CURS 1

Este o disciplina care insumeaza diverse avansuri ale cunoasterii din alte discipline, cele mai
multe fiind din stiinta politica.
DIVERSE ABORDARI CU PRIVIRE LA EVALUARE

Teoria evaluarii - componente:

O teorie a evaluarii programului reprezinta un set de principii conceptuale, ipotetice, pragmatice
si etice care formeaza un cadru general pentru ghidarea studiului si practicii evaluarii programelor.
1. Componenta de planificare sociala vizeaza natura programelor sociale si rolul lor in rezolvarea
problemelor sociale.
2. Componenta cu privire la cunoastere incearcarea de a lamuri ce anume reprezinta cunoastere buna
cu privire la evaluare, ce metode produc cele mai credibile dovezi precum si presupozitii filosofice despre
ce tip de cunoastere merita cel mai mult sa fie studiat. Stabilirea unui set de premise ale cunoasterii:
- Ontologice: care e natura realitatii? Situatiile sunt reale sau sunt constructe sociale?
- Epistemologice: Care e justificarea cunoasterii? Poti sau nu poti sa cunosti? Ai instrumentele necesare?
- Metodologice: Care sunt instrumentele cele mai bune pentru cunoastere?
3. Componenta cu privire la practica - se refera la ceea ce fac evaluatorii atunci cand isi practica
profesia: Care e scopul evaluarii? Ce intrebari vor fi puse in procesul de evaluare? Ce scop au evaluatorii?
Cum procedezi ca sa anticipezi rezultatul evaluarii?
- aceasta componenta stabileste prioritatile de cercetare (nu exista timp sau bani pentru toate)
4. Componenta cu privire la utilizare spune cand trebuie facuta evaluarea:
- Evaluare ex ante la inceputul ciclului de evaluare, inainte de adoptarea programului.
- Evaluare ongoing/intermediara - in timpul celei de-a doua faze a ciclului de programare, mai exact,
odata cu implementarea interventiilor.
1

- Evaluare ex post - recapituleaza si analizeaza intregul program, axandu-se pe impacturile produse.

5. Componenta de valorizare vizeaza rolul pe care valorile si procesul de atribuire de valori il joaca in
evaluare.Ce valori trebuie sa influenteze evaluarea? Ale cui sunt valorile? Cum se construiesc judecatile
de valoare cu privire la meritul programelor?

Probleme ale procesului de evaluare:

1. Multidisciplinaritatea - evaluarea nu poate fi un proces desfasurat de o singura persoana intrucat orice
sursa de cunoastere are potentialul de a fi relevanta pentru acest demers. Chiar si atunci cand designul este
elaborat de o singura persoana este nevoie de o echipa care sa desfasoare activitatile prevazute de
designul respectiv.
2. Combinarea metodelor si tehnicilor - diferitele metode raspund la intrebari diferite si pot astfel genera
rezultate contradictorii. Anumite situatii favorizeaza utilizarea metodelor cantitative, iar altele a celor
calitative. Metodele i tehnicile trebuie coordonate nu numai intre ele, ci i cu timpii programului.
3. Timp si resurse limitate - Implicatiile pentru procesul de evaluare ale faptului ca resursele de timp si
bani sunt limitate constau intr-un compromis intre rigoarea stiintifica si utilitate, ceea ce inseamna ca
metodele si tehnicile sunt ajustate si nu se aplica asa cum sunt ele formulate in teorie.
4. Riscul de a evalua altceva decat ceea ce este implementat - exista acest risc din cauza obiectivelor
programului, deoarece se poate intampla ca acestea sa fie foarte vagi (ex: Prima Casa, Programul Rabla,
etc.).
5. Manipularea - reprezinta situatia in care clientul poate incerca sa manipuleze evaluatorul pentru a
obtine o evaluare cat mai buna. Astfel, evaluatorul tinde sa cada in plasa pentru a fi angajat si pe viitor.
6. Evaluare interna deghizata in evaluare externa, atunci cand evaluatorul este trainer, iar evaluarea e
facuta de catre cel care a implementat programul. Atunci cand nu trebuie sa ajungi la o concluzie de tipul
bun/rau este o evaluare buna. Unii profita de aceasta situatie pentru a afirma ca au avut o evaluare de tip
extern, cand de fapt a fost una de tip intern.

