Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 1 of 7
Imprima povestea!

Voinicul cel fara de tata

A fost odata ca niciodat a; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cnd facea
plopsorul pere si rachita micsunele; de cnd se bateau ursii n coade; de cnd se
luau de gt lupii cu mieii de se sarutau, nfratindu-se; de cnd se potcovea puricele
la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca n slava cerului de ne
aducea povesti;
De cnd se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.
A fost un mparat s-o mparateasa. Ei aveau numai o fata si o pazea ca lumina
ochilor lor. Ea n-avea voie sa iasa nici pna n gradina fara dadaca ei. Aceasta o
tinea de aproape si n-o scapa din vedere nici ct ai da n cremene. Fata, tot seznd
la fereastra, vedea pe un june fluiera-vnt de colo pna colo. ntr-o zi uitndu-se la
el, o vazu si el si, tintind ochii n ochii ei, ea simti un fior, apoi ca o scnteie de foc o
arse ceva la inima. Se trase fata de la fereastra si spuse dadaca-sei ce i se ntmpla.
Atunci dadaca ei i zise:
- Ci ca fugi si d-ta de la fereastra! Ce tot te zg iesti si te uiti la toti d-alde taie
cinilor frunz a.
Nu trecu mult si fata ncepu a nu se simti bine. Pasamite luase n pntece, fara
stirea lui Dumnezeu. Spuse dadac a-sei. Aceasta se da de ceasul mortii de ciuda, cum
de sa se ntmple una ca asta, fara sa stie fata de barbat. Frica ce le coprinsese pe
am ndoua era de nepovestit.
- Ca ce o sa zic a tata-tau acum cnd va afla, se vaieta dadaca, ce o sa-i
raspunz eu, cnd ma va ntreba?
- Cum o sa ma nfat isez eu acum naintea tata-meu cu bortul la gura, zise si
fata, cnd numai unul Dumnezeu stie ct sunt de nevinovata?
Si n adevar ca tata-sau era un om aspru. Nu le-ar fi iertat o data cu capul.
Se dusera, deci, si povesti mparatesei toata ntmplarea, si se rugara de
dnsa, ca sa intre ea la mparatul cu mijlocire de iertare.
Cnd auzi mparateasa de cele ce se ntmplase, se lua cu minile de par. Ea
zicea ca este peste poate ca sa ramie cineva nsarcinata din vedere. Vezi ca ea stia
cum merg lucrurile n lume. Si la o minune ca aceasta nici ca se astepta.
Lucrurile nu puteau ramnea mult timp acoperite. mparateasa, de sila, de
mila, fu nevoita a spune mparatului toata siretenia.
Cnd auzi mparatul de asta napasta, se facu foc m nie. Racnea ca un leu:
- Cine sa fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai batrnetelor
mele? Cu moarte sa se omoare. n furci sa-l atrne. Praf si pulbere sa se aleag a de
capul lui!
mparateasa l lua cu binisorul si-l mai domoli olecuta .
Vezi ca el nu punea crezamnt pe spusele fiicii sale si ale dadacei. El stia ca
astfel de ntmplare nu se mai auzise. Dupa ce dojeni cu dojana mparateasc a pe
dadaca, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de facu o corabioara, puse pe fata ntrnsa, si lnga ea cinci pini si un urcioras cu apa, si i dete drumul pe grla spre a se
duce unde mila Domnului o va scoate.
Mergnd corabioara pe apa, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rarunchi
ca sa o scoata la liman bun, ca unul ce cunoaste nevinovatia ei, si ca pe una ce nu se
stia la sufletul ei cu nici o prihana.
Cteva zile se balabani ea a sa cu valurile apelor. n ziua a treia i veni ceasul

