Retea strategica de buncare si tuneluri dedesubtul Capitalei

Romulus Cristea
Marti, 27 Decembrie 2005
Aproape ca nu exista oras care sa nu fie brazdat subteran de retele de tuneluri. Despre vechile catacombe si chiar
despre mai recentele buncare si tuneluri existente sub orase precum Bucuresti, Timisoara, Arad, Braila, Galati,
Suceava, Cluj si Focsani exista putine relatari documentare, din pacate o parte din acestea atinse de aripa imaginatiei.
Singurul oras unde s-a facut o cartografiere completa a paienjenisului de tuneluri de sub pamant este Iasiul. Desimea
acestor cai de acces subteran difera de la un oras la altul, traditiile
negustoresti si nu importanta localitatii putand fi criteriul de apreciere. Paradoxal, nu Bucurestiul detine primul loc la
densitatea de tuneluri, ci Braila. Maruntaiele Bucurestiului ascund insa una dintre cele mai celebre, mai lungi si mai
vechi galerii subterane. La fel, este de neintrecut in reteaua de buncare si tuneluri de utilitate strategica militara
contruite in secolul trecut.
Cu caleasca prin catacombe
Istoria catacombelor de sub Bucuresti incepe undeva prin jurul anului 1750. Astfel cai de acces subterane serveau
pentru circulatie intre palate, intre casele
oamenilor bogati, erau locuri unde oamenii isi puteau ascunde bunurile sau se puteau adaposti in vremuri de
restriste. Arhitectul bucurestean Camil Roguski, fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe, dar si la unitatea de
intretinere si decorare a palatelor prezidentiale din perioada ceausista, a fost unul dintre putinii civili care au avut
privilegiul sa vada si sa participe la cartografierea, la construirea si decorarea unor tuneluri secrete din mai multe
localitati: "In acea perioada, populatia Bucurestiului era cat pe ce sa fie evacuata din cauza deselor invazii ale unor
bande, in special turcesti, care navaleau dinspre Raiaua Giurgiuva si Rusciuc. In trei ore de calarie acestiau ajungeau
langa Bucuresti, devastau si plecau. Bucurestiul era inconjurat de codri si avea un diametru de maximum un
kilometru. Oamenii au inceput sa-si sape ascunzatori si tuneluri pentru ei, dar si pentru depozitarea averilor. Cu toate
acestea, Bucurestiul nu a avut o retea bogata de tuneluri subterane precum alte orase cum ar fi Braila (unde
densitatea acestora e maxima si astazi, multe case se prabusesc in urma surparii peretilor tunelurilor). Iasul este un
alt oras cu o retea densa de tuneluri, aici, cu ani in urma efectuandu-se o cartografiere completa la care am si asistat.
Imi aduc aminte cand un coleg a spart un perete zidit al unui tunel central gandindu-se la o mare comoara, insa a fost
dezamagit: a intrat direct in beciurile unui restaurant". In Bucuresti, cel mai mare tunel cunoscut este cel denumit
"Tudor Vladimirescu". Nu a fost construit in vremea lui Vladimirescu, ci mai tarziu. Poarta aceasta denumire
deoarece incepea de langa palat, din preajma bisericii Manastirii Cotroceni, care a fost ocupata, scurta vreme, de
arnautii si soldatii lui Tudor Vladimirescu. Tunelul se termina la fosta Gara Filaret. Pe parcursul timpului s-a mai
prabusit si in el s-au construit crame celebre (de exemplu Crama Razoare, de langa Cotroceni, pe o lungime de 50 de
metri). "Cand l-am vizitat, in anii '70, nu exista strop de infiltratie de apa, era inalt de 5-6 metri, boltit, din caramida
arsa, destul de lat, permitand trecerea a doua vehicule, unul pe langa altul). Cand s-au facut sapaturi pentru Casa
Poporului s-au mai descoperit anumite portiuni. Am mai fost solicitat sa particip, dupa astuparea uneia din gurile
care dadeau in curtea Palatului Cotroceni, la decorarea acestei portiuni cu o minicascada obtinuta prin captarea unui
izvor. Din cate am aflat din arhive, constructia acestui tunel a durat 50-60 de ani si a fost finantat si intretinut de
negustorii bucuresteni", a precizat arhitectul.

