JOHANN WOLFGANG

GOETHE
EGMONT
TRAGEDIE IN CINCI ACTE
PERSOANELE:
MARGARETA DE PARMA, fiica lui Carol.
Quintul,regenta a Tarilor-de-Jos.
CONTELE EGMONT, principe de Gaure.
PRINCIPELE WILHELM DE ORANIA.
DUCELE DE ALBA.
FERDINAND, fiul natural al ducelui de.
Alba.
MACHIAVELLI, secretarul regentei.
RICHARD, secretarul lui Egmont.
SILVA n serviciul ducelui de Alba.
GOMEZ.
KLARCHEN, iubita lui Egmont.
MAMA KLAREI.
BRACKENBURG, fiu de burghez.
SOEST, mamular ceteni din Bruxelles.
JETTER, croitor.
Un meter dulgher.
Un meter spunar.
BUYCK, soldat sub comanda lui Egmont.
RUYSUM, invalid, surd.
VANSEN, conopist.
Popor, suita, soldai din garda etc.
Scena se petrece la Bruxelles.

ACTUL NTI.
Tir de arbalete.
Soldai i trgovei cu arbaleta;
Jetter, croitor din Bruxelles, incoarda arbaleta;

Soest, mamular din Bruxelles.

SOEST.
Haide, trage, nu te mai codi! Pe mine tot nu ma ntreci!
De trei ori drept n tinta, asta, cit lumea, n-ai sa poi.
Asa ca pe anul asta eu sunt maistrul tirului.
JETTER.
Maistru i mprat al intailor. Ce-i al dumitale e al dumitale. S-i fie
de bine. Pentru asta trebuie sa dai doua rnduri de butur. S-i plteti
iscusin, aa cum e i drept.
Intra Buyck, olandez, soldat sub comanda lui Egmont.
BUYCK.
Jetter, cu voia dumitale, i cumpr eu lovitura, ctigul il mpart i fac
i cinste. Ma gzduii de multa vreme aici i va sunt dator pentru dovezile de
prietenie pe care mi le-ai artat. Daca nu nimeresc, atunci socotim ca ai tras
dumneata.
SOEST.
De, ar trebui sa nu primesc, fiindc de fapt ies pguba din trgul asta.
Dar, n sfrit, treac de la mine, Buyck, hai, da-i drumul!
BUYCK
(trage)
Asa! Unu! Doi! Trei! Patru!
SOEST.
De patru ori drept n tinta? Hm! Bine, fie!
TOI.
Vivat! Triasc mpratul intailor, triasc!
BUYCK.
Va mulumesc, domnilor.Maistru mi-ar fi destul!
Mulumesc de cinste!
JETTER.
Dumitale singur trebuie s-i mulumeti.
(Ruysum, invalid i surd)
RUYSUM.
Sa va spun eu! Trage ca i comandantul lui, ca Egmont.
BUYCK.
Pe lng el, eu nu sunt dect un crpaci. El i cu flinta trage ca nimeni
altul! i nu numai asa, cnd se ntmpl, sau cnd e n toane bune. Nu! Cum
pune flinta la umr, drept n tinta nimerete! De nvat, eu de la dnsul am
nvat. Ar fi i ruine sa fii ostaul lui i sa nu nvei nimic de la el! Dar sa nu
uit, domnilor! Un mprat i hrnete supuii. Aadar pe socoteala
mpratului! S-aduc vin!
JETTER.
Noi aa ne-am neles, ca fiecare
BUYCK.
Eu sunt strain i nu tin seama de legile i datinile domniilor-voastre.
JETTER.

Pai eti mai rau dect spaniolul 1! Ei, pina acum, de voie, de nevoie, ni
le-au lsat neatinse.
RUYSUM.
Cum?
SOEST
(tare)
Vrea sa ne cinsteasc. Nu se nvoiete ca noi sa pltim n tovrie, iar
el, mpratul, sa plteasc numai de doua ori.
RUYSUM.
Lsai-l sa fac aa cum tie! Nu pgubii nimic. aa e i comandantul
lui, mina larga, mrinimos.
(Se aduce vin.)
TOI.
n sntatea majestatii-sale!
JETTER
(Ctre Buyck)
Bineneles a majestatii-tale.
BUYCK.
Daca vrei numaidect asa, atunci va mulumesc din toat inima!
1 E vorba de regele Filip.
SOEST.
Aa-i! Fiindc un om din rile-de-Jos nu nchina cu draga inima n
cinstea majestii spaniole!
RUYSUM.
Cum ai spus?
SOEST
(tare)
Filip al doilea, regele Spaniei!
RUYSUM.
Prea-milostivul nostru rege i stpn! S-i dea Dumnezeu via lunga!
SOEST.
Dar nu-i era mai drag tat-su, Carol al cincilea?
RUYSUM.
Dumnezeu s-l ierte! Acela era un domn! Tot pmntul il ocrotea cu
mina lui i era prietenos cu oamenii, i cnd te ntlnea, i ddea ziua buna,
de parca ar fi fost un vecin; i daca te sfiai de dnsul, tia sa te ia cu
biniorul. Ce sa va spun? Mergea pe jos ori calare, cum se ntmpl, fara
multi nsoitori. Toi am plns cnd l-a pus pe fiu-su stpn aici. Acesta e
altfel, e mai mndru.
JETTER.
Cnd a fost pe aici, nu s-a artat dect n haine de parada i
ntotdeauna cu mare alai. Spune lumea ca e scump la vorba.
SOEST.
Nu-i un domnitor pentru noi, tia, din rile-de-Jos.

Domnitorii notri trebuie sa fie voioi i liberi ca i noi, Sa triasc n

pace i sa lase i pe alii sa triasc. Orict am fi noi de blajini, dar nu vrem
sa fim nici dispreuii, nici asuprii.
JETTER.
Eu cred ca regele ar fi un domnitor mai bun daca ar avea nite
sftuitori mai vrednici.
SOEST.
Nu, nu! Nu ne are la inima, nu tine cu poporul, nu ne iubete; cum am
putea noi s-l iubim? La contele Egmont de ce tine toat lumea? De ce l-am
purta cu toii, bucuroi, pe brae? Pentru ca simim ca el vrea binele nostru;
pentru ca n ochii lui vedem voioie, viaa libera, cuget curat; pentru ca el
mparte tot ce are cu cei nevoiai i chiar cu cei care n-au nevoie. Triasc
contele Egmont! Buyck, dumneata trebuie sa nchini cel dinti. nchina n
sntatea comandantului dumitale!
BUYCK.
Din toat inima! Triasc contele Egmont!
RUYSUM.
nvingtorul de la Saint-Quientin1!
BUYCK.
Eroul de la Gravelingen2!
TOI.
Triasc!
RUYSUM.
La Saint-Quientin a fost lupta mea cea din urma. De-abia mai puteam
merge, de-abia mai puteam duce puca grea. Dar tot le-am mai tras una
francezilor; e drept ca i eu m-am pricopsit, de rmas bun, cu un glon n
piciorul drept.
1 Localitate din nordul Franei, aproape de granita belgiana. In 1557 a
fost asediata de o armata spaniola condusa de ducele Filibert de Savoia.
Contele.
Egmont a participat la btlie.
2 Localitate din nordul Franei situata pe malul Canalului Mnecii,
aproape de granita belgiana, loc al unei celebre batalii intre spanioli i
flamanzi.
BUYCK.
La Gravelingen, prieteni, acolo sa fi vzut! Izbznda a fost numai a
noastr. Ce mai prdau i ddeau foc prin.
Flandra cinii de franuji! Dar i noi i-am potcovit bine.
Ostaii lor btrni i ncercai au inut ei piept multa vreme, dar noi iam ncolit, i i-am mpucat, i i-am tiat pina cnd au nceput sa le clnne
dinii, i i-au stricat rndurile. Lui Egmont i-au mpucat calul de sub el.
Multa vreme ne-am tot hartuit asa, cnd nainte, cnd napoi, om cu om, cal
cu cal, pilc cu pilc, pe cmpia de nisip de la marginea marii. O data, numai ce
ne pomenim, ca din cer, dinspre gura fluviului, bum, bum, cu nite tunuri
care ncep sa bata n franuji. Erau englezii care, condui de amiralul Malin,
treceau ntmpltor pe acolo venind de la.

Dunkerque. Prea mult nu ne-au ajutat. Nu puteau veni spre noi dect
numai n corbiile cele mai mici i nu destul de aproape; ba mai nimereau
chiar i n noi Dar tot a fost bine. I-au sfrmat pe francezi i noua ne-au
dat curaj.
i dup aceea, ine-te! A fost mare vnzoleala. I-am rpus pe toi! Pe
toi i-am zvrlit n apa! Cum gustau din apa, se i necau bieii. i noi,
olandezii, dup ei! Noi, care suntem vieuitoare i de apa i de uscat, ne
simeam n apa ca broatele. i ii loveam n apa pe dumani, ii mpucm ca
pe rate. Pe cei care au scpat i-au dobort rancele cu sape i greble. aa ca
regele francez a fost nevoit sa ntind lbua i sa fac pace. i sa tii ca
pacea o avei datorita noua, datorita marelui Egmont.
TOI.
Triasc Egmont! Triasc marele Egmont! Triasc!
JETTER.
Bine ar fi fost daca ni l-ar fi pus pe el regent n locul.
Margaretei de Parma!
SOEST.
Ei, nu asa! Ce-i drept e drept! Sa n-o vorbim de rau pe Margareta.
Acum e rndul meu. Eu zic sa triasc doamna noastr.
TOI.
Triasc!
SOEST.
E o femeie tare cumsecade! Triasc regenta!
JETTER.
Da, e o femeie neleapt i cu msura n toate; numai daca n-ar tine
aa de mult cu popii! E i din pricina ei c-avem acum alti paisprezece episcopi
n tara. Ce mai trebuiau i tia? Asta numai ca sa mping pe strini n
slujbele cele mai bune, unde nainte erau alei numai preoi din parohiile
noastre. i vor sa ne fac sa credem ca asta e numai de dragul religiei. Vorba
sa fie! Trei episcopi ne erau destul: lucrurile mergeau foarte bine i cinstit.
Dar acum fiecare dintre ei vrea sa se afle n treaba, i din pricina asta toat
vremea sunt numai certuri i ncierri.
E o treaba care, cu cit vrei s-o limpezeti, cu att se turbura mai tare.
(Beau.)
SOEST.
Asa a vrut regele. Ea nu poate face nimic mpotriv.
JETTER.
Acum, cic nu trebuie sa mai cntm psalmii cei noi.
i sunt foarte bine potrivii n stihuri i au nite melodii care i nalta
sufletul. Psalmii nu-i voie s-i cntm, dar cntece deochiate, cite vrei! i de
ce, ma rog? Pentru ca n psalmi, zic ei, ar fi nu stiu ce erezii, Dumnezeu mai
tie ce. I-am cntat doar i eu! E acum ceva nou, dar sa va spun drept, nu leam gsit nici un cusur.
BUYCK.
Chiar era sa va ntreb. In provincia noastr, noi cntm ce vrem. Asta
din pricina ca la noi guvernator e contele.

Egmont. El nu se uita la aa ceva. In Gnd, Ypres, n toat.

Flandra, fiecare cnta psalmii cei noi fara s-l opreasc nimeni. (tare)
Ce poate fi mai nevinovat dect un cntec religios? Nu-i asa,moule?
RUYSUM.
Da, bineneles! Doar asta-i pentru slava lui Dumnezeu, pentru
nlarea sufletului.
JETTER.
Ei spun, insa, ca nu-s aa cum trebuie, dup tipicul lor adic. i cum e,
cum nu e, totdeauna-i lucru cu primejdie; de aceea mai bine te lipseti.
Slujitorii Inchiziiei se furieaz n toate prile i trag cu urechea. Multi
oameni de treaba s-au nenorocit. Constrngerea contiinei, asta mai lipsea!
Daca nu pot sa fac ce vreau, mcar sa ma lase sa gndesc i sa cnt ce-mi
place.
SOEST.
Inchiziia nu prinde la noi. Noi nu suntem fcui ca spaniolii, sa ne
lsm cugetul tiranizat. i nobilii notri ar trebui sa se gndeasc din vreme
s-i mai taie din aripi.
Inchiziiei.
JETTER.
E rau, frate! Daca li se nzare dumnealor sa dea buzna peste mine, n
casa, i eu stau la lucrul meu i cnt ncetior vreun psalm franuzesc, fara sa
ma gndesc nici la bine, nici la rau, il cnt asa, fiindc mi-a venit pe buze,
atunci s-a zis cu mine! Sunt eretic i sunt bgat la nchisoare. Sau daca
umblu prin trg i ma opresc i eu unde vad mai multi oameni care s-au
adunat sa asculte pe vreun predicator dintre aceia noi, care au venit de
curnd din Tara Nemeasca, pe loc mi se spune c-s rzvrtit, i iat-m n
primejdie sa mi se taie capul. Ati auzit i voi cumva predicnd pe vreunul?
SOEST.
Inimoi oameni! Zilele trecute am auzit pe unul, afara, la cimp; il
ascultau cteva mii de oameni. Hei, suna altfel dect sforiala latineasca ce
ne-o baga pe git alde ai notri de pe amvon. Acela vorbea pe leau, pe
nelesul tuturor, spunea ca pina acum am fost dui de nas, inui ntr-adins n
stare de prostie i supunere i ne arata cum am putea noi dobndi lumina
mai multa. i toate acestea le dovedea cu Biblia.
JETTER.
Da, da, trebuie sa fie ceva aici. Asta am tot spus i eu ntr-una, i mult
m-am mai btut cu gndurile.
BUYCK.
Toat lumea alearg la dnii.
SOEST.
Cred i eu, daca-i vorba sa aduc ceva nou i bun!
JETTER.
Ei, i ce strica? Sa fie lsat fiecare sa predice n felul lui!
BUYCK.
Haide, domnilor! Tot stnd de vorba, ati uitat de vin i de Wilhelm de
Orania.

JETTER.
Aa-i, pe acesta nu trebuie s-l uitam! El ne este chiar ca un meterez: e
destul sa te gndeti la dnsul, i-i dai seama ndat ca te poi adposti
dup el aa de bine, incit nici dracul nu te mai poate ajunge. Triasc Wilhelm
de.
Orania!
TOI.
Triasc! Triasc!
SOEST.
Hai, moule, nchina i tu!
RUYSUM.
n sntatea soldailor vechi! A tuturor soldailor.
Triasc rzboiul!
BUYCK.
Bravo, moule! A tuturor soldailor! Triasc rzboiul!
JETTER.
Rzboi i iar rzboi! Va dai voi seama ce strigai?
Firete, vou, soldai de meserie, vi-i uor sa vorbii. Dar pentru alde
noi, nici nu va pot spune cit de nenorocii ne simim. Toat vremea sa auzi
cum bate toba i sa nu mai auzi dect cum a naintat o trupa ntr-un loc, alta
n alt loc, cum au trecut peste un deal i s-au oprit la o moara, pe urma citi au
czut ntr-o parte i citi n cealalt, i cum s-au btut, i pe urma unul a
ctigat i altul a pierdut, dar fara sa pricepi vreodat ce anume a pierdut
unul i ce a ctigat celalalt. Mai auzi pe urma cum a fost cucerit cutare ora,
cum au fost omori locuitori i ce-au pit bietele femei i bieii copii
nevinovai. i toat vremea stai cu frica-n sin i te gndeti: Au sa vie i pe
aici i avem sa pim i noi la fel.
SOEST.
De asta-i bine ca un trgove sa nvee sa mnuiasc armele.
JETTER.
Da, s-nvee cel care are nevasta i copii! i, totui, mai bine s-aud
vorbindu-se de soldai dect s-i vad.
BUYCK.
Ar trebui sa ma supr de o vorba ca asta.
JETTER.
Dar nu-i vorba de dumneata, ca dumneata eti de-al nostru. Dar cnd
am scpat de garnizoanele spaniole, uf!
Atunci stiu ca am rsuflat.
SOEST.
Te cred! Pe tine mai ales te nghesuiser rau de tot.
JETTER.
Ce? Ce vrei sa spui?
SOEST.
Se ncartiruiser zdravn la tine!
JETTER.
Mai tac-i gura!

SOEST.
Il dduser afara din buctrie, din cmar, din casa
din pat.
(Toi rid.)
JETTER.
Eti un zevzec.
BUYCK.
Pace, domnilor! Tocmai un soldat trebuie sa va indemne la pace? Haide,
daca de noi nici nu vrei sa auzii, atunci ciocnii paharele pentru voi,
trgoveii pasnici!
JETTER.
Asta, da, cu placere! Pentru linite i pace-n tara!
SOEST.
Ordine i libertate!
BUYCK.
Bun! Asta ne place i noua!
(Ciocnesc cu toii i repeta voioi cuvintele, dar n aa fel incit fiecare
spune alt cuvnt. Btrnul asculta i pe urma striga i el cu ceilali.)
TOI.
Linite i pace! Ordine i libertate!
Palatul regentei.
Margareta de Parma, n haine de vntoare; curteni; paji; slujitori.
REGENTA.
Oprii vntoarea. Astzi nu ies. Spunei-i lui Machiavelli sa vina la
mine. (Pleac toi.) Cnd ma gndesc la ntmplrile acestea cumplite, nu
mai am linite. Nimic nu ma mai poate bucura, nimic nu ma mai nveselete.
Mereu am n fata ochilor aceste imagini i aceste griji.
Acuma regele va spune ca toate acestea sunt roadele buntii i ale
ngduinei mele. i, totui, cugetul meu mi spune, n orice clipa, ca am fcut
tot ce se putea face mai nimerit i mai bine. Trebuia oare sa att i sa
rspndesc aceste flcri cu furtuna mniei? Ndjduiam ca le voi ngrdi, ca
le voi nbui. Ceea ce mi spun mie nsmi i ceea ce stiu foarte bine ma
dezvinovete fata de mine nsmi; dar ce va spune fratele meu? Pentru ca
nu se poate tgdui: ndrzneala predicatorilor strini a sporit zi cu zi. Au
pngrit locaurile noastre sfinte, au zdruncinat cugetul amorit al gloatei i
au zpcit capetele oamenilor. Printre rzvrtii s-au strecurat spirite
necurate i s-au ntmplat fapte cumplite, care te nfioar cnd te gndeti la
ele i despre care trebuie sa dau de tire la curte, repede i amnunit;
repede i amnunit, pentru ca sa nu mi-o ia nainte zvonul public i pentru
ca regele sa nu-i nchipuie ca as vrea s-i tinuiesc ceva. Nu vad nici un
mijloc, nici aspru, nici blnd, prin care s-ar putea opri raul. O, ce suntem noi,
cei mari, pe valurile omenirii! Ne nchipuim ca le stpnim, i ele ne poarta n
sus i n jos, ncoace i ncolo.
(Intra Machiavelli.)
REGENTA.
Scrisorile ctre rege sunt gata?

MACHIAVELLI.
Peste un ceas vei putea sa le isclii.
REGENTA.
Ai fcut o dare de seama destul de amnunit?
MACHIAVELLI.
Amnunit i dezvoltata, aa cum ii place regelui.
Am povestit cum furia iconoclasta s-a artat mai nti la.
Saint-Omer; cum o mulime turbata cu ciomege, topoare, ciocane, scri
i frnghii, nsoit de civa oameni narmai, nvlete mai nti asupra
bisericilor, paracliselor i mnstirilor, alunga pe credincioi, sparge porile
ncuiate, rstoarn tot, drama altarele, sfrma statuile sfinilor, strica toate
tablourile i calca n picioare, sfie i zdrobete tot ce e sfnt i consacrat;
cum, n drumul ei, mulimea sporete. Locuitorii din Ypres ii deschid porile.
Cum prada catedrala cu o nemaipomenita repeziciune i dau foc bibliotecii
episcopale. Cum o mulime de oameni apucai de aceeai nebunie se
ndreapt ctre Menin, Comines, Verwich, Lille, nu ntmpin nicieri
rezistenta i astfel, ntr-o clipa, cumplita conspiraie se ntinde aproape n
toat.
Flandra.
REGENTA.
O, ce durere ma cuprinde iari cnd te aud repetnd toate acestea! i
pe lng asta, mi-e teama ca raul se va face tot mai mare i mai mare.
Spune, tu ce crezi, Machiavelli?
MACHIAVELLI.
Sa ma ierte alteta-voastra, dar gndurile mele seamn mult cu nite
idei fixe. i daca ati fost ntotdeauna mulumit de serviciile mele, n schimb
rareori ati binevoit s-mi urmai sfatul. De multe ori mi spuneai n gluma:
Vezi prea departe, Machiavelli! Ar trebui sa fii istoric
Omul de aciune trebuie sa se gndeasc la un viitor mai apropiat. i,
totui, n-am spus eu mai dinainte tot ce se va ntmpla? N-am prevzut eu
oare totul?
REGENTA.
i eu prevd multe fara sa pot schimba ceva.
MACHIAVELLI.
Ca sa spun prerea mea pe scurt: nu nbuii doctrina cea noua.
Lsai-o sa triasc, desprii-o de drept-credincioi, dai-o bisericii,
integrai-o n ordinea ceteneasca, ngrdii-o. i n acest chip ati potolit
dintr-o data pe rzvrtii. Orice alte mijloace sunt zadarnice i nu facei dect
sa distrugei tara.
REGENTA.
Dar ai uitat cu cita scrba a respins fratele meu chiar numai ntrebarea
daca noua doctrina poate fi tolerata?
Doar tii ca n fiecare scrisoare el ma ndeamn sa apar credina cea
adevrat. i ca nu vrea ca linitea i unitatea sa se fac n dauna religiei! Nu
tine el n provincii spioni, pe care noi nu-i cunoatem, pentru ca sa afle cine
inclina spre noua doctrina? Nu ne-a artat el, oare, spre mirarea noastr, pe

cutare i pe cutare, care, chiar n preajma noastr fiind, s-a fcut vinovat n
ascuns de erezie? N-a poruncit el asprime i strnicie? i eu sa fiu blinda?
S-i propun sa fie ngduitor i tolerant? Daca as face asta, nu mi-a pierde
oare toat ncrederea lui?
MACHIAVELLI.
Da, stiu. Regele ordona i va face cunoscute inteniile sale. Trebuie sa
restabilii linitea i pacea prin mijloace care vor ndrji i mai mult cugetele
i vor strni n chip inevitabil rzboiul pretutindeni. Gndii-v ce facei.
Marii negustori s-au molipsit, nobilimea, poporul, soldaii, de asemenea.
De ce sa struim ntr-o anumit prere, cnd mprejurul nostru se schimba
toate? Ar trebui ca un duh bun s-l lmureasc pe regele Filip ca e mai
frumos pentru un rege sa domneasca peste nite ceteni cu credine
deosebite dect s-i nimiceasc pe toi deopotriv.
REGENTA.
Sa nu mai aud asemenea vorbe. Stiu i eu ca politica arareori poate sa
pstreze credina i fidelitatea i ca ea alunga din inimile noastre
sinceritatea, mrinimia, toleranta. In treburile lumeti, acest lucru e din
nefericire foarte adevrat. Trebuie oare sa ne purtam i cu Dumnezeu aa
cum ne purtam intre noi? Sa fim nepstori fata de doctrina noastr cea
ncercat, pentru care atia oameni i-au jertfit viaa? S-o prsim pentru
nite inovaii venetice, care n-au nici un temei i se contrazic pe ele insele?
MACHIAVELLI.
Va rog, nu mi-o luai n nume de rau.
REGENTA.
Te cunosc i stiu ca eti cinstit i mai stiu ca cineva poate fi cinstit i
nelept, cu toate ca n-a apucat pe drumul cel mai bun pentru mntuirea
sufletului sau. Mai sunt i alii, Machiavelli, oameni pe care-i preuiesc, dar
trebuie s-i dojenesc.
MACHIAVELLI.
La cine va gndii?
REGENTA.
Trebuie sa mrturisesc ca i Egmont m-a necjit astzi foarte mult.
MACHIAVELLI.
Cu ce anume?
REGENTA.
Ca de obicei, cu nepsarea i uurin lui. Am primit groaznica veste
tocmai cnd ieeam de la biserica, nsoit de el i de multi alii. Nu mi-am
ascuns durerea, m-am tnguit cu glas tare i am spus, ntorcndu-m ctre
dnsul: Uite ce se ntmpl n provincia dumitale! Cum poi oare, conte, sa
rabzi aa ceva, dumneata, n care regele i-a pus toat ndejdea?
MACHIAVELLI.
i ce a rspuns?
REGENTA.
Ca i cnd n-ar fi fost nimic, ca i cum ar fi fost un lucru fara
nsemntate, mi-a spus: Daca locuitorii Tarilor-de-Jos ar fi mai linitii, n
ceea ce privete constituia lor, atunci toate celelalte s-ar aranja mai uor.