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003

Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 2 of 7

nasterii, si facu un dolofan de copil ca un ngeras. Biata femeie! caci n-avu ea

nici un ajutor omenesc n ziua necazului, dect suferintele ei, si alinator pe
Dumnezeu! se mngia oarecum n sufletul ei ca se stia nep ngarita.
Si vrnd Dumnezeu cu dnsa, corabioara, ntr-una din nopti, se opri. Ea simti
ca corabia nu mai merge; sta pe loc. Pna la ziua, i tci inima de frica, nestiind pe
ce tarmuri se va fi oprit. Cnd se lumin a, vazu ca corabioara poposise de marginea
unei paduri. Iesind la uscat cu copilasul n bra te, rataci ncoa si-ncolo prin padure.
Apoi se aseza n scorbura unui copaci mare si gros ca butia. Acolo stete ea mai multi
ani, hranindu-se cu ierburi si radacini, ori cu roadele unor copaci. Ea si crestea
copilul cu drag.
Ea facu din ramurile unui copaci un leagan n care si punea copilul ziua; iar a
noaptea nu-l departa de la snul ei, si, pentru scaldatoare, se ducea la vadul de la
albia unui prias ce curgea p-aproape d-acolo. Acoper amnt le era cerul cu stelele;
tovaras de juc arii copilului i era florile cmpului, paserile cerului, flutureii si
gnganiile.
Dupa ce se facu mai maricel, ma-sa l nvata la vnat si-i spunea cu lacramile
n ochi cum a fost ea crescuta si cum este nevoita sa-l creasca pe dnsul. Iara el
asculta si baga la cap toate cele ce i spunea ma-sa.
Mai marindu-se el oleaca, ncepu a cata vnat mai pe departe de locuinta lor.
Iara ntr-una din zile zari un palat n departare. El si aduse aminte de cele ce i
spusese ma-sa despre palaturile tata-sau si i se paru ca se cam aseam ana. Dete
fuga si spuse ma-sii ceea ce descoperise. A doua zi pleca cu ma-sa de mna si,
ajungnd la acele palaturi, muma-sa i spuse ca acelea nu sunt ale tat alui ei; dara ca
tot cam asa sunt si ale mparatilor din lume.
Mai trecu ce mai trecu si mai marindu-se si dnsul, ntr-una din zile,
ducnduse iarasi la vnat, cum, cum, el se pomeni iaras i dinaintea acelui palat; cu
toroipanul la spinare, el si lua inima n dinti si intra n curte. Pasamite palatul acela
era al unor zmei. Flacaiandrul nostru cel viteaz, carele nu stia ce este frica, intra si n
palat. P-aci, p-aci era sa-si iasa din minti de mirare si sa-si piarz a cumpatul dnd de
attea lucruri, ce nu mai vazuse el n viata lui. Cnd, ce sa vezi d-ta? o data i iesi
nainte trei zmei. Acestia era stapnii palatului. Si unde se repezira la dnsul de pare
ca sal ia n unghii, si cu grai rastit, dojenindu-l, i zisera:
- Cum de ai cutezat, spurcatule, sa ne calci casa?
Voinicul nu zise nici crc! ci, aducnd toroipanul, mai iute dect fulgerul, pali
pe unul la dreapta, pe altul la stnga, de nu stiura de unde le veni trasnetul, si i
culca la pamnt. Si nici ca se mai miscara din loc, fiindca i lovise cu nadejde.
Al treilea zmeu, vaznd cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o naluca, si se
duse de se ascunse n pivnita. Vazu el ca nu poate da piept cu un asemenea viteaz,
si se hotar a-i purta smbetele.
Voinicul de romnas, n drdora luptei, nu baga de seama ce se facu al treilea
zmeu. Astepta ce astepta si daca vazu ca nu mai vine nimeni, el se ntoarse, lu a pe
muma-sa, o duse n acele palaturi si se aseza acolo.
Umblnd din camara n camara, dete peste armele zmeilor si se minuna. Ma-sa
i spuse ca vazuse n casa tatalui sau asemenea arme, si i arata cum se
ntrebuinteaza. i prinse bine, caci vazu ca i merge mai lesne la vnat. Acum ncepu
a sageta la caprioare si la ciute, caci pna acum vna numai pasarele cu latul, si i
era cu greu.
Ajunsese ca el sa fie tare si mare n padure. Nu era cine sa-i stea mpotriva.
De multe ori nu venea cu zilele p-acasa.
ntr-una din zile, zmeul iesi din pivnita si veni milogindu-se la muma voinicului

