Digestia presupune un ansamblu de procese mecanice si biochimice prin care se

transforma alimentele si se absorb substantele nutritive din ele. Durata digestiei la

om, in functie de natura hranei, poate fi intre 33 si 42 de ore de la consumarea
alimentelor pana la eliminarea lor. Digestia este controlata nervos si hormonal.
Daca vrei sa intelegi si mai detaliat procesul de digestie, poti urmari si aceasta
animatie: partea intai si partea a doua.

Doar 80% din hrana este valorificata de organism prin procesul de digestie.
Functionarea aparatului digestiv este influentata de calitatea tuturor alimentelor
ingerate, de modul in care mancam si de starea de sanatate a organismului nostru.

Functiile aparatului digestiv

Hranirea organismului
Descompunerea alimentelor in componentele lor chimice
Absorbirea lichidelor si a substantelor nutritive pentru a furniza energia necesara
vietii, a inlocui celulele care urmeaza sa moara si a crea altele noi si pentru a ajuta
organismul sa-si continue functionarea
Eliminarea organismelor sau substantelor nocive care ar putea fi ingerate
Deplasarea mancarii de la un organ la altul prin peristaltism
Furnizarea mediului adecvat (acid sau alcalin) pentru diferite organe ale sistemului
Secretarea mucusului care sa lubrifieze canalele
Producerea bacteriilor care sa ajute la realizarea procesului digestiv si a vitaminelor
si enzimelor necesare
Reabsorbirea apei si reciclarea ei in cadrul sistemului
Eliminarea mancarii si a reziduurilor bacteriene.
Din ce este alcatuit aparatul digestiv si cum functioneaza el

Tubul digestiv masoara circa 9 m lungime de la cavitatea bucala pana la anus.

Digestia are loc incepand din gura si se continua treptat in celelalte organe ale
aparatului digestiv pana in colon.

aparatul digestiv 2

Gura si dintii initiaza procesul digestiv prin triturarea (maruntirea) alimentelor,

amestecarea lor cu saliva plina de enzime digestive si formarea bolului alimentar.
Mestecarea alimentelor in intregime le pregateste pentru etapa urmatoare a
digestiei, cand vor cobori pana in stomac.

Natura a avut o grija speciala de evolutia speciei noastre. Alte animale nu sunt atat
de bine adaptate la mediu, mesteca diferit alimentele si nu pot extrage rapid
nutrientii din mancare, asa cum se intampla in cazul omului. Crocodilul are dinti ca
niste cuie pentru a insfaca hrana si a o marunti, insa poate extrage energia din ea
abia cand aceasta se afla pe la jumatatea tractului intestinal. Elefantul are dinti plati
pentru a putea toca totul, ceea ce ii permite sa manance orice, dar foarte incet. El
trebuie sa inlocuiasca dintii ce se rod pe parcursul vietii, iar atunci cand isi pierde si
ultimul dinte, moare de foame.

Sursa foto: Wikipedia

Oamenii au parte de maxim de energie din alimente pentru ca noi nu pierdem deloc
energie in timp ce mancam. Le datoram asta molarilor care isi fac bine treaba.
Pentru ca mestecatul sa fie eficient, trebuie ca ocluzia sa fie perfecta adica dintii
superiori sa se aseze perfect peste cei inferiori.

Sistemul nostru digestiv este extrem de eficient; el extrage cat de multe calorii
poate din alimente. Procesul incepe in gura, cu articulatia temporo-mandibulara,
care se disloca in timpul masticatiei pentru a permite muschiului maseter sa
preseze cat mai bine mancarea. De fapt este vorba de mandibula maxilarul
inferior care se disloca si se reaseaza la locul lui de fiecare data cand mestecam.
Maxilarele ne ajuta astfel si ele in tocarea mancarii si in obtinerea energiei din ea.

Glandele salivare produc enzime care incep descompunerea carbohidratilor in

zaharuri simple si a grasimilor in monogliceride. Ptialina degradeaza polizaharidele,
iar lipaza linguala provoaca inceputul digestiei lipidelor cum ar fi trigliceridele.
Saliva, care contine apa, enzime si mucina, este produsa de catre glanda parotida
(Glandula parotidea), de glanda sublinguala (Glandula sublingualis) si de glanda
submandibulara (Glandula submandibularis). Intr-o zi se produc 1-1,5 l de saliva.

