Dimensiunea religioasa

a existentei
Neagu Djuvara
Intre Orient i Occident

Cartea este scris cu intenia de

a corecta deformrile istoriografiei
naionaliste i apoi comuniste ce privesc
perioada fanariot. Strmoescul obicei
romnesc de a plasa n afar neputinele
i pcatele de care nu ducem lips a
identificat culpa pentru perioada de sfrit
de ev mediu cu precizie chirurgical i a
aruncat-o n curtea grecilor (fr a
contamina elementul naional sntos),
care, ce-i drept, se aflau n ograda noastr
neinvitai.
Djuvara evit istoria care alunec pe
deasupra evenimentelor, n care faptul
istoric datat i inventariat este succedat i
1

precedat de alte evenimente nregistrate

n contabilitatea epocii.
El coboar la nivelul individului care
triete n epoc i l folosete drept ghid
pentru cititorii si. Avem astfel ocazia s
ne ploconim n faa domnului din
momentul n care alaiul lui pestri i
opulent prsete Constantinopolul
purtnd hrisovul de numire al sultanului
pn in momentul n care este nevoit,
dac a scpat de securea capugiului, fie
s fug n strinturi, fie s se arunce
din nou n mocirloase comploturi i intrigi.
Dar segregarea greci/romni nu este att
de precis precum pare. Familiile din Fanar
erau nrudite cu mari familii romnei.
Apoi, mai erau albanezii (fam.Ghica) sau
grecii romnizai (familii care se aflau aici
cu muli ani nainte i erau considerate
drept pmntene) i romnii grecizai.
Trei dintre cei mai hulii fanarioi sunt
romni (doi Racovi i un Calimahi) iar
ntre cei mai apreciai apar n primul rnd
grecii Constantin Mavrocordat i Alexandru
Ipsilanti.

Dup turul dat curilor domneti cam

i aglomerate, cu slujnici crora
strinii nu le gseau nici un rost, Djuvara
ne conduce pe la conacele stolnicilor,
logofeilor, ceauilor, hatmanilor,
postelnicilor i ale altor boieri i boiernai
ce vorbeau, n majoritatea lor, francez,
schimbau moda de la un an la altul n
funcie de cine se afla la Iai sau Bucureti
rui sau turci- i se plimbau cu toii n
trsuri elegante cum nici la Viena i Paris
nu gseai (asta n ciuda drumurilor
deplorabile!). Vedem c apucturile
moldovenilor erau diferite de cele ale
muntenilor. Primii edeau mai mult la
moie, pe care o gospoddeau cu mai
mult iscusin i aveau obiceiuri mai
europeneti (practicau vntoarea, spre
exemplu, mai des dect fraii de la sud),
aveau mobile mai alese i palate care
fceau impresie cltorilor.
Oraul romnesc de secol XVIII este, n
primul rnd, prfos sau noroios, n funcie
de vreme. Bucuretiul apare din deprtare
precum o grdin, dar dezamgete
imediat ce intri n el. Iaiul are un aspect
general mai plcut, dar i aici cocioaba st
3

sprijinit de zidurile palatelor boiereti.

Cosmopolite i glgioase, oraele sunt
predispuse la dezastre, care de altfel nu le
ocolesc: incendiile, molimele, cutremurele
sunt curente, iar capacitatea de rspuns a
autoritilor este nevolnic.
Ajungem astfel la rani, care i surprind
pe strini pentru c vorbesc o limb
curat precum a boierilor, fr a se
gndi c nobilimea folosete limba
necizelat a nevoiaului. La starea lor
deplorabil i la satele lor ngropate n
cmpie, departe de drumuri, pentru c
sunt primejdioase din pricina armatelor
care le tot bat. Descrii cnd lenei, cnd
muncitori, majoritatea ar cu plugul de
lemn i dup 1850 i fac impresia unor
oameni blnzi, curajoi i cinstii. Ultimii n
ierarhia social, robii igani, fug de lucrul
cmpului, dar sunt de folos la buctrii, la
grajduri iar prin cas, ca slugi. Tigncuele
n special, nu de puine ori cad cu tronc
stpnilor. Oricum, starea lor este jalnic,
trec de la un stpn la altul, sunt dai la
schimb sau fcui cadou, dar mai ales,
btui. Cnd, n urma revoluiei de la 1821,
mai muli boieri moldoveni se refugiaz la
4

