Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • Plangerea Mea - SF - Ignatie Briancianinov

    Încărcat de

    Daniel Dan
    22 vizualizări8 pagini
    ,,Ce cuvânt voi pune la începutul cuvintelor plânsului meu? Ce gând din gândurile mele triste voi înfăţişă mai întâi prin cuvânt? Toate sunt deopotrivă de grele: fiecare din ele, atunci când se înfăţişează minţii, pare cel mai greu; fiecare din ele pare cel mai dureros pentru inimă atunci când o împunge, când o străpunge. Tânguirile s-au adunat în pieptul meu, se îmbulzesc în el, vor să izbucnească afară — dar se împiedică între ele şi se întorc în piept, pricinuind în el o tulburare grozavă. De îmi întorc privirile minţii spre zilele trecute ale vieţii mele - văd un şir de amăgiri, un şir de păcate, un şir de căderi! De caut la acea parte a vieţii mele care încă îmi stă înainte pe drumul pribegiei pământeşti, mă cuprinde groaza pe care mi-o pricinuieşte neputinţa mea, dovedită în nenumărate rânduri de fapte. De privesc la sufletul meu, nu văd vreun lucru care sa ma mângâie: este acoperit cu totul de rănile păcatelor; nu e păcat de care el să nu fie împărtăşit! Trup al meu, sărmane trup! Simt putoarea stricăciunii tale. Nestricăciuneape stricăciune nu va moşteni (1 Cor. XV, 50). Soarta ta aceasta este: după moarte în temniţa mormântului, după înviere în temniţa iadului! Ce soartă aşteaptă sufletul meu după despărţirea de trup? Bine ar fi dacă i s-ar înfăţişă înger paşnic "şi luminat, spre a se înălţa cu el în fericitele sălasuri ale Edenului. Dar pentru ce să se înfăţişeze astfel de înger? Ce faptă bună, ce nevoinţă vrednică de locuitorii cerului va afla în el? Nu! Mai degrabă îl vor împresura taberele demonilor întunecaţi, a îngerilor căzuţi, vor afla în el înrudire cu dânşii, vor afla în el căderea lor, însuşirile lor păcătoase, voia lor împotrivitoare de Dumnezeu — îl vor duce, îl vor târî în sălaşurile lor, sălasuri ale morţii cumplite, veşnice, sălasuri ale întunericului veşnic şi totodată ale focului nestins, sălasuri ale chinurilor şi tânguirilor necurmate, fără sfârşit. Astfel mă văd pe mine însumi şi plâng. Lacrimile acum curg lin, în picuri mici ca picurii de rouă, doar umezindu-mi ochii, acum se revarsă ca un şuvoi pe obraji şi în jos, pe veşminte ori pat, acum seacă de tot si numai sufletul este cuprins de un plâns dureros. Plâng cu mintea, plâng cu inima, plâng cu trupul, plâng cu toată fiinţa mea; simt plânsul nu doar în piept, ci în toate mădularele trupului meu. Ele iau parte la plâns, suferă din pricina lui în chip străin şi negrăit.,,

    Titlu original

    Plangerea Mea - Sf.ignatie Briancianinov

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    PDF sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    ,,Ce cuvânt voi pune la începutul cuvintelor plânsului meu? Ce gând din gândurile mele triste voi înfăţişă mai întâi prin cuvânt? Toate sunt deopotrivă de grele: fiecare din ele, atunci când se înfăţişează minţii, pare cel mai greu; fiecare din ele pare cel mai dureros pentru inimă atunci când o împunge, când o străpunge. Tânguirile s-au adunat în pieptul meu, se îmbulzesc în el, vor să izbucnească afară — dar se împiedică între ele şi se întorc în piept, pricinuind în el o tulburare grozavă. De îmi întorc privirile minţii spre zilele trecute ale vieţii mele - văd un şir de amăgiri, un şir de păcate, un şir de căderi! De caut la acea parte a vieţii mele care încă îmi stă înainte pe drumul pribegiei pământeşti, mă cuprinde groaza pe care mi-o pricinuieşte neputinţa mea, dovedită în nenumărate rânduri de fapte. De privesc la sufletul meu, nu văd vreun lucru care sa ma mângâie: este acoperit cu totul de rănile păcatelor; nu e păcat de care el să nu fie împărtăşit! Trup al meu, sărmane trup! Simt putoarea stricăciunii tale. Nestricăciuneape stricăciune nu va moşteni (1 Cor. XV, 50). Soarta ta aceasta este: după moarte în temniţa mormântului, după înviere în temniţa iadului! Ce soartă aşteaptă sufletul meu după despărţirea de trup? Bine ar fi dacă i s-ar înfăţişă înger paşnic "şi luminat, spre a se înălţa cu el în fericitele sălasuri ale Edenului. Dar pentru ce să se înfăţişeze astfel de înger? Ce faptă bună, ce nevoinţă vrednică de locuitorii cerului va afla în el? Nu! Mai degrabă îl vor împresura taberele demonilor întunecaţi, a îngerilor căzuţi, vor afla în el înrudire cu dânşii, vor afla în el căderea lor, însuşirile lor păcătoase, voia lor împotrivitoare de Dumnezeu — îl vor duce, îl vor târî în sălaşurile lor, sălasuri ale morţii cumplite, veşnice, sălasuri ale întunericului veşnic şi totodată ale focului nestins, sălasuri ale chinurilor şi tânguirilor necurmate, fără sfârşit. Astfel mă văd pe mine însumi şi plâng. Lacrimile acum curg lin, în picuri mici ca picurii de rouă, doar umezindu-mi ochii, acum se revarsă ca un şuvoi pe obraji şi în jos, pe veşminte ori pat, acum seacă de tot si numai sufletul este cuprins de un plâns dureros. Plâng cu mintea, plâng cu inima, plâng cu trupul, plâng cu toată fiinţa mea; simt plânsul nu doar în piept, ci în toate mădularele trupului meu. Ele iau parte la plâns, suferă din pricina lui în chip străin şi negrăit.,,

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    22 vizualizări8 pagini

    Plangerea Mea - SF - Ignatie Briancianinov

    Încărcat de

    Daniel Dan
