P. 1
Psihologia Vârstelor.

Psihologia Vârstelor.

|Views: 844|Likes:
Published by raeavali

More info:

Published by: raeavali on Feb 27, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/14/2012

pdf

text

original

Sections

UNIVERSITATEA BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIIEI SECTIA PEDAGOGIE

STUDENT :

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTRELOR

BUCURESTI * 2006

CUPRINS Cuvant inainte......................................................................................................................3 Capitolul 1.Definirea psihologiei varstrelor....................................................................4 1.1. Continutul si importanta studieri in psihologia varstrelor........................4 1.2. Metoda si metodologie in psihologia varstrelor..................................... 5 Capitolul 2. Stadialitatea si evolutia umana.................................................................. 6 2.1. Debutul vieti si fazele intrauterine......................................................... 7 2.2. Nasterea si dezvoltarea timpurie a copilului..........................................12 2.3. Viata ecto-uterina(pana la un an)...........................................................13 Capitolul 3. Perioada anteprescolara(prima copilarie)................................................17 3.1.Caracteristici generale.............................................................................18 3.2. Comunicarea, invatarea spontana si devoltarea emotional-afectiva......18 3.3. Viata ecto-uterina(perioada 1-3 ani)......................................................19 Capitolul 4. Perioada prescolara....................................................................................24 4.1. Dezvoltarea psiho fizica si consolidarea autonomiei.............................25 4.2. Dezvoltarea psihica, conturarea si afirmarea personalitatii...................25 4.3. Jocul si manifestarea personalitati.........................................................27 4.4. Viata ect-outerina(perioada 3-6 ani)......................................................28 Capitolul 5. Perioada scolara mica................................................................................31 5.1.Particularitati la varsta scolara mica........................................................31 5.2.Atentia la copii de varsta scolara mica....................................................35 5.3.Jocul si copiii, integrarea scolara............................................................37 5.4.Dezvoltrea perceptiei copilului...............................................................40 5.5.Viata ecto-uterina(perioada 6-10 ani).....................................................41 Capitolul 6. Perioada pubertatii(10-14 ani).................................................................47 6.1.Dezvoltarea biofizica si psihica..............................................................48 6.2. Comportamentul in grup........................................................................49 Capitolul 7. Perioada adolescentei...............................................................................50 7.1.Dezvoltarea psihica a adolescentului.....................................................51 7.2.Limbajul si dezvoltarea psihica.............................................................52 7.3. Dezvoltarea personalitatii.....................................................................55 7.4.Adolescentul si societatea......................................................................58 7.5. Prima dragoste a adolescentului...........................................................61 Capitolul 8. Perioada tineretii......................................................................................63 8.1. Subetapele tineretii si activitatea de invatare........................................64 8.2. Integrarea socio-profesionala si congruenta personalitati.....................67 8.3. Situatia tanarului de azi.........................................................................69 Capitolul 9. Perioada varstei adulte.............................................................................75 9.1.Identitatea si capacitatile cognitive........................................................76 9.2.Personalitatea la varstele adulte.............................................................77 Capitolul 10. Perioada varstrei a treia..........................................................................78 10.1.Delimitarea si caracterizarea substadiilor..............................................79 10.2 Evolutia proceselor senzoriale si cognitive...........................................80 10.3.Manifestari ale personalitatii.................................................................82 2

Bibliografie.....................................................................................................................84

Cuvant inainte Aceasta lucrare miniaturala de altfel, de Psihologia varstrelor, incearca sa calauzeasca atat prin continut cat si prin modul de tratare al problematici adiacente atat studenti la psihologie, sociologie, psihopedagogiespeciala, pedagogie, asistenta sociala si specialistilor din domeniu cat si cadrelor didactice si tuturor celor care sunt interesati asupra formari, dezvoltari, evolutiei fiintei umane cu trecere prin toate palierele vieti psihice si toate atributele bio-psiho-social-culturale. Ca fundament al lucrari de fata sta lucrarea Psihologia varstrelor aparuta in premiera in tara noastra la Editura didactica si pedagogica Bucuresti in 1981 la care siau pus amprenta vastei lor experiente d-na prof. univ.dr. Ursula Schiopul si d-ul prof. univ.dr.Emil Verza care datorita valori sale isi demonstreaza viabilitatea si in prezent la care am incercat sa adaug prin transpunere unele studii aparute in decursul anilor atat ale unor autori romani cat si straini care si au adus contributia la evidentierea problematici psihologice a traseului parcurs de fiinta umana de la debutul vieti pana la stadiul terminal prin contextele social, cultural si ocupational si prin interconditionarea umana care au un rol deosebit in structurarea identitatilor individuale specifice intregului sistem psihic uman. In decursul elaborari acestei lucrari nu mi a fost deloc usor pentru ca am descoperit o multime de resurse in domeniu toate valoroase dar din pacate atat din lipsa de timp cat si de spatiu n-as fi putut sa le cuprind pe toate am incercat doar sa trec in revista prin caracteristicile lor mai importante pe cat mai multe dintre cele care mi s-au parut mie mai pline de substanta si pe intelesul tuturor categoriilor de cititori vizate In demersurile facute pentru elaborarea acestei lucrari am incercat sa operez cu departajari relativ precise ale ciclurilor vieti trasate si argumentate de majoritatea celor care sau ocupat de acest domeniu fascinant al psihologiei varstrelor evidentiind principalele perioade si subperioade stadii si substadii care ne introduc in etapele varstrelor omului conturate ca un intreg sub tutela unei discipline viabila denumita generic cu termenul de psigologia varstrelor.

3

Autorul.

Capitolul 1

Definirea psihologiei varstrelor La fel ca in cazul majoritati disciplinelor supuse studieri continuie din partea specialistilor din domeniul respectiv si asupra disciplinei psihologia varstrelor sau conturat dea lungul timpului diverse studii in care au fost integrate diverse definitii in care psihologia varstrelor apare ca o ramura pretioasa din stiintele psihologice izvorata ca o necesitate in a intelege modul de constituire a caracteristicilor, functiilor si proceselor psihice, a evolutiei acestora de la cele mai fragede varstre si pana la stadiul terminal.In acest fel activitatea psihica este privita in ansamblu pe tot parcursul existentei fiintei umane cu relevarea unor semnificatii posibile pentru un anumit segment al varstrei prin analiza longitudinala si verticala in contextul existentei sale sociale, a modificarilor psiho-fizice ce se produc sub influienta conditiilor de mediu, a educatiei, a culturi si profesiei, a statutelor si rolurilor sociale ce le indeplineste. In concluzie, Psihologia varstrelor este stiinta care studiaza caracteristicile constituiri activitati psihice umane, modificarile acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc in interiorul anumitor stadii de varstra, a evolutiei personalitati si manifestarii actelor de conduita in relatie cu determinarile socio-culturale ale existentei fiintei umane. 1.1. Continutul si importanta studieri in psihologiei varstrelor. Studiul fiintei umane inca din momentul conceptiei si mai intensiv de la nastere si pana la moarte, cu tot ceea ce este comun si semnificativ pe toata durata vieti, dar si cu relevarea etapelor distincte ale evolutiei umane confera psihologiei varstrelor un statul solid si central in cadrul disciplinelor psihologice, constituirea ei fiind posibila printre altele datorita acumularilor de cunostinte in psihologia generala si in unele ramuri ce vizau studiul omului in anumite perioade de varstra. Dintre aceste ramuri enumeram: psihologia copilului (studiaza perioada copilariei cu caracteristicile ce tin de conditia activitati psihice): mai restranse pentru o patrundere mai ampla in aceasta sfera au aparut psihologia copilului sugar, psihologia anteprescolarului, psihologia prescolarului sau mai putin dezvoltate psihologia teneretului, psihologia perioadei adulte etc. Continutul si sfera psihologiei varstrelor depaseste cu mult pe cel al psihologiei copilului prin faptul ca realizeaza o o cuprindere pentru toate varstrele umane trasand stadii si substadii in cadrul acestora, cu specific si comun intre ele, dar fara sa fie o psihologie generala caci activitatea psihica pe care o studiaza aceasta este raportata la conditia umana de o anumita factura si structura bio- psihica. 4

Psihologia varstrelor se foloseste de datele cuprinse in psihologia generala si cea a copilului ca si ale celorlalte ramuri ale psihologiei carora le furnizeaza la randul ei cunostinte pertinente despre dezvoltarea si evolutia psihica a omului de la nastere pana la stadiul terminal. Astfel psihologia varstrelor nu se limiteaza numai la studiul conduitelor de crestere, domeniu al psihologiei copilului cum afirma J.Piaget si M.Debesse, nici la abordarea generala a activitati psihice si a esentei de fundamentare a personalitati, domeniul psihologiei generale si nici la caracteristicile de regresie in evolutia psihica domeniu al psihologiei varstrelor inaintate ci le cuprinde pe toate intr-o tratare unitara cu relevarea specificului pentru fiecare stadiu de varsta si consemnarea elementelor comune ce unifica activitatea psihica. Psihologia varstrelor a incercat sa evite ambiguitatile provenite din chiar titulatura ei si analizeaza caracteristicile psihicului uman in mon unitar cu accentuarea aspectelor legate de evolutie si dezvoltare dar si pe continuitate si disfunctionalitate de la o varstra la alta. Cunoasterea in psihologia varstrelor ne ofera posibilitati de elaborare a unor strategii educationale si de dirijare stiintifica viabila a procesului de pregatire profesionala si de integrare sociala a omului. Psigologia la modul general nu se limiteaza la studii doar in cazul omului normal chiar daca au o anumita structura si factura ci si in cazul unor persoane bolnave, handicapate cu unele retarduri insa aici apare diferntierea unor domenii ca cel al psihopedagogiei care este centrata indeosebi pe aceste persoane cu probleme iar psihologia varstrelor fiind centrata pe cunoasterea umana in limitele normalului. 1.2. Metoda si metodologie in psihologia varstrelor. Activitatea psihica nu poate fi studiata in mod nemijlocit deoarece continutul si forma ei de manifestare este foarte complexa incat numai concretizarea ei intr-o anumita situatie data poate fi supusa decelari dar cu ajutorul si prin evolutia unor variabile care exprima unele caracteristici de personalitate si de conduita umana si prin cunoasterea interpretarilor acestora putem trasa o dimensiune umana de ansamblu. Aceste variabile pot fi provocate experimental sau pot fi surprinse in diferite tipuri de activitate umana :de joc, de invatare, de munca, de creatie. Variabilele pot fi directe ce depind direct de caracteristicile personalitati si independente ce sunt constituite din reactiile psihice provocate iar lanturile de corelatii care se stabilesc intre ele inlesnesc analiza si apoi sintetizarea datelor in vederea constituiri de tipologii specifice unui stadiu de varstra si chiar a conditiei umane in general. In urma acestor demersuri apar modele ale unor functii sau procese psihice (al imaginatiei, al gandirii, al inteligentei, al afectivitatii, al limbajului) sau ale unor categorii umane (al normalului, al handicapatului, al anormalului, al dotatului, al supradotatului, etc). Aceste modele sunt raportate unele la altele prin utilizarea modalitatilor de investigare din care se desprind ; - metodica genetico-longitudinala ( urmareste dezvoltarea psihica a subiectuluipe o perioada mai lunga de timp) - metoda transversala (surprinde caracteristicile psihice intr-un stadiu anumit de varsta) - metodica mixta genetico-longitudinala-transversala (surprinde evolutia activitatii psihice in diferite stadii. Pentru a cerceta diverse aspecte ale activitati psihice prin metodele de mai sus specialistul adapteaza la varsta subiectilor si la conditiile concrete de activitate metode ca observatia, experimentul, testul, analiza produselor activitatii, anamneza, dar nu vom insista asupra lor deoarece sunt comune si altor ramuri din psihologie In abordarea ciclurilor vietii psihologii au avut in vedere mai cu seama varstrele de crestere si de dezvolotare vizand pe de o parte natura si educatia subiectului iar pe de alta parte maturizarea si invatarea considerand ca acestea sunt esentiale pentru dezvoltarea individului cert este ca fiinta umana cunoaste unele modificari in perioada copilariiei mai cu seama prin dezvoltari pe directiile biologice cu transformari fizice, morfologice si biochimice, psihologice cu optimizari calitativeproceselor, functiilor 5

si insusirilor psihice si sociale care duc la coechilibrarea conduitei umane in relatiile cu mediul social.

Capitolul 2 Stadialitatea si evolutia umana.

Omul traverseaza trei ciclurii mari in decursul vietii sale; al copilariei, al tinertii si al adultului iar din cadrul lor se desprind peroiade si subperioade relativ distincte. Chiar daca aceste perioade, etape stadii au creat controverse asupra lor ele caracterizand ciclurile umane controversele au provenit din diferentele conceperii “omului concret” cu existenta temporara si “omului in situatie” cu un anumit potential psihic la statutul de varstra, ele nu au contrazis sinonimia dintre termeni etape' perioade si stadii' respectiv subperioade si substadii la care se adauga si cel de ciclu. Tratarea de fata apare prin prisma particularitatilor structurate cu dinamismul ce caracterizeaza evolutia, conceputa in ordine sistematica pentru a ceea o imagine probabilistica a omului complet (intreg). a) Primul ciclu cel al copilariei marcat prin crestere si dezvoltare cuprinde subiectul de la nastere pana la adolescenta inclusiv in care subliniem copilaria, campul de in care se structureaza si se dezvolta conduitele fundamentale adaptative, insusirile personalitati, ale cognitiei, cele intelectuale, ale afectivitatii si motivatiei, atitudinilor si sociabilitati Procesul alfabetizari care in societatea moderna incepe inainte de intrarea copilului la scoala reprezinta accesul spre cultura prin intermediul ciclului primar se traverseaza o etapa intensa de elaborare a deprinderilor intelectuale si de formare a motivatiei epistemice iar mai tarziu prin intermediul ciclului primar se elaboreaza mecanismele intime ale integrari scolare si sociale a copiilor, a conduitelor complexe legate de debordantul dimorfism sexual si stabilizarea aspiratiilor scolarprofesionale. Transformarile ce au loc in perioada copilariei nu sunt lineare, uniforme ci si cu oscilatii, dar fara sa afecteze caracterul continu al deveniri umane. b) In ciclul tinereti apare un intens proces de integrare social- profesionala si constituirea propriei familii stucturandu-se mai profund subidentitatile profesionale , cele legate de familia personala si subidentitatile parentale in cadrul ei Aceste dimensiuni pot avea grade de concordanta sau disonanta rezultate din modul in care tanarul traieste responsabilitatea ce ii revine si demersurile ce le face pentru indeplinirea ei in acest context aparand orientari pregnante spre un anumit mod de viata si se stabilizeaza unele atitudini comportamentale.In al treilea ciclu cel de adult cu maturitatea si batranetea predomina ascensiunile si regresele caracteristice ce determina antrenarea in roluri si statute in care adeseori crizele de timp duc la framantari si tensiuni cu explozii ce se pot regreta uneori ulterior. Perioada batranetii se caracterizeaza printr-o acumulare de oboseala si uzura interna ce modifica functionalitatea psihica scazandu-i productivitatea prin iesirea din campul munci si plecarea copiilor creeanduse modificari complexe in campul preocuparilor, intereselor, a stilului vietii cand subidentitatea profesionala si matrimoniala intra in criza sau se estompeaza iar bolile de degenerenta fac din aceasta perioada fragila o etapa de instrainare cu atat mai mult cu cat se traieste sentimentul inutilitatii sociale si a abandonului. 6

2.1.Debutul vieti si fazele intrauterine Multe din celulele corpului uman sint celule "somatice", fiecare continind in nucleul sau 46 de cromozomi. Spermatozoidul si ovulul sint celule embrionare sau "gameti", fiecare cu cite 23 de cromozomi. Unirea acestor gameti intr-o singura celula care contine 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi, se petrece in procesul fecundarii. In timpul orgasmului un barbat poate ejacula intre 200 si 400 de spermatozoizi in vaginul femeii. Unii dintre acestia strabat mucusul secretat de colul uterin, care devine mai putin dens si dispus intr-un strat mai subtire in perioada ovulatiei (perioada de fertilitate a femeii), si traverseaza uterul, ajungind (doar citeva sute de spermatozoizi) in trompa uterina. Daca ovulul n-a fost eliberat, spermatozoidul mai poate astepta, el supravietuind in trompa maximum 48 de ore. Dupa fenomenul ovulatiei, ovulul apt pentru fecundatie este atras de catre trompa uterina si, inaintind prin lichidul folicular datorita miscarilor ondulatorii ale trompei, ajunge in treimea ei externa, locul de intilnire cu spermatozoidul. Saptamina I Prima zi de viatã Sperma depozitata in traiectul reproductiv feminin are nevoie de cca 7 ore pina ce enzimele sale penetreaza peretele extern al ovulului (zona de protectie sau zona pellucida). O data ce un spermatozoid a patruns in ovul nici un altul nu o mai poate face, ovulul creindu-si un scut de protectie. Spermatozoidul isi pierde coada, iar capul incepe sa-si maresca volumul. Dupa penetrare, mai sint necesare cca 12 ore pina ce spermatozoidul, facindu-si loc prin citoplasma, va fuziona cu nucleul haploid al ovulului, formind o singura celula, zigotul unicelular sau celula ou, o individualitate unica din punct de vedere genetic. Fuziunea sau singamia mai dureaza inca 2 ore. Din acest moment, prin aranjamentul unic al materialului genetic (ADN) este determinat sexul si toate celelalte caracteristici ale dezvoltarii somatice (culoarea parului, a ochilor, fizionomia, etc) si apar conditiile pentru mitoza (diviziunea celulara). Procesul incepe cu o celula dubla, apoi o celula tripla a-cronica, apoi o celula cvadrupla dupa care progreseaza prin multipli de 2 (8, 16, 32, etc) pina va ajunge la cele 30.000.000 de celule ale corpului uman (in perioada adulta). Prima diviziune are loc la cca 18 ore de la fuziune, fiecare din cele doua celule (si urmatoarele) continind in mod identic si total acelasi mesaj genetic (ADN). 7

In ziua a patra, embrionul numara cca 12-16 celule, fiind denumit morula (cuvint preluat din latina si care inseamna duda) datorita aranjarii in ciorchine a celulelor). El este localizat la intrarea dinspre trompa uterina in uter. Aici a ajuns prin miscarile contractile ale trompei. In acest stadiu, un lichid secretat de cavitatea tubara se infiltreaza in spatiile intercelulare ale morulei care fuzioneaza pentru a forma o cavitate primitiva, blastocelul. Ca urmare, morula devine blastocist sau blastula. Celulele sale vor forma pe viitor doua grupe: invelisul periferic(trofoblastul) care va da nastere structurilor nutritive, inclusiv placentei, si masa interna, centrala (butonul embrionar sau embrioblastul) care constituie embrionul insusi. In ziua a cincea embrionul a ajuns deja in cavitatea uterina, si mai rataceste inca 24 de ore, cautindu-si locul ideal de implantare. Sub influenta hormonala, endometrul (peretele intern al uterului) se transforma intr-un adevarat burete imbuibat de elemente nutritive. Implantarea embrionului/oului se face mai frecvent in mucoasa fundului uterin deoarece, la acest nivel, tonusul muscular este mai scazut in saptamina care urmeaza ovulatiei. De indata ce oul se aseaza pe suprafata endometrului, strucura care va determina aparitia viitoarei placente adera la celulele superficiale ale mucoasei uterine. Saptamina a II a In aceasta perioada are loc, printr-un proces enzimatic, erodarea tesutului uterin superficial, cu scopul de a-i deschide oului drum prin mucoasa uterina. Pe tot parcursul acestei saptamini oul se afunda progresiv in endometru, pina cind va fi acoperit total de acesta. Acest proces se numeste nidatie (cuibarire). In paralel, prelungiri pornite din stratul extern al embrionului (trofoblast) incep sa patrunda prin endometru, pentru a se conecta la vasele de singe ale mamei. Acestea vor forma ulterior placenta si cordonul ombilical. In aceasta perioda are loc contactul propriu-zis intre organismul matern si embrion, stabilindu-se toleranta imunitara a mamei vis-a-vis de acest "corp strain". Embrionul isi semnaleaza prezenta prin substante placentare si hormoni, oprind menstruatia. In timpul perioadei anterioare nidatiei are loc fenomenul impropriu denumit "pierdere". Se estimeaza ca intre 20 si 50-60% dintre ovulele fertilizate sint date afara din uter. Ele nu reusesc sa se implanteze si sint "pierdute" (fara ca mama sa stie) datorita unor dezechilibre chimice in sistemul reproductiv sau datorita unor gene cu defecte, purtate de embrion. 8

Saptamina a III a Dupa ce embrionul se nideaza cu succes, el sufera o restructurare sau diferentiere a celulelor componente denumita "gastrulatie" sau "organogeneza". Are loc o rearanjare a celulelor care se dispun in 3 straturi: ectoderm, mezoderm si endoderm embrionar care vor da nastere diferitelor parti componenete ale corpului bebelusului. Tot acum se contureaza si trasatura primitiva sau primitive body axis care determina dezvoltarea initiala a sistemului nervos si a coloanei vertebrale a embrionului. Se formeaza tubul cardiac primitiv care incepe sa bata in ziua a 18- 21a. Se dezvolta reteaua vasculara anexa si se instaleaza primele schimburi sanguine intre circulatia embrionara si singele matern. Saptamina a IV a La sfirsitul acestei saptamini embrionul masoara cca. 4,5 mm. El are o forma puternic arcuita (curba) si un cap foarte dezvoltat in raport cu restul corpului. La o luna, embrionul este de 10.000 de ori mai mare decit oul fecundat originar si se dezvolta rapid. Inima pompeaza cantitati tot mai mari de singe prin sistemul circulator. Placenta formeaza o bariera unica ce permite ca singele mamei sa ramina separat, dar in acelasi timp, permite hranei si oxigenului sa treaca prin ea. Oul se scalda deja intr-o cavitate amniotica voluminoasa. Forma umana devine clar vizibila prin achizitia unei structuri tridimensionale. Apar primele organe de simt: ochii, urechea interna si gura. Incep sa se formaze structurile care vor determina dezvoltarea muschilor si a oaselelor (in mod special vertebrele si coastele), a dermului si a cordoanelor nefrogene (din care ulterior se vor dezvolta rinichii). Saptamina a V a Apar mugurii viitoarelor membre si a celor 5 degete de la miini. Ochii se inchid la culoare pe masura ce se produce pigmentarea. Incep sa se formeze emisferele cerebrale (telencefalul). Apar celulele olfactive care, infundindu-se in tesutul subiacent, determina formarea foselor nazale. Apare intestinul, ficatul si pancreasul care vor continua sa se dezvolte capatind o forma definitiva la sfirsitul saptaminii a 8 a.

9

Saptamina a VI a Incepind cu ziua a 40 a se pot deosebi si inregistra undele cerebrale cu ajutorul Electroencefalogramei (EEG). De acum creierul incepe sa coordoneze miscarea muschilor si a organelor.

Saptamina a VII a Embrionul incepe sa se miste spontan iar aceste miscari sint vizibile cu ajutorul ecografului. La inceput miscarile nu au amplitudine dar, pe masura dezvoltarii sistemului muscular si osos, el va incepe sa faca sarituri, sa-si duca minutele la gura sau sa-si prinda piciorusele, sa se rasuceasca. Mama va simti primele miscari abia in luna a patra (cele care sint la prima nastere) sau cel mai devreme la sfirsitul lunii a treia (cele care au mai nascut). Aceasta sensibilitate tardiva este datorata mai multor factori: in saptaminile VII – XIV embrionul nu este destul de puternic pentru a efectua miscari ample; miscarile lui sint amortizate de lichidul amniotic in care se scalda ca un astronaut; datorita dimensiunilor sale reduse el nu preseaza inca asupra peretelui uterin a carui strat extern este acoperit cu o membrana senzitiva peritoneala. Stratul intern al uterului nu este prevazut cu inervatii senzitive. Se formeaza maxilarele, iar radacinile celor 20 de dinti de lapte apar in gingii. Saptamina a VIII a Incepind cu aceasta saptamina embrionul isi schimba denumirea, fiind numit pe viitor fat, cuvint care vine din latina si inseamna tinar sau copil. Fãtul masoara cca 2 cm si cintareste aproape un gram. Memebrele au capatat clar toate cele trei segmente (brat, antebrat, mina, coapsa, gamba, laba piciorului) iar degetele si articulatiile sint bine individualizate. Acum toate organele interne exista. Inima bate de mai bine de o luna, stomacul produce sucuri gastrice si rinichii incep sa functioneze. Intestinul s-a diferentiat deja in partile sale succesive: esofag, stomac si intestin propriu-zis. Abdomenul are deja o forma rotunjita. Aparatul respirator se dezvolta intens si capata o structura arborescenta, de o parte si de alta a inimii. Aceasta a ajuns la forma sa externa definitiva si la compartimentarea in patru cavitati. Totusi circulatia sanguina va ramine intr-o forma primitiva pina la nastere pentru ca ea nu cuprinde decit marea circulatie. Mica circulatie, cea pulmonara, va deveni functionala doar la nastere. Pina atunci oxigenarea singelui se va face prin placenta si nu prin plamini. Trupul fatului raspunde la atingere.

10

Saptamina a IX a Amprentele sint deja evidente in piele. Fatul isi va indoi degetele in jurul unui obiect pus in palma lui. Fizionomia este clar umana: ochii inca foarte laterali si fara pleoape, nasul, urechile, gura, separate de fosele nazale prin valul palatin, limba, toate sint la locul lor.

Saptamina a X a Uterul se dubleaza in marime. Fatul se poate uita cu ochii intredeschisi, isi poate misca limba si poate inghiti, isi poate incrunta fruntea.

Saptamina a XI a Acum fatul are cam 4 cm. Apare urinarea. Miscarile muschilor devin mai coordonate. Incep sa functioneze mugurii gustativi.

Saptamina a XII a Fãtul are deja cca. 30 de grame. Fãtul doarme iar cind se trezeste isi exerseaza puternic musculatura: isi 11

intoarce capul, isi indoaie degetele de la picioare, isi deschide si inchide gura, face sarituri, incearca sa stea in cap. Daca e mângâiata, palma se va stringe intr-un pumn inchis tare. Fãtul respira lichid amniotic nu pentru ca ar primi astfel oxigen ci pentru a-si dezvolta sistemul respirator. Teoretic ar trebui sa fie vizibile la ecograf organele sexuale pentru ca diferentierea lor are loc incepind cu saptamina a XI a. Practic acest lucru va fi posibil pe la inceputul lunii a Va. Incep sa creasca unghiile. Curind se vor inchide pleoapele, pentru a proteja ochii sensibili la lumina ai embrionului, si se vor redeschide in luna a VII a. La 16 saptamani apar unele miscarii ale traiectului digestiv, la 16-20 de saptamani miscari ale pleoapelor buzelor si picioarelor iar la 32 de saptamani unele reactii vocale si comunicative acestea putand fi intarziate sau inhibate in conditiile actiuni unor factori nocivi asupra gravidei sau atunci cand fetusul nu are un mediu favorabil dezvoltari ar toti acesti factori interni sau externi influienteaza negativ dezvoltarea dezvoltarea copilului si dupa nastere.

