Psihologie sociala aplicata

Intr-o incercare de sinteza, se poate spune ca, orientata pragmatic, studiaza nu atat individul si
grupul de apartenenta, cat interactiunea umana in formele sau modelele ei plurale si mereu
schimbatoare. Rezumativ, se poate afirma ca, aflata in plin proces de dezvoltare la granita
dintre milenii, psihologia sociala aplicata isi gaseste benefice rasfrangeri in variate domenii
ale existentei si activitatii publice: raporturile de familie, profesionale, de petrecere a timpului
liber etc., mass-media si comunicarea, comportamentul organizational, sanatatea fizica si
mentala, educatia, sfera juridicului, aria environmentului, consumul de bunuri si serivicii
s.a.m.d. ea isi dovedeste statutul si caracterul esentialmente empiric, intreprinzand colectarea,
analizarea, ordonarea si, in final,generalizarea teoretica a datelor vizate prin investigatie.
Raporturi cu alte discipline
Ca ramura, intai de toate, a psihologiei generaleva studia comportamentul uman in termeni de
procese psihice, dar se va deosebi de aceasta prin accentul pus pe comportamentul social.
Ocupandu-se de chestiuni, precum grupurile, normele si valorile colective, limbajul,
conduitele oamenilor, psihologia sociala aplicata se afla in legaturi stranse cu discipline
invecinate cum sunt sociologia si antropologia.
Succint excurs prin istoria psihologiei sociale aplicate
Se considera indeobste ca istoria psihologiei sociale debuteaza doar catre finele secolului al
XIX-lea, insa preistoria acesteia are o durata mult mai mare. In optica sa, psihologia sociala
este datoare sa investigheze sufletul colectiv, acela care dispune de o realitate la fel de
evidenta ca si sufletul individual totalitate a trairilor interioare.
In 1965, isi face aparitia primul numar al revistei Journal of Personality and Social
Psychology, cea mai importanta publicatie in domeniu si avand un aport decisiv la evolutia
teoretica si metodologica a disciplinei.
Metodele psihologiei sociale aplicate
Cuvant de origine elina ( etimologic, methodos = cale, mijloc ), metoda desemneaza un
set de operatii intelectuale si practice gratie caruia disciplinele stiintifice incearca sa cunoasca
adevarul legat de obiectele, fenomenele si procesele studiate, mai exact, sa stabileasca ceea ce
se situeaza in planul esentei ( dincolo de aparente si circumstantele particulare ), adica
regularitatile ce le prezideaza aparitia si desfasurarea. Cele mai frecvent utilizate sunt
obsevatia, ancheta, experimentul, studiul de caz si documentarea.
1. Observatia ( din latina: ob=inaintesi servo, -are=a pastra, a conserva)
reprezinta o operatie fundamentala a cunoasterii realitatii psiho-individuale si sociale,
considerarea cu atentie sustinuta si urmarirea intentionata a comportamentelor umane si a
contextului acestora.
In functie de mijloacele la care apeleaza in travaliul sau, se face distinctia intre
observatia simpla si cea indtrumentala. Se discrimineaza intre observatia in vivo, respectiv in
vitro.
1

Pe terenul psihologiei sociale, speciile din urma au dobandit denumiri particulare, anume
observatia naturalistica, respectiv cea de laborator. O varianta a sa este observatia
participativa. Cat priveste observatia de laborator, aceasta procedeaza la organizarea unui
context specific de interactiune intre subiecti, si in zilele noastre, se serveste de echipamente
sofisticate de masurare si inregistrare a comportamentelor subiectilor.
Indiferent de tip, desfasurarea procedurala si rezultatele repurtate se inscriu in asa-zisele
protocoale de observatie, care cuprind:
a)
b)
c)
d)
e)
f)

Contextul ( data, timp, spatiu, aranjamentul subiectilor )

Participantii
Datele privind pe observator
Descrierea atitudinilor, actiunilor si comportamentelor observate
Interpretarea
Trairile proprii suscitate pe parcursul observatiei
Valoarea cognitiva a metodei in discutie depinde, pe de o parte, de calitatile

individuale al observatorului, pe de alta parte, de utilizarea celor mai optime mijloace pentru
desfasurarea ei si de ansamblul conditiilor in care este realizata, recomandandu-se stabilirea
clara a scopului, elaborarea unui plan detaliat.

