Bioetica si perspectiva crestina

Uneori denumita si filosofie morala, etica se preocupa cu ceea ce

este corect si gresit din punct de vedere moral.Termenul se aplica, de
asemenea, oricarui sistem sau teorie cu valoare morala. Unii autori
considera ca etica se ocupa de ceea ce este bine (adica de valorile si
virtutile pe care omul ar trebui sa le cultive) si ceea ce este corect (adica
care sunt indatoririle morale ale omului). Se poate vorbi despre etica o data
cu introducerea primelor coduri morale.
Aproape fiecare societate umana are un mit care explica originea
moralitatii. La muzeul Louvre din Paris exista o coloana babiloniana cu un
relief reprezentandu-l pe zeul soare Shamash, inmanand codul de legi lui
Hammurapi. In Protagoralui Platon, este o relatare mitica despre felul
cum Zeus, fiindu-i mila de oamenii care traiau in conditii vitrege in grupuri
mici, a dat acestora un sens moral si capacitatea de a da legi si a face
dreptate, astfel incat acestia sa poata trai in comunitati mai mari si sa
coopereze intre ei. In Vechiul Testament, este relatat modul in care
Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci pe Muntele Sinai.
Punctul comun intre acestea este dat de atribuirea unei origini divine
acestor coduri morale, pentru a se asigura cea mai profunda motivatie a
respectarii lor. Legatura dintre moralitate si religie a fost atat de stransa,
incat s-a considerat ca nu poate exista moralitate fara religie. In
conformitate cu aceasta abordare, etica nu este un domeniu independent de
studiu, devenind, de fapt, teologie morala.

Emil Brunner defineste etica

crestina astfel: stiinta conduitei umane, asa cum este ea determinata de

conduita divina, iar Georgia Harkness considera etica un studiu

sistematic al modului de viata exemplificat si invatat de Isus, aplicat la

problemele si deciziile cotidiene ale existentei umane.
Etica este in general divizata in trei subdiscipline majore : metaetica,
etica normativa si etica aplicata.
Metaetica se axeaza pe problemele legate de natura conceptelor si
judecatilor morale. Etica normativa se preocupa in principal cu stabilirea
standardelor sau normelor de conduita si este de obicei asociata cu teoriile
generale cu privire la cum ar trebui sa traiasca cineva. Una din problemele
centrale ale eticii normative moderne este legata de intrebarea daca
actiunile umane trebuie judecate ca fiind corecte sau nu doar dupa
consecintele lor. In mod traditional, teoriile care judeca actiunile doar luand
in considerare consecintele lor sunt cunoscute ca fiind teleologice, iar cele
care judeca corectitudinea unor actiuni dupa conformitatea lor cu un
principiu sau regula formala, se numesc deontologice.
Cel mai mare interes insa, este suscitat incepand cu a doua jumatate a
secolului al XX-lea, de catre etica aplicata. Aceasta reprezinta aplicarea
teoriilor normative la problemele morale practice. Etica aplicata nu este un
domeniu de cercetare total nou. Inca incepand de la Platon, filosofii morali
au fost preocupati de probleme practice precum suicidul, abandonul
copiilor, tratamentul femeilor si comportamentul potrivit pentru oficialii
publici.
Filosofii crestini, in special Augustin si dAquino au fost preocupati
cu intrebari despre justetea razboiului, daca exista sau nu justificare pentru
minciuna, daca era corect ca o femeie crestina sa comita suicid pentru a
evita un viol. Hobbes a avut un scop practic in scrierea Leviathanului, iar
Hume a scris despre etica suicidului. Preocuparile practice au continuat cu
utilitaristii britanici: Bentham a acoperit o paleta incredibil de mare de
2

subiecte, iar Mill a fost laudat pentru eseurile sale asupra libertatii si asupra
supunerii femeii.
In a doua jumatate a secolului al XX-lea insa, au devenit proeminente
chestiunile legate de egalitatea rasiala si sexuala, drepturile omului si
justitie, precum si cele legate de valoarea vietii umane, care au dat nastere
unor controverse cu privire la avort si eutanasie. In stransa legatura cu
acestea sunt si implicatiile etice ridicate de dezvoltarea tehnicilor de
reproducere, cum ar fi fecundarea in vitro, bancile de sperma , manipularea
genetica si clonare. De aceste probleme se ocupa bioetica.
Desi se considera de obicei ca bioetica a aparut ca urmare a
dezvoltarii sistemelor de sustinere a vietii, a dezvoltarii tehnologiilor
reproductive si a miscarilor pentru drepturile pacientului, conceptul de
bioetica se poate recunoaste inca din vremuri stravechi in toate tarile.
Fiecare tara a avut reglementari cu privire la avort, infanticid, uciderea
batranilor etc. De pilda, in Sparta, la Roma, practica uciderii celor slabi si a
copiilor nascuti cu malformatii era legalizata. Tot asa, unele popoare
primitive considerau drept o datorie uciderea unui nou-nascut, in anumite
situatii: erau omorati slutii, bolnavii, copiii care, dupa unele indicii, erau
socotiti aducatori de nenorocire (gemenii nascuti cu dinti). De asemenea, in
Japonia, prin Mabiki, copiii handicapati erau lasati sa moara ori erau ucisi,
lucru care se intampla in majoritatea culturilor stravechi.
Cuvantul bioetica a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in anul
1970, de catre Potter si Hellegers, cu referire la etica mediului, respectiv la
etica medicalasi provine din limba greaca (bios- viata si ethos- morala).
Trebuie remarcat insa faptul ca inainte de introducerea acestui termen de
catre cei doi , inca din anul 1969, aparuse faimosul Hastings Center sub
influenta filosofului Daniel Callahan si psihiatrului Willard Gaylin, care se
3

