UNIVERSITATEA DANUBIUS

FACULTATEA DE DREPT
DREPT ADMINISTRATIV
SEMESTRUL I
TEMA II
ROTARU CRISTIAN IOAN
SUBIECT
1.

Analizeaz rspunderea politic i juridic a Preedintelui Romniei.

2.

Rezum ntr-o pagin caracteristicile autonomiei locale.

REZOLVARE

1.

Analizeaz rspunderea politic i juridic a Preedintelui Romniei.

In general literatura juridica considera ca raspunderea Presedintelui poate fi

politica sau juridica.

Raspunderea politica definita ca o raspundere administrativ disciplinara de
profesorul Antonie Iorgovan presupune:
a) raspunderea Presedintelui fata de alegatori;
b) suspendarea din functie urmata de demiterea Presedintelui
Conform art. 95 alin. 1 din Constitutie suspendarea Presedintelui Romaniei
intervine in cazul savarsirii, de catre acesta a unor fapte grave, prin care se incalca
prevederile constitutionale. Insa, sintagma de fapte grave, nu este lamurita in textul
constitutional, ceea ce inseamna ca intelesul acesteia este lasat la aprecierea, chiar
discretionara, a initiatorului propunerii de suspendare.
Suspendarea poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si
senatorilor, luati impreuna si trebuie adusa neintarziat la cunostinta Presedintelui.
De asemenea, potrivit art. 95 alin. 1 si art. 146 lit. h din Constitutie, Curtea
Constitutionala trebuie consultata, dand un aviz consultativ, la propunerea de
suspendare din functie a Presedintelui Romaniei.
Daca doreste, Presedintele, poate oferi Parlamentului, intrunit in sedinta comuna,
explicatii cu privire la faptele ce i se imputa, dupa care se trece la vot. Propunerea de

suspendare din functie, pentru a fi aprobata, are nevoie de votul majoritatii deputatilor
si senatorilor. O data aprobata propunerea, se instaleaza interimatul functiei de
Presedinte, care presupune ca prerogativele functiei vor fi indeplinite temporar, fie de
presedintele Senatului, fie de presedintele Camerei Deputatilor, care la randul lor
raspund politic si juridic, conform art. 95 si 97 din Constitutie.
Suspendarea din functie a Presedintelui nu este altceva, in acest caz, decat o
procedura prealabila, obligatorie, care presupune aducerea la cunostinta a faptelor grave
prin care s-au incalcat prevederile constitutionale de catre acesta.
Demiterea propriu-zisa, ca sanctiune politica si juridica, are loc numai daca
Parlamentul, prin hotararea sa, organizeaza un referendum national, in conditiile
prevazute de Legea nr. 3/2000, iar propunerea intruneste votul majoritatii cetatenilor
inscrisi pe listele electorale (art. 10 din Legea nr. 3/2000). Masura demiterii din functie
a Presedintelui Romaniei intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, a hotararii Curtii Constitutionale de confirmare a rezultatelor
referendumului national (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 3/2000).
Raspunderea juridica a Presedintelui pleaca de la premisa ca desi acesta nu
raspunde penal si civil pentru actele juridice si operatiunile tehnico-materiale savarsite
sau opiniile exprimate in exercitarea functiei sale,totusi, potrivit art. 96 din Constitutie,
se instituie in sarcina Parlamentului un control de sesizare, potrivit caruia, Camera
Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot hotari punerea sub acuzare a acestuia,
pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul senatorilor si
deputatilor. De la data punerii sub acuzare si pana la data demiterii Presedintele este
suspendat de drept. Competenta materiala de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie
si Justitie, in conditiile legii (art. 96 alin. 4).
In primul rand, este de observat, fata de textul constitutional, ca legiuitorul
roman a redus aceasta raspundere juridica numai la raspunderea penala, si aceasta
numai pentru inalta tradare, in rest mentinand intacta imunitatea penala, civila si
contraventionala a Presedintelui pentru faptele legate de exercitarea prerogativelor
functiei. Prin dispozitia expresa a art. 84 alin. 2 din Constitutie, se aplica regula
statornicita de Constitutia revizuita in art. 72 alin. 1, dar atat. Ceea ce inseamna ca

legiuitorul constituant nu a vrut sa extinda si celelalte dispozitii referitoare la