    ,,Ce cuvânt voi pune la începutul cuvintelor plânsului meu? Ce gând din gândurile mele triste voi înfăţişă mai întâi prin cuvânt? Toate sunt deopotrivă de grele: fiecare din ele, atunci când se înfăţişează minţii, pare cel mai greu; fiecare din ele pare cel mai dureros pentru inimă atunci când o împunge, când o străpunge. Tânguirile s-au adunat în pieptul meu, se îmbulzesc în el, vor să izbucnească afară — dar se împiedică între ele şi se întorc în piept, pricinuind în el o tulburare grozavă. De îmi întorc privirile minţii spre zilele trecute ale vieţii mele - văd un şir de amăgiri, un şir de păcate, un şir de căderi! De caut la acea parte a vieţii mele care încă îmi stă înainte pe drumul pribegiei pământeşti, mă cuprinde groaza pe care mi-o pricinuieşte neputinţa mea, dovedită în nenumărate rânduri de fapte. De privesc la sufletul meu, nu văd vreun lucru care sa ma mângâie: este acoperit cu totul de rănile păcatelor; nu e păcat de care el să nu fie împărtăşit! Trup al meu, sărmane trup! Simt putoarea stricăciunii tale. Nestricăciuneape stricăciune nu va moşteni (1 Cor. XV, 50). Soarta ta aceasta este: după moarte în temniţa mormântului, după înviere în temniţa iadului! Ce soartă aşteaptă sufletul meu după despărţirea de trup? Bine ar fi dacă i s-ar înfăţişă înger paşnic "şi luminat, spre a se înălţa cu el în fericitele sălasuri ale Edenului. Dar pentru ce să se înfăţişeze astfel de înger? Ce faptă bună, ce nevoinţă vrednică de locuitorii cerului va afla în el? Nu! Mai degrabă îl vor împresura taberele demonilor întunecaţi, a îngerilor căzuţi, vor afla în el înrudire cu dânşii, vor afla în el căderea lor, însuşirile lor păcătoase, voia lor împotrivitoare de Dumnezeu — îl vor duce, îl vor târî în sălaşurile lor, sălasuri ale morţii cumplite, veşnice, sălasuri ale întunericului veşnic şi totodată ale focului nestins, sălasuri ale chinurilor şi tânguirilor necurmate, fără sfârşit. Astfel mă văd pe mine însumi şi plâng. Lacrimile acum curg lin, în picuri mici ca picurii de rouă, doar umezindu-mi ochii, acum se revarsă ca un şuvoi pe obraji şi în jos, pe veşminte ori pat, acum seacă de tot si numai sufletul este cuprins de un plâns dureros. Plâng cu mintea, plâng cu inima, plâng cu trupul, plâng cu toată fiinţa mea; simt plânsul nu doar în piept, ci în toate mădularele trupului meu. Ele iau parte la plâns, suferă din pricina lui în chip străin şi negrăit.,,

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 8
    a Plangerea mea Ce cuvant voi pune la inceputul cuvintelor plinsului meu? Ce gind gandurile mele triste voi infigiga mai intai prin cuvane? Toate sune deopottiva dle grele:fiecare din ele, aeunci cind se infitigeard ming, pare cel mai greus 8 ecare din ele pare cel mai dureros pentru inima atunci cind o Impunge, cand © stripunge. Tanguirile sau adunac in pieptul meu, se imbulzese in el, vor si ibucneasca afard — dar se tmpiedica intre ele si se intorc in piepr, pricinuind fn elo tulburare grozavi. De imi intore privrile mingii spre zilele erecute ale viesii mele — vad un sir de amigiti, un sir de pacate, un sir de cideri! De ca ut Ia acea parte a viegii mele care tic imi sta inainte pe drumul pribegiet pa mintesti, ma cuprinde groaza pe care mi-o pricinuieste neputinja mea, dove dité in nenumarace rinduti de fapte, De privesc la sufletul meu, nu vad vreun lacru cate si ma manglie: este acoperit cu rorul de rinile picaelor; nue pacat de care el si nu fie impirtisic! Trup al meu, sirmane trupt Sime putoatea str clciunii tale. Nestricdciunea pe stricaciune nu via mosteni (1 Cot. XV, 50). Soar- (4 (a aceasta este: dupi moarte fa temnita morméntului, dup’ inviere in tem- niga iadului! Ce soarta asteapra sufletul meu dupi despartirea de trup? Bine ar fi daca i s-ar infigisa inger pagnic si luminat, spre a se inilga cu el tn fericitele silasuri ale Edenului. Dar pentru ce si se tnfigigeze asfel de inger? Ce fapti bund, ce nevoingi vrednica de locuitoriicerului vaaflain el? Nu! Mai degrabi il vor impresura taberele cemonilor intunecafi, 2 ingerilor cizuti, vor afla tn el inrudire cu dangii, vor afla tn el ciderea lor, insusirile lor picitoase, voia lor Importivitoare de Dummnezeu — il vor duce, il vor tart in silasurile lor, silaguri ale moryii cumplite, vesnice, silasuti ale intunericului vesnic i totodati ale fo- ccului nestns, silagur ale chinurilor si tinguirilor necurmace, Eica sit _Astfel mi vid pe mine insumi si pling. Lacrimile acum curg lin, in picuri ici ca picurii de roua, doar umezindu-mi ochii, acum se revarsi ca un su- voi pe obraji si in jos, pe vegminte ori pat, acum seaci de tot si numai sufle- cul este cuprins de un plans dureros, Pling cu mintea, pling cu inima, pling cu trupul, plang cx toaei finga mea; sime plansul nu doar in piepe, el in toate ‘midularele trupului meu, Ele iau parte la plans, suferé din pricina lui tn chip strdin si negrit. 446 Suflete al meu! Mai inainie de a veni vremea hoiratoare, de neocolita tre- cctii in vepnicie, ingrijeste-te de tine. Apropie-te, lipeste-te de Domaul prin pocdingi nemincinoasi si statornicd ~ prin vietuirea evlavioasi dupa indrep- tarul atotsfintelor Lui porunci. Multmilostiv este Domoul, si mila Lui nu are sfarsit: El primeste pe tofi care alearg la Dansul, cura picatele picitosilor, vindeci tinile invechite, impuyie, ucigitoare, diruicste fericirea tututor celot ce cred in El si I se supun. Cerceteaza pribegia ta pimanteasci pornind chiar de la inceputul ei, cerceteaz marile binefaceri revirsate asupra ta de citre Dumnezeu, incredingeazi-fi Lui soarta, cauta a silaslui in tine sfanta Lui voie, supune-te arorbunelor si preaingeleptelor Lui hotarari. Bagi de scama Aposto- lul: De ne-am fi judecat singuri, n-am fi fost oxindipi (1 Cor. XI, 31). Nimeni, nimeni n-a mijlocit tnainte de a ma naste eu pe lang’ Ziditorul meu ca si ma cheme din nefiingi la fling’ prin atorputernica Lui poruncis singurul meu mijlocitor pe lingi Dumnezeu 2 fost bunitatea Lui cea impre- uni vesnici cu Dansul, M-am niscut negtiind