UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREP SI ADMINISTRATIE PUBLICA

LUCRARE DE LICEN

PUTEREA DE STAT

Coordonator tiinific
Lect. univ. dr. MADESCU LIONELA
Absolvent:
BERCEANU FLORIN DANIEL

2013

CUPRINS

INTRODUCERE
..................................................................3

CAPITOLUL I SCURT ISTORIC SI PRINCIPALELE TRASATURI ALE PUTERII

1.1 Noiunea de putere....................................................................................
1.2 Teoriile cu privire la legitimitatea puterii..................................................
1.3 Trsturile generale ale puterii organizate statal.......................................
1.4 Relaia stat putere de stat........................................................................
1.5 Puterea de stat este o putere politic.........................................................
1.6 Evolutia ideilor despre actul politic si natura puterii................................
CAPITOLUL II

SEPARAREA PUTERILOR N STAT

2.1 Originile teoriei separaiei puterilor......................................................

2.2 Teoria clasic a separaiei puterilor.......................................................
2.3 Principiul separaiei puterilor n stat.....................................................
2.4 Evoluia explicaiilor privind separaia/echilibrul puterilor n stat.......
2.5....................................................
CAPITOLUL III FUNCIONALITATEA PRINCIPIULUI SEPARAIEI PUTERILOR IN
ROMANIA
3.1

INTRODUCERE
Categoria de putere, n mod deosebit cea de putere politic, a constituit i constituie
obiectul de cercetare a tuturor disciplinelor teoretice cu caracter politic. Dreptul constituional
ca tiin politic i juridic n acelai timp, nu numai c nu poate ocoli, dar nici nu poate fi
imaginat fr acest mare capitol referitor la puterea politic la modul n care aceasta ia natere
i se realizeaz potrivit dispoziiilor normative i a tradiiilor unui popor, ale unei societi.
Numai c aceast tiin nu cerceteaz ntreaga problematic a statului, a puterii politice n
general. Foarte multe probleme referitoare la stat sunt analizate de alte ramuri ale tiinelor
politice, precum teoria general a statului, istoria ideilor politice, filosofia politic, sociologia
politic etc.
n aceast lucrare mi-am propus ca obiectiv clarificarea conceptelor de putere politic
statal, a elementelor i funciilor sale, a structurii de stat i formele de guvernare, a
organizrii conducerii societii potrivit principiilor separaiei puterilor n stat i a analizei ct
mai complete a modului de organizare i realizare a puterii ntr-un anume stat.

CAPITOLUL I
SCURT ISTORIC SI PRINCIPALELE TRASATURI ALE PUTERII
1.1 Noiunea de putere
Putere1 (lat. potestas putere, abilitate) abilitate sau drept de a face ceva, capacitate
de a impune propria voin sau de a exercita autoritatea asupra altora. Puterea poate fi de
diferite tipuri: politic, legislativ, judectoreasc, spiritual etc.
Puterea este, n principal, un fenomen politic, cea mai important component a
instituiilor politice. n acest sens, ea este folosit pentru meninerea i consolidarea unei
anumite ordini sociale, pentru asigurarea funcionrii tuturor instituiilor sociale, pentru
meninerea coeziunii sociale, pentru controlul comportamentului cetenilor i prevenirea
comportamentelor nedorite.
n ceea ce priveste fenomenul puterii, a suscitat un interes constant,dar si vii si
indelungi dezbateri i controverse n rndul specialitilor din domeniul tiinelor politice,
materializate n abordri teoretice diverse, pe msura importanei sale n societate. Faptul ca
nu putine au fost marcate de ambiguitatea caracteristic puterii arta Karl Loewenstein n
lucrarea Puterea politic i procesul guvernamental (Chicago, 1957): Noi tim sau credem
c tim ceea ce face puterea, dar suntem incapabili de a-i defini substana i esena sa. n
acelai context, Julien Freund releva n Esena politicului (Paris, 1965): Unde se afl
puterea? Este greu de a determina cu precizie. Ea este n sindicate, n pres, saloane, partide,
asociaii de toate felurile, n academii i n laboratoare tehnice i tiinifice, ea este i n
guvern .
Keith Dowding in prefaa la lucrarea sa intitulat Puterea, a facut referire la
existenta unor curente de gndire, care abordeaz puterea ntr-o manier elitist (care
consider c, n ciuda structurilor democratice, puterea este deinut, n mare msur, de o
minoritate format din cei cu vechime n funcii politice sau de grupuri cu interese birocratice
i de afaceri), fie pluralist (potrivit creia elitele au un rol important, dar nu neaprat decisiv,
n exercitarea puterii, fiind influenate, n procesul decizional, de fenomenul de grup), nici
unul dintre acestea nereuind s-i apropie recunoaterea unanim a comunitii tiinifice.4
Puterea este un fenomen esenialmente social. Ea nu poate fi conceput n afara
societii, ea nu se poate manifesta dect prin intermediul relaiilor sociale.
_________________
Termenul de putere provine din limba latina, unde potere avea semnificatia de a

putea, a fi
capabil, din care au derivat substantivele potentia- capacitatea unei persoane sau unui lucru de a-l
afecta pe altul- si potestas-putere,stapanire cu o conotaie dominant social, politic, care fcea
referire la aptitudinile deosebite ale celor care comunicau i acionau mpreun .
2
Ioan Mihilescu , Sociologie general. Concepte fundamentale i studii de caz, Editura Universitii
din Bucureti, 2000, p. 230.
3
Apud Virgil Mgureanu, Puterea politic, Editura Politic, Bucureti, 1979, p. 104-105.
4
Keith Dowding, Puterea, Editura Du Style, Bucureti, 1998, p. 29.

