicinale
- 1-2 familii pentru floarea-soarelui si bumbac
- 1-4 familii pentru coriandru
- 2-3 familii pentru hrisca si pomi fructiferi
- 3-4 familii pentru sparceta
- 5-6 familii pentru lucerna si trifoi
- 15 familii pentru castraveti de sera.

Polenul se gaseste pe organele barbatesti ale tuturor plantelor cu flori sub forma unei pulperi
impalpabile, divers colorata, produsa de antere.Invelisul extern al acestor granule este format din
celuloza si este greu asimilabila.
Exista plante care elibereaza polenul in tot cursul zilei si al noptii,iar altele numai in decurs de
cateva ore sau de cateva minute.
La culesul de polen participa intreg corpul albinei prin perisorii de la cap, torace si abdomen,
prin piesele bucale si cele trei perechi de picioare.
Polenul este recoltat de pe anterele florale in doua etape. In prima etapa ,albina zdrobeste
anterele florilor cu ajutorul mandibulelor si prin miscari repezi scutura polenul care cade pe
perisorii corpului lucratoarei de unde va fi adunat de catre picioare. In etapa a doua, in zbor,
albina perie polenul de pe perisorii corpului. In tot acest timp polenul este umezit.

Polenul recoltat de albine reprezinta un produs natural cu mare valoare biologica, obtinut prin
detasarea partiala a ghemotoacelor de polen, pe care albina le aduce in stup, produsul contine:
intre 7-35% proteine, 40% glucide,4% lipide, 3% saruri minerale si vitamine(C, E, D, acid folic,
acid pantotenic, inusitol, biotina, enzime). Este utilizat in hrana albinelor, calitatile sale dietetice
recomandandu-l in hrana omului ca biostimulent, precum si in furajarea animalelor.
Proprietatile fizice si chimice ale polenului
Proprietatile fizice ale polenului

Grauncioarele de polen care alcatuiesc ghemoatoacele de polen sunt foarte mici, aproximativ
15000 grauncioare/mg. Pot fi sferoidale,ovale sau turtite.Suprafata lor poate fi neteda,ondulata
sau colturoasa. Invelisul grauncioarelor de polen se numeste sporoderma si este alcatuit din 2
straturi : exina si intina. Culoarea polenului difera de la o specie la alta,gama coloristica mergand
de la alb-galbui pana la negru, predominand in toate nuantele de galben-verde.

Nr crt. Denumirea speciei

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.

Alunul (Corylus avellana)

Brandusa galbena (Crocus moesiacus)
Podbalul (Tussilago farfara)
Zalogul (Salix cinerea)
Salcia capreasca (Salix caprea)
Rachita rosie (Salix purpurea)
Plopul canadian (Populus canadensis)
Viorelele (Scilla bifolia)
Salcia alba (Slix alba)
Ulmul (Ulmus campestris)
Mesteacanul (Betula alba)
Ciresul (Cerasus avium)
Visinul (Cersasus vulgaris)
Marul (Malus domestica)
Parul (Pirus communis)
Porumbarul (Prunus spinosa)
Macesul (Rosa canina)
Rapita de toamna (Brassica napus)
Papadia (Taraxacum officinale)
Artarul tatarasc (Acer tataricum)
Macul rosu (Papaver rhoeas)
Fagul (Fagus silvatica)
Castanul salbatic (Aesculus hippocastanum)
Mustarul alb (Sinapis alba)
Rapita de vara (Brassica napus)
Facelia (Phacelia tanacetifolia)
Trifoiul alb (Trifolium repens)
Trifoiul hibrid (Trifolium hibridum)
Salcamul mic (Amorpha fructicosa)
Zmeurul (Rubus idaeus)
Macul de gradina (Papaver somniferum)
Hrisca (Polygonum fagopyrum)
Dovleacul (Cucurbita sp.)
Sulfina alba (Melilotus albus)

Perioada
infloriri
(luna)
II-III
III-IV
III-IV
III-IV
III-IV
III-IV
III-IV
III-IV
IV-V
III-IV
IV-V
IV-V
IV-V
IV-V
IV-V
IV-V
IV-V
IV-V
IV-X
V-VI
V-VI
V-VI
V-VI
V-VI
V-VI
V-X
V-X
V-X
VI-VII
V-VII
VI-VIII
VI-VIII
VI-IX
VI-IX

Culoarea ghemotoacelor
de polen
galbena-deschisa
portocalie
galbena-portocalie
galbena-limon
galbena-limon
galbena-limon
galbena
albastra-inchisa
galbena-limon
galbena-cenusie
galbena
galbena-cafenie
galbena-cafenie
galbena-deschisa
galbena-roz
galbena-deschisa
galbena-inchisa
galbena-limon
galbena-inchisa
galbena
maro-inchisa
galbena
galbena-deschisa
galbena-limon
galbena-limon
cafenie-inchisa
cafenie-inchisa
cafenie-inchisa
galbena-portocalie
cenusie-deschisa
verde-galbena
galbena
galbena-portocalie
galbena

35.