ci fingez: am inceput a fiin- gaca unul cate nu fiingeaz’, Vail M-am niscut cut, am inceput a trii find deja mort: intra frddelegi m-am zémislir si intra moartea picatului moa nis- cut maica mea (Ps. L, 6). Viaga si moarcea dimpreund au fost inceputul fiingi~ rii mele. Nu stiam, mu pricepeam deloc ca traiesc, ci triind sunt mort, ci f- ingand sunc pierit ‘Cam sunt copiii in coapsele strmosului, despicgigi de el prin mii de ani, par- tasi ai pacatului siu? Cu evlavie cauti mintea la judecigile lui Dumnezeu; nu Ie pricepe; mu cuteazi a cerceta ~ dar le vede, se minuneaza de ele si da slava Jui Dumnezeu Cel Neurmat si Nepitruns. Nagterca mea intru picat a fost o nenorocire mai rea chiar si decit nefi- nga! Cum si nu fie 0 nenorocire a te naste pentru necazutile degrabi treed toarei viefi pimntesti spre a fiinja, dup accea, pentru vesnicie in beana si in chinurile iaduluit Nu este cine si mijloceasci pentru mine; singur nu am pu- tete si mi smulg din pripastia pierzirii. Ma scoate de acolo dreapta Dum- nezcului meu. Dupi ce m-a niiscut prin piringii mei spre fiingare, El ma nas- te prin Sine intru mantuire: mi spali de intiniciunea picatului, mi innoies- te prin Duhul in apele borezului, primeste figiduingele mele de credingi din gura nasului meu, numeste asupra mea numele Sau, ma pecettuieste cu pece- tea sa, ma face partas al Dumnezeirii Sale, mostenitor al Impiraziei Sale. Se sivargesc asupra mea minuni, se revars& asupra mea negriite faceri de bine In vreme ce eu nu simt nimic, nu ingeleg nimic~ nu ingeleg nici micar c’ fiin- fez. Ai ciutat spre mine, Doamne al meu, pe cind eram inci un prune netn~ 47 stare si vorbeasca! Infigurat in scutece, fara ingclegere, fart putinga fiptuirii, ce Ti-am adus eu Tie? Cum ai primit figiduingele mele? Cum, dupa ce le-ai primie, ai revirsat asupri-mi darurile Tale? Caucand la nepatrunsa Ta bunita- te, cad in nedumetire! Nici acum nu pot si fac mai mule decat ficeam cind ram prune putin de zile: cicind cu limba si cu mintea, iti aduc plans copiti- resc gi lacrimi fied nici un gind. Dar cu ce am risplitit pentru: atétea faceri de bine revirsate asupra mea pe cind eu incé nu le pricepeam? Am continuat si nu le price, si nu le gtiu. ‘Mi-am agintit privirile spre lume; mangtierile, slujirile vremelnice in mijlocul ei Imi prea mostenirea si rostul omului, Moartea nici nu finga penteu mi- ne! Viaga pimanteasci imi pirea vepnic’: astfel, gindul la moarte era strain mingii mele. Vegnicial... in nevizuta ei zare nu priveam! Cunosteam dogmele si fnvapitura Sfintei Biserici de Rsirit, credeam tn ele, dar cunostinta gi ere- dinga mea erau moarte, In ce a stat ciderea omului, in ce sti maneuirea lui, care sunt semnele, care sunt dovezile lor? Nu aveam despre aceste lucruri nici ‘ cunoastere vie, din cercare. Socoteam drept porunci dumnezeiesti doar cele zece porunci ale LegimAntului celui Vechi, iar poruncile Mantuitorului meu, arotsfintele Lui cuvinte, le luam drept o simpli moral, a ciret urmare aduce folos si ede Hiudat, dar nu este 0 datorie ce trebuie impliniti neaparat. Astfel, darul cel negesit al harului, ce mi s-a dat la borez, a fost ingropat precum ta- lantul evanghelic in panza nestiingei, ingropat, ascuns adane in pimant — in grija de a cauca cunostingele trecitoare ale lumii celei crecitoare; acoperit cu ice, de slujire a deserticiu je necazuri. Aici vid mana Ta, Dumnezeul meu ma: am inceput si o revirs inaintea Dumneze- uului meu, am incepuc si citesc Evanghelia si viele sfingilor Tai. Un vil rateoti pitruns acoperea pentru mine Evanghelia; insi Pimenii, Sisoii $i Macarii Tai au avut o inrurire minunati asupra mea. Gandul, care adescori sc inalga spre Dumnezeu prin rugiciune gi citite, a inceput pugin cite pusin si aduci pace silinigte in sufletul meu, Cind eram enix de cincisprezece ani, o neg: nigte adia in mintea si inima mea ~ insi eu aw o pricepeams, presupuncam ci ce starea obignuiti a tuturor oamenilor. ‘Astfel am incrat in stujba milicara si cotodata stingificd, nu din alegerea si doringa mea. Atunci nu indrizneam, nu puteam face nimic, finded nu afla- sem inci Adevarul, inci nu fl vedeam limpede, ca si-L doresc! Stiintele ome- nesti, descoperirile ragiunii: omenesti cizute, au devenit obiectul Luisi me- le amince: citre cle nizuiam din toate puterile sufletuluisvagile indeletnicii si simeiri religioase rmasesera deoparte. Am petrecut aproape doi ani in in- : deletniciti pimantestis se nascuse gi deja crescuse tn sufletul meu o grozzni: ci pustietate, se vise o foamete, se vise un dor neindurat ~ dupi Dumnezeu. ‘Am inceput si pling nepisarea mea, si pling uitarca cireia didusem credinga, si pling dulcea linigte pe care o pierdusem, si pling pustietatea pe care mi-o agonisisem, care mi apisa, mi speria, mi umplea de simyimancul c& sunt or- fan, cd sunt lipsit de viagi! $i intocmai: aceasta era tinjirea suflecului indepar- tat de adevarata sa viati—Dumnezeu. imi amintesc: mergeam pe strazile San- ke-Petersburgului in mundirul de iuncher, si lactimile imi curgeau din ochi siroaie!.,, De ce nu pling aga acum! Acum mai mare trebuinga am de lacrimil ‘Ajuns-am la injumécigirea viegii mele: mai repede au inceput si treaci zilele, funile, aniis se duc spre mormant, de unde nu este intoarcere, dincolo de care nu este pocdingi si indreptare. Minvea mea era de acum mai coapta; ciutam in religie ceva deslusit. Simi- rile religioase instinctive nu mi mai mulfumeaus voiam si vid ceva vrednic de crezare, limpede: voiam Adevarul. Pe atunci, felurite idei religioase preocupan si frimintau capitala de nord, cileandu-se in picioare, luptindu-se intre ele, Nici o parte, nici cealalti nu pliccau inimit mele; aceasta