1.2 Teoriile cu privire la legitimitatea puterii

Acea putere suveran apare odat cu statul. Exista mai multe teorii privind legitimitatea
puterii.
Originea divin a puterii a aprut pentru a justifica imposibilitatea nelegerii i
argumentrii puterii. Deintorii puterii era Dumnezeu, mpratul Japoniei fiind numit fiul
Soarelui .
Teoria care justific existena statului din familie este cea patriarhal, n timp ce teoria
patrimonial susine c statul a luat fiin din dreptul de proprietate asupra pmntului.
Teoria contractualist, este susinut mai ales de J.J. Russeau, T. Hobbes i J. Locke i
motiveaz existena statului i a puterii sale printr-un pact de nesupunere a celor muli fa
de rege, care le garanteaz un minim de libertate.
Teoria violenei susine c statul este rezultatul unui impuls din afar, al cultului forei
i al spaiului vital.
Teoria juridic a statului-naiune susine c statul este personificarea juridic a unei
naiuni.
Susintorii acestei teorii (Einstein, Carre de Malberg, Jellinek, Laband) rein diferii
factori pentru definirea unei naiuni. Astfel, concepia german insist pe factorii materiali i
spirituali, concepia francez reine elementele subiective (sentimentele spirituale ce leag
membrii colectivitii, dorina de a tri mpreun).
Aceast teorie a fost infirmat de realitatea istoric. n Italia i Germania naiunea a
precedat formarea statului, iar n SUA statul a luat fiin naintea naiunii.
Marx a fcut critica Statului, definit ca domnie a competenei i care realizeaz
interesul general dincolo de contradiciile sistemului nevoilor, transformnd individul n
cetean. Statul este de fapt un produs al clasei dominante economic i care justific
dominaia prin autoritatea legilor i a sistemului politic (critica filozofiei dreptului a lui
Hegel).
Se confund astfel statul cu realitatea sa istoric, statul cu puterea politic ori
guvernamental, ignorndu-se eforturile fcute de J.J. Russeau pentru a defini politic natura
regimului democratic.
Teoria sociologic susinut de Jean Duguit, afirm c de fapt statul este un fapt istoric,
grupul impunndu-i voina sa celorlali membri ai societii.
Viata politica si problemele politicii fac obiectul studiului mai multor discipline: teoria
politica , teoria sistemelor politice comparate,teoria

relatiilor internationale, geopolitica,

politologia, filozofia politica, istoria relatiilor, doctrinele politice, analiza politica, sociologia
politica,antropologia politica,psihologia politica,teoria politica a lumii etc.

Politica este o lupta pentru putere, afirma Hans Morgenthau intr-o carte clasica
(Scientific Man versus Power Politics). Numeroasele prezentari ale politicului ca sfera a
probemelor guvernarii (conducerii politice) fac, si ele, parte din aceasta categorie de
interpretari daca prin guvernare se intelege control si dominatie. (In acelasi timp, guvernarea
poate fi inteleasa ca activitate de organizare,ceea ce trimite la persectiva mentionata anterior).
1.3 Trsturile generale ale puterii organizate statal
Trsturile generale ale puterii de stat se refera la acele caractere menite ca prin
gruparea lor intr-o notiune sa diferentieze puterea de stat de oricare altfel de fenomen.
Trsturile generale ale puterii de stat cuprinse in doctrina sunt urmaoarele: caracterul de
putere; puterea de constrngere; puterea social; puterea de a exprima i realiza voina cu
voin de stat; caracterul organizat; suveranitate.
1. Caracterul de putere, const n aceea c puterea este o putin efectiv de a exprima i
realiza voina ca voin obligatorie pentru ntreaga societate.
2. Puterea de stat este o putere de constrngere, i const n folosirea de ctre guvernani
a unui ntreg arsenal de mijloace atunci cnd voina de stat nu este respectat de bun
voie. Elementul constrngere este definitoriu pentru putere ca putere de stat deoarece,
n momentul n care dispare constrngerea dispare chiar statul.
3. Caracterul social al puterii, explic apariia sa, coninutul i funciile sale. Puterea
organizat statal a aprut ca putere a unor fore sociale ( grupuri, clase) i a fost
folosit la consacrarea i protejarea intereselor acestora.
4. Puterea de stat este puterea de a exprima i realiza voina guvernanilor ca voin gen
eral obligatorie, trstur care exprim raiunea de a fi a puterii organizate statal. Trebuie
subliniat c voina indivizilor, grupurilor sociale, poporului, naiunii, exprimat prin lege nu
este o sum aritmetic, n lege sunt exprimate interesele fundamentale ale categoriei
guvernanilor. Raportul lege voin este n direct legtur cu caracterul democratic al
statului.
5. Caracterul organizat al puterii statale, asigur ca puterea de stat s existe numai ca
putere organizat sub forma unui aparat, mecanisme, autoritii, puteri.
6. Suveranitatea puterii de stat, este o trstur a puterii organizate statal, ea fiind
supremaia i independena puterii n exprimarea i realizarea voinei guvernanilor ca
voin de stat. Aceast trstur se analizeaz sub denumirea de suveranitate de stat
pentru a fi deosebit de suveranitatea poporului i suveranitatea naional.

