Empathy for victims, offending and attitude, by Brian Williams

-Review de Laura Oloeriu-

Philip Brian Williams, victimolog:

-

Lecturer in Probation Studies, Keele University 1994-98;

Senior Research Fellow in Community and Criminal
Justice, De Montfort University 1998-2002;
Professor of Community Justice and Victimology 20022007;

Cuvinte-cheie:
Justitie restaurativa, justitie criminala, victima, infractor, confruntare, conferinta familiala, reconciliere,
comportament viitor, empatie, simpatie, rusine

Dupa cum sugereaza si titlul, acest articol abordeaza un subiect caruia tind sa ii ofer o
importanta extrem de mare in contextul ariei de studiu spre care ne-am indreptat atentia cu totiijustitia restaurativa. Empatia este, asadar, conceptul in jurul caruia vom gravita in cele ce urmeaza.

Utilizand o serie de referiri din literatura de specialitate vis-a-vis de aducerea infractorului la a

empatiza cu victima sa, Brian Williams ridic un semn de ntrebare cu privire la influenta empatiei- un
concept inca ambiguu, asupra comportamentului viitor al celui care a incalcat legea.
Specialistul in victimologie atrage atentia asupra nevoii impedioase de a clarifica numeroase
concepte de baza din teoria justitiei restaurative, in special a celui de empatie, precum si a existentei
unor metode de masurare a acesteia. Williams subliniaza importanta procesarii, constientizarii si a
folosirii in practica a diferentei majore dintre a gandi din perspectiva unui individ si a empatiza cu
acesta. El complementeaza cu sugestia existentei unui continuum intre intelectualizarea sentimentelor
altora, raspunsul empatic fata de acestia si comuncarea activa cu ei.

Aducand in discutie interesul fata de locul sentimentelor si al emotiilor in studiul justitiei

criminale manifestat de criminologi, autorul respinge teoria conform careia drepturile, interesele si
starile pe care le au si, respectiv, prin care trec victimele pe de o parte si infractorii pe de cealalta trebuie
sa fie analizate in opozitie.
Continuand in aceasta directie, folosind un studiu al lui Bottoms, Williams demonstreaza faptul
ca o sesiune restaurativa implica atat victima, cat si infractorul la un nivel personal si profund afectiv :

"Daca discursul explicativ va fi intr-adevar semnificativ, cel care il sustine trebuie sa arate
regret si remuscari fata de un act care a incalcat un anume cod moral, iar celalalt trebuie sa
ierte. Doar astfel relatiile sociale ante-factum pot fi reluate (...) cu toate ca acest proces
presupune un efort constant din partea ambelor parti, iar durerea si regretul exprimat (cu
mari dificultati de cele mai multe ori) de catre infractor, urmate de a actul de a ierta (facut
de victima) care este dificil in egala masura pot aduce cu sine o transformare sociala"
(Bottoms, 2003, 96)

Victimologul atrage, totusi, atentia asupra lipsei unor dovezi empirice (van Stokkom, 2002)
asupra relatiei de cauzalitate dintre provocarea empatiei infractorului fata de victima si ameliorarea
comportamentului celui dintai. Conform acestei teorii- sustinuta de practicieni, orice interventie care
rezulta in cresterea gradului de empatie a infractorului fata de victima sa va

"intari inhibitorii interni impotriva recidivei, va imbunatati abilitatea de a inter-relationa si va

contribui la pastratea motivatiei pentru schimbare" (Hildebran si Pithers, 1989, 238)

Williams aduce in discutie si contextele in care acest scenariu este imposibil de implementat.
Oferind exemplul unui individ care comite infractiunea de viol din furie sau cu dorinta de a se razbuna,
autorul atrage atentia asupra cazurilor in care a-si asculta victima povestind despre durerea provocata
va aduce cu sine satisfactia sexuala a agresorului.

Apropiind conceptul de empatie de sfera justitiei restaurative, victimologul mentioneaza

termenul de rusine reintegrativa (Braithewaite, 1989, 2002). Williams prezinta pozitia lui Braithwaite
si a colaboratorilor acestuia in legatura cu declansarea empatiei ca pe o teorie paradoxala- cercetatorul
este, in mod cert, de acord cu generarea empatiei, acceptand ca aceasta ar fi productiva in termeni de
comportament viitor, insa nu o trateaza ca facand parte ori ca pe un rezultat al procesului restaurativ.