nu avea incredere in dle, se speria de cle. Cuprins de ginduri cenusii mi-am scos mundirul de inncher, imbricindu-l pe cel de ofiter. Imi parea riu dupa munditul de iun- cher: in el puteam ca, mergind in biserica, si stau in gloata de soldagi, de oa- ‘meni simpli, si ma rog si si pHing cat imi poftea sufletul, Nu de pliceri, nu de distract i ardea tnirului care eram! Lumea nu imi infigisa nimic acrigitor: cram fayi de ea ata de rece de parca humea ar fi fost cu rotul lipsiti de smin- ‘eli! Intocmai: ele nu existau pentru mine; mintea imi era cufundati cu totul in stiinge gi totodata ardea dorind si afle unde se ascunde credinga cea ade- vvarati, unde se ascunde invagitura cea adevirati despre ea, strdin’ de ritéci dogmatice si ascetice. Incre timp, privirilor mele se infasisau deja hotarele cunoasterii omencsti {n stiingele cele mai inalte, supreme. Ajungind Ia acest hotare, am intrebae sti- ingele: ,Ce dati voi ca avere statornici omului? Omul e vesnic, si avugia lui se cuvine si fic vegnic’. Ardtafi-mi aceast’ avutie vesnica, accasti bogitie de ni dejde, pe care s% 0 pot lua cu mine dincolo de hotarele mormantuluit Pana acum vid numai cunostinge date, ca si zic aga, cu imprumut, care se termi- ni odati cu viaga pimanteasci, neputind flinga dupa despirirea sufletului de trup. La ce slujeste studierea matematicii? Obiectul ei este materia. Ea desco- peta un anumit fel de logi ale materiei, invagi numdrarea si misurarca ei, folo- sitea acestot misuri si numaratori pentru nevoile vieiii pamAntesti. Ea araté, cape o idee, existenfa unci marimi infinite dincolo de hotarcle materiei cu- noasterea si definirea exacti a acestel idet este in mod logic cu neputinga pen- tru orice iingi rationala, dar limitata, Matematica arati numere si misusi ce nu pot fi supuse cercetarii omului unele din pricina marimii lor triage, iar ale tele din pricina extremei lor micimis ea arati existenja unor cunostinge citre care omul are o nizuingd innascuta, dar ciece care stiinga nut are mijloace si il fnalye, Matematica face doar aluzie la existenja unor lucruriaflate in afara cu- prinderii simgurilor noastre. Fizica si chimia reveleazi un alt aspect al legilor materici, Pind la aparitia gtiingei, omul nici nu stia de existenta acestor legi Legile descoperite au aritat existenga altor nenumirate legi care sunt inci tai- nice. Unele din ele nu sunt inci explicate, tn ciuda stridaniei omului de a le cxplica, altele nici nu por fi explicate, din pricina miginirii puterilor gi capa- cititilor omului. Se pare, ne spunea elocventul si inteligentul profesor Solovi ov!, rostind lectia de introducere in chimie, c& studiem aceasta stiing’ tocmai pentru a afla ci nu stim nimic si nici mu putem sti: ea dezvaluie ochilor min- fii noastre un domeniu atae de necuprins al cunoayteri! Ea dovedeste si con vinge cu o claritate palpabila ci materia, cu toate ci a, ca materie, trebuie si aiba granigele sale, nu poate fi ingeleasi si definité de oameni, atic din pricina vastitagii sale, cit si din multe alte pricini, Chimia urmeaai treptele din ce in ce mai subtile ale materici, o aduce la o subsilitate de-abia perceptibila pen tru simfurile omenesti, in aceasta stare subtilé a materici inca vede comple- xitate si capacitatea descompunerii in parti alcituitoare, si mai subtle, chiar daci descompunerea in sine nu mai este posibili. Omul nu vede capat subti- litisii materiei, cum mu vede capa nici mirimii numerelor $i masurilor. El in- gelege ci nesfirsitul ttebuie si fie si imaterial; dimpotriva, tot ce este finit es- te material prin necesitate. Aceasta insi co idee neclara; lari este existenga ci, Apoi, fizica si chimia lucreaza doar cu materia, sporesc cunostingele privitoare la tntrebuingarea ei pentru nevoile vremelnice, pamantesti ale omului si soci- eviii omenesti, Mai pugin pozitiva decit stiintele sus-pomenite este filosofia, cu care mai ales se trufeste omul cizut. $tingele naturale se sprijina neincetat pe experienga material, prin ea dovedesc adevarul teoriilor acceptate de ele, care Firi aceasti dovada n-au loc tn stiinga, Filosofii fi lipseste un mijloc ho- tittor de a convinge neincetat prin experieng%. Multimea feluritelor sisteme cce nu conghisuiesc inte ele, care se contrazic unul pe aleul, dau deja in vileag niubitea de ingelepciune” omeneasci in accea cX nu are 0 cunoagtere poz via Adevirului. Car de mult spagiu este tn filosofie pentru bunul plac, pen- ‘ru inchipuire, pentru nascocisi, pentru delirul bombastic, nesuferit de stina cxacta, precisil Cu toate acestea, filosofia este indeobste foarte mulgumici de Mihail Feodoroviei Solovioy, profesor al Universiti din Sank-Peceesburg, jinea lect de fizicd clastoficerest inferioare, ia de chime ~ celei superiaare a Scoii de Ingineri, acum Academia Nikolacvsl, sine. Odati cu lumina ei ingelitoare intra in suflet cu prisosing pairerea de si- ne, semeata cugetare, trufia, slava desart4, dispreyul fay de aproapele. Lumea coatba o acoper’, recunoscindu-si-o apropiata, cu laude gi cu cinstiti. Mulyu- mindu-se cut acele cunostinge pe care le aduce filosofia, nu doar ci nu primeste idei corecte despre Dumnezeu, despre sine insigi, despre lumea duhovniceas- ci, ci, dimpotriva, se molipseste de idei pervertite, ce strici mintea, ce o fac neinstare, din pricina molipsiri gi vicimirii ei de citre minciun’, de pi cu Adevarul (2 Tim. III, 8). Nea cunoscut umea prin ingelepciune pe Dumne- zeu Cor. I, 21) ~ spune Apostolul. Cugetarea trupease’d moarté estes cugetarea srupeasct este undjmgie fap de Duemnezeu ~ ca legié lui Dumnesew nu se supune, cd nici nu poate (Rom. VIL, 6-7), fiinde’ acest lucru nu-i sta in fire. Fragilon Ihuati