1.4 Relaia stat putere de stat

Daca ne punem intrebarea se pune ntrebarea dac statul, n accepiunea sa strict
juridic este altceva dect puterea ( puterile de stat) ? Rspunsul este acela c statul nu este
altceva dect organizarea statal a puterii poporului, este instituionalizarea acestei puteri.
Dac ne referim la stat sau la puterea (puterile) de stat vorbim despre unul i acelai lucru.
Notiunile putere politic i putere de stat in ciuda faaptului ca evoca aceiai
noiune, sunt folosite i pentru a evoca noiuni ce se afl ntr-o strns legtur, dar
neconfundambile, i care privesc fenomenul general ( complex) putere.
Termenul politic desemneaz caracterul social al puterii, in schimb, notiunea de
putere politic desemneaz puterea poporului naiunii dar i caracterul puterii unor formaiuni,
a unorasociaii, al puterii partidelor.
Notiunea de putere politic desemneaz puterea poporului (naiunii) care are un
coninut mai larg dect organizarea statal, dect puterea (puterile) de stat. Puterea ( puterile)
de stat reeprezinta partea instituional a puterii politice, cu alte cuvinte, este forma de
organizare statal a puterii poporului (politice).
Modalitatea de organizare statal a puterii poporului poate fi democratic, atunci
cnd este organizat n mai multe grupe ( categorii, autoriti, puteri) de organe de stat cu
funcii i trsturi clar definite i caracterizate prin autonomie organizatorici funcional
suntem n prezena separaiei/echilibrului puterilor sau totalitar, atunci cnd organizarea i
funcionarea acestor organe de stat se caracterizeaz prin centralism i concentrare suntem n
prezena unicitii puterii.5
Funcia fundamental a statului (puterilor) este reprezentata de voina poporului. De la
aceast funcie trebuie s se porneasc pentru a identifica funciile puterii, instituiile i
formele organizatorice necesare realizrii acestor funcii, raporturile dintre autoritile statale
i popor, raporturile dintre autoritile statale.
__________________
5

Ioan Muraru, Simina Tnsescu, Drept constituional i instituii politice, vol. I, editura All Beck,
2006 , p. 7

1.5 Puterea de stat este o putere politic

O semnificaie politic poate fi dobndita de catre orice fapt social. Fenomenul politic
este o calitate ce poate fi ataat oricrui fapt social, dac nluntrul universului social dat .acel
fapt poate fi interpretat ca fiind politic. Aceasta nu nseamn, c totul este de domeniul
politicului; nseamn, c totul este susceptibil de politizare. Calitatea politic reprezinta acea

dimensiune care se ataeaz oricror fapte, acte sau situaii n msura n care prin aceasta, se
exprim existena unui grup uman, relaiile de autoritate i de conformitate stabilite n vederea
unui scop comun.
Nu exist fapte sociale politice prin ele nsele, independent deci de aprecierea lor ca
atare. Exist ns fapte politice oficializate ntruct sunt svrite ntr-un cadru
instituionalizat (de exemplu alegerea sau revocarea deputailor, investirea guvernului de ctre
parlament, dizolvarea parlamentului de ctre Preedintele Republicii, suspendare din funcie
a Preedintelui Republicii de ctre parlament).
Noiunea de putere politic este folosit cel mai des ca fiind sinonim cu cea de putere
de stat. Dup prerea noastr ns, prima are o sfer mai larg. Astfel putem vorbi de puterea
politic a uni partid chiar dac acesta se afl n opoziie, dar nu putem considera aceast
putere ca fiind i de natur etatic.
In concluzie, am putea spune c puterea ca fenomen social mbrac mai multe forme
c printre acestea, puterea politic ocup un loc principal, c ea se manifest numai n
societile n care exist o difereniere ntre guvernani i guvernai, avnd o sfer mai larg
dect puterea de stat care semnific o anumit putere politic, ce poate fi detaat de altele
prin trsturi specifice, proprii, ce-i confer un loc aparte n sfera formelor (tipurilor) de
putere.6

___________________
6

Ioan Muraru, Simina Tnsescu, Drept constituional i instituii politice, vol. I, editura All Beck,
2006 , p. 10

1.6 Evolutia ideilor despre actul politic si natura puterii

Inca de Platon, apare aceasta interpretare, ce conduce la alte doua alte intrebari cum
trebuie organizata viata publica (comunitara) si cine trebuie sa conduca? La prima intrebare
anticii raspundeau stabilind rolul fiecarui grup social (sclavii,stapanii de sclavi, oamenii liberi
cu ocupatii modeste,militarii,inteleptii), modul de luare a deciziilor importante pentru