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003

Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 3 of 7

ca sa-si fac a pomana cu el sa-l priimeasc a la curtea ei, caci zicea el ca

pribegeste nu stiu de ct timp orbacaind prin acel bunget de padure. Spuse ca un
nenorocit carele se ratacise, umblnd dupa vnat, si da lauda Domnului ca l-a
nvrednicit a mai da peste fiinte de oameni.
Ea, biet, care stia ce este necazul si lipsa, si pleca urechea la rugaciunile cele
viclene ale zmeului si, facndu-i-se mila de nenorocirile lui, i fagadui ca va vorbi
fiului ei de dnsul.
Cum veni fiul sau de unde era dus, ea i spuse toata siretenia nenorocirei
omului ce nazuia la mila lor, si l rug a sa aiba mila de ticalosia lui, caci, zicea ea, nu
stim cum ne va mai aduce si pe noi Dumnezeu.
Voinicului i paru bine de asta ntmplare, mai cu seama, gndea el, ca va fi
barim o sluga n curte care sa tie de urt ma-sii, n lipsa lui, si sa-i dea ajutor n
trebile casei.
Nu-l cunoscu ca este zmeu, cnd l vazu, att de bine stiu procletul a se
schimba. i spuse ce are de facut si l primi sa s eaza la curtea lui.
Multele lipsuri, multele necazuri, multa mhnire ce suferise mama viteazului si
dorul cel mare de tara ei, iara mai cu seama suferintele ei cnd se g ndea la rusinea
ce ramasese asupra numelui sau n casa parintilor ei, ea fiind nevinovata, o facu de
lncezea si se topea d-a-n picioarele. V aznd-o zmeul a sa searbad si tot fara
voiebuna, se ncumetase ntr-una din zile, pe cnd voinicul era la vnatoare, si o
ntreba, dar a se prefacu ca vorbeste cu sfiala:
- Cum bag de seama, stapna, nu prea ti-e bine?
- Nu mi-e bine, ma baiete, caci mi-e dor d-alde tata si d-alde mama, si de tara
mea. Vezi ca eu sunt fata de mparat, si pentru o napaste ce a cazut pe capul meu
pribegesc de sunt att i mari de ani.
- Eu stiu un leac pentru boala dumitale, stapna; dara n-are cine se duce sa-l
aduca.
Si i spuse o sumedenie de minuni ce facuse leacul ce zicea ca ar fi bun pentru
ea.
Cnd se ntoarse de la vnatoare fiul ei, ea i spuse ca auzise de la sluga lor,
cum ca de va mnca mere din marul rosu se va face sanatoasa.
El fu bucuros ca auzise un leac care sa faca pe ma-sa sanatoasa, si se hot ar a
se duce tocmai acolo sa-i aduca leacul. si lua ziua buna s i pleca.
Dar ncotro s-apuce? caci nici nu mai auzise pna atunci de asa ceva. Apuc a si
el ntr-un noroc spre rasarit si, mergnd prin desisurile padurii, zari un palat mai
frumos dect acela n care sedeau ei. Se duse drept acolo. Aci locuia o zna
maiastra. Cum o vazu, i cazu cu drag. Dara maiastra, iesindu-i nainte, l priimi dupa
cum i se cuvenea, l baga n palat si l omeni ca pe un oaspe.
Din una, din alta, se ntelesera la cuvinte. Vezi ca, mare, aceasta era scrisa lui.
El nu mai vazuse pna atunci alt chip de muiere, dect p-al ma-sii. S-apoi era att
de frumoasa s i de gingase, ca o floare!
Ea nca avea la ce se uita la el; caci era un brad de romnas.
El se uitase acolo la dnsa. Cnd si aduse aminte ca el plecase sa aduca
mumesei mere de la marul rosu, voi sa o zbugheasca. Dara zna maiastra l opri sil
ntreba unde se duce.
Voinicul i spuse din fir pna n ata toata s iretenia. Zna pricepu viclenia
zmeului si tacu. Apoi l ndrepta ea spre locul acela cu marul rosu, si-l si nvata cum
sa fac a ca sa ia merele.
Dupa ce-si lua ziua-buna si de la m aiastra si-i fagadui ca se va ntoarce pe la
dnsa, porni; si aide, aide, merse cale lunga si mai lunga, pna ce, trecnd tari si