seama ca nimeni si nu va. fare pe voi cu filosofia si cu tngelepciunea desar- 44, dupa predania oamenilor, dupa stibiile lumit, iar nu dupa Hristos, intra Care isteriile ingelepciunii si ale cunostinge’ sunt ascunse (Col. II, 8, 3). Filosofia, f- ind vlistar al ciderii omenest, linguseste aceasti cidere, o mascheazi, 0 octo- teste fio hrincste. Ea se infricogeaz’ de invigitura Adevarului ca de osindire a ila moarte (1 Cor. IIL, 18). Starea in eare este adus de filosofie este o stare de amigire de sine, de pieire suflecease’, ceea ce se vede foarte deslusit din cuvin- tele pe care le-am adus mai inainte ale Apostolului, ce porunceste tuturor care vor si dobindeasca adevirata cunoagtere de la Dumnezeu si lepede cunoaste- rea adusa de ,iubirea de ingelepciune” a firii omenesti cute. Adevirata filo- sofic (iubire de ingelepciune) incape doar in invagitura lui Hristos. Hristos es- ze Infelepciunea lui Dumnezeu (1 Cot. I, 24, 30)!. Cel ce cautt ingelepciune in afara lui Hristos, acela se leapda de Hristos, leapida intelepciunea, isi aflé gi igi insugeste tapiunea cea cu nume mincinos, avutia duhurilor cizute. Despre gcografie, geodezie, lingvistic’, literatura, despre celelalte stlinge, despre toate artele nici nu meriti si mai amintim: toate acestea sunt pentru pimant; ne- voia omului de ele inceteaz odata cu incetatea vietit pimantesti — fn cea mai mare parte, cu mult mai repede. Dact intreaga vreme a vieti pimantestio voi intrebuinja spre dobindirea unor cunostinge ce inceteari odati cu viaga pi- manteasci, ce voi lua cu mine dincolo de hotarele materiei grosiere?... Stiinge! Dati-mi, daca putesi sa-mi dagi, ceva vesnic, pozitiv, dayi-mi ceva necuprins si sigur, vrednic a se numi avugie a omuluil” stiingele au ticut. Pentru un raspuns mulgumitor, un rispuns cu adevirat necesat, vital, mi intore spre credinga. Dar unde te ascunzi tu, creding¥ adevirata si sflinti? ae drepcae, nu finite, nu este iabivire, tout agelepciunea nebunie este id Hrstos, Fei Heistos, oc Inglepeal nebun este, cot deptul ~picitos, tot cel cuat = necurat.,, Ce este ct adevérat al noite? Neputinga,sriciciunea, inuneticul, riurates, pi calc’ ~$fintul Thon de Zadonsk, tom 15, srsoarea LL N-am purue si te recunosc in fanatism, care nu ¢ pecetluit cu blandegea evans ghelica; el suflainfierbantare si semesie! N-am putut si te recunose in tnvi- fitura bunului plac, ce se desparte de Biserici, ce igi alcituieste sistemul sit. nou, care in chip degert gi liudaros proclami aflarea unei noi, adevirate crc: dinge crestine ~ gi asta la optsprezece veacuri de la inctuparea Ini Dumnezeti Cuvantul.!Ah! In ce nedumerite grea plutea sufletul meu! Cac de cumplit se chinuia! Ce valuri ale indoielii se ridicau asuprici, valuri miscute din netnere- derea in sine, din netncrederea fai de tot ce Ficea zarvi, striga in jurul meu ~ din nestiinga, necunoastcrea adevarului. ‘Siam inceput si-L. rog ades, cu lacrimi, pe Dumnezeu si nu ma lase jert- fi rataciri, si imi arate calea dreapti pe care as fi putut si ma indreptez spre El cu nevizutul umblet al mingi si al inimii, Fara de veste mi s-a infiisae un gind... inima nizui spre el ca spre imbriigarea unui prieten. Acest gind imi insufla si studiez credinga in izvoarele sale: in scticrile Sfingilor Patingi. ,Sfi fenia lor”, tmi griia el, ,sté cheziigie ci sunt vrednici de crezare: pe ei si ti alegi drept ciliuzitori”. M-am supus. Am aflar un mijloc pentru a face rost de lucratile sfiagilor bineplicugi ai lui Dumnezeu; cu sete am prins ai ci- ti, ai cerceta in adincime, Dupa ce l-am citi pe unul din scoargi in scoaryi, mi apuc de altul; citesc, recitesc, studiex. Ce m-a izbit mai inainte de toate in scrierile Paringilor Biscricii Ortodoxe? Conglisuirea lor — conglisuire mi- nunati, méreapi. Optsprezece veacuri mérturisesc intr-un glas in gurile lor 0 singura invagituri, invayitura dumnezeiasea! Cand privesc intr-o noapte hu- ‘minoasi de toamni cerul curat, seminat cu stele Firi numis, care, avand ma- imi atic de felurite, cispindesc aceeagi lumin’, imi spun: aga sunt scrierile Piringilor, Cand intr-o zi de vara privese marea cea larga, acoperiti cu mulfi- me de coribii felurice ale ciror panze sunt intinse asemenea albelor aripi de ebada, coribii care aleargi ménate de acelasi vant citre acclasi fel, acelasili- ‘man, imi spun: aga sunt scririle Péringilor. Cand aud un cor numeros si mi- iestru, fn care feluritele glasusi cinta intr-o aleasi armonie o singuri cantare dumnezeiasc’, imi spun: asa sunt scrierile Paringilor, Printre altele, ce tnvagi- ‘urd aflu in ele? Aflu invagicura repetata de toyi Paring, potrivit carcia singu- ra cale spre mintuire ¢ urmarea neabituti a poveyelor Sfinsilor Pirin. ,De ai vit”, spun ei, ,pe cincva amagit cu invigicura cea mincinoasi, pierit din pricina alegerii nepotrivite a nevoingelor, si sti cd acela a urmat sieg, ingele- geri sale, parerilor sale, iar nu invagicurii Paringilor”, din care e alcatuita pre- "Aicisunt avue in vedere uncle paride eligcase ce arigcau apa lor atenia de nord in anii 1823-1824. * Prescuviosul Avvi Dorotc, Ivitura a ince. dania dogmatici 5i ascetici a Bisericii. Din aceasta, ca dintr-o avere nepresui- 14, fyi creste ea copii sii. Gandul acesta a fost trimis de Dumnezeu, de la Care este toati datea cea buna, de la Care este si gindul bun — inceputul a tot binele. Aga spun Parin- pi, gi lucrul este limpede chiar din firea faptului. Gandul acesta a fost lima- nul meu dintai in sara adevirului, Aici, sufletul meu a aflat odihn’ de invi- luiri si de vanturi. Gand bun, mAntuitor! Gand — dar nepreguit al Atotbunu- lui Dumnezeu, Care vrea ca toti oamenii si se mantuiasc’ si intra cunostinga