2.2. Nasterea si dezvoltarea timpurie a copilului. Nasterea normala se produce la circa 9 luni, dar exista si situatii cand apar modificari care produc nastera la la 7-8 luni acesti copii sunt numiti prematuri si au o greutate de cica 1500- 2000 gr.la acestiia apar unele dificultatii de adaptare in primele 5-6 saptamani dar in conditii optime de dezvoltare ei recupereaza in circa 2 luni acest handicap de la nastere. Atunci cand intevin unele conditii nefavorabile in viata intrauterina sau la nastere pot aparea copiii retardatii numiti imaturi iar uni se pot naste cu handicapuri chiar si atunci cand se nasc la termen daca asupra lor au actionat o serie de factori de risc cum ar fii: infectii virale (la inceputul sarcini), radiatii, diversi paraziti, etc. Nasterea normala dureaza intre 4 ore si 30 de ore cu un Average cotat la 13 ore. 10 % din copii se nasc prematur. Pruncul e de aproximativ 50 cm cu o greutate de circa 3,3 kg avand perimetrul cranian de 35 cm. Scorul Apgar - se calculeaza la 1 / 5 / 10 minute si se noteaza pe fisa de sanatate. El tine cont de puls / respiratie / tonus / reactivitate / cromogenia pielii (anoxia e tradata de culoarea bleu a epidermei). Scorul optim e 10 - cate 2 puncte pentru fiecare parametru iar cel minim trebuie sa fie cel putin 7. Cry-First sau Primul Strigat prin care copilul isi anunta ori denunta venirea pe lume urmeaza in fapt experientei Vagitus Uterinus. Tipuri de nastere : - standard (otrocronie) - cezariana (acuza ulterior carente in topognosie / somatognosie pe fondul unei bulimii afective) 46866ckt51chm1f - pelvinala (explica dificultatile prezente in citire) - flancocidentala (cordonul ombilical provoaca jugulari terifiante ale fluxului respirator) - prematura (copilul nu are nici 32 de saptamani de viata 12

intra-uterina) Pruncul resimte post-natal mai acut nevoia mesajului tactil in comparatie cu satisfacerea nevoii de hrana / lapte. De aceea copilul trebuie sa petreaca primele 9 minute din viata extrauterina la sanul matern. Telectualizarea circumstantelor responsabile de nasterea pruncului priveste evadarea de sub tutela ratiunii a trairilor inerente travaliului : kh866c6451chhm - metoda Dick-Read (exercitii de respiratie) - metoda Lamaze (tatal pruncului asista la nasterea lui) - metoda Bradley (antrenamentul prevalent psihologic) - metoda Leboyer (lumina difuza sau ratacita Loafer-Light este discreta si inescortata sonor) (cordonul ombilical nu e taiat imediat de la expulzarea fatului ci la cateva minute dupa ce pruncul a fost plasat Skin to Skin pe abdomenul matern) - metoda Ceakovski (copilul e nascut in mediul acvatic unde fara a i se taia cordonul ombilical ia si da prima lectie de flectari acvatice si astfel se itereaza evident circumstantele responsabile de experientele intra-uterine in oceanul amniotic) Sofrologia cere pentru a reflecta armonia deplina intre instantele majore ale umanului (trup / psihic / spirit). Trebuie sa optam intotdeauna pentru Copiii Surpriza adica pentru aceia fortuiti si care sunt rodul dragostei pure inafectate de ratiunea aditiva si poate in pofida ei – Dolto. 2.3.Viata ecto-uterina (pana la un an) Evenimente importante : - apucarea / manipularea obiectelor - locomotia (hiper-activii fug inainte de-a merge) - detenta limbajului Geofagia apare pana la 1 an. Intr-o ora copilul e treaz doar 3 minute. Un copil din 5 nu are somnul normal. Nou-nascutul vede clar ceea ce se afla la 30 cm de ochii lui. Dolto precizeaza ca bebelusul aude vocea parintilor in timpul vietii sale intrauterine si ca el nu cunoaste doar vocea ci si limba materna - problema supliment pentru bebelusii adoptati de straini. Invatarea - obisnuinta, conditionarea clasica si cea instrumentala, imitarea. Diferentele intre Pragul Senzorial Maxim si Pragul Senzorial Minim sunt anemice. Perceptia apare la 2 luni escortata de atentia spontana. Pentru facilitarea travaliului / expulzarii fatul este blindat cu o substanta - Vernix. Experienta Skin to Skin trebuie sa nu lipseasca din PassPort-ul empiric. Gura este un veritabil instrument cognitiv. Laptele matern poseda anticorpi ce constituie un mod de stimulare a sistemului imunitar al copilului. Colicile 13

apar la sugarul sanatos din 1 saptamana dupa externarea din maternitate. De retinut ca ele nu apar la copiii crescuti in colectivitate. Suptul trebuie sa nu ceara mai mult de 20 de minute iar sevrajul va fi impus la mai putin de 6 luni post-nastere. Si bebelusii orbi surad. Nou-nascutul zambeste in somn. Surasul relational apare in primele 3 saptamani. Dupa Spitz el constituie Primul Regizor al vietii psihice. Ulterior in perioada Angoasei din luna a 8-a (Al Doilea Regizor al vietii psihice) bebelusul surade in special mamei. Tendinta de-a surade se diminueaza daca nu li se raspunde. La 6 zile pruncul deosebeste odorific laptele matern de-al altor femei. 2 saptamani - sugarul poate sa-si recunoasca mama pe cale olfactiva in somn. Mamele sunt sfatuite chiar sa nu-si schimbe parfumul pentru a nu deruta copilul. Capacitatea de-a revendica odorific identitatea mamei sucomba pe ecartul 2-5 ani. Din ziua a 9-a toate mamele reusesc sa-si identifice copilul prin experienta odorifica. Urechea nou-nascutului e pluvionata pana la varsta de 2 saptamani de lichidul amniotic - riscul expunerii la otite e mare iar baietii pot ramane cu tare de virilitate de pe urma contractarii unei atare infectii. La 1 saptamana post-nastere cunoaste directia de unde provine sunetul. Distinge vocea mamei de-a altora. Sunetele joase au efect sedativ si prin urmare tata e necesar sa fie in preajma odraslei. Nici cand doarme pruncul nu trebuie izolat intr-un mediu afon pentru ca are dreptul la fono-terapie. Secretia lacrimala apare la 1 luna. Cand i se scot hainele si este in pielea goala incepe sa planga. Mult timp s-a crezut ca e din cauza hipotermiei dar si-n cazul spatiilor supra-incalzite plansul persista. Acest gen de reactie survine din cauza sentimentului de anxietate parvenit pe fondul defazajului insinuat intre ceea ce resimte pruncul si amintirea confortului pluviogen datorat prezentei oceanului amniotic. Sugarul este o fiinta imatura la capatul unei Angoase inimaginate Winnicott. Reflexul auto-defensei survine la 6 saptamani. Dupa instalarea satietatii copilul poate urmari un obiect prezentat homoflanc. Distanta de 18 pana la 38 de cm e cea la care pruncul observa initial obiectele - in prealabil - cinetizate. La 6 saptamani copilul face distinctia plat - implat iar la 10 saptamani dihotomia concav - convex. La 4 luni pruncul vede cromatic. Dupa 5 saptamani interesul vizual este ancorat ori se polarizeaza catre ochi - gura. Copilul nu urmareste asiduu gura ci ochii interlocutorului. Experienta Eye to Eye apare intre 1 si 3 luni. La 4 luni apare curiozitatea. Plansul - primar (indus de foame) / irascibil / algezic. Hull - Distalitatea locutorilor - intima (15 – 45 cm) - personala (45 – 122 cm) - oficiala (122 – 360 cm) - publica (peste 360 cm) (apare dupa 1 an de viata) 14

Limbajul - 1 luna - sunete guturale / 2 luni - vocalize / 3 luni gangurit universal (ecto-etnic) / 4 luni - raspunde interlocutorului prin vocalize si rade in hohote / 5 luni - lalatiunea (MA - MA) (TA - TA) / 6 luni - silabe bine conturate (DA) (PA) (BA) / 9 luni holofrazele / 10 luni - primele cuvinte tezaurizate. Orice nevoie este dovada unui impediment sau dezechilibru interior / exterior. Asimilarea si acomodarea sunt percutate de inteligenta. J. Piaget - epigeneza developmentala - stadiul senzorio-motor (1 an de viata) 1) reflexele (0 - 1 luna) (suptul) 2) deprinderi si perceptii (1 - 4 luni) (reactiile circulare primare - indistinctia mijloc / scop) (obiectul ascuns se crede disparut) 3) deprinderi si perceptii (4 - 8 luni) (reactii circulare secundare - vizeaza obiectele exterioare si nu propriul corp) (coordonarea tact-vaz) (clivarea mijloc / scop) (copilul cauta obiectul ascuns chiar si atunci cand e mutat din loc sub privirile lui) 4) inteligenta practica (8 - 12 luni) (pre-limbaj) (Frame-Stage) 5) reactiile primare tertiare (12 - 18 luni) (conduita suportului / sforii / bastonului) 6) combinatorica mintala (18 - 24 luni) (de la Out-Sight se ajunge la In-Sight) (permutarile iconice) La 1 an apar reflexele instrumentale - copilul isi pune caciulita pe cap semn ca vrea sa mearga la plimbare. Reprezentarea permite imitatia sau disimularea - copilul se preface ca doarme. Achizitiile fundamentale - J. Piaget 1) construirea obiectului - semn feroce al iminentei acentralizari prin care se explica trecerea de la ego-centrism la alter-centrism 2) obiectivarea cauzalitatii (dupa 12 luni) 3) obiectivarea spatiului (dupa 12 luni) 4) obiectivarea timpului Intelesul meu despre mine insumi creste prin imitarea ta si intelesul meu despre tine creste in termenii intelesului meu despre mine insumi - Boldwin. Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit Homer / Knight. Spre 3 luni adualismul expie deoarece copilul se gadila si acest fapt arata ca el se declara socialmente constient de propriul sine in raport cu alter-sine. Eul Corporal - 2 zile (copilul suge policele) / 2 luni (studiaza mainile ca pe obiecte alogene) / 6 luni (se descopera in oglinda) (copilul recunoaste mainile dar in cazul obrazului este vorba nu de restituirea ci de construirea unei imagini) (experienta Build-Picture) / 10 luni (saruta oglinda si ramane surprins de amprenta labiala) / 12 luni (face distinctia intre propriul chip reflectat in oglinda si cel al fratelui geaman aflat dupa un simplu geam). Recunoasterea altuia este in realitate anterioara recunoasterii de sine fiindca apare deja la 6 luni. Totusi identificarea de sine in oglinda este anterioara identificarii in oglinda a altuia dovada ca ocolul pentru a-si descoperi propria persoana dispare la 3 ani si 15

deci cu mult inaintea ocolului sau experientei By-Pass de-a gasi dupa oglinda pe altcineva. Doar pana la 6 luni tipul de relatie (afabila) prevaleaza in raport cu identitatea tutorelui - anxietatea de separare apare intre 10 si 16 luni la privarea dupa 6 luni a copilului de propria lui mama. Pre-atasamentul - difuziunea pana la 3 luni / Augmentarea atasamentului - persoanele familiare / Atasamentul Clear-Cut - accentuarea dependentei fata de mama. Atasamentul fata de tutorele afectiv se dezvolta oricum - chiar si atunci cand mama isi brutalizeaza odrasla. Atasamentul - de securitate / insecuritate. La 10 zile apare ambivalenta afectiva (stari emotionale contradictorii traite la unison si evocate prin urmare in aceeasi identitate din perspectiva breviocrona). Exista o complezenta insinuata in relatia dintre conduita afectiva si cea cognitiva. Complexul sevrajului / intruziunii (gelozie rivalitate). Prima faza a atasamentului - dupa Bowlby - incepe la 2 luni de la nastere atunci cand bebelusul surade si plange fara o discriminare neta functie de interlocutor. Copilul desi prezinta nu are incredere in straini. El nu se simte bine intr-un cadru nou si se agata de mama sa. Ganguritul si zambetele dispar atunci si copilul plange uneori. Acest eveniment psihic reprezinta a doua faza a atasamentului. A treia faza a atasamentului survine intre 7 luni si 3 ani - copilul se deplaseaza singur si exploreaza mediul amfitrion plecand de la mama lui si intorcandu-se adesea la ea. Intre 6 luni si 3 ani astmul ce apare la bebelus e in raport cu frica de-a fi abandonat. La 8 luni incepe sa foloseasca Obiectul Tranzitional sau jucaria preferata ca mijloc de-a lupta contra spaimei despartirii. La 9 luni apare o sexualitate infantila - organele genitale sunt atinse aleatoriu si ulterior premeditat. Relatiile obiectuale - 6 luni - copilul decodifica tonusul afectiv al mamei sale / 10 luni simuleaza plansul / 12 luni - evita privirea celui care l-a mustrat si bate locul unde s-a lovit. Spre sfarsitul primului an de viata apare coprofagia - survine la pruncul ce acuza o tulburare psihotica sau in cazul prezentei unei mame ostile si care adesea maltrateaza fizic puiul de om. Hospitalismul - depresie anaclitica (pana la 18 luni) (anaklinein - in greaca semnifica sprijin). Fazele Hospitalismului - revolta (hipno-patiile) / abandonul (plansul) / apatia / indiferenta. Lapidar Bowlby convoaca etapele hospitalismului in cei 3D - Disperare / Descurajare / Detasare. Unii copiii crescuti in inchisoare de catre mama lor se dezvoltau mult mai bine in raport cu cei crescuti in Centrele de Plasament unde se acuza o crasa penurie de afectivitate. Eczema copilului constata Spitz - e in legatura uneori cu ostilitatea pe care o resimte mama fata de el si pe care o deghizeaza in anxietate. Mai bine sa gresim aratand prea multa iubire decat prea putina - Getz. Miscarile - cervicale / manuale / de mers. Reflexe inconditionate / 16

conditionate. La 4 luni pruncul doarme 18 ore pe zi. Spre 12 luni copilul doarme mai mult noaptea si mai putin ziua. Hormonul de crestere e secretat doar in reprizele hipnagogice. Copilul sub 6 luni nu are non-REM si ca atare el intra direct in REM-ul nictimeral din orice stare prezumata - veghe / plans. Prin joc - apare prin iterarea activitatii - pruncul cauta realitatea iar adultul via experienta ludica doreste sa evadeze din ea. Copilului mic dati-i jucarii mari - Verneil. 1 - 4 luni (jucarii cromatizate / profone) 4 - 8 luni (jucarii dexterogene) 8 - 12 luni (jucarii non-casabile) Pana la 7 luni pruncul nu suporta prezenta altui copil ci cauta exclusiv adultul. Oamenii nefericiti nu au dreptul de-a avea copii. Decat un copil unic e de preferat ca familia respectiva sa nu aduca pe lume descendentul - Stekel. Tatal e considerat ca fiind primul partener de joaca al copilului. Pana la 2 ani pruncul confunda sarutul cu un canibalism ! Bataia nu se va aplica inainte de 18 luni sub tutela nici unui pretext. Pana la 6 luni copilul nu distinge binele de rau si ca atare o disciplinare directa sau bataia in atare circumstante sunt ineficiente. Plasarea in cresa a pruncului trebuie sa se faca pana-n 8 luni.

Capitolul 3. Perioada anteprescolara (prima copilarie) In aceasta perioada (1-3 ani) au loc multiple transformari la nivelul intregi activitatii a copilului si a sistemului de relatii cu cei din jur traind o noua experienta de viata prin integrarea sa in interrelatiile grupului familial si inceperea sesizari regulilor, interdictiilor, orarul si stilul de viata al familiei modul de organizare si functionare a ei. In aceasta perioada se consolideaza autonomia, se perfectioneaza deplasarea si se nuanteaza comunicarea verbala ceea ce stimuleaza intreaga activitate psihica putanduse aprecia raporturile de diferente dintre copiii marcandu se specificul epoci, a tari, a regiuni a limbii materne. 3.1. Caracteristici generale In perioada 1-3 ani unii autorii considera ca fiinta umana achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata. Avand in vedere intreaga dezvoltare a primei copilarii se pot remarca trei subperioade: − Prima perioada (intre 12-18 luni) se refera la consolidarea mersului si concomitent o omai buna 17

percepere a mediului inconjurator. Nestatornic si instabil copilul este determinat spre investigarea tuturor locurilor din casa. A doua subperioada (intre 18- 28 luni) marcata printr-o dezvoltare accentuata a comunicarii verbale si o adaptare mai complexa la diferitele situatii de viata, deplasarea este mai subordonata finalizari unor intentii, pronuntiia din ce in ce mai corecta a sunetelor favorizand diferentieri pozitive intre ele In subperioada a treia (dupa 2 ani junatate) copilul devine mai sensibil fata de cei din jur dezvoltandu-se intelegerea fata de cuvintele adultilor. Intensandu-se ritmul cresteri inegale se modifica infatisarea copilului general fizica el capatand o infatisare generala tot mai proportionala si placuta. Dezvoltare continua si intensa a sistemului nervos si a creierului care devine asemanator cu al adultului in ceea ce priveste circumvolutiunile si sciziunile respective prezinta la un an aprotimativ 980 gr. iar la 3 ani la circa 1100 gr 3.2. Comunicarea, invatarea spontana si conduita emotional-afectiva

Chiar de la un an copilul sesizeaza intelesul la multe cuvinte stimulat de dorinta de a se face inteles el reuseste sa rosteasca relativ corect si inteligibil cuvintele uzuale integrandu-le treptat in propozitii din ce in ce mai gramaticale ceea ce duce la ordonarea vorbirii. In psihologie sunt descrise trei felurii de limbaj : − limbajul mic primitiv, cu circulatiie restransa intre copil si cei din mediul apropiat dispunand de cuvinte onomatopeie, de holofaze, de cuvinte circumstantiale de circulatie restransa − limbajul situativ incarcat cu cuvinte concrete, cu structura gramaticala, dar saturat de exclamatii, forme verbale eliptice si gestica. − Limbajul contextual cu vorbire desfasurata ce are un text si un context discret el evoluiaza paralel cu cel situativ, pe care-l va domina treptat. Cu timpul se verbalizeaza o mare parte a experientei senzoriale afective (acru, dulce, sarat, amar) cu integratori evaluativi: bun si rau aparand si experienta odorifica (miros de floare, parfum, benzina)iar ca integratori evaluativi: miros frumos, urat, inecacios.Verbalizarea impresiilor de culoare prin perceperea si denumirea mai intai a culorilor vii, la fel verbalizandu-se si senzatiile auditive ca si celelalte modalitatii senzoriale. Copilul incepe sa caute satisfacerea curiozitati senzoriale prin interogatii verbale de genul “ce este asta?”. Capacitatea de intelegere se largeste foarte mult inclusiv pe planul motivelor, a actiuni si a experientei anticipand unele actiuni inainte de producerea lor Prin ascultarea de mici povestii la care prefera sa aiba un final fericit experienta devine mai bogata depasind sfera sfera perceptiv senzoriala sa dezvolta si insusirea de repovestire a celor auzite. Legat de pronuntie apar doua principii cel al economiei (de regula sunt inlocuite articulatiile dificile cu articulari mai simple si usor de pronuntat) si cel al repetitiei (prin tendinta de a repeta mai ales silabele accentuate ale cuvintelor) prin fenomenul de perseverare si de inversare a sunetelor sau a silabelor in cuvinte. La aproximativ 3 ani copilul intra intr-o faza complicata de dezvoltare a limbajului ca instrument al gandiri instituindu-se o etapa interogativa in care apar intrebari de genul “de ce? Cum?”evidentiind planul gandiri in plina dezvoltare spre numeroasele interelatii si dependente dintre fenomenele din jurul sau. Psihologul elvetian J.Piaget considera ca intre 2-4 ani are loc o trecere la un stadiu mai avansat , a planului mental, numit stadiu preoperator in care persista caracterul autist si animist al gandiri copiiilor mici si o dificultate structurala de a sesiza diferentele dintre interdependenta, cauzalitate, determinsmul fenomenelor etc. Dezvoltarea evidenta a inteligentei practice a miscarilor animate de curiozitate care se transforma in interes, contribuie la acumularea de experienta umana si la transformarea acesteia in conduite. 18

Planul afectiv al al copilului ca urmare a evolutiei psihice generale este instabil supunandu-se legi celei mai marii tentatii in care buna dispozitie se bazeaza pe starea de confort ce ia nastereprin asocierea a numerosi stimuli din ambianta implicati in satisfacerea trebuintelor ( alimentare, de caldura, protectie, siguranta). Pe directia cresteri in complexitate a conduitelor afective se manifesta timiditatea fata de persoanele straine, iar simpatia si antipatia incep sa fie tot mai nuantate. In jurul varstrei de 2 ani tatal este admirat in familie dar pe la 2 ani jumatate opilul devine iarasi impulsiv, instabil si neintelegator prin tendinte ostile fata de adultii ca urmare a cresteri elementelor de frustratiie care se manifesta prin tipete, plansete. tarare pe jos, refuz de a primi jucarii etc., dar spre varstra de 3 ani ele se reduc incepandu se constituirea sigurantei de sine ceea ce duce la o mai independenta si cooperare a copilului. Cu timpul copilul este din ce in ce mai atent la miscarile mamei sau a persoanei care il ingrijeste facand adevarate incercarii de atentionare si de castigare a afectiuni prin conduite deja aprobate traind astfel confortul psihic ca pe o stare de fericire. Prin repetare aceste conduite afectuoase creaza “dragalasenia”copilului anteprescolar cu o dezvoltare psihoafectiva echilibrata si bogata de acea cele mai multe din actiunile compotramentale ale copilului se invata si se dezvolta pe baza imitatiei.

3.3.Viata ecto-uterina(1-3 ani) Acum se dobandeste cca. 60 % din experienta de viata si de-aceea aceasta varsta e una a intereselor glosice - Bourjade. Cresterea in greutate - aproximativ 4,5 kg. Talia castiga 18 cm. La 3 ani configuratia creierului seamana cu cea a adultului iar dentitia provizorie se emancipeaza semn al deselor pusee de irascibilitate. Mersul si dexteritatea se eleveaza. Gesell - mersul explica dobandirea geometriei verticalitatii. Fetitele merg ceva mai repede decat baietii. Dupa 2 ani - executa Marche-Arriere si poate sta pe un singur picior. Este capabil sa evite obstacolele. Imitatia activa a adultului ecarteaza orizontul de cunoastere via motricitate. 9 luni - copilul tine singur recipientul dotat cu biberon. 18 luni - mananca singur dar impedant 21/2 ani - foloseste corect si furculita 3 ani - are o pozitie corecta la masa (e antrenat in Meet-uri publice) 31/2 - dezbracatul se invata mai usor decat imbracatul fara ajutor. Tactilul ajunge monitorizat vizual / auditiv. Copilul percepe greu obiectele distale si nanoforme. 11/2 an - percepe figurile colorate / sensibilitate muzicala 2 ani - recunoaste figurile ancromate / apetit ritmofon Gustul si mirosul - preferinte / aversiuni. Raportul dintre analizatorul vizual / tactil / kinestezic se amelioreaza dar persista carente in ce priveste constanta marimii / formei obiectelor distale. Pruncul traieste intr-un prezent continuu. Gemenii nu isi dau seama de propria imagine - distincta de cea a celuilalt frate - decat la varsta de 4 ani in loc de 21/2 ani cum se intampla cu ceilalti copii. Nu e recomandat sa fie imbracati identic gemenii. Aceasta tendinta este anapoda mai ales la pubertate cand se 19

emancipeaza tendinta normala de cucerire / afirmare a propriei independente. Dupa 21/2 ani copilul hraneste papusa nu doar cand are o lingurita ci poate mima gestul si-n absenta ei. Reprezentarile apar involuntar si-apoi devin voluntare - taseaza terenul propice amorsarii operatiilor de generalizare / abstractizare. La 18 luni reprezentarea e legata de actiune. Copilul stie sa manance dar e incapabil de-a simula actul deglutitiei. Functia semiotica via reprezentarea simbolica atesta si exerseaza capacitatea iconica prin imitatie amanata / joc simbolic / desen / imagini mentale / limbaj. Cand vede o floare imbobocita dimineata si deschisa la pranz el considera ca este vorba despre 2 flori diferite. Memoria - caracter involuntar, mecanic, afectogen - recunoasterea surclaseaza reproducerea. Asociatiile de contiguitate sunt reperate in MSD. Latenta mnezica e la 1 an de 2 saptamani iar la 3 ani atinge 2 luni. Granitele dintre real / fantastic sunt labile - indicele de muabilitate elevat. Se cucereste spatiul social prin cuvantul NU exasperant pentru anturaj. A. Freud - negatia copilului vine ca riposta la varii restrictii si exigente dar ori tocmai de-aceea el se identifica in cele dinspre urma cu agresorul. Pruncul incepe sa vorbeasca despre el insusi la persoana a III-a. Nu exista o alta nastere ci e vorba de acea nastere perpetua Debesse. Consecinte - socializarea actiunii / constituirea gandirii propriu-zise / interiorizarea actiunii. Intuitia aduce in First-Plane arsenalul iconic. Vanatoarea de cuvinte se duce in jungla cunoasterii acolo unde printre lianele curiozitatii salasluieste nevoia de-a fi inteles. Fazele limbajului - primitiv (holofrazele / onomatopeele / interjectiile) / situativ (protoform) (CNV) (2 – 5 ani) / contextual (circumstantial). Functia simbolica priveste realul (semnificatul) si semnul (semnificantul). Simbolul deriva din context (real) iar semnul ricoseaza din context (conventia / virtualul). Intelegerea lingvistica sau competenta e superioara exprimarii verbale propriu-zise sau performantei. Initial substantivele si adjectivele domina verbele. Analogiile - Ploaia arata cum ingerii stiu sa planga. Functiile limbajului ante-prescolar - desemneaza obiectele si fenomenele prezente / actualizeaza faptele si datele experientei / evoca evenimente impersonale. La 2 ani apare intrebarea obsesiva - De ce ? Spre 3 ani copilul dispune de 1100 de cuvinte. Disfunctionalitati : - eliziunea (omiterea silabelor / cuvintelor) - constructii hiper-laconice - substitutia de proximitate (l in locul lui r) - metateza (schimbarea sunetelor / silabelor) - dublarea unor silabe - contaminarea (deplasarea / imbrancire accentului) 20

Intelegerea senzorio-motorie e asediata de cea intuitiva sau pre-operatorie. Intuitia e frustrata de reversibilitate si ca atare nu substituie / reprezinta logica dar serveste acesteia aparand ca superioara actelor anterioare pluvionate de analogii. Gandirea simbolica pre-conceptuala transforma inteligenta empirica intr-una reflexiva. Simbolul prevalent - Cuvantul. Rationamentul transductiv este ancorat in analogii - copilul nu e capabil de reversibilitate / deductie. Exemplu : - Ai un frate ? - Da, pe Zoran ! - Hm ! Dar Zoran are un frate ? - NU ! Preconceptele - notiuni empirice localizate / deconspirate intre general / individual reflecta acele obiecte pasibile de-a reprezenta / constitui prototipul categoriei vizate (Frame-Stage). Meta-simbolul asociat cuvantului ce-l desemneaza Subiectul / Predicatul / Verbul Copula atunci cand apar intr-o singura exprimare permite copilului sa acceada la clasificari / comparatii. Pruncul in etate de 1 an exploreaza tot ceea ce poate si spre 16 luni gaseste sau cel putin propune solutii. Principiul Cronoductului se enunta prin administrarea simultana a mai multor comenzi ce pretind o succesivitate temporala. White doctorate in filozofie la 14 ani si in drept la 16 ani. Constatam o tendinta de augmentare si de precocizare a potentialului psihic al copilului prin Terapia Avancrona - instituirea circumstantelor responsabile de amorsarea gandirii la nivelul superior exigentelor de moment dar adecvat potentialului intelectual al discipolului. Stadiile Oglinzii - Zazzo 12 luni - copilul face / speculeaza deosebirea iscata intre imaginea lui reperata in oglinda si cea a fratelui geaman mono-vitelin gratie indicelui de solidaritate motrica - obrazul fiind invizibil direct apare in oglinda nu prin recunoastere ci via identificare 18 luni - rezolva corect proba petei de pe nasuc - o sterge de pe locul real si nu incearca obliterarea ei in imaginea din oglinda 21 luni - semnalul luminos intermitent nu mai e cautat dupa oglinda ci copilul se intoarce pentru a-l trada in spate sau 26 luni. - dispare conduita ocolului (nu mai cauta in spatele oglinzii pe Celalalt) 3 ani - isi recunoaste fara sa-si revendice imaginea video (lentometru / vitezometru) (bruiajul verbal nu afecteaza raspunsul corect) 5 ani - peste 20 % dintre copii nu renunta la conduita ocolului (By-Pass) 21

Recunoasterea reala a altuia se produce pana la 6 luni si ca atare e anterioara in raport cu identificarea de sine ce survine abia la 18 luni. Identificarea in oglinda a altuia e anticipata prin descoperirea imaginii propriei persoane daca in fata oglinzii adultul ofera ciocolata copilului acesta - initial - va face ocolul oglinzii pentru a obtine desertul respectiv si doar dupa 51/2 ani se va intoarce catre adultul aflat la spatele sau adica spre adevarata sursa a imaginii revendicate in oglinda. Acest fapt indica un conflict intre reprezentare (irealitatea spatiala iconica) si perceptie (realitatea imaginii). Oglinda compare in procesul de constiinta drept revelatorul unui Pluri-Mintal de vreme ce spatiul reprezentarilor e mai dificil de construit in raport cu celelalte imagini de sine / ale altuia. Eul - Corporal (controlul sfincterial) / Eul Spiritual (primele dorinte / interese - copilul considera propria experienta cognitiva drept singura adevarata). Eul Social (dihotomia decent / indecent / avan-decent). Mecanismele Clivarii explica aparitia Constiintei de Sine - eu / obiect - actiunea persoanei / obiectele actiunii - eu / altul (numele e asimilat drept Marker in context) (animismul / egocentrismul infantil luna de pe cer il spioneaza pe copil) (negativismul - fluctuanta / irascibilitate) Jocul catalizeaza aparitia implicarii premeditate intr-o activitate (770 secunde). Legea celei mai mari Tentatii - Imprinting-ul (Teza lui Bowlby pana la 3 ani se desfasoara un intens proces de fixare / scanare a figurilor parentale). 2 ani - tatal trece in varful piramidei afective 21/2 ani - noul destinatar al afectiunii copilului devine Jucaria. Starile afective : - impersonalitatea High-Level / aviditatea / gelozia / sentimentul de abandon (apare la mustrare) / anxietatea (absenta celor dragi si prezenta inopinata a intrusilor) 2 ani - copilul e receptiv la umor - farsele. 21/2 ani - atent cand e laudat / capabil sa realizeze dihotomia mila / compasiune / negativismul primar e semnul unui Eu care se descopera pe sine si ca atare daca nu predispus cel putin capabil de secesiune sau macar detasare in raport cu blisterul afectiv administrat de anturaj. Agresivitatea e normala doar pana la 4 ani. Adultrismul - imitarea adultului prezent sau evocat. Asimilarea si ranforsarea unor deprinderi noi ruleaza pe fondul inhibarii reactiilor inadvertente. Prezinta un interes deosebit pentru defecatie. Se poate intampla sa se joace cu propriile excremente pe care evita sa le manance pavoazand insa cu meticulozitate ambientul. Abilitatile : 22

deprinderea de-a manca 18 luni - lingura 21 de luni - mananca singur dar se pateaza 21/2 ani - furculita 3 ani - e antrenat in Meet-uri publice - deprinderea de-a se imbraca 1 an - docil 11/2 an - manipuleaza butonierele 2 ani - introduce ambele picioare intr-un crac al pantalonului 3 ani - isi pune lodenul fara sa si-l incheie 4 ani - se imbraca singur Jocul ocupa 90 % din timpul diurn. 2 ani - exercitiul via manipulare / exploatare 5 ani - jocul simbolic / de fictiune 6 ani - jocul cu reguli (pedantizat) Taxonomia Callois Jocul de competitie (universal) / hazard (doar la om) / mimetic (universal) / vertij (cvasi-universal). Mama promoveaza jocuri verbale / de inteligenta. Tatal copilului administreaza jocurile fizice. Pana la 3 ani pruncul nu stie sa se joace cu alti copii. Taxonomia Pernoud 12 - 18 luni - jucarii pe rotile / nisip / apa / plastilina 18 luni - 2 ani - jucarii cinetice / muzicale 2 ani - 21/2 ani - masinutele la baieti si papusile la fete. Copiii se joaca unul langa celalalt dar nu unul cu celalalt. Copilul mic e incapabil sa imparta. Totusi accepta sa consoleze pe cei afrontati de anxietate sau disconfort psihic tapetat algezic. 21/2 ani - 3 ani - jocurile de imitatie / mingea / picturalele 3 ani - jocurile de rol. Sindromul Puzzle - copilul se teme sa nu piarda ceva din corpul lui si prin urmare evita acceptarea unei relationari cu obiecte dezintegrate sau malformate. Este inutil sa explicam pruncului ca 2 jumatati de biscuit intreg sau ca o prajitura decoltata au acelasi gust cu un biscuit complet respectiv o prajitura inaltoita. Pre-18 luni Localizeaza partile corpului / obiectelor uzuale / culorile / cuvintele ce exprima actiuni.Post-18 luni Numeste obiecte uzuale si realizeaza dihotomia lumina – intuneric / cald – rece / 23 de luni Cunoaste partile corpului si numele animalelor 24 de luni Recita numerele si cunoaste elemente de topica primara - dreapta / stanga respectiv sus / jos 28 de luni Afla formele geometrice fundamentale 31 de luni Numeste literele mari / cuvinte ce exprima actiunea organelor de simt si surprinde relatii de pozitie sau dispunere a obiectelor ori propriului corp (fata / spate) realizand totodata comparatii legate fedeles de promptitudinea reactiilor (repede / incet) 23

Parintii trebuie sa adopte / manifeste atitudini constante fata de copil. Dresarea sfincterului nu e posibila mai inainte de 18 luni. La fete apare aceasta deprindere - ca regula - la 21 de luni iar la baieti spre 23 de luni. Parintii e necesar sa nu repete greselile de exprimare ale copilului atunci cand vor sa se amuze. Mediul fizic primul tutore al copilului. Parintii trebuie sa nu evite raspunsurile la intrebarile copilului indiferent cat ar parea ele de agasante ori discrete si totodata sa nu trivializeze / banalizeze sexualitatea prin ignorarea / camuflarea rolului ei. Negativismul primar e favorizat de identificarea parentala – anemica / versatila. Penuria Rentei Afective e cea mai nimerita pedeapsa. Testul Aventurilor lui Laba Neagra este realizat de Corman pentru copiii de peste 5 ani - daca subiectul se identifica in imaginea eroului e un semn bun sau unul de narcisism dar daca nu se reprezinta prin nimic atunci e vorba de anxietate / dezorientare. Tutorii pot fi asimilati cu parintii sau cu niste straini. Testul de detentie iconica Benton - o figura in prealabil aratata copilului trebuie sa fie recunoscuta ulterior intr-o serie de 3 imagini. Testul Stamback - priveste reproducerea ritmului fonic prin lovirea unei mese cu un creion. Testul Desenului Omului Decent - a fost introdus de Goodenough si se bazeaza pe itemul grafomotor. Copilul este initiat in primele exercitii ectenice - sentimentul oceanic sau dorul de transcendenta ce incearca pentru a proba si deci valida orice fiinta umana asa cum constata Romain Rolland.