CURS 2

PRIMELE INCERCARI DE EVALUARE

In perioada 1792 1960 au existat divergente intre autori, s-au facut numeroase greseli si s-au
invatat foarte multe lucruri. In principal, in aceasta perioada avem de-a face cu evaluari in domeniul
educational. Pe masura ce evaluarea s-a transformat, s-a constatat ca acest domeniu este foarte strans legat
de conceptiile sociale.
I. Primul pas s-a facut in 1792 de catre William Farish, care a afirmat ca ar trebui ca elevii sa nu mai
primeasca calificative, ci note (le-a permis sa faca comparatii, ierarhii, etc.).
II. Urmatorul pas a fost in 1845, cand in Boston s-au evaluat pentru prima data scolile (scoala cea mai
buna era cea cu elevii care aveau cele mai mari note). Astfel, au invatat doua lucruri: 1) Nu puteau
compara scolile deoarece se foloseau eseuri la final, nu teste si astfel au introdus standardizarea testelor;
2) au introdus abolirea pedepsei corporale.
III. In 1887-1898, Joseph Rice a facut o evaluare de program educational si a constatat ca nu sunt
diferente de performanta intre cei care studiaza spelling-ul timp de 10 minute si cei care il studiaza timp
de 200 de minute. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca nota elevului nu este relevanta pentru evaluare si ca
este nevoie de cat mai multe date (rata abandonului scolar, cheltuielile unei scoli, etc.), insa nu aveau
instrumente pentru a le corela.
IV. In perioada 1930-1945 a avut loc o alta dezvoltare (varsta tyleriana). Pentru a evalua un program
educational, Ralph Tyler nu compara rezultatele elevilor din scoli diferite, ci compara rezultatele elevilor
cu obiectivele scolii la care invatau.
PRIMA GENERATIE DE EVALUARE

In SUA, in perioada lui Kennedy, programele sociale capata o greutate foarte mare iar Congresul
devine suspicios. Astfel, apar tot felul de presiuni pentru soficticarea modelului de evaluare. Se modifica
legea educatiei pentru a se folosi standarde diferite pentru scoli de tipuri diferite (ex: cele cu nevoi
speciale). Modelele de evaluare incep sa se specializeze in a genera explicatii de obicei prin utilizarea
experimentului ca metoda de evaluare.

Metodele folosite in prima generatie de evaluare (anii `60) erau in general metode cantitative.
Exista un design prestabilit al evaluarii, iar evaluatorii se uitau numai la relatiile de cauzalitate. Erau
folosite metode stiintifice (obiective) si totusi se insista sa fie aplicate de o persoana din mediul extern.
Astfel, in aceasta generatie exista o contrazicere intre aceste 2 elemente.

CURS 3

A DOUA GENERATIE DE EVALUARE

Este preocupata in principal de stimularea utilizarii evaluarii. Reaspunsurile sunt diferite: in timp
ce unii considera ca o evaluare nu imbunatateste programul in cauza, ci doar pe urmatoarele, altii spun ca
trebuie sa dezvolti metode si tehnici de cercetare sociala pentru a stimula utilizarea evaluarii.
Credinta acestei generatii este ca trebuie sa produci cat mai multe informatii despre politica
publica si nu despre rezultate, pentru a stimula utilizarea evaluarii.
Carol Weiss este unul din autorii care spuneau ca e imposibil sa faci evaluari care sa influenteze o
decizie (utilizare instrumentala). Evaluarea nu poate sa ajute decat ceea ce se va intampla pe viitor, nu
ceea ce se intampla in prezent. Aceasta poate descoperi cauze alternative la diferite probleme sociale,
poate inregistra cunostinte despre solutii care merg in cele mai multe situatii, etc. Pe scurt, prin
intermediul evaluarii au loc discutii publice mai informate.
La Carol Weiss, evaluatorii par a fi un soi de reformisti, insa acestia nu isi pot impune ideile. Ei
descopera idei noi si le publica, le prezinta in diverse conferinte, etc. De regula aceste idei intra in
competitie cu ideologii si alte elemente care graviteaza la nivelul societatii si vor fi guvernate de grupurile
de interese. De asemenea, se pune problema unei enumite inertii institutionale. Exista o reticenta cu
privire la politicile foarte noi, de tip reforma, asa cum ar propune evaluatorii.
Weiss afirma ca de regula decidentii ar fi interesati de:
- o analiza pentru a afla daca o credinta este adevarata sau nu;
- de descrierea proceselor din interiorul unui program;
- de legatura dintre input si rezultatele pe care le produce politica publica

Critici la adresa lui Weiss:

1. Se produce o ruptura intre operatiunile de zi cu zi specifice politicilor publice (pe care le-ar putea
rezolva evaluarea) si procesele de evaluare.
2. Nu luminezi societatea atunci cand evaluezi orice program, decat pe cele cu relevanta nationala (insa
aceasta nu e o critica relevanta).