adevicului si vin’ Acest gind s-a ficut piatri de temelie pentru zidirea du- hovniceasci a suflesului meu! Acest gind mi s-a ficut stea ciliuzitoare! EL a incepur si-mi lumineze treptat calea cea multostenicioasi si multnecijit strmtd si nevizuti, a mingi si inimii citre Dumnezeu. Am privit lumea reli- giei din acest gind, si am vazut: pricina tuturor ritacirilor sti tn negtiingd, tn uitare, tn lipsa acestui gind, ‘Aga fel sunt facerile de bine cu care m-a miluit Dumnezcul meu! Aga fel ¢ ‘comoara cea nestricicioas’, care povisuieste la fericirea vepnici, trimisi mie de sus, de la scaunul cel tnalt al milei gi Ingelepciunii Dumnezeiesti. Cu cei voi mulyumi Ficitorului de bine? Poate numai afierosind cautarii Lui, sujicit Lui, toat viata mea pimanteasc’! Dar prin aceasta ma voi arita, oare, mulgumitor? Prin aceasta nu voi face altceva decit si imi aduc o noua, foarte mare binefa- cere, Dumnezeu, Dumnezeu Insusi, prin gindul cel bun m-a despartit deja de lumea cea desarti. Teiiam in mijlocul lumii, dar nu eram pe calea de obste, calea cea larg’ si neteda: géndul bun m-a dus pe o cirare aparte la izvoare de ape vii, ricoroase, prin inuturi roditoare, prin locuri negrait de frumoase, in- si adeseori silbatice, primejdioase, brizdate de pripisti, din cale afari de sin- guratice, Prin ele rareori umbli cilitorul. Citirea Piringilor m-a incredingat pe deplin ci in sinutile Bisericii Orto- doxe nidejdea mintuirii este neindoielnic’, lucru de care sunt lipsite relig le Europe apusene, intrucit nu au pistrat in toati inttegimea lor nici inva cura dogmatic, nici pe cea ascetici a Biscricii primare a lui Hristos, Ea mi descoperit ce a ficut Hristos pentru omenire, in ce consti caderea omului, de ce este neapirat trebuincios Rascumparatorul, tn ce consti mantuirea pe ca- re aadus-o gio aduce Fl, Ea mi-a spus cu tirie: trebuie sa dezvoltaim, si sim- fim, si vedem in noi mantuirea, firi de care credinga in Hristos ¢ moartt, iar cregtinismul — un cuvant si un nume lipsit de realitate! Ea m-a inviat si pri- vese vesnicia ca vesnicic, inaintea ciceia este neinsemnati chiar gi 0 viayd pa- manteasca de zece veacuri, nu doar a noastri, a cirei misura este pe undeva " SAineul Toan Gud de Aus, rugiciunea a aptea a celor ce merg. spre soma, jumitatea a dua, cereea a patra [la nol este intre rugiciunile de dimineasi— m. a7] ca lao jumatate de veac. Ea m-a invitat ci trebuie si petrecem viaya piimin- teasca pregitindu-ne pentru vegnicic, aga cum oamenii se pregitesc in anti- camera pentru a intra in mirefele cimari impiritcsti. Ea mi-a ardtat ci toa te indeletnicirile, desfitatile, cinstitile, intdictagile pamantesti sunt numai jus Girele degarte, cu care se joaci si in care pierd fericirea vesniciei copiii mati. Ce inseamni toate cele pamantesti inaintea [ui Hristos — inaintea Atorputer- nicului Dumnezeu, Care Se da pe Sine drept avusie, dar si proprietate vegnici firicelului de praf care este omul2... Nu merit lumea vizuta si ti slujim si si ne ingrijim de ea! Cu ce rispliveste ca slugilor sale? Mai intai cu jucarele, dupa aceca cu mormintul, cu stricaciunea, cu intunecata necunoastere a viitorului, «au tanguirea celor apropiagi si, nu dup mult timp, cu witarea lor. Alte rispliyi au slugile lui Hristos: ele igi petrec viaga de aici cercetind adevarul, forman- du-se pe sine prin el. Preschimbati flind prin acest adevat, ei sunt pecetluigi cu Sfantul Duh, intr in vegnicie dupa ce au ficut deja 0 scurti cunostingi cu vegnicia, pregitindu-si fericirea cea din ea, instiingati fiind de mantuire: Du- Sul lui Dumnezeu, spune Apostolul, toate le cerceteaca, si adancurile lui Dum- nezeu (1 Cor. Il, 10): cunoasterea lor El 0 daruicste partasilor Sai, Aceste lu cruti le infigeaza limpede Sfingi Piringi tn sfingitele lor scrieri, S-a ricic inima citre lume, citre slujirile ei, cltre maretia ei, citre desfica- rea ei! M-am hotirit si parisesc lumea, si-mi inchin viata de pe pimant cu noasterii lui Hristos, improprierii lui Hristos. Cu aceasta hotirire am inceput si cercetez clerul manastiresc gi cel de mir. $i aici m-a intampinat osteneala: aceasti osténeal mi-o sporeau tineretea gi lipsa de cercare ~ tnsi am viizut to- tul indeaproape gi, dup’ intrarea in manistire, n-am aflat nici un luctu nou, neasteptat. Cate piedici nu s-au ridicat in calea acestei intriti! Nu le voi po- meni pe toate; chiar trupul meu striga: ,Unde mé duci? Sunt aga slab gi bol- navicios. Ai vizut mindstirile, ai ficut cunostingi pe scurt cu ele: nu poti su- feri viaya de minastire acit datoriti neputingei mele, cit si dacorita educagiei tale, prec sia aticor alte pricini”, Rariunea intirea dovezile trupului. Era {nsi un glas, un glas din inima — glasul congtiingi, cred, sau, poate, al ingerue hui pazitor, ce imi griia voia lui Dumnezeu, fiindc’ acést glas era hotirac gi po- runcitor. El fini spunea: ,E datoria ta, datoria ta de neocolit si faci astal” Aga puternic era glasul, c& dovezile ratiunii, tanguicoaree gi pirut incemeiatele ru- giminti ale trupubui se ardtau nimicnice inaintea lui, Pari avant, fird aprinde- re, ca un rob, manat de un nebiruit simpimant al inimii, de o chemare nepa- ‘trunsi si metdlcuitds asa am intrat tm minvistire. Am intrat in ministite asa cum se arunc nebunul, inchizand ochii si lie sind deoparte orice cugetare, in foc sau in pripastie, cum se arunci ostasul, manat de inima, in macelul singeros, la moarte siguri. Steaua mea c zitoare, gandul cel bun, a venic si imi lumineze in singuratate, tn liniste— sau, mai bine zis, in bezn’, in viforcle mandstiresti Poceivit tnvigacurii Paringilos, singucul fel de vieyuire monahala care se pocriveste cu vremutile noastre ¢ vie- uirea sub