MACHIAVELLI.
Poate n-a vorbit cuminte i blnd, dar a spus adevrul.
Cum se poate nate ncrederea i cum poate ea sa dinuiasc atunci
cnd oamenii acestei tari vad ca e vorba mai mult de averea lor dect de
mntuirea sufletelor? Ce-au fcut episcopii cei noi, au mntuit suflete, ori au
nfulecat venituri grase? i pe lng asta, cei mai multi dintre ei sunt strini.
Toate posturile de guvernator sunt inca ocupate de olandezi, dar spaniolii nu
dau, oare, foarte limpede a nelege ca simt o dorin mare, o dorin de
nenvins sa puna mina pe aceste posturi? Nu prefera, oare, un popor sa fie
guvernat dup firea lui, de oameni de ai lui, dect de nite strini care caut
sa dobndeasc averi n tara, n dauna celorlali, care aduc o unitate de
msur strin i domnesc nepstori i neprietenoi?
REGENTA.
Te dai i tu de partea adversarilor.
MACHIAVELLI.
Cu inima, hotrt, nu. i as vrea sa pot fi cu mintea pe de-a-ntregul de
partea noastr.
REGENTA.
Daca ar fi cum zici tu, atunci ar fi nevoie sa abdic de la regenta n
favoarea lor. Egmont i Wilhelm de Orania trgeau odinioar ndejdea sa
ocupe ei funcia aceasta.
Pe atunci erau adversari; acum s-au aliat mpotriva mea i au ajuns
prieteni, prieteni nedesprii.
MACHIAVELLI.
O pereche primejdioasa.
REGENTA.
Ca s-i spun sincer: ma tem de Orania i ma tem sa nu i se ntmple
ceva lui Egmont. Orania nu plnuiete nimic bun, gndurile lui merg departe,
e un om ascuns, pare ca se nvoiete cu orice, nu se mpotrivete niciodat,
insa, cu cel mai adnc respect i cu cea mai mare prudenta, face ce-i place.
MACHIAVELLI.
Egmont, tocmai dimpotriv, merge cu pasi siguri, ca i cnd toat
lumea ar fi a lui.
REGENTA.
i poarta att de sus capul, ca i cum mina majestatiisale n-ar pluti
asupra lui.
MACHIAVELLI.
Ochii poporului sunt ndreptai ctre dnsul, i inimile sunt cu el.
REGENTA.
Niciodat nu s-a sinchisit de ce spune lumea, ca i cum nimeni n-ar
avea dreptul s-i ceara socoteala. Poarta i acum numele de Egmont, ii place
sa fie numit contele.
Egmont, ca i cum n-ar vrea sa uite ca strmoii lui au fost stpnii
inutului Geldern. De ce nu-i spune print de Gaure, aa cum are dreptul? De
ce face asta? Vrea sa puna iar n valoare nite drepturi stinse?
MACHIAVELLI.

Eu cred ca e un slujitor credincios al regelui.

REGENTA.
Daca ar vrea, cite servicii n-ar putea aduce el stpnirii!
Pe cnd asa, ne-a fcut suprri mari, fara ca prin asta s-i aduc lui
vreun folos. Petrecerile i ospeele lui i-au legat i i-au strns pe nobili intre ei
mai bine dect cele mai primejdioase ntruniri secrete. Din urrile pe care lea rostit pe la petreceri, oaspeii au sorbit un entuziasm ameitor, care nu se
va mai stinge niciodat. De cite ori nu pune el n micare cugetul poporului
prin glumele lui!
Ce s-au mai mirat oamenii cnd au vzut livrelele cele noi i insignele
neghioabe ale slujitorilor lui!
MACHIAVELLI.
Sunt convins ca n-au fost fcute ntr-adins.
REGENTA.
Destul de prost i asa. Cum am spus: noua ne face rau i lui nu-i aduce
nici un folos. Ia n gluma lucrurile serioase; i noi, ca sa nu parem ca stam
degeaba i ca nu luam nimic n seama, trebuie sa luam n serios glumele.
Asa, un lucru il strnete pe celalalt, i ceea ce caui sa evii, tocmai
aceea se ntmpl. Egmont e mai primejdios dect conductorul unei
conspiraii. i nu cred ca ma nel daca spun ca la curte se tie tot ce face.
Trebuie sa recunosc ca i pe mine foarte des ma necjete foarte mult.
MACHIAVELLI.
Eu cred ca tot ce face Egmont, face dup cum ii poruncete contiina.
REGENTA.
Contiina lui are o oglinda binevoitoare. Purtarea lui adeseori jignete.
Uneori pare sa triasc cu deplina convingere ca el e stpn i ca numai din
amabilitate nu ne da sa nelegem aceasta i nu ne alunga din tara; de altfel,
lucrurile se vor lamuri de la sine.
MACHIAVELLI.
Va rog sa nu socotii prea primejdioasa sinceritatea lui i firea lui
fericita, care privete cu uurin orice lucru important. Cu asta-i facei numai
rau, i va facei rau i dumneavoastr.
REGENTA.
Nu socotesc nimic. Vorbesc numai despre urmrile inevitabile. Eu il
cunosc pe Egmont. Nobleea lui olandeza i Ordinul Linii de Aur de pe piept
ii ntresc ncrederea i ndrzneal. i una i alta il pot apra de o suprare
brusca a regelui. Cerceteaz mai bine lucrurile, i vei vedea ca numai el e
vinovat de toate nenorocirile care s-au abtut asupra Flandrei. La nceput,
numai i-a trecut cu vederea pe predicatori, nu s-a sinchisit prea mult de
dnii i poate chiar s-a bucurat vznd ca ne dau de furca. Las-m: trebuie
sa spun acum tot ce-mi sta pe inima, i nu vreau s-mi greesc tinta. Eu stiu
unde-l pot atinge. Fiindc i el poate fi atins.
MACHIAVELLI.
Ati convocat consiliul? Vine i Orania?
REGENTA.

Am trimis dup el la Anvers. Voi arunca asupra lor greutatea

rspunderii. Vor trebui sa se mpotriveasc, mpreun cu mine, n chip serios,
nenorocirii, sau, daca nu, sa se declare i ei rebeli. Du-te i pregtete
scrisorile i adu-le sa le isclesc. Pe urma trimite n toat graba la.
Madrid pe ncercatul Vasca. E neostenit i credincios. Trebuie ca fratele
meu sa afle vestea nti de la el, i nu trebuie ca zvonurile sa ajung naintea
lui. Vreau sa vorbesc cu dnsul nainte de plecare.
MACHIAVELLI.
Poruncile domniei-voastre vor fi ndeplinite repede i ntocmai.
O odaie.
Klarchen, mama Klarei, Brackenburg.
KLARCHEN.
Nu vrei s-mi tii sculul, Brackenburg?
BRACKENBURG.
Te rog, nu-mi cere asta, Klarchen!
KLARCHEN.
Dar ce ai iari? De ce nu vrei s-mi faci acest mic serviciu?
BRACKENBURG.
Ma legi cu firul de ata att de tare, incit nu poi s-i ocolesc privirea.
KLARCHEN.
Fleacuri! Hai i tine aici.
MAMA
(mpletete n jil)
Cntai ceva! Brackenburg te acompaniaz foarte frumos. Altdat
erai mai veseli i ntotdeauna spuneai lucruri care ma fceau sa rid.
BRACKENBURG.
Altdat.
KLARCHEN.
Sa cntm!
BRACKENBURG.
Cum vrei.
KLARCHEN.
Dar vioi i cu inima. E un cntec soldesc bucata care-mi place mie.
(Cnt cu Brackenburg, depannd ata)
Auzi! bate toba.
i goarna rsun!
Iubitul meu oastea.
La lupta-i aduna:
Cu lancea s-arunca.
Da oastei porunca.
Tot sngele-mi fierbe.
i inima-mi bate!
De ce n-am eu flinta.
i plato-n spate?
Cu el m-a tot duce.
Pe cmpuri afara, Mergnd pretutindeni.

Cu dnsul prin tara.

Fara ovire.
Pe dumani s-i bat!
O, ce fericire.
E sa fii brbat!
(In timpul cntecului, Brackenburg s-a uitat de cteva ori la Klarchen.
Ctre sfrit, vocea i se oprete n git, ii dau lacrimile, lasa sculul din mini i
se duce la fereastra. Klarchen isprvete singura cntecul. Mama ii face
semn, suprat putin. Klarchen se ridica, face civa pasi dup dnsul, apoi,
nehotrt, se ntoarce i se aaz pe scaun.)
MAMA.
Ce e pe strada, Brackenburg? Aud nite tropote.
BRACKENBURG.
E garda regentei.
KLARCHEN.
La vremea asta? Ce sa fie oare? (Se scoal i se duce la fereastra,
lng Brackenburg.) Nu e garda obinuit. Sunt mult mai multi! Aproape
toate cetele. O, Brackenburg, du-te i vezi ce este! Trebuie sa fie ceva
deosebit! Du-te, draga Brackenburg, f-mi placerea!
BRACKENBURG.
Ma duc. Vin ndat!
(In drum spre usaii ntinde mina. Ea ii da mina.)
MAMA.
Iar il alungi.
KLARCHEN.
Sunt curioasa. i pe urma, sa nu te superi, dar mi face rau cnd il vad.
Nu stiu niciodat cum sa ma port cu dnsul. Sunt nedreapta i ma doare
inima cnd il vad ca simte att de adnc Dar ce pot sa fac?
MAMA.
E un biat att de cumsecade!
KLARCHEN.
Dar nici nu-l pot lsa asa. Trebuie sa ma port prietenete cu dnsul.
Mina mi se strnge cteodat fara sa vreau cnd mina lui mi-o cuprinde cu
atta dragoste. Ma mustru pe mine nsmi i mi spun c-l amgesc, ca
umbresc n inima lui o speran zadarnica. Sunt foarte necjit. Nu-l
amgesc. Nu vreau s-l fac sa aib vreo speran i totodat nu pot s-l fac
sa dezndjduiasc.
MAMA.
Asta nu e bine.
KLARCHEN.
Mi-a fost drag, i chiar acum ii vreau tot binele. M-a fi mritat cu
dnsul, dar nu cred ca am fost vreodat ndrgostit de el.
MAMA.
Sa tii ca ai fi fericita cu dnsul.
KLARCHEN.
Da. As fi la adpost i as duce o via linitit.

MAMA.
i acum ai pierdut totul din vina ta.
KLARCHEN.
Ma aflu ntr-o stare ciudata. Cnd ma gndesc cum s-au ntmplat
lucrurile, mi dau seama foarte bine, i totui nu-mi dau seama de loc. i pe
urma e destul s-l vad pe.
Egmont, i neleg toate, ma simt chiar n stare sa neleg mult mai
mult! Ce om! Cnd toate provinciile il adora, sa nu fiu eu fericita alturi de
dnsul?
MAMA.
Da, dar ce are sa fie mai trziu?
KLARCHEN.
Ah, eu nu ntreb dect daca ma iubete. Dar este asta, oare, o
ntrebare?
MAMA.
Cu copiii ai numai griji. Ce are sa ias din asta? Numai griji i necazuri!
Nu se sfrete bine! Te-ai nenoroci, i m-ai nenoroci i pe mine!
KLARCHEN
(domol)
La nceput tu singura m-ai lsat.
MAMA.
Din nefericire, am fost prea buna. ntotdeauna sunt prea buna.
KLARCHEN.
Cnd Egmont trecea calare pe strada i eu alergam la fereastra, ma
dojeneai oare? Nu te duceai i dumneata la fereastra? Cnd se uita n sus,
cnd zmbea, ddea din cap i ma saluta,nu-i plcea i dumitale? Nu te
simeai i dumneata onorata prin fiica dumitale?
MAMA.
Da, da, tot eu sunt de vina!
KLARCHEN
(micat)
Cnd a nceput sa treac mai des pe strada noastr i cnd am simit
ca i fcea drum pe aici numai de dragul meu, n-ai observat asta chiar
dumneata singura cu tainica bucurie? M-ai strigat vreodat cnd stteam la
geam i-l ateptam?
MAMA.
De unde sa stiu ca lucrurile aveau s-ajung aa de departe?
KLARCHEN
(cu voce sugrumata, inndu-i lacrimile)
i cnd ntr-o seara a venit pe neateptate la noi, nvluit n mantie,
cine s-a grbit s-l primeasc, n timp ce eu, uluita, edeam ca intuita pe
scaun?
MAMA.
Cum puteam eu sa ma tem ca dragostea asta nenorocita are s-o
zpceasc pe Klarchen a mea cea att de cuminte!
i acum trebuie sa ndur ca fiica mea

KLARCHEN
(izbucnind n lacrimi)
Mama! Ce vrei cu mine? Ce placere ai sa ma necjeti?
MAMA
(plngnd)
Nu mai plnge! Ma doare i mai mult cnd te vad mhnit! Nu-i destul
necaz pe capul meu ca singura mea fiica e o destrblat?
KLARCHEN
(ridicndu-se, rece)
Destrblat! Iubita lui Egmont, destrblat? Ce prinesa n-ar invidia
pe biata Klarchen pentru locul pe care il are n inima lui? O, mama, mama,
dumneata nu vorbeai aa altdat! Fii buna, mama draga! Ce gndete
lumea, ce optesc vecinele nu-mi pasa! Odaia asta, csua asta e un rai de
cnd traieste-n ea dragostea lui Egmont.
MAMA.
E drept ca nu poi sa nu-l iubeti! E att de prietenos i att de deschis
la suflet, att de curat la inima!
KLARCHEN.
Nimic nu-i prefcut n el! i vezi tu, mama, el este n acelai timp
marele Egmont. i, totui, cnd vine la mine, cit e de bun i de blnd! Cauta
numai s-i ascund rangul i vitejia, i cu mine vrea sa fie numai om, numai
prieten, numai ndrgostit.
MAMA.
Astzi vine?
KLARCHEN.
Dar n-ai vzut cum toat vremea ma duc la fereastra?
N-ai bgat de seama cum trag cu urechea cnd aud vreun zgomot la
usa? Desi stiu ca nu vine pina nu se inopteaza, de diminea de cnd ma scol
mi tot nchipui ca acum sosete. O, cum as vrea sa fiu biat i sa merg
mereu cu dnsul, la curte i n toate prile! S-i port steagul n batalii!
MAMA.
Tu ntotdeauna ai fost o zvpiat! De mica copila, ori fceai nebunii,
ori cdeai pe gnduri. Nu te mbraci mai frumos?
KLARCHEN.
Da, poate, daca ma plictisesc. Ieri au trecut pe aici civa oameni de ai
lui i cntau cntece n cinstea lui sau, n sfrit, n cntecele pe care le
cntau era vorba de dnsul!
Ce mai era, n-am neles. Inima-mi batea sa se sparg.
I-a fi chemat ncoace daca nu mi-ar fi fost ruine.
MAMA.
Baga de seama! Firea ta aprinsa strica iar toate. Prea lai sa se vad
ce-i n sufletul tau! Ca dunzi, la varu-tau, cnd ai gsit gravura i ai citit ce
era scris dedesubt i ai strigat deodata: Contele Egmont! M-am nroit
toat!
KLARCHEN.
Dar cum sa nu strig? Era btlia de la Gravelingen.

Vad pe gravura sus litera C. Caut dedesubt sa vad ce e la C i gsesc:

Contele Egmont, cruia i-a fost ucis calul sub el. M-au trecut fiorii. Dar mi-a
venit sa rid cnd l-am vzut pe contele Egmont zugravit n lemn, nalt cit
turnul din Gravelingen, i lng el, corbiile engleze. Cnd ma gndesc
cteodat cum mi nchipuiam eu o btlie, cum mi-l zugrveam eu n minte
pe contele Egmont i pe toi conii i prinii.i ce simt acum!
(intra Brackenburg.)
KLARCHEN.
Ei, ce-i?
BRACKENBURG.
Nu se tie nimic lmurit, se zice ca n Flandra a fost din nou o rscoal.
Regenta se teme sa nu se ntind rscoal i aici. Palatul e plin de armata.
Multi trgovei stau la porile oraului, mulimea zumzie pe ulii. Ma duc
fuga numai sa vad ce face tata.
(Vrea sa plece.)
KLARCHEN.
Vii mine? Vreau s-mi schimb rochia. Vine vru-meu i sunt mbrcat
ca vai de lume. Da-mi o mina de ajutor, mama Ia cartea, Brackenburg, i
mai adu-mi i mine o poveste la fel.
MAMA.
Cu bine.
BRACKENBURG
(ntinznd mina)
Da-mi mina!
KLARCHEN
(nu i-o ntinde)
Cnd ai sa te ntorci.
(Mama i fata ies.)
BRACKENBURG
(singur)
mi pusesem n gnd sa plec, i acum, cnd vad ca ea nu-mi spune
nimic i ma lasa sa plec, mi vine sa turbez!
Nefericit ce eti! Nici soarta tarii tale nu te mica? Nici zarva care se
nteete? i i-e totuna daca sunt compatrioii tai sau spaniolii, cine
domnete i cine are dreptatea de partea lui? Eram altfel cnd eram la
coal! Cnd mi se ddea o tema: Cuvntarea lui Brutus pentru libertate, ca
exerciiu de retorica, eu, Fritz eram cel dinti, i magistrul spunea: Ar trebui
mai multa ordine n expunere, prea le arunci toate claie peste grmad.
Atunci clocotea viaa n mine. Acum lncezesc uitndu-m n ochii unei fete.
Eu nu pot s-o las, i ea nu ma poate iubi. Dar nu
nu cred sa ma fi respins cu totul nu cu totul i jumtate e egal cu
nimic. Nu mai pot sa rabd Sa fie oare adevrat ce mi-a optit un prieten, ca
vine noaptea, pe ascuns, un brbat la dnsa, dup ce pe mine ma alunga de
cum se nsereaz? Nu, nu-i adevrat, asta-i o minciuna, o minciuna murdara
i ticloas! Klarchen e tot att de nevinovata pe cit sunt eu de nefericit!
M-a repins, m-a alungat din inima ei. Dar mai pot eu oare sa triesc asa?

Nu mai vreau sa rabd,nu mai vreau sa rabd Tara mea e cutremurata

de o discordie adnc, i eu tnjesc n mijlocul zbuciumului. Nu mai pot!
Cnd trmbitele suna i se-aude o mpuctur, tresar. Dar nu ma simt de loc
ndemnat sa intru i eu n vltoare, sa iau i eu parte la lupta i sa nfrunt
primejdii. In ce stare nenorocita i ruinoas ma aflu! Mai bine sa pun capt
la toate! Zilele trecute m-am azvrlit n apa, m-am scufundat dar natura
nspimntat a fost mai puternica; am vzut ca pot sa not i am scpat fara
sa vreau Cum as putea sa uit vremea cnd ma iubea, sau cnd prea ca
ma iubete? De ce oare fericirea mi-a cutremurat sufletul? De ce oare
sperana mi-a mistuit orice bucurie a vieii, artndu-mi un paradis
ndeprtat? i srutarea aceea! Cea dinti, singura! Aici a fost (pune mina pe
masa), aici eram singuri. Se artase ntotdeauna buna i prietenoasa fata
de mine In ziua aceea prea ca se ndupleca S-a uitat la mine mi-am
pierdut cumptul. i deodata i-am simit buzele pe buzele mele i acum?
Mori, srmane! Ce mai ovi? (Scoate o sticlu din buzunar.) Nu degeaba team furat din trusa medicala a fratelui meu, otrava binefctoare! Trebuie smi stingi dintr-o data teama, amgirea i frigurile morii!
Sfritul actului nti.
ACTUL AL DOILEA.
O pia n Bruxelles.
Jetter, i un meter dulgher.
DULGHERUL.
N-am spus eu? Inca de acum o sptmn, la adunarea breslei, am
spus ca au sa se iste certuri mari.
JETTER.
O fi oare adevrat ca n Flandra au jefuit bisericile?
DULGHERUL.
Au spart i au prdat bisericile i capelele. N-au lsat dect pereii goi.
Nite himanale! i asta duneaz cauzei noastre bune. Mai bine era daca, n
ordine i cu hotrre, ne-am fi dus i am fi artat regentei cererile noastre
drepte.
Asa, acum, daca vorbim i ne adunam, nseamn ca ne dam i noi cu
rzvrtiii.
JETTER.
Da, aa i spune fiecare la nceput: Ce-i bagi nasul, ca gtul nu-i nici
el departe!
DULGHERUL.
Mi-i groaza de clipa cnd calicimea o sa nceap sa se frmnte, gloata
adic, toi cei care n-au nimic de pierdut. Acetia iau drept pretext cererile pe
care i noi le rostim i duc tara de ripa.
(Se apropie Soest.)
SOEST.
Buna ziua, domnilor! Ce mai e nou? E adevrat ca sprgtorii de icoane
se ndreapt ncoace?
DULGHERUL.
Aici nu le dam voie sa se ating de nimic.

SOEST.
Am ntrebat pe un soldat care a venit la mine sa cumpere tutun.
Regenta,orict ar fi ea de neleapt i de curajoasa, de data asta i-a pierdut
cumptul. Se vede ca s-a ngroat gluma daca i-a ntrit aa de grozav paza
n jurul ei. Castelul e bucit de otire. Se zice chiar ca regenta ar avea de
gnd sa fuga din ora.
DULGHERUL.
Fereasc Dumnezeu sa plece. Daca sta aici, ne apr i pe noi. i noi
avem s-o pzim mai bine dect ofieraii ei spanioli. Numai drepturile i
libertile noastre sa ni le pstreze, i noi avem s-o purtam n brae.
(Vine meterul spunar.)
SPUNARUL.
ncierri urte! Rzmerie! Mai mare ruinea! Lumea fierbe, i
treburile merg prost! Stai linitii deoparte i bgai de seama sa nu va ia i
pe voi drept rzvrtii.
SOEST.
Poftim! Au sosit i cei apte nelepi ai Greciei.
SPUNARUL.
Stiu eu ca sunt pe aici multi care tin ntr-ascuns cu calvinitii i brfesc
pe episcopi i nu se tem de rege. Insa un supus credincios, un catolic
sincer!
(Oamenii ncep sa se strng i sa asculte.
Vine Vansen, conopistul.)
VANSEN.
Buna ziua, domnilor! Ce mai nou?
DULGHERUL.
Nu stai de vorba cu omul acesta, e soi rau.
JETTER.
Nu-i secretarul doctorului Wiets?
DULGHERUL.
A fost la mai multi stpni. nti a fost conopist, dar din pricina ca se
inea de pungaii, patronii, unul dup altul, l-au dat afara, i acum ciupete i
el cite ceva, fcnd pe notarul i pe avocelul, i pe lng asta e i beiv.
(Se aduna tot mai multa lume.)
VANSEN.
Suntei aici adunai i voi, vorbii n oapt, pai da, de vorbit mereu se
gsete cite ceva.
SOEST.
i eu cred.
VANSEN.
Daca acum am avea putin curaj i oleac de minte, am putea sa
sfrmm repede lanurile spaniole.
SOEST.
Nu vorbi asa! Am jurat credin regelui.
VANSEN.
i regele ne-a jurat noua! Nu uitai asta!