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003

Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 4 of 7

mari, ajunse la o gradina ocolita numai de trandafiri. Intr a nauntru si dete

peste marul rosu, carele era sadit n mijlocul gradinei. El cerca a se al atura de pom,
dar pomul i zise:
- Nu te apropia de mine, voinice, ca ti vei pierde viata si e pacat de dnsa.
Flacaiasul, ce nu stia de frica, i raspunse cum l nvatase zna:
- Nu te teme, pom oropsit, ca te voi curata de omizi si de uscaturi.
Si dupa ce-i taie uscaturile si i lua omizile, culese trei merisoare ca cele din rai
si se ntoarse napoi. Ajungnd n padure, dete pe la zna. Aceasta cum l vazu, l
priimii cu bucurie, l puse ntr-o camara sa se odihneasc a nitel, si pna una, alta, i
schimba merele si i puse altele n locul lor. Cnd se scula voinicul, se grabi a se
ntoarce la ma-sa cu slujba facuta. Lua deci merele si porni.
n vremea aceasta, procletul de zmeu se lingusea pe lnga mama baiatului si,
cu ispite si cu marghiolii, umbla sa o dea n cap sa se planiseasca lui. Ea, biet, nu
stia unde bate diavolul de zmeu. Nu cunostea la sufletul ei ce sunt ispitele si cursele
dragostei, si prin urmare nu da nas spurcatului sa se ntinza. Ea stia una si buna: se
topea de dor dupa fiul sau, dupa parintii ei si dupa tara n care se nascuse. Cnd o
cautai, era cu ochii scaldati n lacrami.
Cum vazu pe fiu-sau, salta de bucurie. I se paru a nviora olecuta . Mnca din
merisoarele ce-i aduse, si i se paru bune.
Dupa ce mai trecu, ea c azu iarasi n piroteala de mai-nainte.
Voinicul, vaznd ca sanatatea ma-sei tnjeste, nu stia ce sa-i mai faca spre a o
mai nveseli. Iara dracul de zmeu att de harnic se ar ata n ale slujbei, nct n-apuca
sa iasa bine vorba din gura voinicului, si el o ghicea; apoi se facea luntre si punte, ca
sa-i ndeplineasc a voile. Voinicul baga el de seama tragerea de inima ce avea sluga
spre a-i sluji cu credinta, si nu se caia de loc ca l-a priimit la curtea sa, ba nca
ncepuse a-l privi cu ochi buni.
ntr-una din zile, pe cnd voinicul era cu voie-buna, zmeul se apropie de el si,
cu grai milogit, i zise:
- Stapne, cunosc iubirea ce ai pentru mamulita d-tale. Lncezeala de care
patimeste, mie nu-mi prea place. De vei vrea sa ma asculti, nu vei gresi.
- Stii tu ceva leacuri? spune, ca te ascult.
- n tara de unde sunt eu, oamenii patimasi de asemenea boala fac tot ce se
poate de aduc ap a vie si apa moarta de la muntii ce se bat n capete. Aceasta ap a
este leacul cel mai bun. Te vaz ca esti un mare viteaz si am credinta n sufletul meu
ca dtale ti va fi mai usor dect altora a o aduce.
N-apuca sa ispraveasca vorba si viteazul se duse la ma-sa. Fiind acolo, el i
zise:
- Mama, te vaz tot galesa, si te pierzi d-a-n picioarele. Ma duc, mama, sa-ti
aduc leacuri. La muntii ce se bat n capete este apa vie si apa moarta. Tocmai acolo
ma voi duce, sa-ti aduc apa de aceea.
- Nu te duce, dragul mamei; mila Domnului este cu noi; de va vrea el sa fiu
bolnava, macar orice fel de apa mi vei aduce, n desert va fi. Nu ma mai lasa
singura. Destul mi-a ros rarunchii singuratatea. Mngierea mea acum tu esti, fatul
meu, de voi mai fi lipsita si de dnsa, voi pieri.
- Fii barbata, mam a, tine-ti firea pna ma voi ntoarce, si ai sa fii vesel a si
sanatoasa ca piatra, dupa ce vei bea apa vie.
Nu fu cu putinta a-l tine. Se gati si pleca. n cale dete si pe la zna maiastra.
Din unal, din alta, veni vorba ca se duce n calatorie, si-i si spuse unde se duce.
Zmbi zna cnd auzi si vazu urcioarele ce-i dase zmeul. Nu zise nsa nimic
care sa-i dea vro banuiala, ci i dete doua borcane, cu care sa ia apa mai n graba, si