indrumarea scrierilor Piringilor gi cu sfatul frail sporigi din tim- pul nostrus acest sfat erebuie, la findul lui, verficat dupa indreptarul scrierilor ivingilor. Pitingii primelor veacuri ale Bisericii sfituiesc cu staruinga ciutarea unui povituitor de Dumnezeu insuflas, ascultarea desivaryiti, neconditionaca fata de el, si spun ci aceasta cale este cea mai usoari, cea mai sigur’, cea mai plicuta lui Dumnezcu — precum gi este, Parintii pe care o mie de ani ti des- parte de nasterca lui Hristos, repetind sfatul inaintasilor, se tinguie deja de putinatatea povatuitorilor de Dumnezew insuflagi, de multimea invigitori- or mincinosi aparugi, si propun ca indrumar Sfanta Scriptura si scrierile Pi ringilor. Paringii apropiagi de vremea noastrii numesc povituitorii de Dumne- zeu insuflagi ,bun al vremurilor de demult”, si deja ne sfatuiesc cu hotiare si ne cilfuzim dupa Sfinta Sctipturi dimpreund cu sfatul fragilor din vremuri- le noastre, ce petrec impreuni cu noi — sfat verificat dupa indreptarul Scrip- tutii, primit cu cea mai mate fereala (prudenga). Doream si fu sub ciliuzirea unui povajuitor ~ ins n-am ceusit si aflu nici unul care si ma mulyumeasc’ pe deplin, care si fie insuflegie de tavigatura Piringilor, Am auzit, totus, mul- te lucruri folositoare, multe lucruri de mare trebuinga, care au devenit teme- ri ale zidirii mele sufletesti $i odihneasci Domnul in loc de verdeati, tn loc de lumina si fericize, pe riposayii binefcitori ai sufletului meu! Si diruiasci mai mare sporire duhovniceascs si sfisit bineprimic celor ce inci mai aleargi in stadia (arena) pribegici si ostenelii pimantegt! Voi rosti aici cuvantul meu sirman cu privire la manistirile rusesti, cuvdnt care ¢ rodul unei observaii de mulsi ani. Poate ci el, insemnat pe hartie, va fo- losi cuival A slabie viaga monahali, ca de altel si cea crestinit indeobste; a slabie ‘viata monahala fiindci ea se afl incr-o legcuri de nedesficut cu lumea cresti- nd care, osebind pentru monahismn crestini slabi, nu are dreptul si ceari de la ministiri cilugiri puvernici, asemenea celor de demule, cind si crestinismul din mijlocul lumii avea din belgug fapte bune si tirie duhovniceasca. Totusi, ‘ministitle, flind aseziminte ale Sfancului Dub, ine’ mai rispandese raze de lumina asupra crestinismului; inci se mai afli in ele hrand pentru cei evlavi- osis nck se mai aflé in ele pizirea poruncilor evanghelices inci se mai afli in cle Ortodoxia stricta, avit sub latura dogmelor, cit si sub cea ascetic in ele, desi rar, foarte rar, se mai gisese rable vii ale Sfincului Duh. Este vrednic de Tuare aminte faptul cé toate florile si roadele duhovnicesti au odrisli in sufle- tele care, departe de legicuri (neduhovnicest) dinafara si dinkiuncrul cirii, s-au cultivat pe sine prin citirea Sctipturii si a Sfintilor Paringi, intru cre- dinga si rugaciune insufleyick prin poctingé smerita, insi puternica. Unde nu e aceasti cultivare, acolo este nerodie. In ce const indeletnicirea monahilor, pentru care fiingeazi insusi mona- hismul? In studierea tuturor poruncilor, tuturor cuvintelor Rascumpiratoru- lui, in tnsusirea lor de citre minte si inima. Monahul se face vazitor al celor doui fir omenesti: al frii vatimate, picitoase, pe care o vede in sine, sial frit {innoite, sfinte, pe care o vede in Evanghelie. Decalogul Vechiului Testament a ‘iat picatele grosolane; Evanghelia timiduieste insig firea bolnava de picat, care a dabandie prin cédere insugiri picitoase. Monahul este dator ca in lumi ‘na Evanghcliei si purceada la luptd cu sine insusi, cu gindurile sale, cu sim mintele inimii sale, eu simyurile si doringele trupului siu, cu lumea vrdjmasa Evanghelici, cu stapanitorii lumii acesteia, care se striduie si il yina pe om sub uterea gi stipanirea lor. Atorputernicul Adevir il slobozeste (In. VIIL, 32); pe cel slobozie din robia patimilor pacatoase il pecetluieste, tl innoieste, il bagi {in mogtenirea Noului Adam Atotbunul Duh Sfine, Desivargirea crestina se dobindeyte in monahism, si monahii sunt lumina pentru fragii lor ce viequ- iesc in mijlocul lumii, find prinsi, tmprigtiindu-se cu grijile si slujirle ci, ne- putind nici si pitrunda adénc tn Evanghelie, nici si-i dea viafa in ei ingigi fn dezvoltarea si plinaratea cuvenite. Poate cugeta usuratic sau cu dispret la mo- nahism numai cel care, numindu-se crestin, are cea mai superficial, moarti concepyie despre crestinism. Pentru a se intiri si maturiza in monah insusirile evanghelice este neapira- ta nevoie de necazuri gi de ispite. Blindesea lui trebuie pusi la incercare; sme- tenia lui trebuie pusi la incercates ribdarea gi credinga lui trebuie puse la in- cercare. Trebuie pus la incercare daca ii sunt mai dragi Evanghelia, cuvintele 9 Poruncile hai Hristos, in care este viata vesnicd, daca fi sunt mai dragi decat in ‘fictigle, inlesnirile si obiceiusile lumii, mai dragi chiar decit viata? Grea pare {a Inceput intrarea in focul ispitelor dar fird ele este cu neputinga a deprinde iertatea tucuror jignirilor, iubitea de veijmasi, vederea Pronici lui Dumnezett {in toate ~ acestor porunci ale Evangheliei care sunt cele mai inalte gi cele mai de pe urmi cu privire la aproapel; iar dacd omul liuntric nu va fi format prin toate poruncile, nu poate si se fact locuingé a Sfintului Duh. Am tras Duby, griiegte Sfintul David, a de poruncile Tale am dorit (Ps. CXVII, 131). Pit pogorirea Duhului nu poate fi desivarsire crestini. Necazutile i ispitele sune recunoscute de citre Sfanta Scriptued si Sfingii Paringi drept cel mai mare dar al lui Dumnezea, slujesc drept deprindere pregititoare cu isihia, in care mo- nahul dobandeste curagirea cea mai amanungici, iar apoi