Cum invatam sa nu mai traim prezentul

12June2013 byOtiliaMantelers | 3 Comments

Copiii se nasc traind clipa prezenta. Bebelusul poate sa se piarda cu toata fiinta
lui in amestecul de mancare pe care il face el pe masuta lui: piure de fructe
pasat, amestecat cu apa, cu acuarele. Copilul de 3 ani poate sa mature pe jos
fara sa se gandeasca la altceva decat la faina pe care a imprastiat-o, fascinat sa
o puna toata, fir cu fir in faras. Ei stiu sa traiasca clipa prezenta (spre deosebire
de mine, care nu pot sa citesc o carte fara sa mananc un biscuite)..Pana cand
noi, adultii ii intoarcem. Ii facem sa traiasca fie trecutul, fie viitorul. O zic fiindca
am constatat-o si eu zilele astea, ca asa fac si eu, fara sa vreau.
O iau pe Anna de la prietenii ei si ea nu vrea sa mearga acasa.
Iubita, hai acasa.
Nu vreau, imi place prea mult aici! striga Anna cu o usoara disperare, teama
ca o sa o iau acasa.
Incerc sa ii spun ca acasa o sa facem ceva dragut impreuna: Scumpa, da stii, o
sa lipim amandoua stickerele alea noi si o sa facem amandoiua timp special
.

Ce se intampla in acest schimb de replici? Ea imi spune ca nu vrea acasa. Nu

stiu de ce. Poate ca ii e teama de reconectarea cu noi. Reconectarea o poate
face sa simta niste emotii pe care si le tine ea sub control stand in alta parte si
simtindu-se bine. Poate e asta, poate nu e asta, nu am de unde sa stiu cu
siguranta. Insa la gradinita am auzit ca a fost azi un pic cam dura cu un baietel.
Ceea ce ma face sa cred ca ii lipseste conectarea cu noi, parintii ei. Ideea e ca
ea imi zice: Mami, eu in prezent simt asta.

Eu ii zic de fapt: nu simti asta, lasa prezentul, uite in viitor o sa facem un puzzle
sau lipim stickere sau ne jucamEu o intorc de la prezent spre viitor si ii zic:
Lasa, ce simti acum nu e important, uite ce poti simti peste o jumate de ora.
Si asta e una din multele de-tururi zilnice pe care le facem neobservat. Cele mai
evidente divagatii de la clipa prezenta sunt distragerile de atentie atunci cand
copiii sunt pe cale sa planga: Uite, uite ce ploua afara! hai, nu mai fii trist!
Sau: vreau sa il conving pe Yuri sa se spele pe dinti: hai, spala-te si dupa aia o
sa citim! ca si cum nu ma descurc sa il rog sa se spele pe dinti fara sa ii anunt
ceva din viitor. Adica ii zic sa nu se concentreze pe clipa prezenta, pe spalatul pe
dinti si sa se gandeasca la viitorul de peste 2 minute..Parca imi pare rau
In filosofia orientala, in religia crestina de fapt in toate religiile,dar si in
psihologie: se pune accentul pe trairea prezentului. Ca sa fii fericit si sa iti
traiesti viata, e ideal sa nu te gandesti la maine sau la ieri, ci sa traiesti clipa
prezenta. Si am realizat cum ne invatam noi sa nu mai traim prezentul:
distragandu-ne de la a simti o emotie in clipa asta. Nu doar o emotie grea, ci si
una faina, cum ar fi bucuria! M-am surprins luni in timp ce faceam timp special
cu Yuri, ca in timp ce el sarea pe o trambulina si se concentra pe sarit, dupa vreo
cateva minute i-am zis de cerut scuze nu stiu cui. Nu zic, e ok sa avem discutii
dar uneori mi-as dori sa traiesc acum, sa nu ma mai gandesc la maine. Sa las
propriile mele temeri ca copilul meu nu isi cere scuze sa vina si sa ne strice
timpul special!
Kimmy 2 ani si 4 luni. Da sa planga ca vreea in brate, nu e nici ras nici plans.
dar se vede ca are un of. Mi-as dori ca in loc sa ii propun o activitate, sa ne
jucam un joc, ca sa uite de of, mi-as dori sa ii zic fie hai la mami in brate sa iti
dea mami dragoste, fie sa ii zic: scumpa, acum nu te iau in brate, te tin de
mana. Sunt cu tine. Iti ascult of-ul
Offfffincercam sa traim prezentul? mi-e teama ca mai e un pic si o sa mor si pe
patul de moarte o sa imi para rau ca am trait doar din ingrijorari si dorinte, doar
din temeri si dorinta de a repara ceva. Nu trebuie sa repar nimic din ce simte un
copil. Din ce simt eu. Din ce simte nimeni. Ce simtim, aia e bine, aia e prezentul.