Capitolul 4 Perioada prescolara (3- 6 ani) Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa si interesanta cu influiente asupra evolutiei biopsihice ulterioare, prin expresia existentei sau inexistentei celor 7 ani de acasa reflectandu-se tocmai importanta constituiri in decursul acestei perioade a bazelor activitatii psihice si de conturare a trasaturilor de permeabilitate ce isi pun pecetea pe comportamentele viitoare copilul traversand prin aceasta etape considerata a cunoasteri prin largirea contactului cu mediulsocial si cultural din care se asimileaza modele de viata ce determina o integrare tot mai activa spre conditia umana. Mediul solicita copilul nu numai la adaptari ale comportamentului la sisteme diferite de cerinte in conditii de tutele, protectie si afectiune, dar creeaza in acelas timp o mai mare sesizare a diversitati lumi si vieti, o mai densa si complexa antrenare a deciziilor, curiozitatii, trairilor interne la situatii numeroase si inedite concomitent dezvoltandu-se si bazele personalitatii copilului si capacitatile de cunoastere, comunicare, expresia si emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate raportate la caracteristicile de varstra si dezvoltare psihofizica. 4.1.Dezvoltarea psihofizica si consolidarea autonomie 24

Odata cu dezvoltarea capacitatilor senzoriale si perceptive se structureaza noi forme printre care reprezentarile memoriei si imaginatiei dau dimensiuni complexe ale trairilor anticipative si fantastice. Perceperea realitati este incarcata emotional si alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mintale ce utilizeaza o simbolistica ampla ancorata situational in lealitatea inconjuratoare imprimand perioadei prescolare acea unicitate si minunatie ce face din ea varsta de aur a copilariei. Pe linia evolutiei de ansamblu continua dezvoltarea structurala si a diferentierilor fine in antrenarea functionala a scoartei cerebrale departajarea zonelor vorbiri si fixarea dominatiei asimetrice a uneia din cele doua emisfere (de obicei stanga) fapt ce imprima caracterul de dreptaci, stangaci sau ambidextru a manualitatii copilului. In sfarsit, dezvoltarea biochimismului intern devine mai complexa si impregnata de hormoni tiroidieni si cei ai timusului ce au efecte majore asupra cresteri. Inca din perioada prescolara apar o serie de diferente intre fete si baieti . Aceste caracteristici specifice sexului sunt mai evidente spre sfarsitul perioadei prescolare. Astfel, R.Zazzo se refera la existenta unei agitatii mai mari la baietii la o cooperare mai dezvoltata le fete insotite de o activitate verbala mai bogata la o tendinta de izolare a baietilor in activitati de constructii. Interesante sunt micile colectii ale copiilor. Daca la 3-4 ani buzunarele copilului sunt relativ goale pe la 5 ani acestea incep sa cuprinda dulciuri anvelope de dulciuri iar spre 6 ani obiecte mici baloane dopuri, pietricele colorate capse etc. cu privire la igiena alimentara de spalare a mainilor inainte de masa si dupa folosirea toaletei, spalarea, baia, taierea unghiilor, pieptaarea, etc oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice si formarea imagini de sine uni transformand aceste momente de ingrijire chiar in joc iar unele fetite manifesta chiar de la aceasta varsta forme de cochetarie. Pe acest plan, “cei 6-7 ani de acasa” sunt implicatii in adaptarea culturala ulterioara. Programul de gradinita intareste, de cele mai multe ori, o asemenea adaptare culturale In jurul varstrei de 4-5 ani copilul trece printro diminuare a poftei de mancare adesea determinata de lipsa de varietate a regimului alimentar sau de tensiuni afective. Legat de somn in perioada prescolara , copilul se opune sa mearga la culcare caci il intereseaza spectacolul relationari cu ceilalti, devine receptiv la ce fac adulti (adultrism) ca si trairea placeri jocului protestand verbal evaziv uneori incarcat de tot felul de tranzactii ca si de necesitatea de a avea un fetis prezenta unei persoane 9mai ales mama) a unei surse de lumina cu liniste totala sau cu muzica, etc. 4.2. Dezvoltarea psihica, conturarea si afirmarea personalitatii

Perioada prescolara este una din etapele de intensa dezvoltare psihica ce are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele massmediei si fregventarea institutiilor prescolare unde copilul ia contact cu cerinte multiple privind autonomia si adaptarea la mediul de viata. In multe situatii apar diferente de cerinte intre gradinita si fmilie ceea ce prsupune o varietate de conduite si aparitia unor contradictii dintre aceste solicitari care pot stimula dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a formari unor strategii diverse de activitati intelective dezvoltandu se uneori si negativismul infantil dar si o concepere mai profunda, de fond a intregii activitati psihice prin asimilarea treptata a ceea ce este permis si a ceea ce este nepermis, a ceea ce este posibil si a ceeea ce este imposibil, a ceea ce este bun si a ceea ce este rau. Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade: 25

Cea a prescolarului mic (3-4 ani) care se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, aspiratiilor si dorintelor implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului iar de la relativul echilibru de la 3 ani are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprima o mare descentrare pe obiecte concrete pe integrarea lor in strategii mai largi de utilizare in care se confera functii simbolice. Integrarea in gradinita se face cu o oarecare dificultate la aceasta varstra, data fiind dependenta mare a copilului prescolar mic de adult. Greutatea este cu atat mai mare cu cat copilul prezinta o instabilitate psihomotorie si greutati in exprimarea clara ori in intelegerea celor ce i se comunica. Totusi el devine mai sensibil la semnificatiile evenimentelor si adopta conduite mai adegvate la convenientele sociale pe un fond de fragilitate afectiva cu unele manifestari ale crizelor de prestigiu. A prescolarului mijlociu (4-5 ani) cand se fac progrese evidente atat pe linia dezvoltari motricitatii cat si pe cea a functiilor cognitive si a insusirilor de personalitate cand miscarile devin mai precise si mai rapide iar mersul mai sigur iar prin miscare si manipularea obiectelor, perceptiv se imbogateste si alimenteaza materialul intuitiv cu care opereaza gandirea in aprecierea situatiilor care nu cad nemijlocit sub incidenta cunoasteri. Acum copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul sau si este capabil sa faca aprecieri, relativ corecte, fata de comportamentul altora iar prin structurarea unor caracteristici volutionale, copilul se poate antrena in activitati de mai lunga durata si se straduieste sa-i fie de folos adultului.

Si a prescolarului mare (5-6 ani) in care se manifesta in ansamblu o mai mare opozitie fata de adult, ce se manifesta spontan dar urmata de dorinte vadite de reconciliere prin adaptarea mai evidenta a conduitelor fata de diferite persoane ce se poate simti atat in familie cat si la gradinita. Se manifesta frecvent dorinta copilului de a fii de folos adultului este mai atent si reventios imita si participa la activitatile adultului devine un mare creator in activitatile cel intereseaza cum ar fii: desenul, muzica, artizanatul, etc. Capacitatea de invatare devine din ce in ce mai activa in care gradinita prin programele educative stimuleaza sensibilitate intelectuala. O dezvoltare spectaculoasa priveste planul senzorio-perceptiv ca exemplu tactul devine un simt de control si sustinere a vazului si auzului facand ca intregul plan perceptiv sa se subordoneze actiunilor de decodificare a semnificatiilor ce se constientizeaza tot mai mult.

Copilul prescolar este preocupat de explorarea tuturor spatiilor cu care in tra in contact la scoala, acasa, pe strada, la magazin, pe timplu vizitelor la diverse persoane, fiind foarte atent la caracteristicile fiecarui membru al familiei, la identitatea acestora precum si la conditiile de viata in activitatile profesiunile lor, interesanduse de asemenea de cunoasterea naturi a plantelor si animalelor, consolidandu-se si generalizari cantitative, logica practica a relatiilor; marimea (lung, lat, inalt), cantitatea (mult, putin, foarte putin, deloc), spatiale (langa, pe, sub, aproape, departe), etc. Perceptia se organizeaza si devine operativa si in conceperea spatiului si a timpului. Se dezvolta diferite forme ale reprezentarilor dintre care cele mai importante sunt ale memoriei si ale imaginatiei. Este activa si se manifesta dupa 4 ani capacitatea de memorare capatand caracteristici psihice si sociale importante mai cu seama datorita vorbiri.Apare virulenta memoriei in joc copilul intuind cerinta fixari si pastrari sarcinilor de joc fiind activa si in invatarea de poiezii si in reproducerea lor dar cu o oarecare rigiditate ptentru ca in in cazul in care copilul este intrerupt in timpul cand recita poiezia acesta nu mai poate continua de unde a ramas blocandu-se oarecum pt ca in general copilul prescolar iuta repede deoarece fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala. Atentia voluntara este alimentata de dorintele si intentiile copilului de a finaliza o activitate iar concentrarea atentiei creste la 5-7 minute la prescolarul mic la 12-14 minute la prescolarul mijlociusi la 26

20-25 minute la prescolarul mare. Dupa vastra de 3 ani inteligenta parcurge o etapa de inventivitate care pregateste gandirea operativa complexa, (6-7 ani). Ca fenomen al vieti de relatie dezvoltarea afectivitatii prinde contur in perioada prescolara prin raportarea la procesul identificari cere trece prin cateva faze pentru ca la 3 ani acest proces se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, dupa care manifesta o retinere vinovata, iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansata. Conditia de identificare parcurge patru cai

prima se realizeaza pe seama perceperi unor similitudini de infatisare cu modele parentale (parul, ochii) a doua pe seama perceperi uno similitudini de caracteristici psihice (este tot atat de inteligent ca tata sau tot atat de frumos ca mama) a treia se realizeaza prin adoptarea de conduite gesturi si atribute din ceea ce spun alti ca seamana copilul cu modelul dar identificare mai activa este cu parintele de acelas sex

In contextul identificari o importanta deosebita o are triunghiul afectiv, mama-tata-copil in care baiatul descopera treptat ca mama de care este atat de legat este altfel decat el, iar tatal, la fel cu el este puternic, viril si iubit de mama iar fetita la randul ei descopera feminitatea sa, pe tatal sau, care joaca un rol important in familie si simte o puternica iubire fata de el, dar si o frustratie in raport cu afectiunea tatalui fata de mama iar la copii care frecventeaza gradinita se dezvolta un atasament fata de educatoare (afectiune admirativa0 rolul ei in educatia copilului fiind foarte mare deoarece constientizeaza reguluile si incalcarea lor in colectiv Dezvoltare exprimari verbale face importante progrese daca la 3 ani vocabularul cuprinde 400-1000 cuvinte la 6 ani cuprinde intre 2000- 2500 cuvinte. In psihologia limbajului infantil se semnaleaza distante de dezvoltare intre semantica, morfologia si sintaxa vorbiri copilului prescolar iar un loc important il ocupa si particularitatile diferentiale ale limbajului pentru ca ele implica o anumita desfasurare a proceselor de analiza si sinteza in cadrul stereotipului motor-verbal. 4.3. Jocul si manifestarea personalitatii. Jocul ca activitate fundamentala la varsta prescolara se realizeaza si inafara unui scop clar ca placere gratuita dar cu timpul capata contur si devine tot mai organizat. La 3 ani jocul este inca legat de obiecte cu timpul datorita interesului copilului fata de adult prin decupare din conduitee umane a unor momente incepe sa apara jocul cu subiect si rol, copilul devenind in joc medic, profesor, telefonist, invatator, etc. La 4 ani copilul se joaca mai bine cu un copil mai mare sau cu unul mai mic caruia ii spune adeseori ce sa faca asumandusi astfel rolul de animator. La 5 ani jocul cu subiect si rol atinge un important nivel de dezvoltare in care subiectul este alimentat cu o forta activa incat se joaca si cu parteneri imaginari prin asa numitul joc de alternanta copilul sustine roluri din dorinta de a creea subiectul.Multe jocuri se desfasoara pe baza de imitatie, ii plac de asemenea jocurile de constructie este atras de truse incepand sa apara printre altee preocupari si interesul pentru colectii. Astfel prescolarul mic datorita neconcordantei si nereglari la conduitele celorlalti copii mai marii desprinde din regulile de-a ascunselea doar regula ascunderi si fuga la locul de bataie ascunzanduse cu spatele intrun colt la camerei deoarece faptul ca el nu mai vede pe nimeni echivaleaza cu a fii ascuns, 27

iar dupa ce alearga si bate locul se intoarce la ascunzatoare ca intr-un fel de reactie circulara., prescolarul mijlociu face exces de zel privind regula ascunderi cautand cele mai complicate locuri fapt ce afecteaza de cele mai multe ori strategiile da ajungere prioritara la locul de bataie in schimb prescolarul mare exprima o orientare evidenta spre strategiile care faciliteaza telul atingeri facile a locului de bataie si speculeaza atingerea lui. Ca atare perioada scolara este dominata de trebuinta de jocin care actioneaza combinatii mintale, reprezentari de imaginatie (jocuri simbolice) si sunt actionate forme de experienta complexa.

4.4.Viata ecto-uterina (3 - 6 ani)

Greutatea de la 14 kg ajunge la 22 kg. H pleaca de la 92 cm pentru a atinge 117 cm. Asimetria cerebrala se accentueaza. Reactiile impulsive sunt dupa 5 ani bine cenzurate - SNC cunoaste o perfectionare pertinenta. Tiroida si timusul sunt glande hiper-activate. Gesell - la 5 ani e traversata Varsta Nodala. Tactilul e surclasat de vaz / auz. Observatia - apare ca proces de elevare a perceptiei. Copiii cred ca diferentele de culoare dermica ce exista la si intre diferite persoane sunt pasagere. Note distinctive ale perceptiei : - doza afectiva mare -volumul constituie o problema in comparatie cu facilitatea reflectarii atributelor de culoare si forma - relatia intreg / parte e dificil comprehensata - topognosie / topocronie Reprezentarile - de evocare / retentie / anticipare / fantastice (ereditatea sociala le amorseaza asa cum remarca Conn). Masturbarea e un fenomen normal caci copilul isi descopera corpul. Complexul (candva al) lui Oedip ilustreaza prohibitia incestului si permite constituirea Supra-Eu-lui drept ansamblu de interdictii parentale. Piaget vede la copil o lume regizata dupa anumite principii :- magia / animismul / finalismul / artificialismul / realismul Memoria - mecanica / involuntara / voluntara. Prevaleaza engramarea circumstantelor asediate afectogen / intuitiv - concret. Imitarea - functie sociala a memoriei (Amendamentul Bandura) Limbajul ipseital (exclamatii / interjectii / iteratii) / Contextual (relatii intre corelatii). 3 ani - 1100 de cuvinte / 6 ani - 2500 de cuvinte (logoreea). Apare conduita verbala de reverenta.Limbajul interior tradus prin sintagma Making Off-Words apare la 4 ani. Asa se explica prezenta limbajului de alternanta - copilul isi asuma sau cel putin revendica mai multe roluri in timpul jocului. 2/3 din limbaj sunt reprezentate prin De ce ? Bi-lingvismul simultan / succesiv se valorifica aditiv / under-stractiv. 28

Logopatia - rotacismul / sigmatismul / disfonia / afonia / logo-fobia / balbismul / mutismul5 ani relativ 50 % din potenta intelectului adult e atins prin inferentele copilului. J. Piaget - epigeneza developmentala - stadiul pre-operator- sub 4 ani se remarca egocentrismul / sincretismul / animismul / realismul nominal / caracterul practic conjunctural sau pragmatismul transelectiv prin care copilul desi cunoaste criteriul gruparii in fiinte / lucruri totusi prin experimentul celor 4 cartonase (om / car / cal / lup) sunt astfel impartite - om / car / cal respectiv lup.- dupa 4 ani gandirea devine intuitiva - rationamentul transductiv sau pre-conceptual e inlocuit cu cel trans-iconic masiv ambasat de reprezentari - concretul este flotat la plural si astfel se explica de ce apar via reprezentari notiunile – rationamente inductiv-deductive- apar analiza - sinteza / concretizarea - abstractizarea / compararea - absenteaza compunerile tranzitive / reversibile / asociative Copilul considera gresit ca un vas mai ingust si mai inalt in raport cu altul mai larg dar mai scund ar fi mai voluminos decat celalalt recipient in discutie. Jocul - de cuvinte. Dupa 3 ani fantasticul / realul sunt notiuni autonome si deci copilul poate institui relatii preferentiale cu unul din cei 2 termeni ceea ce evident permite apelarea la disimulari si-n consecinta permite si explica adeseori minciuna. Atentia fluctuanta - involuntara / voluntara. Afectivitatea labila - tutorele educogen ca emisar al exigentelor societatii devine un nou destinatar pentru plasamente afective ale copilului. Adultrismul / Identificarea la ante-prescolar via asimilarea de conduite iar la prescolar prin raportarea la modelul parental. Apare SuperEgo-ul vazut drept constiinta apartenentei la Eu prin imaginea de sine. 3 ani - Mea Culpa si pudoarea 4 ani - mandria de sine (vanitatea) si cea de Eu (orgoliul) 5 ani - sindromul Bitterness-Candy (copilul daca nu acuza cel putin cunoaste disconfort psihic atunci cand este premiat in locul celui care merita de fapt recompensa). Criza de prestigiu compare in procesul de constiinta prin disconfortul remis de mustrarea copilului in public pentru o fapta reprobabila si deja sanctionata. Simularea / disimularea provoaca si dirijeaza contrabanda de trairi afective. Stapanirea de sine este ancorata in ierarhia motivelor. Renta afectiva explica de ce uneori copilul executa actiuni pentru moment inhedonice. Allport Proprium (unicitatea). Baza morala - descoperita heterocron via restrictii. Aptitudinile speciale vaneaza momentul oportun in ori din goana timpului.Varsta Micului Faun - Debesse. Gradinita comportamentul ludic cedeaza comportamentului de explorare. Jocul pedantizat - o institutie implica o cooperare si suscita o responsabilitate via reguli - prescolarul mic isi ascunde doar capul atunci cand doreste sa-si camufleze identitatea. Jocul cu parteneri familiari / de miscare / constructie (5 ani - cuburile / 6 ani - castele si tuneluri) / creativ (spontan - succede un eveniment marcant) (eroii). La 4 ani nevoia de celalalt in joc atesta ca instinctul de rivalitate cedeaza in fine celui de-asociere pentru ca doar astfel copilul realizeaza adevarata sansa nu a promovarii cat validarii propriei valori. Functiile jocului - relaxare / adaptare / umanizare. 29

Desenul - element important in psihologia proiectiva sfideaza axa verticala pentru ca discipolul nu cauta sa se afirme ci vrea sa castige teren propice instaurarii unui indispensabil echilibru interior. 3 ani - desenul monocrom / confuz 4 ani - desenul policrom / stereotip 5 ani - desenul digresiv Epivolutia demersului iconic : 18 luni - mazgaleli 2 ½ ani - linii curbe 3 ani - cercul 4 ani - patratul 6 ani - rombul Povestile se cer cu Happy-End. Copilul imita modelul Hic et Nunc si mai putin pe cel pasat pe VideoScreen. Mana este Dumnezeu in 5 persoane - H. Focillon. Caracterul omului e destinul sau – Herodot. Minciuna - de aparare / independenta / compensatie / seductie / agresivitate. Fata de calitatile pe care le dorim intrunite de copil oare se cunosc multi parinti demni de-a fi copii ? E de preferat sa achiti un vinovat decat sa pedepsesti inocentul - Berge. Complexul Oedip / Complexul Electra - nu e fundamental ci - remarca Adler - un produs artificial negativ ilustrat in imaginea mamelor care-si rasfata copiii. Encoprezisul - defecatia in propria lenjerie dupa varsta de 4 ani. Este de 3 ori mai frecvent la baieti decat la fete. La varsta adulta acesti copii manifesta tendinta de ordonare / avaritie / meticulozitate / punctualitate - trasaturi de personalitate anala.

Enurezisul - mictiune inconstienta dupa 5 ani. Altminteri pentru aceleasi simptome e vorba de incontinenta urinara. La 18 luni copilul incepe sa atentioneze mama ca este usurat dar stanjenit. Intre 2 si 3 ani mictiunea apare doar noaptea. 1 copil din 10 este enurezic. O treime din lotul respectiv micteaza ziua dar si noaptea. 20 % dintre copiii pre-puberali acuza o depresie infantila mascata / acuta / cronica. Impresiile din copilarie sunt perene si fiecare copac se imbolnaveste de la radacina - Stekel. Psihozele infantile sunt decamuflate prin absenta surasului (3 luni) / lipsa reactiei de teama fata de persoanele alogene (8 luni) / Autismul Kanner (poate surveni in primele zile de viata post-natala fiind de 4 ori mai frecvent la baieti in raport cu fetele) / mericism (rumegare) / ras privat de motiv / masturbare excesiva si nu arareori in public.

Capitolul 5. 30

Perioada scolara mica (6-10 ani) Aceasta perioada de la intrarea copilului la scoala si pana la terminarea ciclului elementar, este apreciata de uni autori ca fiind un fel de sfarsit al copilariei in care domina particularitatile de varstra asemanatoare cu cele prescolare sau ca etapa de debut primar a pubertati ori chiar ca etapa distincta a copilariei in care sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptari scolare si ale invatari fara a se neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in copilaria timpurie si in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa si atitudinala. Asada in perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica datorita constientizari ca atare a procesului de invatamant invatarea devenind tipul fundamental de activitate pentru ca acest proces solicita intens intelectul avand loc un proces complex si gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scoli si in consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de invatare si i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei formandu-si deprinderi de scris-citit si calcul. Invatarea tinde sa ocupe tot mai mult un loc major in viata de fiecare zi a copilului modificandui existenta si actionand profund asupra personalitati sale.