si luminarea cea mai imbelgugatd. Parinsii asemuiese necazurile monahului care premerg intrarii fn isihic cu pitimirile hui Hristos dinainte de ristignire, iat isihia ~ cu rstignirea pe cruce gi ingroparea, cireia fi urmeazi invierea. i i Acest lucru Lam aflat Ja bund vreme din serierile Piringilor. Sfingita Ran- duiala, sfancal sistem pe care Dumnezeiasca Pronie l-a hori pentru slujito- rij lui Dumnezeu m-a umplut de uimire. Inima mea a fost pitrunsi de iubire agai de contemplarea acestui minunat sistem. Cu osebire mi-a plicut invigacu- 1 privitoare la el a lui Varsanufie cel Mare, Mi s-a pirut ci ea a fost rostité ci- «re mine: de la sine s-a impropriat sufletului meu. wind aminte la cuvintele Apostoluluis pentru toate mulpumif (1 Tes. V, 18), pregiteste-te si dai mulju- ‘iti pentru toate”, scria cel Mare unuia dintre ucenicii si, pe care il pregitea in cuptorul vietii de obste pentru vietuirea in zvorire, ,si de vei fi necazuri, sau in nevoi, sau in stramtoriri, sau in dureri si osteneli trupesti — pentru tot ce te atinge di mulgumit’ lui Dumnezeu. Nadajduiesc c& gi tu vei ajunge fn- tru odibna Lui (Eve. IV, 3) ~ c& prin multe necazseri se cade noua a intra intra Impanigia tui Dumnezew (Fapte XIV, 22). Asada, nu te indo in sufletul tau si nu slabi cu inima ta din nici o pricina, ci adu-fi aminte de cuvantul aposto- lese: Ga de sar gi strica omul nostra cel dinafara, dar cel dinlauntru se innoieste din zi in zi (2 Cot. IV, 16). Daca nu vei ribda ispitele, nu te vei putea sui pe ccruce; far de-vei ribda mai intai pitimirile, vei intra si tn limanul odihnei, si tevei linigti fra nici o grijé, avand sufletul intarit in Domnul si totdeauna li- pindu-te de Dansul", Un alt fate s-aaritatfnaintea celui Mare doringa sa de ie. -a rispuns lui cel Mare: ,Prate! Omul ce are datorii, de nu igi va pli ti mai inainte datoriile, rimanc datornic pretutindeni, oriunde ar merge, ori unde s-ar siliglui spre victuire — in cetate ori in sat; nicaieri n-are putinga de in tihna. lar cind din pricina datoriilor sale va fi supus necazurilor de la datoriile, atunci, ate ‘oameni si, rusinandu-se, va scoate bani de undeva gi va pli devenind slobod, cu multi tndcznite poate fie si petreaci in mijlocul oame- nilos, fe si viefiasc tn singuritae, La fl st cu monabul ind se va stu dupi puterea sa a rabda necazutile, defiimitile, pagubele, atunci va deprinde smercnia si nevointa duhovniceasci, Pentru smerenia si nevoinfa lui ise iart picatele, precum mireuriscste Scriptura: Vez! smerenia mea si ostenedla mea, fi last toate picatele mele (Ps. XXIV, 19). Gandegte-te cate necaz defaimari a ribdat Stipanul nosteu lisus Hlristos inainte de cruce: prin rabdarea lor El Se suise deja pe cruce, Aijderea, nimeni nu poate ajunge la linigirea (hia) cea adevirati si roditoare, nimeni nu se poate sui fntru odihna cea sPinci a dest vargiri, de nu va fi pitimit mai fnainte cu Hristos si nu va fi ribdat toate pi timirile Lui, amintindu-si de povaza Apostolului: De vrs patimi fmpreund cu EL, impreuna cu El ne vom si proslévi (Rom. VIL, 17). Nu ce amigi: alti cale spre mantuire deci aceasta nu-i, Domanul si igi ajute dupa voia Sa ca si pui Rispunsal al dole, zidirii tale cemelic de nidejde, pe piatri tare, ghelie. Piatra este Hristos (1 Cor. X, 4)". {a scureé vreme dupa intrarea mea tn mindstire s-au revazsat asupra mea necazurile cao api curigitoare, Au fost si tizboaie kiunttice, si navaliri ale boliloc, si prigonirea de citre siticie, $i cutremure datorate propriei nestiin- 5 lipsei de cercare si de intelepciune; in ce priveste necazutile de la oameni, acestea au fost cu misuri, Pentru a le incerca din plin si pe acestea era neve. ie de o stadie aparte. Prin nepiitrunsele judecayi ale Proniet am fost silisluit {in acea manistire, vecini cu capitala de nord, pe care nici nu voiam s-o vid atunci cénd locuiam in capitali, socotind-o pe de-a-ntregul nepotriviti cu te- lusile mele duhovniceyt, In anul 1833 am fost chemat in Pustia Sexgheev si Sicut intdi-sticétor al ci. Fir cildurd m-a intampinat minastirea. In primul anal petrecerii mele aici am fost lovit de o boali grea, in cel de-al doilea an de © a doua, in cel de-al teilea an —de o a trea: aceste boli au luat cu cle eimigi- fele pusinei mele sinitiy ep i puteri, au ficut din mine un om vliguit, suferind fri incetare. Aici au ridicat capul, suierdnd, zavistia, deftimarea si clevetirea; aici am fost supus unor pedepse grele, indelungate, injositonre, fick judecata, fir cea mai mici cercetare, ca un dobitoc necuvantivor, ca un idol nesimgitor, aici am vazut veijmasi care suflat: riutate neimpicati gi sete de pieirea mea; aici m-a invrednicit Milostival Dumnezeu si cunosc bucutia si pacea sufleru lui ce nu pot fi taleuite prin cuvinte; aici m-a invrednicie El si gust din dra gostea gi dulceaga duhovniceasci in vreme ce La tntilnit pe vrdjmagul meu ca re clura capul meu — si s-a ficut faya acelui vrijmas in ochii mei ca fa unui finger luminat. Din cercare am cunoscut tainicul inteles al ticerii [ui Hristos inaincea lui Pil sia athicreilor iudei. Ce fericine i fi jer, asemenea lui li sus! Sau nu. Ce fericire si fi ristigni ling Méncuitorul, asa cum a fost ris- tignit oarectnd tilharal cel fericit, si impreund cu acest tilhar si marvurisesti dintru incredingarea sufletuluis Cele orednice dupa faptele mele iau: pomenes- te-md, Doamme, cid vei veni intra Impiiriqia Ta (Le. XXUL, 41-42). Ajungind la varsta de patruzeci de ani, nimicit de boli, zguduit de mul= fe necazuri, slabanogit, neinstare nici macar si imi cheltwiesc puterile in viaga fiptuitoare, ce vei spune despre soarta mea? Nu vad tnaintea mea yreun oma

    S-ar putea să vă placă și