Parapantismul visul "omului zburator"

Parapantismul reprezinta un sport recreational sau competitiv, practicat cu ajutorul parapantei.

Aceasta face parte din categoria aparatelor de zbor dirijabile usoare si a fost folosita incepand
cu mijlocul anilor '70, de catre alpinistul elvetian Andreas Kuhn, pentru a cobori de pe
varfurile escaladate. Desi o structura relativ lenta, parapanta ofera insa o senzatie foarte libera
de zbor pentru ca nu exista o cabina.
Ea este, de fapt, o aripa cusuta din fibre sintetice (tesatura din nylon sau dacron), formata
dintr-o serie de celule paralele umflate de aer, la care sunt atasate fire subtiri ce sustin pilotul,
fiind prinse de harnasamentul acestuia. Echipamentul este foarte bine construit si, daca este
folosit cu grija, nu cedeaza niciodata. O parapanta obisnuita are 30 de corzi conectate la
coloane si fiecare dintre ele este atat de rezistenta incat poate sustine intreaga greutate a
pilotului. Desi intra in categoria sporturilor extreme, parapantismul este un sport foarte sigur,
in care siguranta este direct proportionala cu indemanarea si simtul pilotului, aproape toate
accidentele de zbor cu parapanta fiind datorate erorilor de pilotaj.
Lansarea se face prin coborarea unei pante in viteza, contra curentului, pana cand voalura se
umfla si ridica parapantistul de la sol. Fluxul de aer este mai puternic pe suprafata superioara
a parapantei, unde se creaza forta ascensionala, iar pe suprafata inferioara se creeaza tensiune
cu un flux de aer mai lent. Manevrarea parapantei se face prin reglarea formei cu ajutorul
sistemului de sfoara, numit sistemul trim. Viteza trim este viteza de baza a parapantei fata de
viteza aerului, fara sa fi miscat sforile reglatoare. La aterizare se folosesc franele, care scad
forta ascensionala si manevreaza parapanta spre stanga si spre dreapta.
Zborurile cu parapanta pot fi de mai multe tipuri de initiere, planat, dinamic la panta,
termodinamic, de durata, pentru castig de inaltime, de distanta, in dubla comanda de instruire
si agrement etc., iar practicantii trebuie sa fie pregatiti teoretic, apti din punct de vedere
medical, sa aiba asigurata odihna si hrana inainte de zbor, sa nu participe la zbor solitari, ci cu
minim inca doua persoane care cunosc locul decolarii si zona de zbor, sa poarte casca si alte
accesorii de protectie. Exista si parapantism acro, a carui esenta o constituie manevrele
acrobatice executate in aer (de aici si denumirea), intr-un mod cat se poate de spectaculos. Din
motive de siguranta, acestea sunt organizate deasupra unor lacuri.
Pilotul de parapanta este responsabil pentru zbor, asa ca trebuie sa fie constient de pericolele
vremii. Turbulentele reprezinta dusmanul nr.1 al zborului cu parapanta. Vanturile intense cresc

efectul turbulentei mecanice, iar conditiile de furtuna fac decolarile si aterizarile periculoase si
cresc sansele de prabusire in timpul zborului. Decolarile cu vant din spate trebuie evitate, la
fel cele pe ploaie sau zapada. Deoarece parapanta este facuta din material tesut ce absoarbe
umezeala, iar greutatea unei aripi este critica pentru performanta acesteia, zborul poate fi oprit
in orice moment.
In Romania, cele mai indicate zone pentru parapantism sunt: Masivul Postavaru Poiana
Brasov (altitudine 1.690 m), Bunloc (altitudine 1.172 m), Dealul Lempes (altitudine 650 m) propice pentru antrenament si performanta, cu foarte bune posibitati de zbor in dinamic si
distanta, Dealurile Lipovei. Cursuri si zboruri cu parapanta pot fi efectuate cu ajutorul a
diverse asociatii: Asociatia Sportiva de Zbor cu Parapanta, Asociatia Sportiva de Zbor cu
Parapanta Cumullus, Asociatia Aripi Romanesti, Asociatia de Zbor Liber din Romania.