comunitate etc. Pentru Platon, spre exemplu era de la sine inteles ca sclavii trebuie condusi iar
inteleptii trebuie sa conduca o communicate). Politicul apare ca fiind domeniul problemelor
privitoare la cine si cum trebuie sa conduca o comunitate, precum si la modul in care trebuie
organizata societatea. Se contureaza acum si distinctia fundamental intre mai multe tipuri de
conducere sau putere:tirania sau dictatura (in care conducerea apartine unei elite, unei
categorii sociale privilegiate, spre exemplu, stapanilor de sclavi) si democratia (in care
puterea apartine poporului, adica celor recunoscuti drept cetateni:amenii liberi, care aveau
drepturi politice).
In Evul Mediu, domina o viziune monarhista fondata pe gandirea crestina.Monarhul
(regale) trebuie sa conduca (guverneze) tara tot asa cum Dumnezeu conduce (guverneaza)
lumea. Apar acum notiunile de autoritate (detinere a puterii, drept de a conduce) si
suveranitate (calitatea de a fi stapan, si nu stapanit, de a domina si a nu fi dominat).
In Evul Mediu, apare intrebarea esentiala: autoritatea (puterea) este nelimitata sau limitata?
Autoritatea are anumite drepturi si libertati (natural sau originare), iar incalcarea lor de catre
putere se pedepseste; si regale da seama in fata cuiva (in fata lui Dumnezeu), dupa cum si
aristrocratii dau seama in fata regelui (sunt raspunzatori pentru faptele lor).Autoritatea are
anumite drepturi (de decizie, de a stapani si guverna) dar nu orice drept. Apare astfel
problema central a limitelor puterii sau autoritatii.
Cateva secole mai tarziu, apare idea constitutionalismului: puterea este limitata printro lege (norma sau regula) fundamentala, Constitutia- iar monarhia trebuie sa fie
constitutionala (sa respecte Constitutia- regale insusi trebuie sa accepte prevederile
constitutionale).
Ideea ca si autoritatea trebuie sa respecte anumite norme sau reguli intareste viziunea,
ce devine acum dominant in politica, conform careia oamenii trebuie sa traiasca pe baza de
reguli. John Locke afirma explicit: libertatatea oamenilor aflati sub o carmuire presupune
existent unor reguli stabile dupa care ei sa traiasca (Al doilea tratat despre carmuire,p.22) dar
si autoritateaa trebuie sa respecte o lege fundamentala (Constitutia), adica, anumite reguli care
limiteaza puterea.
Apare si problema legitimitatii puterii (sau autoritatii), adica a indreptatirii conducerii- ca o
problema central a politicii moderne. Cine si cand este indreptatit sa exercite puterea
(autoritatea)?
Cu dezvoltarea spiritului democratic in epoca moderna, se intareste convingerea ca
suveranitatea apartine de drept nu regelui sau unei aristrocratii (unei elite), ci majoritatii sau,
in general, natiunii.
Vointa generala este suverana (Rousseau), poporul este suveran; autoritatea este delegata
sa conduca doar in numele acestei vointe generale suverane. Conducatorii sunt, deci alesi

pentru a conduce in numele poporului; ei primesc doar o delegatie temporara de a guverna in

numele si in interesul maselor ( a majoritatii). Daca incalca acest mandate (prin comiterea
unui abuz de putere), ei isi pierd legitimitatea.

______________________
7 Madalina, Antonescu -Institutiile Uniunii Europene in perioada Post-Nisa .O
perspectiva de drept constitutional, Editura Lumen, Iasi, Romania, 2009, p.184

CAPITOLUL II
SEPARAREA PUTERILOR N STAT
2.1 Originile teoriei separaiei puterilor
Teoria separaiei puterilor este o teorie celebr, de larg audien, frecvent invocat,
care evoc diverse modaliti de exercitare a puterii.

A aprut n secolul Luminilor, alturi de alte teorii, ca o reacie

mpotriva

obscurantismului feudal i a nchistrii medievale, mpotriva monarhiei absolute, form de

guvernare n care regele concentra n minile sale puterea suprem.
Rolul apariiei acestei teorii a constatat n promovarea sistemului reprezentativ, adic n
valorificarea democratic a relaiei dintre deintorul suveran al puterii ( poporul, naiunea) i
organizarea statal a puterii politice, i n garantarea exercitrii drepturilor omului i
ceteanului.
A fost enunat de John Loke ( Trait du gouvernement civil, 1960), i definit i explicat
pe larg de ctre Montesquieu ( Charles Luis de Secondat, baron de la Brde et de
Montesquieu, nscut la 1689) n celebra lucrare Despre spiritul legilor.8
Separarea puterilor principiul major al democraiei moderne, conform cruia puterea
este distribuit ntre cele trei ramuri ale guvernrii puterea legislativ, puterea executiv i
puterea judectoreasc. Fiecare putere este localizat ntr-o instituie separat, iar cei ce o
aplic snt selectai prin diferite proceduri, au diferite termene i snt independeni unii fa
de alii.
Separarea nu nseamn ns izolare. Fiecare ramur a puterii particip la funcionarea
celeilalte printr-un sistem de control i echilibrare reciproc a puterilor n stat.9

__________________
8

Montesquieu, Despre spiritul legilor, trad. rom., voi. I. Bucureti. Edit. tiinific, 1964, p. 180

2.2 Teoria clasic a separaiei puterilor

Se pot observa ,prin sintetizarea teoriei clasice a separaiei puterilor, principalele ideii
ce se desprind din aceasta.
Astfel, n orice societate organizat n stat exist trei funcii: de edictare de reguli
juridice sau funcia legislativ; de executare a acestor reguli sau funcia executiv; de judecare
a litigiilor sau funcia jurisdicional. Fiecare funcie este conferit unor organe distincte:
teoria separaiei puterilor n stat interzicea doar ca cele trei funcii s fie exercitate de acelai
organ. Pentru a nltura pericolul despotismului trebuia ca cele trei funcii statale s fie

divizate i distribuite ntre mai multe autoritii, indiferent cum ar fi realizat aceast
separaie.
Aceiai funcie putea fi exercitat de mai multe organe, important era ca acelai organ
s nu poat exercita mai multe funcii.n conformitate cu teoria separaiei puterilor n stat
independena funciilor nu trebuia neaprat conjugat cu specializarea organelor.
Se consider c teoria dat a aprut nc n timpurile antice. Aristotel, n lucrarea sa
Politica, vorbete c n orice ornduire statal exista trei pri. Cum stau lucrurile n fiecare
dintre aceste pri, aa stau lucrurile i n ntreaga ornduire statal.11
-

Aceste pri sunt:

Adunarea general care delibera afacerile publice;

Corpul magistrailor (funcionarilor) cruia i aparinea comandamentul;

Corpul judiciar ce avea ca misiune nfptuirea justiiei.