Subterane secrete cu multe ramificatii

Lucrarile de sistematizare a Bucurestiului, amenajarea raului Dambovita, constructia metroului au scos la iveala, rand
pe rand, galerii subterane de mult uitate. Tot datorita acestor lucrari, multe dintre tuneluri au fost distruse total sau
partial. In zona Unirii, pe strada Negru Voda a fost descoperit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime
de 1,5 metri, datand se pare din secolul XVI. Ramificatii de tunel pornind din Unirii duc fie pana la Calea Serban
Voda, fie pana la Dealul Mitropoliei (un coridor de circa 400 metri), inspre Dealul Vacarestilor, sau pe langa Vechea
Curte Domneasca. Retele similare exista si in zona vechiului centru istoric (Lipscani, Selari, Smardan, Sfantul
Gheorghe). Sapat la o adancime de peste zece metri, un tunel de circa 350 metri leaga pe sub pamant Curtea Veche,
Hanul lui Manuc si Biserica Domneasca. Si in alte cartiere ale Capitalei (Colentina, Panduri, Dudesti, Baneasa)
paienjenisul subteran este inca de nedescalcit. Pe sub raul Colentina, un tunel leaga Palatul Ghica-Tei de Manastirea
Plumbuita. Biserica Sfantul Ioan Nou si Dambovita sunt subtraversate de o cale de acces cu nenumarate ramificatii pe
mai multe niveluri care leaga fostul Turn al Coltei de Cimitirul Bellu Ortodox. Fostul Han Gabroveni (langa Magazinul
Victoria) era legat prin tuneluri care conduceau spre Biserica Mihai Voda, Pasajul Victoria si Biserica Sf. Gheorghe. O
alta zona brazdata subteran este Parcul Cismigiu-Biserica Schitu Magureanu. Tunelurile erau orientate catre raul
Dambovita si Uranus. In acest perimetru se pare ca au existat si cele mai vechi catacombe, depozite si ascunzatori
datand din vremea lui Vlad Tepes si care au fost distruse cu ocazia amenajarii parcului.
Astupate cu nisip sau transformate in crame
Alte numeroase cai subterane de acces fac legatura intre diverse imobile. Pe strada Batistei (intre Casa Luca - un fost
cazinou si Banca "Marmorosch Blank"), pe strada Aristide Briand (din subsolul unui imobil se poate ajunge pana la
malul Dambovitei), Calea Victoriei (un tunel porneste de langa blocul turn, trece pe sub Dambovita si ajunge undeva
langa sediul actualului IGP) etc. Alt tunel celebru este cel existent sub Piata Victoriei, spre Kiseleff, care pleca de la
palatul unui fost boier, actualul sediu al Clubului Petrolistilor, din Piata Amzei, o cladire frumoasa, in stil gotic, cu
crama. "Zona de sub Piata Romana a tunelului a fost transformata prin anul 1970 in depozit de bauturi alcoolice. Cred
ca se mentine si astazi aceeasi functiune. In perioada regelui Ferdinand, familia regala folosea un tunel care pleca de
sub Palatul Regal (actualul Muzeu National de Arta), din sala cazanelor si iesea direct in Cismigiu, langa Palatul
Stirbei (astazi sediul UNESCO). Prin anul 1981, am fost trimis sa-l reamenajez: a fost zugravit, electrificat, s-au facut
dotari si a fost chiar mochetat. In anul 1989, ni s-a solicitat astuparea acestuia cu nisip, argumentandu-se ca nu era
practic, Ceausescu neutilizandu-l niciodata", a precizat arh. Camil Roguski. Intrarea in tunel a fost zidita, si chiar in
fata acesteia a fost ridicat un monument inchinat Jandarmeriei. Urmele niselor de intrare sunt inca vizibile si astazi.
Cum se "teleporta" Ceausescu
In perioada 1970-1975, Calea Victoriei a fost blocata. Se efectuau lucrari la un tunel care facea legatura intre Comitetul
Central, Muzeul de Arta si Sala Palatului. Arhitectul Roguski isi aminteste ca "era un tunel elegant, foarte bine
realizat, cu toate dotarile necesare. Era astfel construit, cu sursa de apa proprie, incat in cazuri de urgenta se putea
ramane la interior cel putin trei zile fara interventii exterioare. Ceausescu venea de la CC direct in loja de la Sala
Palatului, prin tunel, fara paza, lucru care ii contraria pe multi care nu il vedeau traversand Calea Victoriei. La
Revolutie, soldatii consemnati aici au inceput sa iasa la suprafata si au fost luati drept teroristi. Trebuie cunoscut
faptul ca toate cladirile catalogate strategice din Bucuresti aveau buncare antiatomice sau antiaeriene construite

foarte bine (chiar placate cu placi de plumb)". Buncare de acest gen exista la Ministerul Afacerilor Externe (folosit
pana prin anii '50 ca depozit de valori, pentru decoratii nemtesti si romanesti), Ministerul Apararii Nationale, Palatul
Victoria, Palatul Cotroceni, fostul Comitet Central etc. La Casa Poporului au fost construite doar doua masive buncare
antiatomice si exista o retea de legaturi prin tuneluri spre anumite zone. Arhitectul a refuzat sa ofere alte amanunte,
argumentand ca "anumite persoane ar fi deranjate", multe constituie secrete de stat, dar a subliniat ca exista foarte
multe legende fara fundament legate de aceasta constructie.