JETTER.
i asta-i o vorba! S-i auzim prerea.
CIVA OAMENI.
Da, da, s-ascultam! Asta se pricepe! Asta-i mecher tare!
VANSEN.
Am fost odat n slujba la un avocat btrn care avea pergamente i
hrisoave despre ctitorii strvechi, contracte i drepturi. Avea i cri foarte
rare. ntr-una din ele era i vechea noastr ornduire. Se spune acolo ca noi,
locuitorii din rile-de-Jos, am fost la nceput ocrmuii de prini, dup
drepturi, privilegii i datini motenite din -n fiu. Strmoii notri aveau cel
mai mare respect fata de printul lor atunci cnd el ii ocrmuia aa cum se
cuvine. Dar luau repede masuri atunci cnd printul i lua nasul la purtare.
ndat se aduna Sfatul: fiindc fiecare provincie, orict de mica, i avea
Sfatul ei.
DULGHERUL.
Mai tac-i fleanca! Asta o tim cu toii demult! Orice cetean
cumsecade cunoate rnduiala legilor, att cit ii trebuie.
JETTER.
Las-l sa vorbeasc. Mai aflam i noi cite ceva.
SOEST.
Are dreptate n tot ce zice.
MAI MULTI.
Mai spune! Mai spune! aa ceva nu se aude n fiecare zi.
VANSEN.
Asa suntei voi, cetenii! Trii de pe o zi pe alta. i aa cum ati
motenit meseria voastr de la prini, tot aa lsai i stpnirea sa fac ce-i
place. Nu va ntrebai i voi care e datina, ce spune istoria i ce drepturi are
un regent. i din pricina ca va lsai aa v-au pus spaniolii juvul de git!
SOEST.
Dar cine sta sa se mai gndeasc la aa ceva? Fiecare se ngrijete
numai sa aib ce mnca!
JETTER.
Blestemat lucru! De ce nu vine nimeni sa ne spun ce trebuie atunci
cnd trebuie?
VANSEN.
Iat, va spun eu acum. Regele Spaniei, care printr-o mprejurare fericita
stpnete toate provinciile Tarilor-dejos, nu trebuie sa le ocrmuiasc altfel
dect prinii cei mruni care le stpneau odinioar. Pricepei?
JETTER.
Mai lmurete-ne niel.
VANSEN.
Pai e limpede ca lumina zilei. Trebuie sau nu sa fii judecai dup
obiceiul inutului vostru? aa este, sau nu?
UN CETEAN.
Da,aa-i!
VANSEN.

Cei din Bruxelles au alte datini dect cei din Anvers, i cei din Anvers
alte datini dect cei din Gnd. Aa-i, sau nu?
VOCI.
Da, aa-i!
VANSEN.
Dar daca lsai lucrurile sa mearg asa, avei s-o pii i mai rau.
Ruine! Ceea ce n-a putut face Carol Temerarul 1, nici Frederic Rzboinicul 2,
nici Carol al Cincilea, face acum Filip, cu ajutorul unei femei.
SOEST.
Da, da. Prinii cei vechi au ncercat i ei.
VANSEN.
Da, firete! Numai ca strmoii notri stteau de veghe!
Cum se suprau pe vreun domnitor, prindeau pe fiul i motenitorul
acestuia, il puneau la popreala i ii ddeau drumul numai n schimbul celor
mai bune condiii. Prinii notri erau oameni, nu saga! tiau ce le era de
folos. Pe ce puneau mina, nu mai lsau! Vrednici oameni! De asta sunt i
privilegiile noastre att de limpezi i libertile noastre att de bine
statornicite!
SPUNARUL.
Ce tot vorbeti de liberti?
OAMENI DIN POPOR.
Da, da, libertile noastre, privilegiile noastre! Mai spune-ne ceva
despre privilegiile noastre!
VANSEN.
Mai ales noi, cei din Brabant, desi toate provinciile au fiecare avantajele
lor, noi suntem cei mai bine nzestrai.
Le-am citit pe toate.
SOEST.
Ia spune!
JETTER.
S-auzim!
UN CETEAN.
Spune, te rog!
1 Carol Temerarul: ultimul duce de Burgundia (1433-1477), a reprimat
cu slbticie revoltele flamanzilor (1452-1453).
2 Frederic al III-lea (1415-1493), mprat al Germaniei care i-a
cstorit fiul, Maximilian cu principesa motenitoare a Burgundiei i a Tarilorde-Jos.
Este bunicul lui Carol al Cincilea (Carol Quintul).
VANSEN.
nti i-nti scrie asa: Ducele de Brabant trebuie sa ne fie domnitor bun
i credincios noua.
SOEST.
Bun! Chiar aa scrie?
JETTER.
Credincios noua? E adevrat?

VANSEN.
Asa cum va spun. Are i el ndatoriri fata de noi, aa cum i noi avem
fata de el. Al doilea: El nu trebuie n nici un chip sa se foloseasc de for sau
de samavolnicie fata de noi, nu trebuie sa dea semne de samavolnicie i nu
trebuie nici mcar sa se gndeasc sa ngduie cuiva sa fie samavolnic fata
de noi.
JETTER.
Frumos! Frumos! Sa nu se foloseasc de
SOEST.
Nici semne sa nu dea.
ALTUL.
i nici mcar sa se gndeasc sa ngduie Asta-i mai nsemnat dect
toate. Sa nu ngduie nimnui, n nici un chip.
VANSEN.
E scris negru pe alb.
JETTER.
F-ne i noua rost de cartea asta.
UN CETEAN.
Da, trebuie s-o avem i noi.
ALII.
Cartea! Cartea!
ALTUL.
Sa mergem cu cartea la regenta!
ALTUL.
i sa vorbeti dumneata.
SPUNARUL.
O, ce ntri!
ALII.
Mai spune ceva din carte!
SPUNARUL.
Daca mai spune o vorba, ii trag una de-i sar mselele din gura!
OAMENI DIN POPOR.
Sa nu cumva sa s-ating cineva de dnsul! Mai spune-ne ceva despre
privilegii! Mai avem i altele?
VANSEN.
Multe i foarte bune i foarte folositoare. Mai sta scris asa:
Domnitorul nu poate sa mreasc veniturile sau numrul clerului fara
ncuviinarea nobilimii i a sfaturilor. i bgai bine de seama! Nici ornduiala
tarii nu poate s-o schimbe.
SOEST.
Asa? Scrie asa?
VANSEN.
Am sa v-art aa cum e scris de doua, trei sute de ani.
CETENI.
i noi s-i rbdm pe episcopii cei noi? Nobilimea trebuie sa ne apere!
Pornim rscoal.

ALII.
i noi lsm Inchiziia sa bage groaz-n noi!
VANSEN.
Vina e a voastr!
POPORUL.
Dar il avem pe Egmont! Il avem i pe principele de Orania! Ei au grija
de binele nostru!
VANSEN.
Fraii votri din Flandra au i nceput sa fac treaba buna.
SPUNARUL.
Cine ce eti!
(Il lovete.)
CIVA CETENI
(se mpotrivesc,striga)
Ce, i tu eti spaniol?
UN CETEAN.
Cum? Sa dai n omul asta cumsecade!
ALTUL.
Un om nvat ca el!
(Se reped la spunar.)
DULGHERUL.
Pentru Dumnezeu, astmprai-v!
(Se mai baga i alii.)
DULGHERUL.
Dar bine, oameni buni, ce v-a apucat?
(Bieandrii uier, arunca cu pietre, asmut cinii. Trgoveii stau i
casca gura. Mulimea se nghesuie. Unii umbla linitii ncoace i ncolo, alii
rcnesc i se bucura.)
UN GRUP DE CETENI.
Libertate i privilegii! Privilegii i libertate!
(Vine Egmont, cu suita.)
EGMONT.
Linite, oameni buni! Ce este? Linite! Desprii-i!
DULGHERUL.
Ati venit ca un nger din cer, stpne! Tcere! Ce, nu vedei? Contele
Egmont! Salutai pe contele Egmont!
EGMONT.
Cum, i aici? Ce v-a apucat, ceteni, sa va ncierai intre voi? Nici
chiar aici, n apropierea naltei noastre regente, nu nceteaz nebunia asta?
mprtiai-v i ducei-v la treburile voastre! E semn rau daca stai degeaba
n zilele de lucru. Ce a fost aici?
(Zarva se potolete, i toi se aduna mprejurul lui.)
DULGHERUL.
S-au luat la btaie pentru privilegiile lor.
EGMONT.
Pe care au sa i le mai drme singuri daca sunt zurbagii.

i voi, ceilali, cine suntei? mi prei oameni la locul vostru.

DULGHERUL.
Asta-i i silina noastr.
EGMONT.
Ce meserie ai?
DULGHERUL.
Dulgher i starostele breslei.
SOEST.
Mamular.
EGMONT.
Dumneata?
JETTER.
Croitor.
EGMONT.
mi aduc aminte de dumneata, ai fcut livrele pentru oamenii mei. Te
cheama Jetter.
JETTER.
Mare cinste pentru mine ca va aducei aminte.
EGMONT.
Un om pe care l-am vzut i cu care am vorbit nu-l uit uor. i acum,
oameni buni, lsai zarva! Suntei i aa destul de rau vzui. Nu-l mai
ntrtai pe rege, fiindc, la urma urmei, tot el are puterea n mina. Un
cetean aezat i harnic, care-i ctiga pinea n chip cinstit, gsete peste
tot atta libertate cita ii trebuie.
DULGHERUL.
Vai, bine zicei! Vedei, tocmai asta e necazul nostru!
Tot felul de pungai, de beivi i de lenei, care, sa ma ierte domnul
conte, nvrjbesc lumea, i de flmnzi ce sunt, tipa dup privilegii,
ademenesc cu minciuni pe casc-gur i pe cei lesne-ncrezatori, i pentru o
cana cu bere strnesc ncierri care nenorocesc mii de oameni. Lor tocmai
asta le convine. Noi ne pzim prea bine casele i lzile noastre cu bani, i
atunci dumnealor cauta sa aprind focul i sa ne alunge din ce e al nostru.
EGMONT.
Vi se va da tot sprijinul. S-au luat masuri pentru ca raul sa fie
prentmpinat n chip energic. mpotrivii-v nvturii strine i nu credei
cumva ca privilegiile se ntresc prin rscoale. Stai frumos pe la casele
voastre. Nu le dai voie sa se adune n cete pe ulii. Oamenii cumini pot face
multe.
(Intre timp, grosul mulimii s-a mprtiat.)
DULGHERUL.
Multumum excelentei-voastre, mulumim pentru sfaturile bune. Vom
face tot ce ne va sta n putin. (Egmont pleac.) Ce nobil cumsecade!
Adevrat fiu al Tarilor-de-Jos!
Nimic spaniol ntr-nsul!
JETTER.
Ce bine-ar fi daca l-am avea regent! Toi l-ar urma bucuros!

SOEST.
Tocmai de asta se fereste regele. Pune n slujbe numai oameni de-ai lui.
JETTER.
I-ai vzut haina? Dup moda cea noua, croiala spaniola.
DULGHERUL.
Chipe senior!
JETTER.
Ce buna bucic ar fi gtul lui pentru un calau!
SOEST.
Ce, eti nebun? Ce i-a venit?
JETTER.
Destul de prost cnd ii trec cuiva prin cap asemenea gnduri. Dar aa
sunt eu. Cnd vad cite un git subire i frumos, trebuie sa ma gndesc
numaidect i fara sa vreau ca ar fi bun de retezat. Afurisite execuii! Nu-i
mai ies din cap.
Cnd vad bieii cum noat i cnd zresc vreo spinare goala, ndat
mi-aduc aminte de zecile de oameni pe care i-am vzut btui cu vergile.
Daca ma ntlnesc cu vreun burtos, il i vad tras n teapa. Noaptea, n vis, mi
tremura toate oasele.
Nu mai am nici o clipa vesela. Am uitat aproape de orice bucurie, de
orice gluma. Acele chipuri cumplite mi sunt ntiprite n minte parca cu fierul
rou.
Acas la Egmont.
Secretarul sta la o masa plina de hrtii;se ridica agitat.
SECRETARUL.
Tot nu vine! i de doua ceasuri atept, cu pana n mina, cu hrtiile n
fata. i tocmai astzi as vrea sa plec mai devreme. Stau ca pe jratic. Abia
pot sa stau locului de nerbdare. nainte de-a pleca mi-a spus: Sa fii aici la
timp.
Si acum nu vine. Sunt attea de fcut incit nici la miezul nopii n-am sa
fiu gata. E drept c-mi trece multe cu vederea.
Mai bine ar fi mai sever i mi-ar da drumul la timp. As putea s-mi
rnduiesc mai bine treburile. De la regenta a plecat de doua ceasuri. Cine
tie pe cine a mai ntlnit n drum!
(Intra Egmont.)
EGMONT.
Cum stam?
SECRETARUL.
Sunt gata, trei curieri ateapt.
EGMONT.
Te-am fcut sa atepi cam mult; vad asta dup fata ta ncruntat.
SECRETARUL.
Ca sa ndeplinesc ordinele domniei-voastre, atept de mult. Iat
hrtiile.
EGMONT.

Dona Elvira are sa se supere pe mine cnd are sa aud ca te-am inut
att.
SECRETARUL.
Glumii.
EGMONT.
Nu, nu. Nu te ruina. Ai gust bun. E drgu. i mi convine i mie ca tu
sa ai o prietena la palat. Ce spun scrisorile?
SECRETARUL.
Multe i nimic mbucurtor.
EGMONT.
E bine ca bucuria o avem acas i nu trebuie s-ateptam dinafara. Au
venit multe?
SECRETARUL.
Destule, i trei curieri ateapt.
EGMONT.
ncepe! Dar numai ce e necesar.
SECRETARUL.
Toate sunt necesare!
EGMONT.
Atunci ia-le pe rnd, dar repede!
SECRETARUL.
Cpitanul Breda trimite un raport despre ce s-a mai ntmplat la Gnd
i prin mprejurimi. Rscoal s-a potolit n mare parte.
EGMONT.
Scrie, desigur, ca s-au mai ntmplat necuviine i fapte ndrznee.
SECRETARUL.
Da, se mai ntmpla multe.
EGMONT.
De acestea poi sa ma scuteti.
SECRETARUL.
Au mai fost prini ase ini care la Verwich au sfrmat statuia Sfintei
Fecioare. ntreab daca trebuie s-i spnzure, ca i pe ceilali.
EGMONT.
M-am saturat de spnzurtori. S-i bata bine cu biciul i sa le dea
drumul.
SECRETARUL.
Sunt i doua femei. Sa le bata i pe ele?
EGMONT.
Sa le mustre i sa le lase.
SECRETARUL.
Brink, din compania lui Breda, vrea sa se nsoare. Cpitanul spune ca
nu-i vei da voie. Scrie ca sunt attea femei n urma otirii, incit atunci cnd
vom porni, nu va mai fi o oaste n mars, ci o atra de igani.
EGMONT.
Acestuia ii mai dau voie! E un biat chipe. M-a rugat foarte struitor
s-i dau voie inca de pe cnd eram acolo.

Dar de acum nainte nu mai dau voie nimnui, orict mi-ar prea de rau
de bieii oameni, care sunt destul de chinuii ca sa le mai refuzi i placerea
asta.
SECRETARUL.
Doi oameni de-ai domniei-voastre, Seter i Gart, i-au btut joc de o
fata, fiica unui birta. Au prins-o singura, i ea n-a avut cum sa se apere.
EGMONT.
Daca-i fata cinstita i au siluit-o, atunci trei zile n sir sa fie btui cu
vergile, i daca au vreo avere, sa se ia din ea atta cit trebuie ca sa se fac o
zestre fetei!
SECRETARUL.
Un nvtor din aceia strini a trecut pe furi prin.
Comines i a fost descoperit. Se jura ca ar fi n drum spre.
Frana. Dup rnduiala, trebuie sa i se taie capul.
EGMONT.
S-l duca fara mult zgomot la granita i s-i spun hotrt ca a doua
oara nu mai scapa.
SECRETARUL.
O scrisoare de la intendentul mariei-voastre. Scrie ca nu prea are ce
incasa i ca sptmna asta cu greu va putea trimite suma ceruta. Rscoal
a rsturnat toate.
EGMONT.
Banii trebuie trimii! Treaba lui cum ii strnge!
SECRETARUL.
Spune ca va face tot ce poate, i ca pe Raymond, care de atta vreme
va datoreaz nite bani, are s-l dea n sfrit n judecata, ca sa fie nchis.
EGMONT.
Doar a fgduit ca va plati.
SECRETARUL.
Ultima oara el singur a spus ca peste doua sptmni.
EGMONT.
S-l mai lase doua sptmni, i dup aceea s-l dea n judecata.
SECRETARUL.
Bine facei. Nu-i neputin, e rea-voin. Va plati cnd va vedea ca nu
glumii. Mai spune intendentul ca vrea sa opreasc pensia pe jumtate de
luna soldailor btrni, vduvelor i tuturor celor crora le acordai o pensie.
In acest timp s-ar putea face ceva. i ei sa fac cum or putea.
EGMONT.
Ce sa fac? Oamenii au mai mare nevoie de bani dect am eu. S-i lase
aa cum sunt.
SECRETARUL.
Atunci de unde poruncii sa ia banii?
EGMONT.
Asta e treba lui. I s-a spus doar i n scrisoarea precedenta.
SECRETARUL.
Tocmai de asta vine cu propuneri.

EGMONT.
Propunerile lui nu fac doua parale. Sa se gndeasc la altceva. Sa fac
propuneri care sa poat fi primite si, n primul rnd, sa fac rost de bani.
SECRETARUL.
Am adus iari scrisoarea contelui Oliva. Iertai-m ca va aduc aminte.
Btrnul merita, naintea tuturor, un rspuns amnunit. Voiai s-i scriei
chiar domnia-voastr. Va iubete ca un tata.
EGMONT.
Nu mai ajung s-i scriu. i dintre toate lucrurile care-mi sunt urte, cel
mai urt mi este scrisul. Tu mi imii slova foarte bine; scrie n numele meu.
Acum il atept pe Orania.
N-am timp s-i scriu lui Oliva. i vreau i eu s-i rspundem ceva care
s-i alunge ngrijorarea.
SECRETARUL.
Spunei-mi numai cam ce-ai vrea s-i spunei. Chiar acum vreau sa
scriu rspunsul i sa vi-l arat. Am s-l scriu n aa fel incit chiar i la tribunal
sa poat trece c-i scris de mina domniei-voastre.
EGMONT.
Da-mi scrisoarea. (Dup ce s-a uitat n scrisoare.) De treaba btrn!
Oare tot aa de chibzuit ai fost i tu n tineree? Nu te-ai urcat niciodat pe un
parapet? In batalii ai rmas oare n urma, aa cum ne sftuiete
nelepciunea? Cita grija are de mine! Vrea sa ma vad viu i fericit i nu tie
ca un om care triete pentru ca s-i scape viaa este ca i mort Scrie-i sa
fie fara grija. Fac lucrurile aa cum mi cere firea. Am sa ma feresc cnd va fi
nevoie. Trecerea pe care o are la curte s-o ntrebuineze n favoarea mea i sa
fie sigur c-i pstrez toat recunotina.
SECRETARUL.
Numai att? O, el ateapt mai mult.
EGMONT.
Ce s-i mai spun? Daca vrei sa scrii mai multe vorbe, scrie cit vrei. Totul
se nvrtete n jurul unui singur punct, i anume ca trebuie sa triesc aa
cum nu-mi place sa triesc. Fericirea mea este sa fiu vesel, sa iau uor
lucrurile, sa triesc repede. i nu schimb asta cu linitea unui cavou.
Pentru felul spaniol de via n-am nici o pictur de snge n vine. i nam nici un chef s-mi masor paii dup noua cadena chibzuita de la curte.
Ce? Triesc numai ca sa ma ngrijesc de via? Trebuie oare sa nu ma bucur
de clipa de fata numai pentru ca sa fiu sigur de clipa care vine? i pe aceasta
s-o gust iari numai cu griji i cu necazuri?
SECRETARUL.
Va rog, stpne, nu fii att de scurt i de aspru cu btrnul. Suntei
doar cu toat lumea att de prietenos! Spunei-mi o vorba plcut care s-l
liniteasc. Ati vzut cu cita grija scrie, cit de uor va atinge.
EGMONT.
Si, totui, atinge mereu coarda asta. tie de multa vreme cit ursc eu
aceste sfaturi. Mai mult te zpcesc; nu ajuta cu nimic. i daca as fi
somnambul i m-a plimba noaptea pe marginea primejdioasa a unui

acoperi, ar fi oare prietenesc lucru sa ma strigi pe nume ca sa ma feresc, sa

ma trezeti i sa ma omori? Las pe fiecare sa mearg pe drumul lui, sa se
fereasc aa cum poate.
SECRETARUL.
Nu se cuvine sa fii ngrijorat, insa cine va cunoate i va iubete.
EGMONT
(uitndu-se n scrisoare)
Pomenete iari de toate vechile povesti pe care, ntr-o seara, la un
pahar de vin, le-am nscocit i le-am spus cu uurin i cu voie buna. i
vorbete de concluziile i dovezile care s-au tras din aceste nscociri i s-au
mprtiat apoi prin tot regatul! Bun! Va sa zic, am pus sa se brodeze pe
mnecile slujitorilor mei tichii i haine de mscrici i am prefcut aceasta
znatic podoaba ntr-un mnunchi de sgei; un simbol i mai primejdios
pentru toi aceea care vor sa gseasc neaprat un tlc acolo unde nu-i nici
un tlc. In clipe de veselie am scornit cutare i cutare nzdrvnie. Sunt
vinovat ca un crd de nobili cu desagi de ceretor i cu o porecla pe care iau dat-o singuri s-au dus la rege s-i aduc aminte, cu batjocoritoare
umilina, care este datoria lui.
Sunt vinovatde ce mai sunt vinovat? O farsa de carnaval este o crima
de nalt trdare? Nu ne sunt oare ngduite zdrenele pestrie i scurte cu
care o tinereasca zburdlnicie, o nchipuire vioaie acoper biata goliciune a
vieii noastre?
Si daca luai viaa n serios, ce-i cu asta? Daca dimineaa nu ai nici o
bucurie, i seara nici o ndejde, face oare sa te mai mbraci i sa te mai
dezbraci? Soarele mi strlucete azi pentru ca eu sa cuget la ceea ce a fost
ieri, ca sa ghicesc i sa combin ceea ce nu se poate ghici i combina, adic
soarta zilei de mine? Scutete-m de asemenea consideraii. Le las pe
seama colarilor i a curtenilor. N-au dect s-i bata capul i sa cerceteze, sa
umble i sa se strecoare, sa ajung unde pot i sa prind ce pot Daca poi
ntrebuina ceva din toate acestea n aa fel incit epistola ta sa nu ajung cit
o carte, atunci e bine. Btrnul da prea multa importanta tuturor lucrurilor.
Tot asa, un prieten care ne-a inut ctva timp de mina ne-o mai strnge inca
o data cu putere nainte de a o lsa.
SECRETARUL.
Iertai-m, dar unui om care merge pe jos ii vine ameeala cnd vede
pe altul trecnd n trsur n goana cailor.
EGMONT.
Copil ce eti! Nu mai vorbi asa! Biciuii parca de nite duhuri nevzute,
caii solari ai timpului alearg trgnd caleasca uoar a soartei noastre, i
noua nu ne mai rmne altceva dect sa inem zdravn haturile n mini i sa
crmim rotile cnd n stnga, cnd n dreapta, ferindu-ne cnd de-o
prpastie, cnd de-o stnc. ncotro mergem? Cine tie?
De-abia mai tim de unde am pornit.
SECRETARUL.
Domnule conte!
EGMONT.

Sunt sus, i pot i trebuie sa urc i mai sus. In mine simt ndejde,
voina i putere. N-am ajuns inca la captul dezvoltrii mele. i cnd voi
ajunge sus, vreau sa stau n chip temeinic, nu cu frica. Daca e vorba sa cad,
atunci sa ma prbueasc n adncuri un trsnet, o furtuna, fie chiar un pas
greit. Voi zcea acolo mpreun cu alte mii de prbuii ca i mine. Niciodat
n-am refuzat ca, mpreun cu bunii mei camarazi de rzboi, sa arunc sortii
nsngerai pentru un ctig mrunt; i sa fiu zgrcit acum, cnd e vorba de
preul vieii?
SECRETARUL.
O, stpne! Nici nu tii ce vorbe spunei! Dumnezeu sa va pzeasc!
EGMONT.
Strnge-i hrtiile. Vine Orania. Pregtete tot ce trebuie ca sa plece
curierii nainte de nchiderea porilor. Pentru celelalte mai este timp.
Scrisoarea ctre conte las-o pina mine diminea. Nu mai ntrzia i du-te la
Elvira. Salut-o din partea mea. Caut de afla ce face regenta. Se zice ca nu se
simte bine, desi ea nu arata.
(Secretarul iese. Intra Orania.)
EGMONT.
Bine-ai venit, Orania. Pari ngndurat.
ORANIA.
Ce spui de convorbirea noastr cu regenta?
EGMONT.
N-am gsit nimic neobinuit n felul cum ne-a primit.
Am mai vzut-o i alta data asa. Mi s-a prut ca nu se simte bine.
ORANIA.
N-ai observat ca era mai tcut dect de obicei? La nceput a
ncuviinat atitudinea noastr fata de noua rscoal a plebei. Pe urma a spus
ca ntmplrile acestea ar putea sa apar ntr-o lumina falsa. Apoi s-a ntors
la vechea ei tema obinuit: ca felul ei binevoitor de a se purta i prietenia ei
fata de noi, cei din rile-de-Jos, n-a fost ndestul de preuit i ca a fost
privita cu uurin, ca lucrurile nu merg aa cum ar fi dorit, ca ea, n cele din
urma, are sa se osteneasc i regele va trebui sa se hotrasc sa ia alte
masuri. i-ai dat seama de asta?
EGMONT.
Nu de tot. Ma gndeam la altceva. E femeie, draga Orania, i femeile ar
vrea ca totul sa se plece supus sub blndul lor jug, ca fiecare Hercule s-i
lepede pielea de leu i sa nmuleasc numrul torctoarelor din slujba ei. Ar
vrea, fiindc sunt pasnice, ca frmntarea de care e cuprins un popor,
furtuna pe care nite puternici rivali o atta unii mpotriva altora sa se
potoleasc prin cteva vorbe prieteneti, i cele mai potrivnice elemente sa
se mpace la picioarele lor ntr-o dulce armonie. aa e i ea. i fiindc nu
poate izbuti, nu mai are alta cale dect sa se plng de nerecunotina i de
necumintenia oamenilor, sa amenine cu perspective cumplite de viitor i sa
amenineca vrea sa plece.
ORANIA.
Nu crezi ca de data asta are s-i duca la ndeplinire ameninarea?