ocupau cu studierea si elaborarea de norme, mai ales in domeniul cercetarii

si experimentarii biomedicale, fara insa a folosi termenul de bioetica.
Conform Dictionarului Oxford, bioetica este disciplina care studiaza
problemele etice rezultate din progresele medicinei si biologiei. Pentru
Marie Luce Delfosse, filosof din Namur , bioetica este spatiul in care sunt
examinate din punctul de vedere al mizelor etice si al articulatiilor lor
sociale , practicile efective si virtuale, legate de stiintele vietii. Coen
considera bioetica o problema a limitelor, a inceputului vietii si a
sfarsitului vietii , a acelor momente imponderabile cand totul este posibil: si
continuarea vietii si disparitia ei. In editia din 1995 a Encyclopedia of
Bioethics, W.T.Reich dadea urmatoarea definitie bioeticii: Bioetica este
studiul sistematic al dimensiunilor morale inclusiv viziunea morala,
deciziile, conduita, liniile directoare etc ale stiintelor vietii si
tratamentelor sanitare, cu folosirea unei varietati de metodologii etice intr-o
abordare interdisciplinara. Claudiu Dumea considera ca cea mai potrivita
definitie data bioeticii este urmatoarea: Bioetica este studiul sistematic sau
stiinta comportamentului uman in cadrul stiintelor vietii si al ingrijirii
sanatatii, cand acest comportament este examinat la lumina valorilor si a
principiilor morale.
Pentru cei mai multi, campul de actiune al bioeticii ar trebui sa se
limiteze la:

Inginerie genetica

Procreatie asistata medical

Avortul terapeutic

Diagnostic prenatal, diagnostic postnatal, sfat genetic

Experientele pe fiintele umane

Eugenia, inclusiv sterilizarea handicapatilor genetic

4

Terapia indarjita

Eutanasia - dreptul de a muri demn

Dreptul la adevar - cat trebuie comunicat bolnavului

Dar bioetica mai poate cuprinde transplantul de organe si tesuturi si

intersexualitatile, indeosebi transsexualitatea.

In conditiile in care omul a devenit stapan al procreatiei, ereditatii si
creierului, la rigoarea rece a stiintei trebuie adaugate si caldura vietii si
profunzimea reflectiei inspirate de dragostea pentru om. Arta de a dirija
cercetarea stiintifica prin bioetica devine un gardian al aplicarii acestor
cuceriri la om.
Bioetica nu se preocupa doar de prescrierea regulilor deontologice
dupa care trebuie judecate problemele ridicate mai sus, ci bazandu-se pe
principiile puse la dispozitie de alte discipline, de traditia culturala si de
contextul socio-cultural, ea a devenit o disciplina normativa, in sensul ca se
pronunta asupra calitatii obiectivelor ei, a eficientei si perspectivelor lor
pentru viata si promovarea acesteia. Din nefericire, ea nu apeleaza in mod
direct la concursul pe care morala crestina i l-ar putea da, in fundamentarea
normelor prescrise omului de stiinta si a principiilor de care trebuie sa tina
cont performantele acestuia in materie de viata. Or, omul de stiinta nu scapa
preocuparilor lui Dumnezeu, deci nici moralei crestine care, la randul ei, se
intereseaza de toate temele care constituie obiectul bioeticii, pronuntanduse asupra lor, pe baza ratiunii luminate de Duhul Sfant, si a revelatiei
divine.
Finalitatea bioeticii este reprezentata, in acceptiunea seculara, de
analiza rationala a problemelor morale legate de biomedicina si de
conexiunea lor cu dreptul si cu stiintele umane. Aceasta implica elaborarea
de linii etice bazate pe valori ale persoanei si pe drepturile omului,
5