Zburatoarea (Chamaenerion augustifolium)

VII-VIII

verde-inchisa

Compozitia chimica a polenului

Polenul reprezinta hrana protidica si vitaminica de baza a albinelor, dar si saruri minerale
necesare.
Compozitia chimica a polenului variaza foarte mult in functie de provenienta,zona
geografica,epoca si modul de recoltare,dar si de durata si conditiile de pastrare.
Componentul
Apa
Hidrati de carbon
Proteine
Lipide
Celuloza
Cenusa

Valori limita
7-24
15-24
7-35
1-18
0,5-4,9
0,9-7,6

Valori medii
11,0
27,0
23,7
4,8
2,1
3,1

Polenul unor specii de plante este mai bogat in proteine decat al altora.Printre speciile
cele mai valoroase se afla polenul arborilor fructiferi si cel de trifoi,iar dintre cele mai sarace
amintim speciile de Ranunculaceae.
Compozitia chimica bruta a diferitelor sorturi de polen:
Specia

Proteina
bruta %
Polen de sparceta
32,53
Polen de porumb
28,96
Polen de papadie
22,67
Polen de Rancunculus repens L. 17,42
Polen de Carex sp.
9,26
Polen de Ornithogalum
8,66
umbellatum

Grasime
bruta %
2,09
3,24
3,23
2,40
0,94
1,13

Celuloza
bruta %
1,49
2,86
1,04
0,80
1,30
0,95

Cenusa
%
3,54
5,82
1,62
2,76
1,50
1,36

Extractive
neazotate %
60,35
59,12
71,44
76,62
1,50
87,90

Valoarea biologica mare a polenului rezulta din continutul mare si variat in aminoacizi esentiali,
ce nu pot fi sintetizati de catre albine, motiv pt care este necesara administrarea lor in hrana.
Continutul in AA al polenului amestec si al altor produse de origine animala (dupa Caillas, citat
de Marin si col., 1966
Aminoacidul
Arginina
Histidina

Polen amestec
5,70
2,40

Ou
-

Branza
-

Carne de vita
-

Izoleucina
Leucina
Lizina
Metionina
Fenilalanina
Treonina
Triptofan
Valina

4,50
6,70
5,70
1,80
3,90
4,00
1,30
5,70

0,85
1,17
0,93
0,39
0,69
0,67
0,20
0,90

1,47
2,63
2,34
0,80
1,43
1,38
0,34
2,05

0,93
1,28
1,45
0,42
0,66
0,81
0,20
0,91

In polen s-au mai identificat pe langa aminoacizi, peptone si globuline ,precum si unele
substante azotate, precum xantina, hipoxantina, geranina si trimetilamina. Substantele alergente
din polen sunt de natura protidica, iar prin dializa s-a reusit izolarea unei fractiuni alergizante
careia i se datoreaza 50-100% din actiunea alergica a polenului. (Stone ,1947)
Continutul de glucide din polen variaza in limite foarte largi, in functie de proveninenta si modul
de recoltare. In cazul polenului recoltat manual, continutul de glucide prezinta valori mult mai
scazute, intrucat, la formarea ghemotoacelor de polen albinele adauga nectar sau miere
regurgitata in gusa. Aproximativ jumatate din glucide sunt reprezentate prin zaharuri de
reductie(10-20%), in cazul recoltarii manuale predomina zaharurile nereducatoare.
In polen s-au decelat riboza, dezoxiriboza, lactoza, rafinoza, amidon, dextrine, celuloza si
poleina (glucid complex de tipul chitinei si al suberinei).
Lipidele din polen sunt reprezentate in cea mai mare parte prin esteri ai acizilor oleic, linoleic,
linolenic, palmitic, stearic si arahidonic, acesti acizi grasi fiind indispensabili albinelor.
Vitaminele sunt substante organice naturale, care in cantitati foarte mici sunt indispensabile
pentru desfasurarea normala a vietii. Ele sunt biocatalizatori cu rol important in procesele
metabolice.
In polen au fost identificate urmatoarele vitamine (mg/g):

tiamina(B1),16.9-19.2 ;
riboflavina(B2)98-210 ;
acid nicotinic(PP)0-9;
piridoxina(B6)3-51 ;
acid pantotenic(B5).
biotina
acid folic;
acid ascorbic;
calciferol;
tocoferol;

 inositol.

