Virus herpetic I/virus herpetic II: Anticorpi

IgG si IgM
Descriere
Virusul herpes simplex (HSV) este un virus stravechi si ubicuitar, fiind implicat la om in producerea de
infectii acute si recurente. Transmiterea se face prin contactul apropiat cu persoanele infectate.
Virusul patrunde in mucoase (oculare, orale si genitale) si se replica local. Evolutia clinica a infectiei
este variabila, iar simptomele pot fi uneori minime si trec neobservate. Principalele semne si simptome
sunt reprezentate de eruptii bucale si cutanate, leziuni ale tractului genital si herpes neonatal. La un
procent redus din indivizii afectati virusul poate patrunde in ganglionul radacinii senzitive a nervilor si
determina
infectii
recurente.
Virusul herpetic constituie de asemenea o cauza obisnuita de infectii la pacientii imunodeprimati
(neoplazici,
HIV-pozitivi).
In 1960 s-a descoperit ca exista doua tipuri distincte de virus herpetic: HSV I si HSV II. HSV I este
asociat in principal cu infectii oculare si orale, in timp ce HSV II determina leziuni genitale.
Ambele virusuri raman intr-o stare latenta si pot fi reactivate in cursul sarcinii. Infectia primara a
gravidei cu HSV II se manifesta prin leziuni veziculare dureroase la locul inocularii. Totusi, exista situatii
in care boala poate ramane subclinica, mai ales la gravidele care au venit anterior in contact cu HSV I.
Se considera ca frecventa infectiilor congenitale cu HSV II este de 1 la 2000-5000 nasteri. In cele mai
multe cazuri infectia se transmite intrapartum, la trecerea fatului prin canalul cervical. Transmiterea
infectiei in primele saptamani de sarcina se poate asocia cu pierderea sarcinii. Infectiile dezvoltate mai
tarziu pot determina microcefalie sau hidrancefalie si leziuni oculare (microftalmie, keratoconjunctivita
si retinita). Au fost descrise defecte atat in cazul infectiei primare cat si in cea reactivata.
Screening-ul pentru HSV IgG se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infectie.
Testul serologic poate identifica expunerea materna dar nu poate diferentia prezenta bolii active de
portajul asimptomatic al virusului si nici nu are valoare predictiva asupra riscului de transmitere a
infectiei prepartum sau intrapartum. Recomandarile actuale indica operatia cezariana doar la gravidele
care
au
leziuni
active
in
momentul
nasterii.
Determinarea anticorpilor fata de virusul herpetic este larg utilizata in centrele de transplant la
donatorii
si
primitorii
de
maduva
osoasa.
Depistarea anticorpilor de tip IgM este utila pentru confirmarea unei infectii active; are semnificatie
clinica
in
special
in
diagnosticul
infectiei
neonatale
si
a
encefalitei
herpetice.
Anticorpii anti HSV tip IgG sunt in mod normal absenti (negativi). Persoanele infectate cu HSV
I sau II pot sa nu prezinte niveluri detectabile de anticorpi IgG in stadiile precoce ale infectiei. Anticorpii
IgG incep sa creasca la 1-2 saptamani dupa infectia primara, ating un maxim in 6-8 saptamani, dupa
care scad progresiv. Nivelurile de anticorpi pot fi foarte scazute sau nedetectabile in perioadele dintre
reactivari; in aceste situatii se pot obtine rezultate negative chiar in prezenta unei expuneri anterioare
la virus. Reactivarile virusului pot sa nu determine niveluri detectabile de anticorpi IgG. Pentru
determinarea unei seroconversii (din negativ in pozitiv) se vor recolta doua probe de sange la un
interval de 2-3 saptamani, in faza acuta si cea de convalescenta a bolii. Proba din faza acuta trebuie
pastrata si testata in paralel cu proba din faza de convalescenta.

Recomandari
Recomandari pentru determinarea anticorpilor IgG si IgM:
- screening-ul pentru HSV IgG se face doar la gravidele care au factori de risc crescut pentru infectie;
- determinarea anticorpilor fata de virusul herpetic este larg utilizata in centrele de transplant la
donatorii si primitorii de maduva osoasa;
- depistarea anticorpilor de tip IgM este utila pentru confirmarea unei infectii active; are semnificatie
clinica in special in diagnosticul infectiei neonatale si a encefalitei herpetice.

Pregatire pacient
Se recolteaza fara o pregatire prealabila.

Metoda
se foloseste metoda imunoenzimatica cu detectie prin chemiluminiscenta pentru anticorpii IgG; ELISA pentru
anticorpii IgM.

Pentru cadre medicale

Specimen
Recipient
Prelucrare

recoltat de

recoltare -

necesara

Volum

proba -

Cauze

de

minim

vacutainer

dupa
1mL

sange
fara

recoltare ser

respingere

(pentru
a

anticoagulant
se

separa

determinarea
probei -

venos.
cu/fara

serul

ambelor

gel

prin
tipuri

specimen

separator.
centrifugare.

de

anticorpi).
hemolizat.

Stabilitate proba - serul separat este stabil cateva ore la temperatura camerei; 4 zile la 2-8
C ; o perioada mai indelungata la 20 C. Centrifugati specimenele decongelate si utilizati
supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata.

http://www.sfatulmedicului.ro/analize/virus-herpetic-i-virus-herpetic-ii-anticorpi-igg-si-igm_386