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003

Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 5 of 7

l nvata cum sa faca. i zise ca tocmai la amiazi, cnd va fi soarele n cruci, s a

nalte o prajina si n vrful ei sa puie o mahram a rosie. Muntii or cata la ea cu ochii
bleojditi; iara el, pna s-or destepta ei din buimaceala, sa se repeaza iute a lua apa
cu borcanele din ambele fntne. i paru mult bine voinicului pentru nvatatura ce-i
dete. Apoi lundu-si ziua-buna, plec a. Merse, merse, merse, pna ce, dupa o
calatorie silita, ajunse la locul cu pricina.
Facu precum l nvat ase z na; iara el, d-a-n calarele, se repezi printre munti si
umplu borcanele. Cnd fu a se ntoarce, muntii prinsese de veste ca oarecine a luat
ap a din fntna, si ncepu a se bate iarasi n capete. Tocmai atunci si voinicul se
ntorcea. Si daca nu se grabea a iesi mai iute, acolo l prapadea. Scapa nsa cu fata
curat a. Numai coada calului o apuca si acolo ramase de jumatate. De atunci, vezi,
este calul cu coada jumatate de carne si jumatate de par.
Cnd se ntoarse acas a, dete iarasi pe la z na. Ea, ca si de la rnd, l ruga sa
se dea nitel odihnei; si n acel timp i schimba apa, puindu-i alta n locul celei ce
adusese el.
Sculndu-se dupa somn, lua borcanele cu apa si veni acasa.
Atta i fuse ma-sii, ca sa-l vaz a. Nu stia ce mai facea de bucurie. l saruta si
po parte si pe alta. Apoi dupa ce bau din apa ce-i aduse, ei i paru ca mai prinse nitel
suflet. Vorba sa fie! Ea nu baga de seama, vezi, ca bucuria pentru vederea fiului sau
o face sa fie oarecum mai sprintena.
Zmeul se da de ceasul mortii cnd l vazu ca s-a ntors cu isprava facuta. El
(si) batuse capul mult si bine sa dea n cap pe fata mparatului, n lipsa fiului sau,
dara toate mrejele lui ramasesera de rs; caci ea nu dete n clapca n care o
mpingea spurcatul. Ea nu-si putea da seama de ce tot umbla el pe lnga dnsa cu
sosele, cu momele. Nici ca visa despre ce avea de gnd procletul de zmeu.
Pasamite zmeului i era frica sa se ia la lupta pe fa ta cu voinicul. Ci voia sa-l
piarza prin viclenie, si apoi sa-si bata joc si de ma-sa, ca sa-si izbndeasca pentru
moartea fratilor sai.
Dara nu-i ajuta Dumnezeu.
Voinicul din cnd n cnd mergea la vnatoare, si da si cte o raita pe la zna.
Nu trecu mult si baga de seam a ca ma-sa nu se ndrepteaz a, ci gaineaz a si se
topeste de pe picioare. Se ntrista n inima lui cnd vedea ca nu-i da nde bine si ca
nu-i poate da nici un ajutor.
Pacostea de zmeu baga de seama ca voinicul se framnta cu firea pentru
sanatatea ma-sii, se apropie de dnsul ntr-o zi si-i mai zise ntr-o doara; caci se
temea spurcatul a-l mai ndemna. Teama lui era sa nu se de stepte voinicul si sa-i
ghiceasca cugetele lui cele viclene.
- Am auzit si eu, stapne, pe cnd eram copil, ca oamenii mari cnd sunt
patimasi de lngezeala si copiii cnd bolesc de boala cineasca se tamaduiesc de va
mnca un purcel de la scroafa de sub pamnt. Mi se rupe inima din mine cnd vaz
pe buna mea stapna cum i se stinge viata din sine. Dara nici pe d-ta nu te ndemn a
te duce, caci mare primejdie va c adea pe capul aceluia ce se va cerca a fura
purcelul, de nu va izbuti.
- Nu sporovai mai mult, i raspunse voinicul, eu nu stiu ce este primejdie si
frica.
Numaidect si puse la cale cele de trebuinta pentru o calatorie mai lunga. Masii i spuse ca se duce la vnatoare. Pleca si dete si pe la zna, careia i spuse ce
avea de gnd sa fac a. El stia, vezi, c a sfaturile ei i prinsese mult bine.
Zna, dupa ce l nvata cum sa faca sa izbuteasca, i dete un sapun, un
pieptene si o perie, ca sa-i fie de slujba. El pleca si merse, merse, pna ce ajunse la