EGMONT.
Nicidecum! De cite ori n-am vzut-o gata de plecare!
Unde sa plece? Aici e regenta ca i o regina. Crezi tu ca i-ar plcea s-i
depene zilele fara nici un rost la curtea fratelui ei? Sau sa se duca n Italia i
sa se ocupe de vechi chestiuni de familie?
ORANIA.
Tu n-o crezi n stare sa ia aceasta hotrre fiindc ai vzut-o ovind,
fiinca ai vzut-o dnd napoi. Totui, se gndete la asta de multa vreme. i
acum, mprejurri noi o mping spre o hotrre pe care a tot amnat-o. Daca
pleac?
Si daca regele trimite pe altcineva?
EGMONT.
Are sa vina i acela i are sa gseasc i el ce sa fac.
Are sa vina cu planuri mari, cu proiecte i idei, i va vrea sa ndrepte
totul, sa supun i s-i tina n fru pe toi. i se va lovi astzi de un fleac
oarecare, mine de altul, poimine are sa ntlneasc o piedica n drum, o
luna are sa i-o petreac n proiecte, alta luna va fi necjit din pricina ca nu iau izbutit planurile, i o jumtate de an are s-i bata capul numai cu o
singura provincie. Nici pentru dnsul timpul nu va sta n loc i-l va cuprinde
ameeala i lucrurile vor merge ca i mai nainte, aa incit el, n loc sa
cutreiere marile dup un anumit itinerariu, va fi bucuros ca n furtuna aceasta
s-i poat feri corabia de stnci.
ORANIA.
Dar daca il vor sftui pe rege sa fac o ncercare?
EGMONT.
Care anume?
ORANIA.
Sa vad ce poate face trupul fara cap.
EGMONT.
Cum asta?
ORANIA.
Egmont, eu de multa vreme cuget la situaia noastr i stau mereu
parca aplecat asupra unei table de ah, i nici o micare a adversarului n-o
socotesc fara nsemntate. i aa cum unii oameni care au vreme cerceteaz
cu cea mai mare bgare de seama tainele naturii, eu socotesc ca datoria,
menirea unui domnitor este sa cunoasc gndurile i prerile tuturor
partidelor. Am motive sa ma tem ca va izbucni ceva.
Regele a lucrat mult timp dup anumite principii. El vede acum ca n-o
scoate la capt cu ele. Aadar, ce poate fi mai firesc dect sa ncerce o alta
cale?
EGMONT.
Nu cred asta. Cnd mbtrneti i vezi ca, dup attea ncercri pe
care le-ai fcut, tot nu se face ordine n lume, atunci trebuie sa te lai
pguba.
ORANIA.
Numai un lucru nu l-a ncercat.

EGMONT.
Care?
ORANIA.
Sa crute poporul i sa doboare prinii.
EGMONT.
Citi nu s-au temut de asta i de cita vreme! Nici o grija!
ORANIA.
Altdat a fost numai grija; ncetul cu ncetul s-a fcut bnuiala; i
acum e certitudine.
EGMONT.
Are regele slujitori mai credincioi dect noi?
ORANIA.
Noi il slujim n felul nostru. i intre noi putem mrturisi ca tim destul
de bine sa cumpnim drepturile regelui cu drepturile noastre.
EGMONT.
Dar cine nu face asa? Ii suntem supui i asculttori n ceea ce i se
cuvine.
ORANIA.
Dar daca el, acum, i atribuie mai multe i numete necredina ceea ce
noi numim pstrarea drepturilor noastre?
EGMONT.
Vom putea sa ne aprm. Sa convoace adunarea cavalerilor Linii de
Aur; vom merge la judecata.
ORANIA.
Si ce-ar fi daca sentina s-ar da naintea anchetei? Pedeapsa naintea
sentinei?
EGMONT.
O nedreptate de care Filip nu se va face vinovat; i o nebunie de care
nu-i cred n stare nici pe el, nici pe sfetnicii lui.
ORANIA.
Si daca vor fi nedrepi i nebuni?
EGMONT.
Nu, Orania, aa ceva nu-i cu putin. Cine ar putea ndrzni sa seating de noi? Sa ne nchid, ar fi o aciune neizbutita i fara rost. Nu, nu
ndrznesc ei sa ridice att de sus stindardul tiraniei. Vintul care ar mprtia
vestea asta n tara ar strni un incendiu cumplit. i ncotro ar vrea ei sa
mearg? Regele singur nu poate sa judece i sa execute n acelai timp. Sa
vrea sa ne omoare pe la spate? Nu se poate ca ei sa vrea acest lucru. ntr-o
clipa tot poporul s-ar uni ntr-o alian cumplita. Dintr-o data ar izbucni ura i
s-ar declara desprirea pe vecie de Spania.
ORANIA.
Flcrile s-ar ntinde peste mormintele noastre, i sngele dumanilor
notri ar curge ca o zadarnica jertfa de ispire.
Sa ne gndim bine, Egmont.
EGMONT.
Ce ar putea sa fac?

ORANIA.
Ducele de Alba e pe drum.
EGMONT.
Nu cred.
ORANIA.
Stiu sigur.
EGMONT.
Regenta spunea ca nu tie nimic.
ORANIA.
Tocmai asta ma face sa fiu i mai convins ca vine. Regenta are s-i dea
locul. Cunosc cugetul lui de uciga. Aduce i otire cu dnsul.
EGMONT.
Ca sa cada iar pe capul tarii? Poporul are sa fie foarte nemulumit.
ORANIA.
Au sa puna mina pe cpetenii.
EGMONT.
Nu! Nu!
ORANIA.
Eu zic sa ne ducem fiecare n provincia lui. Acolo sa ne ntrim. Nu va
ncepe lupta pe fata.
EGMONT.
N-ar trebui s-l salutam la venire?
ORANIA.
Pierdem vremea.
EGMONT.
Si daca la sosire ne cheama n numele regelui?
ORANIA.
Cutam vreun pretext.
EGMONT.
Si daca struie?
ORANIA.
Ne scuzam.
EGMONT.
Si daca tine neaprat sa venim?
ORANIA.
Cu att mai mult nu trebuie sa ne ducem.
EGMONT.
Si atunci rzboiul e declarat, i noi suntem rebelii. Orania, nu te lasa
ademenit de prea multa chibzuin; eu stiu ca nu frica te ndupleca pe tine.
Gndete-te la ceea ce vrei sa faci.
ORANIA.
M-am gndit.
EGMONT.
Gndete-te ce vina vei purta daca te neli: vina celui mai cumplit
rzboi care a pustiit vreodat o tara. Refuzul tau va fi semnalul care va
chema la arme provinciile, va inreptati orice cruzime din partea Spaniei, i ea

numai atta ateapt: un pretext. Tot ce noi am potolit cu atta truda va

izbucni din nou la semnalul tau i va strni turburri ngrozitoare. Gndetete ce se va ntmpla cu oraele, cu nobilimea, cu poporul, cu negustorii, cu
ranii, cu breslele! i gndete-te ce devastare, cite omoruri! Pe cimpul de
lupta soldatul nu se sperie cnd vede cum cade un camarad lng dnsul.
Dar tu vei vedea cum fluviul duce cu el cadavrele cetenilor, ale copiilor, ale
femeilor, i te vei gndi cu groaza ca nu mai tii pe cine aperi, fiindc vor
pieri tocmai aceia pentru a cror libertate ai ridicat armele. i ce vei simi tu
atunci cnd va trebui s-i spui: Le-am ridicat pentru a ma apra?
ORANIA.
Nu suntem singuri, Egmont. Daca e bine sa ne jertfim pentru mii i mii
de oameni, atunci tot aa de bine este sa ne crum viaa pentru mii i mii.
EGMONT.
Cine se cru pe el nsui trebuie s-i dea lui nsui de bnuit.
ORANIA.
Cine se cunoate pe el nsui poate merge, sigur de sine, nainte sau
napoi.
EGMONT.
Raul de care te temi se va svri din vina ta.
ORANIA.
E lucru nelept i vrednicsa te mpotriveti unui rau inevitabil.
EGMONT.
n fata unei primejdii att de mari trebuie sa tii seama de orice
speran, cit de mica.
ORANIA.
Nu mai avem loc nici pentru un pas: prpastia e chiar la picioarele
noastre.
EGMONT.
Bunvoina regelui este o temelie att de ngust?
ORANIA.
ngust nu, dar ubred.
EGMONT.
Cred ca eti nedrept. Nu pot tolera ca cineva sa gndeasc astfel
despre dnsul. E fiul lui Carol Quintul, i nu poate face o josnicie.
ORANIA.
Regii nu fac nimic josnic.
EGMONT.
Ar trebui s-l cunoti mai bine.
ORANIA.
Tocmai cunoaterea asta ne ndeamn sa nu ateptm o experienta
primejdioasa.
EGMONT.
Nici o experienta pe care ai curajul s-o faci nu-i primejdioasa.
ORANIA.
Te-ai suprat, Egmont.
EGMONT.

Trebuie sa vad cu ochii mei.

ORANIA.
Ce bine ar fi daca de data asta ai vedea cu ai mei! Tu crezi, prietene, ca
daca tii ochii deschii vezi. Eu plec. Ateapt sosirea lui Alba, i Dumnezeu sa
te ajute. Poate ca refuzul meu te va salva. Poate ca balaurul nu vrea sa
prind nimic daca nu ne poate nghii pe amndoi deodata. Poate ca mai
ntrzie ca s-i poat ndeplini mai bine planurile. i poate ca pina atunci vei
vedea i tu lucrurile sub adevrata lor nfiare. Dar atunci, fugi repede,
repede, i scap.
Ramii cu bine. Observa tot cu de-amnuntul: citi soldai are, cum ocupa
oraul, ce putere pstreaz regenta, ce gndesc prietenii tai. i da-mi i mie
de tire despre toate Egmont!
EGMONT.
Ce este?
ORANIA
(lundu-l de mina)
Las-te convins! Vino cu mine!
EGMONT.
Ce? Lacrimi, Orania?
ORANIA.
Un brbat poate sa plng dup un prieten pierdut.
EGMONT.
Crezi ca sunt pierdut?
ORANIA.
Este. Gndete-te. i-a mai rmas putina vreme. Ramii cu bine.
EGMONT
(singur)
Ce putere au asupra noastr gndurile altuia! Niciodat nu mi-ar fi
trecut aa ceva prin minte; i iat ca temerile omului acestuia au intrat n
mine. Nu! Asta e o pictur strin n sngele meu. Natura buna, arunc-o
afara! Iar cit despre brazdele ngndurate ale frunii, am eu un mijloc plcut
ca sa le alung.
Sfritul actului al doilea.
ACTUL AL TREILEA.
Palatul regentei.
Margareta de Parma.
REGENTA.
Trebuia sa ma atept la asta. Cnd i petreci viaa muncind i
strduindu-te, gndeti ca faci tot ce este cu putin; dar cel care privete de
departe i poruncete crede ca pretinde numai att cit se poate. O, regii
tia! Niciodat nu mi-a nchipui ca ma va durea aa de mult. E att de
plcut sa domneti! Sa abdici? Nu stiu cum a putut s-o fac tatl meu. Dar
vreau i eu s-o fac.
(In fund apare Machiavelli.)
REGENTA.

Vino mai aproape, Machiavelli. Ma gndesc la scrisoarea asta a fratelui

meu.
MACHIAVELLI.
Pot sa stiu i eu ce cuprinde?
REGENTA.
Vorbe plcute pentru mine i multa grija pentru statele lui. Lauda
perseverenta, srguin i credin cu care am vegheat pina acum asupra
drepturilor majestatii-sale n aceste tari. Ii pare rau ca poporul neastmprat
mi da att de lucru. E att de convins de adncimea vederilor mele, e att
de extraordinar de mulumit de felul nelept n care ma port, incit aproape
mi vine sa spun ca scrisoarea aceasta este prea frumos scrisa pentru un
rege, iar pentru un frate e cu siguran prea frumos scrisa.
MACHIAVELLI.
Nu-i ntia oara cnd i arata ndreptit sa mulumire.
REGENTA.
Nu, dar e ntia oara cnd asta e o figura retorica.
MACHIAVELLI.
Nu va neleg.
REGENTA.
Ai sa nelegi. Dup aceasta introducere, spune: fara trupe, fara o mica
armata, voi face aici ntotdeauna figura proasta! Am fcut rau, spune el, ca,
la plngerile locuitorilor, am retras din provincii pe soldaii notri. Regele e de
prere ca o garnizoana care sta poporului n spate nu-l lsa sa fac srituri
prea mari.
MACHIAVELLI.
Asta ar aa foarte mult spiritele.
REGENTA.
Regele insa e de prere auzi? e de prere ca un general destoinic,
unul care nu tine seama de nimic, ar putea isprvi repede i cu poporul, i cu
nobilimea, i cu trgoveii, i cu ranii. i de aceea trimite acum, cu o armata
puternica.pe ducele de Alba.
MACHIAVELLI.
Alba?
REGENTA.
De ce te miri?
MACHIAVELLI.
Ati spus ca il trimite. Desigur ca ntreab daca s-l trimit!
REGENTA.
Regele nu ntreab. Il trimite.
MACHIAVELLI.
Vei vedea, aadar, n slujba domniei-voastre un rzboinic ncercat.
REGENTA.
n slujba mea? Vorbete deschis, Machiavelli.
MACHIAVELLI.
N-a vrea sa v-o iau nainte cu vorba
REGENTA.

Si eu as vrea sa ma prefac! Sunt necjit, foarte necjit.

As prefera ca fratele meu sa spun ce gndete dect sa iscleasc
scrisori ceremonioase, pe care le compune un secretar de stat.
MACHIAVELLI.
N-ar trebui oare s-i dea seama?
REGENTA.
Si ii cunosc pe toi i pe dinuntru i pe dinafara. Ar vrea sa le aib pe
toate netede i curate. i fiindc ei singuri nu pun mina sa curee, oricine
vine cu matura e un om de ncredere. Ii vad pe toi, pe rege i pe sfetnicii lui,
parc-ar fi brodai pe tapiseria aceasta.
MACHIAVELLI.
Asa de bine?
REGENTA.
Nimic nu lipsete. Sunt i oameni de treaba printre ei.
Rodrich cel cinstit, care e att de priceput i de msurat, care nu vrea
sa se nale prea sus i totui nu lasa sa cada nimic. Alonzo cel drept, Freneda
srguinciosul, neclintitul.
Las Vargas i inca alti civa care merg mpreun cnd influenta
partidului celui bun creste. Dar iat, colo, Toledanul, cu ochii nfundai n cap,
cu fruntea lui de fier, cu privirea arztoare i adnc, tot mormie printre
dini i spune ca femeile sunt prea bune i ngduitoare cnd nu trebuie, i
mai spune ca femeile clresc pe cai gata neuai, dar nu se pricep sa
ngrijeasc de ei, i alte glume la fel, pe care le-am auzit eu cndva de la
domnii acetia politici.
MACHIAVELLI.
Ati ales pentru tabloul acesta nite culori foarte potrivite.
REGENTA.
Mrturisete, Machiavelli, ca dintre toate aceste culori cu care desigur
as putea zugravi ceva, niciuna nu-i aa de vnt, aa de neagra ca fierea,
cum este culoarea fetei lui.
Alba i cum este culoarea cu care picteaz el. Pentru dnsul orice om
este vinovat de sacrilegiu i de lezmajestate, fiindc prin aceasta nvinuire
oricine poate fi imediat tras pe roata, tras n teapa, sfiat n buci, ars pe
rug. Lucrurile bune pe care le-am fcut eu aici par a fi nimic din deprtare
tocmai pentru ca sunt bune. Dar el se agata de orice ndrzneal care a
trecut, amintete de orice turburare care s-a potolit. i prin fata ochilor
regelui trec attea rzvrtiri, attea rzmerie i attea grozavii, incit i
nchipuie ca aici oamenii se mnnc de vii intre ei, n timp ce la noi
necuviinele trectoare ale ctorva necioplii s-au i uitat de mult. Atunci
regele ncepe s-i urasc de-a binelea pe bieii oameni. I se par nite fiine
odioase, nite fiare, nite montri. i atunci el recurge la foc i sabie i crede
ca aa se mblnzesc oamenii.
MACHIAVELLI.
Cred ca suntei prea pornita. Dai lucrurilor prea mare importanta. Nu
suntei tot regenta?
REGENTA.

Stiu eu asta. Alba are sa vina cu instruciuni. Am destula experienta n

ce privete treburile statului ca sa stiu cum este nlturat cineva fara sa i se
ia postul. La nceput va aduce nite instruciuni care vor fi vagi i piezie. Va
lua tot felul de masuri pentru ca are puterea n mina. i cnd eu am sa
protestez, el va pretinde ca are anumite instruciuni secrete.
Cnd voi cere sa le vad i eu, are sa ma poarte cu vorba; daca am sa
strui, are s-mi arate o hrtie care va cuprinde cu totul altceva. i daca nu
ma voi liniti nici atunci, n-are sa fac nimic, ca i cum n-a fi scos nici o
vorba. i n vremea asta el va face lucruri de care mi-i teama i va nltura
ceea ce eu vreau.
MACHIAVELLI.
As vrea sa va pot contrazice.
REGENTA.
Va atta din nou cu asprime i cruzime ceea ce eu am potolit cu o
nemaipomenita rbdare. Voi vedea cu ochii mei cum mi piere opera, i pe
deasupra voi mai purta i vina lui.
MACHIAVELLI.
Mai ateptai, alte.
REGENTA.
Am destula stapinireasupra mea ca sa fiu linitit.
Poate sa vina. Am s-i dau locul cu toat demnitatea, nainte ca el sa
ma nlture.
MACHIAVELLI.
Asa de repede acest pas important?
REGENTA.
E mai greu dect crezi. Cine-i obinuit sa domneasca, cine e obinuit sa
tina n fiecare zi n mina lui soarta a mii i mii de oameni se scoboar de pe
tron ca ntr-un mormnt. Dar e mai bine aa dect sa trieti printre oameni
ca o fantoma i sa revendici o faima deart, un post pe care altul l-a
motenit de la tine, pe care il ocupa i de care se folosete.
Acas la Klarchen.
Klarchen, mama.
MAMA.
O dragoste ca a lui Brackenburg n-am mai vzut. Credeam ca aa ceva
nu se gsete dect n legende.
KLARCHEN
(umbla ncoace i ncolo prin odaie, fredonnd)
Sufletul ndrgostit, Numai el e fericit
MAMA.
Bnuiete ca umbli cu Egmont, dar eu cred ca, daca ai vrea i daca teai purta mai prietenos cu dnsul, te-ar lua i acum.
KLARCHEN
(cnt)
Voios nespus, Dar i mhnit, Pe gnduri dus.
Necontenit;
Dorind, Rvnind.

n chinuri grele;
Chiuind vesel.
Pina la stele, Btut amarnic.
De gnduri rele;
Sufletul ndrgostit, Numai el e fericit.
MAMA.
Mai lasa cntecul asta!
KLARCHEN.
De ce nu-i place? E un cntec puternic. Am adormit de multe ori cu el
un copil mare.
MAMA.
Te gndeti numai la dragostea ta. N-ar trebui sa uii totul numai pentru
un lucru. Pe Brackenburg ar trebui s-l respeci, eu aa i spun. Poate ca
odat el te va face fericita.
KLARCHEN.
El?
MAMA.
Da, da, are sa vina i vremea aceea! Voi copiii, nu vedei nimic naintea
voastr i nu ascultai sfaturile noastre.
Si tinereea i dragostea, toate au un sfrit. i vine o vreme cnd
mulumeti lui Dumnezeu ca ai un locor unde sa te aciuezi.
KLARCHEN
(se nfioar, tace o clipa i tresare)
Mama, poate sa vina vremea aceea i poate sa vina i moartea. E
cumplit sa te gndeti. i daca vinedaca va trebuiatuncivom face i noi
ce vom putea Sa ma lipsesc de tine, Egmont! (Cu lacrimi n ochi.) Nu, nu-i
cu putin, nu-i cu putin!
(Intra Egmont, nfurat n mantie, cu plria pe ochi.)
EGMONT.
Klarchen!
KLARCHEN
(tresrind, cu un strigat)
Egmont! (Se duce repede spre dnsul.) Egmont! (Il mbrieaz i
rmne la pieptul lui.) O, dragul meu, scumpul meu! Ai venit, n sfrit!
EGMONT.
Buna seara, mama!
MAMA.
Bine ati venit, domnule conte! Fetia mea era sa moara de mhnire ca
ati ntrziat atta. Toat ziua a vorbit iar de dumneavoastr.
EGMONT.
mi dai ceva de mncare?
MAMA.
Prea multa cinste pentru noi! Numai sa avem ce.
KLARCHEN.
Da, sigur, este. N-ai nici o grija, mama! Am pregtit eu tot ce trebuie.
Sa nu ma spui, mama!

MAMA.
Nu prea e mare lucru!
KLARCHEN.
O clipa numai! Eu ma gndesc asa: cnd e el lng mine, nu mi-i foame
de loc; nici lui n-ar trebui s-i fie foame cnd sunt lng dnsul.
EGMONT.
Crezi?
(Klarchen bate din picior i se ntoarce suprat.)
EGMONT.
Ce ai?
KLARCHEN.
Cit de rece eti astzi! Nici nu m-ai srutat mcar.
De ce i tii minile nfurate n mantie ca un copil n scutece? Un
soldat i un ndrgostit nu trebuie s-i ascund minile.
EGMONT.
Toate lucrurile la vremea lor, draga mea! Cnd soldatul sta la pnd i
vrea sa afle ceva de la duman, se strnge n el nsui, se prinde singur n
brae i chibzuiete adnc.
Si un ndrgostit
MAMA.
Dar nu vrei sa edei i sa va scoatei mantia? Eu ma duc la buctrie.
Cnd suntei aici, Klarchen nu se mai gndete la nimic altceva. Trebuie sa va
mulumii cu ce gsii.
EGMONT.
Bunvoina dumitale este cea mai buna mirodenie.
KLARCHEN.
Si atunci dragostea mea ce este?
EGMONT.
Tot ce vrei.
KLARCHEN.
Aseamn-o cu ceva daca poi.
EGMONT.
Mai nti, uite!
(i arunca mantia i apare n haine bogate.)
KLARCHEN.
O!
EGMONT.
Acum minile mi-s libere.
(O mbrieaz.)
KLARCHEN.
Nu, lasa! i strici hainele! (Dndu-se napoi.) Ce minunat! Nici nu-mi
vine sa ma ating.
EGMONT.
Eti mulumit? tii ca i-am fgduit sa vin o data n haine de gala.
KLARCHEN.
De atunci nu te-am mai rugat. Am crezut ca nu vrei.

A! Uite i Lina de Aur!

