Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ratusca Cea Urata
Ratusca Cea Urata
H.C. Andersen
i; erau de-o albeata stralucitoare si aveau gatul lung si mladios. Erau lebede.
Glasul lor era cu totul deosebit; isi desfacura aripile lor lungi si sclipitoare
, pentru a se duce departe de locurile acestea, departe, in tarile calde, sa cau
te lacuri care nu ingheata niciodata. Se inaltau in sus, asa de sus incat bietul
boboc se simti grozav de umilit, se invarti in apa ca o roata, ridica gatul, si
-l intinse in sus, spre lebedele calatoare, si dadu un tipat asa de ascutit si d
e ciudat, ineat se sperie el singur de glasul lui. Nu mai putea uita frumoasele
pasari, fericitele pasari din slavi, si cand nu le mai zari deloc se dete la fun
d; iar clmd iesi la fata apei, parca nu mai era el. Habar n-avea ce pasari erau
acelea, si unde se duceau ele; si cu toate astea le iubea, ii erau dragi cum nim
eni nu-i fusese asa drag pe lume. N-avea nici un necaz pe ele.
Ar fi fost prea fericit daca ratele l-ar fi ingaduit si pe el, biata fiinta urat
a, sa stea cu ele.
S,i iarna era asa de frig; bobocul inota mereu in fata apei ca s-o tmpiedice dea ingheta de tot; dar in fiecare noapte copca in care inota se facea tot mai mic
a. Era un ger asa de cumplit, ca se auzea gheata trosnind; bietul boboc era sili
t sa-si miste picioarele, pentru ca sa nu se inchida copca in jurul lui. Dar, in
sfarsit, se simti istovit; osteneala-l dobori; nu se mai putu mis,ca si fu prin
s de gheata.
A doua zi de dimineata, veni pe-acolo un taran s,i-l vazu; s-apropie, sparse ghe
ata, lua bobocul si-l duse femeii lui. Acolo bobocul isi veni in simtire.
Copiii dadura sa se joace cu dansul, dar bobocul crezand ca vor sa-l omoare, de
frica s-arunca hustiuliuc in oala cu lapte, incat tot laptele se imprastie in od
aie. Femeia striga si batu din palme de manie; el, nebun de spaima, sari in puti
nei, de-acolo in covata cu faina si pe urma isi lua zborul afara. Acum era frumo
s de vazut! Femeia racnea, alerga dupa el si voia sa-l bata cu clestele; copiii
se repezira pe gramada de gunoi, ca sa prinda ratoiul. Ei radeau si tipau; noroc
pentru bietul boboc, ca poarta era deschisa; se strecura binisor printre crengi
si se ghemui in zapada, prapadit de osteneala.
Ar fi prea jalnic de povestit toate necazurile si suferintele ce-a avut, bietul,
de indurat in iarna aceea strasnica.
Statea rebegit, culcat in marginea iazului, printre trestii, cand intr-o zi ince
pu soarele a straluci si-l dezmorti cu razele lui. Ciocarliile cantau. Era o pri
mavara fermecatoare.
Atunci, deodata bobocul indrazni sa se lase aripilor lui, care - minune - bateau
aerul cu mult mai multa putere ca alta data si erau in stare acum sa-l duca dep
arte, oriunde... in curzind se pomeni intr-o gradina mare, unde merii erau inflo
rifi si socul raspandea miresme dulci aplecandu-si crengile lui lungi s,i verzi
pana deasupra santurilor. Ce frumoase erau toate in locurile acelea, si cum se c
unostea ca era primavara!
Din adancimea tufisurilor iesira trei lebede albe si mandre, de toata frumusetea
. Ele bateau din aripi s,i lunecau lin pe luciul apei. Bobocul cunostea pasarile
acestea minunate; el fu cuprins deodata de-o neliniste ciudata:
- Vreau sa ma due la ele, la pasarile acestea imparatesti; au sa ma ucida ca am
indraznit eu, asa de urat, sa ma apropii de ele; dar ce-mi pasa? La urma urmei,
e mai bine sa ma omoare decat sa fiu fmpins cu piciorul de servitoare si sa indu
r toate necazurile iernii.
Se arunca in apa si vasli maintea lebedelor. Acestea-l vazura si venira spre el
cu penele zburlite:
- Omorati-ma, zise bietul boboc si aplecandu-si capul pe fata apei, is,i astepta
moartea. Dar ce vazu in oglinda apei! Isi vazu, acolo sub el, insusi chipul lui
; nu mai era insa o pasare sluta, cu pene cenusii, inchise, o pasare urata, de c