Parlament, si Presedintelui.
In al doilea rand, este de observat ca aceasta raspundere este preluata, intocmai,
din Constitutia Frantei din 4 octombrie 1958. Potrivit art. 68 din Constitutia Frantei,
Presedintele Republicii nu este responsabil de actiunile sale intreprinse in exercitiul
functiei decat in caz de inalta tradare. El nu poate fi pus sub acuzare decat de cele doua
Camere, care hotarasc prin vot identic, intr-o sedinta publica, cu majoritate absoluta a
membrilor lor. Presedintele este judecat de Inalta Curte de Justitie.
In al treilea rand, este de observat ca competenta de a stabili daca Presedintele
raspunde sau nu penal, revine numai Inaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 96 alin. 2
din Constitutie) in prima si ultima instanta. Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 din 22
noiembrie 1984 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, orice persoana, declarata vinovata
de o infractiune, are dreptul la doua grade de jurisdictie, mai putin cel ce a fost judecat
in prima instanta de cea mai inalta jurisdictie.
Prin decizia Consiliului Constitutional din Franta din 22 ianuarie 1999 s-a
hotarat ca raspunderea penala a Presedintelui Republicii nu poate fi stabilita decat de
Curtea Suprema de Justitie.
In al patrulea rand, este de observat ca aceasta competenta se limiteaza numai la
fapte savarsite in timpul mandatului sau de Presedinte si in legatura cu functia sa.
Justitia franceza, obligata sa se pronunte asupra competentei sale de a instrumenta
cazurile in care Presedintele Republicii Franceze a fost implicat inainte, de a-si prelua
mandatul, a recurs la o decizie a Consiliului Constitutional din octombrie 2000 prin care
se statua ca orice urmarire penala in fata instantelor obisnuite de drept comun se
suspenda pe perioada exercitarii mandatului prezidential.
Infractiunea de inalta tradare este incriminata ca atare prin art. 96 (textul
introdus dupa revizuirea Constitutiei) din Constitutia Romaniei si constituie o varianta
in forma calificata si agravanta a infractiunii de tradare prevazute in art. 155-157 din
Codul penal. Aceasta infractiune de inalta tradare are un subiect calificat, care este
exclusiv numai Presedintele Romaniei si poate fi savarsita numai cat timp autorul
indeplineste functia ce atrage caracterizarea ei ca infractiune.