respectand toate confesiunile religioase, printr-o fundamentare rationala si

metodologica adecvata stiintific. Dintr-o perspectiva crestina, finalitatea
bioeticii este reprezentata de aplicarea principiilor Scripturii la problemele
biomedicale. Liniile etice care trebuie elaborate sunt bazate pe voia lui
Dumnezeu, sunt absolute, prescriptive si deontologice.
Cateva teme principale strabat domeniul acoperit de bioetica. Una
dintre acestea, legata de avort si eutanasie, este daca calitatea vietii umane
poate fi invocata in deciziile de intrerupere a vietii sau de incetare a
eforturilor de prelungire a ei. Deoarece stiinta medicala permite astazi
pastrarea in viata a unor copii handicapati, care acum cativa ani ar fi murit
la scurt timp dupa nastere, medicii sunt deseori pusi in situatia de a decide,
in fiecare caz, daca sunt sau nu intrunite conditiile unui standard de calitate
a vietii. Un asemenea caz a fost facut public in 1981 in Marea Britanie,
cand un renumit medic a fost acuzat de crima impotriva unui nou-nascut,
suferind de sindromul Down. Dovezile din cadrul procesului au indicat
faptul ca parintii nu doreau ca acel copil sa traiasca si de aceea, medicul i-a
administrat un narcotic letal. Drept urmare, medicul a fost achitat.
Un caz similar a starnit controverse in SUA. In ciuda controverselor
si eforturilor oficialitatilor de a asigura un tratament ce sa permita
supravietuirea copiilor handicapati , nici in Marea Britanie, nici in SUA si
nici in alte tari, nu exista un consens cu privire la decizia ce trebuie luata in
cazul nasterii unor copii cu un handicap foarte grav. La fel stau lucrurile si
in cazul deciziei de a pune capat vietii unui pacient ce sufera de o boala
dureroasa incurabila. Se pune intrebarea daca calitatea vietii constituie un
motiv pentru care eutanasia ar trebui practicata si cine ar trebui sa ia
decizia.

Dezvoltarea tehnologica a ridicat si mai multe probleme etice in

biologie si medicina. In 1978, nasterea primului copil conceput in afara
corpului uman, a initiat o dezbatere cu privire la etica fertilizarii in vitro.
Aceasta a condus in curand la intrebari legate de congelarea embrionilor
umani si ce ar trebui facut cu ei daca , asa cum s-a intamplat in Australia, in
1984, parintii ar muri.
O alta controversa in acest domeniu, este legata de mamele surogat,
care sunt inseminate cu sperma sotului unui alt cuplu si ulterior cedeaza
copilul cuplului respectiv. Din punct de vedere etic, se pune intrebarea daca
este corecta acceptarea faptului ca o femeie sa-si imprumute uterul in
scopuri materiale si ce se intampla daca aceasta se razgandeste si nu mai
vrea sa cedeze copilul.
Punctul culminant al tehnologiei reproductive este dat de ingineria
genetica. Probabil aceasta va fi tema dominanta in etica secolului XXI.
Incercarile tot mai dese de clonare a oamenilor, dupa ce in prealabil s-a
reusit clonarea mai multor animale, reprezinta o noua provocare pentru
bioetica.
Bioetica este o disciplina care nu se limiteaza doar la teoretizarea pe
marginea fundamentelor vietii, ci urmareste si impune oamenilor de stiinta
norme precise privind comportamentul lor fata de ceea ce numim viata.
Bioetica preia o serie de elemente si de principii din biologie si medicina,
din deontologia medicala, dar si din alte discipline si domenii de activitate
(cum ar fi: filosofia, sociologia, psihologia, dreptul) si pe baza lor, clarifica
deciziile si alegerile posibile din punct de vedere tehnic, in biologie,
genetica si medicina.
La ora actuala, cateva paradigme de bioetica comparata privesc :
Respectul persoanei supuse cercetarii, indiferent de statutul acesteia;
7

Acordul opiniei publice privind cercetarea;

Efectuarea sa in institute specializate;

Confidentialitatea rezultatelor;

Minimalizarea riscurilor si maximalizarea beneficiilor;

Contentia asupra rezultatelor-succese;

Valorificarea euristica a eventualelor erori, ca si profesiunea de

credinta fata de ele, cu asumarea riscurilor, dupa posologia lor prealabila.

Transcendenta persoanei, valoarea fundamentala a vietii, omul vazut
ca un tot unitar, format din trup, suflet si duh rezultat din sinteza valorilor
fizice, psihologice si spirituale raportul de prioritate si complementaritate
dintre persoana si societate, o conceptie personalista si de comuniune a
iubirii conjugale, constituie puncte de referinta solide pentru bioetica.
Aceste valori trebuie sa constituie liniile calauzitoare pentru cei care
incearca sa rezolve problemele generate de dezvoltarea stiintei biomedicale,
care astazi pare animata de un entuziasm optimist al progresului, uitand de
marile provocari ale bolilor iesite de sub control, de prevenirea relelor
tipice societatii tehnologice, generate de exploatarea ecologica.