Cernui, ei oripileaz societatea de acolo

cu obiceiul de a-i bate robii, fr mil, n
plin strad. Autoritile le vor interzice
obiceiul, fapt care i determin s
acioneze i s fac presiuni pentru c
altfel nu vor avea nici o putere asupra
acelor fiine neputincioase. Pn la urm,
se ajunge la compromis: pot s bat, dar
n spatele casei.
Dar s privim i paharul plin al epocii.
Aproape toi boierii in la studii, pe proprie
cheltuial tineri i copiii, fie ai altor boieri
mai nevoiai, fie ai slugilor. Tot aici se
cltorea mai repede dect n orice parte
a Europei (e adevrat c asta se fcea n
detrimentul confortului, care lipsea cu
desvrire), sistemul potei era bine
ntreinut, asta i pentru c hergheliile de
cai de aici erau numeroase i vestite.
Criminalitatea este foarte mic i
societatea, tolerant. i, ca i acum, toat
lumea cade de acord: femeile sunt
frumoase foc.
Pentru c discutm de reuita unui tablou
atunci cnd detaliile pot avea o existen
de sine stttoare, ei bine, Djuvara
5

reuete s reconstituie imagini

surprinztoare care ncheag ntregul. Mici
ntmplri pitoreti sau romanioase,
picanterii vrednice de foiletoane, relatri
aventuroase cu haiduci sau boieri,
focalizri revelatoare asupra unor
personaje legendare, poveti cu amorlc
sau panii ugubee, sunt folosite de
istoric mai abitir dect un literat, iar asta
nsufleete istoria n care cotidianul se
afl n imediata vecintate a
evenimentului cu alur istoric.

Dosoftei
Psaltirea
6

Psaltirea in versuri tocmita" a fost

tiparita in 1673 Ia Uniev (Polonia) si
cuprinde
psalmii biblici, pe care Dosoftei i-a
versificat intr-o maniera artistica
impresionanta, fapt
care l-a determinat pe Nicolae
Manolescu sa considere aceasta opera
"intaiul monument de limba poetica
romaneasca". Datorita vastei sale
culturi, Dosoftei a reusit sa creeze o
versificatie dupa rigorile versului cult, pe
care l-a imbinat cu metrica populara
romaneasca si cu stilul specific poeziei
folclorice.
Stradania plina de rabdare si daruire a
durat foarte mult timp (1665-1673), asa
cum poetul insusi marturiseste ca a
talcuit
psalmii "vreme indelungata, precum am
putut mai frumos". Intentia declarata a
lui
Dosoftei privind versificarea psalmilor
biblici a fost ca "sa poata trage hirea
omului catre cetitul ei".
7

Mai mult decat atat, scriitorul indeamna

cititorul sa descopere talcul,
invatatura care se desprinde din psalmi
si sa patrunda dincolo de sensul ei
parabolic: "ca
ciumiliturile, cand alta graiesti si alta santafege".
"Psaltirea in versuri tocmita", este o
lucrare literara de mare intindere, avand
8600 de versuri,
este cu atat mai valoroasa pentru
cultura noastra, cu cat psalmii sunt
creatii concise ca stil si adesea greu de
transpus in alta limba. Ceea ce
particularizeaza poeziile religioase ale
"Psaltirei" este spiritul lor romanesc, prin
versificarea in stil folcloric, prin limbajul
oral
presarat cu expresii si cuvinte populare:
"pleava", ocine", "caftan", "cobuz",
"colaci", giunci", "lauta" etc. De
remarcat este si cadrul natural al
psalmilor, care se departeaza de
geografia sfantului pamant, fiind
sugerate cu transparenta tinuturile
feerice romanesti.
8