2.

Experimentul este o modalitate mai complexa de studiere a faptelor, una care include

observatia si o depaseste printr-un spor de actism din partea cercetatorului. El consta in

reproducerea artificiala sau in modificarea deliberata a unui fenomen natural in scopul
studierii lui in circumstantele speciale create de experimentator. O observatie provocata in
vederea testarii unei ipoteze prealabile, printr-o interventie asupra obiectului inainte ca aceasta
sa fie examinat si vizand stabilirea relatiilor cauzelor intre doua fenomene observabile si
masurabile.
Tehnica experimentala cuprinde doua etape distincte: mai intai formularea ipotezei de lucru,
adica a ideii referitoare la ceea ce e de asteptat sa se produca atunci cand obiectul se modifica
intr-un anumit mod, in al doilea rand, realizarea efectiva a transformarii respective,
provocandu-se un fapt real nou.
Legat de metoda in discutie, un termen central este cel de variabila, prin care se desemneaza o
anumita proprietate masurabila a unui obiect, fenomen sau proces si care poate lua doua valori
de-a lungul unei scale continue. De obicei, se disting trei tipuri de variabile:
a) Independente. Se subdivid in variabilele de mediu, variabile de personalitate
b) Dependente. Se deosebesc mai multe subspecii: bilogice, comportamentale,cognitive
c) De control
Tehnica pe care o discutam aici prezinta o mare variabilitate procedurala.
Experiment si cvasi-experiment, separare operata pe criteriul gradului de interventie al
investigatorului.
Experiment explorator si experiment de confirmare.
Experiment pilot si experiment propriu-zis
2

Experimentul crucial
Experimentul mental
Experiment de laborator si experiment natural. Primul reclama scoaterea subiectului din
ambianta lui obisnuita de viata si activitate, spre a-l introduce in conditii artificial create si
bine determinate..
3. Ancheta. Ea poate fi desemnata ca metoda de colectare a datelor pe seama unui
esantion estras dintr-o populatie larga, sub obiectivul espres de a prelucra informatiile si a
generaliza rezultatele obtinute.
Realizata de obicei inlaboratoare pe baza unor motivatii intrinseci sau extrinseci, metoda cere
parcurgerea unor etape/momente principale, anume:
a) Identificarea problemei si construirea ipotezelor de lucru
b) Operationalizarea conceptelor folosite
c) Esantionarea
d) Desfasurarea ca atare a cercetarii
e) Analiza si interpretarea datelor obtinute
f) Redactarea raportului de cercetare
Dintre modalitatile favorite de intreprindere a anchetei, retinem:
a) Chestionarul, un ansamblu structurat si standardizat de intrebari scrise care vizeaza
obtinerea unor date utile prin raspunsuri inregistrate din partea persoanelor studiate.

Chestionarele autoadministrate

Chestionarele administrate de operatori specializati

Intrebarile cuprinse in chestionar sunt de trei feluri:

Inchise

Deschise

Semideschise

b) Interviul reprezinta convorbirea intre doua persoane-intervievatorul si intervievatul

desfasurata sub conducerea primului si inregistrata de el.
Interviul inregistreaza un discurs pe o tema si urmareste fie secventele narative, fie secventele
informative. Metoda cunoaste o varietate de tipuri, dintre care mai importante sunt:

Interviul clinic: utilizat mai ales in psihanaliza si psihoterapie

Interviul in profunzime, intrebuintat mai cu seama in investigatiile ce vizeaza

motivatia
3

Interviul cu raspunsuri libere: acum tema este clar stabilita si circumscrisa

Interviul centrat sau focalizat

Interviul cu intrebari deschise

Interviul cu intrebari inchise

Elementul fundamental al trehnicii in atentie il reprezinta ghidul de interviu, un ansamblu

structurat de teme si interogatii ce orienteaza activitatea de ascultare si interventie a
operatorului.
4. Studiul de caz reprezinta o metoda calitativa prin excelenta, intrucat procedeaza la
investigarea longitudnala a unei singure instante/manifestari sau a unui singur eveniment:
cazul. Este o modalitate sistematica de a colecta informatii, de a le analiza si descrie in
detaliu.
a) Studiul de caz ilustrativ
b) Studiul de caz explorator
c) Studiul de caz al exemplului critic
d) Studiul de caz in vederea implementarii unui program
e) Studiul de caz al efectelor programului
f) Studiul de caz cumulativ
5. Documentarea consta in strangerea a cat mai multe informatii despre indivizi, grupuri,
fenomene sau procese psihosociale, pentru a le intelege mai bine in semnificatia si evolutia
lor.
O varianta a sa este metoda biografica, destinata a culege date despre principalele evenimente
parcurse de un individ in existenta sa.