Limba impinge mancarea in faringe, care inchide trecerea spre trahee si trimite
mancarea la nivelul esofagului in timpul deglutitiei (inghitirii). Cateva mii de papile
gustative pe care le avem pe limba ne permit sa savuram alimentele pe care le
consumam. Pe limba exista receptori de gust dulce, acru, amar si sarat, dar exista

si unul care semnaleaza placerea de a manca. De aceea ni se face pofta de anumite

mancaruri, ceea ce uneori ne da peste cap planurile de a slabi. Limba vrea sa simta
anumite alimente care au gust bun si dau energie, chiar daca organismul nu are ce
sa faca in acel moment cu acea energie (de exemplu pofta de dulce seara).
Gusturile dulce, amar, acru si sarat sunt mostenite genetic si de aceea ne plac sau
nu. Dar gustul pentru grasime este invatat, ceea ce inseamna ca putem invata sa
nu ne placa grasimea.

Faringele este canalul de legatura dintre cavitatea bucala si esofag si locul unde
se intretaie calea digestiva cu cea respiratorie. Deoarece atat alimentele, cat si
aerul trec prin faringe, epiglota o lama cartilaginoasa se interpune in
deschiderea laringelui in timpul inghitirii, pentru a preveni asfixierea alimentara.
Reflexul inghitirii este initiat de receptorii tactili de la nivelul faringelui, pe masura
ce bolul alimentar este impins spre partea posterioara a gurii. Timpul bucal al
deglutitiei este de 0,3 secunde; ea este partial voluntara. Timpul faringian al
deglutitiei este de pana la 2 secunde. Trecerea aerului este temporar intrerupta,
alimentele avand prioritate sa inainteze spre esofag.

Esofagul are o lungime de circa 25 de cm si determina deplasarea alimentelor in

stomac prin miscarile peristaltice (contractii musculare). Timpul esofagian al
deglutitiei poate fi de 4-8 secunde. Finalizarea deglutitiei are loc odata cu ajungerea
mancarii in stomac. Practic, dupa ce ai terminat de mestecat, mancarea trece prin
esofag cu ajutorul unor contractii ale muschilor esofagieni, fenomen numit
peristaltism. Apoi bolul alimentar trece prin jonctiunea gastroesofagiana. Stomacul
se unduieste in jurul esofagului si acea intrare laterala ajuta foarte mult pentru ca
opreste lichidele sa fie regurgitate.

Regurgitarea este, de fapt, unul din darurile evolutiei, deoarece capacitatea de a

vomita ne protejeaza de orice substanta toxica ce ar ajunge in stomac. Caii, de
exemplu, nu pot regurgita si cand mananca ceva otravitor, nu au cum sa scoata
acea mancare din sistem si uneori mor din aceasta cauza. Vomitatul, scuipatul si
ragaitul fac parte din sistemul de control ce ne ajuta sa eliminam substantele ce fac
rau organismului nostru. Acest sistem contribuie insa si la refluxul de acid.

Esofagul este legat de stomac prin orificiul cardia intr-un unghi oarecum ascutit,
care se inchide dupa ce trece mancarea, pentru a nu permite continutului
stomacului sa se intoarca in esofag. Esofagul are o mucoasa mai slaba decat cea a
stomacului si din aceasta cauza el este mult mai sensibil. Cand simti arsuri in piept,
e vorba probabil de reflux gastroesofagian (ti se intoarce mancarea inapoi). Acesta
este periculos deoarece poate duce la inflamarea cronica a esofagului, care poate
cauza cancer esofagian. Ce poti sa faci ca sa eviti refluxul gastroesofagian este sa
nu mananci foarte mult incat sa ai stomacul plin, dar mai ales sa nu te intinzi in pat
imediat ce ai mancat mult (pozitia orizontala favorizeaza relaxarea orificiului cardia
si revarsarea lichidului stomacal in esofag).

