Daca as avea posibilitatea de a alege a ma naste in

urmatoarea mea viata in altceva decat o fiinta umana, cel

mai probabil m-as reincarna intr-o broscuta pe roti, vintage,
cu mici imbunatatiri. As fi cu siguranta atipic colorata, de
obicei curatica cand nu m-as balaci in noroi gustand din
ploaie, si mereu in cautare de aventuri. O broscuta fericita
zic, libera in spirit si plina de nebanuit.
Broscuta de mine ar strabate neobosita si mereu
curioasa lumea-n lung si-n lat, si pe diagonale mai ales. Ar
invata geografia din mers, cu geamurile deschise larg si cu
muzica propagandu-se in departari. Mi-as potoli setea cu apa
proaspata din raurile si fantanile intalnite in drumul meu
haotic, si totusi atat de perfect. Ochii mi i-as clati cu privelisti
ce nu pot fi continute in tabloul nici unui artist, niciodata, ci
doar in nemarginimea sufletului. As fi condusa in acord cu
imperfectiunile drumului, fie el prafuit de tara, sosea cu sau
fara de gropi, drum forestier virgin poate, sau autostrazi largi
care invita.
As cuprinde toata primavara in inspiratia mea finita,
nesatula, mereu flamanda dupa miresme colorate de
prospetime care invita la viata. M-as juca de-a v-ati
ascunselea prin lanuri de floarea soarelui vara, iar alteori as
salta jucaus ca un copil cu zambet candid printre florile de
camp, si cu siguranta m-as lua la intrecere cu trenul suierand
in forta ce sperie macul fragil. Toamna, da, toamna as lua-o
molcom la pas ca sa am timp sa gust din toate bunatatile ei,
si - de ce sa nu recunosc- din vinul rosu, dulce, din damigene
ce mi-ar imbogati paleta de culori perfecte, ruginii prin care
as vedea padurea cu esarfa ei fluturand in freamat. Cu
obrajii imbujorati si nasul rosu, m-as tavali in rotocoale de
zapada pufoasa, rece si sclipitoare sub luna de iarna,
zgribulind sub puloverul de lana primit de la bunica.
Cu siguranta ca mi-as indulci calatoria cu acei oameni
cu rucsac greu in spate, autostopisti care mi-ar face cu
mana, la rascruce de drumuri aflati, si care s-ar bucura
nemarginit sa vada ca ii conduc in deplina siguranta acolo
unde si-au propus. Iar eu la randu-mi, as fi mereu
recunoscatoare si, nu m-as satura nicicand de coloritul si
diversitatea nu doar culturala a acestor oameni deosebiti

carora le-as iesi in intampinare. Le-as asculta cu nemarginita

curiozitate povestea, i-as insoti cu empatie in durere si, ca o
broscuta iubitoare ce mi-s, as incerca neobosit sa ii salut de
ramas-bun cu un claxon vesel si cu increderea ca bucata de
drum parcursa impreuna are sa fie de bun augur pe mai
departe, pentru fiecare din noi.
La sfarsitul fiecarei zile, m-as intoarce negresit la garaj,
acasa. Dupa drum de-o zi, saptamani,sau poate luni, chiar
daca nu fizic mereu, m-as retrage in bratele iubitoare ale
familiei, asemeni broscutei... testoase pana la urma, care-si
poarta mereu casa cu ea, in suflet. Real sau in fantezie, am
rade, ne-am juca, am viziona filme inspirationale dar si de
actiune cu curse de masini poate, am gati sanatos, ne-am
imbia cu romantism si bucura de intelegere. Ne-am impartasi
trairile, cotidianul, aspiratiile si credintele, si am creste
impreuna mereu si mereu mai frumos, mai intelept Ce
altceva si-ar mai putea dori aceasta simpla broscuta in acea
viata traita pe patru roti ?!