Polenul proaspat de flori este bogat in caroten, iar cel de salcam galben are continutul in
provitamina A de 20 ori decat morcovii rosii.
Un pigment important este rutin, care sporeste rezistenta vaselor capilare si care a fost
identificata in polenul speciei Ruta graveolens. Se gaseste in polenul de hrisca si in cel de salcam
japonez.
Polenul contine un complex important de enzime, dintre care au fost semnalate:
o
o
o
o
o
o

amilaza;
invertaza;
lipaza;
fosfataza;
catalaza;
lactaza.

Substantele minerale identificate sunt: potasiu, fosfor, siliciu, calciu, sulf, magneziu, sodiu, clor,
aluminiu.
Acizi organici identificati in polen: citric, tartric, malic, malonic, succinic, aconitic, giberelic,
adipic, indolil acetic. Unele tipuri contin alcaloizi si glicozizi, ceea ce le face toxice, afectand in
primul rand albinele doici.
DETERMINAREA REZIDUURILOR DE ANTIBIOTICE DIN MIERE

In sistemele moderne de crestere a animalelor, medicamentele de uz veterinar sunt

utilizate in scop terapeutic, profilactic si ca aditivi alimentari, pentru imbunatatirea cresterii
animalelor. Prezenta reziduurilor nedorite in produsele obtinute de la animale poate fi rezultatul
administrarii ilegale a antibioticelor sau al nerespectarii intreruperii medicatiei permise in timp
corespunzator, inainte de sacrificare.
In apicultura, antibioticele reprezinta principalii contaminanti ai mierii si ai laptisorului de matca.
O clasa de contaminanti proveniti din mediu sunt pesticidele, utilizate in agricultura. Dintre
insecticide, cele mai studiate sunt:
-insecticidele organoclorurate: lindan, hexaclorciclohexan, aldrin, endrin, izomerii DDT,
heptaclor, metoxiclor, endosulfan;
-insecticidele organofosforice: dialifos, tricolofon, diclorvos ;
-carbamatii= pesticide ce contin gruparea "amino" R1-NH-CO-OR2.

Clasa pesticidelor reprezinta una din cele mai importante grupe de contaminanti organici
periculosi. Mierea poate fi contaminata in mod involuntar prin surse provenite din mediu sau
prin practicile utilizate de apicultori.
Prezenta acestor reziduuri reprezinta un pericol pentru consumatori, datorita activitatii lor
mutagene, teratogene si embriotoxice.

Recoltarea polenului
Polenul se poate obtine fie recoltat direct de catre om, in special de la plantele care poseda
cantitati mari, fie de catre albine.
In primul caz , recoltarea polenului de la plantele anemofile (alun,salcie) se realizeaza prin
taierea crengutelor cu amenti (matisori) care se introduc in vase cu apa calduta. Recoltarea
polenului de porumb se poate face direct din lan, scuturand florile barbatesti, direct in vasul de
recoltare.
Cea mai practica metoda este cea de recoltare a polenului prin intermediul albinelor. In anumite
perioade ale anului, cantitatea de polen recoltata de catre albine intrece necesarul acestora, iar
depozitarea lui duce la blocarea spatiului destinat cresterii puietului si acumularii mierii. Pentru
colectarea polenului se vor folosii numai familii puternice, cu multe albine culegatoare, in timpul
infloririi maxime a plantelor cu productie mare de polen. Pentru recoltarea polenului, apicultorii
folosesc o gama variata de dispozitive, numite colectoare de polen. Desi ele difera mult sub
aspect constructiv, totusi, principiul lor functional este acelasi si anume, de a obliga albinele sa
treaca prin orificiile placii active care detaseaza glomerulele de polen de pe picioare, care apoi
cad intr-o cutie colectoare.
Colectoarele de polen apartinand unor modele extrem de diferite, se instaleaza la
inceputul lunii aprilie numai la familiile puternice, obtinandu-se astfel productii de pana la 2-10
kg pe familie. In cazul in care in cuib se constata lipsa polenului, se indeparteaza colectorul
imediat.