Stomacul secreta acizi si sucuri gastrice care descompun in continuare alimentele

si incep digestia proteinelor. In stomac are loc si sterilizarea partiala a alimentelor,
adica se distrug germenii infectiosi sub actiunea unor enzime si a acidului clorhidric.
In 24 de ore se secreta pana la 1,5-2 l de lichid gastric. Sucurile gastrice secretate
in stomac contin apa, mucus, acid clorhidric, ioni si enzime. Muschii efectueaza o
miscare de agitare a stomacului din 20 in 20 de secunde pentru a lichefia
mancarea, care apoi trece prin orificiul pilor in intestinul subtire sub denumirea de
chim gastric. Stomacul poate stoca pana la un litru de alimente.

Cu cat combini mai multe feluri de alimente la o masa, cu atat mai mult va sta
mancarea in stomac pana sa fie digerata. Este vorba de maxim jumatate de ora in
cazul fructelor consumate pe nemancate, pana la 4 ore in cazul alimentelor ce
contin proteine si pana la 10 ore in cazul unor combinatii de multe alimente greu
digerabile. Timpul mediu normal de digestie a alimentelor de la o masa este de 3-4
ore.

Substantele nutritive din alimente sunt digerate intr-o anumita ordine si cu viteze
diferite, in locuri diferite din tractul digestiv. De exemplu, digestia amidonului si a
glucidelor in general incepe in gura, digestia proteinelor incepe in stomac, dar se
continua in intestinul subtire si in cel gros. In fiecare organ al sistemului digestiv se
secreta diverse enzime care favorizeaza digestia. Fiecare enzima actioneaza specific
asupra anumitor substante. Enzima numita ptialina din saliva este specializata in
digestia zaharurilor. Ea desface moleculele mari de polizaharide in molecule mici de
oligozaharide (de exemplu desface amidonul in maltoza). Enzimele digestive
secretate in stomac sunt specializate in digestia proteinelor pepsina, sau a
lipidelor (grasimilor) lipaza gastrica. Altele, cum ar fi lizocima, au rol bactericid.
Proteinele sunt digerate doar partial in stomac si nu pot fi inca absorbite.

Activitatea tuturor acestor enzime este controlata de aciditatea din zona in care
sunt secretate, adica de pH-ul mediului din acea parte a tractului digestiv. pH-ul
este factorul care arata gradul de aciditate al unui mediu. In stomac aciditatea este
data de acidul clorhidric (HCl) aflat in concentratie de 0,5 %, care determina un pH
de 0,9-1,5 si pana la 2. Asta inseamna un mediu foarte acid. In momentul in care
alimentele patrund in stomac, aciditatea acestuia scade usor prin amestecarea
sucului gastric cu mancarea, ceea ce favorizeaza activarea enzimelor digestive. In
timpul digestiei gastrice se secreta in continuare suc gastric care creste aciditatea,
iar acest lucru determina inactivarea treptata a enzimelor digestive. Totul este
reglat prin modificarea aciditatii, deoarece fiecare enzima actioneaza doar la o
anumita temperatura si aciditate, adica la un anumit interval al pH-ului. Pepsina
este secretata de exemplu sub forma inactiva de pepsinogen si se activeaza in
stomac sub actiunea acidului clorhidric.

Stomacul secreta si doi hormoni care regleaza pofta de mancare si satietatea.

Atunci cand stomacul este gol, el secreta grelin care ii spune creierului ca iti este
foame. Hormonul leptin ii transmite in schimb creierului ca te-ai saturat. Problema
este ca mesajul de satietate este perceput la 10-20 de minute din momentul in care
a fost transmis. Daca mananci repede, in acele minute vei apuca sa consumi mai
multa mancare decat ai fi avut nevoie. De aceea este indicat sa mananci incet, sa
simti cu adevarat gustul mancarii si sa fii atent la senzatiile care vin din stomac.

Mucina (mucusul) protejeaza mucoasa stomacala de aciditatea lichidului gastric, o

fereste de autodigerare si contine asa-zisul factor intrinsec Castle, necesar pentru
absorbtia vitaminei B12. Inflamatiile, infectiile, alcoolul si mancarurile picante care
ajung in stomac slabesc rolul de bariera al mucoasei si favorizeaza aparitia
gastritelor si ulcerului gastric.

Un fapt interesant este faptul ca barbatii pot bea mai mult alcool decat femeile.
Explicatia nu are legatura cu greutatea corporala, ci sta in faptul ca ei au o enzima
ce metabolizeaza jumatate din alcoolul pe care il beau inainte ca el sa ajunga in
sange. Femeile nu au aceeasi cantitate de enzima in stomac sau in sange.