5.1. Particularitati la varsta scolara mica Pana la intrarea in scoala, copilul invata vorbirea intr-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la aceasta varsta ia capat o serie de caracteristici noi, datorita procesului de instruire verbala si formarii culturii verbale. Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata influenteaza intreaga dezvoltare psihica. La intrarea in scoala copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. In general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze alcatuite corect. Exprima bine diferentele dintre obiecte si fenomene, este capabil de a face ironii si discutii contradictorii, iar dorintele, preferintele, politetea sunt tot mai clar exprimate. Aceasta exprimare este facilitata si de volumul relativ mare al vocabularului sau: aproximativ 2500 cuvinte din care cca.700-800 fac parte din vocabularul activ. La sfarsitul micii scolaritati, vocabularul sau insumeaza cca. 4000-4500 cuvinte din care aproximativ 1500-1600 fac parte din vocabularul activ. Se pot constata diferente insemnate de la un copil la altul in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, pe de o parte datorita capacitatii potentelor intelectuale ale copilului iar pe de alta parte, influentelor mediului familial. Invatarea scris-cititului creeaza un camp larg de dezvoltare si organizare a intereselor intelectuale. Sub influenta acestui proces apare un stil personal de exprimare a ideilor. Desi limbajul nu este suficient automatizat si inca mai intalnim elemente ale limbajului situativ, vorbirea scolarului mic devine un element al exprimarii gandirii cu pronuntate note personale. Daca in clasa I-II se intalnesc expuneri incomplecte, in clasa a III-IV apar raspunsuri mai complexe organizate si sistematizate. O astfel de exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de dezvoltarea limbajului interior care constituie cadrul de organizare al limbajului exterior (U. Schiopu, 1967). 31

Perioada micii scolaritati este perioada in care scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale. Se manifesta unele defectiuni temporare de vorbire, el trebuie puse pe seama schimbarii dentitiei dar se datoreaza si unor particularitati trecatoare ale dezvoltarii. O problema deosebita privind caracteristicile pronuntiei, o constituie prezenta sunetelor parazitare in vorbirea orala a scolarului mic; ele apar mai putin in dialoguri decat in relatiile de tip monologat (cand copii expun lectia). Cea mai mare frecventa ca sunete parazitare, o au sunetele i si a la sfarsitul si inceputul propozitiilor. In povestirea orala se fac evidente neglijente de pronuntare, disimulari in articularea diferitelor cuvinte: „recreatie”, „lu” (in loc de lui), „p’orma”, „tocma”, „aia”, „t-a dat o carte”. Adapteaza uneori si sunete mai multe decat trebuie in cuvant: este vorba de un fenomen de incarcare fonetica a cuvantului. De pilda, scolarul de 8 ani mai spune „iera” in loc de „era” sau „ieu” in loc de „eu”. Unele dificultati de sistematizare si organizare succesiva, coerenta a comunicarii verbale persista in intreaga copilarie, fiind intretinuta de vorbirea defectuoasa din familie sau de unele caracteristici dialectale ale mediului lingvistic in care traieste copilul. In dezvoltarea scrierii corecte, se manifesta la inceput greutati de diferentiere a sunetelor. In primii doi ani ai invatarii scrierii, sunt frecvente eliziunile de grafeme (de exemplu „ituneric”, „itre”, „hotomalu”, „cardula” etc.); fenomene asemanatoare se petrec in scrierea diftongilor si a triftongilor, precum si a silabelor „che, ce, ci , ge, ghe, ghi, gi, chi” intre care, micul scolar face adesea numeroase confuzii. Alteori in scriere apar sunete supra adaugate („viouara”, „diminiata”, „artimetrica” etc.); apar si cazuri de inversari ale silabelor cuvantului, este vorba de o insuficient de clara analiza auditiv verbala cu privire la componenta sonora a cuvintelor. Alte defectiuni ale scrierii, ca acelea de caligrafiere sau de inclinatie a literelor, se corecteaza pana la sfarsitul clasei a IV-a. Creste volumul cuvintelor tehnice (la gramatica, aritmetica, istorie) elementele de pronuntie dialectala diminueaza prin dezvoltarea capacitatii de a citi. La inceput elevul nu poate distinge bine cate cuvinte sunt intr-o propozitie, dar treptat el incepe sa desprinda unitatea fonetica si grafica a cuvantului si elementele propozitiei simple si dezvoltate. Insusirea ortogramelor nu are la baza cunostinte gramaticale precise, la inceput, dar treptat scolarul isi va da seama diferentele gramaticale existent(sau si s-au). Problemele de omonimie se implica de asemenea ca generatoare de dificultati („fetita sare coarda” si „mai trebuie putina sare”), acestea presupun probleme de precizare a sensului si semnificatiei cuvintelor. In vorbirea la lectie (relativ monologata) frecventa cea mai mare o au dezacordurile gramaticale, in care timpul verbal nu este bine acordat cu substantivul („pana vine ei” – clasa a II-a, „atata animale cunosc” – clasa a II-a, „istoria este o lectie, ca o lectie principala a lor” – clasa a IV-a). Elevul mic are formulari neclare, neglijente sau greoaie („si ce sta acolo sa”, „baiatul ala care plangea s-a facut un pic mai inalt”). In limbaj persista inca destule elemente ale limbajului situativ. Particularitatile dificultatilor intampinate de copil in vorbire constituie un indicator pentru faptul ca, pe de o parte, inca nu sunt suficient automatizate mecanismele trecerii din limbajul interior in cel exterior si, pe de alta parte, ca insusi stereotipul dinamic gramatical nu este elaborat. 32

Exprimarea in scris opereaza inca de la inceput cu un vocabular mai critic si cu rigori de topica mai exprese. Exprimarea in scris este relativ simpla si foarte economicoasa pana in clasele III - IV-a cand devine mai activa si mai personala. Intre scolarii din clasele I-IV exista diferente importante in consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, in ceea ce priveste stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, bogatia si plenitudinea structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau neexistenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a defectelor de pronuntie etc. Toate aceste particularitati ale limbajului se oglindesc sintetic in debitul oral si scris. De-a lungul anilor de scoala debitul verbal oral creste; debitul scris creste mult mai lent, dar se constata numeroase progrese calitative datorate contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in legatura cu exprimarea verbala. In aceasta perioada scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale. Cunoasterea handicapurilor de limbaj prezinta o importanta deosebita deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si activitate. Limbajul contribuie in buna parte la realizarea progresului in intreaga viata spirituala. In cazurile cand se produc deteriorari ale limbajului evolutia este ingreunata sau stopata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se fac simtite in intreaga activitate psihica, si ca atare modifica comportamentul subiectului. Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si senzoriale. Multe dintre tulburarile de pronuntie dispar odata cu inaintarea in varsta a persoanei. Este o tulburare de articulatie-pronuntie ce se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor. Astfel, Sheridan (1946) este de parere ca la varsta de 8 ani dislaliile sunt in proportie de 15% la fete si 16% la baieti; la scolarii mici cel mai des sunt intalnite omisiunile si deformarile. Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea neclara; est mai frecventa la subiectii cu debilitate mintala. Balbaiala constituie o forma a tulburarii limbajului oral; se prezinta ca un handicap mai grav comparativ ci dislalia. Deficienta este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii de catre cei din jur, ceea ce determina un complex de inferioritate accentuat. Fenomenul consta in repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul cuvantului, cu prezentarea unor pauze intre acestea sau prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. 33

Raguseala vocala duce la pierderea expresivitatii si fortei vocii. Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si mai cu seama, rezultatele la invatatura. Insusirea scrisului presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a copilului care sa-i permita sa stabileasca anumite corelatii intre emisia orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Si formarea deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati cu valoare de simbol. Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a instalarii unor trasaturi caracteriale negative ca: negativismul, descurajarea, inertia, nepasarea, teama de insucces, izolarea. Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa paradoxala de a invata citirea si scrierea. Mutismul electiv, psihogen sau voluntar, se manifesta prin refuzul partial sau total de a comunica cu unele persoane. Apare la copii hipersensibili si este insotit de tulburari comportamentale in care incapatanarea, timiditatea, irascibilitatea ocupa un loc important. Emotiile de soc stresurile, esecurile repetate, frustrarile pot duce la mutism voluntar. Desi nu comunica, copii cu mutism electiv inteleg vorbirea si nu manifesta deficiente de ordin intelectiv. Persistenta pe o perioada mai mare poate duce la ramaneri in urma pe linia dezvoltarii vocabularului si a exprimarii logico-gramaticale. Ca urmare procesele cognitive nu sunt stimulate, ceea ce determina o slaba dezvoltare a lor. Aceste tulburari sunt frecvente la scolarii mici. Intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa saracia vocabularului si dupa neputinta de a se exprima coerent. Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate in carentele sistemului nervos central, boli grave ale primei copilarii, carente de mediu nefavorabil si de ordin educativ. De aceea limbajul necesita o permanenta stimulare, copilul necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare. Climatul afectiv, incurajarile si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu handicap de limbaj (Verza, E. 1981).

5.2.Atentia la copiii de varsta scolara mica

In activitatea cotidiana, implicarea atentiei este apreciata intotdeauna ca un factor al reusitei sau succesului, iar slabiciunea sau absenta ei – ca factor generator de erori si esecuri. Ea este prima realitate psihica ce se scoate in fata, cu titlu pozitiv sau negativ, ori de cate ori trebuie sa dam seama de rezultatele unei 34

actiuni concrete sau a alteia. Prin imperativul “fii atent” se intelege modul de a ne mobiliza si canaliza, in modul cel mai adecvat, toate potentele si capacitatile in directia iesirii cu bine dintr-o situatie dificila sau a realizarii obiectivului propus. Atentia poate fi definita ca proces psihofiziologic de orientare, concentrare si potentare selectiva a functiilor si activitatilor psihice si psihocomportamentale modale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii asigurandu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativa. In mod normal, pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atentie suficient de stabila pentru a se putea integra in activitatea scolara. Totusi, in primul an de scoala, insuficienta atentiei elevilor este pregnanta. Din cauza noutatii situatiilor carora trebuie sa le se adapteze, elvii din clasa I se caracterizeazaprint-un volum deosebit de redus al atentiei si prin dificultatea distribuirii ei asupra mai multor activitatii sau obiecte. Datorita acestui volum redus si a incapacitatii de distribuire a atentiei, elevii fac adeseori impresia ca nu sunt atenti. In acelasi timp, datorita faptului ca intreaga ambianta este noua si neobisnuita, atentia elevilor din clasa I se distrage usor de la sarcina principala. O alta caracteristica a atentiei copilului este predominarea atentiei involuntare asupra celei voluntare. Din aceasta cauza, daca lectia nu trezeste suficient interes copii devin neatenti. In fiecare clipa a existentei sale, omul receptioneaza un numar mare de informatii venite, fie din exterior, fie din interiorul organismului. Astfel, elevul care se afla intr-o clasa primeste informatii asupra luminozitatii si temperaturii salii, receptioneaza prezenta celorlalti elevi. Interesul psihologilor fata de problema atentiei a inregistrat mari fluctuatii de la considerarea acestei ca ”nerv al intregului sistem psihologic” pana la punerea sub semnul indoielii a validitatii termenului insusi de atentie. tu721i7362huun Atentia este un proces psihic specific real si unitar. Evolutia sa de la reactia de orientare neselectiva pana la atitudinea pregatitoare sau atentia efectoare, este determinata de semnificatia obiectivului supus atentiei pentru subiectul dat. Intrucat atentia nu are o existenta de sine statatoare, ci se aflam slujba unei activitatii de cunoastere, elaborare si perfectionarea ei are loc ca proces implicit, pe masura antrenarii exercitarii activitatii date. Acest caracter cognitiv-creativ al atentiei ne permite sa intelegem atat efectele sale facilizatoare asupra proceselor de cunoastere cat li mentinerea sa concentrata pe obiectul sau lucrarea efectuata. Fenomenul de atentie se caracterizeaza printr-o ingustare a campului 35

perceptiv, prin orientarea acestui camp inspre un anumit obiectiv, care este selectat dintre multiplele surse de informatii sau actioneaza simultan asupra perceptiei. Atentia este o conditie necesara pentru asimilarea cunostintelor. In mod obisnuit, starea de atentie se manifesta vizibil prin reactii receptoare, prin reactii postulare si prin mimica specifica: incordarea muschilor fetei, privirea concentrata. Toate aceste reactii constituie orientarea activa a organismului catre selectia informatiilor. Dimpotriva, distragerea atentiei se exprima prin agitatie continua, ori printr-o alta atitudine care arata absenta mobilizarii pentru activitate. Manifestarile exterioare nu ne ajuta intotdeauna sa stabilim daca elevul este sau nu atent. In activitatea scolara sunt antrenate diferite forme de atentie. Astfel, atentia involuntara este conditionata de unele particularitati ale obiectelor si excitatilor: marimea, intensitatea, noutatea, variabilitatea, etc.. Atentia involuntara nu cere eforturi speciale de concentrare, deoarece obiectul sau fenomenul in sine ii capteaza si le mobilizeaza procesele perceptive. Atentia involuntara nu asigura intotdeauna fixarea constienta si temeinica a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Este necesar ca atentia sa se bazeze pe vointa proprie, fie cand se percepe un material intuitiv, fie cand se transmit cunostinte abstracte sau se consolideaza o deprindere. Atentia voluntara se caracterizeaza prin orientarea intentionata, inversa si sustinuta a activitatii psihice pentru intelegerea problemelor si sarcinilor dificile, inclusiv pentru insusirea unui material care in sine nu pare interesant. La varsta de 6-7 ani, atentia prezinta inca multe laturi ce trebuie avute in vedere. Volumul si intensitatea atentiei sunt relativ reduse la scolar. El urmareste excesiv persoana invatatoarei, dar nu e la fel de atent la ceea ce face sau ce spune aceasta. Distribuirea atentiei este dificila, incat micul scolar nu poate sa cuprinda si sa rezolve in acelasi timp mai multe activitati. Urmarirea vizuala a unui material intuitiv si intelegerea descrierii verbale simultane constituie de fapt doua operatii, din care elevul efectueaza adesea numai una singura. Avand ca sarcina de lucru sa scrie niste litere din abecedar, elevul se concentreaza numai asupra executarii formei grafice, nerespectand indicatiile cu privire la tinerea instrumentului de scris in mana, pozitia caietului, a corpului la scris. Flexibilitatea atentiei, ca proprietate de a trece rapid de la o activitate la alta este slaba. Atentia involuntara are o pondere mai mare fata de atentia voluntara. Elevii se antreneaza cu placere in activitatile in care folosesc povestirea sau cele desfasurate pe baza de materiale intuitive dar urmaresc destul de greu exercitiile de analiza si sinteza verbala sau de predare teoretica a operatiilor aritmetice. Atentia consuma multa energie si de aceea fenomenul de oboseala se instaleaza cu precadere la nivelul acestui proces. 36

Scolarul mic, dupa o concentrare de cateva minute la scris, abandoneaza scrisul si se indeletniceste cu altceva. Pe parcursul saptamanii, se observa o oscilatie a capacitatii de a fii atent a copilului. Distragerea atentiei se constata la elevii din clasa I la prima si la ultima ora. La scolarii clasei a II-a, desi scad valorile la unele feluri de atentie, cresc la altele. La nivelul clasei a III-a se manifesta o scadere evidenta a neatentiei, scade in principal distragerea, dar creste opozabilitatea fata de caracterul repetitiv, neatractiv al cunostintelor. Rezistenta psihologica a copiilor devine mai mare, fapt evident la scaderea generala a neatentiei este evidenta. Doar lectiile neinteresante si cele cu un caracter repetitiv accentuat genereaza neatentia mascata si oboseala. 5.3. Jocul si copiii, integrarea scolara

Copiii, majoritatea timpului lor liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se. Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si exprima proprile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in spatiu si timp. Putem spune ca jocul este « munca copilului ». In timpul jocului, copilul vine in contact cu alti copii sau cu adultul, astfel ca jocul are un caracter social. Jocurile sociale sunt esentiale pentru copiii cu handicap, intrucat le ofera sansa de a se juca cu alti copii. In aceste jocuri sunt necesare minim doua persoane care se joaca si comenteaza situatiile de joc (loto, domino, table, cuburi, carti de joc etc.). In perioada de prescolar se desfasoara mai ales in grup, asigurandu-se astfel socializarea. Din acest motiv, copiii cu handicap trebuie sa fie inscrisi la gradinita din vecinatate, alaturi de copiii sanatosi. Copiii sunt curiosi, dar practici, astfel ca ei vor accepta usor un copil cu deficienta fizica, care se deplaseaza in fotoliu rulant sau in carje. Ei sunt suficient de simpli si deschisi pentru a accepta usor un coleg cu probleme de sanatate. Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru inceperea socializarii copiilor cu handicap. La aceasta varsta, socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al echipamentelor de joc. Totusi, trebuie sa fim atenti la unele probleme deosebite. Unii copii cu deficiente au avut experienta neplacuta a spitalizarii si a separarii de parinti. De aceea, pot aparea reactii intense, mai ales in primele zile de gradinita. In alte cazuri, copilul are probleme legate de utilizarea toaletei si de deplasare. In aceste situatii, este de preferat sa se solicite prezenta mamei pana la acomodarea copilului in colectivitate si acomodarea personalului cu problemele copilului. 37

Jocurile trebuie sa fie adaptate in functie de deficienta copilului. Copiii cu tulburari de comportament trebuie sa fie permanent sub observatie, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie sa fie cat mai variate. Scoala este, de asemenea un mediu important de socializare. Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi urmatoarele: clase diferentiate, integrate in structurile scolii obisnuite, grupuri de cate doi-trei copii deficienti inclusi in clasele obisnuite, integrarea individuala a acestor copii in aceleasi clase obisnuite. Integrarea scolara exprima: atitudinea favorabila a elevului fata de scoala pe care o urmeaza; conditia psihica in care actiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de invatare; situatie in care copilul sau tanarul poate fi considerat un colaborator la actiunile desfasurate pentru educatia sa; corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si posibilitatile copilului de a le rezolva; existenta unor randamente la invatatura si in plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare. In scoala, copilul cu tulburari de comportament apartine, de obicei, grupului de elevi slabi sau indisciplinati, el incalcand deseori regulamentul scolar si normele social-morale, fiind mereu sanctionat de catre educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburari de comportament se simte respins de catre mediul scolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de scolar intra in relatii cu alte persoane marginalizate, intra in grupuri subculturale si traieste in cadrul acestora tot ceea ce nu-i ofera societatea. Datorita comportamentului lor discordant in raport cu normele si valorile comunitatii sociale, persoanele cu tulburari de comportament sunt, de regula, respinse de catre societate. Aceste persoane sunt puse in situatia de a renunta la ajutorul societatii cu institutiile sale, traind in familii problema, care nu se preocupa de bunastarea copiilor. Jocurile si distractiile sunt mai intense la varstele copilariei si tineretii.Stim cu totii ca copii de varsta ante sau prescolara se joaca tot timpul. Aceasta le confera conduitelor lor multa flexibilitate si mai ales le dezvolta imaginatia si creativitatea; tot prin joc este exprimat si gradul de dezvoltare psihica. Spunem de multe ori : <<Se comporta ca un copil>> sau <<Parca nu e maturizat>>; aceasta datorita unei exagerate antrenari in distractii care conduce la o personalitate nematura, puerila. Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si fixarea anumitor reguli, ca in final sa se poata realiza o anumita actiune ce produce satisfactie. Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirma prin intermediul activitatilor pe care le desfasoara, dar copilul nu are alta posibilitate de afirmare decat cea a jocului. Mai tarziu, el se poate afirma si prin activitate scolara. Activitatea scolara se valorifica prin note, acestea se 38

sumeaza in medii, rezultatul final al invatarii fiind tardiv din punct de vedere al evaluarii, pe cand jocul se consuma ca activitate creand bucuria si satisfactia actiunii ce o cuprinde. Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii de varsta asemanatoare fie din cauza ca nu sunt obisnuiti, fie din cauza ca nu au cu cine, raman nedezvoltati din punct de vedere al personalitatii. Jocul ofera copiilor o suma de impresii care contribuie la inbogatirea cunostintelor despre lume si viata, totodata mareste capacitatea de intelegere a unor situatii complexe, creeaza capacitati de retinere stimuland memoria, capacitati de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide, de a rezolva situatii - problema, intr - un cuvant dezvolta creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci cand un copil vrea sa se joace cu un alt grup de copii, el accepta regulile in mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite, adoptate si respectate de grupul respectiv inainte ca el sa intre in joc. Pentru omul adult, jocul provoaca placere, distreaza, amuza, contribuind mai ales la reenergizarea sa. Contribuie decisiv si la anularea oboselii, fiind in acest caz un element de psihoterapie. Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe langa consumul nervos chiar si la cele mai simple jocuri, si efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseste cu desavarsire. Vom vedea foarte des copii jucandu-se fotbal, sau plimbandu-se cu bicicleta, si nu jucand table sau sah pe o banca dintr-un loc linistit asa cum fac de obicei adultii. Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. In functie de varsta si de capacitatea de intelegere si actiune, copilul manifesta preferinte diferite pentru joc, pe masura trecerii de la o etapa la alta a dezvoltarii psihice. Copilul mic tinde sa participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuseste sa se integreze conditiilor impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternica nu se resemneaza, ci depune eforturi pentru a face fata. Ceilalti, cu o personalitate mai slaba, renunta, spunandu-si <<Ei sunt mai mari…eu sunt mic….>>. Pentru copiii mai mari jocurile usoare nu prezinta interes, pentru ca nu le ofera posibilitatea de a se antrena, de a-si etala puterile cu colegii lor de joc. Exista cateva lucruri de remarcat: in primul rand, jocul fortifica un copil din punct de vedere fizic, ii imprima gustul performantelor precum si mijloacele de a le realiza. In al doilea rand, jocul creeaza deprinderi pentru lucrul in echipa, pentru sincronizarea actiunilor proprii cu ale altora, in vederea atingerii unui scop comun. Un al treilea rand, jocul provoaca o stare de buna dispozitie, de voie buna, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte si de a se distra,dandu-i parca mai multa pofta de viata. 39

5.4. Dezvoltatea perceptiei copilului

In dezvoltarea perceptiei copilului un rol deosebit de important il are dezvoltarea limbajului si comunicarea verbala a copilului cu adultii. In procesul pedagogic este util sa se urmareasca nu numai realizarea unei perceptii corecte in momentul dat in conformitate cu scopul urmarit ci si dezvoltarea la elevi a spiritului de observatie. In perceptie intervin si o serie de atitudini :a) atitudinea motorie: pozitia, postura pe care se sprijina comportamentul nostru e in relatie cu ceea ce observam, ( cand vrem sa auzim bine ce spune o persoana adoptam o anume atitudine), b) atitudinea intelectuala, starea de pregatire cognitiva ,punctul de vedere, orientarea in situatie ,c) atitudinea afectiva: o dispozitie subiectiva a persoanei de a reactiona pozitiv sau negativ fata de o situatie, persoana sau o simpla afirmatie .Influenta afectivitati pare a se face resimtita si in cazul perceptiilor subliminale. Perceptia subliminala este cea ale carei efecte se fac resimtite, desi excitantii ce o produc se afla sub pragul senzorial , fie cel de intensitate, fie cel referitor la timpul de expunere. Atitudinea, interesele influenteaza puternic selectia perceptiva. Cand percepem ceva , nu e sesizat totul cu aceeasi claritate .Percepand corect forma obiectelor , noi le recunoastem. In plus , apreciem si distanta la care se afla obiectele : fara o asemenea evaluare nu le-am putea manui . Perceptia timpului are mai multe aspecte .Unul se refera la perceperea unor excitanti ca fiind succesivi. Daca succesiunea unor spoturi luminoase e foarte rapida , vedem o lumina continua. Un al doilea aspect al perceptiei in timp este tocmai aprecierea duratei. Se poate estima durata unui fenomen continuu, dar putem evalua si intervalul intre momentele de aparitie a doua evenimente. Nu apar deosebiri nete intre modul de a aprecia aceste doua feluri de scurgere a timpului. Perceptia miscarii constituie o schimbare de pozitie in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp. Perceptia miscarii intervine in doua situatii :a) cand urmarim cu ochii obiectul in miscare ; in acest caz , imaginea pe retina e fixa , dar senzatiile kinestezice provocate de miscarea ochilor ne dau informatiile corespunzatoare; b) ochii sunt imobili ,dar imaginea 40

corpului respectiv se deplaseaza pe retina. Miscarile prea incete ori prea rapide nu sunt sesizate.

5.5. Viata ecto-uterina (6 – 10 ani)

Creste in greutate 10 kg iar H castiga 20 cm. Proba Phillipp indica dovada aptitudinii ca persoana respectiva e capabila sa inceapa scolarizarea - copilul poate sa atinga cu mana dusa peste cap urechea din partea opusa. Creierul - circa 1200 g. 8 ani - poate realiza deja imaginea vizuala a miscarilor. Problema cailor si a mijloacelor de modelare a omului in vederea optimizarii potentialului sau creator revendica astazi un loc prioritar in aula preocuparilor stiintei si practicii sociale. Copilul si tanarul de astazi composteaza o mare parte din durata vietii lor ca subiecti supusi actului instructiv - educativ. Invatarea ca activitate proprie a copilului este cadrul concret in care se garanteaza formarea proceselor si a capacitatilor psihice. Dezvoltarea intelectuala, ca atu al ameliorarii psihice generale, este ea insasi conditionata de felul cum itinereaza activitatea de insusire a anumitor cunostinte si priceperi. Forta motrice a dezvoltarii psihice este intrinseca, ea fiind anativa deci dobandita, invatata prin mecanisme speciale de asumare a modelului extern al contradictiei si cauzalitatii obiective. Invatarea scolara se realizeaza debordant prin interrelatia functiilor si proceselor psihice cognitive. Va trebui sa se tina seama de caracteristicile intrinsece ale materialului uman asupra caruia se actioneaza, dar trebuie avut in vedere - agera - faptul ca educatul este un sistem pe care il cream noi insine, in elocventa masura, prin educatie. Limbajul, structura acestuia si relatiile standard sau de conjunctura, invatarea si winampul mnezic sunt factori convocati in suma progreselor dezvoltarii. Copilul suporta limbajul si cultura societatii-matca fara o alta alternativa decat de a le accepta sau de-a deveni alienat. In atare conditii - concluziona J. M. Lacan - fiinta autentica nu e niciodata de gasit in discursul si conduita persoanei. Ca functie psihica atentia, cu toate ca nu poseda date indigene, faciliteaza performantele celorlalte procese psihice. Ea ambaseaza in fapt orientarea activitatii intelectuale in raport cu scopurile implicite sau explicite ale invataturii. Arhitectura cognitiva a psihicului uman - totalitatea mecanismelor cognitiv impenetrabile, necesare si suficiente pentru realizarea unui comportament inteligent - permite sistemului cognitiv uman sa invete din mediul habitual sau din propria experienta. 41

Schimbarea fata de sine e o adaptare la ceilalti sau identificarea cu altul. Experienta aceasta s-a institutionalizat fiind prinsa in conceptul de educatie. Constiinta - cel mai complex fenomen din univers - cere individului sa-si caute si enunte autentic persoana. Mine este - pentru G. H. Mead - faza sociala a sinelui. Se resimte pasarea fortata de imprejurari escorta a termenilor argumentarii in perceptia identitatii asumata initial din anonimat. Spre deosebire de semnal, care se adreseaza reflexului si inconstientului, semnul face apel la inteligenta. Invatarea depinde de modul de organizare a bazei de cunostinte prealabile. Actiunea educativa devine eficienta in conditiile in care procesul de formare se efectueaza monitorizand caracteristicile generale de personalitate. Potentialul fiecarui elev trebuie pus in valoare prin oferirea unor metode si tehnici pentru a i se remite astfel posibilitatea de exprimare cu valoare individuala si sociala. Selful nu e un dat ci o constructie, dovada imbatabila a faptului ca arhitectul insusi se descopera in PROIECT… din nevoia de-a se cauta si investi sau castiga. Memoria - puternic afectogena. Adesea nu face temele si uita frecvent acasa ori la scoala rechizite personale. Atunci cand intrebarile de amanunt sunt iterate copilul crede ca primul sau raspuns a fost eronat, asa incat va modifica integral pe urmatorul. Devine voluntara prin excelenta. Capata o mare plasticitate datorita tranzactiilor empirice interpersonale sau prin irigarea lexicului cu amintiri. Creste volumul ei, castiga in suplete si fidelitate. Ajunge obiect al meditatiei copilului care este interesat si reformat prin cunoasterea particularitatilor memoriei personale sau de posibilitatea absolvirii unor deficiente. Dezvoltarea caracterului voluntar al memoriei incepe inca din perioada prescolara. La varsta scolara mica, memoria logica este inca insuficient dezvoltata. Scolarul nu este in stare sa foloseasca suficient activitatea gandirii in sprijinul memoriei. Adesea se intampla ca, avand pe primul plan sarcina memorarii unui material, copilul sa rataceasca ori piarda din vedere sensul logic. De aici rezulta o alta particularizare a memoriei scolarului mic si anume predominarea memoriei textuale. La scolarii mai mari predomina memorarea inteligibila. In afara de dezvoltarea insuficienta a memoriei logice, o alta cauza a optarii scolarilor mici pentru o memorare si reproducere textuala este desigur si absenta unor priceperi si deprinderi de invatare constienta. Asa numita memorare mecanica se manifesta atunci cand copilul intampina dificultati in invatare unde fiind nevoit sa le afronteze mai bine le eludeaza. Treptat, sub actiunea unei erijari adecvate se dezvolta memorarea logica. Pe de alta parte a versantului exegetic, frecventa temelor de 42

invatare pe de rost duce la formarea obisnuintei de a trata ca atare sarcina mnezica. O alta trasatura importanta a memoriei scolarului mic este caracterul ei concret, intuitiv. Desi se constata un progres net al memoriei verbal-logice prin cunoastere adunata in sistem, memoria intuitiva este regenta inca la aceasta varsta prin imaginile obiectelor si fenomenelor concrete. Din materialul verbal se dispun sau inroleaza in primul rand povestirile, descrierile concrete si emotive. Acest fapt se datoreaza pe de o parte, marii receptivitati a copiilor, iar pe de cealalta parte predominarii relative a primului sistem de semnalizare in raport cu cel subsecvent. Potenta materialului intuitiv contribuie in mare masura la dezvoltarea memoriei intuitive. In timpul scolaritatii mici se dezvolta si se perfectioneaza capacitatea de stocare si comprimare sau Zipare a materialului de memorat, priceperea de a conexa cunostintele noi cu celelalte date. Copilul invata sa engrameze rational prin desprinderea sau lansarea ideilor principale, scenarizarea si exersarea comparatiilor in memorare si ecforare. Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata influenteaza intreaga dezvoltare psihica. La intrarea in scoala copilul are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. In general, el intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face daca nu convingator cel putin inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze alcatuite corect. Exprima bine diferentele dintre obiecte si fenomene, este capabil de a face ironii si discutii paradictorii, iar dorintele, preferintele, reverenta sunt incisiv exprimate. Aceasta conduita este facilitata si de volumul relativ mare al vocabularului sau - 2500 de cuvinte din care cca 750 fac parte din vocabularul activ. La sfarsitul micii scolaritati, vocabularul sau contine aproximativ 4250 de cuvinte din care aproape 1550 fac parte din vocabularul activ. Daca in clasa a II-a observam expuneri incomplete, in clasa a IV-a apar raspunsuri complexe, organizate si sistematizate. O astfel de exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de emanciparea limbajului interior apt de organizarea celui exterior unde se manifesta unele erori temporare de vorbire. Ele trebuie puse pe seama schimbarii dentitiei dar se datoreaza si unor particularitati efemere ale dezvoltarii. O problema deosebita privind caracteristicile pronuntiei, o constituie prezenta unor sunete parazitare in vorbirea orala a scolarului mic. Ele jongleaza mai putin in dialoguri decat in relatiile de tip monologat. Cea mai mare frecventa ca SP o au i si a la sfarsitul si inceputul propozitiilor. Unele dificultati de sistematizare si organizare succesiva, coerenta a comunicarii verbale persista in toata copilaria, fiind favorizate de vorbirea fatigabila din familie sau de unele caracteristici dialectale ale mediului lingvistic in care se traduce subiectul. In dezvoltarea scrierii corecte, se manifesta la inceput greutati de 43

clivare a sunetelor. In primii doi ani ai invatarii scrierii, sunt frecvente eliziunile de grafeme (de exemplu ituneric, itre). Fenomene asemanatoare descind in scrierea diftongilor si a triftongilor, precum si a silabelor ce, ci, che, chi, ge, gi, ghe, ghi, unde micul scolar rar e apt de-a face slalom printre numeroasele confuzii. Alteori in scriere apar sunete redundante (viouara, diminiata, artimetrica etc.). Observam si rocadari ale silabelor cuvantului fiind vorba de o insuficient de clara analiza auditiv - verbala cu privire la meniul sonor al cuvintelor. Alte erori ale scrierii, ca cele de caligrafiere sau a declivarii literelor, se pot corecta pana la sfarsitul clasei a IV-a. Creste volumul cuvintelor tehnice (la gramatica, aritmetica, istorie) elementele de pronuntie dialectala reflectandu-se concav prin dezvoltarea capacitatii de lectura. La inceput elevul nu poate distinge bine cate cuvinte sunt intr-o propozitie, dar treptat el incepe sa desprinda unitatea fonetica si grafica a cuvantului respectiv elementele propozitiei simple si dezvoltate. Achizitia ortogramelor pentru inceput nu are dispuse la baza cunostinte gramaticale precise ceea ce favorizeaza masiv incumbarea raspunsurilor aleatorii. Un artificiu reverend scrierii nimerite a unor ortograme (c-a, l-a, n-a, s-a, s-au) la clasele mici spre exemplu, enunta prezenta cratimei de regula acolo unde cuvantul subsecvent imediat lor se termina in t sau in s. Omofrazele ingereaza deci presupun probleme de precizare a sensului si de vehiculare a semnificatiei cuvintelor. (Daca iti pui cenusa in cap, lumea e gri!) Lexicul cunoaste fistular disensiunile sau discordia gramaticala, acolo unde timpul verbal nu este pacifist acordat cu substantivul. (Pana vine ei, atata teme scriu.) In limbajul intern sau extern treneaza inca destule elemente conjuncturale. Particularitatile dificultatilor care ofenseaza vorbirea constituie un indicator din moment ce raman pecuniar automatizate in traficul mecanismelor de conversie infralingvistic (limbajul OffWord si cel iradiant se apeleaza reciproc dar agasant). Pe de alta parte, insusi stereotipul dinamic gramatical nu este elaborat. Exprimarea in scris opereaza inca de la inceput cu un vocabular mai critic si cu rigori de topica exprese, fiind relativ simpla si plauzibila pana in clasa a III-a cand devine mai activa si ultrapersonala. Heterovalent constatam diferente importante privind consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, tezaurul si plenitudinea structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau absenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a sincraziilor de pronuntie etc. Diacronic fluxul verbal oral creste. Debitul scris eleveaza mult mai 44

lent, dar se constata o aglomerare a progreselor calitative datorata contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in ce priveste exprimarea verbala. Handicapul prin definitie se valideaza exclusiv prin relatiile interpersonale. In cazul inadvertarii limbajului evolutia este obstructionata ori parata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se resimt la nivelul intregii activitati psihice si, ca atare, modifica vizibil comportamentul subiectului. Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si senzoriale. Multe dintre tulburarile de pronuntie sucomba cu promovarea in etate a persoanei. Este o tulburare de articulatie-pronuntie ce se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea si inversarea sunetelor. Astfel, Sheridan este de parere ca la varsta de 8 ani dislaliile sunt in proportie de 15% la fete si 16% la baieti. La scolarii mici cel mai des intalnite si prea putin constientizate sunt omisiunile si contorsionarile. Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica si cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se apreteaza sub impactul pronuntarii confuze. Este mai frecventa la subiectii cu debilitate mintala. Balbismul constituie o forma a tulburarii limbajului oral. Se prezinta ca un handicap mai grav comparativ cu dislalia. Deficienta este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii de catre cei din jur, ceea ce determina sau edifica antrepozitul ori complexul de inferioritate. Fenomenul consta in repetarea unor silabe de regula la inceputul cuvantului contaminat blancofon sau prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fono-articulator, fenomen ce atenteaza la nivelul vorbirii ritmice si cursive. Astfel identificam balbaiala clonica / tonica sau hiatica / hibrid. Raguseala duce la pierderea expresivitatii si fortei vocii. Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si mai cu seama, rezultatele la invatatura. Creditarea si acreditarea scrisului presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a copilului care sa-i permita stabilirea si pasarea anumitor corelatii intre emisia orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Formarea deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati cu valoare de simbol. Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a instalarii unor trasaturi caracteriale pasibile de condamnare ca negativismul, descurajarea, inertia, indolenta, teama de insucces, izolarea. Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa paradoxala de a invata citirea si scrierea. 45