Colectoarele se instaleaza mai frecvent la urdinis si uneori in locul fundului de stup sau
sub podisor, in momentul aparitiei in natura a unui cules abundent de polen. Dupa montarea
colectorului de polen, acesta va fi lasat timp de 2-4 zile fara placa activa pentru ca astfel, albinele
sa se obisnuiasca cu noul aspect al urdinisului, avand totusi circulatie libera. Asezarea placilor
active se face seara, dupa incetarea zborului, si pot ramane pe toata durata recoltarii polenului.
Zborul trantorilor se va face prin orificiile laterale cu care sunt prevazute colectoarele, iar in lipsa
acestora, o zi pe saptamana se suspenda placa activa pentru a permite acestora sa zboare. Daca
placa activa este fixa, se scoate colectorul, seara montandu-se la loc. In timpul marilor culesuri
de nectar, cand frecventa de zbor a albinelor culegatoare este foarte ridicata, nu se recolteaza
polen, deoarece oricat de mare ar fi suprafata placii active a colectorului, ea va stanjeni albinele
la aducerea nectarului in stup. Culegatoarele de polen nu retin intreaga cantitate de polen adusa
de albinele culegatore, ci numai aproximativ 15-20%, cantitatea inmagazinata fiind suficienta
pentru cresterea populatiei si iernarea ei. Dependent de cantitatea realizata zilnic si de capacitatea
sertarului colector, polenul se recolteaza in fiecare seara sau la intervale mai mari de timp.

Pastrarea polenului se poate realiza sub forma de amestec de polen cu zahar. Amestecul
se pastreaza bine in vase ermetic inchise si pentru a-l feri de mucegaire, deasupra amestecului se
adauga un strat compact de zahar. Polenul se mai poate pastra uscat (polenul proaspat contine 1020% apa) cu ajutorul unor uscatoare la care temperatura nu trebuia sa depaseasca 45 gr Ctemperaturi mai mari distrug vitaminele si diastazele.
Pentru a evita aparitia fermentatiei pe timpul uscarii, grosimea stratului de polen nu
trebuie sa fie mai mare de 10mm, iar in cazul uscarii in camere, este bine ca la fiecare 24 de ore,
polenul sa fie intors. In intreprinderi mari, se practica uscarea industriala a polenului pana la un
continut de 4% apa. Uscarea polenului se poate face si cu uscatoare prevazute cu raze infrarosii,
care prezinta avantajul ca patrund in toate straturile granulei de polen, fara a-l supraincalzi si
elimina apa din intreaga masa. Cel mai utilizat model de uscator din tara noastra este cel

conceput de Combinatul Apicol Bucuresti. Dupa uscare, polenul se va cerne, pentru eliminarea
eventualelor impuritati, apoi cel destinat consumului uman se impacheteaza, de preferinta in
pungi de polietilena sau borcane de sticla si nu se expune la lumina solara. Polenul uscat se
trateaza cu tetraclorura de carbon impotriva daunatorilor si prin ambalare in prezenta de bioxid
de carbon, care nu permite dezvoltarea parazitilor.

Dupa conservare timp de un an, polenul pierde 75% din valoarea sa nutritiva, iar dupa 2 ani
devine nefolositor.

Polenul mai poate fi conservat asemanator pasturii din stup. Pentru aceasta, se dizolva 150g
miere in 2 parti apa fiarta si racita la 40C, apoi cu siropul obtinut se framanta 1kg polen uscat
pana se obtine o pasta uniforma. Timp de 4-5 zile, vasul cu polen bine indesat se tine la o
temperatura de 35-40C pentru a se desfasura fermentatia lactica, apoi se astupa ermetic si se tine
la loc racoros. Fagurii cu pastura daca nu sunt completati cu miere, se pulverizeaza cu zahar
pudra din abundenta, ca sa nu mucegaiasca, se protejeaza impotriva inghetului si a daunatorilor
in dulapuri inchise ermetic si atmosfera de vapori de acid acetic.
Insusirile terapeutice ale polenului
Polenul nu este medicament si nici nu are caracter de medicament, ci este in primul rand un
valoros aliment dietetic.
Prin natura sa si prin rostul sau de element fecundant al florilor, polenul are o compozitie
chimica foarte complexa si speciala, care il deosebeste de toate celelalte produse vegetale si ii
confera un spectru larg influenta asupra multor afectiuni .
Luand in considerare numai continutul in principii activi pe langa substantele vitalizante si
dietetice, polenul, in functie de provenienta, are urmatoarele insusiri terapeutice:
-Polenul de salcam: calmant;
-Polenul de castan dulce: favorizeaza circulatia venoasa si arteriala ,descongentioneaza ficatul si
prostata;
-polenul de castan salbatic: actioneaza in tulburari circulatorii,mai ales cele venoase,fortifica
reteaua capilara;
-polenul de rapita: actioneaza favorabil in ulcere varicoase prin aplicatii locale;
-polenul de papadie:are actiune diuretica, cu efect favorabil asupra rinichilor si vezicii urinare,
depurativ si usor laxativ;