EGMONT.
Acum ai vzut-o?
KLARCHEN.
mpratul i-a dat-o?
EGMONT.
Da. Cordonul i insignele dau celui care le poarta cele mai nalte
drepturi. Nu recunosc pe lume nici un alt judector pentru faptele mele dect
pe marele maestru al ordinului, mpreun cu adunarea cavalerilor.
KLARCHEN.
O, tu ai putea sa lai o lume ntreag sa te judece
Catifeaua e minunata! i broderia! i ceaprazul! Nu tii de unde sa
ncepi!
EGMONT.
Satur-i ochii!
KLARCHEN
Lina de Aur! Mi-ai spus povestea ei i mi-ai spus ca e o distincie
pentru fapte mari i deosebite i pe care o merii i o capei cu truda i cu
srguin. E un lucru de mare pre. Pot s-o asemn cu dragostea ta Tot aa
o port i eu la piept i totui.
EGMONT.
Ce vrei sa spui?
KLARCHEN.
Si totui nu pot s-o asemn
EGMONT.
De ce?
KLARCHEN.
Eu n-am dobndit-o cu truda i cu srguin i n-am meritat-o.
EGMONT.
Cu dragostea e altceva. O merii pentru ca n-ai cerut-o
Si de cele mai multe ori o dobndesc tocmai oamenii care nu alearg
dup dnsa.
KLARCHEN.
Judeci aa dup tine? Despre tine spui aceste vorbe mndre? Tu, care
eti iubit de tot poporul!
EGMONT.
O, daca mcar as fi fcut ceva pentru el! Daca as putea face ceva
pentru el! aa le place oamenilor sa ma iubeasc.
KLARCHEN.
Ai fost desigur astzi la regenta?
EGMONT.
Da, am fost.
KLARCHEN.
Eti bine cu dnsa?
EGMONT.
Cred ca da. Suntem prietenoi i serviabili unul fata de altul.

KLARCHEN.
Si n suflet?
EGMONT.
Ii doresc tot binele. Fiecare dintre noi are scopurile lui. Dar n-are a face.
E o femeie stranic, i cunoate oamenii i ar putea sa vad lucrurile adnc
daca n-ar fi aa de bnuitoare. Eu ii dau mult de furca fiindc ea caut mereu
taine n dosul faptelor mele, i eu n-am nici o taina.
KLARCHEN.
Chiar niciuna?
EGMONT.
Poate, totui, dar foarte puine. Orice vin, cu timpul, lasa piatra la
fundul butoiului. Orania insa constituie pentru dnsa o preocupare i mai
mare i o problema mereu noua. El las sa se cread ca are ntotdeauna ceva
de ascuns. i ea se tot uita la el i ncearc mereu sa ghiceasc ce gndete
i ncotro merge.
KLARCHEN.
E prefcut?
EGMONT.
Daca-i regenta, mai ntrebi?
KLARCHEN.
Nu, voiam sa spun: e falsa?
EGMONT.
Nici mai mult, nici mai putin dect cineva care vrea s-i ajung scopul.
KLARCHEN.
Eu n-a putea sa ma descurc n lumea aceea. Ea insa are un suflet de
brbat, alt soi de femeie, nu e ca noi, astea care ne ndeletnicim cu cusutul i
cu buctria. Ea este mreaa, inimoasa, hotrt.
EGMONT.
Da, aa este atunci cnd nu-s treburile prea ncrcate.
De data asta insa i-a cam pierdut cumptul.
KLARCHEN.
Cum asa?
EGMONT.
Are i o mustcioar, i uneori o lovete podagra. O adevrata
amazoana.
KLARCHEN.
O femeie impuntoare! Eu m-a sfii sa ma nfiez la dnsa.
EGMONT.
De obicei nu eti aa de sfioasa Dar asta nici n-ar fi teama, ci numai
ruine feciorelnica.
(Klarchen ls ochii n jos, il ia de mina i se strnge lng dnsul.)
EGMONT.
Te neleg, fetio draga! Poi s-i ridici ochii! (Ii srut ochii.)
KLARCHEN.

Las-m sa tac. Las-m sa te tin lng mine. Las-m sa ma uit n

ochii tai, sa gsesc totul n ei, mngiere i sperana, i bucurie i mhnire. (Il
mbrieaz i il privete.) Spune-mi, spune! Nu mai neleg! Tu eti Egmont?
Contele Egmont? Marele Egmont, care face atta vlv, despre care
toat lumea vorbete i la care tin toate provinciile?
EGMONT.
Nu, Klarchen, nu sunt eu.
KLARCHEN.
Cum?
EGMONT.
Vezi tu, Klarchen (S-aseaza pe un scaun; ea ngenuncheaz pe un
taburet, cu braele pe genunchii lui, uitndu-se la el.) Egmont acela de care
vorbeti e un Egmont ursuz, rigid, rece, un om care trebuie sa se
stpneasc i s-i schimbe fata cnd ntr-un fel, cnd ntr-altul. Cnd lumea
il vede vesel i voios, el este frmntat de gnduri, neneles, ncurcat. E iubit
de un popor care nu tie ce vrea, respectat i ridicat n slava de o mulime cu
care nu se poate face nimic; nconjurat de prieteni n care nu se poate
ncrede; pndit de oameni care nu stiu cum ar face sa se ating de dnsul. El
lucreaz i se trudete, deseori fara scop, de multe ori fara rsplata. O, nu
ma ntreba cum triete i ce simte acest om. Insa acesta de aici, Klarchen,
acesta e un om linitit, sincer, fericit, iubit i cunoscut de inima cea mai buna,
pe care i el o cunoate bine i pe care cu toat dragostea i ncrederea o
strnge la inima lui.
(O mbrieaz.) Acesta e Egmont al tau.
KLARCHEN.
Acum pot sa mor! Nu e pe lume bucurie mai mare dect asta.
Sfritul actului al treilea.
ACTUL AL PATRULEA.
O strada.
Jetter, meterul dulgher.
JETTER.
Hei! Pst! Hei! Vecine, o vorba!
DULGHERUL.
Vezi-i de drum i taci din gura.
JETTER.
Numai o vorba. Nimic nou?
DULGHERUL.
Nimic, dect ca n-avem voie sa vorbim i nici un fel de nouti.
JETTER.
Cum asta?
DULGHERUL.
Hai ici lng perete. Fii cu bgare de seama. Ducele de Alba, de ndat
ce a sosit, a dat un ordin n care spune ca daca doi sau trei oameni vor fi
prini stnd de vorba pe strada, vor fi declarai vinovai de nalt trdare,
scurt, fara nici o ancheta.
JETTER.

Vai de mine!
DULGHERUL.
Sub pedeapsa nchisorii pe viataeste oprit sa vorbeti despre chestiuni
de stat.
JETTER.
Vai, libertatea noastr!
DULGHERUL.
Si oricine va critica faptele guvernului va suferi prdeapsa cu moartea.
JETTER.
Vai de capetele noastre!
DULGHERUL.
Si prinii, copiii, rudele, prietenii, servitorii sunt ndemnai, cu
fgduiala ca vor fi bine rspltii, sa destinuiasc tot ceea ce se petrece n
casa tribunalului care a fost nfiinat anume pentru aceasta.
JETTER.
Hai sa mergem acas!
DULGHERUL.
Iar celor care se vor supune li se fgduiete ca nu se va atinge nimeni
de trupul, cinstea i averea lor.
JETTER.
Ce mrinimie! Mie, cum a intrat ducele n ora, mi s-a ncletat inima.
De-atunci mi se pare mereu ca cerul e acoperit cu o pnz neagra i ca s-a
lsat att de jos, incit trebuie sa te ncovoi ca sa nu te loveti de dnsul.
DULGHERUL.
Dar de soldai ce zici? Stranici! Cu totul altfel dect rcanii cu care
suntem noi obinuii.
JETTER.
Ptiu! Ti se strnge inima cnd ii vezi n mars pe strada.
Drepi ca luminarea, cu privirile neclintite, i toi ntr-un pas. i cnd e
vreunul de santinela i treci prin fata lui, parca ar vrea sa te strpung cu
privirea, nu altceva. i e aa de eapn i de ursuz, incit ai impresia ca vezi
postai n toate colturile numai temniceri. Nu-mi plac deloc.
Ostaii notri erau oameni de treaba; i mai permiteau ei pe ici, pe colo
cite ceva, stteau cu picioarele rschirate, cu plria pe o ureche, le plcea
sa triasc i lsau i pe alii sa triasc. Dar acetia parca sunt nite maini
n care e cite un drac.
DULGHERUL.
Daca unul din tia ar striga: Stai! i te-ar lua la ochi cu arma, crezi
ca ai putea sa nu stai?
JETTER.
As muri pe loc.
DULGHERUL.
Hai acas!
JETTER.
Stam prost de tot. Cu bine!
(Vine Soest.)

SOEST.
Hei, prieteni, camarazi, stai putin!
DULGHERUL.
Sst! Sa mergem!
SOEST.
tii?
JETTER.
tim chiar prea mult.
SOEST.
Regenta a plecat.
JETTER.
Atunci, Dumnezeu sa ne aib n sfnta lui paza!
DULGHERUL.
Numai ea ne-a mai aparat.
SOEST.
Pe neateptate i fara sa tie nimeni. Nu se putea nelege cu ducele. A
lsat vorba nobilimii ca se ntoarce. Dar nimeni nu crede.
DULGHERUL.
Numai nobilii sunt de vina ca au lsat sa vina pacostea asta noua pe
capul nostru. Ar fi putut s-o mpiedice. Privilegiile noastre s-au dus.
JETTER.
Pentru Dumnezeu, nu mai vorbii de privilegii! Mie mi miroase numai a
execuie! Soarele nu-i arata fata, i ceata pute.
SOEST.
A plecat i Orania.
DULGHERUL.
Toi ne-au prsit.
SOEST.
A mai rmas contele Egmont.
JETTER.
Slava Domnului! S-i ajute Dumnezeu! Numai el mai poate sa fac
ceva!
(Vine Vansen.)
VANSEN.
n sfrit, gsesc i eu civa care inca nu s-au tupilat nicieri.
JETTER.
F-ne placerea i vezi-i de drum!
VANSEN.
Nu suntei politicoi.
DULGHERUL.
Nu-i timp acum de temenele. Te mnnc iar spinarea?
Te-ai vindecat aa de repede?
VANSEN.
Un soldat e obinuit cu rnile. Daca m-a fi sinchisit de btaie, n-a fi
fcut nimic n via.
JETTER.

Poi s-o peti i mai rau.

VANSEN.
Mi se pare ca din pricina vijeliei care se apropie, au nceput sa ti se cam
moaie mdularele.
DULGHERUL.
Ai sa vezi n curnd ce au sa simt mdularele tale daca nu te
astmperi.
VANSEN.
Biei oareci, care nu mai pot de spaima cnd stpnul casei a adus o
mita noua! Doar puintel mai altfel; ncolo, ne vom face mendrele tot aa ca
i pina acum, n-avei nici o grija.
DULGHERUL.
Eti o sectur ndrznea.
VANSEN.
Cumetre guguman! Ateapt mai nti sa vezi ce face ducele. Motanul
acesta btrn parca a nghiit pina azi draci, nu oareci, i acum nu poate s-i
mistuie. Sa mai ateptm. Trebuie i el sa mnnce, sa bea, sa doarm, ca i
ceilali oameni. Mie nu mi-e frica niciodat, numai sa folosim bine timpul. La
nceput o ia repede. Pe urma are sa vad i el c-i mai bun traiul n cmara
printre unci i ca e mai bine sa doarm noaptea n linite dect sa prind n
pod civa soricei. Ii cunosc eu pe guvernatorii tia!
DULGHERUL.
Uite ce ndrznete un astfel de om sa vorbeasc! Daca mie mi-ar iei
din gura aa ceva, nu m-a mai socoti o clipa sigur.
VANSEN.
Fii pe pace! Nici Dumnezeu n ceruri n-are habar de nite viermi ca voi,
d-apoi regentul!
JETTER.
Gura pctoas ce eti!
VANSEN.
Stiu insa pe alii crora le-ar prinde mai bine sa nu mai fac pe vitejii i
sa aib curajul unui croitor.
DULGHERUL.
Ce vrei sa spui?
VANSEN.
Hm! Ma gndesc la Egmont.
JETTER.
Egmont? De ce s-i fie lui frica?
VANSEN.
Eu sunt un om srac i as putea trai un an ntreg din ceea ce pierde el
ntr-o singura seara. i totui as merita s-mi dea venitul lui pe un an daca ia mprumuta capul meu mcar un sfert de ceas.
JETTER.
Ei, mai las-o! Parul lui Egmont e mai detept dect creierul tau.
VANSEN.

Da, dar nu att de siret. Domnii tia nobili sunt primii care cad n
capcana. N-ar trebui sa fie att de ncreztori.
JETTER.
I-auzi palavre! Un mare senior ca Egmont!
VANSEN.
Tocmai din pricina ca nu e croitor.
JETTER.
Gura spurcata!
VANSEN.
Eu as vrea ca Egmont sa simt n mdulare mcar un ceas curajul
vostru, aa incit s-l apuce tremuriciul i sa plece din ora.
JETTER.
Vorbeti ntr-aiurea. Egmont e n tot atta siguran ca i stelele pe cer.
VANSEN.
N-ai vzut niciodat o stea care cade? A pierit cit ai clipi din ochi!
DULGHERUL.
Dar cine caut s-i fac vreun rau?
VANSEN.
Cine caut? Poate ai de gnd s-l opreti tu pe acela care vrea s-i fac
rau? Ai sa porneti cumva tu rscoal cnd au s-l nchid?
JETTER.
A!
VANSEN.
Suntei gata cumva sa va punei ciolanele n joc pentru el.
SOEST.
E!
VANSEN
(imitndu-i)
A! E! O! Rostii, de mirare tot alfabetul! aa este i aa rmne!
Dumnezeu s-l pzeasc!
JETTER.
Ma ngrozete neruinarea dumitale. Un om att de nobil i de
cumsecade sa fie ameninat?
VANSEN.
He-hei! Un ticlos o duce ntotdeauna mai bine. Cnd sade pe banca
acuzailor, i bate joc de judectori; cnd e judector, face bucuros din orice
mpricinat un criminal.
Eu am copiat odat un act n care scria cum un judector a cptat de
la curte laude i bani pentru ca l-a anchetat pe un om cinstit care era rau
vzut i l-a scos vinovat de tot felul de lucruri.
DULGHERUL.
Asta-i iari o minciuna gogonata. Cum poi sa scoi cu ancheta dintr-un
nevinovat un vinovat?
VANSEN.
Cap sec! Acolo unde ancheta n-are ce scoate, mai pune ea de la dnsa!
Omul cinstit e nechibzuit, ba chiar ncpnat. La nceput il iei mai cu

biniorul, i omul, care e mndru de nevinovia lui, spune tot, de-a dreptul,
i spune lucruri pe care unul mai prevztor le-ar ascunde.
Pe urma inchizitorul din rspunsuri face iari ntrebri i pndete sa
vad unde apare o contrazicere cit de mica.
Si atunci strnge deodata latul, i bietul om cade n cursa: fie ca ici a
spus prea mult, fie ca dincolo a spus prea putin, sau ca din cine tie ce
scpare din vedere n-a pomenit de cutare amnunt sau ca, n sfrit, a intrat
frica n el. i atunci totul este pus pe roate. i sa ma credei ca o ceretoare
care scormonete dup crpe ntr-un gunoi nu lulucreaza cu mai multa
atenie dect un asemenea fabricant de vinovai, care, din nite indicii
mrunte, strmbate, sucite, ntortocheate, msluite, ascunse sau plsmuite,
meterete, n sfrit, o sperietoare de crpe i de paie, pentru ca s-i poat
spnzura inculpatul mcar n efigie.
Si bietul om sa mulumeasc lui Dumnezeu daca scap numai cu atta.
JETTER.
Bre! Cum ii merge gura!
DULGHERUL.
Poate ca aa s-o fi ntmplat cu mustele, dar viespile i bat joc de
pienjeniul dumitale.
VANSEN.
Asta depinde de pianjeni. Iat, de pilda, ducele de.
Alba, lung cum e, seamn leit cu un pianjen. Dar nu un pianjen din
aceia groi, aceia-s mai putin veninoi, ci un pianjen subire i cu picioare
lungi, care, orict ar mnca, nu se ngraa i care toarce nite fire subiri de
tot, dar cu att mai rezistente.
JETTER.
Egmont e cavaler al Linii de Aur. Cine are voie sa se ating de
dnsul? Nu poate fi judecat dect numai de semenii lui, numai de adunarea
tuturor cavalerilor. Numai gura ta cea rea i cugetul tau cel pctos te fac sa
ndrugi asemenea palavre.
VANSEN.
Si daca vorbesc, nseamn c-i doresc raul? Nu zic, e un domn foarte
cumsecade. La civa prieteni de-ai mei, care n alta parte ar fi fost
spnzurai, el le-a dat drumul numai cu o porie buna de vergi la spate. i
acum, plecai, plecai de aici! Va sftuiesc chiar eu. Vad o patrula care vinencoace.
Nu prea are aerul ca vrea sa bea un pahar cu noi. Sa ateptm linitii
i sa vedem. Am vreo cteva nepoate i un cumtru crciumar. Daca tia au
sa guste cumva din ele i n-au sa se mblnzeasc, atunci sa tii ca sunt
nite dihanii ndrcite.
Palatul Culenburg.
Apartamentul ducelui de Alba.
Silva i Gomez.
SILVA.
Ai executat ordinele ducelui?
GOMEZ.

ntocmai aa cum a spus. Toate patrulele au ordin sa se gseasc n

fiecare zi la o ora anumit n locuri deosebite, indicate de mine. Pina atunci,
ca de obicei, vor cutreiera oraul ca sa pstreze ordinea. Niciuna nu tie de
cealalt. Fiecare crede ca ordinul e numai pentru ea. Aadar, ntr-o clipa se
poate strnge cordonul, i toate intrrile palatului pot fi ocupate. tii de ce sa dat ordinul acesta?
SILVA.
Sunt obinuit sa ascult orbete. i de cine e mai uor sa asculi dect
de duce, cnd rezultatul dovedete ntotdeauna ca el a poruncit bine!
GOMEZ.
Bun, bun. De altfel, nu-i nici o mirare ca i tu te-ai fcut nchis i zgrcit
la vorba ca i dnsul, o data ce toat vremea trebuie sa stai n preajma lui.
Mie mi se pare mai ciudat, fiindc sunt obinuit cu slujba italieneasca, mai
uoar. In ce privete credina i ascultarea, am rmas acelai, dar m-am
obinuit sa stau de vorba i sa discut.
Voi toi suntei tcui i nu tii sa trii. Ducele seamn cu un turn de
bronz fara pori, aa ca garnizoana din el ar trebui sa aib aripi. Deunzi, la
masa, l-am auzit spunnd despre un om vesel i prietenos ca e ca o crcium
proasta, cu o firma mare scoasa n strada ca sa ademeneasc trndavii,
ceretorii i hoii.
SILVA.
Si nu ne-a adus oare ncoace fara sa scoat un cuvnt?
GOMEZ.
Da, n privina asta, nimic de zis. Negreit! Cine a vzut cu cita
pricepere a adus el armata din Italia ncoace, apoi a avut ce vedea! S-a
strecurat printre prieteni i dumani, printre francezi, monarhiti i eretici,
printre elveieni i aliai; a pstrat cea mai severa disciplina i a tiut sa
conduc lesne i fara piedici expediia aceasta, care era socotita att de
primejdioasa. Am avut ce vedea i ce nvaa!
SILVA.
Si aici la fel! E o linite i o pace ca i cnd n-ar fi fost nici o rscoal.
GOMEZ.
Era destula linite i cnd am sosit noi.
SILVA.
n provincii e mai multa linite acuma dect nainte.
Si daca se mai mica ici-colo cite unul, se mica fiindc vrea sa fuga.
Dar cred ca i acestora are sa li se nchid drumul.
GOMEZ.
Abia acum are s-i ctige bunvoina regelui.
SILVA.
Si noua nu ne rmne altceva mai bun de fcut dect sa ne-o pstrm
pe-a lui. Daca vine regele pe aici, atunci desigur ca ducele i cei recomandai
de el nu vor rmne nerspltii.
GOMEZ.
Crezi ca vine regele?
SILVA.

Se fac attea pregtiri, incit e foarte probabil sa vina.

GOMEZ.
Eu nu prea cred n pregtirile acestea.
SILVA.
Oricum, nu vorbi despre asta. Fiindc chiar daca regele n-are cumva de
gnd sa vina, atta cel putin e sigur: ca lumea trebuie sa cread ca vine.
(Intra Ferdinand, fiul natural al lui Alba)
FERDINAND.
Tatl meu n-a venit inca?
SILVA.
Il ateptam.
FERDINAND.
Trebuie sa soseasc prinii.
GOMEZ.
Vin astzi?
FERDINAND.
Da, Orania i Egmont.
GOMEZ
(ncet, lui Silva)
ncep sa pricep ceva.
SILVA.
Ce pricepi pstreaz pentru tine.
(Intra ducele de Alba. Ceilali se retrag mai n fund.)
ALBA.
Gomez!
GOMEZ
(naintnd)
Da, stpne!
ALBA.
Ai pus strjile i le-ai dat ordinele trebuitoare?
GOMEZ.
ntocmai aa cum ati spus. Patrulele.
ALBA.
Bine. Sa stai n galerie. Silva i va spune clipa cnd vei aduna strjile i
vei ocupa intrrile palatului. Restul il tii.
GOMEZ.
Da, stpne.
(Iese)
ALBA.
Silva!
SILVA.
Aici sunt.
ALBA.
Trebuie sa ari astzi tot ceea ce am preuit ntotdeauna la tine: curaj,
hotrre, execuie neclintita.
SILVA.

Va mulumesc c-mi dai prilejul sa arat ca sunt tot eu cel de altdat.

ALBA.
ndat ce prinii vor intra la mine, du-te repede i aresteaz-l pe
secretarul lui Egmont. Ai luat masuri sa fie prini toi ceilali care au fost
indicai?
SILVA.
Sa n-avei nici o grija. Soarta lor se va mplini, ca o eclipsa de soare
bine calculata, cu strnicie i punctualitate.
ALBA.
Ai pus sa fie observai cu de-amnuntul?
SILVA.
Toi. i Egmont naintea tuturor. El e singurul care, de cnd suntei aici,
nu i-a schimbat purtarea. Toat ziua cnd pe un cal, cnd pe altul, poftete
oaspei la masa, e mereu vesel i amuzant, joaca zaruri, trage la tinta, i
noaptea pleac pe furi la drgu lui. Ceilali, dimpotriv, i-au schimbat
dintr-o data felul de via. Stau pe acas, i cnd te duci pe la dnii, parc-ar
avea bolnav n casa.
ALBA.
De aceea trebuie lucrat repede, pina nu se nsntoesc fara voia
noastr!
SILVA.
Le-ain eu calea. aa cum ati dat ordin, ii copleim cu onoruri i servicii.
Li-i frica. Politicete, ne mulumesc cu sfiala i simt ca cel mai bun lucru pe
care l-ar avea de fcut ar fi sa fuga. Dar niciunul nu ndrznete sa fac un
pas. Toi ovie i nu se pot uni. Iar pe cel care ar ndrzni sa fac singur ceva
il oprete spiritul de casta. Bucuroi ar vrea sa se sustrag cu toi de orice
bnuial, i dau din ce n ce mai mult de bnuit. De pe acum vad cu bucurie
ca planul vostru se ndeplinete pe de-a-ntregul.
ALBA.
Ma bucur numai de cele nfptuite. i chiar i de asta nu prea, fiindc
mai rmn mereu multe lucruri care ne dau de gndit i ne frmnt. Norocul
se ncpneaz de multe ori sa nnobileze ceea ce e vulgar i nevrednic i
sa necinsteasc printr-un rezultat vulgar faptele bine chibzuite. Ateapt pina
vin prinii. i atunci da-i ordin lui.
Gomez sa ocupe strzile, iar tu du-te repede i aresteaz pe secretarul
lui Egmont i pe ceilali care au fost indicai.
Dup aceea ntoarce-te aici i spune fiului meu s-mi aduc tirea n
consiliu.
SILVA.
Ndjduiesc ca pina disear sa va raportez ndeplinirea ordinului.
(Alba se duce ctre fiul lui, care a stat pina acum n galeria din fund.)
SILVA.
Nu-mi vine sa mi-o spun, dar sperana mea se cltin. Mi-i teama ca nu
va fi aa cum crede el. Vad n fata ochilor nite duhuri care, n tcere i pe
gnduri, cntresc n talgere negre soarta prinilor i a mii de oameni. Limba
cumpenei se mica ncetior ncoace i ncolo. Judectorii par sa chibzuiasc

adnc. In sfrit, un talger se scoboar i altul se ridica, mpins de

ncpinarea soartei; i totul se hotrte.
ALBA
(ctre Ferdinand )
Cum ai gsit oraul?
FERDINAND.
Toate s-au potolit. Cu aerul ca ma plimb, am luat, calare, strada dup
strada. Strjile domniei-tale, bine mprite, au rspndit o teama att de
adnc, incit nimeni nu mai cuteaz sa crcneasc. Oraul seamn cu o
cmpie atunci cnd de departe fulgera furtuna; nu mai vezi nici o pasare, nici
o lighioana care sa nu fuga repede spre vreun adpost.
ALBA.
Altceva n-ai mai vzut?
FERDINAND.
L-am ntlnit pe Egmont, calare, mpreun cu alti civa.
Ne-am salutat. I-am ludat calul, care era cam slbatic.
M-a ntmpinat strignd: Sa ne grbim sa ne strunim caii, vom avea n
curnd nevoie de eii mi-a spus ca are sa ma mai vad ast-sear; la
cererea domniei-tale, va veni sa se sftuiasc cu domnia-ta.
ALBA.
Da, da, are sa te vad aici.
FERDINAND.
Dintre toi cavalerii pe care ii cunosc aici, el mi place cel mai mult.
Cred ca ne vom mprieteni.
ALBA.
Eti mereu grbit n ceea ce faci i nu eti destul de prevztor. Vad
mereu n tine uurina mamei tale, uurin care a aruncat-o att de repede
n braele mele. Aparenta te-a fcut sa te grbeti i sa faci legturi
primejdioase.
FERDINAND.
Sunt gata sa ma las condus de voina domniei-tale.
ALBA.
Iert sngelui tau tnr aceasta uuratic bunvoin, aceasta voioie
imprudenta. Numai nu uita lucrul pentru care am fost trimis aici i partea pe
care as vrea s-o iei i tu la ceea ce am de ndeplinit.
FERDINAND.
Amintete-mi i nu ma crua acolo unde crezi ca e nevoie.
ALBA
(dup o pauza )
Ferdinand!
FERDINAND.
Da, tata!
ALBA.
Prinii vor veni peste cteva clipe. Nu lua drept nencredere faptul ca
de-abia acum i spun ceea ce trebuia sa se ntmple. Orania i Egmont nu
vor mai iei de aici.