Mutismul electiv, psihogen sau voluntar, se manifesta prin refuzul partial ori total de a comunica pasager sau peren cu unele persoane. Apare la copii hipersensibili si este escortat de tulburari comportamentale in care veleitarismul, timiditatea, irascibilitatea faulteaza adaptarea. Emotiile de soc ori stresurile, esecurile recrudescente, frustrarile pot duce la ME. Desi nu comunica subiectii in cauza inteleg vorbirea si nu manifesta sau acuza deficiente de ordin intelectiv. Ca urmare procesele cognitive nu sunt stimulate, ceea ce determina o slaba dezvoltare a lor. Aceste tulburari sunt frecvente la scolarii mici. Retardurile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa vocabularul pauper si dupa neputinta de a se exprima coerent. Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate sau anchetate in disfunctiile sistemului nervos central, boli grave ale primei copilarii, mediu ostil si lacune de ordin educativ. De aceea limbajul solicita o permanenta stimulare, copilul necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare. Climatul afectiv, imboldul si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu handicap de limbaj. Copilul trebuie sa vina in scoala elementara cu blisterul de notiuni primare, interese spre dobandirea de noi cunostinte si cele mai simple deprinderi de munca intelectuala independenta. La 6 ani interogarea sau interpelarea celorlalti vizeaza 29% explicatii etiologice, 50% motivari psihologice si 21% justificarea exigentelor societatii. Trebuie sa adaugam insa ca intrucat nu toti copiii vin echipotent dotati si pregatiti pentru activitatea de invatare este important ca la inceputul organizarii procesului de invatamant, institutorul sa cunoasca particularitatile fiecarui elev pentru a-si nuanta sau cultiva atitudinea fata de el. O caracteristica a gandirii scolarului mic, livrata de noile experiente tutelare sau punitive, este orientarea si subordonarea ei unui anumit scop. La copiii mai mici, din clasa I, se observa uneori abaterea gandirii de la sarcina data. De exemplu, daca li se cere sa faca in caiet atatea cercuri cate corespund unui numar dat, unii elevi, atrasi de insusi procesul desenarii, continua sa repartizeze cercuri, pe toata pagina. Sarcinile invatamantului cer copilului nu doar validarea inferentei in conformitate cu sarcina data, ci si capacitatea de a trece sau culisa - atunci cand este nevoie - de la o problema sau activitate la altele pe baza atributului de flexibilitate a gandirii. Cu cat elevii sunt mai mici se constata o anumita inertie a gandirii, atunci cand trebuie sa treaca de la o sarcina la alta, si mai ales cand ineditul administreaza oarecare dificultati. Astfel, pusi fiind sa gaseasca o noua problema, unii elevi nu se pot desprinde de exemplele date anterior de catre profesor sau un alt elev. Ei schimba numai cifrele sau obiectele. 46

Capitolul 6.

Perioada pubertati (10-14 ani)

Aceasta perioada mai este denumita si ca perioada a scolaritati mijlocii prin faptul ca in aceasta perioada se parcurge cel de al doilea ciclu elementar, gimnaziul cu ritmul sau alert legat de solicitarile fata de copii si stilurile diferite ale profesorilor pe materii si cerintelor care presupun intelegerea si elaborarea de comportamente variate pentru ca daca in perioada scolara mica , tutele familiara si scolara este accentuata, in pubertate se modifica treptat ca urmare a mai marei autonomii si responsabilitatii crescute a copilului, dominanta in aceasta perioada fiind maturizarea biologica si intensa dezvoltare a personalitatii. Structura personalitatii in perioada pubertatii nu este lineara, ea se dimensioneaza relativ seismic si dramatic datorita contradictiilor dintre comportamentele impregnate de atitudini copilaresti, cerintele de protectie, anxietate specifica varstrelor mici in fata situatiei mai deosebite si atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne de autonomie sau impuse de societate.

6.1. Dezvoltarea biofizica si psihica Evolutia psihica prin procesul de crestere si maturizare intensa (inclusiv sexuala), din perioada pubertati poate fi impartita in subperioade dupa cum urmeaza: a) Subperioada prepubertala (10-12 ani) se caracterizeaza printr-o crestere intensa concomitent cu dezvoltarea pregnanta a caracteristicilor ssexuale secundare prin dezvoltarea gonoalelor, aparitia pilozitatii pubiene si a celei axiale, fetele trecand prin aceasta perioada chiar mai devreme pe la 9 ani. Cresterea in inaltimela majoritate baietilor incepe pe la 11-12 ani realizandu-se in pusee devenind din ce in ce mai impetuoasa cu momente de oboseala, dureri de cap, iritabilitate, agitatie. Modificandu-se statutul de elev prin antrenarea acestuia in activitatii responsabile si competitionale cum ar fi concursurile la diferite obiecte care il fac sa si dea seama de valoarea si potentialul de care dispune. b) Subperioada pubertatii propriu-zise (12-14 ani) este dominata de un puseu de crestere acesta este secondat discret de maturitate sexuala care se intensifica in jurul etapei de maxima crestere prin aparitia pilozitati, cresterea organelor genitale modificarea voci si chiar functionarea glandelor sexuale. Din punct de vedere psihologic, cresterea si maturizarea sunt legate de numeroase stari de disconfort provocate adesea de dureri nusculare si osoase aparitia de acnee, transpiratii abundente si urat mirositoare, o sensibilitate emotionala a pieli care ceeaza neliniste privind aspectul general care se doreste a fi camuflat de catre puber. 47

c) Subperioada postpubertala (de la 14 ani) cand la putin timp dupa atingerea punctului culminant la baieti apare o modificare in conduite, intrand adeseori in faze de exagerare, impertinenta cu substrat sexual sau o oarecare agresivitatein conduite si vocabular. Tinerele fete trec prin doua faze, prima de femeie-copil, plina de conduite timide si exuberante, dar si de afectiune, simtindu-se adesea impura. Dezvoltarea treptata a feminitatii, intuirea efectelor acesteia, face sa se treaca in faza a doua, cea de femeie-adolescent, cu o larga disponibilitate sentimentale si mare curiozitate in care tinara feta devine usor provocatoare, stapana pe sine in care complecsul de inferioritate dispare. Preferinta pentru unele obiecte de invatamant se accentuiaza in aceasta perioada astfel fiind posibila achizitia de cunostinte directionate din care se contureaza si o anumita orientare scolara si profesionala in care invatarea capata un caracter tot mai organizat cu o mare incarcatura emotionala, dar si psiho culturala, in care puberul devine tot mai motivat pentru dobandiea unui statut intelectual si moral pe baza caruia constientizeaza locul aparte ce ii revine in cadrul colectivului si in determinarea de atitudini diferentiate ale adultilor (parintii, profesori), fata de el. Cu timpul puberul adopta modalitatii comportamentale specifice in care sunt implicate strategii ale cognitiei, ale experientei si ale valorizarii actionale veridice. Evolutia senzorial-perceptiva parcurge un traseu semnificativ pentru planul dezvoltarii psihice si al adaptarii la activitate in care maturitatea biologica si senzorialitatea se restructureaza prin rotizarea functiilor sale. In perioada pubertatii activitatea intelectuala complexa se realizeaza sub semnul dezvoltari structurilor logico-formale si al extinderii volumului de concepte utilizate in care spiritul critic prinde contur determinandul pe puber sa valideze valorile in comparatie cu nonvalorile si sa manifeste atitudini exlicite fata de ignoranta si incompetenta. Chiar daca fetele sunt mai mature si mai sarguincioase ele nu depasesc dezvoltare intelectuala a baietilor si sunt mai ingaduitoare fata de unele nerealizari ale colegilor sau ale adultilor, ele remarcandu-se adeseori la acele materii ce implica exprimari verbale mai complexe, pe cand baieti sunt mai buni la stiintele exacte si tehnice, deoarece operatiile gandiri si calitatile acesteia snt in plin proces de consolidare prin alimentarea intelectului cu informatii cat mai bogate, abstracte si complexe. De asemenea dezvoltarea intelectuala se realizeaza sub influienta modelelor culturale ale spatiului geografic in care se gaseste puberul. Spre sfarsitul perioadei se complica trairile emotionale fapt ce se evidentiaza si la lectii si in receptarea unor fapte in care sunt implicatii eroi ce au actiuni diferentiate si deosebite in care curiozitatea intelectuala implica planul afectiv cu atitudini complexe, de competitivitate si de traire a esecului si succesului, care genereaza admiratie, invidie, suspiciune, teama, frustatie. In planul personalitatii puberului se contureaza tot mai evident stari de acceptanta si respingere, in raport cu adultii, in care judecata morala si valorica se supune exigentelor interioare si a atitudinilor negative negative fata de compromisurii. La acestea adcaugandu-se distantele culturale dintre copii si parinti ce se datoreaza nu numai conditiei de dezvoltare naturala a cunostintelor si schimbarii de statut cultural al tineretului, ci si evolutiei contemporane a unor noi domenii in care sunt implicate activitatii inedite de mare incarcatura sociala. Toate aceste conditionari si stimulari ale dezvoltarii pshice faciliteaza conturarea tot mai evidenta a trasaturilor de personalitate si formarea unor comportamente stabile. Maturizarea psihica, in general si a personalitatii in special, creeaza puberilor preocupari legate de viitorul lor.

6.2. Comportamentul in grup 48

Observatiile asupra comportamentului in grup a puberului au concluzionat ca in aceasta perioada viata sociala se traieste cu o intensitate mai mare ca in oricare alta etapa de varsta . Grupurile constituite atat pentru joc sau activitati de invatare cat si pentru alte actiuni au o mare stabilitate si devin mai omogene pe criterii relativ constante, dar mai cu seama pe cel al varstei si al sexului. Alcatuirea grupului se produce spontan prin luarea in consideratiie a personalitatii copiilor si mai putin a obiectivelor ce ar putea sta la baza grupului. Copiii nepopulari nu sunt acceptatii in grup si ei manifesta adeseori, o inadaptare afectiva ca prelungiri ale relatiilor de disconfort din familie ei fiind mai interiorizatii excesiv, timizi, retrasii, sau dimpotriva, certartii, zgomotosii, indiferentii fata de altii egoistii. Intr-un asemenea grup apare apare un lider care se impune prin intiativa, indrazneala, nonconformism si isi excercita functiia in mod autocratic, dar spre sfarsitul perioadei incepe sa functioneze o mai accentuata democratie. Odata constituit grupulare tendinta de a se manifesta impotriva adultului care il face pe copil sa se simta inca mic si stingherit alegandusi locuri de intalnire stiute numai de ei avand coduri secrete si parole pt a se feri de amestecul adultilor in viata grupului iar spiritul de camaraderie il elimina pe cel de compeitie in contextul in care valoarea individuala este apreciata in masura in care un copil este la fel ca ceilalti si nu neaparat mai mult decat ei. Viata grupului se desfasoara cu o extindere mai mare asupra relatiilor dintre copii in activitatiile ludice constituindu-se prieteni inchegate, cateodata cub forma unor ritualuri, cu tendinta spre explorarea mediului inconjurator si afisarea unor disponibilitatii afective de durata. Alegerea partenerilor de joaca se face dupa calitatile ce le manifesta fiecare in joc pentru ca dupa terminarea jocului au loc adevarate dezbateri despre aportul adus de participantii la desfasurarea acestuia, emitandu-se astfel judecatii de valoare asupra partenerilor de joaca, asupra capacitatilor si aptitudinilor fiecarui jucator, asupra trasaturilor de personalitate si a participarii active , afective in joc, nefiind tolerati cei ce nu respecta regulile jocului sau cei ce nu aduc o contributie remarcabila la finalizarea acestuia. Atat jocurile cat si activitatile distractive pun in evidenta si exprimarea emotiilor erotice tulburatoare, exprimand manifestarea sentimentelor, a strategiilor gandiri, a cunostintelor, a elementelor creativ-imaginative a personalitatii si maturizari puberului existand o problema a puberului in aceasta perioada carea ar trebui sa i se acorde mai mare importanta acea a inadaptarii scolare analizate din perspectiva existentei unor aspecte cum ar fi: − problematica fiziologica sau psihologica concretizata prin diferentele de crestere in inaltime, in insuficientele sau afectiunile senzoriale si in instabilitatea psihonervoasa. − perturbarile afective socio-familiare care duc la dezechilibru si conflicte afective cu trairi tensionale ale situatiilor ivite. − climatul negativ din scoala si interelatiile tensionale dintre profesori si elevi care nu stimuleaza competitia si dorinta pentru reusita scolara. − slaba motivatie pentru invatatura si lipsa unor interese de perspectiva care sa-l motiveze pe copil in achizitia informatiilor din diferite domenii ale culturii; − posibilitatii intelectuale reduse, unele retardurimentale care nu faciliteaza tinerea pasului cu nivelul general al colectivului si genereaza esecuri repetate, etc.

Capitolul 7.

49

Perioada adolescentei.

Daca in pubertate se inregistreaza un puseu de crestere, in perioada adolescentei are loc o evolutie intensa in plan psihic stabilizandu-se structurile de personalitate desprinzandu-se in acest context urmatoarele trei subperioade: − subperioada preadolescentei (14-16ani) se caracterizeaza printr-o stabilizare a marturizarii biologice, dezvoltarea constiintei in genereal si constiintei de sine in special. Dezvoltarea psihica este intensa si incarcata de conflicte interioare si ca urmare a mentineri unor stari de agitatie si impulsivitate , a unor momente de neliniste si anxietate. Identitatea de sine si adoptarea de comportamente individuale se dezvolta sub influienta planurilor intelectuale si de relationare. − subperioada adolescentei propriuzise (16-18 ani) este centrata pe o intelectualizare intensa, pe imbogatirea experientei afective si structurarea coduitelor ca insemn al personalitatii complexe. Desi din punct de vedere psihologic adolescentul este pregatit pentru a raspunde dificultatilor ivite, in plan biologic se mentine o oarecare fragilitate la boli tip TBC, nevroze,psihoze si la conduite deviante pe un fond de conditionare si de adaptare dificila. − subperioada adolescentei prelungite (18-20/25 ani) cuprinsa intre cele doua perioade mari adolescenta si tinerete este postata de uni autori in prima iar de uni in a doua in care independenta este dobandita in mare masura ceea ce duce la dezvoltarea pesonalitati si afirmarea tanarului prin prin stiluri personale de conduite prin interesul pentru viata social culturala care creste si se nuanteaza ca si pentru dobandirea unui statut profesional mai complex. Se traieste intens sentimental manifestandu-se totusi o anumita instabilitate in plan afectiv invatandu-se rolul sexual au loc angajari matrimoniale ceea ce constituie noi responsabilitati legate de intemeierea unei familii.

7.1.Dezvoltarea psihica a adolescentului

Planul psihic suporta la varsta adolescentei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase, complicate, presarate cu numeroase bariere si dificultati, desi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai navalnic, cu devansari spectaculoase, dar si cu intarzieri descurajante, la sfarsitul acestui proces ne vom afla in fata prezentei unor structuri psihice bine inchegate si cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntari dintre comportamentele impreunate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale in 50

care actioneaza adolescentului si carora el trebuie sa le faca fata, dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile inca limitate de care dispune pentru traducerea lor in fapt, din ceea ce doreste societatea de la el si ceea ce da el sau poate sa dea, dintre ceea ce cere el de la viata si ceea ce ii poate oferi viata. Totodata, prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile si trebuintele pe care el le resimte, atat de nevoile aparute inca in pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cat si de noile nevoi aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului mic, converita in nevoia de creatie a puberului, devine si mai acuta la adolescent, luand forma creatiei cu valoare sociala, nu doar subiectiva. Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luand la inceput forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei "reciprocitati" afective; are loc o senzualizare a individului, reapare agitatia instinctuala, se instituie nevoia de a i se impartasi sentimentele. Nevoia de grupare se "sparge",se destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte stranse, mai mult platonice, romantice, cu mare incarcatura de reverie si fantezie; au loc furtuni afective, "ruperi" spectaculoase si dramatice de prietenie. Nevoia de distractie a puberului se continua si in adolescenta, dar distractiile se intelectualizeaza, sunt trecute prin filtrul personalitatii; alegerea distractiilor este electiva in functie de propriile preferinte. Aspectele de ordin cultural, estetic trec pe prim plan. Nevoia de independenta si autodeterinare a puberului se converteste in nevoia de desavarsire, autodepasire, autoeducare a adolescentului care "dispune" intr-o mai mare masura de sine. Nevoia de imitatie a scolarului mic convertita in nevoia de a fi personal, a puberului, suporta noi metamorfozari in adolescenta. La inceput , dorinta adolescentului de a fi unic se exacerbeaza mult luand forma nevoii de singularizare, de izolare, tanarul fiind preocupat si absorbit aproape in exclusivitate de propria persoana, pentru ca spre sfarsitul adolescentei sa ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate, ca subiect al unei activitati socialmente recunoscuta si utila, valoroasa. Nevoia de a fi personalitate se manifesta adeseori prin tendinta expresa a adolescentului spre originalitate, cele doua forme ale sale: creatia, producerea a ceva nou, original, si excentricitatea. Din dorinta de a iesi din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul isi intrece prietenii in comportamente sociale si deviante. Impulsionat de aceste nevoi, adolescentul isi elaboreaza instrumentarul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de cunoastere si de creatie poate fi satisfacuta datorita faptului ca in aceasta etapa inteligenta generala a copilului se apropie de incheiere. Se consolideaza structurile gandirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, de anticipare, de predictii, spiritul critic si autocritic. Gustul excesiv pentru rationament, accesul la notiunea de lege, reactivarea 51

curiozitatii orientala spre explicarea rationala, cauzala a fenomenelor si relatiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai ampla, filozofica a realitatii, la aparitia atitudinilor critice fata de valori. Ca urmare, se dezvolta caracterul de sistem al gandirii, dar si unele instrumente ale activitatii intelectuale (capacitatea de argumentare si contraargumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze etc.). La aceasta varsta se dezvolta mult debitul verbal, fluenta verbala, flexibilitatea verbala. Se adopta un mod propriu de iscalitura, se elaboreaza algoritmi si stereotipii verbale ce servesc in solutionarea diferitelor situatii (ca introduceri intr-o conversatie, ca modalitati de incheiere a convorbirilor etc.). Constientizand valoarea de influentare a cuvantului, vorbirea devine mai nuantata, plastica, se desfasoara in functie de particularitatile situatiilor (oficiale sau intime ).

7.2. Limbajul şi dezvoltarea psihică. Ecranul de influenţe sociale acţionează puternic, insistent şi divers iar condiţionarea socialistorică determină un cadru, un context şi un anume profil al adolescentului, angajat în contemporaneitate. În perspectiva timpului istoric există diferenţe ale eternei adolescenţe la cei care reprezintă această vârstă şi se află în zone de viaţă social-ideologică diferite. Adolescentul zilelor noastre ca adolescentul oricăror timpuri are însă comun faptul că realizează trecerea de la copilărie la stadiile adulte. Viaţa psihică suportă o serie de prefaceri, transformări sinuoase, complicate, în evoluţia cărora pot apare numeroase bariere, dificultăţi, ritmuri încetinite sau impetuoase. Spre sfârşitul etepei, toate aceste transformări ajung să ia forma unor structuri psihice bine închegate, cristalizate într-o configuraţie reprezentativă pentru adolescenţă. Pe fondul dezvoltării dezarmonice (inegale ca nivel) a diferitelor capacităţi, posibilităţi şi însuşiri psihice, în adolescenţă are loc o armonizare a personalităţii (J. Piaget, J. Tanner). Prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile şi trebuinţele pe care el le resimte, atât de nevoile apărute încă în pubertate, care acum sunt convertite în alte forme, cât şi de nevoile apărute la acest nivel de dezvoltare. M. Zlate, urmărind evoluţia trebuinţelor, subliniază că „nevoia de a şti a şcolarului, convertită în nevoia de creaţie a puberului, devine şi mai acută la adolescent, luând forma creaţiei cu valoare socială, nu doar subiectivă”. Nevoia de a fi afectuos se amplifică, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs să fie înlocuit cu „reciprocitatea afectivă”, simte nevoia de a i se împărtăşi sentimentele. Nevoia de grupare se destramă şi e înlocuită cu nevoia prieteniei selective, nevoia unui cerc de prieteni intimi. 52

Relaţiile dintre sexe sunt romantice şi cu încărcătură de reverie, fantezie, de proiectare în viitor sau cu descărcări furtunoase, uneori dramatice, răvăşitoare. Nevoia de distracţie din pubertate se menţine, dar se intzelectualizează; în cadrul acestora aspectele de ordin cultural, estetic au o pondere. Nevoia de independenţă şi autodeterminarea puberului se regăseşte în nevoia de desăvârşire, autodepăşire, autoeducare a adolescentului. Nevoia de imitaţie a şcolarului mic, convertită în nevoia de a fi personal a puberului, suportă în adolescenţă noi transformări. Iniţial ia forma nevoii de singularizare, de izolare, când adolescentul este aproape în permanenţă preocupat de propria persoană pentru ca spre sfârşitul acestei etape să ia forma nevoii de a se manifesta ca personalitate în diferite activităţi utile, valoroase, recunoscute social. Adeseori această trebuinţă se manifestă prin tendinţa către originalitate, fie prin creaţie fie prin excentricitate. Pentru satisfacerea acestor trebuinţe, adolescentul îşi elaborează instrumentarul psihic necesar. Informaţiile verbale nu se codifică sub forma textuală în memorie, ci ca mesaje. Acestea se reproduc printr-un proces de prelucrare în care intervine şi memoria verbală propriu-zisă. Se vorbeşte la adolescenţă de atitudini verbale, stiluri verbale, niveluri verbale etc. Domeniul verbal este foarte divers şi complex în ceea ce priveşte învăţarea. De altfel, verbalizarea are indici şi curbe diferite de dezvoltare ontogenetică pentru doferite feluri de relatări.

G.A. Miller, care s-a ocupat de descrierea acestui fenomen a denumit verbalizarea, datorită importanţei lui în comunicare, în dezvoltarea psihică, „sângele vieţii limbajului”. Privind felurile verbalizării, au fost identificate: verbalizarea percepţiei şi a imaginilor; verbalizarea evenimentelor şi a situaţiilor; verbalizarea unor trăiri emoţionale şi de identificări; verbalizarea de descriere a momentelor unei activităţi, a modului cum acţionează un aparat, a modului cum se efectuează o compunere, de descriere a unor momente de creaţie; comportamente verbale în conversaţii.

Ursula Şchiopu apreciază că proiecţia în limbaj include fragmente de biografie şi experienţă, termeni şi conflicte, emoţii critice, atitudini, dar şi planuri mai puţin conştientizate. N. Chomsky consideră limbajul ca o structură generativă înnăscută, fapt ce explică fenomenul de folosire în zeci şi sute de combinaţii şi flexionări a unui cuvânt ce se învaţă la un moment dat. De fapt analiza psihologică atestă că privind dobândirea conduitei verbale se pot distinge 2 mari 53

probleme: prima a învăţării limbajului şi alta, a învăţării prin limbaj. Ştim cu toţii că există vorbire regională, dialecte, limbajul fiind dependent în mare măsură de istoria formării sale în spaţiul de viaţă concret. Constatăm că adolescenţii vorbesc limbajul aşa cum l-au învăţat în copilărie, cu accentele, cu elementele regionale asimilate din familie, din mediul imediat de viaţă. Pe de altă parte, învăţarea şcolară, în afara şcolii, cu ajutorul limbajelor încărcate de termeni specifici din disciplinele şcolare, constituie o altă formă de limbaj. În aceeaşi categorie intră şi limbajul literar (expresii, figuri de stil etc.) care este forma cea mai rafinată a limbajului. Acesta se însuşeşte încă din perioadele anterioare dar în adolescenţă este căutat, selectat, devine chiar una din preocupări şi afirmări ale eu-lui. La toate acestea se adaugă utilizarea de jargoane şcolare, care iau naştere din mixturi ale limbajului, extrase din vocabularul diferitelor discipline, limbajul curent, cuvinte din limbajul pitoresc, acesta fiind preluat din informaţii suburbane pline de preţiozitate, de haz şi de amuzament a vorbirii necultivate, chiar bulevardice. Cu timpul, asemenea fenomene sunt abandonate şi adolescentul dovedeşte preocupări conştiente pentru dezvoltarea comunicării literare şi culte, adoptă formele complexe pentru exprimarea gândurilor, a stărilor lăuntrice, care conţin adeseori şi cuvinte de specialitate cu mare încărcătură semantică.Limbajul se afirmă evident ca sistem hipercomplex de autoreglare şi autoperfecţionare a întregii activităţi psihice.