Ajungand, in cele din urma, la definitiile oferite conceptului de empatie in literatura de

specialitate, victimologul face o categorisire logica a acestora. El descrie termenul ca pe
-

Un proces cognitiv (a lua perspectiva sau a ajunge la un grad de intelegere intelectuala a experientei
unei alte persoane);
Un proces afectiv (desi aceasta definitie include o serie de elemente cognitive)- abilitatea de a
percepe perspectiva unei alte persoane si de a raspunde prin transpunere simpatetica(Briggs si co,
1998, 119) si ca pe
Un proces de comunicare, care face parte din procesul unui tratament terapeutic (Eisenberg si
Strayer, 1990a).

Williams atrage atentia asupra preferintei practicienilor fata de cea de-a doua abordare, dar el
insusi propune ideea construirii unui continuum de tipuri de reactii empatice. Astfel, reactia intelectuala
(la nivel cognitiv) va ameliora construirea unei intelegeri empatice a experientei unui alt individ (nivel
afectiv), subiectul fiind, in cele din urma, capabil sa comunice activ un mesaj empatizand cu starea
celeilalte parti.
Aducand in discutie cercetarea lui Retzinger si a lui Scheff (1996), in care acestia au fost
observatori intr-o serie de conferinte restaurative cu scopul elaborarii unui set de principii de lucru,
Williams atrage, din nou, atentia asupra conceptului de rusinare a persoanelor care comis o
infractiune propus, dupa cum am mentionat mai sus, de Braithwaite. In acest context, rusinarea ar fi
un efect productiv al confruntarii dintre victima si agresor, nefiind insa trasata legatura acesteia cu
empatia.
Braxton (2003,4) insa, in urma observarii a numeroase intalniri victima- agresor conclude, pe
baza utilizarii unei scale multidimensionale de masurare a gradului de empatie, ca:
"rusinea constatata de-a lungul intrevederilor a fost asociata cu recidiva si a fost identificata
mai degraba in cazul celor cu un nivel scazut de empatie. (...) Cu toate ca am remarcat
agresorul luand perspectiva si gandind empatic, nu am identificat o legatura intre momentul
acestor observatii si a celor de comunicare a intelegerii empatice a experientei vctimei de
catre agresor"

Confruntand aceste doua concepte, Harris si co (2004) propun inclinarea balantei spre obtinerea
unor reactii empatice decat spre provocarea rusinii, cea dintai fiind o abordare a problemei indubitabil
constructiva. Dezbatand asupra acestei teorii, Morris (2002, 174) sustine ca:

"Cercetarea nu arata neaparat faptul ca dezacordul (rusinea) ar fi neaparat mecanismul care

aduce cu sine regretul. Privind lucrurile din alt unghi, empatia sau intelegerea efectelor
propriilor fapte ar putea declansa o reactie. Daca aceasta interpretare este corecta, atunci
obtinearea rusinii nu ar mai fi un aspect atat de important in practica"

Pornind de la aceste teorii, Williams propune organizarea unor conferinte familiale (family group
conference) altfel decat au sunt concepute in prezent. Acesta sugereaza nevoia accentuarii efectelor
agresiunii asupra victimei, a perceptiei acesteia, cu scopul de a genera empatia si nu rusinea
faptuitorului.

Obstacolele identificate de victimolog in incercarile sale de a clarifica aceasta problematica ar fi

brutalitatea metodelor de masurare a gradului de empatie si conditia inca vaga a literaturii psihologice
pe tema rusinii, a vinii, regretului si a empatiei (atat in ceea ce priveste definitiile acestor concepte, cat si
a limitelor dintre acestea). De asemenea, autorul scoate la lumina riscul real de a provoca sentimentul
de vina si rusinea victimelor insele, precum si probabilitatea de a genera empatia agresatului fata de
agresor.

"Victimele care nu isi cunosc agresorii sau care nu cunosc detalii despre viata acestora pot
dezvolta o teama monstruoasa. Cele care le afla, insa, povestea vietii, sau ajung sa cunoasca
cel putin starea lor de fapt vor putea sa ii inteleaga mai bine. Victimele ar putea chiar
empatiza cu agresorii lor, ajungand sa inteleaga conditiile in care aceastia isi duc traiul"
(Strang si co, 2006, 258-6)

Cu toate ca barierele in cercetarea problematicii practicii justitiei restaurative, descrisa ca fiind

lata de un kilometru, dar cu o adancime de un milimetru (McCold, 2004, 1), sunt reale si numeroase,
Williams reuseste totusi sa scoata la iveala faptul ca empatia este, fara indoiala, un indice al
comportamentului pro-social.