Dosoftei este un liric incontestabil,

prevestindu-l pe Eminescu, mai ales prin
temele filozofice fundamentale si starile
interioare profunde cum ar fi :
Geneza, conditia de muritor a omului in
Univers, solitudinea, melancolia,
framantarile si durerile sufletesti.
In ceea ce priveste raportul omului cu
divinitatea, Dosoftei il precede pe Tudor
Arghezi, al
carui vers "Tare sunt singur, Doamne, si
piezis!
" trimite catre versul din "Psaltire",
"Doamne, sunt mahnit si trist cu totul",
iar versul
arghezian "Vreau sa te pipai si sa urlu:
Este!
" ilustreaza atitudinea psalmistului
asemanatoare cu aceea a lui Dosoftei,
"Ma rog,
Doamne, sa-ti vad fata". De altfel, o
particularitate aparte a lui Dosoftei este
permanenta
adresare directa catre forta suprema
prin sintagme specifice: "Dumnezau",
"Dumnezaul.meu sfinte", "Doamne
sfinte", Ca ti-i, Doamne, a ta-mparatia".
9

Limbajul artistic al "Psaltirei pre versuri

tocmita" este alcatuit din regionalisme "voroava", "cobuz", "buor" -, arhaisme "hire", "pre", "plansam", sa hii" -,
locutiuni
populare - "ti-ad-aminte", "am gatat",
"pleaca-ti auzul". Ca procedee artistice,
se remarca
in primul rand comparatia, care abunda
in psalmii lui Dosoftei: "A doua zi se
usuca / Can cuptori cand o arunca", "lumea asta-i
ca o miza mica", "Cu cascate guri ma
omoari / Ca
lecii ce apuca si zbiari", "Ca otava ce sa
trece / De soare si de vant rece".
Epitetele si
metaforele confirma valoarea artistica a
psalmilor ca prima forma a poeziei
romanesti:
"inema amara", "inema sacata", "grea
ura", "nalta strigare", "lacramile
hierbinte", "inima
[] sa vestajiaste", "sara-i vesteda",
"bucine ferecate".
Referindu-se la frumusetea versurilor lui
Dosoftei, Nicolae Manolescu afirma: "A
10

strabate APsaltireaA echivaleaza cu o

calatorie printr-o tara a minunilor
poetice".
Astfel Dosoftei pune mult suflet in
lucrarea :Psaltirea in care a mestesugit
versuri cu o rabdare si cu o placere care si
astazi sunt admirate de alti mari
creatori:Dosoftei mitropolit nu era om
prostu de felul lui si era neam de mazal
preainvatat, multe limbi stie: latineste,
slovenesteetc
Dosoftei, care
secatuieste toate izvoarele vii de limba
sper a obtine o echivalenta romaneasca
demna de originalul biblic.Cel mai mare
merit al lui Dosoftei este acesta: de a oferi
in psaltire pe neasteptate intaiul moment
de limba poetica romaneasca. In acest
scop el a uzat toata cultura lui lingvistica
imprumutand si calchiind termeni din
cinci sau sase limbi, a creat totodata alti
nomaiauziti apeland la vorbire si poate si
la poezia poporului, silind cuvintele sa
primeasca accentl trebuitor prozodiei lui
pe cat de naive pe atat de sofisticate,
supunand topica unor torsiuni care ne duc
cu gandul la unii poeti din sec XX-lea.
11

De exemplu: Ion Barbu ce a organist un

sistem de rime si a incercat mai multe
cadente decat gasim in toata poezia
noastra de pana la romantism.
Eugen Negrici confirma faptu ca:
Dosoftei nu se conforma vocabularului
psalmilor biblici, ci regulilor prozodice,
mai mult ca e posibil ca o varietate de
masuri sa se datoreze unor necesitati de
rima.
Psalmul 118, are 22 de strofe inegale
ce urmeaza ordinea literelor din alfabetul
ebraic de la Alef la Tof.
Prima este cu doua exceptii(psalmul 82
si 136) imperecheata.Dincolo de
chestiunea rimariiincorecte care poate fi
si o prejudecata a istoricilor literari .

Psalmii lui Dosoftei nu au fost cantati

niciodata in biserica, dar au avut un larg
ecou in popor, fiind transmisi pe cale
orala din generatie in generatie si
constituie, pentru literatura romana,
punctul de plecare al creatiei lirice
religioase, ilustrata in a doua
12

jumatate a secolului al XlX-lea de

Alexandru Macedonski si dusa la
perfectiune, in secolul urmator, de Tudor
Arghezi.