7.3. Dezvoltarea personalităţii

Acelaşi proces de instrumentalizare al adolescentului are loc şi la nivelul celorlalte modalităţi psihice. El este capabil de reciprocitate afectivă întrucât sensibilitatea afectivă se îmbogăţeşte foarte mult cu ajutorul emoţiilor resimţite la citirea cărţilor, la informaţiile dobândite privind marile confruntări ale istoriei contemporane, la modificarea profundă a conceptelor. Disponibilitatea afectivă devine foarte mare şi este absorbită energetic de problemele complexe ale instruirii şi ale adaptării. În adolescenţă, trăirile emoţionale din spaţiul lecţiilor se complică, ajung chiar emoţii intelectuale, când curiozitatea intelectuală este satisfăcută. La acest plan afectiv-intelectual se adaugă altul latent, ce emană din starea de competiţie 54

şcolară, care provoacă anxietate, teamă, frustrări, izolări, invidie, admiraţie, ipocrizie, modestie. Există şi numeroase emoţii pozitive reflectate în sentimentul de comunicare afectivă, de împlinire dar şi de ruşine, îngrijorare, extaz. Un loc ambiguu, mai ales prin efecte. Îl deţine dragostea, care poate fi dragoste familială, faţă de sexul opus, faţă de un model, faţă de valori.Tensiunile din pubertate în relaţiile cu părinţii se temperează treptat prin scăderea tensiunii de opoziţie.În relaţiile cu sexul opus apar emoţii, sentimente noi, ca simpatia şi sentimentele de dragoste, prietenia. În adolescenţă, dragostea se conturează ca o trăire complexă de ataşament, cu forţe absorbante, în care se mobilizează resurse extrem de mari ale psihicului. Dacă la vârsta şcolară mică prieteniile sunt rare şi au drept caracteristici fragilitatea şi superficialitatea (certurile şi întreruperea relaţiilor, schimbarea partenerului nu provoacă suferinţe durabile deoarece cauzele sunt constituite din factori exteriori iar motivaţia nu este pe deplin conştientă), în preadolescenţă se constituie prietenii mai durabile dar predomină încă aspectul formal. Preadolescenţii joacă rolul de prieteni mai mult decât îl trăiesc.Există acum tendinţa de identificare, dar sub aspect exterior, care se manfestă prin aceleaşi gesturi, aceeaşi îmbrăcăminte etc. În adolescenţă are loc saltul calitativ la adevărata prietenie, caracterizată prin seriozitate, care se bazează pe comunitatea de idei, scopuri, intimitate susţinută de împărtăşirea secretelor, a frământărilor sufleteşti. Aceste trăiri exprimă şi nevoia de a fi înţeles („Mă jur pe tatăl meu, nu pe mama pentru că la ea nu ţin, ea nu mă înţelege”). Jurnalele intime arată existenţa unui proces de interiorizare a prieteniei: de la descrierea de fapte se trece la descrierea de trăiri psihice. Apare selectivitatea atât în prietenie cât şi în dragoste. De asemenea, bogăţia sufletească, trăirea sintonică a aceloraşi evenimente, măresc intensitatea şi complexitatea sentimentului. Prieteniile din adolescenţă au mare rol în formarea conştiinţei morale, prin rezonanţa lor afectivă pozitivă sau negativă, ca şi rezonanţa climatului familial. Alte stări sunt teama, anxietatea, frica, generate de o serie întreagă de conflicte: familiale, şcolare, erotice, persosonale.

Jean Rousselet descrie 3 mari categorii de conduite ale adolescentului: 1. conduita revoltei – se manifestă în refuzul tânărului de a se supune, în respingerea în bloc a ceea ce a învăţat şi i-a fost impus, în acte inutile, în extravaganţe, forme de indisciplină etc., realizate prin ostentaţie, zâmbet batjocoritor, fuga de acasă, de la şcoală, originalităţi de limbaj, vestimentaţie; conduita închiderii în sine – se bazează pe un examen de conştiinţă foarte sever, pe analizarea în detaliu a faptelor, gesturilor, sentimentelor, pe lungă introspecţie. Toate aceste manifestări evidenţiază preocuparea adolescentului pentru a se cunoaşte, a se descoperi pe sine. Închiderea în sine se soldează cu 2 categorii de efecte: a. asigură o mai completă şi autentică autocunoaştere, îl obişnuieşte pe adolescent să vehiculeze idei complexe, chiar abstracte, îl determină să se preocupe şi de problemele altora; b. fiind prea mult preocupat de situaţii care nu sunt ale lor, se îndepărtează prea mult de problemele reale, autentice ale lor, reveria îndepărtându-i atât de realitate cât şi de acţiune. 3. conduita exaltării şi afirmării – are specific confruntarea deschisă cu alţii, căutări 55

2.

neîncetate, exacerbarea satisfacţiilor intelectuale, fiziologice, sentimentale, tendinţe romanţioase sau mistice. Se conduce după maxima „totul sau nimic” întrucât îşi propune să abordeze cele mai dificile sau mai interesante probleme. Această conduită este rodul maturizării personalităţii sale şi reprezintă de fapt o reacţie la visările sale de până acum. Evident că la acestea se pot adăuga încă multe altele ca cele care verifică onoarea şi demnitatea, sau cele de revizuire a conştiinţei morale care traversează când momente de îngăduinţă, toleranţă, când severe, critice şi încă multe altele. Îmbinate între ele şi practicate, pot duce fie la intrarea precoce în diferite statute şi roluri, fie la maturizarea nepermis de târzie a diferitelor dimensiuni ale personalităţii. Alături de funcţiile de adaptare la mediu, de depăşire a sinelui menţionate de M. Debesse, în adolescenţă devine tot mai evidentă şi o a treia funcţie, anume aceea de definire a personalităţii. Procesul construirii personalităţii începe din primele zile ale copilăriei şi continuă toată viaţa omului, producându-se nu întotdeauna uniform şi continuu ci şi cu discontinuităţi, cu salturi evidente dar şi cu plafonări descurajante. Este o evoluţie cu perioade inegale de dezvoltare dizarmonică, ale cărei resurse sunt nu numai valorizate pozitiv ci şi cu posibile conduite negative şi în unele cazuri chiar deviante. Deşi procesul structurării personalităţii are loc de-a lungul întregii vieţi a omului, există totuşi, unele perioade, unele vârste, când el cunoaşte o mai mare accentuare implicând stabilizări parţiale. Analizând conceptul de personalitate, V. Pavelcu subliniază că acesta implică o anumită stabilitate a conduitei, într-o perioadă de timp şi în diferite situaţii. Se apreciază că dacă în preşcolaritate există marea majoritate a premiselor personalităţii, în adolescenţă, personalitatea este în linii mari (deci nu total) constituită. Deoarece în adolescenţă au loc numeroase schimbări, se apreciază că aceasta este un adevărat laborator de plămăduire a personalităţii. Adolescentul se află într-o continuă căutare de sine, autodescoperire, autoimplicare. El provoacă dialogul, confruntarea cu alţii, pentru a se înţelege mai bine pe sine dar şi pentru a se verifica, a se autodepăşi. Este perioada în care conştiinţa de sine, ca formaţiune psihică complexă, se cristalizează, în sensul că îşi dă seama ce reprezintă pentru alţii, pentru sine, renunţă treptat la mentalitatea de până acum, când considera a fi „alfa şi omega”.Nu mai preia automat, necritic, modele, ci îşi elaborează sisteme de reprezentări, idei, concepţii, care evident că de păşesc egocentrismul copilăriei, dar sunt încă departe de obiectivitatea adultului matur. „Conceptul de structură (…) este uneori identificat cu configuraţie, construct, sistem sau model. Ultimul termen se impune datorită tendinţei din ce în ce mai intense şi mai generale, din toate ştiinţele, de a se codifica informaţia în cadrul unui sistem logicomatematic, precis şi unanim acceptat”.De aceea V. Pavelcu pledează pentru adaptarea definiţiei lui H. Kendler cu privire la personalitate, interpretată ca „o organizare a modelelor de conduită care caracterizează o persoană ca individualitate într-o diversitate de situaţii”.De aici, elaborarea şi practicarea unor comportamente corecte pentru activitatea şcolară, viaţa socială, asumarea unor responsabilităţi dar şi prezenţa unor conduite de negativism, de respingere în bloc a unor reacţii ale adulţilor.Cele mai multe conduite reprobabile faţă de adult sunt din ignoranţă, inocenţă, conformitate redusă.Comportarea lor este mai timidă şi stângace şi datorită faptului că adolescentul încă nu cunoaşte foarte bine diferenţele dintre situaţiile protocolare, oficiale şi/sau familiale. În timpul adolescenţei creşte gradul de complexitate a motivaţiei conduitelor, planul subiectivităţii (planul larg al personalităţii neantrenate în conduite curente), distanţa dintre conduite şi 56

planul dialogurilor conştiinţei. Variabilele stabile ale personalităţii sunt centrale şi periferice. Dintre variabilele stabile centrale menţionăm: „automatisme ale capacităţii de recepţionare; senzorialitatea cu pragurile ei; modul de a comunica; modul de a memora; modul de a se adapta la condiţii diverse; deprinderile, abilităţile, obişnuinţele, deci standardele adaptării şi voinţei, gradul lor de implicaţie în conduite şi, mai ales, în activităţi cu perseverenţă şi consum de energie psihică, chiar în situaţii care nu sunt agreate”. un rol important îl au mecanismele de apărare, care acţionează pe distanţa dintre caracteristicile de suprafaţă şi cele de profunzime ale personalităţii; Mecanismele de apărare se exprimă prin efectele de distanţare dintre trăsăturile de suprafaţă şi cele de profunzime. Dintre acestea fac parte: efectul de convenienţă mai frecvent la puberii şi adolescenţii care au o precocitate şi maturizare avansate. Ursula Şchiopu menţionează că aceştia dau răspunsurile pe care intuiesc că sunt aşteptate de cei ce îi observă, îi testează, sau cei cu care comunică. efectul de frondă se manifestă prin răspunsuri obscure, ambigue, negative voit. După vârsta de 18 ani numărul acestor efecte de frondă scade, în schimb cel al efectului de convenienţă creşte. efectul de originalitate deliberată domină prin răspunsuri ostentativ originale, însoţite de tendinţa de afirmare de sine. Până în jurul vârstei de 16 ani acest tip de efect este în creştere şi are o evidentă agresivitate, după care originalitatea este mai puţin urmărită.

-

-

-

mai apar efectele de reputaţie, de faţadă. Adolescentul, întocmai ca şi puberul, doreşte să se prezinte în lumini favorabile, care evidenţiază nu atât o formă de oportunism cât dorinţa de a corespunde imaginii idealului de sine sau de a fi acceptat de către ceilalţi.

În structura personalităţii, aptitudinile reprezintă dimensiuni deosebit de importante care generează interese, aspiraţii, forme de învăţare specifice, perspicacitate, perseverenţă etc. În adolescenţă se diferenţiază atât aptitudinile specifice cât şi cele complexe (tehnice), iar aptitudinile generale se organizează în structuri complexe. În adolescenţa prelungită, aptitudinile se încarcă de abilităţi, dexterităţi solicitate de anumite feluri de activităţi. În zilele noastre se conturează tot mai nuanţat nucleul de bază al personalităţii, caracterul structurat mai ales pe parametrii care urmăresc preluarea unor acceptori morali, valorici şi prelucrarea lor în raport cu întregul univers conceptual intern şi al condiţiilor externe. 7.4. Adolescentul si societatea

57

Omul a fost creat pentru a convietui într-o comunitate, alături de alti oameni si în acest scop el este indiscutabil legat si afectat de relatiile ce se stabilesc între cei deopotrivă cu el. Socieatea în care acesta îsi desfăsoară activitatea îi oferă sau mai bine zis trebuie să-i ofere cadrul propice de manifestare a personalitătii cît si aprecierea muncii pe care o face, bineînteles, într-un scop benefic. Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea că este spatiul în care vietuim, ea trebuie să exprime dorinta noastră de a progresa si de a urca pe scara umanitătii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului si a gîndirii umane sunt adolescenti de azi, oamenii de mâine. Adolescentul este copilul-adult ce caută senzatii si emotii puternice. El încearcă să depăsească limitele pe care adulti le impun, adeseori tocmai din dorinta de a nu se supune lor, căci ideea e să trăiesti cât mai diferit si mai presus de ceilalti. Experienta propie este dovada ceea mai puternică si mai convingătoare, care tine loc de întrebările fără răspuns la care adulti, în general, nu se sinchisesc să caute solutii. Tânărul adolescent simte însă si dorinta de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de vointă. Aceste momente sunt mai intense decăt escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emotii ce-l încearcă, momemte de răscruce în conturarea modului de a găndi si de a actiona.

Relatiile cu cei din jurul său sunt în mare parte rezultate ale educatiei însusite în copilărie si nu depind foarte mult, asa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept că tineri sunt impulsivi si usor influentabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferentia binele de rău si de a se corecta atunci cănd au gresit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educatii morale insuflate de familie. Părintii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare si refuză să-i asculte si ce-i mai important săi înteleagă. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viata poate fi în egală măsură atribuită si tinerilor. La prima confruntare de opinii legăturile Adolescenta este o perioada dificila atat pentru copii cat si pentru parinti. Dupa ce se trece de 14 ani , are loc resimtirea de catre adolescenti a propriilor forte . Unele realizari , stimuleaza impulsuri de tatonare a gradelor de permisivitate a conduitei nonconformiste . In acest sens , unii tineri organizeaza scenarii comice in mod deliberat , demonstratii de solideritate pe probleme minore pentru a sacai unii profesori .Toate acestea sunt generate de necesitati discrete de a provoca adultii si de a manifesta propria lor independenta . In clasa noastra , Dragos are aceasta trasatura foarte bine conturata provocand , mai ales la ora de religie , adevarate scene de teatru , datorita opiniilor diferite care le are fata de un anumit subiect . E perioada in care adultii ne caracterizeaza ca fiind dezordonati , nepunctuali . De la 14-15 ani , parintii pun adesea in discutie in termeni acuzativi tanarul pentru purtarile lui necuviincioase , si-i cer sa fie rezonabil ,deoarece acum este mare, nu mai e copil. Incep sa se multiplice opiniile privind modificarile de conduita ale adolescentului , tot mai dese si mai diverse .Astfel se admite ideea 58

de ‘criza’ pubertara , dar nu i se accepta toate dimensiunile . Parintii vad ca tanarul devine mai distrat de la o vreme , are indispozitii , e obosit si neatent .Astfel se sesizeaza , pe de o parte , faptul ca in genere conduita s-a schimbat, in al doilea rand faptul ca a fost influentat in schimbare de cei din jur , iar in al treilea rand ca apreciaza problema ca fiind de generatie , de varsta . In fine , parintii cauta explicatii privind schimbarile de conduita . Probleme in legatura cu schimbarea de atitudine , modul de a vorbi , pe un ton superior , dupa parerea parintilor , au toti colegii mei : Dragos , Andrei si Mircea . Mamelor , in general , li se pare ca aceasta impertinenta creste pe zi ce trece , rezultand certuri de durata , tatii in schimb sunt mai toleranti cu fii lor , neimplicandu-se in disputele mama-fiu de cele mai multe ori . Intre timp tanarul nu mai are notele mari pe care le avea aproape permanent . El devine tot mai inchis , iar avalansa de intrebari in legatura cu notele de la scoala , este tot mai rara , adolescentul incercand sa evite ‘interogatoriul’ si morala , si eventualele pedepse ale parintilor . In genere , la toate disciplinele scolare se petrece un fel de schimbare privind modul de a se implica . Sesizarea modificarilor de conduita este observata si de profesori . Parintii au moduri diferite de a aborda problema notelor , spre exemplu Andrei la 2-3 saptamani trebuie sa scrie pe o bucata de hartie toate notele care le are , in schimb Dragos si Mircea sunt controlati printr-un mers la scoala intamplator al unuia din parinti . Notele mici ‘nu se spun’ decat inaintea sedintei , caci eventualele pedepse sunt drastice in urma unui ‘interogatoriu’ foarte amanuntit. Interesul pentru activitatile intelectuale este inlocuit de interesul de viata . Astfel , scoala si familia devin o rutina . Parintii , vazandu-le situatia scolara , ii cearta , le fac reprosuri , dar majoritatea tinerilor se fac ca asculta si tac ostentativ . In discutiile dintre adolescenti , parintii incep sa fie considerati ca ridicoli , incapabili sa-i inteleaga . Dependenta materiala a tinerilor de parinti incepe sa devina motiv de discutie . Si opinia copiilor cu privire la parinti se modifica mereu . Colegii mei ii considera ca fiind prea batrani pentru a-i intelege, senili , prea severi uneori , in cazul unor probleme minore sau chiar prosti. In familie , cresc momentele in care i se atrage atentia tanarului asupra faptului ca este mai dezordonat de la o vreme . Totul are loc sub pretextul ca acum e mare si ar trebui sa fie mai ordonat , sa-si faca ordine in camera , sertare , si sa nu fie asa neglijent la masa . Pe langa problema notelor , cea a curateniei este o alta cauza a discutiilor in familie . Prietenii mei sunt certati de parintii lor mai ales in weekend cand trebuie spalate rufele , iar in dulapul lor se afla un morman de haine neimpaturite si amestecate cu lucruri murdare . De la 12 ani se observa o crestere a neatentiei si o stare de opozabilitate fata de solicitarile marunte ale familiei .Tanarul 59

bombane , ofteaza , se scoala cu un aer de lihamite ca sa faca ce i s-a cerut . Alteori se face ca nu a auzit , apoi treptat manifesta refuzuri , proteste si chiar obraznicii ce duc la creearea unei atmosfere tensionate . Mircea spre exemplu , este foarte irascibil atunci cand este intrerupt de parinti intr-un moment de maxima intensitate : terminarea unui nivel intr-un joc sau altceva . Pe strada , uneori cand tinerii adolescenti aflati in grup fac galagie si se hartuiesc in joaca sau fac glume cu talcuri si apropouri , apar in mod spontan luari de atitudine educative la trecatorii mai in varsta . Multi tineri nu lasa locurile libere din mijloacele de transport in comun , persoanelor in varsta fapt ce duce la comentarii privind cei 7 ani de acasa , riposte si cuvinte urate . Dar cand sunt singuri au conduite mai putin nonconformiste pe strada si in mijloacele de transport . . Totodata , adolescentul doreste sa se debaraseze de starea anterioara (de copil) , cum este considerat de parinti , mergand la discoteca , in parcuri , baruri , unde incepe si experienta fumatului . Desi sunt mari , de 17 ani , prietenii mei sunt considerati de parintii lor tot ‘copii’ , chiar sunt strigati in casa cu numele de alint , Adi de exemplu , fapt ce duce la o subestimare a potentialului intelectual . Urmatoarea etapa , 18-19 ani , se caracterizeaza printr-o retinere a adultilor de a-l provoca in vreun fel , si prin crearea unei distante psihice fata de adolescent .Este o faza de noi analize si autoanalize , comparatii de conduita si reactii , in care tinerii incep sa vada excesele pe care le-au facut , fapt ce provoaca o oarecare depresie . Astfel , se apropie mai mult de prieteni , au primele aventuri sentimentale si deceptii . Urmeaza in continuare o apropiere mai mare de familie , dar in conditiile de persoana marcata de esecul arogantelor expresive . Parintii sunt mai fericiti si fac avansuri de restabilire a unei atmosfere mai intime . Ultima etapa este cea in care relatiile de cooperare devin tot mai stranse , tensionata fiind doar de bacalaureat si alte examene , in care dorinta de realizare in viata predomina . Aceasta este perioada de formare a unei identitati , presarata de dorinta de independenta fapt ce duce la indepartarea de parinti . In dezvoltarea mea , eu indeplinesc toate aceste insusiri ale adolescentei . Din clasa a saptea rezultatele mele au inceput sa scada din ce in ce mai mult , culminand cu primul semestru al clasei a zecea . Concentrarea , la orele care nu ma intereseaza sau nu imi plac , pur si simplu a disparut , in schimb , la istorie , chimie si engleza placerea de a le invata a devenit tot mai mare . Din clasa a noua , intrebarile de genul ‘ce ai facut la scoala’ au inceput sa dispara , iar spusul notelor a devenit tot mai rar . Parintii ma tot bat la cap sa invat caci nu-mi vor da bani de pregatire pentru bacalaureat , atunci cand ma vad ca nu prea pun mana pe carti. Uneori parintii sunt foarte inervanti , spunandu-mi ca sunt 60

incapabil sa fac un anumit lucru , iar aceste remarci s-au inmultit odata cu trecerea timpului . Eu ii consider pe ai mei mosnegi , caci uneori nu vor , sau nu pot sa ma inteleaga . In legatura cu profesorii , eu si prietenii mei mai radem de ei , mai ales de profesorul de religie , intrecand masura de cele mai multe ori . In familie certurile cu mama incep , de cele mai multe ori de la faptul ca ii raspund si vorbesc pe un alt ton , superior spune ea , dar dupa cateva zile totul revine la normal . Deasemenea problema curateniei este un alt motiv de discutie intre parinti . Nevoia de libertate , de a fi cu prietenii , a devenit tot mai accentuata , mergand cu ei in oras la o terasa , intr-un parc , pentru a glumi , a ne simti bine . Adolescenta este o perioada de formare si transformare esentiala in viata tanarului .

7.5. Prima dragoste a tanarului adolescent

Multi parinti au cam aceeasi reactie cand copiii lor ajung la varsta adolescentei si simt primii fiori ai dragostei, pasesc in primele relatii: sunt speriati, in loc sa se apropie de copii, se indeparteaza tot mai mult de acestia. Poate ca este destul de greu sa nu intri in panica si sa incerci sa fii destul de rationala atunci cand te gandesti unde or fi si ce or fi facand acum. Auzi destul de des cum ca parintii au interzis copilului sa se mai vada cu persoana iubita.Este un lucru stupid din partea parintilor de a interzice copilului sa iubeasca.Doar e la varsta adolescentei e un lucru firesc .In general adolescentul isi gaseste sprijinul in persoana iubita de multe ori aceasta devine confidentul perfect. Pasiunile adolescentului sau cum isi petrece timpul un adolescent: Tinerii din ziua de azi au preocupari din ce in ce mai variate.Unii dintre ei practica un sport :fotbal,tennis,atletism.Unii tineri sunt preocupati cu cititul,cu excursiile sau pur si simplu asculta muzica.Preocuparile variaza de la individ la individ in functie de domeniul de interes.Cele mai mari 2 hobby-uri ale adolescentului roman dupa parerea mea sunt fotbalul si muzica.Cei mai multi tineri au ca modele in viata fotbalisti sau oameni din lumea muzicii.Ce e tragic insa e ca tanarul din ziua de azi nu mai citeste asa mult,el preferand sa vada un film sa asculte muzica sau sa stea degeaba.Desigur uitatul la filme sau ascultatul muzicii nu sunt niste lucruri rele ,ele chiar ajutand tanarul sa se relaxeze, insa adolescentul prefera mai mult televizorul decat cartea de multe ori acest lucru este in dezavantajul lui. Din pacate adolescentii mai au si “pasiuni” negative pentru ei cum ar fi fumatul si bautura.Tinerii din ziua de azi incep inca de la 61

varste fragede sa consume alcool sis a fumeze ceea ce este un lucru ingrijorator.Mai rau este ca tot mai multi tineri se drogheaza de mici.In scoli sin u numai exista o campanie de informare a tinerilor asupra riscurilor care le provoaca consumul alcoolului ,tigarilor si drogurilor insa este prea purin pentru a face fata acestui flagel ! Sansele tinerilor de a reusii in viata Multii tineri dupa ce termina facultatea isi doresc o cariera in alte tari.De ce ?In primul rand pentru banii salariile in alte tari fiind mult mai mari decat cele din Romania .De mici copii sunt invatati de catre parinti ca sa invete cat mai mult pentru a avea un service bun si un salariu bun insa tanarul din ziua de azi vrea mai mult si mai mult iar din pacate statul romana nu ii poate oferii acest lucru iar multii tineri destepti pleaca din tara pentru a duce un trai mai bun in alta tara.Acest lucru este in dezavantajul tuturora pentru ca plecarea acestor tineri costa annual zeci de milioane de dolari. As vrea sa inchei cu o mica concluzie : Adolescentul din zilele noastre este mult diferit fata de adolescentul de acuma 30 de ani .Intotdeauna vor exista pareri pro si contra dar cu totii stim ca ei , tineri, sunt viitorul Romaniei si toti spera ca macar ei sa duca un trai mai bun intr-o Romanie mai buna!Stiu ca in acest proiect nu am reusit sa comentez si sa explic toate problemele adolescentilor sau toate opiniile negative asupra lor dar cred ca sunt mult prea multe pentru a putea fi discutate pe cateva foi de hartie ! Adolescenta, desi este o perioadă tulbure si plină de frământări, reprezintă vârsta inteligentei nonconformiste, a marii sincerităti. Imaginatia, puterea de creatie si perspicacitatea ating forme maxime. Idealurile de viata si pregătirea profesională încep să capete contur si dispar în mod evident pasiunile vechi din copilărie, si de ce nu chiar interesul pentru scoală. Problema orientării profesionale se pune diferit în functie de capacitătile intelectuale ale tânărului si de dorinta profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar si în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor scolare corelate cu viitoarea profesie. Un alt gen de tineri adolescenti nu au fixată o profesie anume sau sunt influentati de părinti si apropiati. Pentru ceilalti viitorul nu este proiectat în nici un fel. Odată cu perioada adolescentei se termină si prima mare etapă a vietii omului, etapă de crestere si de formare a personalitătii si conduitei. O etapă de mare sensibilitate morală, o perioadă de romantism si spontaneietate, de poezie. Frământări, iluzii, nelinisti….adolescenti…

Capitolul 8

Perioada tineretii 62

Este considerată perioada de vârf a dezvoltării şi puterii de punere în valoare a potenţialului fizic şi psihic. Perioada tinereţii (25-35 ani) este o perioadă de maturizare a vieţii biologice, psihologice, de evoluţie şi armonizare a identităţii sociale, profesionale, familiale, de dobândire a unui anume statut şi rol care vor marca evoluţia personalităţii. Potrivit lui S. Freud, o maturizare reuşită a tânărului depinde de 2 factori: iubirea şi munca. Primul, iubirea, se împlineşte prin alegerea partenerului, prin constituirea vieţii familiale iar al doilea este susţinut de dobândirea statutului profesional. Depins de mediul parental ocrotitor de până acum, tânărul se află în faţa unei realităţi mult mai dure din punct de vedere politic, economic, social, care impune anumite structuri psihocomportamentale integrative, adaptative. Tipul fundamental de activitate pentru tânăr este cel de persoană activă, angajată social în vederea producerii unor valori materiale, spirituale sau în prestarea unor oferte de serviciu. Tipul de relaţii se complică întrucât presupune: relaţii date de integrarea şi respectarea ierarhiei profesionale; relaţii cu colegii de serviciu; relaţii cu familia de provenienţă şi cu noua familie; intercomunicare în plan civic, politic, sau pentru întreţinerea afinităţilor e lider.

Direcţii de dezvoltare specifice tinereţii Întrebarea specifică adolescenţei este „Cine sunt eu?”. În tinereţe se metamorfozează în întrebări de tipul „Cum pot să îmi rezolv în practică aspiraţiile?” sau „ În ce direcţie mă îndrept?”. White (1975) a identificat 5 „direcţii de dezvoltare” specifice tinereţii: stabilirea identităţii eu-lui, printr-o angajare serioasă în rolurile sociale, de exemplu în rolul ocupaţional. Acest lucru ajută individul să se definească, să păstreze o preocupare pentru un eu stabil şi de calitate. Dezvoltă o opinie stabilă despre el; independenţa relaţiilor personale – dezvoltă relaţii intense cu cilalţi, ceea ce-i va face să fie mai atenţi la trebuinţele lor; creşterea intereselor – pentru studiu, pasiuni, ocupaţie, relaţii cu alţii; umanizarea valorilor – stabilesc legături între norme, cerinţe morale şi evenimentele de viaţă. Conştientizează suportul uman al valorilor şi modul cum acestea sunt aplicate în societate; extinderea ocrotirii – devin mai interesaţi de sprijinirea celor cunoscuţi sau a celor deprivaţi, care suferă. 63

-

8.1. Subetapele tinereţii si activitatea de invatare între 24-28 ani este o perioadă de identificare profesională primară, în care tânărul este pe poziţia de stagiar, încercând să cunoască şi să se adapteze la programul de activitate, la cerinţe organizatorice, la ritm, modalităţi, stil. Se conturează rolul profesional propriu şi rolul de soţ, statutul de părinte. Apar dificultăţi de surprindere a nuanţelor profesionale, de acoperire a unor îndatoriri extraprofesionale, stabilirea unui orar care să răspundă şi vieţii de familie. între 28-32 ani – se acumulează experienţă, deprinderi, se intensifică ritmul, se manifestă responsabilităţile, apar intenţii de suplimentare a pregătirii profesionale (se înscriu la cursuri serale, fără frecvenţă), se implică mai mult în educarea copiilor. 32-35 ani – statutul social-profesional este în progres, contribuţia activă este la apogeu, apar noi îndatoriri de coordonare, organizare. Se extind relaţiile oficiale pe verticală. Aspiraţiile pentru confortul familial progresează, programul angajează insistent soţii în educarea copiilor. Se elaborează „stiluri de activitate educaţională” specifice fiecărei familii de cerinţe, control dar şi de participare la jocul, la distracţiile copiilor.

-

-

Întregul potenţial senzorio-percepriv şi motric se manifestă la nivel maximal, pragurile diferenţiale ale văzului, auzului, mirosului etc. au cele mai mici valori, ceea ce înseamnă că tinerii au cele mai clare, bogate, precise percepţii. Acestea se specializează în funcţie de dominanta profesională, întocmai ca şi spiritul de observaţie. Totodată sunt marcate de resursele individuale, fiind puternic personalizate. Se dobândesc însuşiri senzoriale discriminative după 8-10 ani de exerciţiu profesional. Aprecierea vizuală, solicitată intens, în electronică, biologie, la microscop, după 27 ani începe să scadă.