Aristotel descrie diverse forme de activitate ale organelor statului, dar nu

stabilete nici o repartiie a funciilor dintre aceste organe, el admite ca aceeai persoan s
exercite n acelai timp toate trei funcii.Cel care a dat prima formulare doctrinei moderne a
separaiei puterilor n stat a fost filosoful englez John Locke (1632-1704) n opera sa Essay
on Civil Government. El i-a atribuit teoriei date valoarea unui principiu general de
organizare a statului. n lucrarea dat, scris n 1688, el distinge n stat trei puteri: 1) puterea
legislativ; 2) puterea executiv; 3) puterea federativ: puterea de a face rzboi, pace i de a
ncheia tratate.1
ntre acestea, puterea suprem este cea legislativ, deoarece adopt norme general obligatorii.
Puterea executiv are caracter limitat i este ncredinat monarhului. Potrivit concepiei sale,
puterea legislativ i cea executiv trebuie s fie separate, adic s fie ncredinate unor
organe separate. Puterea executiv i puterea federativ trebuie s fie ntrunite n aceleai
mini. John Locke nu menioneaz puterea judectoreasc ca o putere deosebit, ci o
consider dependent de cea legislativ.
Specializarea a cte unui organ pentru exercitarea doar a uneia din funciile
statului nu a intervenit dect mai trziu i reprezint doar una din posibilitile de exercitare a
puterii de stat. Specializarea presupune exercitarea de ctre un organ al statului a unei singure
funcii i numai a aceleia, n ntregime, fr a lsa atribuii proprii acelei funcii n competena
11 Materialele conferinei internaionale tiinifico-practice Edificarea statului de drept,
Transparency International Moldova, Chiinu 2003. Raportul utilizat: Zmeu A.Originea i instituirea
principiului separaiei puterilor, p.133.

altor organe de stat.

Independena n exercitarea funciilor, adic exercitarea lor complet separat, fr
nici o influen din exterior, este una din limitele teoriei separaiei puterilor n stat care
conduce la imposibilitatea funcionrii statului.
De altfel, transpunerile practice ulterioare ale principiului separaiei puterilor n
stat au relevat numeroase dificulti n funcionarea unui model pur, al separaiei rigide,
dovedind necesitatea unei colaborri a diferitelor organe la statului n realizarea funciilor
atribuite lor.
Teoria separaiei puterilor este n realitate o justificare ideologic a unui scop
politic foarte concret: slbirea puterii guvernanilor n ansamblu, limitndu-i uni pe ali. Se
consider c separaia puterilor comport dou aspecte bine cunoscute: a) separaia
Parlamentului vizavi de guvern; b) separaia jurisdiciilor n raport cu guvernanii, fapt ce
permite controlul acestora prin judectori independeni. Influenat de doctrina englez,
Charles Montesquieu (1689-1755) n cartea sa Lesprit des lois a reluat i adncit problema
separaiei puterilor.
Dup Montesquieu, n orice stat exist trei puteri distincte: puterea legislativ, executiv i
judectoreasc. Aceste trei puteri trebuie atribuite unor organe separate i independente unele
de altele .
Teoria separaiei puterilor n stat este baza Constituiei Statelor Unite ale Americii
de Nord din 1787 i a constituiilor diferitor state care alctuiesc aceast federaie.
Articolul 16 al Declaraiei franceze a dreptului omului i ceteanului din 26 august 1789 a
ridicat-o la rangul de principiu esenial al oricrei constituii: Orice societate n care garania
drepturilor nu este asigurat, nici separaia puterilor determinat, nu are Constituie.
Aceast teorie a jucat un rol important n evoluia statelor lumii.
n forma sa cea mai simpl, principiul separaiei puterilor n stat presupune
exercitarea de ctre stat a trei a trei funcii principale:
funcia legislativ, prin care se nelege elaborarea i adoptarea normelor general
obligatorii, destinate reglementrii relaiilor sociale;
funcia executiv: asigur aplicarea acestor norme, cu mputernicirea statului de a
recurge la fora de constrngere;
funcia jurisdicional: cuprinde activitatea de soluionare a litigiilor aprute n
societate, n cadrul unei proceduri publice i contradictorii.
Fiecare dintre aceste funcii ale statului snt delegate unor organe distincte i relativ
independente unul fa de altul:
funcia legislativ parlamentul;
funcia executiv eful statului i/sau guvernul;
funcia jurisdicional organe judiciare.

2.3

Principiul separaiei puterilor n stat

In ceea ce priveste, teoria separatiei puterilor, plecam de la ideea ca orice om care

detine puterea, are tendina de a abuza de aceasta,1 de unde necesitatatea ca puterea saa fie
contracarata prin putere, ceea ce in perioada elaborarii teoriei reprezenta o speranta,un ideal
revolutionar,un argument pentru inlaturarea absolutismului monarhic.2
Teoria lui Montesquieu reprezinta este considerata un garant al libertatii omului si
cetateanului, fata de excesele puterii.
Principiul fundamental, aflat la baza organizrii i funcionrii sistemelor
constituionale democratice n societile contemporane, este principiul separaiei puterilor. Se
vorbete mai des despre separarea lui Montesquieu numit Trias Politica, ntre puterea
legislativ,conferit Parlamentului, puterea executiv, acordat guvernului n frunte cu un sef
de stati/sau de guvern i puterea judectoreasc, ncredinat judectorilor. Celebrul autor era
interesat, n mod special, de libertatea i demnitatea uman.
El considera c totul ar fi pierdut dac aceeai persoan sau acelai grup de oameni
influeni nobili sau simpli ceteni, ar deine controlul asupra tuturor celor trei puteri:
puterea de a emite legi, de a executa deciziile i de a judeca. Cci este o experien etern
c oricine care deine puterea este tentat s fac abuz de ea i merge pn acolo unde
ntlnete limite. Montesquieu susinea c nsi virtutea are nevoie de ngrdiri. Pentru a
mpiedica abuzul puterii, trebuie ca, prin rnduial statornicit, puterea s opreasc puterea.
10