-polenul de mar: actiune binefacatoare asupra miocardului,fortifiant general;

-polenul de mur: tonifiant general si antidiareic;
-polenul de salcam galben japonez: prin prezenta rutinei actioneaza eficace asupra rezistentei
capilare, protejeaza organismul impotriva hemoragiilor si micsoraza timpul de coagulare,
intareste contractiile inimii si ii regleaza ritmul. Este indicat in palpitatii, eretism cardiac si
fragilitate capilara;
-polenul de salvie: actioneaza asupra functiilor digestive si intestinale, diuretic, provoaca
sudatie , poate contribui la reglarea menstrelor;
-polenul de tei: efect calmant si sedativ al sistemului nervos;
-polenul de cimbrisor: activeaza circulatia, este tonic si usor afrodisiac, antiseptic.
In mod curent, polenul nu se alege si nu se consuma pe specii de provenienta. Aceasta inseamna
ca amestecul de polen insumeaza calitatile tipurilor de polen uniflorale din care se compune, el
avand si alte insusiri:
-accelereaza functionarea ficatului si dezintoxicarea organismului,in hepatita epidemica si
hepatita cronica:
-duce la o usoara crestere a insulinei si ca atare polenul si pastura pot fi utilizate in tratamentul
diabetului zaharat;
-prin continutul sarac in sodiu, dar bogat in magneziu si potasiu, intervine favorabil in afectiunile
cardiovasculare;
-fiind total lipsit de toxicitate si cu un continut ridicat in substante active vitale, este puternic
vitalizant pentru corpul uman;
-activeaza fenomenele de regenerare la oamenii in varsta, ajuta la recuperarea copiilor
subdezvoltati, iar copii de varsta scolara previne oboseala;
-amelioreaza irigarea creierului si sporeste rezistenta vaselor capilare;
-intervine favorabil in fenomenele de crestere si amelioreaza randamentul efortului intelectual;
-amelioreaza sindroamele depresive si regularizeaza somnul tulburat;
-este un bun remediu pentru bolile de malnutritie;
-intervine in amelionarea dereglarilor hormonale atat la barbati cat si la femei;
-mareste acuitatea vizuala si ajuta la combaterea caderii parului;

-este un remediu ideal pentru bolnavii de prostata si actioneaza ca bacteriostatic si ca

normalizator al functiilor aparatului digestiv- enterocolite, colite acute si cronice, de fermentatie
sau putrefactie , constipatii cronice.
Dozele uzuale de polen in tratamentul majoritatii afectiunilor, cat si in scop stimulativ sunt de
10-15 g pe zi si se va lua cate o lingurita inainte de masa.
Efectele secundare ale polenului
Unul dintre beneficiile polenului este ca trateaza alergiile. Acest lucru se face prin procesul de
desensibilizare. Asta inseamna ca mici cantitati de polen sunt introduse in corp. Sistemul
imunitar le vede ca substante straine si ca raspuns, corpul produce substante care impiedica
reactiile nocive atunci cand inhalam polen data viitoare. Cu toate acestea, polenul, care este
folosit pentru tratarea alergiilor, poate declansa si el reactii alergice la unii oameni. Simptomele
sunt mancarime in gat, eruptii cutanate, febra, urticarie, tuse si respiratie suieratoare. In cazurile
severe, persoana afectata poate intra in soc anafilactic - umflarea gatului si a limbii, ceea ce
impiedica respiratia. Astfel de reactii se observa la acei indivizi care sunt predispusi la reactii
alergice, in special la cele cauzate de intepatura de albina. Cei care au antecedente de soc
anafilactic trebuie sa evite cu orice pret consumul de polen.
Curiozitati
Plantele anemofile produc mai mult polen decat plantele entomofile,dar indiferent de