FERDINAND.
Ce vrei sa faci?
ALBA.
S-a hotrt ca trebuie arestai. Te mira? Asculta ce ai de fcut. Cauzele
le vei afla dup ce totul va fi gata. Acuma nu mai este timp sa ti le explic.
Numai cu tine as vrea sa vorbesc despre ceea ce e mre i tainic. O legtur
trainica ne nlnuie pe amndoi. mi eti scump i drag. As vrea sa pun n
tine totul. N-a vrea numai sa te obinuiesc sa asculi de ordinele date. As
vrea sa sdesc n tine puterea de-a pricepe scopul, de-a porunci, de-a
executa. As vrea s-i las o mare motenire, i regelui s-i las n tine un
slujitor de mare folos. As vrea sa te nzestrez cu tot ce am mai bun, aa incit
sa nu te ruinezi fata de fraii tai.
FERDINAND.
Cit de ndatorat i sunt pentru aceasta dragoste pe care numai mie mio ari, n timp ce un imperiu ntreg tremura naintea ta!
ALBA.
Asculta acum ce este de fcut. ndat ce prinii vor veni, toate intrrile
palatului vor fi ocupate. In privina asta, are ordin Gomez. Silva se va duce n
graba sa prind pe secretarul lui Egmont i pe toi cei ce sunt mai suspeci.
Tu sa tii n ordine strjile la poarta i prin curi. nainte de toate, pune n
camerele de alturi oamenii cei mai siguri pe care-i avem. Dup aceea, sa
stai n galerie pina cnd se ntoarce Silva, i atunci intra nuntru i adu-mi o
hrtie oarecare, ca semn ca el a ndeplinit ce avea de fcut.
Pe urma du-te n antecamera i stai acolo pina pleac Orania. Ia-te
dup el. Eu il tin aici pe Egmont, sub pretext ca as vrea s-i mai spun ceva.
Cnd Orania a ajuns la captul galeriei, cere-i s-i dea sabia, cheama straja
i nchidei-l repede, e cel mai primejdios dintre toi. Iar eu am s-l arestez
aici pe Egmont.
FERDINAND.
Ascult, tata. Pentru prima oara o fac cu inima grea i cu ngrijorare.
ALBA.
i iert asta. E cea dinti zi mare pe care o trieti.
(Intra Silva.)
SILVA.
O tafet din Anvers. Scrisoare de la Orania. Nu vine.
ALBA.
Asa spune tafet?
SILVA.
Nu, inima mea mi-o spune.
ALBA.
Prin tine vorbete geniul meu cel rau. (Dup ce citete scrisoarea, face
semn celorlali doi, care se retrag n galeria din fund. Rmne singur n fata.)
Nu vine! Amina pina la ultima clipa explicaia. ndrznete sa nu vina! De
data asta, deci, mpotriva oricrei presupuneri, neleptul a fost destul de
nelept ca sa nu fie nelept! Ceasornicul i urmeaz drumul. Inca putin mai
are de mers arttorul, i o mare opera se va ndeplini sau nu va izbuti, i

daca nu va izbuti acum, nu va izbuti niciodat; fiindc este ceva care nu

poate fi ncercat a doua oara i nu poate fi ascuns.
Am chibzuit totul bine i de multa vreme, m-am gndit i la cazul
acesta, i am hotrt ceea ce trebuie fcut i n acest caz. Iar acum, cnd e
vorba sa trec la fapte, abia ma pot opri sa nu cntresc din nou tot ce e
pentru i tot ce e contra. E bine s-i prind pe ceilali daca pe el nu-l pot
prinde? Sa amin lucrurile i sa las pe Egmont cu ai lui i cu atia alii pe care
acum, poate chiar numai astzi, ii am n minile mele? Aadar, soarta te
nvinge i pe tine, tu, care eti de nenvins? Cita chibzuiala! Cita pregtire
migloas! Ce plan mre i frumos! i cit de aproape era ndejdea de telul
ei! i acum, n clipa decisiva, te vezi deodata intre doua rele. ntinzi mina n
viitorul ntunecat ca ntr-o urna cu sorti ceea ce apuci n mina e inca
mpturit i nu tii: ai ctigat sau ai dat gre! (Trage cu urechea, ca i cnd
ar auzi ceva, i se duce la fereastra.) El este! Egmont! Att de sprinten te-a
adus calul i nu s-a speriat nici de mirosul de snge, nici de duhul cu sabia
scoasa care te-ntimpina la poarta! Descalec! Acum eti cu un picior n
groapa! Acum eti cu amndou! Da, da, dezmiard-l, bate-l pe grumaz:e cea
din urma oara cnd il dezmierzi pentru ca te-a slujit cu vrednicie! i mie numi mai rmne de ales. Att de orbit cum este acum, Egmont nu-mi va cdea
n mina a doua oara! Venii ncoace! (Ferdinand i Silva vin repede.) Facei
aa cum am poruncit.
Nu-mi schimb hotrrea. Il tin cum voi putea aici pe Egmont pina cnd
mi aduci tirea de la Silva. Pe urma stai pe aproape. Soarta i rpete i ie
marele merit de-a fi arestat cu mina ta pe cel mai mare duman al regelui.
(Ctre.
Silva.) Du-te repede! (Ctre Ferdinand.) Du-te i-l ntmpina.
(Alba rmne singur cteva clipe, plimbndu-se tcut ncolo i ncoace)
(Intra Egmont.)
EGMONT.
Am venit sa aflu care sunt ordinele regelui i sa aflu ce servicii cere de
la fidelitatea noastr, care este venic neclintita.
ALBA.
Regele dorete, nainte de toate, sa aud prerile domniei-voastre.
EGMONT.
Despre ce anume? Vine i Orania? Credeam c-l voi gsi aici.
ALBA.
mi pare rau ca lipsete de lng noi n aceste clipe hotrtoare. Regele
dorete sa afle cum credei ca s-ar putea liniti iari provinciile astea. Da, el
ndjduiete ca vei conlucra din toate puterile la potolirea rscoalelor i la
restabilirea totala i durabila a ordinii n provinciile.
Tarilor-de-Jos.
EGMONT.
Domnia-voastr putei ti mai bine dect mine ca pe aici este destula
linite i era inca i mai multa pina a nu veni soldaii acetia noi, care au
bgat iari spaima n oameni.
ALBA.

S-ar prea ca vrei sa spunei ca ar fi fost mult mai potrivit daca regele
nu m-ar fi pus n situaia de a va cere prerea.
EGMONT.
Va rog! Daca regele trebuia sa trimit armata sau daca nu cumva
prezenta majestatii-sale aici ar fi avut un efect mult mai mare, nu-i treaba
mea sa judec. Armata e aici, regele nu-i. Insa noi am fi foarte nerecunosctori
i foarte uituci daca nu ne-am aduce aminte de ceea ce datoram regentei. Sa
spunem adevrul. Prin purtarea ei, pe cit de cuminte, pe att de drza,
regenta i-a potolit pe rsculai cu fora i cu autoritatea, cu persuasiune i
vicleug si, spre mirarea lumii ntregi, n cteva luni a chemat la datorie un
popor rebel.
ALBA.
Nu zic nu. Rscoal s-a potolit, i fiecare pare sa fi intrat din nou n
limitele supunerii. Dar oricine poate oricnd sa ias iari din aceste limite.
Cine va mpiedica poporul sa izbucneasc? Unde-i puterea care s-l
opreasc?
Cine ne garanteaz ca pe viitor oamenii se vor dovedi fideli i supui?
Singura chezie pe care o avem este numai buna lor voin.
EGMONT.
Si bunvoina unui popor nu-i oare cea mai sigura, cea mai nalt
chezie? Cnd se poate un rege socoti mai sigur dect atunci cnd toi sunt
chezai pentru unul i unul pentru toi? Mai sigur mpotriva dumanilor
dinuntru i dinafara?
ALBA.
Totui, cred ca n-o sa ne lsm convini acum ca aici lucrurile stau
astfel.
EGMONT.
Regele sa decreteze o amnistie generala i sa liniteasc spiritele, i se
va vedea ndat cum, o data cu ncrederea, se ntorc i credina i dragostea.
ALBA.
Cum adic, toi cei care au pngrit majestatea regala i sfinenia
religiei sa poat umbla iar slobozi i nevtmai? i sa fie o venic dovada
pentru ceilali ca nelegiuirile cele mai cumplite sunt scutite de pedeapsa?
EGMONT.
Dar o nelegiuire svrit n stare de nebunie sau de beie nu trebuie
oare mai degrab scuzata dect pedepsita cu strnicie? Mai cu seama
atunci cnd se poate ndjdui, ba chiar e sigur ca raul nu se va ntoarce?
Oare regii care au procedat aa n-au fost mai siguri? i nu vor fi slvii acum
i n viitor cei care au tiut sa ierte, sa regrete, sa dispreuiasc o jignire
adusa demnitii lor? i nu sunt ei, tocmai din pricina asta, asemuii cu
Dumnezeu, care e prea mare ca s-l poat atinge orice calomnie?
ALBA.
Si tocmai de aceea regele trebuie sa lupte pentru demnitatea lui
Dumnezeu i a religiei, iar noi trebuie sa luptam pentru autoritatea regala.
Acolo unde Cel-de-Sus refuza cu dispre sa rzbune, suntem datori noi sa

rzbunm. Dup prerea mea, nici un vinovat nu trebuie sa rmn

nepedepsit.
EGMONT.
Credei c-i vei prinde pe toi? Zilnic se-aude ca unul sau altul, de frica,
a plecat peste hotare. Bogatul va fugi mpreun cu copiii, cu averea, cu
prietenii lui. Sracul se va duce sa ofere vecinilor braele lui folositoare.
ALBA.
Vor face aa daca nu vor putea fi oprii. De aceea cere regele sfatul i
ajutorul prinilor i seriozitate din partea guvernatorilor. Nu cere numai sa i se
spun ce este i ce-ar putea fi daca s-ar lsa lucrurile sa mearg aa cum
merg.
Sa te uii numai cum se svrete o mare nenorocire, sa te mingii cu
sperane, sa te ncrezi n timp, sa intri i tu o data n vltoare, mai mult n
joaca, aa cum te bagi ntr-o mascarada de carnaval, cu mult zgomot, ca sa
pari ca faci ceva fara sa ai pofta sa faci nimic, nu nseamn asta sa dai de
bnuit ca priveti cu mulumire rscoal pe care, chiar daca nu vrei s-o
strneti, vrei totui, o data strnita, s-o sprijini?
EGMONT
(gata sa izbucneasc, se stpnete si, dup o mica pauza, raspunde
domol)
Nu orice intenie este vdit, i inteniile multor oameni pot fi nelese
greit. Astfel auzi mereu din toate prile ca regelui nu-i arde att sa
stpneasc rile-de-Jos dup nite legi limpezi i unitare, sa asigure
majestatea religiei i sa druiasc poporului o pace generala. Se zice ca,
dimpotriv, regele ar vrea sa subjuge provinciile, sa le rpeasc toate vechile
lor drepturi, sa se fac stpn pe proprietile lor i sa ngrdeasc i
mndrele drepturi ale nobilimii, n schimbul crora numai nobilii primesc s-l
slujeasc, sa i se devoteze cu trup i suflet. Religia, spun oamenii, e numai o
perdea foarte frumoasa, ndrtul creia se pun mai lesne la cale atacuri
primejdioase. Poporul sade n genunchi, se roag la chipurile sfinilor, brodate
pe perdea, i n dosul perdelei sta la pnd psrarul, care vrea s-l prind n
lat.
ALBA.
De la dumneata trebuie sa aud aa ceva?
EGMONT.
Nu sunt ale mele gndurile astea! Este ceea ce spun pretutindeni mari
i mici, detepi i prosti, toi cu glas tare.
Locuitorii Tarilor-de-Jos se tem de un dublu jug. i ntr-adevr, cine le
garanteaz libertatea?
ALBA.
Libertate? Un cuvnt frumos, dar cine-l pricepe bine?
Ce libertate vor? Ce-i libertatea, chiar i a celui mai liber?
Sa respecte dreptul! i de la asta regele n-are s-i mpiedice.
Nu, nu! Ei nu se cred liberi daca nu-i pot face rau lor nii i altora. Nar fi mai bine sa abdici dect sa guvernezi un asemenea popor? Cnd
amenina dumanii dinafara la care nici un cetean nu se gndete, fiindc

se ngrijete numai de nevoile mai apropiate, cnd regele cere sprijin, atunci
toi se dezbina intre dnii i conspira oarecum cu dumanii lor. E mult mai
bine s-i ngrdeti i s-i tii ca pe nite copii, i ca pe nite copii s-i conduci,
pentru binele lor. Asculta ce-i spun eu: Un popor nu devine matur i nu se
cuminete niciodat, un popor rmne mereu un copil.
EGMONT.
Ce rar ajunge un rege sa fie copt la minte! N-ar fi mai bine daca cei
multi s-ar lsa condui de mai multi, i nu de unul singur? i daca mcar ar fi
unul singur, dar n fapt sunt cei civa ai unuia singur, ipochimenii aceia care
se coc la privirile stpnului. Numai acetia au dreptul sa ajung copi la
minte.
ALBA.
Poate tocmai din pricina ca nu-s lsai n voia lor.
EGMONT.
Si de aceea nu vor sa lase pe nimeni n voia lui. In sfrit, fie cum o fi.
Am rspuns la ntrebarea voastr i spun inca o data: aa nu mai merge! Nu
poate sa mearg!
mi cunosc compatrioii. Sunt oameni vrednici. Fiecare dintre ei i are
locul lui bine fixat, e un mic rege, e neclintit, harnic, destoinic, cinstit i tine la
vechile datini.
ncrederea le-o ctigi greu, dar o pstrezi uor. Neclintii i trainici! Poi
s-i aperi, dar nu s-i asupreti.
ALBA
(care n acest timp s-a uitat de cteva ori mprejurul lui)
Ai putea sa repei toate acestea n fata regelui?
EGMONT.
Cu att mai rau ar fi daca prezenta lui m-ar speria!
Cu att mai bine ar fi pentru dnsul i pentru poporul lui daca mi-ar da
curaj, daca mi-ar insufla ncredere ca s-i pot spune i mai multe.
ALBA.
Ce-i de folos pot sa aud i eu, ca i el.
EGMONT.
I-a spune asa: Pastorul i mina uor turma, boul trage plugul fara
mpotrivire, iar calul de soi pe care vrei s-l ncaleci trebuie s-l cunoti, s-i
afli gndurile i nu trebuie sa ceri de la el lucruri nesocotite. Locuitorii de aici
vor s-i pstreze vechea lor datina i sa fie guvernai de compatrioi de-ai
lor, fiindc atunci stiu cum sunt guvernai i fiindc pot trage ndejde ca
acetia, fata de soarta lor, se vor purta cu dezinteresare i simpatie.
ALBA.
Si regentul n-ar trebui sa aib puterea de-a schimba aceasta veche
datina? N-ar trebui ca tocmai aceasta sa fie prerogativa lui cea mai
frumoasa? Exista ceva pe lume care sa dureze mereu? Atunci de ce-ar dura
mereu o instituie de stat? De-a lungul vremii mprejurrile se schimba, i
tocmai din cauza asta o datina veche poate sa ajung a pricinui o mulime de
neajunsuri, fiindc ea nu se mai potrivete cu starea actuala a poporului. Mi-e
teama ca aceste drepturi vechi sunt att de plcute numai pentru ca ofer

ascunziuri n care un om detept i puternic se poate ascunde sau se poate

strecura n dauna poporului, n dauna ntregii tari.
EGMONT.
Si aceste prefaceri arbitrare, aceste nclcri de drepturi din partea
puterii supreme nu arata oare ca unul singur vrea sa fac ceea ce mii de
oameni n-ar trebui sa fac?
El vrea ca numai singur el sa fie liber, pentru ca sa poat s-i satisfac
toate dorinele, s-i ndeplineasc toate gndurile. i chiar daca am avea
ncredere ntr-un rege bun i nelept, poate el sa garanteze ca i urmaii lui
vor fi la fel, ca niciunul dintre ei nu va guverna necrutor i crud?
Cine ne scap de domnia bunului-plac atunci cnd el trimite la noi pe
slujitorii lui, pe intimii lui, care, fara sa cunoasc tara i nevoile ei, fac ce vor,
nu ntmpina nici o mpotrivire i stiu ca sunt slobozi de orice rspundere?
ALBA
(care n vremea asta s-a uitat iar mprejur)
Nimic nu-i mai firesc dect ca un rege sa vrea sa domneasca prin el
nsui i sa ncredineze ordinele lui mai cu seama acelora care il neleg mai
bine, care vor s-l neleag, care ndeplinesc ntocmai voina lui.
EGMONT.
Si tot aa de firesc este ca omul sa vrea sa fie guvernat de acela care sa nscut i a crescut alturi de dnsul, care are aceeai concepie ca i el
despre ceea ce e drept i nedrept i pe care il poate privi ca pe un frate.
ALBA.
Si, totui nobilii au fcut o mpreal foarte inegala cu aceti frai ai
lor.
EGMONT.
Asa s-a ntmplat acum cteva secole, i astzi nimeni nu mai vede
lucrul acesta cu ochi rai. Dar daca, fara nici o nevoie, ar fi trimii oameni noi,
care ar vrea i ei sa se mbogeasc pe spinarea naiunii, daca cetenii s-ar
vedea dai prada unei lacomii cumplite i necrutoare, atunci s-ar strni o
fierbere care nu s-ar putea potoli cu una, cu doua.
ALBA.
mi spui lucruri pe care n-ar trebui sa le aud: i eu sunt strain.
EGMONT.
Faptul ca vi le spun dovedete ca nu la domnia-voastr ma gndesc.
ALBA.
Chiar i asa, i tot n-a vrea sa aud asemenea lucruri de la dumneata.
Regele m-a trimis cu ndejdea ca voi gsi aici sprijinul nobilimii. Regele i
vrea voina ndeplinit.
Regele a vzut, dup o adnc chibzuin, ceea ce priete poporului.
Lucrurile nu mai pot rmne i nu mai pot merge ca pina acum. Intenia
regelui este s-i ngrdeasc pentru binele lor; daca este nevoie, sa le aduc
prin fora propria lor mntuire, sa sacrifice pe cetenii primejdioi pentru ca
ceilali sa aib linite i sa guste fericirea unei guvernri nelepte. Aceasta
este hotrrea sa. Eu am ordin sa fac cunoscut nobilimii aceasta hotrre. i

n numele lui cer un sfat, i anume: cum trebuie fcut, i nu ce trebuie fcut;
pentru ca ce trebuie fcut a hotrt el.
EGMONT.
Din nefericire, vorbele domniei-tale ndreptesc teama poporului,
teama generala! Aadar, regele a hotrt sa fac ceea ce nici un domnitor nar trebui sa hotrasc sa fac.
El vrea sa slbeasc, sa nbue, sa sfrme vlaga poporului sau,
sufletul poporului i ideea pe care poporul o are despre sine nsui, i asta
pentru a putea s-i stpneasc n voie pe oameni. El vrea sa sfrme nsui
miezul firii lor proprii; negreit, cu gndul de a-i face mai fericii. Vrea s-i
distrug, pentru ca ei sa devina altceva. O, daca intenia lui e buna,
nfptuirea ei e greit! Nu regelui i se mpotrivete lumea! Oamenii se opun
insa acelui rege care face primii pasi nefericii pe un drum greit.
ALBA.
Dup felul cum gndeti dumneata, cred ca e zadarnica orice ncercare
de-a ne nelege. Il micorezi pe rege i ii dispreuieti sfetnicii daca i
nchipui ca toate acestea n-au fost de mult chibzuite, cercetate, cumpnite.
N-am misiunea de-a mai cerceta inca o data fiecare argument pro i contra.
De la popor cer ascultare, iar de la voi, nobilii, cer sfaturi i fapte drept
chezie ale acestei ndatoriri absolute.
EGMONT.
Cere capetele noastre, i ai isprvit dintr-o data. Pentru un suflet nobil e
totuna daca se apleac sub jugul acesta sau daca i pune grumazul sub
secure. Degeaba am vorbit atta. Am cutremurat aerul, i att; ncolo, nimic
n-am ctigat.
(Intra Ferdinand.)
FERDINAND.
Iertai-m ca va ntrerup. Avenit o scrisoare; cel care o aduce cere un
rspuns grabnic
ALBA.
Dai-mi voie sa vad ce este.
(Se da mai la o parte.)
FERDINAND
(ctre Egmont.)
Frumos cal v-au adus slujitorii domniei-voastre.
EGMONT.
ntr-adevr, nu-i rau. Il am de ctva vreme i ma gndesc s-l dau.
Daca va place, cdem la nvoial.
FERDINAND.
Bine, vom vedea.
(Alba face un semn fiului sau, care se retrage n fund.)
EGMONT.
Rmnei cu bine! Dai-mi drumul sa plec, fiindc, pe Dumnezeul meu,
n-a mai avea nimic de spus.
ALBA.

ntmplarea, din fericire, te-a mpiedicat s-i trdezi i mai mult

gndul. i desfaci n chip prudent cutele inimii i te acuzi pe dumneata nsui
mult mai tare dect ar putea sa te acuze un adversar.
EGMONT.
Mustrarea aceasta nu ma turbura. Ma cunosc destul de bine pe mine
nsumi i stiu cit de mult sunt al regelui, mult mai mult dect alii, care, fiind
n slujba lui, se slujesc pe ei nii. Cu prere de rau prsesc discuia aceasta
nainte de-a o vedea ncheiat i doresc numai ca slujba regelui i binele tarii
cit mai curnd sa ne uneasc. Poate ca o noua convorbire i prezenta
celorlali prini, care astzi au lipsit, vor aduce ntr-o clipa mai norocoasa ceea
ce astzi pare cu neputin. Cu aceasta ndejde, plec.
ALBA
(fcnd un semn fiului sau)
Stai, Egmont! Da-mi sabia.
(Usa din fund se deschide, i se vede galeria plina de soldai
nemicai.)
EGMONT
(dup o clipa de tcere, uluit)
Acesta a fost scopul? Pentru asta m-ai chemat? (Punnd mina pe sabie,
ca i cnd ar vrea sa se apere.) Oare nu ma pot apra?
ALBA.
Regele ordona, eti prizonoierul meu.
(Soldaii nainteaz de o parte i de alta a scenei.)
EGMONT
(dup o pauza)
Regele? Orania! Orania! (Pauza. Da sabia.) Ia-o!
A aparat cauza regelui mult mai des dect mi-a ocrotit pieptul.
(Iese prin usa din fund. Soldaii il urmeaz, mpreun cu fiul lui Alba.
Alba rmne singur.
Cortina cade.)
Sfritul actului al patrulea.
ACTUL AL CINCILEA.
O strada. Amurg.
Klarchen, Brackenburg, ceteni.
BRACKENBURG.
Klarchen, pentru Dumnezeu, ce ai de gnd sa faci?
KLARCHEN.
Hai cu mine, Brackenburg. Nu cunoti oamenii. Sunt sigura c-l vom
salva. Nu tii ce mare e dragostea lor fata de dnsul! As putea sa jur ca
fiecare dorete din tot sufletul s-l salveze, sa scape de primejdie o via att
de preioas i sa dea libertate celui mai liber dintre oameni. Haide!
Lipsete numai glasul care s-i adune. In sufletul lor ei i aduc aminte
bine cit de mult ii datoreaz i stiu ca numai braul lui puternic ii mai apara
de pierzare. Trebuie sa puna totul n joc pentru el i pentru dnii. i ce
anume punem noi n joc? Cel mult viaa noastr, care nu mai face sa fie trit
daca el piere.