1. Perspectiva umanista seculara asupra bioeticii

Tehnologia a creat noi probleme etice. Inseminarea artificiala,
fecundarea in vitro, mamele surogat, transplantul de organe, prelevarea de
organe, manipularea genetica si clonarea sunt toate realitati medicale. Nu se
mai pune problema daca acestea pot fi realizate, ci daca trebuie realizate. Si
aici punctele de vedere pot fi divizate in doua categorii: o abordare
umanista seculara si perspectiva iudeo-crestina. Si nicaieri linia de
8

demarcatie intre aceste doua abordari nu e mai clara decat in problemele

biomedicale.
Umanistii seculari si-au exprimat in mod repetat crezurile. In
Manifestele Umaniste (1933, 1973), ei sprijina avortul, eutanasia si
suicidul. Omul este considerat autonom, in masura sa-si elaboreze propriul
cod etic. Bunastarea omului este valoarea suprema, acestuia fiindu-i
permis sa faca orice pentru a dobandi fericirea. Nu recunosc ca Dumnezeu
este suveran si se lauda: nici o divinitate nu ne va salva; trebuie sa ne
salvam noi insine. Cu alte cuvinte, ei afirma ca valorile morale deriva din
experienta umana. Etica este astfel autonoma si situationala, fara a avea
nevoie de sanctiuni teologice sau ideologice.
In acest capitol vom prezenta, in termeni generali, cele trei modele de
bioetica, care sunt considerate reprezentative pentru abordarile si directiile
de gandire seculara, adoptate in dezbaterea actuala cu privire la bioetica.
Este vorba despre modelul liberal-radical, modelul utilitarist si modelul
sociobiologic.
1.1. Modelul liberal-radical
La baza acestui model sta principiul autonomiei si libertatii absolute
si neingradite a omului. Morala nu se intemeiaza pe fapte, nici pe valorile
obiective sau transcendente, ci pe optiunea autonoma a individului.Aceasta
conceptie a debutat odata cu Revolutia franceza si a atins apogeul odata cu
existentialismul ateu al lui Jean-Paul Sartre, care nega existenta lui
Dumnezeu, a oricarei legi si a oricarui legislator. Actiunile nu pot fi
divizate in bune sau rele. Fiecare individ hotaraste in dreptul lui ce este
bine si ce este rau, in functie de circumstante, cu conditia de a nu incalca
libertatea celuilalt. In practica, acest model legitimeaza liberalizarea
9

avortului, eutanasia, alegerea de catre parinti a sexului copilului lor, prin

metoda selectiei, transsexualitatea, fecundarea artificiala chiar si in cazul
femeilor singure, experimentele neingradite, sinuciderea, homosexualitatea
etc. Atunci cand libertatea se intoarce impotriva vietii, insa, se distruge pe
ea insasi. Asa se face ca liberalismul etic a sfarsit prin a aluneca spre
legitimizarea violentei si a legii celui mai puternic. Actionarea in baza
propriei constiinte, fara a tine cont de preceptele divine universale si
absolute, duce la un relativism moral fara limite si la ideologia conform
careia scopul scuza mijloacele.
Daca Dumnezeu nu exista, omul are dreptul de a crea viata, dupa
propriul plac. Omul are datoria de a crea o rasa superioara, cu ajutorul
ingineriei genetice. Manipularea genetica constituie premisa crearii si
brevetarii de noi animale. Bancile de sperma, fecundarea in vitro si mamele
surogat fac astazi posibila crearea fiintelor umane superioare, prin
interventiile asupra patrimoniului genetic al embrionului. Scopul ultim este
crearea unei fiinte umane superioare ale carei caracteristici sa fie
predeterminate pe baza ingineriei genetice.
Fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul poate fi,
asa cum se afirma de multe ori, fie administratorul operei divine, fie un
pretins creator autonom. Distinctia are consecinte diferite. In ipoteza in care
omul este un simplu administrator, datoria lui este sa prezerve viata asa
cum este sau s-o amelioreze, prelungind foarte putin opera divina. Pentru
sustinatorii celui de-al doilea punct de vedere, omul nu este doar
administrator al vietii, ci este si creator; prin urmare, nimic nu-l impiedica
sa intervina in planul creatiei, cu conditia de a urmari ameliorarea conditiei
umane. Ingineria genetica este astfel nu numai justificata, ci si necesara. In
acest sens, exista deja posibilitatea ca prin intermediul testelor prenatale
10