In literatura juridica s-a exprimat opinia ca aceasta infractiune este autonoma,

distincta de infractiunea de tradare prevazuta de Codul penal si ca Parlamentul este
dator sa-si motiveze hotararea, definind elementele constitutive ale faptei dedusa
judecatii, sub conditia admiterii acestei motivari de catre Inalta Curte de Casatie si
Justitie.
In opinia noastra, aceasta parere este excesiva, incalcand principiul nullum
crimen sine lege, nula poena sine lege. Chiar daca aceasta infractiune este incriminata
in Constitutie, ea nu poate avea un caracter autonom, cu atat mai mult cu cat ea trebuie
sa prevada si o sanctiune. In consecinta, o astfel de abordare a problemei are o scapare,
atata timp cat infractiunea, pe langa faptul ca nu este descrisa in elementele ei
componente obligatorii nu are nici o sanctiune. Ca atare, apare rational, ca in momentul
analizei existentei infractiunii sa se fixeze ca puncte de referinta elementele infractiunii
de tradare prevazuta in Codul penal (obiect, subiect, latura obiectiva si latura
subiectiva), iar pentru agravanta sa se ia in considerare dispozitiile art. 96 din
Constitutie. Astfel, o data ce infractiunea nu este determinata ca atare, printr-o lege, fie
ea constitutionala, ea nu poate avea drept urmare pedepsirea persoanei vinovate, o data
ce faptele sale nu au fost incriminate ca ilicite. Singurul temei al raspunderii juridice
penale este infractiunea.
Este adevarat ca in aplicarea art. 96 din Constitutie, in Regulamentul sedintelor
comune ale Camerelor s-a explicitat ca procedura de punere sub acuzare a Presedintelui
se declanseaza numai pe baza unei cereri semnate de cel putin o treime din numarul
deputatilor si senatorilor, iar cererea trebuie sa cuprinda descrierea faptelor care sunt
imputate si incadrarea lor juridica, dar aceasta nu schimba cu nimic faptul ca in realitate
nu este stabilit cadrul juridic ilicit al faptelor care ar cadea sub incidenta acestei
infractiuni.
In aceeasi ordine de idei, este de discutat daca nu cumva Parlamentul, in
hotararea sa de punere sub acuzare, prin descrierea faptei, incrimineaza retroactiv ca
infractiuni (poate fi o razbunare politica), fapte care in alte imprejurari nu ar putea
duce, implicit, la sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Daca, in art. 73 lit. h din
Constitutie se stabileste ca infractiunile si pedepsele, regimul executarii acestora se
stabileste prin lege organica, cu atat mai mult, o astfel de incriminare, din ratiunile

aratate, trebuie sa fie cuprinse intr-o lege si nu lasata la discretia unui Parlament, mai
mult sau mai putin binevoitor. In actuala concepere a acestei infractiuni, in opinia
noastra, nici un Presedinte nu va raspunde penal pentru infractiunea de inalta tradare.O
alta problema care suscita discutii este modul de sesizare al Inaltei Curti de casatie si
Justitie.
In literatura juridica s-a sustinut ca hotararea Parlamentului de punere sub
acuzare a Presedintelui Republicii, nu este suficienta pentru Inalta Curte de Casatie si
Justitie in a se considera legal sesizata. Potrivit acestei opinii, punerea sub acuzare ar
trebui sa se transmita Parchetului General, care in conditiile legii de procedura penala,
respectiv prin rechizitoriu, va sesiza instanta competenta Inalta Curte de Casatie si
Justitie. Ca atare, se sustine in aceasta opinie, ca votul Parlamentului nu are decat
semnificatia sesizarii Parchetului General, dar el nu poate constitui obligatie juridica,
sub aspectul existentei faptei penale. Nu este exclus ca Parchetul General sa ajunga la
concluzia ca acuzatia de inalta tradare, nu se poate concretiza si intr-o acuzatie strict
tehnico-juridica, de savarsire a unei infractiuni, ceea ce ar avea drept efect, scoaterea
Presedintelui de sub urmarire penala. Aceasta opinie s-a spus in literatura juridica
are rolul de a reduce efectele juridice ale institutiei punerii sub acuzare de catre
Parlament la dimensiunea unui simplu denunt penal, caruia Parchetul este liber sa-i dea
sau nu curs.
Fata de cele de mai sus, este discutabil daca Parlamentul mai are obligatia sa
sesizeze Procurorul General, pentru ca acesta la randul sau sa inceapa urmarirea penala,
sa puna in miscare actiunea penala si prin rechizitoriu sa dispuna trimiterea in judecata
in calitate de inculpat a Presedintelui. In opinia noastra legiuitorul constituant, cand a
folosit notiunea de "punere sun acuzare" a inteles ca Parlamentul, prin propria cercetare
si dand dovada de bona fides, se substituie oricarui organ de cercetare penala sau de
urmarire penala si prin urmare hotararea adunarii legislative echivaleaza cu punerea in
miscare a actiunii penale,

avand rolul rechizitoriului, sesizand instanta suprema,

deoarece este o procedura speciala, stabilita printr-o lege speciala (punerea sub
acuzare), care se sustrage regulilor generale si de drept comun in materia procesului
penal.