Antim Ivireanul
Didahiile

Antim Ivireanul (1650-1716) , unul

dintre cei mai straluciti ierarhi ai Bisericii

13

romanesti,

s-a

remarcat

prin

personalitatea sa plurivalenta, prin lupta

continua

pentru

promovarea

culturii

romanesti din secolul al XVIII-lea. Munca

neobosita la care se adauga darurile
native, priceperea de tipograf, caligraf,
zugrav, sculptor, orator, carturar, pastor,
gospodar, l-au facut sa se ridice deasupra
multora care au fost inainte si dupa el in
scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei.
Cunoscand

valoarea

invataturii

crestine pentru transformarea vietii moralreligioase si sociale a credinciosilor, Antim

Ivireanul a imbinat temeinic predicile sale
cu elemente de teologie morala care
priveau aspecte ale vietii sociale. Prin
rezolvarea

acestor

probleme

in

duhul

crestin, invatatura de veacuri a Bisericii isi

14

gasea o aplicare in contemporaneitate iar

trairea credinciosilor se confrunta si se
coordona cu adevarurile de credinta..
Meritele sale sunt cu atat mai mari cu
cat

el

nu

fost

roman.Meritul

Didahiilorsale este acela ca pana la ele

slujbele bisericesti nu se faceau in limba
romana. Ele au fost tiparipe pentru prima
data in anul 1866.
Traitor

intr-o

vreme

de

adanca

si

nemiloasa exploatare otomana care a

franat indelung avantul poporului nostru,
vietuitor intr-o tara in care pana si limba
oficiala din

Predica mitropolitului este

elaborata cu grija si cu efort. Ea este

alcatuita cu intelepciune si cu arta, dupa
toate regulile omileticii.
Didahiile au aparut intr-o vreme in care
catolicismul si
15

calvinismul isi faceau mult simtita

prezenta
O cercetare minutioasa a Didahiilor,
duce la concluzia ca in optica lui Antim
Ivireanul, vinovati de starea precara a
categoriei defavorizate erau nu numai
boierii ci si asupritorii straini ai neamului
nostru.

Inspirat

iluminismului,

de

ideile

inaltul

sociale

ierarh

ale

critica

societatea feudala romaneasca. Direct sau

indirect,

prin

inaintea

ochilor

pamanturi

predicile

sale,

marilor

jafurile,

el

pune

proprietari

nedreptatile

de
si

tratamentul nemilos la care erau supusi de

catre acestia saracii din vremea sa.
Autorul Didahiilor constata in viata
duhovniceasca a pastoritilor sai o serie de
practici, atitudini si deprinderi

16

necrestinesti si antisociale, pe care nu mai

vrea sa le treaca cu vederea.
In cuprinsul Didahiilor se intalnesc si
unele consideratii teologice, care-l arata
pe Antim a fi un adanc cunoscator al
invataturii dogmatice ortodoxe. Astfel
abordeaza problema crearii omulu.
Pentru Sfantul Antim, Biserica este locul
unde credinciosul Il intalneste pe
Dumnezeu si sta de vorba cu El in
intimitatea inimii.
Lectura Didahiilor ne descopera ca in
alcatuirea cuvantarilor s-a tinut seama si
de principiile omiletice care contribuie la
atingerea scopului intreit al predicii: de a
lumina mintea, de a misca inima si de a
indupleca voia.
Aceste principii sunt:
hristocentric pentru ca invatatura
bisericeasca si indemnul spre a face bine
vin de la Hristos si se implinesc in si
pentru Hristos, eclesiocentric pentru ca se
afirma necesitatea ascultarii
neconditionate si continue de
Didahiile il indica pe mitropolitul lui
Brancoveanu ca initiator al elocventei
sacre.
17

Opera

lui

este

demonstratie

capacitatii plastice a graiului romanesc

facuta paturii boieresti eteroglote de catre
un strain.
Predicile sunt construite dupa schema:
introducere, tratare, incheiere si deseori
au la inceput un text care sintetizeaza
subiectul abordat. Formula de adresare nu
se

afla

intotdeauna

la

inceput

ci

in

interiorul textului.
Introducerile sunt scurte, bazate pe
analogii, arata dragostea fata de pastor.
Cuvantarile

sunt

incheiate

cu

invocare a ajutorului dumnezeiesc. Ele mai

sunt concesive, comunicative si cordiale.
Autorul utilizeaza uneori procedeul intrarii
directe in tratarea care este vie, ampla si
eficienta.