Influenta sociala
Forta influentei sociale este mai presus de orice indoiala, atata timp cat recurge la mijloace
adecvate.
Atasamentul
Britanicul John Bowlby il defineste drept legatura afectiva privilegiata ce uneste tanara fiinta
de mama sa si manifestata spontan prin comportamente native cum ar fi afisarea zambetului,
plansul, succtiunea, gangaritul, agitarea membrelor etc, toate avand functiunea de a pastra
contactul corporal cu persoana materna. Absenta atasamentului in perioada critica a
dezvoltarii copilului nu poate ramane fara efecte atat pentru individ, cat si pentru
societate,intai de toate, incapacitatea adaptarii la mediul social datorita absentei, de asemeni,
simtaminte de anxietate si angoasa ce se pot transpune in conduite negative, bunaoara
agresive.
4

Mimetismul
In acceptiunea sa cea mai larga, termenul evoca acele manifestari de imitatie survenind in
planuri divergente, reductibile la doua principale:
a) Somatic, capacitatea anumitor vietuitoare de a imprumuta morfologic anumite
particularitati ale mediului sau ale altor fiinte
b) Psiho-comportamental, legat de procesele si mecanismele invatarii finalizate prin
aplicarea unor scheme ce asigura reproducerea si perpetuarea elementelor de
cultura si civilizatie.
Primul ganditor a teoretizat imitatia ca fapt social primar si inevitabil de raportare a omului la
mediul natural si artificial edificat a fost francezul Gabriel Tarde, imitatia este elementul
fundamental al vietii sociale, asigurand nu doar diviziunea noului, dar constituind motorul
oricarei inventii ori descoperiri. Sunt desprinse trei legi ale fenomenului:
a) Modelele interne vor fi preluate inaintea celor externe
b) Pildele oferite de persoane, clase, comunitati, institutii superioare se dovedesc a fi cele
mai influente
c) Investirea cu exemplaritate se adreseaza deopotriva prezentului si trecutului, astfel ca
atat gesturile, atitudinile sau conduitele parintilor cat si cele ale contemporanilor,
dobandesc o relevanta deosebita.
Facilitarea sociala
In anii 1920 ai veacului trecut, Floyd Allport a dat un nume acestui fenomen - facilitarea
sociala semnalandu-i manifestarea inclusiv in lumea zoologica. Sintagma trimitea, in
principiu la imbunatatirea perfomantei subiectului atunci cand ceilalti sunt de fata in raport cu
situatia in care subiectul este singur.
Franarea ( lenevirea sau eschiva ) sociala
Subiectii se incarca reciproc atunci cand trag de funie, de unde nivelul de perfomanta mai
scazut. Scaderea motivatiei era evidenta atunci cand se lucra in colectiv, iar contributia
fiecaruia nu se putea stabili cu exactitate. In general, s-a considerat ca marimea colectivului
afecteaza nivelul reusitei atunci cand numarul participantilor se situeaza intre 2 si 8.
In studiul sau din 1991, Russell G. Geen a elaborat trei explicatii pentru fenomenul de
eschivare sociala:
a) Echitatea rezultatelor
b) Frica de evaluare
c) Apropierea de standard
Normalizarea de Muzafer Sherif. Potrivit convingerii sale, regulile sociale isi fac aparitia si
isi au ratiunea de a fi in ghidarea comportamentelor umane in contexte ambigue. In principiu,
lipsa consensului majoritatii cu privire la raspunsul corect face ca membrii, derutati si
nesiguri, sa exercite influenta unii asupra altora si sa sfarseasca prin a adopta o norma
comuna ( diferita de optiunile individuale punctuale ), ce intruneste adeziunea tuturor si
exprima pozitia ansamblului fata de stimulul respectiv.
5