CURS 4
A TREIA GENERATIE DE EVALUARE

Dei se distaneaz din anumite puncte de vedere de abordrile anterioare, unii autori din a treia
generaie de evaluare pstreaz unele caracteristici ale acestora, dar prin scopurile pe care consider c
trebuie s le aib evaluarea nu pot fi inclui n aceeai categorie.
Elementul de noutate introdus in aceasta generatie de evaluare este reprezentat de evaluarea
bazata pe teoria programului. Aceasta poate fi descris ca fiind analiza i valorizarea contribuiei
strategiilor de intervenie la rezolvarea sau controlarea problemelor sociale. Aceast analiz pornete de la
presupoziiile programului i are avantajul de a mri puterea de predicie a evalurii cu privire la evoluia
evaluandului i a efectelor acestuia.
Autorii neleg lucruri diferite prin teoria programului, motiv pentru care, atunci cnd ne referim
la evaluarea bazat pe teoria programului ca model de evaluare, exprimarea corect ar fi mai degrab
evaluarea bazat pe teorie. Aceasta pentru c, dei marea majoritate a autorilor se refer la acelai lucru
cnd discut despre teoria de care este nevoie pentru a ne fundamenta evaluarea, ei dau denumiri diferite
ale acestui lucru.

Teoria din pespectiva lui Chen:

La Chen, teoria programului are o component prescriptiv i una descriptiv.
1. Componenta prescriptiva ne indic ce scopuri sau rezultate ar trebui urmate sau examinate i cum ar
trebui construit i implementat tratamentul. Aceasta poate proveni din presupoziii, proceduri ncetenite
sau din cunoatere empiric i teorii care nu au fost examinate sau testate de ctre cei care le-au inclus n
programul respectiv.
5

2. Componenta descriptiv - are o baz empiric i se refer la mecanismele cauzale care leag, mediaz
sau condiioneaz tratamentul de rezultate. Aceasta specific cum funcioneaz programul prin
identificarea condiiilor n care au loc anumite procese i care sunt posibilele lor consecine.
Chen afirm c n procesul de evaluare trebuie ca mai nti s stabilim teoria descriptiv, modelul
de schimbare i abia apoi pe cea prescriptiv, modelul de aciune. Aceasta nu nseamn ns c nu putem
reveni la modelul de schimbare ca urmare a unor informaii acumulate n elaborarea/reconstituirea
modelului de aciune.
Dac am ncerca s formulm o caracterizare general valabil pentru abordrile celei de a treia
generaii de evaluare, probabil c observaia lui Wollmann este cea mai adecvat. El afirm c nu mai
exist linii dure, tabere opuse n evaluare ntruct argumentele epistemologice, conceptuale i
metodologice generate de constructiviti sunt luate serios n considerare, dar nici nu s-a renunat la
ncercarea de a conferi un oarecare grad de obiectivitate rezultatelor evalurii.

CURSUL 5
PROBLEMATICA STABILIRII CRITERIILOR DE EVALUARE LA POLITICILE SOCIALE

O politica publica buna nu tine de domeniul evidentului. Deciziile care tin de politici publice si de
evaluarea lor presupun studiul stiintelor politice.

I. Abordarile pozitiviste in evaluare - au predominat pana la inceputul anilor `60 si sustineau ca o

politica publica este considerata buna daca si-a indeplinit obiectivele oficiale.
Probleme:
1. In urma unui astfel de proces de evaluare avem o imagine incompleta (vedem doar rezultatul, nu si
mijloacele prin care s-a ajuns la acesta).
2. Se pot scapa din vedere efectele neintentionate ale programului.
3. Evaluatorul trebuie sa isi puna probema daca unele obiective/efecte sunt dorite de catre cetateni.

II. Michael Scriven - afirma ca o politica publica poate fi considerata de succes daca satisface nevoile
beneficiarilor.
Probleme:

1. Beneficiarii au nevoi diferite.

2. Beneficiarii nu sunt intotdeauna constienti de politici si de efectele lor.
3. House si Howe pun problema faptului ca aceasta procedura poate face ca societatea sa fie dificil de
guvernat.
4. Cand evaluatorul judeca succesul unei politici dupa nevoile beneficiarului, acesta trebuie sa stie care
este rolul acestuia (parinte, salariat, somer, director, etc.)