BRACKENBURG.
Nefericita de tine! Nu vezi puterea care ne-a nctuat cu lanuri de
fier!
KLARCHEN.
Nu mi se pare de nenvins puterea asta! Dar sa nu mai vorbim
degeaba. Uite ca vin civa oameni vechi i ncercai, cinstii i inimoi.
Ascultai, prieteni! Auzi, vecine?
Spunei, ce-i cu Egmont?
DULGHERUL.
Ce vrea copila asta? Spunei-i sa tac!
KLARCHEN.
Dai-v mai aproape, sa vorbim ncet, pina cnd ne vom uni i vom fi
mai tari. Nu trebuie sa ntrziem nici o clipa!
Neruinata tiranie care ndrznete s-l tina legat i pipie acum
pumnalul, gata s-l omoare. O, prieteni! Teama ma cuprinde tot mai mult cu
fiecare pas al serii. Mi-i frica de noaptea care vine. Haidei! Avem sa ne
mprim i sa mergem din strada n strada, sa chemam oamenii. Fiecare si ia armele. Pe urma ne ntlnim n pia, i ceata noastr, ca un fluviu, trage
i pe ceilali dup noi. Dumanii se vad mpresurai i copleii i sunt
zdrobii. Ce ar putea sa fac mpotriva noastr o mina de slugi? i el, n
mijlocul nostru, se ntoarce acas, liber, i de data asta ne poate mulumi i
el noua, noua, care ii suntem att de adnc ndatorai, i poate ca va mai
vedea sigur ca va vedea zorile ivindu-se din nou pe cerul liber
DULGHERUL.
Ce-i cu tine, fata?
KLARCHEN.
Ce? Nu m-ai neles cumva? De conte vorbesc. Vorbesc de Egmont!
JETTER.
Nu-i rosti numele! E ucigtor.
KLARCHEN.
Sa nu-i rostesc numele? Cum? Sa nu rostesc numele lui? Dar este
cineva care sa nu-l rosteasc n orice mprejurare? Unde nu-i scris numele
acesta? Chiar i n stele eu i-am citit numele de attea ori, litera cu litera! Sa
nu-i rostesc numele! Ce nseamn asta? Prieteni! Vecinii mei dragi i buni, voi
visai, desigur! Venii-v n fire! Nu va uitai aa de mpietrii i de speriai la
mine! i nu priviti cu atta teama mprejur! Nu-i oare glasul meu glasul nsui
al inimilor voastre? In noaptea asta cumplita, cine nu s-ar arunca n genunchi,
nainte de culcare, ca sa se roage fierbinte cerului s-l scape? ntrebai-v
unii pe alii!
Si fiecare pe el nsui! Cine nu va striga dup mine: Libertatea lui
Egmont, sau moartea!?
JETTER.
Dumnezeu sa ne pzeasc! Are sa se ntmple o nenorocire!
KLARCHEN.
Stai! Stai locului i nu fugii cnd ii auzii numele, numele lui, pe care
altdat il ntmpinai cu atta bucurie!

Cnd se rspndea vestea ca sosete, cnd lumea striga: Vine

Egmont! Vine de la Gnd!, locuitorii strzilor pe unde trebuia el sa treac se
socoteau fericii. i cnd auzeai tropotul cailor lui, lsai deoparte toate
treburile i alergai la fereastra, i pe chipurile voastre mhnite cdea de pe
fata lui, ca o raza de soare, o privire plina de bucurie i de speran. Va luai
n brae copiii i le spuneai artndu-l: Vedei, acesta e Egmont, marele
Egmont! De la el trebuie sa ateptai odat i odat vremuri mai bune dect
acelea pe care le-au trit bieii votri prini. i acum voi vrei ca vreodat
copiii votri sa va ntrebe: Ce s-a fcut Egmont? Ce s-au fcut vremurile pe
care le-ai fgduit? i noi stam acum de vorba, stam degeaba i il trdam.
SOEST.
S-i fie ruine, Brackenburg. N-o mai lasa sa vorbeasc asa! Ferete-o
de nenorocire cit mai e timp!
BRACKENBURG.
Klarchen, draga Klarchen! Hai sa mergem, Klarchen!
Ce are sa spun mama? Poate ca
KLARCHEN.
Tu crezi ca sunt copil sau sunt nebuna? Nu-i vorba de nici un poate. Cu
nici o speran nu ma poi abate de la aceasta cumplita siguran. Trebuie sa
ma ascultai, i ma vei asculta, fiindc vad ca i voi suntei ngrozii i nu
putei nici voi sa va venii n fire. Uitai primejdia de acum i aruncai numai o
privire n trecut, n ceea ce a fost pina mai ieri. i ntoarcei-v gndul i ctre
viitor. Putei oare sa trii asa? Vei mai putea trai cnd el va pieri? Cu
suflarea lui zboar cel din urma suflu de libertate. Gndii-v ce-a fost el
pentru voi! Pentru cine a nfruntat el cele mai mari primejdii? Rnile lui au
sngerat i s-au vindecat numai pentru voi. Marele suflet care v-a purtat pe
toi e nchis acum ntr-o temni i fiorii unui omor perfid il mprejmuiesc.
Poate ca el se gndete acum la voi, i pune nadejdile-n voi, el, care era
obinuit numai sa dea i sa nfptuiasc.
DULGHERUL.
Hai, cumetre!
KLARCHEN.
Eu n-am braele voastre, vlaga voastr, dar am tocmai ceea ce vou va
lipsete, curaj i dispreul primejdiei.
O, daca rsuflarea mea ar putea sa va aprind! O, daca as putea,
strngndu-v la piept, sa va nclzesc i sa va nsufleesc! aa cum un steag
fara aprare cluzete, fluturnd, o nobila oaste de rzboinici, tot aa
cugetul meu sa fluture nflcrat deasupra capetelor voastre, i dragostea i
curajul sa strng la un loc poporul ovitor i rzleit i s-l preschimbe ntro nprasnic otire.
JETTER.
Du-o de aici: mi face rau la inima cnd o vad asa.
(Pleac toi, afara de Brackenburg i de Klarchen)
BRACKENBURG.
Klarchen! Nu vezi unde suntem?
KLARCHEN.

Unde sa fim? Sub cerul care de attea ori se boltea parca i mai
strlucitor cnd Egmont mergea pe sub el. Uite, de la ferestrele acestea se
aplecau patru, cinci capete unele peste altele, n uile acestea tropiau i
ddeau din cap cnd el se uita cu dispre la fricoi. O, ce dragi mi erau
pentru ca il aclamau atta! Daca ar fi fost un tiran, neleg, atunci desigur ar
avea dreptul sa nu le pese de cderea lui.
Insa ei il iubeau? O, mini care apucai altdat plriile, acum nu vrei
sa apucai sbiileSi noi, Brackenburg?
De ce s-i mai mustram pe ei? Braele acestea, care de attea ori l-au
strns, ce fac ele acum pentru dnsul? Dar cu vicleug se pot face multe pe
lume Tu cunoti toate cotloanele i intrrile i gangurile din palatul cel
vechi. Nimic nu-i cu neputin. Da-mi un sfat.
BRACKENBURG.
Ce-ar fi daca am merge acas?
KLARCHEN.
Bine.
BRACKENBURG.
Colo, la coltul strzii, vad strjile lui Alba. Las glasul judecii s-i
potoleasc inima. tii ca nu sunt un las.
Si tii ca pentru tine as fi n stare s-mi dau viaa. Dar acum, i aici,
suntem amndoi nite nebuni, i eu i tu.
Nu vezi ca nu se poate face nimic? Linitete-te, Klarchen!
i-ai ieit din fire.
KLARCHEN.
Mi-am ieit din fire! Groaznic! Brackenburg, tu i-ai ieit din fire! Atunci
cnd voi il proslveai pe erou, spuneai ca e prietenul vostru, pavza
voastr, sperana voastr, i il ntmpinai strignd: Triasc!, eu stteam
n coliorul meu, deschideam numai putin fereastra, ma ascundeam i
trgeam cu urechea, i inima mi batea mai tare dect va batea vou. mi
bate i acum mai tare dect vou!
Voi va ascundei atunci cnd e nevoie de voi, il tgduii i nu simii ca
pierii i voi daca se prpdete el.
BRACKENBURG.
Hai acas!
KLARCHEN.
Acas?
BRACKENBURG.
Dar gndete-te i tu putin! Uit-te mprejurul tau!
Acestea-s strzile pe care tu mergeai numai duminica, atunci cnd te
duceai cu cuviin la biserica, i unde, cuviincioasa prea din cale-afar, te
suprai cnd veneam lng tine i te salutam prietenete. i acum stai aici i
vorbeti i te agii n vzul tuturora. Gndete-te putin, scumpa mea!
La ce ne slujete asta?
KLARCHEN.
Acas! Da, m-am gndit. Hai, Brackenburg, acas!
tii tu unde e patria mea? (Pleac.)

O nchisoare.
O lampa ntr-un colt, un pat n fund; Egmont, singur.
EGMONT.
Tu, vechi prieten, somn credincios mereu, fugi acum i tu de mine, ca i
ceilali prieteni? Ce dulce te lsai pe fruntea mea, pe atunci libera, i mi
rcoreai ca o frumoasa cununa de mirt tmplele. In mijlocul luptelor, pe
valurile vieii, ma odihneam rsuflnd uor n braele tale, ca un bieandru
fericit. Daca furtuni vuiau cumva prin crengi i frunzele i ramurile se micau
troznind, adncul inimii nu se clintea. i-acum? Ce ma cutremura oare?
Ce-mi zguduie cugetul drz i cinstit? Stiu, e sunetul securii ucigae
care lovete n rdcina mea. Stau inca drept, dar ma cuprind fiorii. Da, iat-o
ca nvinge, puterea trdtoare! Rstoarn trunchiul zdravn i nalt, i nainte
ca scoara sa se usuce, coroana ta de frunze se prbuete, troznind i
sfrmndu-se.
Dar pentru ce tu,care de attea ori ai alungat grijile mari din preajma
ta, pentru ce nu poi s-i alungi presimirea care te-a cuprins i te frmnt?
De cnd te sperie moartea, moartea cu ale carei imagini schimbtoare triai
n buna nelegere ca i cu celelalte imagini ale vieii de toate zilele? Dar nu
moartea e vrjmaul aprig cu care orice piept sntos vrea sa se ia la
ntrecere: ceea ce-l dezgusta pe erou ca i pe las este temni, prefigurnd
mormntul.
mi era greu sa stau chiar pe un jil moale atunci cnd, n adunri
solemne, prinii discutau la nesfrit, tot lund de la nceput, lucruri uor de
hotrt, i cnd, intre pereii posomorii ai unei sali, simeam cum grinzile
tavanului m-apasa. Abia scpm si, rsuflnd adnc, ncalecam n graba
mare. Plecam afara la cimp, acolo unde-i locul nostru vechi, pe cimpul unde
din pmnt rsar toate binefacerile naturii i unde peste capetele noastre
plutete binecuvntarea stelelor, acolo unde asemeni cu uriaul cel nscut
din arin ne avntam mai puternici dup ce am atins arina, muma noastr;
acolo unde simim n vinele noastre toat omenirea i toat nzuina
omeneasca; acolo unde n sufletul vntorului tnr s-aprinde o apriga
dorina sa rzbat, sa nving, s-i puna la ncercare pumnul, sa cuprind i
sa cucereasc; acolo unde ostaul cu pas iute socoate ca are un drept
nnscut asupra ntregii lumi i cu o cumplita libertate trece cotropitor ca o
grindina peste puni, pduri i lanuri i nu cunoate nici un hotar tras de
mina omeneasca.
Eti doar un chip fugar, tu, amintire de vis a fericirii pe care-atita timp
am stpnit-o? Unde te-a dus mielete destinul? Destinul nu vrea s-i
hrzeasc repede i la lumina soarelui moartea de care nu te-ai temut
niciodat, ca s-i dea de pe acum, n aceasta temni muceda, gustul
mormntului? Simt rsuflarea lui ieind din ziduri. Viaa amorete de peacum, i-n fata patului piciorul ovie ca-n fata gropii.
O, grija, grija! Tu, care ncepi omorul nainte de vreme, nceteaz! De
cnd e-att de singur Egmont, att de singur pe aceasta lume? Dreptatea
regelui, n care toat viaa ai crezut, prietenia regentei, care poi sa i-o
mrturiseti era aproape dragoste, toate acestea au pierit deodata, ca un

luminos meteor al nopii? Teau prsit ei oare pe-ntunecate drumuri? Orania,

n fruntea prietenilor tai, nu va ncerca nimic? Poporul nu se va aduna si, cu
putere tot mai mare, nu va veni sa scape pe vechiul lui prieten i s-l
rzbune?
O, ziduri care ma nchidei, nu oprii avntul binevoitor al attor suflete
care vin spre mine! i tot curajul care odinioar se revarsa din ochii mei
asupra lor, acum sa se ntoarc din inimile lor ctre inima mea! O, da, iat-i
ca vin cu miile! Iat-i ca vin i stau n preajma mea! Spre cer se-nala calda
lor rugciune, i toi cer o minune. Dar nu vine nici un nger sa ma scape, i
ei atunci pun mina pe lnci i pe sbii. Sfrma pori, smulg gratii, surpa
ziduri. i Egmont se ridica s-ntimpine libertatea, care vine o data cu zorile.
O, cite chipuri cunoscute! ce chiote de bucurie! Ah, Klarchen, dac-ai fi brbat,
desigur ca ai fi aici naintea tuturora, i i-a datora ceea ce-i greu sa datorezi
unui rege: libertatea.
Acas la Klarchen.
Klarchen vine cu o lampa i cu un pahar cu apa din odaia de dormit;
pune paharul pe masa i se duce la fereastra.
KLARCHEN.
Brackenburg! Tu eti? Mi s-a prut? Nu-i nimeni? Nu, nu-i nimeni. Am sa
pun lampa pe fereastra ca sa vad ca inca nu m-am culcat i c-l atept. Mi-a
promis ca are s-mi aduc tiri noi. tiri noi? Nu, o cumplita siguran!
Egmont condamnat! Ce tribunal poate s-l judece?
Il osndesc! Regele il osndete? Sau ducele? i regenta se da la o
parte. i Orania ovie, i toi prietenii lui la fel. Asta e lumea despre a carei
nestatornicie i despre a carei necredina am tot auzit, dar n-am simit nimic?
Asta e lumea? Cine ar putea sa fie att de rau incit s-l dusmanerasca
pe el, cel scump tuturor? Ar putea merge ticloia att de departe incit sa
rstoarne pe omul pe care toi il stimeaz? i totuie asaasa esteO,
Egmont, te-am crezut n siguran n fata lui Dumnezeu i a oamenilor, aa
cum erai n braele mele! Ce-am fost eu pentru tine? Ai spus ca sunt a ta i
eu toat viaa mea am dat-o vieii tale! Ce sunt acum? Zadarnic ntind mina
spre latul n care ai fost prins. Tu eti lipsit de orice ajutor, dar eu sunt
liberaIat cheia de la usa mea: pot sa plec i sa vin cnd vreau, i pentru
tine nu pot sa fac nimic! O, legai-m, ca sa nu ma prind dezndejdea, i
azvrlii-m n temni cea mai adnc, s-mi sfrim capul de zidurile
mucede, sa gem dup libertate, sa visez cum l-a ajuta daca nu m-ar opri
lanurileDar asa, sunt libera, i-n libertatea mea e spaima neputinei
Trebuie s-mi dau seama ca nu pot sa mic nici un deget ca s-i vin n ajutor.
Vai, Klarchen a ta, care e o mica parte din tine nsui, e prizoniera ca i
tine si, departe de tine, se zbuciuma n spasmele morii. Aud nite pasi
tuete cinevaBrackenburg! El este! Srmane Brackenburg, soarta ta
rmne mereu aceeai. Iubita ta i deschide usa, noaptea, dar, vai, pentru o
nefericita ntlnire.
(Intra Brackenburg.)
KLARCHEN.
Eti att de palid i de turburat, Brackenburg! Ce s-a ntmplat?

BRACKENBURG.
Pin-am ajuns la tine am fcut o mulime de ocoluri, cu destule primejdii.
Strzile cele mari sunt ocupate. M-am strecurat pn-aici pe ulii lturalnice.
KLARCHEN.
Spune, ce este?
BRACKENBURG
(aezndu-se pe un scaun)
Ah, Klarchen, las-m sa plng. Mie nu-mi era drag.
El era bogatul care ademenete singura oaie a sracului ctre o pune
mai buna. Nu l-am blestemat, totui, niciodat. Dumnezeu m-a fcut blajin i
cinstit. Viaa mea se scurgea n lacrimi, i sa ma topesc murind, asta era
sperana mea de fiecare zi.
KLARCHEN.
Uita de asta, Brackenburg! Uita de tine nsui! Vorbete de dnsul. E
adevrat? E condamnat?
BRACKENBURG.
Da, stiu sigur.
KLARCHEN.
Si e inca n via?
BRACKENBURG.
Da, e inca n via.
KLARCHEN.
De unde poi sa tii? Tirania il ucide noaptea pe.
Egmont! Sngele lui curge nevzut de nimeni. Poporul ameit doarme
cu inima strns i viseaz ca el va scpa, viseaz ca dorina lui
neputincioasa se va mplini. i-n vremea asta, suprat pe noi, sufletul lui
pleac din lumea aceasta. A murit! Nu ma amgi! i nu te amgi pe tine!
BRACKENBURG.
Nu, nu! E sigur ca triete! i din nefericire spaniolul pregtete
poporului pe care vrea s-l zdrobeasc un spectacol cumplit, groaznic, ca sa
sfrme pe vecie orice inima care nzuiete ctre libertate.
KLARCHEN.
Urmeaz-i vorba i rostete calm i sentina mea de moarte! Tot mai
mult ma apropii de fericitele trmuri, i de pe acum simt marea mngiere
care adie dinspre meleagurile pcii. Spune.
BRACKENBURG.
Am putut s-mi dau seama, dup micarea soldailor din garda i dup
vorbele auzite ici i colo, ca n piaa se pregtete n taina ceva groaznic. Mam furiat pe drumuri ocolite, i m-am dus acas la varul meu, i aici, pe o
fereastra dosnica, m-am uitat n piaaMai multi soldai spanioli fceau un
cerc larg, i n mijlocul lor vedeam micndu-se nite facle. Mi-am ncordat
privirile turburi, i atunci am vzut cum din ntuneric se ridica o schelrie
neagra, larga i nalt. Privelitea ei ma ngrozea. mprejur erau o mulime de
oameni grbii care acopereau cu pnz neagra scndurile albe ce mai
rmseser neacoperite.

Cele din urma au fost acoperite cu negru treptele, am vzut asta

limpede. Toi preau ca pregtesc svrirea unei jertfe ngrozitoare. Sus,
ntr-o parte, au pus un crucifix alb, care prin ntuneric strlucea ca argintul.
Ma uitam, i tot mai mult ma ncredinam cu spaima ca lucrul cel groaznic are
sa se ntmple neaprat. Fcliile care se micau se stinser ncetul cu ncetul.
i deodata, hidoasa zmislire a nopii se-ntoarse iar la sinul mamei ei.
KLARCHEN.
Destul, Brackenburg! Destul! Las valul acesta s-mi acopere sufletul.
Nlucile au pierit, i acum tu, blinda noapte, aterne mantia ta peste
pmntul care clocotete n adncuri. Nu va mai duce multa vreme-n spate
povara lui scrboas. Se va deschide nspimnttor i va nghii schelria
uciga. i va trimite un nger Dumnezeul pe care ei l-au jignit, fcndu-l
martor al turbrii lor. Atinse de-acest sol trimis de sus, n laturi sar i lanuri i
zvoare, i ngerul nvluie pe Egmont cu o lumina dulce. Domol i tcut il
duce prin ntuneric ctre libertate. i drumul meu, n taina, ma duce prin
ntuneric ctre el.
BRACKENBURG
(vrea s-o opreasc)
Klarchen, ncotro? Unde te duci?
KLARCHEN.
ncetior, iubite, sa nu trezim pe nimeni! Sa nu ne trezim nici pe noi
nine! Cunoti sticlua asta, Brackenburg?
i-am luat-o n gluma atunci cnd ma ameninai ca vrei sa moriSi
acum, prietene
BRACKENBURG.
Klarchen, pentru Dumnezeu
KLARCHEN.
N-ai sa ma opreti. Eu sunt hrzita morii! ngduie-mi moartea aceea
repede i dulce pe care o pregtisei pentru tine! Da-mi mina! In clipa cnd
deschid ntunecat poarta de la care nimeni nu se mai ntoarce, as putea, o
data cu aceasta strngere de mina, s-i spun cit de drag mi-ai fost i ce mila
mi-a fost de tine. Am avut un frate care a murit tnr. Pe tine te-am ales ca
s-l nlocuieti. Asta era mpotriva inimii tale, care s-a chinuit i m-a chinuit i
pe mine, fiindc tu cereai tot mai fierbinte ceea ce nu-i era hrzit ie. Iartm i ramii cu bine. Las-m s-i spun frate! E un nume care cuprinde n el
multe nume. Ia cu inima deschisa cea din urma floare frumoasa din partea
celei care pleacprimete srutarea astaMoartea unete totul,
Brackenburg, i ne unete i pe noi.
BRACKENBURG.
O, las-m sa mor cu tine! Da-mi i mie! Da-mi i mie!
Avem aici destul ca sa stingem doua viei
KLARCHEN.
Nu! Tu trebuie sa trieti, tu poi sa trieti! Ramii cu mama, care fara
tine va pieri n srcie. Fii pentru ea ce nu mai pot eu sa fiu. Stai mpreun i
plngei-m. Plngei tara noastr i pe acela care singur putea s-o apere.
Oamenii de astzi nu vor scpa de jalea aceasta. Nici chiar furia rzbunrii n-