Conformismul. Simplificat spus, termenul denumeste tendinta indivizilor de a-si pune de

acord, atunci cand sunt tinta unei anumite presiuni ori inrauriri publice, proprile valori,
atitudini, opinii sau comportamente cu acelea apartinand majoritatii. Cat priveste motivatiile
care il sustin, cele mai importante sunt: dorinta de corectitudine, aspiratia de a fi acceptat
social ( implicit de a evita respingerea si conflictul ), stradania de a contribui la realizarea
scopurilor grupului de apartenenta, necesitatea de a stabili si mentine un anume concept al
sinelui ( identitatea sociala ), nevoia insotirii cu indivizi similari.
In privinta impactului factorilor personali, s-a constantat, bunaoara, ca subiectii manifesta un
plus de conformism atunci cand :
a) Nu se simt pe deplin acceptati de grup
b) Sunt atrasi de grup
c) Dispus de un statut inferior fata de alti membri ai grupului
d) Se considera incompetenti in realizarea sarcinii
In conceptia psihologului american, influenta sociala presupune trei procese deosebite,
anume:
a) Complezenta
b) Identificarea
c) Interiorizarea
Obedienta desemneaza aceea forma de influenta incheiata prin aceea ca persoana adopta o
atitudine sau un comportament pentru ca o anume autoritate ( fie aceasta individuala sau
colectiva ) i-o cere in mod expres.
Influenta minoritara
Nu intotdeauna si peste tot indivizii isi adapteaza atitudinile sau comportamentele la normele
de grup dominante, ci exista multiple situatii in care genereaza ei insisi reguli, impuse apoi
colectivele.
Complezenta si tehnici de influentare personala
In multe studii asupra influentei sociale, conceptul de complezenta apare ca echivalent al celui
de conformism, referindu-se la un nivel superficial ( temporar, lipsit de profunzime ) al
receptarii influentei de catre tinta. Asadar,am avea de-a face cu o inraurire, nicidecumcu o
presiune venita din partea grupului ( precum in conformism ).
Cialdini a stabilit un numar de sase principii ale influentei, pe care le denumeste arme:
a) Reciprocitatea
b) Angajamentul si consecventa
c) Validarea sociala
d) Autoritatea
e) Atractivitatea
6

f) Raritatea
1. Tehnica piciorului in usa
2. Tehnica aruncarii mingii joase
3. Tehnica usii in fata
4. Tehnica asta nu-i tot
5. Tehnica piciorului in gura
6. Infricosare, apoi eliberare
7. Tehnica scenariului
8. Atingerea fizica
Agresivitate si comportament antisocial
Ce este agresivitatea? O conduita ce are drept scop de a face rau. Astfel, trebuie sa distingem
agresivitatea fata de comportamentul antisocial, admit lovirea adversarului fara ca gestul sa
fie apreciat ca antisocial. Dar si invers, nu orice act antisocial este concomitent agresiv: sa ne
gandim la infractiunile comise tocmai prin inactiune ( de exemplu, ascunderea adevarului in
cazul unei marturii mincinoase ). De asemenea, desi se cupleaza cel mai frecvent
agresivitatatea si violenta nu se confunda intre ele, putand exista circumstante de disociere a
lor ( bunaoara, otravirea lenta, gradata a unei persoane este agresiva, insa neviolenta ).
Teorii explicative
Ce determina agresivitatea ( violenta ) ? Pe scurt, spre a evita sa ne distrugem pe noi insine, ii
agresam pe altii. Dintre pluralele teorii formulate, retinem pe cele mai importante si influente:
a) Agresivitatea ca reactie la frustrare
b) Teoria indice-excitatie
c) Teoria transferului excitatiei
d) Teoria invatarii sociale
e) Teoria cognitivista
Forme si factori favorizati
Cat priveste factorii personali si agresivitatii, literatura de specialitate stabileste ca fiind mai
importanti urmatorii:
a) Felul personalitatii
b) Sexul
c) Prezenta bias-ului ( adica a distorsiunii ) atribuirii ostilitatii
d) Ca variabila de personalitate, stima de sine
Un anumit rol in potentarea conduitelor agresive il joaca si unii factori situationali, printre
care pot fi inclusi anumiti parametri ai mediului fizic precum:
7