parintii sa fie preveniti cu privire la urmasii impuri din punct de vedere

genetic, iar acestia ii pot elimina prin avort, contribuind astfel la dezideratul
ameliorarii speciei umane. Este vorba despre cea mai evidenta forma de
autonomie luciferiana, in care omul il da la o parte pe Dumnezeu, pentru
a-i lua locul.
Opinia noastra este ca omul este atat administrator al creatiei, prin
insarcinarea pe care Dumnezeu i-a dat-o, aceea de a lucra si de a pazi
gradina Eden, cat si impreuna-lucrator cu Dumnezeu, prin porunca pe care
a primit-o, de a creste si a se inmulti, dat fiind faptul ca actul creational se
repeta in miniatura, in fiecare nastere.
1.2. Modelul pragmatic-utilitarist
Principiul fundamental in aceasta abordare este calculul consecintelor
unei actiuni pe baza raportului cost-beneficiu. Aceasta abordare ce
urmareste maximizarea beneficiilor pentru un numar cat mai mare de
oameni, isi are originea in lucrarile lui John Stuart Mill si Jeremy Bentham.
Bentham (1748-1832) aseaza omul sub incidenta a doi stapani: placerea si
durerea. Pentru a fi bun, un lucru trebuie sa produca placere, sau sa fie un
mijloc prin care sa fie produsa placerea si evitata durerea. La fel, un lucru
este rau daca produce durere, ori constituie un mijloc de a produce durere
sau de a priva omul de placere. Pe aceasta baza, Bentham a argumentat ca
binele si raul pot avea semnificatie doar cand sunt folosite in conformitate
cu principiul utilitarismului, astfel incat orice lucru care face placerea sa
prevaleze asupra durerii este corect, iar tot ce face ca durerea sa prevaleze,
este rau. Astfel, Bentham propunea un calcul hedonist, prin care orice
actiune era masurata in termenii placerii sau durerii pe care o producea.

11

Mill avea ca baza pentru pozitia lui conceptul maximizarii fericirii,

definita ca si prezenta a placerii si absenta durerii.
Etica utilitarista a elaborat conceptul de calitate a vietii, care vine in
contradictie directa cu principiul sacralitatii vietii. Conform acestuia, un
individ care nu poseda un standard al calitatii vietii nu este considerat
persoana si i se refuza dreptul la viata. In aceasta categorie intra copiii
handicapati, depistati fie inainte de nastere, fie dupa nastere, bolnavii
incurabili sau batranii. Sunt astfel justificate atat eutanasia, fecundarea in
vitro, suicidul, cat si avortul si infanticidul. Pornind de la ideea
responsabilitatii pe care o are omul de a ameliora rasa umana, sunt
justificate si tehnicile de manipulare genetica.
In cautarea acestei fericiri si a calitatii vietii, unii autori recurg la reducerea
categoriei de persoana la cea de fiinta care simte, intrucat doar aceasta este
capabila sa simta placere sau durere. Acest fapt are drept cosecinte: a. lipsa
de consideratie pentru protejarea drepturilor indivizilor care nu au
facultatea senzitiva (indivizii in coma vegetativa, embrionii etc ); b)
justificarea eliminarii indivizilor care experimenteaza mai multa durere
decat placere, sau care provoaca in altii mai multa durere decat bucurie
(handicapatii, muribunzii, copiii malformati); c) justificarea unor interventii
menite a suprima viata, cu conditia de a se evita suferinta (permiterea
avortului, daca acesta are loc prin metode nedureroase pentru fetus).
H.D. Aiken considera ca avortul eugenic si eutanasia eugenica a nounascutilor, sunt obligatorii. El spune: Pretentiile asupra dreptului la
supravietuire biologica depinde in intregime de capacitatea pe care o are
individul in chestiune de a-si construi, cu ajutorul altora, o viata umana.
Ceea ce inseamna ca, in situatiile in care nu exista posibilitatea nici unei
apropieri de o viata cu adevarat umana, dreptul la existenta biologica sau
12