Aceeai idee este susinut i de ctre George Washington: Esena puterii se

manifest n dorina de a cuprinde toate funciile autoritii, impunnd, astfel, indiferent de
forma de guvernare, principiul despotismului...Necesitatea controlului reciproc n exercitarea
puterii politice, sub forma separrii autoritii n diferite segmente, astfel nct fiecare
segment s apere societatea de eventualele abuzuri fcute de celelalte segmente, a fost
dovedit de istoria mai veche, dar i de ceamai recent. 11
Astfel, libertatea unei societi nu poate fi garantat dect atunci cnd puterea este
separat pe domenii, separaia puterilor fiind ceea ce deosebete n mod fundamental
sistemele democratice de cele antidemocratice. Aceast afirmaie constituie esena teoriilor
politico-juridice contemporane. Separarea puterilor apare ca un corolar indispensabil
proteciei drepturilor naturale ale omului: controlul reciproc exercitat de ctre cele trei puteri
una fa de alta protejeaz individul de nclcri ale drepturilor sale. n acelai timp, separarea
put erilor este un obstacol n calea despotismului i tentaiei personalizrii puterii.
_________________
Administrarea Public ,Revist metodico-tiinific Trimestrial, ianuarie - martie 2012 nr. 1 (p.73)

2.4 Problema limitarii puterii

Daca politica este o chestiune de interese, si exista factori care favorizeaza evitarea
regulilor admise, urmeaza ca abuzul de putere nu este o exceptie rarisima, ci mai curand ceva
inevitabil: in urmarirea propriilor interese, politicianul trece aproape fatal dincolo de regulile
cunoscute, tinzand spre abuz.
Lordul Acton a formulat principiul: Puterea tinde sa corupa si puterea absoluta corupe
in mod absolut. Oamenii mari sunt aproape intotdeauna oameni rai, chiar si atunci cand ei
exercita o influenta si nu au o imputernicire.
De aici, concluzia: data fiind inevitabilitatea impulsului catre abuz, problema centrala
apoliticii nu este cine trebuie sa conduca (oricine va conduce va fi tentat sa abuzeze), ci cum
poate fi limitata puterea si, deci, prevenit abuzul (cum insista Karl Popper in scrisurile sale).
Lord Acton a mai afirmat: Limitarea este esentiala pentru autoritate. O carmuire este
legitima numai daca este limitata in chip real. Ecuatia legitim-limitat are la baza
constatarea omniprezentei abuzului de putere si dependenta completa a libertatii de limitarea
puteri: Aceasta este marea miscare ritmica a istoriei moderne. Evenimentele despre care neam obisnuit sa vorbimca despre niste conflicte religioase, rasiale sau intre forme politice sunt
mai de graba nazuinta puterii de a se mari si de a se impune sau neputinta ei de a se apara. In
acest fel, opunandu-se acestei forte constante, libertatea a luptat, a fost salvata, ba chiar a fost
extinsa (Lord Acton).
Morala acestor analize este ca puterea trebuie intotdeauna limitata, indiferent de
scopurile ei, de fapt ca momentan apare ca buna, actionand in directia justa. Caci tendinta
ca fiind amplificarea canceroasa, chiar daca temporar ea actioneaza benefic , pe termen lung
ea poate deveni o forta malefica (Lord Acton apud Limitele puterii, pp-126-127). Ideile si
idealurile cele mai nobile tind sa devina scheme rigide, constrangatoare.
In concordanta cu aceste principii, se cristalizeaza concluzia ca puterea politica trebuie
sa fie intotdeauna dispersata, si nu concentrata, deci ca trebuie sa existe mai multe centre de
putere (poliarhie-cf. Robert A. Dahl, Poliarhiile, Institutul European, 2000) si nu unul singur
(hegemonie). Un alt mod de a formula aceeasi cerinta este acela de a spune ca societatea
trebuie sa fie pluralista, si nu monolitica. Prin pluralism nu trebuie sa intelegem doar existenta
mai multor partide care concureaza liber pentru putere, ci existenta unei diversitati de forte
politice active, de opinii si preferinte, de foruri de afirmare si promovare a acestora, precum si
a unei diversitati de mecanisme prin care se iau decizii si se modeleaza societatea. In acest
sens se limiteaza nu numai prin restrangerea mandatelor politice (ale unui partid, ale unor
lideri etc.), ci prin numeroase mijloace:
-dispersarea puteri intre diferite institutii si intre diferiti lideri;

-dispersarea puteri intre organele centrale si organele locale (guvernare centrala