a) Zgomotul
b) Caldura
c) Aglomeratia
O topica foarte discutata si controversata la ora actuala o constituie intrebarea daca massmedia contribuie sau nu la majoritatea specialistilor ( inclusiv psihologii sociali ) fiind
inclinata sa raspunda in mod afirmativ.
Modalitati de prevenire si combatere
Catharsis. Sigmund Freud vorbea de efectele benefice ale sublimarii: trebuintele violente se
pot consuma la nivelul imaginarului fara a fi transpuse in actiunea afectiva, fiind astfel
redirijate si convertite in forme socialmente acceptabile.
Sanctiune, pedeapsa ar trebui sa intruneasca trei conditii principale: sa fie prompta, sa fie
suficient de intensa, sa fie probabila.
Invatare
Masuri sociale.
Comportamentul prosocial
Exista oameni care se distanteaza fata de sau se abat de la standardele normative si axiologice,
despre ei spunandu-se ca manifesta comportamente antisociale. Dar nu acestia ne vor interesa
in sectiunea de fata, ci categoria situata la extremitatea opusa, adica a celor care, prin
atitudinile si faptele lor, nu atat lezeaza, cat dimpotriva contribuie la consolidarea
normelor si valorilor colective, despre astfel de persoane afirmandu-se ca dezvolta
comportamente prosociale. Asemenea acte includ daruirea, cooperarea, ajutorarea, apararea,
sustinerea sau indrumarea altora, mergand pana la periclitarea sau sacrificarea propriei vieti in
beneficiu trans-individual.
Cele doua conditii si necesare si suficiente pentru identificarea comportamentelor prosociale:
a) Intentia de a ajuta alte persoane
b) Libertatea alegerii, acordarea sprijinului in afara obligatiilor profesionale.
In afara intentionalitatii si absentei obligatiilor de serviciu, comportamentul sa fie realizat fara
asteptarea recompenselor externe.
Perspective teoretice
Cu privire la comportamentul prosocial, au fost elaborate teorii explicative diverse,
clasificabile in trei specii principale biologice, sociologicesi psihologice fiecare avand
meritul de semnala un aspect sau altul, insa fara a reusi sa epuizeze fenomenul in ansamblu.
Teoriile biologice
Teoriile sociologice
Conceptia actionalista

Teoria actiuni. Din asemenea perspectiva, comportamentul prosocial apare ca o conduita

umana orientata spre atingerea unui anumit scop, cum ar fi obtinerea satisfactiei ca urmare a
savarsirii sale.
P. Brikman distinge patru modele ale ajutorarii:
a) moral
b) iluminist
c) compensator
d) medical
Suntem tentati sa acordam sprijin si asistenta celor care ni se aseamana, asadar, care intrunesc
trasaturi de personalitate similare cu ale noastre.
Determinanti de personalitate
In concluzie, motivele in baza carora oamenii nu se angajeaza in conduite prosociale sunt
multiple si diverse: nu sesizeaza contextul ca fiind alarmant ori periculos, nu se simt
responsabili in a interveni, considera costurile interventiei ca fiind excesive, socotesc ca nu
detin competentele si resursele necesare, ar dori sa ajute, dar nu cunosc ce anume sa
intreprinda etc.
Psiho-sociologia spatiului si elemente de proxemica
Teritorialismul
Teritoriul este amenajat pentru a gazdui activitati sau evenimente specifice, dobandeste
configuratii deosebite potrivit modului in care este ocupatsi utilizat, ajunge chiar sa fie
personalizat si sa imprumute caracteristici ale celui care il detine.
Irwin Altman distingea trei tipuri principale:
a) Teritoriul primar
b) Teritoriul secundar
c) Teritoriul public

Proxemica
Studiul felului in care percepem, apreciem si intrebuintam spatiul din jurul nostru.
Hall a identificat patru tipuri de distanta ce intervin in interactiunile indivizilor din societatile
occidentale:
9

a) Cea intima
b) Cea personala
c) Cea sociala
d) Cea publica
Densitate si aglomeratie
Concluziile cercetarilor probeaza, ca prin ea insasi, densitatea inalta nu este neplacuta sau
nesanatoasa. Aglomeratia este o stare de disconfort care afecteaza negativ nivelul de
perfomanta, relatiile interpersonale si sanatatea, fiind binevenit sa ne ferim de ea, macar atat
cat putem.

10