18

Alaturi

de

polimorfismul

predicii

demonstrat de numarul mare de specii

literare insumate in perimetru, se afirma si
politonalitatea ei.
Prin ambele, Antim ia un gigantic
avans fata de oamenii generatiei sale si
intredeschide portile literaturii romane in
sens modern.
Figurile selectate de oratorie sunt mai
ales figurile gandirii din nomenclatorul
clasic.

Astfel,

in

desfasurarea

compozitionala a predicii se intalnesc:

interogatia (<<Veniti dupa Mine toti cei
osteniti>>.

Si

cine

nu

va

alerga?)

antiteza (intristare-bucurie; lasa cele de

jos-lumesti-primeste

pe

cele

de

sus-

ceresti; lasa pe cele stricacioase-castiga

pe cele nemuritoare), asemanarea Maica

19

Domnului este asemenea soarelui, lunii,

zorilor;

Ddumnezeu

este

nevazut,

nemuritor, la fel ingerii si sufletul omului),

comparatia ( Sfantul Pavel a stralucit ca
luna plina), personificarea si metafora
(Stelele aveau deschise tamplele; cerul s-a
deschis spre somn), negatia (Nu iaste cu
putinta),

intrebarea

care

este

recapitulativa,

pentru

sistematizarea

predicii,

evitarea

nedumeririlor,

pentru

pentru a starni interesul, pentru a o lauda

pe Sfanta Fecioara. Alte figuri artistice
intalnite sunt: sugestia, gradatia, repetitia,
persistenta iar dintre figurile specifice
stilului oratoric se enumera: prosopeea
(figura

prin

obiectelor),
(previn

care

se

apostrofa

slabirea

acorda
si

relatiei

viata

epifonemul
directe

cu

20

publicul),

epanortoza

subliniaza

ideea

invocatia,

(figura

care

modificand-o

usor),

exclamatia,

simetria,

aluzia,paralela si altele.
Fara
contribuit

indoiala,
la

Antim

progresul

Ivireanul

limbii

romane

literare, intarind elementele proprii ei si

inmultindu-le. El a prelungit viata unor
arhaisme a caror disparitie ar fi saracit
limba.
Antim Ivireanul, steaua luminoasa a
epocii lui Constantin Brancoveanu, pe
langa meritele sale deosebite,-prin munca,
prin studiu neintrerupt.Predicile sale sunt
traite, au fluenta logica, sunt pline de
perlele invataturilor morale, dogmatice,
pastorale si sociale, invataturi pe care
nimeni in vremea sa nici macar n-ar fi

21

cutezat a le gandi. El reuseste sa faca in

timpul rodnicii sale pastoriri, un adevarat
tratat

de

important

morala,
de

unul

dogmatica

deosebit

de

si

de

altul

probleme pastorale si sociale. De aceea

<<Didahiile>> lui Antim Ivireanul raman
izvor de documentare, de inspiratie si de
real folos oricarui preot care ar vrea sa
guste, sa inteleaga si sa aplice frumoasele
invataturi

ale

marelui

mitropolit,

care

ramane pentru Biserica noastra o floare

mereu inmiresmata care niciodata nu se
va veteji.

Invataturile lui Neagoe Basarab

Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul
sau Teodosie, opera baroca, numita de B.
P. Hasdeu falnic monument de literatura,
22