imbinata cu guvernare locala);
-dispersare puteri intre institutii guvernamentale si institutii non-guvernamentale (rolul
activ al ONG-urilor, al societati civile, al asociatiilor cetatenesti etc.);
-dispersarea puteri intre cei ce exercita temporar puterea si cei ce o critica sau o
contesta (admiterea rolului contestari politice, al criticii, al protestului popular etc.);
-dispersarea puteri prin admiterea influentei unor caini de paza (watchdogs), adica a
unor institutii care supravegheaza exercitarea puterii, o critica, fac propuneri de imbunatatire
etc.- institutii care sunt ale mass-media (presa si comunicarea audio-vizuala de masa trebuie
sa fie a patra putere in stat), organizatiile cetatenesti, ONG-urile etc.;
-negocierea solutiilor, compromisul, cooperarea, amendarea permanenta a politicilor,
adaptarea lor conform intereselor exprimate si promovate de diverse grupuri.
De aici decurg principalele trasaturi ale democratii moderne: constitutionalismul,
diviziunea puterilor (legislativa-executiva-judecatoreasca) si supravegherea lor reciproca,
descentralizarea (adica dispersarea puteri centrale), limitarea mandatelor liderilor si
reprezentantilor politici (care reduce posibilitatea lor de a abuza), checks and balances
(controale si contraponderi reciproce intre institutii), libertatea contestarii politice etc. Toate
aceste elemente sunt menite sa previna arbitrarul unor foruri sau institutii, sa corijeze
defectul concentrari puterii sau al abuzului de putere.
Defectul trebuie remediat prin organizarea structurii interne a sistemului, de
asemenea maniera incat partile sale componente, prin raportul dintre ele, sa se oblige reciproc
sa nu-si depaseasca limitele. [...] Cea mai serioasa garantie impotriva unei concentrari
crescande a puterii in acelasi sector consta insa in a asigura mijloacele necesare celor care
administreaza fiecare sector,precum si existenta unui interes personal pentru a putea rezista
uzurparilor de catre celelalte doua sectoare. Caile de aparare trebuie sa fie si in acest caz, ca si
in toate celelalte, proportionale cu pericolul atacului. Ambitia trebuie sa fie contracarata de
ambitie. Interesul individului trebuie impletit cu drepturile constitutionale ale functiei
respective. Faptul ca sunt necesare asemenea mijloace pentru a opri abuzurile puteri poate fi
interpretat ca o critica la adresa naturii umane. Dar ce altceva este guvernul insusi, daca nu
cea mai mare critica adusa naturii umane? Daca oameni ar fi sfinti n-ar fi nevoie de nici un
control intern sau extern asupra puterii. In stabilirea unei forme de guvernamant in care
oameni urmeaza sa fie condusi de alti oameni, intalnim urmatoarea mare dificultate: mai
intai, trebuie create conditii necesare pentru ca puterea sa-i poata tine sub control pe cei
guvernati; in al doilea rand, puterea trebuie obligata sa se tina ea insasi sub control(The
Fedalist, 51,p.4).

Pluralistul politic implica faptul ca ordinea sociala rezultanta trebuie sa fie policentrica, adica
sa emane de la mai multe centre, care coopereaza si negociaza intre ele, si nu monocentrica,
adica emana de la un singur centru care monopolizeaza decizia (F. A. Hayek).
In multe cazuri, insa, aceste mecanisme de limitare a puteri contravin ideii (tipice
stangii politice) ca putere trebuie sa aiba latitudinea de a face totul pentru fericirea oamenilor.
In special stanga radicala avea o idee grandioasa (si tipica) despre sarcina guvernarii:
Guvernul trebuie sa faca sa dispara limitarile, ingradirile, zidurile, lacatele portilor,
disputele, procesele, furturile si asasinarile, toate formele de crime; tribunalele, inchisorile,
spanzuratorile, pedepsele, disperarea care provoaca aceste calamitati; invidia, gelozoa,
lacomia, orgoliul, inselatoria,duplicitatea, toate aceste vicii; si, pe deasupra(ceea ce este fara
indoiala esential), trebuie sa ucida viermele neadormit al nelinisti generale, specifice,
continue,care ne roade pe fiecare dintre noi,privind viitorul de maine[] al nostrum, al
copiilor si al copiilor copiilor nostril
____________________
Gracchus Babeuf, in volumul Mari ganditori si filozofi francezi ai veacului al XIX-lea,
Minerva, 1989,vol.I,p.31.
Se vede aici cum

imaginea

puterii

limitate

se

opune

acestei

imagini

(utopice,nerealiste), care presupune puterea absoluta acordata guvernarii,pentru a realiza un

presupus regim politic ideal.
In epoca moderna, mai ales dupa 1789, politica statelor dezvoltate a fost dominate de idealul
libertatii , considerat idealul politic prin excelenta. Cu toate acestea, societatea nu poate
exista (si nu a existat niciodata) doar pe baza libertatii (individuale sau collective); existent ei
necesita si constrangere;oamenii solicita uneori libertatea deplina de actiune, dar,in alte
imprejurari (spre exemplu, atunci cand se afla in pericol sau sunt victimele unor agresiuni), ei
solicita exercitarea fortei (constrangerii) care sa-i protejeze, sa le faca dreptate etc. Drept
urmare, statul ( ca instrument oficial de putere) este chemat sa actioneze nu numai in directia
asigurarii libertatii necesare vietii oamenilor, ci si a exercitarii autoritatii.
In conceptia modernitatii, guvernarea apare astfel
ca autoguvernare:oamenii raman liberi
deoarece guvernarea(autoritatea) care constringe (prin legi) este realizata de reprezentantii
cetatenilor.Legile apar ca instrumente de autoguvernare si deci de autoconstrangere; ele nu
sunt cev astrain celor care sunt guvernati,ci sunt liber-consimtite (cel putin de majoritate).
Ca atare, ele pot preveni orice conflict: ca expresii ale vointei celor carora li se aplica, legile
nu mai genereaza contradictii de interese.Immanuel Kant exprima tocmai aceasta convingere,
atunci cand afirma:
Ideea unei constitutii care se armonizeaza cu drepturile naturale ale oamenilor- si
anume, idea ca cei care asculta de lege trebuie sa fie totodata si cei care, uniti, emit legea- se