Tipologii auditive se formează prin profesiile muzicale, sportive, miniere, la cei ce lucrează cu diferite motoare, iar cele tactile sunt exersate prin: gastronomie, marină, aviaţie, construcţii de drumuri şi poduri. Pragul diferenţial spre sfârşitul tinereţii devine mai puţin dezvoltat dar capacitatea de receptare a informaţiilor senzoriale specializate activează la maximum. Tinerii dispun de capacitatea de a învăţa mişcările cu uşurinţă, la cote înalte de precizie şi de control. Până la 30 ani se obţin cele mai semnificative performanţe în învăţarea mişcărilor complexe. Tinereţea este o perioadă de evidentă perfecţionare senzorial-perceptivă şi de socializare a acestor resurse.Privind gândirea, se rezolvă operativitatea impregnată de specificul profesional. Cei ce lucrează în domeniul tehnic operează cel mai bine în sfera relaţiilor cantitative, cei care lucrează în contabilitate, în istorie, vor prezenta abilităţi pentru fixarea datelor, a cifrelor. Apare acea specializare a gândirii atât în câmpul selecţiei şi decodificării conţinutului informaţional profesional cât şi al modului de lucru, al raţionamentelor. Se apreciază că este perioada conservării capacităţilor de gândire şi a nivelului de inteligenţă atins, fenomen care depinde de următorii factori: nivel de şcolaritate; 64

-

gradul calificării profesionale; nivelul şi volumul solicitărilor intelectuale. Aceşti factori acţionează şi asupra memoriei.

Procesele de stocare, depozitare în memorie continuă şi devin mai active cel puţin din 2 motive: satisfacerea unor trebuinţe de cunoaştere şi construirea unor competenţe profesionale, ceea ce dezvoltă memoria profesională. Creşte selectivitatea memoriei iar memorarea logică, memorarea voluntară deţin poziţii privilegiate. În planul înţelegerii, tinerii dovedesc preocupări pentru surprinderea relaţiilor, cauzelor, pentru explicarea unor mecanisme de funcţionare adeseori cu riscul unui consum mare de timp. Intensitatea cu care se manifestă afectivitatea, este mai puternică decât la adult dar mai selectivă decât în adolescenţă. Investiţiile afective sunt puternice, bine direcţionate şi stabile. Tinerii sunt capabili de dăruire profundă, motiv pentru care se consideră că pot iubi sau urî fără limită. Caracteristicile subidentităţii sociale pun în evidenţă prezenţa la tineri a unor disponibilităţi afective cu încărcătură socială: adeziune faţă de mişcări, organizaţii, fundaţii, concepţii politice, sau atitudine refractară, de respingere a orânduirii, a sistemului. Uneori pot ajunge până la fanatism sau îşi riscă viaţa neglijând pericolele, consecinţele (hippy, reacţiile studenţilor din Franţa, China etc.). Se implică afectiv şi în activitatea profesională: familiarizarea cu locul de muncă produce emoţii, tensiuni, încercări suplimentare de control afectiv pentru instituirea unor relaţii pe orizontală şi verticală. Confruntarea dintre realitate şi proiecte, idealuri, produce „şocul realităţii” trăit sub nenumărate stări: decepţie, disperare, îndoială faţă de propria persoană, teama de eşec, de neîmplinire. Un alt compartiment al afectivităţii îl întâlnim la nivelul vieţii de familie. Sentimentul de dragoste, de iubire, preţuire a celuilalt ajung la maturitate, stau la baza constituirii familiei. În cadrul acesteia se traversează o perioadă de acomodare relaţional-afectivă între parteneri, de cele mai multe ori cu o încărcătură afectogenă mai nuanţată decât până la căsătorie. Pot apare reacţii necunoscute până atunci, care nu au numai tonalitate pozitivă. Se consolidează o serie de sentimente specifice vieţii familiale: prietenie, ataşament, respectul de sine şi de celălalt. În acest stadiu, majoritatea tinerilor ajung la statutul de părinte care declanşează emoţii, sentimente total inedite, legate de venirea pe lume a copiilor, de răspunderile parentale. Se consemnează situaţii în care acea fragilitate afectivă determinată de iminenţa unor situaţii critice care ridică gradul de sensibilitate, provoacă anxietate, conflict, trăire accentuată a frustraţiilor, ce pot deteriora sănătatea organică şi psihică. Tinerii continuă să aibă nevoie de asistenţa afectivă permanentă a familiei de provenienţă. Cazurile dificile necesită chiar terapii în privinţa vieţii de cuplu conjugal. Motivaţia este dominată de trebuinţele de autorealizare şi autoformare, activată de interesele cognitive, interesele profesionale care se amplifică şi se consolidează mai ales dacă tânărul trăieşte satisfacţia concordanţei dintre proiecte, preferinţe şi preocupări la locul de muncă. Există numeroase surse de motivaţie pozitivă profesională: promovări, burse, cursuri de perfecţionare, titluri onorifice. Vocaţia, odată descoperită, este un instrument, factor motivaţional. La nivelul vieţii de familie, motivele principale vizează cooperarea, comunicarea, starea de 65

sănătate dar şi de confort, apar unele interese pragmatice (locuinţă, mobilier, maşină). Sunt active şi interesele ştiinţifice, culturale, în funcţie de statutul profesional, de aspiraţii, de competenţă, de resurse. Cele mai multe se satisfac prin reţeaua informală şi cu efort individual. Apare ca o necesitate impusă în primul rând de modificările care intervin în universul profesional: rapiditatea perimării unor cunoştinţe şi a apariţiei unor noi informaţii, domenii; dispariţia unor profesii şi apariţia altora; necesitatea dobândirii unor noi abilităţi individuale.

Este impusă şi de imprevizibilul intervenit în viaţa unor persoane: accidente, handicapuri, transferuri în altă localitatea lipsită de aceleaşi profil profesional. Se impune o învăţare care să reactualizeze pregătirea, să o îmbogăţească sau să ofere o reprofilare. Acestea se realizează prin învăţarea ocupaţională care are un regim mai condensat, de cele mai multe ori de tip modular, este prin excelenţă de tip interactiv, angajează participanţii la operaţii practice, delimitate problematic în cadrul activităţii pe ateliere. Este o învăţare de necesitate care devine dominantă pentru mulţi tineri. Se produce o schimbare şi în raportul învăţare instituţională şi învăţare individuală, independentă, în favoarea celei din urmă. Au loc cursuri de aprofundare şi de reconversie profesională. Apar şi alte forme: învăţare inserată, învăţare interpolară, învăţare incidentală. S-a constatat că ceea ce se învaţă la locul de muncă este mult mai productiv chiar şi în cazul celor care au un nivel de şcolaritate modest. La bază se află 2 motive: motivaţia profesională care are şi o anume încărcătură negativă (teama de a nu pierde locul de muncă);

-

necesitatea unei adaptări mentale la tipurile de solicitări profesionale, persoanele implicate profesional având o receptivitate crescută a asimilării.

Un fenomen care a atras atenţia psihologilor este oboseala care condiţionează randamentul muncii productive şi implicit al învăţării ocupaţionale. Activitatea respectivă, stereotipă, viteza de execuţie a operaţiilor, solicitarea atenţiei, mediul ambiant uneori insuficient iluminat, oxigenat sunt numai câteva din cauzele care se repercutează negativ asupra stării de sănătate şi induc o diminuare a capacităţilor neuropsihice. Termenul de „oboseală” are un grad mai mare de generalitate întrucât vizează aspecte numeroase iar unele dintre ele sunt doar trăite subiectiv dar nu şi identificate. Sunt suficiente persoane care nu trăiesc starea subiectivă de oboseală cu toate că din punct de vedere comportamental sunt epuizate. Programarea şi conţinutul învăţării trebuie să ţină cont de indicatorii oboselii, dintre care evidenţi sunt: scăderea randamentului cantitativ şi calitativ a activităţii; modificările fiziologice, respiratorii, circulatorii, apelul excesiv la consumarea unor substanţe 66

energizante; modificări în planul activităţii intelectuale, dificultăţi asociative integrative, rigiditate funcţională mentală, perturbarea fluentei vorbiri, a corectitudinii scrisului etc.; suprasolicitarea automatismelor, apariţia ticurilor, a bulimiei, care poate deregla metabolismul.

Ideal este ca învăţarea ocupaţională să fie gândită ca o modalitate de „odihnă activă” care va solicita legăturile nervoase ale zonelor de inducţie şi astfel energia nervoasă funcţională se va reactiva, ceea ce va diminua oboseala. Din factor provocator al oboselii, învăţarea poate deveni un factor care diminuează oboseala. 8.2. Integrarea socio-profesională si congruenţa personalităţii Perioada de tranziţie prelungită din ţara noastră, are un impact puternic asupra consolidării statutului şi rolului profesional, aflate la dispoziţia oportunităţilor sociale, cât şi a relaţiilor. Apare un fenomen specific social – provizoratul – cu cea mai semnificativă incidenţă la nivelul tineretului care trebuie să-şi adapteze proiectele privind pregătirea şi exersarea profesiei, organizarea unui confort familial, la imprevizibil. Dacă adolescenţa este apreciată ca o perioadă de trecere spre statutul biologic potenţial de adult, primii ani ai tinereţii, iar după alţii chiar perioada cuprinsă între 20-25 ani, reprezintă trecerea spre statutul social potenţial de adult, statut care înseamnă dobândirea unei autonomii economice (remunerare – salariu, venit legalizat) şi implicit o independenţă psihica. Integrarea socială se realizează în mai multe planuri. Cel mai important este planul integrării profesionale. Integrarea socio-profesională pentru tineret reprezintă un factor esenţial de menţinere, de asigurare a sănătăţii fizice şi mentale, de construire şi dezvoltare a personalităţii.

În procesul integrării profesionale pot apare unele dificultăţi, unele obiective ca: organizarea locului de muncă, dificultăţile întâmpinate pentru realizarea sarcinilor revenite, uzura dotării, inegalităţile de pregătire profesională între colegi; altele, subiective: lipsa de rezistenţă, distanţa dintre nivelul şcolar de pregătire şi execuţie, dintre realitate şi aspiraţii. Atitudinile tinerilor sunt diferite şi vor depinde de tipul de personalitate şi chiar de sex. Unele studii au constatat că persoanele de sex feminin sunt mai anxioase şi mult mai marcate de insucces în privinţa integrării profesionale. De asemenea, structurile de personalitate labile, irascibile, anxioase, neechilibrate, lipsite de capacitate de efort, dramatizează obstacolele, realizează relaţii de comunicare din necesitate, sunt dezinteresaţi faţă de problemele colectivului. Inadaptările profesionale sau familiale se menţin la un nivel destul de ridicat în tinereţe. Dereglările personalităţii pot fi: uşoare, care nu influenţează prea mult activitatea, aparţin psihopatologiei marginale; grave, cu o simptomatologie complexă. Evoluţia lor este de la simplu la complex: iniţial tinerii sunt 67

egoişti, vociferează, îşi impun punctul de vedere, apoi devin violenţi, indiferenţi faţă de viaţa socială, de dificultăţile profesionale create, apoi recurg la fuga de acasă, înşelătorie, prostituţie. Spre sfârşitul tinereţii, fenomenul se temperează, iar cei mai mulţi se liniştesc, încearcă să-şi impună un mod de viaţă activ, înscris într-un regim de activitate normal. Atragerea încă din perioada pubertăţii a tânărului în activităţi responsabile, reprezintă un exerciţiu cu valenţe pozitive pentru uşurarea procesului de adaptare. Integrarea trece prin câteva stadii, fiecare reprezentând un moment ce nu poate fi eludat: acomodarea, adaptarea, participarea şi integrarea propriu-zisă. Pe măsură ce tânărul trece de la unul la altul, are loc şi o modificare a motivaţiei de rol. Evoluţia va fi de la subordonare la ascultare când acestea sunt susţinute de o motivaţie de recompensă şi de comportamente reglate din exterior la motivaţia de autorealizare din ultimul stadiu, exprimată în comportamente motivate intern, autoreglate. Integrarea în profesie contribuie la dobândirea: identităţii de sine în sfera ocupaţională, când îşi probează capacităţile, resursele, dobândeşte competenţă; identitatea maritală se cristalizează, se stabilizează rolurile maritale; identitatea socio-culturală prin adoptarea normelor, prin integrări extraprofesionale, prin roluri în conducerea unor organizaţii sociale, politice.

Se dezvoltă conştiinţa apartenenţei la generaţie, căreia i se alătură pentru a o susţine şi a evidenţia capacităţile lor, mai ales după 28 ani. Aptitudinile şi creativitatea ajung la un nou nivel, se pot exprima în produse cu semnificaţie socială conferindu-le o poziţie în ierarhia valorilor specifice. Temperamentul şi caracterul se stabilizează, exprimă maturitate, capacitate de organizare.

Septimiu Chelcea a identificat următoarele caracteristici ale structurii de personalitate la tineri: Pozitive: energie şi dinamism; orientarea expresă spre viitor; aspiraţii înalte; generozitate şi încredere în ceilalţi; curaj şi temeritate; preţuirea onoarei spiritului de dreptate, dar şi a banilor şi confortului; încăpăţânare şi impresia că ştie totul mai bine decât ceilalţi; înclinaţia de a face numai ce le place; narcisism şi egocentrism; au o anumită doză de iresponsabilitate în angajările lor; 68

Negative:

-

păstrează încă exaltarea adolescenţei şi lipsa de măsură. 8.3. Situatia tanarului din ziua Suntem cu totii obisnuiti sa traim intr-o lume care depinde intotdeauna de ALTCINEVA. Sau de ALTCEVA. Si toata lumea are idei, toata lumea stie ca vrea ceva de la viata... dar nimeni nu face nimic. Toti ne lasam condusi mai mult sau mai putin. Ne este frica sa luam atitudine. Oare de ce?! Ce-ar fi sa ne hotaram, intr-o zi (si de ce intr-o zi si nu chiar azi?) sa traim pentru noi... sa facem si pentru noi ceva. Chiar si un lucru aparent neinsemnat... dar care sa fie important pentru sufletul nostru. Eu cred ca si asta, printre altele, inseamna spiritul „Adolescentul". Noi suntem cei care putem schimba ceva. Noi suntem la varsta la care INCA mai avem curajul sa ne exprimam. Noi putem fi altfel. Noi putem reprezenta ceva. Multi vad tineretea, dragostea, frumusetea vietii prin ochii nostri. Atunci, sa fim noi mesagerii acestor idealuri. Trebuie sa avem curajul necesar. Trebuie sa fim noi insine, si atat. Haideti sa fim asa cum varsta noastra ne imbie sa fim: nebuni, daca vreti... romantici, ambitiosi sau melancolici. Pusi pe sotii si, in acelasi timp, sufletul societatii in care traim. Viata este minunata. Trebuie doar sa vezi lucrurile bune din ea. Unii si-ar dori sa mai fie ca noi... haideti sa profitam. In acest proiect as vrea sa discut mai multe ideei foarte importante pentru mine si pentru adolescentul din ziua de azi Situatia tanarului din ziua de azi! Una din prioritatile prezentului ar trebui sa fie situatia tineretului si masurile ce se impun pentru rezolvarea problemelor tineretului. O natiune nu se poate procupa de viitorul ei fara sa isi educe tineretul, care de fapt reprezinta viitorul. Pentru a prezenta tineretul in prezent este necesar sa-I definim patrimoniul spiritual si material care il formeaza. Din perspectiva materiala tineretul are sangele,limba si conditia sociala, iar spiritual are moralitatea, credinta si cultura. Analiza tuturor acestor caracteristici duce la "un portret" al tineretului. Constatand ca acest protret are nevoie de retusari trebuie gasit un artist care sa I le faca pentru a apropia acest portret de frumos, caci de ideal ar fi prea mult. Totusi un mare artist ar putea sa-l faca ideal. Partea materiala a tineretului este o temelie importanta pentru viata sa spirituala. Tineretul de o anumita nationalitate ar trebui sa aiba sangele strabunilor neamului in vinele sale. Oare astazi se mai intampla asa? Priviti la televizor imagini din tarile Europei si din Statele Unite, cele mai reprezentative modele in lume. SUA a ajuns un amestec de sange care a dus la o hibridizare a tineretului si pe viitor a intregii societati americane. Acest amestec nefericit de sange a alterat o componenta materiala a tineretului din aceasta tara. Aici "modele" ale tineretului au ajuns indivizi de perferinta 69

cu cat mai multe origini, de tipul africano-anglo-asiatic sau alte amestecuri fortate si nenaturale. La fel si cu tarile "dezvoltate" din Europa. Ce cultura se poate naste dintr-un sange hibrid, fara o identitate bine determinata? O tendinta de amestec ii este impusa si Romaniei, unde se promoveaza muzica tiganeasca si relatiile cu negri, arabi si alti straini prin mass-media. Din nou sunt nevoit sa intreb cum se va mai incadra acest tineret pe linia unui neam, aici a neamului romanesc, cand multi tineri prefera relatiile cu straini decat cu alti romani? Limba noastra dt481q8184xttm Limba este o alta componenta importanta care este intr-o situatie de degradare continua. Tinerii din afara unui stat vorbitor de limba engleza folosesc curent expresii englezesti, ba mai mult, folosesc expresii incorecte gramatical pentru ca negrii din SUA vorbesc la fel. Astfel si tineretul unei tari vorbitoare de limba engleza pronunta cuvintele gresit, intocmai precum negri americani. Nu as vrea sa par rau, dar prin aceste obiceiuri tineretul compromite continuitatea unei limbi. Conditia sociala pare sa ii intereseze pe multi tineri. Multe fete isi cauta un partener cu bani, care sa le asigure un viitor fara ca ele sa fie nevoite sa lucreze. Daca tot mai multi tineri prefera sa isi asigure un viitor prin orice altceva dar nu munca, tara in care acestia traiesc va avea numai de suferit pe viitor si in aceasta suferinta generala vor intra si tineri "nevinovati", care au incercat sa-si construiasca o conditie sociala cu greu. Daca cei ce aleg sa nu lucreze au tot dreptul sa o faca, ei nu au nici un drept sa le ingreuneze sansele celorlalti. Mai exista si grupuri mari de tineri care refuza aspecte ale civilizatiei precum casa, familia, curatenia si alte aspecte obligatorii pentru omenire. Acestia nu pot face decat rau societatii si sunt ca un gunoi in plus printre mormanele deja existente. Moralitatea adolescentului: Toate aceste aspecte ale partii materiale a tineretului interactioneaza cu componenta spirituala a sa. Este clar ca moralitatea este influentata de conditia sociala si de concepta tinerilor despre lumea materiala. Se poate usor constata ca in randul tot mai multor tineri moralitatea este la un nivel foarte scazut. La aceasta situatie s-a ajuns datorita mass-mediei, filmelor si datorita starii sociale a multor tineri: unii obisnuiti cu banii inca de mici, altii saraci dar dornici sa iasa din aceasta stare prin orice mijloace. Doar urmarind emisiunile pentru tineret si citind revistele dedicate tot lor ajungem la o concluzie foarte trista. Vorbele sunt de prisos cand avem cu totii posibilitatea sa ne documentam in fiecare zi datorita mass-mediei. Credinta si-a pierdut aproape orice mai insemna pentru tineret. Cati tineri de la orase mai merg la Biserica macar de marile sarbatori? Muzica promoveaza in general "liber-cugetatorii" si este "la moda" sa faci cum a facut orice membru al unei formatii indiferent de moralitatea sa. Sa ne inchipuim revista „Hei!”, revista pentru tineret, apare 70

bilunar. Ea, bineinteles, contine doua pagini de can-canuri din lumea muzicii a filmului, si nu numai. Evident ca ofera si trei topuri, precum si nelipsita pagina psihologica si nu de putine ori parapsihologica in care trei adolescente frustrate trimit o data la doua saptamini, inca de la prima editie, aceleasi trei scrisori: „Sint grasa”, „Am sinii prea mici” si „M-a parasit pentru ca am refuzat sa facem dragoste”. De asemenea, in fiecare numar (cum s-ar putea altfel?), retardata studenta in anul trei la agronomie, recomandata de redactie ca „psihologul care va intelege si va sta intotdeauna la dispozitie” raspunde la aceste trei scrisori cu aceleasi trei clisee: „Greutatea nu conteaza (de altfel nici marimea, dar asta e din alta revista)”, „O sa-ti creasca” si „Ai luat decizia corecta”.Daca insa va inchipuiti ca acesta este singurul tip de publicatie pentru adolescenti, va inselati. Exista persoane care pot mult mai mult si revistele la care acestea scriu. Bineinteles ca si in acestea vom gasi birfe, topuri si scrisori ale copilelor disperate, dar aceste publicatii sint mai mult decit atit. Ele contin pagini intregi (vai copacilor taiati pentru ele) de opinii legate de societate si de prejudecati, de eseuri pe teme tabu, si nu in ultimul rind, in forma ciresei de pe tort, de filosofie. Aceasta este pina la urma masura valorii intregii reviste si a efortului depus, pagina de filosofie, iar tema care respira atit de flagrant din toate rubricile de acest fel este una singura: Dumnezeirea. Aceasta este concluzia la care am ajuns: este la moda sa scrii despre Dumnezeu, si nu numai sa scrii, ci si sa vorbesti, sa te certi, sa te paruiesti prin cafenele pentru a-ti apara punctul de vedere. Nu de mult o inalta fata preoteasca imi spunea ca spiritul voltairian a murit de mult si ca tinerii din ziua de azi nu mai simt nici o placere din a-l desfiinta pe Dumnezeu. Am constatat insa, mai tirziu, ca se insela amarnic. Tinerii se impart azi in doua categorii: rebelii - nu toti atei, dar eretici – si indiferentii – in general niste fiinte subumane.Cei care cred cu adevarat in Dumnezeu mai intilnesti unul la zece mii iar aceia care mai iau apararea creditei o fac sub forma individualismului, solipsismului sau a aberantelor variatiuni misticiste. Si atunci inevitabil ma intreb: sa fie doar virsta sau revine moda? Nu sint un sociolog bun si nici un psiholog perspicace, dar inclin catre prima varianta: adolescentele minti in formare sint foarte usor de influentat si cum ideile eretice (cum le spune biserica) se gasesc pe toate drumurile, tentatia e mare. Tinerii vad razvratirea fata de biserica sub care au crescut ca o emancipare, o indrazneala pentru care ar trebui sa fie felicitati, dar de foarte multe ori lupta lor se reduce doar la dorinta de a fi admirati. Adesea problemele palpabile, erotice, familiale, scolare sau de orice alta natura se transpun in plan metafizic pentru ca ei se simt neglijati, neprotejati de catre Dumnezeul lor – expresie a recent uitatei esente parentale. Ceea ce adauga un plus de nemultumire este ca nici unul dintre adultii din jurul lor nu pare a le lua in serios suferinta, nici parintii, 71

carora de cele mai multe ori le vine si mai greu decit copiilor lor sa comunice, si nici consilierii, psihologii, doctorii, duhovnicii, etc - oameni la care niciodata nu vor apela de buna voie. In realitate preotii (caci despre ei vorbim aici), mai ales cei trecuti de o virsta, se intereseaza mai mult de-o gramada de soarta tinerelor oi ratacite si nici nu dau o covirsitoare importanta „nerusinatelor” opinii pe care acestea le exprima. Lucrul este in schimb scuzabil, iar preotii isi vad de acatistele lor asemenea caravanei latrate de ciini, pentru ca marii majoritati a acestor revolutionari „le va veni mintea la cap”. Interesanta este insa deductia ce se desprinde din acest rationament. Cum ramine cu cei care se simt in continuare revoltati si contestatari, desi de mult au inceput sa se barbiereasca in fiecare dimineata? Inseamna ca inca nu si-au incheiat socotelile cu adolescenta si ca undeva, intr-un cotlon prafuit, inchis pentru renovare, ascunsa, dar inca in viata o problema se afla in stand-by. Asa sa fie oare? "Tinerii din ziua de azi, nu mai au pic de bun simt!...", zice adolescentul imitandu-i in batjocura pe adulti. Dar chiar avem de-a face doar cu un cliseu ridicol? Am intalnit doua versiuni, pe care le reproduc mai jos, ale melodiei "Ani de liceu" din filmul "Liceenii" aparut prin anii 80. Prima este versiunea originala din film, ia a doua este o creatie recenta, a unui grup tip "ciuperca muzicala postrevolutionara". Diferentele sunt edificatoare. Pentru noul tineret, "emotiile la romana" si "greul de la mate" au fost inlocuite de "cercelul din buric" si "telefonul care suna in ore". Copii razgaiati si hedonisti, produse ale culturii fast-food si big-brother, crescuti cu snickersul in coltul gurii, si coca-cola in pahar, ei nu mai au timp de teme, vor sa fie lasati in pace sa pluteasca in sfertodoctia lor, dar sunt "exact cum si-au dorit".Dar totusi nu ar fi ceva normal pentru noua generatie??Stim cu totii ca , noi , tinerii din ziua de azi suntem foarte diferiti in comportament ,obiceiuri si nu numai de parintii si chiar bunicii nostrii.Dar sa nu generalizam.Nu toti tinerii sunt la fel , fiecare copil e unic in felul fie fie prin gandire ,actiuni sau comportament si fiecare copil a fost educat de parintii intr-un mod unicat apropiat de valorile morale ale parintilor.Ceea ce este tragic este faptul ca exista parintii care nu s-au ocupat de educarea si cresterea copiilor intr-un mod normal si au fost aproape indiferenti la ceea ce face copilul.Acest lucru a dus in majoritatea cazurilor la aparitia unor tineri debusolati care ajung sa se drogheze , sa se lase de scoala sau chiar mai rau sa comita infractiuni grave.Dar oare numai parintii sunt de vina.NU ,asta in mod sigur, intalnim adesea tineri provenind din familii cu statut social foarte impresionant sau familii simple dar care s-au ocupat de copii lor.Insa ce ii determina pe acesti copii sa ajunga un exemplu negativ pentru societate.Eu sunt de parere ca aici intervin mai multi factori.In primul rand statul roman care nu se ocupa cum ar trebuii de buna educatie a “noii generatii” ,in al doilea rand mass-media.Mass-media are o influenta foarte mare asupra adolescentului modern deoarece tinerii din ziua 72

de azi traiesc intr-o era a tehnologiei un televizorul si calculatorul au devenit obiecte des intalnite in casele noastre.Specialistii sunt de parere ca in ultimii 10 ani tineretul a fost “bombardat” cu mesaje cu influenta sexuala mare, trupele de muzica care au in componenta fete au inceput sa poarte costumatii din ce in ce mai provocatoare exemplu lor fiind urmarit si de tinerele fete care incearca cat mai mult sa semene cu idolii lor. Dupa o lunga perioada de timp in care preocuparile legate de sex erau catalogate (in cel mai fericit caz) drept neserioase si imorale, mijloacele de comunicare in masa au fost invadate de subiecte "fierbinti". Indiferent de forma ei de manifestare, fie prin diverse publicatii, emisiuni de radio sau TV, filme, site-uri Internet etc, sexualitatea a patruns incet dar sigur pe piata romaneasca, producand un impact major asupra oamenilor, indiferent de varsta si sexul lor. Practic nu exista domeniu de activitate unde sexualitatea sa nu fie prezenta, fie ea explicita ori sugerata. Pana si banalele reclame la diferite marci de ciocolata sau cafea apeleaza la sexualitate. Aceasta invazie de subiecte "fierbinti", strict interzise altadata a avut efecte benefice dar si negative asupra societatii.Si filmele au avut un impact negative asupra tanarului care urmarind aceste filme incearca sa-si imite eroii de multe ori acest lucru are efecte negative nu de multe ori vedem la stiri pusti care si-au omorat prietenii pentru ca asa au vazut in vreun film la televizor. Prima dragoste Multi parinti au cam aceeasi reactie cand copiii lor ajung la varsta adolescentei si simt primii fiori ai dragostei, pasesc in primele relatii: sunt speriati, in loc sa se apropie de copii, se indeparteaza tot mai mult de acestia. Poate ca este destul de greu sa nu intri in panica si sa incerci sa fii destul de rationala atunci cand te gandesti unde or fi si ce or fi facand acum. Auzi destul de des cum ca parintii au interzis copilului sa se mai vada cu persoana iubita.Este un lucru stupid din partea parintilor de a interzice copilului sa iubeasca.Doar e la varsta adolescentei e un lucru firesc .In general adolescentul isi gaseste sprijinul in persoana iubita de multe ori aceasta devine confidentul perfect. Pasiunile adolescentului sau cum isi petrece timpul un adolescent: Tinerii din ziua de azi au preocupari din ce in ce mai variate.Unii dintre ei practica un sport :fotbal,tennis,atletism.Unii tineri sunt preocupati cu cititul,cu excursiile sau pur si simplu asculta muzica.Preocuparile variaza de la individ la individ in functie de domeniul de interes.Cele mai mari 2 hobby-uri ale adolescentului roman dupa parerea mea sunt fotbalul si muzica.Cei mai multi tineri au ca modele in viata fotbalisti sau oameni din lumea muzicii.Ce e tragic insa e ca tanarul din ziua de azi nu mai citeste asa mult,el preferand sa vada un film sa asculte muzica sau sa stea degeaba.Desigur uitatul la filme sau ascultatul muzicii nu sunt niste lucruri rele ,ele chiar ajutand tanarul sa se relaxeze, insa 73

adolescentul prefera mai mult televizorul decat cartea de multe ori acest lucru este in dezavantajul lui. Din pacate adolescentii mai au si “pasiuni” negative pentru ei cum ar fi fumatul si bautura.Tinerii din ziua de azi incep inca de la varste fragede sa consume alcool sis a fumeze ceea ce este un lucru ingrijorator.Mai rau este ca tot mai multi tineri se drogheaza de mici.In scoli sin u numai exista o campanie de informare a tinerilor asupra riscurilor care le provoaca consumul alcoolului ,tigarilor si drogurilor insa este prea purin pentru a face fata acestui flagel ! Sansele tinerilor de a reusii in viata Multii tineri dupa ce termina facultatea isi doresc o cariera in alte tari.De ce ?In primul rand pentru banii salariile in alte tari fiind mult mai mari decat cele din Romania .De mici copii sunt invatati de catre parinti ca sa invete cat mai mult pentru a avea un service bun si un salariu bun insa tanarul din ziua de azi vrea mai mult si mai mult iar din pacate statul romana nu ii poate oferii acest lucru iar multii tineri destepti pleaca din tara pentru a duce un trai mai bun in alta tara.Acest lucru este in dezavantajul tuturora pentru ca plecarea acestor tineri costa annual zeci de milioane de dolari. As vrea sa inchei cu o mica concluzie : Adolescentul din zilele noastre este mult diferit fata de adolescentul de acuma 30 de ani .Intotdeauna vor exista pareri pro si contra dar cu totii stim ca ei , tineri, sunt viitorul Romaniei si toti spera ca macar ei sa duca un trai mai bun intr-o Romanie mai buna!Stiu ca in acest proiect nu am reusit sa comentez si sa explic toate problemele adolescentilor sau toate opiniile negative asupra lor dar cred ca sunt mult prea multe pentru a putea fi discutate pe cateva foi de hartie !