politica, filozofie si elocinta la strabunicii

nostri , scrisa in spiritul Renasterii, este o
carte de invatatura, un manual de
educatie morala si politica si in acelasi
timp un testament pentru urmasi,
cuprinzand sfaturi, maxime si invataturi
ale domnitorului Neagoe Basarab (15121521) pentru fiul sau si urmasii acestuia la
tronul Tarii Romanesti.
Apartinand genului parenetic (categoria
sfaturilor, indemnurilor etc),
Invataturile folosesc izvoare bizantine
si slave, restructurate insa dupa un plan
care nu se mai intalneste in nicio scriere
similara.
Intre izvoarele folosite de Neagoe Basarab
se afla scrieri religioase, indeosebi Biblia
, cu Vechiul si Noul Testament si cartile
populare care circulau in epoca, Varlaam
si Ioasaf, Alexandrina, Fiziologul,
Calatoria Maicii Domnului in iad , legenda
despre Lemnul crucii.
Lucrarea este impartita in doua parti,
prima parte cuprinzand o expunere
teoretica a doctrinei clasice a monarhiei
23

bizantine, dupa care este inserata o

apologie de texte pedagogice, menita a
ilustra ideile generale expuse la inceput.
Cele mai importante capitole sunt acelea
care trateaza despre modul in care
domnul trebuie sa-i cinsteasca pe boieri
sau sa-i pedepseasca in anumite cazuri
(capitolul 5), despre alegera dregatorilor si
scoaterea lor din functii (capitolul 6),
despre cum trebuie sa se comporte la
masa si despre neajunsurile betiei
(capitolul 7), despre solii si razboaie
(capitolul 8, cel mai extins, si, in intregime
original), despre cum trebuie sa judece
domnul pe supusii sai (capitolul 9).
Sfaturile cu caracter laic, practic, dina
ceste capitole, sunt urmate de lungi
dizertatii religios- morale pe aceeasi tema,
pe care autorul le-a preluat din cartea unui
autor bizantin din sec al XI-lea, Simion
Monahul.
Prin interesul pentru zugravirea principelui
ideal, Invataturile se dovedesc
intrutotul contemporane secolului lui
Machiavelli. Exista in Invataturile, ca si
in Principele lui Machiavelli, o intreaga
24

tehnica a stapanirii de sine, avertismente

fata de comportamente ce ar pune in
primejdie prestigiul domnului si puterea
sa.
In ceea ce priveste metodele de carmuire,
Invataturile sunt net impotriva
amoralismului politic ce domina in Europa
Renasterii. Neagoe pledeaza impotriva
hotaririlor luate dupa bunul plac al
domnului, impotriva uciderilor fara
judecata ori a judecatilor sumare,
concepand guvernarea ca implinire a unei
legi a carei suprema tinta este indreptarea
oamenilor, si nu supunerea lor.
Daca scrierea si-a pastrat vioiciunea si
prospetimea, putand fi citita astazi cu un
interes mai mult decat documentar, faptul
se datoreaza tocmai insusirilor structuralliterare, in care sunt transmise ideile si
care abunda in imagini si formulari.
In stilul retoric, vocea impersonala a
naratorului, care priveste evenimentele
dintr-un exterior auctorial, este inlocuita
de implicarea totala in discurs, acesta
prezentand marcile auctoriale
specific:adresare directa exprimata prin
25

frecvente vocative, persoana a doua a

pronumelor si a verbelor. Pe acestea se
aplica ornamentele artei oratorice :
amplificarea discursului, perioada frastica,
ritmarea frazei, atitudinea persuasiva
accentuata, folosirea unor figuri de stil
specifice, metafora, alegoria, parabola.
Timpul narativ este prezentul, creand
totusi o impresie de irealitate, de voce
venind de dincolo de timp, tocmai din
aceasta proiectie a intregului spatiu
epicizat intr-un abis temporal al vremurilor
viitoare.
Invataturile lui Neagoe Basarab tin de o
indelungata experienta a vietii, de
conturarea unor norme de conduita pentru
un personaj situat cel mai sus in ierarhia
laica a vremii.
Stilul gnomic al textului aminteste de
vechile sentinte ale clasicilor greci, de
posibilitatea acestora de a apela la
inteligenta zeiasca, la oracole si la profeti
divini.

26

27

28

29

30

31

Bibliografie: Neagu Djuvara-Intre

Orient si
Occident
Lucian Blaga-Spatiul
Mioritic
Dosoftei-Psaltirea
Antim Ivireanul-Didahiile
Invataturile lui Neagoe
Basarab
Johan Huizinga-Amurgul in
Evul
mediu

Elev:
Neamtu Estera
Profesor: Silea Anda

32