fizica isi pierde ratiunea de a fi si, ca atare, acea miloasa suprimare a vietii,
in sensul biofizic al cuvantului este acceptabila sau poate chiar obligatorie.
1.3. Modelul socio-biologic sau materialist
Acest model propune o etica descriptiva. In evolutia ei, societatea
elaboreaza si modifica norme si valori, in functie de stadiul ei de
dezvoltare. La baza acestui model sta transpunerea teoriei evolutioniste a
lui Darwin, in domeniul social. Aceasta este coroborata cu sociologismul
lui Max Weber si cu sociobiologismul lui H.J. Heisenk si E.O.Wilson.
Ideea fundamentala a acestui model, este urmatoarea: la fel cum toate
formele de viata au evoluat, pentru a se adapta mai eficient, tot asa
evolueaza si societatile si de aceea, valorile morale, sistemul de valori,
trebuie sa se schimbe.
In aceasta abordare, deosebirile dintre om si animal sunt foarte mult
estompate, psihicul uman nefiind radical diferit de cel animal, dupa cum
sustinea Freud. Acesta este si unul dintre argumentele in favoarea
suprimarii embrionului uman in primele stadii ale dezvoltarii, pana incepe
sa se dezvolte sistemul nervos. Pornind de la acesta, embrionul uman este
considerat inferior unui animal care sufera, deoarece acest embrion nu are
capacitatea de a suferi. Asa se face ca in Germania sunt acceptate
experimentele pe embrionii umani, dar se incearca interzicerea lor pe
animale. Adesea se considera ca embrionul nu este uman. Dealtfel, Dr.
James Watson, unul dintre castigatorii premiului Nobel, a sustinut ca nici
un nou-nascut n-ar trebui sa fie declarat uman pana nu trece cateva teste
referitoare la mostenirea sa genetica: Daca un copil n-a fost declarat viu
pana la trei zile dupa nastere, atunci fiecarui parinte ar trebui sa i se permita
sa ia decizia de a lasa copilul sa moara, salvandu-l astfel de mizerie si
suferinta.
13

1.4. Evaluarea eticii biomedicale umaniste:

- Principiul utilitarist al calitatii vietii, versus principiul biblic al
sacralitatii vietii. Utilitaristii au inlocuit principiul sacralitatii vietii cu cel
al calitatii vietii. Asa cum s-a vazut mai sus, in conformitate cu acest
principiu, un individ trebuie sa aiba un anumit standard al calitatii a vietii,
pentru a putea fi considerat persoana si astfel sa aiba dreptul la viata. In
virtutea acestui fapt, copiii malformati, batranii, handicapatii, bolnavii
incurabili nu au dreptul la viata. Dar se ridica intrebarea ce semnifica acest
concept de calitate a vietii? Se ia in discutie calitatea fizica, sociala sau
spirituala, sau poate o sinteza intre acestea? Si cine decide ce semnifica
calitatea vietii si care este nivelul calitatii vietii necesar pentru a avea
dreptul la existenta? Apoi, care oameni vor beneficia de acest tratament de
calitate si pe ce baza se va face discriminarea? Varsta, rasa, rang social?
In al patrulea rand, cine cunoaste care sunt toti factorii necesari pentru
ameliorarea rasei umane prin inginerie genetica? Iata intrebari care raman
fara un raspuns rezonabil din partea umanismului secular.
- Suveranitatea asupra vietii apartine lui Dumnezeu, nu omului. Conform
Scripturii (Iov 1:21; Gen. 1:21,27) Dumnezeu a creat viata si tot el o
sustine (Fapte 17:28; Gen. 9:6). De aceea, omul nu are dreptul de a lua
viata nimanui, indiferent de situatie. (Exod 20:13). Eu dau viata si Eu
omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc si nimeni nu poate scoate pe cineva
din mana Mea, afirma Dumnezeu in textul din Deuteronom
32:39.
- Omul nu are datoria de a crea o rasa superioara. Evolutionistii si-au dorit
totdeauna sa duca mai departe procesul evolutiv si sa produca o rasa
superioara. Intr-adevar, faimoasa lucrare a lui Darwin, Despre originea
speciilor(1859) are tonalitati rasiste. Ducand mai departe ideea lui Darwin,
14

Hitler a folosit selectia naturala ca model pentru producerea rasei

superioare. Doar pentru ca noi putem face ceva, nu inseamna ca si trebuie
sa facem acel lucru. Chiar daca putem face schimbari in specia umana, de
unde putem sti ca acestea o vor face mai buna? Dupa ce standarde o vom
judeca fiind mai buna?
- Scopul nu scuza mijloacele. Mijloacele trebuie sa aiba propria lor
justificare. Apoi, chiar scopurile au nevoie de justificare. Nu orice scop este
bun, chiar daca este dorit de multi oameni. De pilda, multi germani au dorit
exterminarea evreilor, ceea ce nu justifica actiunea. In al treilea rand, daca
scopurile bune justifica orice mijloace, atunci ar fi justificata si uciderea
disidentilor politici, de dragul armoniei sociale, sau uciderea bolnavilor de
SIDA, pentru a opri raspandirea acestei boli. O simpla reflectare reveleaza
numeroase ilustratii similare cu consecinte inacceptabile in cazul in care ar
fi aplicata o astfel de etica.