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003

Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 6 of 7

o padure deas a si ntunecoasa, de abia putea sa razbeasca. Bjbi el p-acolo

pna ce dete de ghizuina scroafei. Cum sa se apropie el? Caci ghizuina era
ncongiurata de busteni si de rascote, de nu se putea atinge nici pasare maiastra.
Voinicul facu precum l nvat ase zna. Sapa un sant adnc pna ce ajunse sub
culcusul scroafei. Intr a acolo si a stepta pna ce veni scroafa s a se culce. Purceii erau
toti n par la ugerul scroafei si sugeau. Mai -nainte de a rasari luceafarul porcilor, cnt
toti porcii se desteapta, adormiti fiind purceii cu tta n gura, voinicul baga mna
binisor si apuca un purcel, dar asa de binisor l apuca si asa de usor l trase, nct
scapa tta din gura fara sa simta. l apuca numaidect de bot ca s a nu guite, si p-aici
ti-e drumul.
Dracul de scroafa baga de seama ca o tta i se raceste. Se destepta si v azu ca
un purcel i lipseste. Se lua dupa voinic. Si cu toate ca telegarul voinicului era un
zmeu de cal, scroafa l ajunse. Cnd vazu ca are sa-l nhate cu coltii ei, voinicul
arunca sapunul. Atunci unde se facu un noroi cleios si puturos, de ti ze scutura
carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pamnt.
Scroafa facu ce facu, se zv rcoli prin al noroi si se tarbaci de nu o mai
cunosteai, scroafa e, ori ce dracu e. Scapa din nomol si se lua dupa voinic. ntr-o
clipa l ajunse. Cnd vazu zorul, voinicul arunca pieptenele. Si unde se facu un zid
nalt, nalt, d-a curmezi sul drumului ei, de nu fu cu putinta sa-l sara. Atunci scroafa se
puse cu coltii sai si sparse zidul, facnd o gaura numai ct putea ea sa treaca. Si s a
te tii dupa dnsul.
Daca vazu voinicul ca scroafa iara s-a apropiat, arunca si peria. Deodata se
facu o padure nalta si deasa, de nu se putea strecura nici pui de pasare. Cum v azu
una ca asta, scroafa se puse si roase, si roase la copaci, pna ce-si facu drum, si
dupa dnsul! pna ce, cnd fu a-l ajunge, voinicul intrase n curte la zna. Aceasta
iesi numaidect, ntinse mna si striga:
- napoi, scroafa rusinoasa, si teme-te de urgia tat alui meu!
Cnd i auzi glasul, scroafa ramase ncremenita si plina de rusine se ntoarse.
Mergea si se tot uita ndarat; pare ca tot nu-i venea a crede ceea ce vazuse si
auzise.
Se culca si de ast a data nitel voinicul, ca sa se odihneasca, iara zna i schimba
purcelul, puindu-i altul n locul lui. Dupa ce se destepta, se ntorcea la ma-sa cu
voiebuna, de isprava ce facuse.
Venea, nene, cu caciula ntr-o parte, cu purcelul n brate si cntnd din frunza.
Cnd iata ca se ntlneste cu trei insi. Pasamite era Vntul, Caldura si Gerul. El
si lua caciula din cap, si cu multa plec aciune i zise:
- Noroc bun sa dea Dumnezeu, nea Vntule.
- Cale buna, dragul meu, i raspunse Vntul.
- Da ce, m a, numai Vntului te plocone sti? i zise Caldura. Nu stii tu oare ca eu
pot sa las o z apuseala s i o arsita, de sa fiarba matele din tine?
- Nu-mi pasa de nimic, raspunse voinicul, numai Vntul sa-mi bata.
- N-ai auzit tu oare de mine, ma, i zise si Gerul, ca eu am putere sa dau un
frig si o geruiala peste tine, de sa nghete matele n tine.
- Habar n-am, raspunde si el, numai Vntul s a nu-mi bata:
Si ncet, ncet, ajunse acasa. Cnd l vazu alde ma-sa si auzi peste cte
prapastii a dat, muri si nvie de bucurie ca-l mai vazu o data n carne si oase.
i dete de mnca purcelul; dara ea marturisi ca nu vede nici o usurare.
Sa nnebuneasca zmeul de ciuda! Vazu el ca nu poate altfel sa rapuie pe voinic,
dect prin viclenie. Cata deci vreme cu prilej ca sa-si puie n lucrare cugetul sau cel
nelegiuit.