modul de polenizare fiecare specie produce mai mult polen decat necesarul sau, raportat
la numarul florilor femeiesti.
Diametrul granulelor de polen difera de la floare la floare,diametrul fiind cuprins intre
0.020 si 0.050 mm.
Intr-o singura zi, matca depune pana la 2000 de oua, de doua ori greutatea ei.
Lucratoarele stiu cand regina este pe moarte, deoarece aceasta nu mai degaja feromoni.
Pe durata vietii o albina produce 1/12 lingurite de miere.
Mierea este singurul aliment complet, care poate sustine singur viata. Contine glucide,
vitamine, minerale, antioxidanti, apa si enzime
Mierea nu se altereaza deoarece contine conservanti naturali ce nu permit dezvoltarea
bacteriilor. Mierea descoperita in mormintele faraonilor, dupa mii de ani, era inca
comestibia.
Sunt necesare peste 1100 de intepaturi de albina deodata pentru a produce moartea unui
om.
Cercetatorii au descoperit ca albinele sunt un fel de genii ale matematicii, fiind capabile
sa calculeze distante si unghiuri, raportandu-se la pozitia soarelui si la cricumferinta
pamantului. Da, albinele stiu ca Pamantul e rotund.
Albinele bot bate din aripi foarte rapid, 200 de batai/secunda, de unde rezulta si bazaitul
specific.
Daca polenul este colectat din zone puternic industrializate, exista posibilitatea ca in locul
beneficiilor, sa fie daunator, deoarece absoarbe foarte usor poluantii.
Soarecii nu sunt atrasi in stupi de dulceata mierii, ci de polen, care contine proteine.

 Proteinele din polen se gasesc in proportie mai mare decat in carne.

Dupa conservare timp de un an, polenul pierde 75% din valoarea sa nutritiva, iar dupa 2

ani devine nefolositor.

Aminoacizii sunt in genere mai numerosi de 3 ori decat cei care se gasesc in oua si

branza.
Polenul imbunatateste activitatea creierului si readuce starea de optimism (mai ales

polenul crud).
Polenul favorizeaza producerea vitaminei D pe cai enzimatice, iar vitamina E, zincul si

flavonoidele din polen prin continutul bogat de antioxidanti previn dezvoltarea celulelor
canceroase, fiind recomandat in preventia si tratamentul cancerului la san si celui de
prostata.
Albinele nu vd culoarea roie.

Dac albinele ar disprea, nici omul n-ar mai avea dect civa ani de trit. Afirmaia este
atribuit lui Albert Einstein i, cu toate c pare greu de crezut, lucrul e foarte posibil: albinele
au un rol vital n polenizarea (deci n reproducerea) a mii de specii de plante. De 50 de milioane
de ani, de cnd au aprut pe Pmnt, albinele la nceput doar cele slbatice, apoi i cele
crescute de om au contribuit enorm la evoluia regnului vegetal, aa cum l cunoatem azi.
Fr ele, lumea noastr ar fi tragic de altfel.
Bibliografie
1. C. E. Pop, Carmen Spataru, Cora Rosethal, Cleopatra Rusu- "Apicultura si sericicultura"Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978
2. Liviu Al. Marghitas, Daniel S. Desmirean, Victorita Bonta, Iosif Gergen, Otilia Bobis, Oltica
Georgiana Stanciu, Monica Harmanescu -"Modele moderne de determinare a reziduurilor si
contaminantilor din miere si produse apicole"- Editura Academic Pres, 2010
3. Liviu Alexandru Marghitas- "Albinele si produsele lor"- Editura Ceres, Bucuresti, 2005
4. Petre Nicolae, Marin Radulescu- "Produse apicole, indrumar pentru recoltarea si valorificarea
lor"- Asociatia crescatorilor de albine din Republica Socialista Romania
5. Maria Eftimescu, Octavian Berbecel, Ion Carnu, Ana Maria Roman- "Influenta vremii asupra
productiei de miere"- Editura Ceres, Bucuresti, 1982
6. Ioan Ciuta- "Apicultura in Moldova feudala"- Editura Diacon Coresi, Bucuresti, 1994
7. Carmen Lia Spataru, Cleopatra Rusu, Alexandrina Adler, Alexandru Sabau- "Apicultura si
sericicultura"- Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1983
8. C. L. Hristea, M. Ialomiteanu- "Produsele albinelor in slujba sanatatii omului"- Editia a III-a ,
1972

9. C. Antonescu, Cora Rosenthal, D. Stamatelache, C. L. Hristea- "Introducere in apicultura"1961

10. I. Barac, N. Foti, Al. Popa, E. Sanduleac- "Cresterea albinelor"- Editura Agro-Silvica,
Bucuresti, 1965
11. A. Malaiu- "Sporirea productiei de miere"- Editura Ceres, Bucuresti, 1976