2. Perspectiva crestina asupra eticii biomedicale

Daca umanistii abordeaza etica biomedicala in termenii jocului de-a
Dumnezeu, conform abordarii crestine, progresul in medicina trebuie
folosit pentru a-l servi pe Dumnezeu. Tehnologia trebuie folosita pentru a
ameliora suferinta umana, nu pentru a crea viata. Crestinii cred ca
Dumnezeu este suveran asupra vietii. De aceea, trebuie sa-l slujim pe
Dumnezeu, nu sa ne jucam de-a Dumnezeu. Tratamentul ar trebui sa fie
voluntar, nu obligatoriu. Scopul medical este de a ameliora suferinta
umana, nu de a crea viata. Dumnezeu ne-a dat rolul de a administra viata,

15

nu de a o manipula. Pe scurt, rolul crestinului in domeniul biomedical este

terapeutic, nu eugenic.
Principiile de baza in abordarea crestina a acestei problematici sunt
urmatoarele:
- Suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat orice fiinta vie (Gen.
1:21) si omul e creat dupa chipul si asemanarea Sa (Gen. 1:27). Acest lucru
inseamna ca omul are atributele unei persoane, asa cum le are si
Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul este o fiinta personala, ceea ce inseamna
in primul rand o fiinta relationala, apoi este o fiinta rationala, care
gandeste, este de asemenea o fiinta volitionala, care alege si o fiinta
emotionala, care simte. Dumnezeu controleaza atat viata, cat si moartea. El
da viata si tot el o ia (Iov 1:21). Omul este din tarana si in tarana se intoarce
(Gen.3:19). Fiind creat de Dumnezeu, omul ii apartine lui si de aceea nu
are dreptul de a cauta sa obtina controlul asupra vietii umane.
- Demnitatea omului. Omul e creat dupa chipul si asemanarea lui
Dumnezeu, este coroana creatiei Lui. De aceea, a ucide un om este un pacat
extrem de grav, intrucat e un afront adus direct lui Dumnezeu. Aceasta
demnitate a vietii umane, ce rezulta din asemanarea omului cu Creatorul
Sau, include corpul sau, care trebuie ingrijit (Efeseni 5:29) si chiar ingropat
cu respect, anticipandu-se invierea sa ulterioara (1Cor.15).
- Sacralitatea vietii. Oamenii au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Din
moment ce Dumnezeu e sfant (Lev.11:44), iar noi am fost facuti dupa
chipul sau, inseamna ca intr-un anume fel, noi impartasim asemanarea lui
morala. Aceasta sacralitate a vietii, care reflecta in mod unic caracterul lui
Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viata, incepand de la conceptie si
pana la moarte. Nu conteaza cat de desfigurat ar fi un om, acesta poarta
inca chipul lui Dumnezeu si merita sa fie tratat ca un lucru sacru, asa cum
16

este. Toate marile religii sustin ca viata este inviolabila toate interzic
uciderea semenilor nostri. Imperativul este regasit si in juraamantul
hipocratic si in deontologiile formulate de-a lungul secolelor. Nu numai
atat. Viata trebuie aparata chiar si atunci cand devine nesigura. Pornind de
aici, eticianul E. W. Keyserlingk considera caracterul sacru al vietii, fiind
singurul principiu important din univers, care nu cunoaste nici o restrictie
si nici o exceptie. Nu exista viata lipsita de calitate, cum afirma etica
utilitariana. Viata umana este sacra fiinca de la inceputul ei comporta
actiunea creatoare a lui Dumnezeu si ramane pentru totdeauna intr-o
legatura speciala cu Creatorul sau care este unicul sau scop.
- Dragostea agape. Dragostea este esenta eticii crestine, intrucat Isus a spus
ca aceasta este cea mai mare porunca (Mt. 22:37-39). De aceea, e necesara
aplicarea acesteia fata de fiintele umane in fiecare aspect al vietii, si mai cu
seama in problemele biomedicale.
3.

Linii calauzitoare pentru abordarea

problemelor

bioetice
Interventiile medicale trebuie sa fie totdeauna voluntare. Din principiul
demnitatii si libertatii deriva principiul autonomiei, care impune
consimtamantul in deplina cunostinta de cauza. Pacientul trebuie informat
cu privire la natura si posibilele consecinte ale tratamentului sau operatiei si
trebuie sa-si dea liber consimtamantul. Daca acesta se afla in
imposibilitatea de a-si da consimtamantul, nu ar trebui sa i se aplice nici o
procedura medicala, cu exceptia celor necesare pentru prezervarea vietii.
Un tratament fortat, indiferent cat de benefic ar fi pentru societate, este
imoral.