Secretia de sucuri gastrice incepe cand luam mancarea in mana, o mirosim si vrem
sa o mancam, apoi continua in timp ce mestecam si dupa ce ea ajunge in stomac.
Cat timp mestecam guma, de exemplu, stomacul secreta sucuri gastrice. Prin
intermediul creierului, stomacul primeste informatia ca urmeaza sa digere ceea ce
se mesteca in acel moment in gura. El se pregateste sa primeasca mancare, secreta
suc gastric, insa totul este o pacaleala, caci in stomac ajung doar saliva si niste
substante (care in cazul gumei de mestecat sunt aditivi). Se spune ca mestecatul
indelungat al gumei poate duce la gastrita, deoarece el determina cresterea
aciditatii in stomac.

Vezica biliara sau colecistul elibereaza un lichid care neutralizeaza aciditatea si

dizolva grasimile. Grasimile din mancare o determina sa secrete lichidul biliar
pentru descompunerea acestora. Bila este ca un sapun care dizolva grasimea.
Vezica biliara retine bila pentru a o putea elibera cand bolul alimentar intra in
stomac.

Ficatul este plasat sub diafragma si reprezinta cea mai mare glanda din corp, in
greutate de 1,5 kg. Substantele nutritive absorbite in sange prin intermediul
stomacului, al intestinului subtire si al colonului sunt filtrate de catre ficat, care
indeparteaza toxinele. Sangele astfel filtrat este ulterior transportat catre toate
celulele corpului. In afara de secretia de bila, care este depozitata in vezica biliara,
ficatul indeplineste si rolul de centru de comanda care creeaza proteine pentru

organism. In ficat se creeaza si o rezerva de glucoza sub forma de glicogen care

ne foloseste cand avem nevoie de energie.

Ficatul este organul vital ce detoxifica sangele de agentii nocivi organismului. Insa
pentru ca el sa-si indeplineasca functiile bine pana la moarte, trebuie sa-l mentinem
sanatos si curat, evitand alcoolul, substantele toxice, aditivii alimentari si
medicamentele inutile. Cele din urma fac intotdeauna bine pe de o parte si rau pe
de alta. Cu cat mai putine medicamente luam pe parcursul vietii, cu atat mai bine
este pentru ficat. El nu va avea mult de muncit ca sa contracareze efectele adverse
ale acestora.

Intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv, are aproximativ 6
m lungime de la orificiul pilor pana la valva ileo-cecala si un diametru de 2,5 cm. La
nivelul intestinului subtire chimul gastric este transformat in chil intestinal in urma
continuarii procesului de digestie.

In intestinul subtire (duoden, jejun, ileon), digestia continua prin reducerea

glucidelor la nivel de zaharuri simple, a lipidelor in monogliceride si in acizi grasi, a
proteinelor in aminoacizi sau in peptide. Mai precis, are loc desfacerea mai departe
a zaharidelor cu ajutorul enzimelor lactaza, maltaza, sucraza in molecule si mai mici
de glucoza, fructoza, galactoza si manoza, molecule care pot fi deja absorbite prin
peretele intestinului subtire. Proteinele partial digerate in peptide vor fi descompuse
in aminoacizi de catre enzima peptidaza (tripsina, chimotripsina si
carboxipeptidaza). Aminoacizii pot fi absorbiti prin peretele intestinal. Lipidele, care
apar sub forma de picaturi, vor fi la inceput emulsionate de bila si lecitina in solutii
cu particule mai mici, care vor fi descompuse de enzima lipaza in acizi grasi
(monogliceride), ce pot traversa peretele intestinal lipofil.

Sucul intestinal este secretat de glandele intestinale si contine enzime ca:

enteropeptidaze, erepsina, tripsina, chimotripsina, lactaza, maltaza si sucraza.
Pentru a se continua digestia, intestinul subtire are nevoie si de secretiile
pancreasului si ale bilei, care se varsa in portiunea numita duoden. Intestinul subtire
este locul in care se produce stimularea pancreasului sa produca enzimele specifice.
Acestea neutralizeaza acidul adus din stomac si descompun alimentele ramase
intregi. Secretia pancreatica este bogata in enzimele amilaza pancreatica, lipaza
pancreatica si tripsinogen necesare digestiei proteinelor, glucidelor si lipidelor.
Deoarece sucurile digestive ce actioneaza la acest nivel sunt alcaline, nivelul pHului este crescut in intestinul subtire (are valoarea 8), ceea ce favorizeaza actiunea
enzimelor din aceasta zona.