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003

Versiune imprimabila: Voinicul cel fara de tata

Page 7 of 7

ntr-o zi cnd voinicul se ntorsese de la vnat si era ostenit peste masur a, se

culca n gradina la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dnsul si-l facu bucat i,
bucati, cu palosul pe care l purta totdauna ascuns la dnsul. Si ca sa nu bage de
seama ma-sa, puse toate bucat elele n dasagi, le aseza pe cal si, dnd cteva bice
calului, l dete pe poarta afara.
Calul fusese al znei. Ea l dedese n dar voinicului cnd fu a se duce la marul
rosu. El acum, daca se vazu gonit, alerga drept la st apna-sa. Ea, cum l vazu viind
fara stapnu-sau, pricepu ca trebuie sa fie vreo dracie la mijloc. Se dete jos, si ce
vazu se spaimnta. Lua deci desagii, i aduse n casa la ea si lua bucat ica cu
bucatica, os cu os, si le asez a una lnga alta, fiecare la locsorul lor. Dupa aceea
turna ap a moarta peste dnsele. Ele se ncheg a, lipindu-se una de alta; pielea se
facu la piftia, ntrupndu-se. l stropi si cu ap a vie si se nsufleti; dara mut si surd.
Atunci i dete s a mannce un mar de care adusese el si i veni grai. Lua si purcelul
scroafei de pe sub pamnt si l facu sa-i guite la urechi si i veni auz. Atunci zise:
- Dara greu somn dormii, soru-mea.
- Greu, frat ioare; si ai fi dormit ct lumea si pamntul, de nu erau maiestritele
lucruri ce tu ai adus pentru ma-ta; iara eu le-am oprit si ti-am pus altele n locul lor.
Atunci i spuse cine era dusmanul care voise sa-l rapuie. Si ca sa se
ncredinteze de adevarul celor spuse de dnsa, i dete putere sa se faca porumbel si
sa se duca sa vaza cum zmeul chinuieste si pe m a-sa. Voinicul se facu porumbel si
ajunse ntr-un suflet la casele unde sedea muma-sa.
Cnd colo, ce sa vaza? Se freca la ochi ca sa se ncredinteze de sunt aievea
cele ce i se nfatisa, sau naluciri.
Zmeul, carele cu sosele, cu momele nu putuse da n cap pe muma voinicului si
a se planisi lui, acum o pusese la chinuri. O legase cu o frnghie de matase rosie, o
tinea nemncata si cu ochii n soare. El voia sa o omoare tocmai cnd voinicul ajunse
n chip de porumbel. Se dete de trei ori peste cap, cum l nvat ase zna, si se facu
om cu sabia goala n mna. S i ct ai zice mei, facu mici farme pe necuratul de
zmeu, bala dracului. Scapa pe muma-sa de la chinuri, si, viind zna, i dete de bau
nitica ap a vie. Cum bau, vazu ca se nsufleteste si se simte voioasa ca un om plin de
sanatate.
Apoi voinicul se nso ti cu zna, si tr aira cte trei un trai plin de fericire si de
ngaduinta pna la adnci batr nete.
Iara eu ncalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastr a asa.
nchide fereastra

http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=033.php

7/12/2003