Curajoasa din sat

A fost odată ca niciodată că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. De când făcea plopul pere și răchita
micșunele, de când se băteau urșii in coade, de când se luau de gât lupii cu mieii, înfrățindu-se, de când
se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne
aducea povești. De când se scria musca pe părete, mai mincinos cine nu crede.
A fost odată o babă și un moș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un moștenitor. Și ce mult
își doreau unu. Ce nu dreseră? Ba merseră și pe la vraci și pe la vrăjitori da` să rămână baba cu burta la
gură, nici gând. Și pe cât de bătrâni erau pe atât de frică le era, că nu or avea un copil.
-Măi, babă ce ne facem noi? zise moșul într-o zi. Că tu știi că am făcut tot.
-Nu știu, moșule, numai Dumnezeu știe.
Trecură o lună, mai trecură două, trecură nouă luni și baba se trezi cu o fetiță. Avea un păr lung și
blond ca soarele. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai frumos și mai vânjos. Ce învăța fata într-o
lună alții învățau într-un an. Da` ce nu știa copila era că răul domnea în sătucul lor. Se auzi din casă în
casă că ar fi un monstru cu 3 picioare și 7 coarne, parcă ar fi satană. Trecură anii și fata se făcu mai
frumoasă si mai bravă. De auzi fata spusele satului nu mai stătu degeaba și se duse de grabă la părinții ei.
-Mămucă, eu am să mă duc să înfrunt monstrul ce șade la noi în sat.
-Fata mamei, du-te dară ai grijă ca de nu te voi vedea în odaie cum dormi în trei zile și trei nopți, într-o
prăpastie mă voi arunca. Că tu ești pacea inimii mele, parcă înfloresc când te văd.
-Bine mămucă, ai grijă de tatăl meu care este bolnav din pricina noastră, că de nu-l voi afla viu la
întoarcere te voi urî, iar fața mea nu o vei mai vedea.
Fătuca nu mai stătu pe pe gânduri și se pornise la drum. În timp ce umbla cu o sabie în mână, zări o
ocnă. Se gândi că acolo ar putea sta diavolul. Îi dete cu sabia în mână și se sculă din somn.
-Ce cauți tu aici om păcătos ce ești? O întrebă diavolul.
-Am venit să te gonesc din satul ăsta, dihanie spurcată ce ești.
Urâțenia pământului se ridică și sări pe fată. Dară fata îi băgă sabia în gât și îl ucise. Când copila ieși din
ocnă, văzu că soarele răsărea, iar cele trei zile trecură. Când ajunse acasă, văzu un bărbat chipeș ce veni
după fata pentru a se însura. Tătucul îi dădu fata. Și uite așa trăiră ei o viață fericită, cum se trăiește pe
lumea asta.