Capitolul 9. Perioada varstrei adulte. Există un coeficient de intervenţie a factorilor biologici şi în timpul vârstelor adulte, ca şi în cazul proceselor de crestre din vârstele tinere. La vârstele de peste 35 de ani au loc forme de exprimare de maximă forţă, energie, prin care se realizează contribuţia consistentă a adulţilor la cerinţele vieţii sociale. De altfel, vârstele adulte se mai numesc şi vârste active. Există o serie de factori amelioratori implicaţie în viaţa social-economică şi culturală. În ceea ce priveşte aspectele diferenţiatoare, Allport a enumerat şase trăsături specifice adultului şi anume: conştiinţă de sine largă, relaţii şi raportuir intime, securitate emoţională fundamentală, preocupare obiectivă, obiectivare de sine, armonie relativă cu propriile achiziţii din experienţa personală. În ceea ce priveşte plasarea perioadei adulte în dezvoltarea umană, Moers a diferenţiat 6 perioade, 74

dintre care trei adulte, în care au importanţă modificările de impulsuri sufleteşti. Perioadele se manifestă din punctul de vedere al receptivităţii de învăţare. Astfel, perioada a doua a vieţii, prima perioadă adultă dominată de tinereţe (21-30 de ani) este caracterizată de autoinstruire. A treia perioadă a vieţii, implicit a doua perioadă adultă, este miezul vieţii umane (31-44 de ani), cea mai scăzută perioadă de receptivitate prin instruirea adulţilor. Dispare interesul pentru învăţare. Şi a patra perioadă a vieţii, a treia perioadă adultă, determinată de criza de autocunoaştere (44-55 de ani), este cea mai puternică perioadă de crize. H. Thomae a atras atenţia asupra periodizărilor efectuate pentru vârstele adulte: trebuie să se aibă în atenţie rolurile, sarcinile care maturizează, în sensul implantării omului în sarcinile sociale şi în responsabilităţile sociale. Trecutul se caracterizează ca fiind asimilat sau neasimilat, prezentul ca fiind constructiv sau obstaculat, iar viitorul ca deschis, opac sau ameninţător. Pentru E. Super şi colaboratorii săi, stadiul adult este cel de împlinire socială şi profesională (24 şi 44 de ani). Este un stadiu de generalitate. Erikson vede stadiile adulte ca antrenate profund în viaţa socială din teama de compromitere ca antidot faţă de moarte. Dublineau S. consideră că există două faze ale stării adulte: 1) starea audltă tânără (25-35 de ani), dominată de nevoia de activitate şi de viaţă sentimentală şi în ultima sa parte dominată de creşterea sensibilităţii (starea de adult confirmat); 2) starea de maturitate şi dezvoltare (35-50 de ani) în care se stabilizează instruirea profesională, socială şi familială. Urmează o fază critică, marcată de o scădere relativă (după persoană) a capacităţilor vitale (50-60 de ani). Expansiunea cumulativă în caracteristicile muncii profesionale şi în ierarhia posturilor de muncă constituie tipul fundamental de activitate în perioadele adulte, iar structura relaţiilor de muncă sociale şi de familie constituie tipul de relaţii caracteristice şi în această eprioadă. Ca atare se pot diferenţia următoarele subetape adulte: 1) Prima perioadă adultă (35-45 de ani), se poate considera că se consumă vârsta adultă de stabilitate în care implantaţia profesională este intensă, acitivitatea pe acest plan este cumulativă, activă şi creatoare. Statutele şi rolurile sociale încep să fie mai încărcate de responsabilităţi, accesul în ierarhia profesională este activ. În viaţa e familie, copiii încep să frecventeze şcoala, ceea ce creează o creştere relativă a conţinutului subidentităţii de părinte şi o modificare în evoluţia familiei. 2) Perioada adultă dintre 45 şi 55 de ani se caracterizează prin trecerea pe planuri de mai mare responsabilitate profesională şi socială, aceste două subidentităţi se vor dezvolta. Subidentitatea de soţ se va diminua uşor ca şi cea de părinte, dat fiind faptul că independenţa copiilor nu mai necesită o atenţionare permanentă în acest rol. Evoluţia feminină este relativ mai tensională şi încărcată de indispoziţii şi anxietăţi cu substrat biologic-hormonal (menopauză). 3) Perioada adultă prelungită (de la 55 la 65 de ani) se caracterizează printr-o oarecare diminuare a forţelor fizice, o eprioadă cirtică, mai ales pentru femei. Diminuarea celor patru feluri de subidentităţi este relativ inegală, dar regula este validă mai ales pentru subidentitatea familială de părinte. Familia se află în plin proces de denucleanizare. Are loc apoi diminuarea anulativă a subidentităţii profesionale, rămâne activă subidentitatea maritală familială, dominant maritală şi aceea de activităţi social-culturale. 9.1. Identitatea si capacităţile cognitive Subidentităţile profesionale constituie aspectul ce reprezintă eprsoana în perioadele adulte. Perioada de la 35 la 45 de ani se împarte şi ea în două subperioade: de la 35 la 40 şi de la 40 la 45 de ani. În ierarhia profesională, persoanele de 35-40 de ani sesizează deiferenţa faţă de genereţia ce intră în producţie. Faptul ca atare se conştientizează ca un plus de experienţă practică şi o cerinţă de reciclare sau de prefecţionare teoretică. Angajarea mai profundă în muncă creează un echilibru al personalităţii. 75

Între 40 şi 45 de ani experienţa profesională devine mai bogată la multe persoane. Omul se simte în mijlocul vieţii. Capacitatea de muncă şi randamentul se află pe primul plan. este o perioadă de expansiune socială şi profesională. În familie se reinstalează echilibrul şi un stil adecvat de interrelaţii. În perioada adultă de stabilizare II ( de la 45 la 55 de ani) se instalează uşor încărcarea cu intimitate a subidentităţii parentale şi maritale, dar cresc şi responsabilităţile pe aceste planuri. Rolul de soţ sau soţie se cunoaşte foarte bine. De la 45 la 50 de ani se perpetuează structurile relaţiei complexe ale etapei anterioare. după 50-55 de ani se exprimă din nou trecerea printr-o criză de interiorizaremprovocată de menopauză la femei. Această criză biologică este înspţită de disconfort fizic şi are loc mai devreme sau mai târziu. În familie începe procesul de denucleanizare. Diminuarea forţei fizice se organizează în jurul ideii de valoare a propriei persoane. În perioada sau vârsta adultă prelungită (de la 55 la 65 de ani) subidentitatea profesională începe să se distanţeze ca şi subidentitatea socio-culturală, care sunt mai puţin încărcate de sarcini. Subidentitatea parentală şi maritală se reîncarcă de intimitate prin apariţia nepoţilor, într-un context nou. Viaţa de familie se simplifică într-un fel. Distracţiile devin mai puţin improvizate. Există o oarecare rutină reconfortantă a vieţii din familie. Amprenta profesională se instituie asupra structurilor operative psihice. Însăşi capacitatăţile senziriale se dezvoltă în anumite direcţii sub influenţa profesionalizării şi se deteriorează sub influenţe convergente biologice şi de suprasolicitare. Între 20 şi 60 de ani are loc o micşorare continuă a cantităţii de lumină ce pătrunde în pupilă şi o scădere a capacităţii de acomodare a cristalinului, ceea ce contribuie la reducerea vitezei de excitaţie vizuală. Aceasta va face să scadă treptat capacitatea de citire şi mulţi oameni vor utiliza ochelari, corecţia vizuală permiţând să-şi exercite mai departe sensibilitatea vizuală profesională dobândită. Are loc o scădere evidentă a acuităţii auditive după 40 de ani, ca şi sensibilitatea tactilă, ce are o curbă lentă de descreştere după 45 de ani. Tactul este simţul de maximă erotizare. Dezvoltarea senzorială se realizează în vârstele adulte sub dubla influenţă a antrenării a caracteristicilor discriminative. Efectele se repercutează mai ales în creşterea caracteristicilor discriminative şi de identificare ale capacităţilor senzoriale antrenate şi scăderea relativă a pragului absolut minimal.

Atenţia deserveşte traseul de colectare selectivă a experienţei profesionale, creează şi orientează complex cerinţele profesionale, pe indicatorii semnificativi ai materialelor suspuse activităţii profesionale şi pe ritualurile specifice ale muncii, care întotdeauna are o anumită direcţie dominantă. Oamenii adulţi ştiu să dozeze forţele interioare mai bine, posedă un fel de autoreglaj optimal derivat din experienţă. Deosebit de mult se dezvoltă volumul şi distribuţia atenţiei. Câmpul de acţiune al memoriei se restructurează de asemenea sub influenţele profesiunii. Se reţin incidentele critice, problemele-cheie, legate de activitatea profesională specifică. Maximum de organizare de ansamblu (maximum de utilizabilitate) se consideră a fi atins la aproximativ 25 de ani. Foarte dependentă de structura solicitărilor de viaţă, memoria adultului este orientată spre obiective, are supleţe. Dintre componentele memoriei, fixarea şi păstrarea au o foarte mare longevitate în MLD. Recunoaşterea şi reproducerea devin mai puţin prompte după 55 de ani. Dintre tipurile de memorare, cea logică este mai rezistentă, cea mecanică prezintă semne de scădere între 40 şi 45 de ani. Învăţarea psihomotorie implicată în profesie dar şi în formele de activitate curentă se află în platou până la aproximativ 50 de ani, după care moment al vieţii are loc o scădere lentă până la 55 de ani, când stângăcia şi neîndemânarea devin mai evidente. Un rol important în activismul învăţării pe plan motor revine experienţei anterioare, faptului dacă persoana în cauză este sau nu obişnuită cu mişcarea.

76

9.2. Personalitatea la vârstele adulte

În perioada adultului tânăr personalitatea este antrenată în trăiri afective intense, aspiraţii puternice, nu totdeauna clare şi sortate la posibilităţile corelate personale de activitate. Se manifestă conflicte de rol şi statut, deoarece adultul tânăr este încă preparat teoretic şi practic multilateral, are preocupări diverse. O mare parte din disponibilităţi nu se utilizează social, ceea ce creează nesiguranţă şi derută latentă. Experienţa şi subidentitatea parentală şi maritală trec prin faze relativ distincte în perioadele adulte din punctul de vedere al structurării personalităţii. În fazele de adult tânăr, căsnicia este în plină consolidare, procesul de adaptare activ, intimitate, are caracter arzător, libidoul este activ cu etape de creştere, familia este dominată de expansiunea dorinţei de întreţinere a confortului afectiv. Partenerii îşi descoperă treptat însuşirile de profunzime şi încearcă să se adapteze. Între 34 şi 45 de ani rolul parental devine mai încărcat. Rolurile profesionale fiind absorbante şi cele parentale mai complicate, se creează o erodare a caracterului arzător al intimităţii. În etapa dintre 45 şi 55 de ani, viaţa de familie se încarcă de oarecare tensiune dinspre direcţia rolului parental, dată fiind creşterea instigaţiilor copiilor la încălcarea regulilor. În etapa de adult III, rolul parental devine mai complex şi situativ nou. Se intră în criza identităţii profesionale datorită dezangajării profsionale. Legătura matrimonială devine de securizare şi acroş. Apariţia nepoţilor reface cercul vieţii, al relaţiilor, al dorinţelor, restabilind încă o dată proiecţia în viitor a omului. Existenţa de preocupări sociale, culturale, extraprofesionale şi extrafamiliale, cercul de prieteni şi de loisiruri creează în perioadele adulte resurse importante de exhilibrare şi de exprimare a personalităţii.

Capitolul 10. Perioada varstei a treia

În ceea ce priveşte vârsta bătrâneţii, cercetările s-au intensificat pentru că: speranţa de viaţă în secolul al XX-lea a crescut (în ţările cu nivel de viaţă dezvoltat, durata medie a vieţii pentru bărbaţi este de 70 ani iar pentru femei de 75 ani). Expectanţa de vârstă a oamenilor din diferite profesii a crescut: medicii trăiesc mai mult decât stomatologii. modificările psihosomatice sunt foarte strâns legate iar cele psihologice influenţează ritmul, dinamica şi chiar complexitatea celor organice. experienţa profesională, socială a vârstelor bătrâneţii poate fi utilizată în folosul nu numai personal, familial ci şi al comunităţii. 77

-

Gerontologia reprezintă studiul ştiinţific al bătrâneţii umane, iar geriatria studiază problematica medicală şi de îngrijire a persoanelor în vârstă. Dintre reprezentanţii vieţii medicale geriatrice menţionăm: Gheorghe Marinescu în lucrarea „Problematica bătrâneţii şi a morţii naturale” a abrordat degradarea sistemului nervos. C.I. Parhon (1874-1969) în lucrări ca: „Bătrâneţea şi tratamentul ei” (1948), „Biologia vârstelor” 1955 a abordat sistemul endocrin în îmbătrânire şi diferite caracteristici psihice ale acestei vârste. Ana Aslan, în 1952 a condus şi organizat primul institut de geriatrie din ţară, a subliniat rolul vitaminelor, al activităţilor organizate şi a propus tratamentul complex aslavital (gerovital). Unii teoreticieni susţin că bătrâneţea trebuie privită ca o perioadă de dezvoltare psihologică, ale cărei sarcini de referinţă sunt: adaptarea la declinul forţelor fizice şi al sănătăţii; pregătirea psihică pentru a face faţă pensionării cu întregul său cortegiu de situaţii; adaptarea la îngustarea câmpului familial (căsătoria copiilor, pierderea partenerului de viaţă). În societatea contemporană se pot distinge cel puţin 2 tipuri de reprezentări despre bătrâneţe: reprezentări pozitive care leagă bătrâneţea de înţelepciune, de experienţa înţelegerii, abordări vieţii; reprezentări negative care văd în bătrâneţe o vârstă a suspiciunii, neîncrederii în ceilalţi, a inflexibilităţii în atitudini şi comportamentul criticism exagerat.

Nu există un punct de vedere unanim în diferenţierea substadiilor. Americanii delimitează doar 2 substadii: young-old între 65-75 ani şi old-old după 75 ani.

10.1. Delimitarea şi caracterizarea substadiilor Ursula Şchiopu şi Emil Verza identifică 3 substadii. Delimitarea se face în baza criteriilor anunţate. Tipul fundamental de activitate la bătrâneţe este adaptarea la un nou orar de activitate (familiale şi sociale), la unele consilieri profesionale, la participări politice. Tipul de relaţii se modifică, cele din sfera profesională, din activităţile sociale se restrâng. Apar relaţii susţinute de deschiderea spre persoane de aceeaşi vârstă şi organizarea timpului liber, a unor preocupări şi griji cotidiene. substadiul de trecere 65-70 ani – se caracterizează prin: pensionarea dizolvă identitatea profesională susţinută social deşi persoanele încă au rezerve fizice, intelectuale, deprinderi, aptitudini. Se întăresc rolurile familiale, preluând unele probleme casnice, se restrânge sfera relaţiilor sociale dar se redirecţionează interesele pentru lectură, muzică, excursii în locurile dorite. Nu sunt excluse unele preocupări de tip creativ. 78

Pot apare tensiuni, inadaptări relaţionale, chiar crize de prestigiu, mai ales la bărbaţi. Starea de sănătate se menţine la parametri relativ normali, dar devin mai fragili, mai puţin rezistenţi la diferiţi agenţi patogeni. La femei apar mai ales tulburări afective. în perioada bătrâneţii propriu-zise 75-85 ani – se restrâng subidentităţile parentale (nepoţii deja au crescut), sociale, preocupările sunt mai ales de întreţinere, de păstrare a sănătăţii mentale, fizice. Bolile degenerescente limitează capacitatea şi dorinţa de deplasare. în perioada marii bătrâneţi, peste 85 ani – se diminuează substanţal toate tipurile de subidentitate: profesional socială, maritală, parentală.

-

Modificări biologice Se modifică regimul de viaţă: scade apetitul alimentar, creşte nevoia de vitamine deoarece organismul este supus unei demineralizări serioase. Se micşorează nevoia de somn, apar tulburări sub forma insomniilor, în vis se anulează diferenţele dintre realitate şi trăirile subiective, apar confuzii. Proliferarea celulelor încetineşte, volumul lor se micşorează, la nivelul sistemului nervos central, distrugerea lor este lentă dar irecuperabilă, creşte ţesutul adipos din organe (inimă, ficat), au loc modificări metabolice, degenerări, atrofii ale ţesuturilor. În exterior se modifică aspectul pielii care îşi pierde elasticitatea şi devine mai palidă, mai ridată. Se înregistrează o scădere a capacităţii de efort, a mobilităţii articulaţiilor şi mişcărilor. Datorită schimbărilor biochimice în compoziţia proteică şi în fibre, muşchii se scurtează. Creşte fragilitatea oaselor, apar osteoparezele datorită pierderilor de calciu şi magneziu, dureri de coloană, reumatismele, discopatii. La nivelul cordului pot apare: leziuni arteriale datorită osteosclerozei, hemoragii datorită îngustării sau blocării pereţilor vaselor sanguine, infarctul miocardic. Respiraţia devine mai anevoioasă, se micşorează posibilitatea de oxigenare a sângelui, a ţesuturilor, a organelor, ceea ce influenţează negativ coordonarea senzorio-motorie, capacităţile intelectuale. În privinţa aparatului digestiv are loc o reducere a enzimelor, fermenţilor, care asigură sucul gastric, pancreasul activează mai lent din care cauză grăsimile sunt utilizate necorespunzător. La nivel hormonal, în special tiroida se micşorează iar creşterea corticosuprarenalelor este resimţită în apariţia sclerozei vasculare şi a hipertensiunii arteriale. Sistemul nervos este mai puţin irigat, oxigenat. Pot apare ischemieri datorită insuficientei alimentări a creierului şi se intensifică mortificarea celulelor nervoase. Din acest ultim motiv, creierul îşi micşorează volumul (de la 1420g la bărbaţii de 20 ani, la 1250g, iar la femei, de la 1250g la 1125g). Procesul este mai accentuat după vârsta de 70-75 ani.

10.2. Evoluţia proceselor senzoriale şi cognitive
Procesele senzorial - perceptive 79

O anumită formă de „rezistenţă genetică” influenţează conservarea sau, dimpotrivă, deteriorarea însuşirilor fizice şi a potenţialului psihic. Activitatea senzorială, iniţial se diminuează la nivelul periferic, al receptorilor, ale căror celule, după 65 ani încep să se sclerozeze şi apoi fenomenul este resimţit şi sub aspectul funcţionalităţii ANS, unde se stabilizează către 75-85 ani la anumite valori. În privinţa văzului: scade capacitatea de modificare a cristalinului din care cauză se instalează presbitismul; se restrânge câmpul vizual şi se reduce capacitatea de discriminare a nuanţelor, tonurilor cromatice; apar multe boli degenerative: glaucomul, cataracta; după vârsta de 70 ani, la unele persoane se instalează o revenire a vederii. În privinţa auzului: are loc o creştere a pragurilor din care cauză sensibilitatea auditivă devine mai grosieră; pot apare şi fenomene de surditate psihică, când persoana aude dar nu înţelege, din cauza afectării celulelor din zona centrală a sistemului nervos; apar şi fenomene de „idiosincrasii sonore” prin creşterea intoleranţei faţă de anumite surse (ritm, timbru) sonor.

Motricitatea Regresii se constată şi în viteza, coordonarea mişcărilor, a timpului de reacţie. În faţa unor situaţii complexe, solicitante, apar mişcări haotice, inutile, se atenuează capacitatea de organizare şi de ierarhizare a reacţiilor. Se modifică viteza şi forma scrierii. Sensibilitatea la cald, la rece, la durere, înregistrează valori mai scăzute. Memoria Memoria de scurtă durată suferă deteriorări ca şi memoria faptelor vii, cotidiene, care sunt acoperite de uitare, confuzii, neatenţie, stereotipii. Memoria de lungă durată este mai rezistentă deşi apar eforturi de amintire a informaţiei, reactualizarea suferind adeseori de lapsusuri, confuzii şi chiar substituiri voite în cadrul asociaţiilor reclamate de context. La vârste înaintate apar hipomnezii, mai ales dacă persoanele suferă de nevroze sau psihoze. Cel mai frecvent fenomen este aşa numita amnezie infantilă de origine afectivă. De asemenea, fenomenul de perseverare se instalează progresiv, când autorul repetă aceeaşi prezentare la intervale relativ scurte din cadrul aceleiaşi conversaţii sau în situaţii diferite. Fenomenul cel mai probant al uitării este trăirea în trecut, ceea ce evidenţiază situaţia precară a aspiraţiilor, a proiectelor, trebuinţa de identificare făcută cu ajutorul evenimentelor de rezistenţă ale trecutului. Coeficientul de inteligenţă scade treptat, apare o anume fixitate, viscozitate în soluţionarea itemilor, deşi se păstrează în limite de normalitate operativitatea generală a gândirii. Se pierd strategiile algoritmice, euristice, abundă fenomenele repetitive. În situaţiile de declin avansat se poate instala şi fenomenul de vid mintal. Este excesiv uzitat raţionamentul dihotomic (bun-rău, adevărat-fals). 80

Limbajul
Discursul verbal îşi va restrânge sfera iar ritmul este inconsecvent, când agitat, surescitat, când lent, chiar inexpresiv. Apare tendinţa de evitare a angajării în discurs verbal. Atunci când acesta este impus de situaţii oficiale, cel în cauză simte nevoia reacţiei celorlalţi care nu de puţine ori este solicitată direct (cum a fost? etc.). Evaluarea cronologică privind ritmurile biologice se face corect (programul de masă, de somn) dar apar confuzii privind aprecierea datei, zilei, a unor evenimente importante. Determinarea intelectuală este studiată cu ajutorul scării Wechsler, cu „matricele progresive Raven”, teste abstracte care vehiculează raţionamente, proverbe. În urma aplicării testului WAIS s-a constatat o scădere a eficienţi gândirii de 0,5% după 31 ani şi de 0,18% după 60 ani. Afectivitatea Tulburările afective sunt dominante şi influenţează toate manifestările. Schimbările sunt spectaculoase. Emoţiile au exprimare mai primitivă iar întreţinerea lor este legată de statutul marital şi profesional. Intensitatea nu este adaptată la situaţii, din care cauză apar îndeosebi stări de irascibilitate nemotivate. Se instalează dispoziţii negative, stări depresive legate de sănătate, de sfârşitul vieţii, de posibilităţile afective limitate. Depresia care are la bază deteriorări somatice exprimă şi apariţia unei noi crize de identitate. Atunci când se agravează poate să apară sindromul de depersonalizare, când persoana îşi pierde identitatea şi refuză să vorbească, nu vibrează afectiv, se comportă ca şi cum nu este el. Literatura de specialitate consemnează existenţa a două categorii de depresivi: agitaţii, care prezintă sentimente de cefalee, insomnii, nelinişti, frustrare, culpabilitate şi retardaţii, care au vorbire lentă, mişcări încetinite, stări de delăsare, indiferenţă, apatie, inapetenţă. O altă tulburare a afectivităţii este hipertrofierea eu-lui, raportarea majorităţii faptelor, fenomenelor la propriul eu, apare criza de prestigiu.

10.3. Manifestări ale personalităţii Vârsta respectivă impune o revizuire a adaptării în cel puţin 3 direcţii, aşa cum au fost identificate în teoria lui Peck (1968): adaptarea la statutul de pensionar cu întregul său cortegiu de consecinţe: materiale, relaţionale; adaptarea la involuţia forţelor fizice şi la fragilizarea stării de sănătate; adaptarea personalităţii la apropierea sfârşitului inevitabil, moartea, ceea ce poate fi pregătit prin raportarea propriei existenţe la ceea ce a lăsat drept continuare a vieţii: copii, preocupări 81

profesionale, sociale. Teoria lui Peck este foarte apropiată de teoria lui Erikson, centrată pe necesitatea asigurării integrităţii eu-lui. Erikson apreciază că acest lucru este ajutat de revederea a ceea ce ai făcut. Pot apare 2 situaţii: de mulţumire, de satisfacţie, de împlinire, pentru unii de regret, dezamăgire, chiar disperare. Pentru cei din urmă trebuie susţinere specială din partea celorlalţi. Caracteristici: proiectele de viaţă se diminuează, devin mai puţin ambiţioase, aspiraţiile se centrează asupra eu-lui dar nu dominate profesional (ceea ce încă se menţine la oamenii de creaţie) ci în direcţia unor interese şi activităţi preferate, posibile sau în cele de conservare organică şi psihologică. procesul de pensionare îngustează câmpul răspunderii profesionale şi sociale dar oferă surse mai mari de autoprogramare a regimului de viaţă, de preferinţe. Potrivit lui Atchley (1982, 1991) procesul pensionării se derulează de-a lungul a şapte faze, fără a fi obligatorii pentru toţi oamenii. faza de distanţare apare în faza adultă mijlocie. Oamenii se gândesc doar ca la ceva posibil sau nu sunt deloc preocupaţi de acest fapt; faza de apropiere de pre-pensionare – apar planuri de pensionare, încep unele diminuări voite ale răspunsurilor la diferite răspunderi profesionale< faza lunii de miere – de anticipare , de aşteptare, plăcere. Se întreprind unele acţiuni dorite de mai demult; faza dezangajării – apar unele dezamăgiri, se simte neglijat de ceilalţi; faza reorientării – se gândeşte la ceea ce urmează adoptând o poziţie foarte realistă, incearcă să facă faţă situaţiei< faza de stabilitate – au conştientizat capacităţile, limitele, şi soluţionează problemele curente. Sunt întru totul adaptaţi; faza terminală – sfârşitul pensionării, se pot îmbolnăvi sau pot deveni dependenţi de alte persoane. Primele 2 faze sunt de prepensionare iar ultimele de postpensionare.

-

-

O altă caracteristică este regăsită în toate tipurile de răspunsuri care poartă amprenta fenomenului numit vagopsihotonie, din care cauză persoanele aflate în preajmă trebuie să manifeste calm, răbdare; Unii vârstnici prezintă oboseală, o stare generală de epuizare, de sfârşeală; comunicarea devine dificilă ca şi pronunţia, coerenţa ideilor, din care cauză unii devin închişi, introvertiţi. Pot apare şi deteriorări foarte grave ca: demenţa senilă, vagabondaj, abandonul neconştientizat, delir, alcoolism. Între deteriorările fizice şi cele psihice pot exista decalaje. Dacă apar doar primele, bolnavul necesită asistenţa celor din jur sau socială. Situaţia inversă este mult mai gravă pentru cel în cauză, se păstrează posibilitatea de deplasare dar apar conduitele aberante. Bătrâneţea constituie o problemă individuală dar şi socială ce trebuie pregătită, anticipată, sprijinită material şi uman

82

BIBLIOGRAFIE

1. Chateau, J., Copilul si jocul, Editura didactca si pedagogica(E.D.P.), Bucuresti 2. Cretu Tinca, Psihologia varstrelor, Ed. CREDIS-Bucuresti, 2001 3. Debesse, M., Psihologia copilului de la nastere la adolescenta., E.D.P.,1970 4. Osterrieth, P.A.,Introducere in psihologia copilului,E.D.P.,1976 5. Piaget, J., Psihologia inteligentei., Ed. Stiintifica, Bucuresti., 1965. 6. Rose, V., Cunoasterea copilului., E.D.P., 1972. 7. Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstrelor., E.D.P. 1981 8. Schiopu, U., Verza, E., Adolescenta-personalitate si limbaj, Ed. Albatros, 1989 9. Verza, E., Conduita verbala a scolarilor mici., E.D.P., 1973 10. Zlate Mielu, Fundementele pedegogiei., Ed., Pro Humanitate, Bucuresti,2000 83

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->