"Sub fostul CC exista mai multe cai de acces la nivelul subsolului doi. In decembrie 1989, tunelul care era liber,
accesat cu un lift personal, si care ar fi trebuit sa-i asigure iesirea lui Ceausescu trecea pe sub CC, CC-UTC, Bdul
Magheru, Intercontinental si facea legatura cu tunelurile tehnice de langa statia de metrou Universitate. Nu este un
secret ca majoritatea statiilor de metrou au fost astfel construite incat sa poata fi folosite ca adaposturi antiatomice.
Sub tunelul propriu-zis exista o retea de buncare si tuneluri mai mici, tehnice, care sunt ca un paienjenis sub
Bucuresti. Prin aceste tuneluri se poate circula comod cu un anumit mijloc de transport electric. Se putea ajunge,
urmand paralel traseul metroului, pana la Palatul Primaverii, unde exista un buncar central, de coordonare strategica.
Din acest buncar, legatura era un tunel secret la care a lucrat timp de trei ani, prin anii '80, o echipa de mineri de la
Petrila. Legatura subterana ajungea la o amenajare de langa Lacul Herastrau, unde exista permanent o salupa rapida
pregatita sa-l transporte pe un alt mal si unde astepta o masina cu destinatia Clinceni - aerodrom. Daca Ceausescu
ajungea in subteranele de sub CC, avea posibilitatea sa ajunga foarte usor si rapid in orice punct de la periferia
Capitalei", a precizat Roguski. Conform documentelor de arhiva si marturiilor militarilor, de asigurarea securitatii la
tunelurile din zona CC (adapost pentru conducerea PCR) se pare ca se ocupa direct in acea perioada generalul Ioan
Geoana, seful Apararii Civile, tatal lui Mircea Geoana, actualul presedinte PSD.
Modernizate si finisate conform standardelor sovietice
Nu mai putin de opt tuneluri de fuga si cel putin doua buncare antiatomice, construite si finisate conform
standardelor sovietice, sunt amplasate sub Casa Poporului. Totul este proiectat sa reziste la un cutremur devastator
de chiar 9 grade Richter, la atacuri repetate cu rachete performante si la doua bombe atomice lansate succesiv. Aici
diafragma zidurilor este de 1,4 metri. Ca la vechile forturi militare, tunelurile de fuga sunt legate in jurul Casei
Parlamentului de un alt tunel circular. Sursele de apa sunt obtinute prin saparea unor puturi de mare adancime, de
peste 270 metri, deasupra acestui nivel solul fiind stancos. Tot acest sistem de buncare si tuneluri este in
administrarea armatei si serviciilor de informatii si se gaseste sub cota minus 19 (se ajunge pana la cota minus 27
metri). Cel putin unul dintre buncare are toate dotarile puse la punct, functionale si este captusit cu plumb. Un tunel
de fuga cu o lungime de 60 de metri duce spre fantanile de langa Piata Constitutiei, altul, cu o lungime de 500 metri si
o latime de 3,8 metri, ajunge la statia de metrou Izvor. Cantitatile enorme de precipitatii cazute in acest an au inundat
reteaua de subterane, pompele de evacuare s-au defectat si apa s-a revarsat chiar in statia de metrou, dand batai de
cap autoritatilor locale timp de mai multe zile. Tot din cauza acestor amenajari subterane secrete, locul de fundare al
viitoarei Catedrale a Mantuirii Neamului (situat in apropierea Casei Poporului) a fost mutat cu 100 metri pentru a nu
afecta tunelul administrat de Ministerul Apararii Nationale si care leaga Parlamentul de Palatul Cotroceni.