III. Henry afirma ca o politica publica de succes este cea care respecta anumite standarde procedurale.
Problema: intoarcerea la nivelul de birocratie traditionala.
IV. Stufflebeam i Shinkfield afirmau ca o politica publica buna este cea care imbunatateste situatia in
bine. S-au luat dupa modelul lui Pareto ajungem la o stare de echilibru cand situatia se schimba in bine
iar pentru ceilalti nu se modifica.
Problema: critica lui Kaldor si a lui Hicks: ce se intampla daca situatia se imbunatateste de fiecare data
doar pentru acelasi grup?

V. Varianta in care criteriile de evaluare sunt stabilite de catre evaluatori.

Problema: evaluatorul se transforma intr-un decident nevotat, necunoscut.

VI. Varianta in care criteriile sunt stabilite de catre clienti.

Solutii:
1. Modelul CIPP, al lui Stufflebeam i Shinkfield un program are mai multe parti, iar pentru fiecare
parte trebuie luat un anumit set de criterii de evaluare.
2. Recomandarea lui Cronbach ar fi bine sa tragi si o concluzie generala cu privire la evaluarea
programului.
3. Schedisch toti cei implicati intr-o politica publica au anumite opinii legate de aceasta. Astfel,
evaluatorul trebuie sa formuleze o concluzie pe baza acestor opinii (descrie aceeasi PP din mai multe
puncte de vedere).

CURS 6

A PATRA GENERATIE DE EVALUARE

A patra generatie de evaluare considera ca rolul evaluarii este acela de a construi realitatea. Nu
exista o realitate obiectiva, ci o realitate asa cum o intelegem noi, iar evaluarea e produsa de intelesurile
asupra politicii.
Din moment ce oameni diferiti vad in mod diferit o politica, evaluatorul e impiedicat sa
formuleze o concluzie generala cu privire la o politica. Astfel, evaluatorul trebuie sa afle cat mai multe
informatii si sa le transmita angajatorului.
Egon Guba si Yvonna Lincoln au pus bazele acestui model. Ei se lasa purtati de problemele
celor implicati in politica (guvernanti, beneficiari, etc.). Subiectivismul e un element important pentru
evaluatorii acestei generatii deoarece, spun ei, numai asa poti interpreta in mod util ceea ce se intampla cu
o politica publica.
Din punct de vedere metodologic, are la baza paradigma interpretativa ei folosesc cu precadere
metodologia calitativa, nu combina cantitatea cu calitatea deoarece sunt convinsi ca fiecare PP e unica, nu
o generalizeaza.
Un alt element de baza al acestu tip de evaluare este negocierea.
Doi autori, Payne si Payne, au raspuns la critica conform careia acesti evaluatori se lasa
manipulati: obiectivismul lipsit de valori nu e de dorit deoarece fara un set de valori nu stii exact ce iti
doresti, nu ai in functie de ce sa decizi trebuie sa ai un ideal.
Aceasta generatie de evaluare recomanda sa nu ai criterii, deoarece ai putea forma o preconceptie
neindreptatita. Daca insa se folosesc criterii, acestea trebuie sugerate de cei implicati in program.
In ceea ce priveste procedurile folosite, acestea nu sunt standard. Succesul evaluarii depinde
foarte mult de intuitia si flerul evaluatorului sia stfel nu poate fi aplicata in cazul unor politici foarte
complexe.
O limitare a acestor evaluari este aceea ca nu reusesc sa produca informatii care sa poata fi
folosite si pe viitor. Cu toate acestea, e utila daca se vrea imbunatatirea politicii, pentru ca ofera explicatii.

Probleme:
1. Dureaza si costa mult.
2. E imposibil sa ii consulti pe toti cei afectati de o politica publica.
3. Li s-a reprosat ca redacteaza rapoarte ambigue cu privire la natura PP (clientii nu afla daca e buna/rea)
4. Conduce la hiperpluralism.
8

Pasi descrisi de Guba si Lincoln:

1. Identificarea categoriilor care pot fi afectate de evaluare.
2. Interpretarea fiecarui grup cu privire la respectiva situatie.
3. Stabilirea metodologiilor si a instrumentelor folosite pentru a interpreta situatia.
4. Incercarea de a genera o intelegere comuna cu privire la pretentii, preocupari, etc.
5. Efectuarea unei agende de negocieri cu privire la lucrurile care nu se bucura de consens.
6. Strangerea informatiilor necesare pentru desfasurarea agendei de negocieri.
7. Stabilirea unui forum al reprezentantilor implicati in negociere.
8. Efectuarea unui raport de evaluare care se consemneze in ce a constat consensul.
9. Verificarea.