o va putea stinge. Trii, sarmanilor, aceasta vreme care nu mai este vreme.
Astzi lumea sta deodata-n loc, mersul ei se oprete, i inima mea mai bate
doar cteva clipe.
Ramii cu bine!
BRACKENBURG.
O, triete cu noi, aa cum noi trim pentru tine! Omorndu-te, ne
omori i pe noi; triete i sufer! Vom sta nedesprii alturea de tine, i
dragostea i va aduce cea mai frumoasa mngiere. Fii a noastr! a noastr!
fiindc nu mi-i ngduit sa spun a mea.
KLARCHEN.
ncet, Brackenburg! Tu nu tii ce atingi. Ce-i pare ie c-i sperana e
pentru mine dezndejde.
BRACKENBURG.
mparte sperana cu cei vii! Oprete-te pe marginea prpastiei, uit-te
n ea, i pe urma uit-te la noi.
KLARCHEN.
Am nvins, nu ma mai chema napoi la lupta.
BRACKENBURG.
Eti ameit. nvluit n noapte, caui adncurile. Dar inca nu s-a stins
orice lumina, i mai sunt zile multe
KLARCHEN.
Vai! vai ie! vai! Ce groaznic sfii tu perdeaua din fata ochilor mei! Da,
n curnd se va lumina de ziua! Ziua asta zadarnic se mai nfoar n neguri;
fara voia ei, vin zorile!
Oamenii se uita cu teama pe fereastra. Noapta lasa n urma ei o pata
neagra. Ei se uita mai bine i vad cum creste, nspimnttoare la lumina,
schelria uciga. Suferind acum din nou, chipul pngrit al lui Hristos i
ridica spre tatl ceresc ochii lui plini de ruga. Soarele nu ndrznete sa
rsar; nu vrea sa insemne ceasul n care Egmont trebuie sa moara.
Minutarele nainteaz alene, i ceas dup ceas s-aude cum bate. Stai!
Stai! acuma-i timpul! Presimirea dimineii ma mpinge n mormnt!
(Se duce la fereastra, ca i cnd ar vrea sa se uite afara, i bea pe furi
din sticlu.)
BRACKENBURG.
Klarchen! Klarchen!
KLARCHEN
(se duce la masa i bea apa din pahar)
Aici e tot ce-a rmas! Nu te chem sa vii cu mine. Fa ceea ce i-e
ngduit sa faci! Ramii cu bine! Stinge lampa fara zgomot i fara intirziiere.
Ma duc sa ma culc. Sa nu faci zgomot cnd pleci i sa tragi usa dup tine.
ncet! Sa n-o trezeti pe mama! Du-te repede, pleac repede, daca nu vrei sa
cread lumea ca tu m-ai omort.
(Iese.)
BRACKENBURG.
Ma lsa singur i acum, pentru cea din urma oara, aa cum m-a lsat
ntotdeauna. O, de-ar putea sa tie un suflet omenesc cum poate sa sfrme

o inima care iubete! Ma lsa singur, iar cu mine nsumi; i moartea, ca i

viaa, mi-s deopotriv de urte! Sa moara singura! Plngei, ndrgostiilor!
Nici un destin mai aspru dect al meu! mparte cu mine pictura morii i ma
alunga, ma alunga de lng dnsa! Ma trage dup ea i apoi ma mpinge iar
n via! O, Egmont, ce glorios e destinul tau! Klarchen pleac naintea ta:
cununa izbnzii din mina ei este a ta, i ea i aduce n dar tot cerul! i eu?
plec dup ei? stau iar deoparte? i port mereu n mine dorina nestinsa dup
acele trmuri? Pe pmnt eu nu mai pot rmne, i iadul ca i raiul mi dau
acelai chin. Binevenita ar fi pentru nefericitul de mine mina cumplita a
nimicirii!
(Brackenburg iese. Scena rmne ctva timp neschimbata. O muzica
ncepe, artnd moartea.
Klarei. Lampa, pe care Brackenburg a uitat s-o sting, mai plpie de
cteva ori, apoi se stinge. Dup cteva clipe, scena se schimba ntr-o
nchisoare )
nchisoare.
Egmont doarme pe pat; se-aude un zgomot de chei; usa se deschide;
intra civa slujitori cu fclii; dup ei intra Ferdinand, fiul lui Alba i Silva,
nsoit de soldai; Egmont sare din somn.
EGMONT.
Cine suntei voi, care mi scuturai neprietenos somnul de pe ochi? Cemi prevestesc privirile voastre semee i turburi? De ce aceasta nscenare
nspimnttoare? Cu ce vis rau venii sa amgii sufletul pe jumtate
adormit?
SILVA.
Venim din partea ducelui, s-i anunm sentina.
EGMONT.
Aduci i clul ca s-o execute?
SILVA.
Ascult-o, i ai sa tii ce te ateapt.
EGMONT.
Asa va sade bine vou i treburilor voastre ruinoase.
Uneltii noaptea i tot noaptea executai. Rmie deci ascunsa
nedreapta i neruinata voastr faptaHai, ndrznete i nainteaz, tu, care
pori ascunsa n haina sabia; iat capul meu, cel mai liber dintre toate
capetele pe care le-a retezat vreodat tirania.
SILVA.
Te neli! Ceea ce hotrsc nite judectori drepi nu se ascunde de
lumina zilei.
EGMONT.
Neruinarea asta ntrece orice nchipuire.
SILVA
(ia din mina unuia de lng el sentina, o desface i citete) In numele
regelui i n virtutea mputernicirilor speciale ce ne-au fost hrzite de
majestatea-sa, de-a judeca pe toi supuii sai, de orice cin ar fi ei, precum i
pe cavalerii <Linii de Aur>, declaram

EGMONT.
Poate da regele asemenea mputernicire?
SILVA
Declaram, dup o ancheta premergtoare legala i amnunit, ca tu,
conte Henric Egmont, print de Gaure, te-ai fcut vinovat de nalt trdare, i
dam aceasta sentina: n zorii zilei vei fi scos din temni i dus n piaa
oraului, i acolo, n fata poporului, vei fi executat cu spada, spre a fi pilda
tuturor trdtorilor. Dat la Bruxelles, astzi
(Data este rostita nedesluit, astfel ca spectatorul n-o nelege.)
Ferdinand, duce de Alba president al Tribunalului celor doisprezece. tii
acum care-i este soarta; ai cteva clipe ca sa te obinuieti cu gndul, s-i
pui treburile n ordine i s-i iei rmas bun de la ai tai.
(Silva i soldaii ies. Rmne numai Ferdinand. Doua facle lsate de
soldai lumineaz potrivit scena. Egmont sta ctva timp pe gnduri, cu capul
plecat. Dup ce Silva i soldaii au ieit, ridica fruntea, crezndu-se singur, i
da cu ochii de Ferdinand.)
EGMONT.
Ai rmas aici? Vrei, prin prezenta ta, s-mi sporeti uimirea i groaza?
Vrei poate sa duci tatlui tau vestea binevenita ca sunt cuprins, ca un miel,
de dezndejde? Du-te! Spune-i!
Spune-i ca nu ma nal nici pe mine, nici pe alii. La nceput, el,
ambiiosul, va auzi doar oapte pe la spate, apoi lumea va vorbi tot mai tare,
si, n sfrit, cnd, odat i odat, se va da jos de pe culmile unde s-a nlat,
mii de glasuri au s-i strige-n fata ca nu l-a adus aici nici binele statului, nici
demnitatea regelui, nici linitea Tarilor-de-Jos. A fcut rzboi pentru propriul
sau interes, pentru ca rzboinicul sa se fac preuit n rzboi. A strnit
aceasta nemaipomenita turburare ca sa fie nevoie de dnsul. i eu cad acum
jertfa urii lui josnice, invidiei lui meschine. Da, stiu asta, i pot s-o spun; un
muribund, un rnit de moarte poate s-o spun; el nfumuratul, m-a invidiat si,
de multa vreme, s-a tot gndit i a plnuit cum ar putea sa ma nimiceasc.
Inca de pe vremea cnd eram amndoi mai tineri i jucam zaruri, i
cnd grmezile de aur, una dup alta, treceau repede de la dnsul la mine,
sttea ndrjit, fcea pe nepstorul, dar n suflet il rodea ciuda, i nu atta
din pricina banilor pierdui, cit din pricina ca eu aveam noroc. Mi-aduc iacum aminte de privirea lui scpartoare, de fata lui care se nglbenise
trdndu-l, odat, cnd, la o serbare, n fata a mii de oameni, ne-am luat la
ntrecere ca sa vedem cine trage mai bine la tinta. El m-a provocat i cei care
erau de fata, spanioli i olandezi, au pus rmag unii de o parte, alii de alta.
L-am nvins. Glonul lui a dat gre, al meu a nimerit.
Un chiot de bucurie, scos de ai mei, a strbtut vzduhul.
Acum glonul lui ma nimerete pe mine. Spune-i ca stiu tot, c-l cunosc
i ca lumea dispreuiete trofeele pe care un suflet meschin i le dobndete
prin vicleug. Iar tu daca un fiu poate sa se abat de la obiceiurile tatlui
nva la timp ce este ruinea, rusinindu-te de acela pe care bucuros ai vrea
s-l stimezi din toat inima.
FERDINAND.

Te-ascult i nu te ntrerup! Mustrrile tale cad ca nite lovituri de

mciuc pe un coif; simt zguduirea, dar sunt narmat. Ma atingi, dar nu ma
rneti. Nu simt dect durerea care-mi sfie pieptul, Vai mie! Vai! De asta
am crescut, ca sa privesc asemenea lucruri, de asta am fost trimis aici, ca sa
vad ceea ce vad!
EGMONT.
Te tngui? Ce te mica, ce te mhnete? E o trzie prere de rau ca ai
dat i tu ajutor la aceasta ruinoas uneltire?
Eti att de tnr i de plcut la nfiare! Erai att de prietenos fata
de mine. Cnd ma uitam la tine, ma mpcam cu tatl tau. Dar tot aa de
prefcut, mai prefcut chiar dect el, m-ai atras n cursa. Tu eti mai mrav
dect toi! In tatl tau e primejdios sa se-ncread cineva! Dar ce primejdie ar
putea bnui cineva n tine? Pleac! Pleac! Nu-mi rpi putinele clipe pe care
le mai am! Pleac de aici, ca sa ma pot liniti, sa uit tot ce-i pe lume, i pe
tine cel dinti!
FERDINAND.
Ce pot s-i spun? Stau i ma uit la tine i nu te vad, i nu-mi vin n fire.
Sa ma dezvinovesc? S-i spun ca abia trziu de tot, abia acum, de curnd,
am aflat de inteniile tatlui meu, ca n-am fost dect o unealta silita i
nensufleit a voinei lui? Nu folosete la nimic daca ai despre mine o prere
sau alta. Tu eti pierdut, iar eu, nefericitul de mine, stau aici, sa te conving i
sa te plng.
EGMONT.
Ce glas ciudat, ce mngiere neateptat m-ntimpina n drumul ctre
groapa? Tu, fiu al ntiului meu duman, aproape al singurului duman pe
care-l am, i pare rau de mine i nu eti printre ucigaii mei? Spune,
vorbete! Ce trebuie sa cred despre tine?
FERDINAND.
O, tata, ce crud eti! ntr-adins mi-ai dat ordin sa vin aici. tiai ce inima
i ce fire am i de multe ori chiar ma mustrai spunndu-mi ca am motenit-o
de la mama. M-ai trimis aici ca sa nv sa fiu ca tine. Ma sileti s-l vad pe
omul acesta pe marginea mormntului, osndit la moarte n chip nedrept, ca
sa simt durerea cea mai adnc, sa fiu surd fata de soarta, sa nu mai stiu sa
simt, orice mi s-ar ntmpla.
EGMONT.
Sunt uimit. Vino-i n fire! Vorbete ca un brbat.
FERDINAND.
O, de ce nu sunt femeie, ca sa mi se poat spune: Ce ai?
Ce te doare? Spune-mi o nenorocire mai mare i mai cumplita, punem n fata unei fapte i mai ngrozitoare, i i voi mulumi, i voi spune: Nu-i
nimic.
EGMONT.
Vorbeti n netire. Ce ai?
FERDINAND.

Lasa pasiunea sa se dezlantuiasca! Las-m s-i spun ce am pe suflet!

Nu vreau sa par tare atunci cnd totu-n mine se sfrma. Tu aici? Tu? E
groaznic! Nu ma nelegi!
Dar trebuie oare sa ma nelegi? Egmont! Egmont! (Il.
mbrieaz.)
EGMONT.
Spune-mi, care e misterul?
FERDINAND.
Nu-i nici un mister.
EGMONT.
De ce te mica att de adnc soarta unui om strain?
FERDINAND.
Nu-i strain! Tu nu eti un strain pentru mine! Cnd eram un bieandru,
numele tau mi se prea ca strlucete ca o stea. De cite ori n-am tras cu
urechea s-aud vorbindu-se de tine, de cite ori n-am ntrebat de tine! Sperana
copilului e tnrul, a tnrului brbatul. Ai mers naintea mea; mereu
nainte, i eu te vedeam fara invidie naintea mea i mergeam dup tine,
mereu. Trgeam ndejde sa te vad, n sfrit, i te-am vzut, i inima mea a
zburat ctre tine. Pe tine mi te luasem de exemplu, i te-am ales din nou
cnd te-am vzut. Ndjduiam sa fiu cu tine mpreun, sa stau cu tine, sa te
cuprind, sa teDar acum totul s-a sfrit i te vad aici!
EGMONT.
Prietene, daca asta poate sa te liniteasc, afla ca din prima clipa
sufletul meu s-a ndreptat spre tine. i acum, asculta, sa stam de vorba
linitit. Spune: tatl tau vrea ntr-adevr, cu tot dinadinsul, sa ma ucid?
FERDINAND.
Da.
EGMONT.
Sentina asta nu-i o sperietoare goala, ca sa ma nfricoeze, ca sa ma
pedepseasc cu ameninri i spaime, sa ma njoseasc i pe urma sa ma
ridice iari cu mrinimie regeasca?
FERDINAND.
Vai, nu, nu! La nceput m-am linitit i eu cu sperana asta amgitoare.
i chiar de atunci mi-a fost teama i m-am ndurerat cnd te-am vzut asa.
Dar acum lucrul e sigur. Nu, nu ma mai pot stpni. Cine poate s-mi dea un
ajutor, s-mi dea un sfat cum sa scap de ceea ce e inevitabil?
EGMONT.
Asculta. Daca sufletul tau vrea att de mult sa ma salveze, daca urti
puterea care ma tine n lanuri, atunci scap-m! Orice clipa e preioas. Tu
eti fiul unui om atotputernic i eti tu nsui puternicSa fugim! Cunosc
drumurile. Cunoti, desigur, i tu mijloacele. Numai zidurile acestea, numai
cteva mile ne despart de prietenii mei. nltur aceste ctue, du-m la
dnii i fii cu noi. Fii sigur ca regele i va mulumi cndva pentru ca m-ai
salvat. Acum a fost luat prin surprindere i poate nici nu tie nimic. Tatl tau
se-ncumet sa fac un lucru, i acest lucru, o data ndeplinit, regele va trebui

s-l aprobe, desi va fi ngrozit. Stai pe gnduri? O, gndete-te cum s-mi

deschizi drumul spre libertate! Vorbete i da-mi o speran!
FERDINAND.
Taci! O, taci! Cu fiecare vorba pe care mi-o spui mi sporeti
dezndejdea. Nu-i nici o ieire, nici un mijloc de scpare! Asta ma chinuiete,
mi strnge inima ca-n nite gheare. Eu singur am strns latul, i stiu cit de
strnse i de tari sunt nodurile. Stiu ca drumurile sunt nchise pentru orice
ndrzneal, pentru orice vicleug. Ma simt i eu captiv mpreun cu tine i cu
ceilali. M-a tngui aa daca n-a fi ncercat totul? M-am aruncat la picioarele
lui, m-am rugat, am vorbit. M-a trimis aici ca sa sfrme n mine tot ce e
bucurie i dragoste de via.
EGMONT.
Si nu-i nici o scpare?
FERDINAND.
Niciuna!
EGMONT
(lovind cui piciorul n pmnt)
Nici o scpare! O, viaa, dulce viaa, frumoasa i plcut obinuina dea trai i de-a lucra! Trebuie sa ma despart de tine? Sa ma despart att de
calm! i iei rmas bun de la mine, dar nu n chip fugar, n zarva luptei, n
vuietul armelor, n nvlmeala care nu-i mai lsa timp de gndire.
Nu pleci de lng mine n graba i nu scurtezi clipa despririi. Nu pot
dect sa te iau de mina, sa te mai privesc o data n ochi, sa mai simt o data
adnc cit preuieti i ce frumoasa eti i apoi sa ma smulg de lng tine i sa
spun: Te las!
FERDINAND.
Si eu trebuie sa stau aici lng tine, sa ma uit, sa nu te pot tine, sa nu
te pot opri! O, ce glas ar putea rosti atta tnguire? Ce inima nu s-ar topi deatta jale?
EGMONT.
Linitete-te!
FERDINAND.
Tu poi sa te liniteti, poi sa renuni sa faci eroic pasul greu, dus de
mina necesitii! Dar eu? Eu ce sa fac? Ce pot sa fac? Tu te nvingi pe tine
nsui i pe noi. Tu triumfezi, eu voi trai dup tine i-mi voi supravieui mie
nsumi. In zarva vesela a ospului mi-am pierdut fclia i mi-am pierdut
steagul n nvlmeala luptei. Viitorul mi apare searbd, turbure, nclcit.
EGMONT.
Tnrul meu prieten, pe care, printr-o soarta ciudata te ctig i te
pierd n aceeai clipa, tu, care simi pentru mine chinurile morii i suferi
pentru mine, uit-te la mine bine: nu ma pierzi. Daca viaa mea a fost pentru
tine o oglinda n care te-ai privit cu placere, atunci i moartea mea sa fie la
fel. Oamenii nu sunt impreruna numai atunci cnd sunt alturi. Chiar un om
care-i departe, care a murit, triete n noi. Triesc n tine, n mine am trit
destul. M-am bucurat mereu de via i mereu mi-am fcut datoria aa cum
mi arata cugetul meu. Acum viaa mea se sfrete, aa cum ar fi putut sa

se sfreasc demult, demult, pe plaja de la Gravelingen. Nu mai triesc, dar

am trit. Tot aa sa trieti i tu, prietene, cu bucurie, i sa nu te temi de
moarte.
FERDINAND.
Ai fi putut sa trieti pentru noi toi, ar fi trebuit sa trieti. Singur te-ai
omort. De multe ori am auzit vorbind de tine tot felul de oameni, unii
binevoitori, alii dumnoi; discutau mult despre valoarea ta. Dar la urma
toi se mpcau, niciunul nu ndrznea sa spun ca nu, toi mrturiseau ca tu
mergeai pe un drum primejdios. De cite ori nu m-am gndit cum as putea si dau de veste! N-aveai prieteni?
EGMONT.
tiam tot.
FERDINAND.
Si punct cu punct am gsit toate nvinuirile acestea n actul de acuzare.
i rspunsurile tale! Destul de bune ca sa te scuze, dar nu destul de
temeinice ca sa te dezvinoveasc.
EGMONT.
Sa lsm asta. Omul crede c-i crmuiete singur viaa i ca se
conduce singur; i sufletul lui este trt de soarta cu o putere de nenvins. Sa
nu ne mai gndim. De asemenea gnduri ma dezbar uorMai greu e sa
scap de grija pe care o am pentru tara asta! Dar i aici se va gsi o soluie.
Daca sngele meu poate sa curg pentru cei multi i sa aduc pace poporului
meu, atunci il las bucuros sa curg! Din nenorocire, nu va fi asa. Nu se cuvine
ca omul s-i czneasc mintea degeaba acolo unde nu poate face nimic.
ncearc, daca poi, sa tii n loc i sa ntorci n alta parte puterea strictoare a
tatlui tau. Dar cine poate? Ramii cu bine!
FERDINAND.
Nu pot sa plec.
EGMONT.
Ai grija de oamenii mei! Slujitorii mei sunt oameni vrednici. Vezi sa nu
se piard, sa nu-i ajung nenorocirea. Ce este cu Richard, secretarul meu?
FERDINAND.
A plecat naintea ta. I-au tiat capul pentru complicitate la crima de
nalt trdare.
EGMONT.
Srmanul! i-acum inca ceva, i dup aceea ramii cu bine; nu mai pot.
Orict de intens ar fi ocupat spiritul, natura i cere drepturile ei. i aa cum
un copil ncolcit de un arpe gusta dulceaa somnului, tot aa omul obosit se
mai culca o data la poarta morii i se odihnete bine ca i cnd ar avea de
fcut un drum lung. Aadar, iatEste o fata; n-ai s-o dispreuieti pentru ca
a fost a mea. Acum, cnd o las n grija ta, mor linitit. Eti un om generos. Cun om ca tine o femeie e la adpost. Btrnul meu Adolf mai triete?
E liber?
FERDINAND.
Btrnul acela sprinten, care te nsoea ntotdeauna calare?
EGMONT.

Acela.
FERDINAND.
Triete i e liber.
EGMONT.
El tie unde-i casa fetei, spune-i sa te duca acolo i rspltete-l pe
toat viaa pentru ca i-a artat drumul spre acest giuvaerRamii cu bine!
FERDINAND.
Nu plec.
EGMONT
(mpingndu-l spre usa)
Ramii cu bine!
FERDINAND.
Mai las-m putin!
EGMONT.
Nu prietene, fara adio!
(Il duce pe Ferdinand pina la usa i se ntoarce brusc. Ferdinand,
abtut, iese repede.)
EGMONT
(singur)
O, Alba, tu, dumanul meu! N-ai fi crezut c-mi faci atta bine trimind
aici pe fiul tau! Datorita lui am scpat de orice grija i de orice durere, de
spaima i de gnduri grele! Blinda i struitoare, natura-i cere vama ei din
urma.
Totul a trecut, totul e ncheiat. i tot ceea ce ma inea treaz i ma
turbura n noaptea asta din urma mi adoarme acum gndurile cu o
certitudine adnc.
(Se ntinde pe pat. Muzica.)
Dulce somn! Ca o adevrat fericire tu vii mai cu seama atunci cnd nu
eti rugat. Desfaci nodurile gndurilor grele i amesteci intre ele imaginile
bucuriei i ale durerii; n voie se nvrte cercul armoniilor din suflet, i-nvaluiti
n nluciri plcute ne scufundam i nu mai existam.
(Adoarme. Muzica ii nsoete somnul. Peretele din dosul patului pare ca
se deschide i se ivete o apariie luminoasa. Libertatea, n haine cereti,
nvluit n lumina, sade pe un nor. Are chipul Klarei i se apleac peste eroul
adormit. Fata ei exprima prere de rau i parca l-ar plnge pe Egmont. Dar se
reculege repede, i cu un gest de mbrbtare, ii arata mnunchiul de sgei,
apoi toiagul cu plria.
Il ndeamn sa fie vessel si, artndu-i ca moartea lui va aduce Tarilorde-Jos libertate, il proclama nvingtor i-i ntinde o cununa de lauri. In timp
ce ea se apropie cu cununa de capul lui, Egmont face o micare ca i cum sar ntoarce n somn, n aa fel incit sa fie cu fata la dnsa. Ea ii tine cununa
deasupra capului. Se-aude de foarte departe o muzica rzboinic, cu tobe i
trmbie. La sunetul acestei muzici, apariia piere. Muzica rsun tot mai
tare. Egmont se trezete. nchisoarea e plina acum de lumina dimineii. Prima
lui micare este s-i duca mina la cap. Se ridica i se uita mprejur, innd
mina la frunte.)

A pierit cununa! O, chip frumos, lumina zilei te-a alungat!

Da, ele erau, ele amndou, cele mai dulci bucurii ale inimii mele.
Dumnezeiasca libertate a luat chipul iubitei mele.
Si minunata fata s-a mbrcat n haina cereasca a prieteniei.
n clipa aceasta grava au aprut mpreun, mai mult grave dect
graioase. A pit spre mine cu talpi nsngerate, i faldurile flfitoare ale
hainei ii erau patate de snge. Era sngele meu i al multor altora ca mine.
Nu, n-a curs degeaba!
Mergei nainte! Rzbii! Popor viteaz! Zeia victoriei te conduce! i aa
cum marea rupe zgazurile voastre, dobori i voi meterezele tiraniei i
necai-o sub talaz, smulgei-o din pmntul i din drepturile pe care cuteaz
sa i le nsueasc!
(Tobele se-apropie.)
Auzi! De cite ori nu m-a chemat sunetul acesta la lupta libera i la
izbnd! Ce vesel mergeau tovarii mei pe drumul de primejdie i de glorie!
i eu, din temni aceasta, plec spre o moarte glorioasa. Mor pentru
libertatea pentru care am trit i am luptat i pentru care acum sufr i ma
jertfesc.
(Fundul scenei e ocupat de un rnd de soldai spanioli cu halebarde.)
Da, da, venii! Strngei-v rndurile, nu mi-e frica de voi! Sunt obinuit
sa stau n fata sulitelor, cu sulite n fata i mprejmuit de moarte sa simt i
mai adnc avntul vieii.
(Bat tobele.)
Din toate prile dumanul te-mpresoara! Scapara sbiile.
Curaj, prieteni! In spatele vostru sunt prinii, femeile, copiii!
(Artnd spre garda.)
Pe acetia ii mina o vorba goala a stpnului, nu inima lor! Aprai ce
este al vostru! Ca sa salvai tot ce va este drag, cadei voioi, cum cad i eu
acum!
(Bat tobele. In timp ce Egmont se ndreapt spre usa din fund, cortina
cade. Muzica ncheie cu o simfonie triumfala spectacolul.)

SFRIT