17

- Este corecta permiterea mortii naturale, atunci cand ea apare. Este o

mare diferenta intre a lua viata unei fiinte si a-i permite acesteia sa moara.
Prima este totdeauna gresita. Ultima poate fi justificata in anumite conditii.
A lua viata cuiva este crima, insa a-i ingadui acestuia sa moara din cauze
naturale, poate fi un act de mila.
- Nu exista datoria de prelungire a mortii. Biblia declara ca atat pacatul
prin comitere cat si cel prin omitere sunt gresite (Iacov 4:17). Astfel, a nu
preveni moartea cuiva, este echivalent cu a o produce. In acest sens, omul
are datoria de a prelungi viata umana, iar daca sunt disponibile mijloace
tehnice si medicale, acestea trebuie folosite corect. Nu trebuie confundata,
insa, datoria de a prezerva viata cu obligatia de a prelungi moartea.
- Folosirea mijloacelor artificiale si naturale. Trebuie facuta orice
incercare de a prezerva viata umana, prin toate mijloacele disponibile.
Evident, nimeni nu ar trebui sa fie privat de hrana, apa si aer, intrucat
privarea de aceste mijloace naturale ar fi echivalenta cu cauzarea mortii,
adica cu comiterea unei crime. Daca exista mijloace tehnologice
disponibile, acestea ar trebui folosite pentru prezervarea vietii. Acestea nu
trebuie insa folosite pentru a prelungi moartea.
-

Incurajarea

mijloacelor

contraceptive.

Mijloacele

contraceptive

reprezinta doar o metoda de limitare a nasterii, nu una de ucidere a copiilor

nenascuti, cum este in cazul avortului. Bineinteles, exista si metode
contraceptive care sunt prin natura lor abortive, intrucat duc in mod direct
la moartea ovulului fecundat (care este fiinta umana): pastila contraceptiva
de a doua zi, dispozitivul intrauterin.
Corectarea vietii este justificata, insa nu si crearea ei. Traim intr-o lume
imperfecta, devenita astfel din pricina pacatului omului. De aceea, nu este
gresit sa cautam sa corectam anumite imperfectiuni. Totusi, este o mare
18

diferenta intre a corecta imperfectiunile umane si a crea dupa bunul nostru

plac fiinte perfecte. Usurarea suferintei umane, rezultate in urma caderii in
pacat, este o datorie morala, dar fabricarea de fiinte umane nu este.
Acestea sunt principiile crestine pe baza carora consideram ca trebuie
formulate raspunsurile la problemele presante determinate de avansul
tehnologic.
Sumar si concluzii
Conflictul de opinii bazat pe problemele biomedicale se cristalizeaza la doi
poli. La unul dintre acestia se gaseste perspectiva crestina, iar la celalalt
perspectiva umanista seculara. Ultima neaga faptul ca exista un Creator, ca
lumea a fost creata si ca exista niste legi date de Dumnezeu. Aceasta
conceptie priveste omul ca fiind in principal un animal superior, dotat cu
inteligenta superioara, iar aceasta inteligenta poate fi folosita pentru a
imbunatati specia umana. De aceea, umanistii seculari favorizeaza avortul,
eutanasia si ingineria genetica ca si mijloace de indeplinire a acestui scop.
In contrast cu etica biomedicala umanista, crestinii cred ca Dumnezeu a
creat oamenii dupa chipul sau si le-a dat niste imperative morale pentru a
prezerva demnitatea si sanctitatea vietii umane. De aceea, din punct de
vedere crestin, obligatia omului este de a-L sluji pe Dumnezeu, nu de a se
juca de-a dumnezeu. Omul este doar custodele vietii, nu creatorul ei. De
aceea, interventiile medicale trebuie sa fie corective nu creative. Noi
trebuie sa reparam viata, nu s-o reconstruim. Tehnologia trebuie sa fie
subordonata principiilor morale si nu invers.
Chiar in lumea decazuta din cauza pacatului, Dumnezeu a dat anumite
principii care sa ghideze prioritatile morale:

19

Trebuie sa intelegem datele stiintifice in contextul ordinii create, in

care faptele sunt incarcate cu valoare de insasi mana lui Dumnezeu.

Fiecare viata are valoare: atat a animalului cat mai ales a omului.

Exista o diferenta intre specia umana si celelalte animale cu privire la

gradul de protectie ce li se cuvine.

Este absolut interzisa uciderea unui om, acesta avand dreptul

inviolabil de a nu fi ucis.

Motivul ce sta la baza acestor principii este faptul ca Dumnezeu a facut pe

om dupa chipul si asemanarea Sa. Despre aceasta Westermann spunea:
faptul ca omul e creat dupa chipul lui Dumnezeu nu pune problema unei
calitati a omului, ci inseamna ca Dumnezeu a creat omul ca si o contraparte
a Lui si ca fiintele umane pot avea o istorie cu Dumnezeu. Chipul lui
Dumnezeu se manifesta doar in relatia individului cu Dumnezeu.

20