In intestinul subtire sunt absorbiti circa 90% din nutrientii preluati din alimente in
timpul digestiei. Substantele nutritive sunt absorbite in vinisoarele din peretii

intestinului. Absorbtia substantelor nutritive se face de catre enterocite (celulele

intestinale care permit trecerea alimentelor in sange) din fiecare segment al
intestinului subtire. Absorbtia nutrientilor se produce prin difuzie osmotica si are loc
cu ajutorul ionilor de sodiu si potasiu (Na+, K+). Difuzia functioneaza prin diferenta
de concentratie a acestor minerale din sange fata de continutul intestinal.

Din punct de vedere chimic, intestinul este organul cel mai asemanator cu creierul,
pentru ca neurotransmitatorii si hormonii sunt similari. Mucoasa delicata a
intestinului are niste celule unice care recunosc mancarea pe care n-o poti tolera.
Atunci cand sufera, acesta transmite mesaje care sa te faca atent, sub forma de
gaze sau spasme. Atunci cand se revolta, se strange.

In stomac si intestine se secreta mai multi hormoni care regleaza digestia, iar astfel
digestia este controlata hormonal. Gastrina ajuta la secretarea sucurilor acide din
stomac. Secretina stimuleaza ficatul sa elibereze bila si influenteaza secretia
pancreasului. Motilina influenteaza motilitatea gastrointestinala si stimuleaza
productia de pepsina. Peptida gastrica inhibitoare induce secretia de insulina si
intervine in tranzitul gastrointestinal. Colecistochinina stimuleaza eliberarea bilei,
dar si pancreasul sa produca enzimele necesare digestiei. Grelinul, hormonul
foamei, este secretat si in intestin, cand acesta este gol.

Digestia este controlata si nervos. Nervii intrinseci din intestine detecteaza prezenta
sau absenta mancarii si determina astfel deplasarea ei si secretarea sucurilor
necesare digestiei in zona respectiva. In intestine sunt secretate si peptidele YY
pentru a inhiba apetitul, atunci cand intestinul este plin.

Dupa ce intestinul subtire decide ce sa pastreze din alimente si ce nu, el deverseaza

resturile sub forma de amestec lichid in cec (sau cecum), un rezervor de la capatul
intestinului gros care are rolul de a retine fluidele.

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, are circa 1,6 m lungime si
are un diametru mai mare decat intestinul subtire. Este format din cecum cu
apendicele piloric si din colon care cuprinde portiunile ascendenta, transversa,
descendenta si sigmoida. Dupa deplasarea prin duoden, jejun si ileus, mancarea
este impinsa prin valva ileo-cecala in interiorul colonului. Materiile care n-au fost
absorbite inainteaza pana in intestinul gros prin miscari peristaltice. Digestia colica
(la nivelul colonului) consta intr-o degradare microbiana fermentare si putrefactie
fara mare utilitate pentru nutritie. Valva ileo-cecala produce mucusul necesar
lubrifierii colonului. Apendicele secreta un fluid germicid care neutralizeaza toxinele.
Bacteriile benefice din colon ajuta la digerarea alimentelor ramase. Substantele
nutritive care au fost eliberate sunt acum absorbite, iar apa in exces este
reabsorbita.

Rectul reziduurile alimentare solide si cele bacteriene materiile fecale sunt

deplasate prin peristaltism inspre rect si anus, pentru a fi eliminate prin procesul
defecatiei. Ajunse in rect, fecalele pot ramane blocate acolo pana la 5 zile, sau chiar
mai mult in cazul constipatiei cronice. Ideal ar fi ca ele sa fie eliminate zilnic.

Gazele eliminate prin anus provin din fermentarea anumitor mancaruri de catre
miliardele de bacterii din sistemul digestiv. Unele mancaruri provoaca mai mult gaz
decat altele, iar mirosul este diferit, dupa cum a observat toata lumea. In mod
normal, un om elimina gaze de circa 14 ori pe zi si nu ar trebui sa ne rusinam de
acest fenomen absolut normal. Totusi, o facem