afla la baza tuturor formelor de stat, iar esenta lor comuna[] nu este pura fantasma, ci
norma eternal pentru orice constitutie cetateneasca in genere, si ea indeparteaza orice razboi
(Immanuel Kant, Der Streit der Fakultaten).
S-a constat acum ca expresii ca autoguvernare sau puterea exercitata de popor asupra lui
insusi nu exprima adevaratele stari de fapt. Poporul care exercita puterea nu e ste unul si
acelasi cu poporul asupra caruia se exercita ea; si autoguvernarea de care se vorbeste nu este
guvernarea ficaruia de catre sine insusi, ci a ficaruia de catre toti ceilalti. In plus, vointa
poporului insemana, practice, vointa unei parti, care este cea mai numeroasa sau cea mai
active a poporului, a majoritatii, sau a acelora care au reusit sa se faca recunoscuti drept
majoritate; poporul, asadar, poate voi sa oprime o parte a sa, iar precautiile impotriva oricarui
alt fel de abuz de putere. De aceea, nici atunci cand detinatorii puterii sunt, in mod normal,
raspunzatori in fata comunitatii, adica in fata celui mai puternic grup din sanul ei, ingradirea
puterii nu isi pierde nimic din importanta: ( J.S.Mill, Despre libertate, ed,cit, pp.10-11).

CAPITOLUL III
PUTEREA POLITICA N ROMNIA
3.1 Notiuni generale
Potrivit Art. 1 din Constitutia Romniei:
(1) Romnia este stat naional, suveran i independent, unitar i indivizibil.
(2) Forma de guvernmnt a statului romn este republica.
(3) Romnia este stat de drept, democratic i social, n care demnitatea omului, drepturile
i libertile cetenilor, libera dezvoltare a personalitii umane, dreptatea i
pluralismul politic reprezint valori supreme, n spiritul tradiiilor democratice ale
poporului romn i idealurilor Revoluiei din decembrie 1989, i sunt garantate.
(4) Statul se organizeaz potrivit principiului separaiei i echilibrului puterilor
legislativ, executiv i judectoreasc - n cadrul democraiei constituionale.
(5) n Romnia, respectarea Constituiei, a supremaiei sale i a legilor este obligatorie.
Articolul 2 din Constituia actual a Romniei stabilete c Suveranitatea naional
aparine poporului romn, care o exercit prin organele sale reprezentative, constituite prin
alegeri libere, periodice i corecte, precum i prin referendum.
Potrivit Art. 2 din Constitutia Romniei:
(1) Suveranitatea naional aparine poporului romn, care o exercit prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice i corecte, precum i prin referendum.
(2) Nici un grup i nici o persoan nu pot exercita suveranitatea n nume propriu.
Puterea politica n Romnia aparine poporului i se exercita potrivit principiilor
democraiei, libertii i asigurrii demnitii umane, inviolabilitatii i inalienabilitatii
drepturilor fundamentale ale omului.15

___________________
15
DECRETULUI-LEGE nr. 92 din 14 martie 1990, art.1 - PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL
nr. 35 din 18 martie 1990

3.2 Consacrarea separaiei puterilor n stat n Constituia Romniei

Potrivit DECRETULUI-LEGE nr. 92 din 14 martie 1990, art.2 PUBLICAT N:
MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 martie 1990: Guvernarea Romniei se realizeaz pe
baza sistemului democratic pluralist, precum i a separaiei puterilor legislativ, executiv i
judectoreasc. Potrivit dispoziiilor constituiei se poate observa c principiul separaiei i
echilibrului puterilor se regsete i n coninutul su, sens n care pot fi invocate urmtoarele
argumente: Cele trei puteri clasice se regsesc exprimate n Constituie:legislativ n normele
privitoare la Parlament ( art. 61 i urm.); executivul n normele privitoare la Preedintele
Romniei i Guvern ( art. 80 i urm.); justiia n normele privitoare la autoritatea
judectoreasc ( art. 124 i urm.).
Ordinea reglementrii n Constituie a puterilor este ordinea clasic, fireasc, anume
puterea legiuitoare, puterea executiv i n final puterea judectoreasc; Constituia asigur
Parlamentului o anumit preeminen n raportcu celelalte autoritii statale. Astfel, potrivit
art. 61 din Constituie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a rii, nsrcinat cu
funcii deformare, alegere, numire, investire a altor autoritii statale i cu funcii decontrol.
De asemenea, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romn.

3.3 Radacinile democratiei.Strategii, atitudini sib performante in administratia locala

din Romania
In ultimul deceniu s-a inregistrat o sporire substantial a competentelor si autonomiei
administratiei locale in tarile foste comuniste.Colectarea veniturilor a fost in mare masura
descentralizata,institutiilor locale reveninddu-le acum responsabilitatea de a se auto-finanta.
Chiar daca descentralizarea si transferal puterii
3.4 Organizarea statal contemporan a puterii politice
n ceea ce privete organizarea statal a puterii reies dou constatrii din teoria i
practica statal. n primul rnd se constat continuarea unor structuri tradiionale, observanduse c i in ziua de astazi se menine distincia dintre legislativ i executiv ca o trstur
fundamental a regimurilor politice.
n al doilea rnd se observ transformare a funciilor acestor structuri tradiionale.
Aceste transformri se datoreaz urmtoarelor cauze: Tendinei de a se da executivului grija
marilor decizii politice, Parlamentul rezervndu-i rolul de reflecie i de control al

Guvernului.Se impune tot mai mult un echilibru al puterilor i nu o separaie aacestora,

echilibru care este impus de faptul c Guvernul dispune de o majoritate parlamentar ce
impune o conlucrare strns cu Parlamentul; in ziua de astazi, se vorbete tot mai mult de un
declin al puterii legislative n favoarea executivului. De altfel, separaia i echilibrul i
schimb treptat parametri, acetia devenind majoritatea i opoziia.