Chiar daca acceptam ideea ca sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie trebuie
sa se faca prin rechizitoriu de catre Procurorul General, de asemenea, nu credem ca
suntem in prezenta unui denunt penal, facut in conditiile art. 221 si urm. Cod proc. pen.
O data sesizat cu faptele, procurorul nu mai are libertatea sa aprecieze asupra
vinovatiei, el nu mai poate opera cu institutii ca neinceperea urmaririi penale, incetarea
urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala. El va proceda pur si simplu la
punerea in miscare a actiunii penale si va emite rechizitoriul. Procurorul General este
mai degraba un organ subordonat executivului, astfel incat ar fi foarte greu sa i se
recunoasca un drept de a cenzura hotararile Parlamentului, fara a incalca principiul
separatiei puterilor statului si fara riscul de a diminua insasi semnificatia actului, de
punere sub acuzare a Presedintelui Republicii.
De abia Inalta Curte de Casatie si Justitie, care judeca in sectiile unite va putea
pronunta orice solutie, de condamnare, achitare sau sa dispuna incetarea procesului
penal.La data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, Presedintele Republicii
este demis de drept (art. 96 alin. 3 Constitutie).
De asemenea, in literatura juridica s-a mai ridicat problema daca Presedintele
Republicii, in perioada mandatului sau, poate sa fie chemat ca martor in fata instantelor
judecatoresti sau a comisiilor de ancheta parlamentara. Desi dispozitiile constitutionale
referitoare la imunitatea Presedintelui au un caracter exceptional si sunt de stricta
interpretare, aceasta nu impiedica cu nimic ca acesta, si cat timp este in functie, sa fie
ascultat ca martor, cu conditia, ca faptele pentru care este intrebat sa nu aiba nimic
comun cu prerogativele pe care le exercita. Aceeasi problema s-a ridicat si in Franta,
unde, dintr-un punct de vedere, s-a exprimat opinia ca magistratii au competenta de a-l
audia pe Presedinte in calitate de martor asistat pentru fapte ce au avut loc inainte de
inceperea mandatului, si un alt punct de vedere, care considera ca judecatorii nu au
competenta sa judece actele de instrumentare care vizeaza Presedintele in exercitiu al
Republicii, cu atat mai mult cu cat se apreciaza ca statutul martorului asistat este
asimilabil cu o actiune de urmarire.
Persoana careia i-a incetat calitatea de sef al statului roman, ca urmare a
savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat definitiv sau ca urmare a
demiterii din functie prin referendum, nu poate beneficia de facilitatile conferite prin

Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de
sef al statului roman (folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, o indemnizatie
lunara, paza si protectie, folosinta gratuita a unui autoturism).
2.Rezum ntr-o pagin caracteristicile autonomiei locale.
Conceptul de autonomie locala este consacrat n Legea nr. 215/2001,art. 3,alin. (1),care
stabileste de lege lata: Prin autonomie locala se nteleg dreptul si capacitatea efectiva a
autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si gestiona,n numele si interesul
colectivitatilor locale pe care le reprezinta,treburile publice,n conditiile legii.Pandantul
acestui acestui concept,fara de care autonomia legala n-ar fi decat o sintagma fara
acoperire,este principiul descentralizarii administrative,consacrat n detaliu de Lega cadru a
descentralizarii nr. 195/2006,care a abrogat fosta Lege cadru a descentralizarii nr.
339/2004.Descentralizarea conduce n practica la autonomia si reciproc autonomia ar fi de
neconceput n absenta unui vector descentralizator.
Pe fundalul conferit de Uniunea Europeana,art. 3 al Cartei europene pentru autonomie
locala prevede ca Prin autonomie locala se nteleg dreptul i capacitatea efectiva pentru
colectivitatile locale sa reglementeze si sa administreze n cadrul legii,sub propria lor
raspundere si n favoarea populatiei respective,o parte importanta din treburile publice. Este
adevarat ca legiuitorul roman a dat un inteles chiar mai larg acestui concept,in sensul ca se
precizeaza dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a
solutiona si de a gestiona treburile publice si nu doar o parte a lor,insa nu trebuie uitat ca
autonomia locala nu este si nu poate fi absoluta, oricat de largit ar fi continutul ei.
Exercitarea autonomiei locale n practic este fcut de ctre aleii locali (consilii locale
i primari, consilii judeene i preedinii acestora), iar criteriul implementrii ei este votul
universal, egal, direct, secret i liber exprimat. Astfel, cei care exercit autonomia local sunt
ntotdeauna cetenii familiarizai cu unitatea administrativ-teritorial din care provin i
pecare o reprezint, membri ai colectivitii locale.
Dimensiunile pe care se axeaz autonomia local sunt cele trei evideniate de doctrin:
organizatoric, funcional i gestionar. La nivel organizatoric, autonomia local se
manifest prin alegerea autoritilor administraiei publice locale de ctre colectivitatea local
cu drept de vot. La nivel funcional, autoritile administraiei publice pot rezolva toate
problemele de interes local, competenele lor fiind limitate doar de competenele altor

autoriti publice. La nivel financiar, unitile administrativ teritoriale au dreptul la resurse

financiare proprii, potrivit principiului asigurrii resurselor corespunztoare competenelor
transferate.
Una din expresiile autonomiei locale este constituit de asociaiile de dezvoltare
intercomunitar, constituite n vederea realizrii n comun a unor proiecte de dezvoltare de
interes local sau regional ori furnizarea n comun a unor servicii publice. Tot ca aplicaie a
conceptului de autonomie local notm raporturile dintre autoritile administraiei publice
locale din comune, orae i municipii pe de o parte, i autoritile administraiei publice de la
nivel judeean pe de alt parte. Practic, vorbim despre jonciunea principiului descentralizrii,
reprezentat de primele entiti, cu cel al deconcentrrii, reprezentat de ultimele. Dac
autoritile administraiei publice de la nivel judeean ar exercita controlul ierarhic asupra
aleilor locali, autonomia local s-ar vedea serios ngrdit, dei nu cu totul desfiinat.
Legiuitorul a gsit o soluie subtil, evitnd acest conflict, prin menionarea inexistenei
raporturilor de subordonare i instituirea principiilor autonomiei, legalitii, responsabilitii,
cooperrii i solidaritii n rezolvarea problemelor ntregului jude. Pe de alt parte, dac
autoritile deconcentrate nu ar fi putut exercita tutela administrativ asupra aleilor locali,
ideea de colaborare ar fi avut la rndul ei de suferit.
O alt aplicatie a autonomiei locale este dreptul unitilor administrativ-teritoriale de a
coopera i de a se asocia cu uniti administrativ-teritoriale din strinatate, n condiiile legii,
prin hotrri ale consiliilor locale sau consiliilor judeene, dup caz. Avem n vedere n acest
caz att nelegerile de cooperare transfrontalier cu structuri similare din rile vecine, ct i
cooperarea cu uniti administrativ-teritoriale din strintate (nfrirea) i aderarea la o
asociaie internaional a unitilor administrativ-teritoriale din strintate. Practic, toate
structurile de asociere, bazate pe logica proximitii i a coexistenei intereselor comune, fie
pe alte afiniti, au n comun voina colectivitilor locale de ameliorare a condiiei lor i sunt
rodul unei cunoateri a circumstanelor pe care puterea central nu o poate obine deloc, sau
cu greu.
n cele din urm, un alt aspect care concretizeaz conceptul de autonomie local este
dreptul consiliilor locale de a implica unitatea administrativ-teritorial n iniiative de
prestare a serviciilor publice i de utilitate public, n interesul colectivitilor locale pe care
le reprezint.