TEHNICI DE EXPLORARE RADIOLOGICA

1.
Radiografia conventionala de departe, este metoda cel mai des utilizata in
explorarea sistemului osteoarticular. Premiza de baza in interpretarea unei
radiografii este necesitatea absoluta de a avea cel putin doua incidente,
perpendiculare una pe cealalta, ale regiunii de 232i86c examinat. Nu de putine ori
sunt necesare si incidente suplimentare: oblice, tangentiale, etc.

La executarea unei radiografii osoase trebuie avute in vedere:

elementele electrice de la masa de comanda sa corespunda regiunii de

examinat;

folosirea selectiva a grilei antidifuzoare;

pozitia de examinare sa nu fie dureroasa; pentru mentinerea pozitiei se poate

proceda la imobilizarea segmentului respectiv;

in cazul radiografiilor de profil, partea afectata se va aseza pe caseta pentru a

reduce marirea geometrica;

utilizarea de filme si casete adecvate zonei de radiografiat;

diafragmare corecta a regiunii de interes.

A. Anatomia radiologica a osului

1.
Conformatia exterioara a osului in functie de forma si dimensiuni, oasele se
impart in:

a)
Oase lungi prezinta un corp sau diafiza si doua extremitati sau epifize; se
intalnesc de obicei la nivelul membrelor;

b) Oase plate prezinta doua fete si un numar variabil de margini si unghiuri

(scapula, oasele cutiei craniene, etc. );

c)
Oase scurte au forma aproximativ cubica si se gasesc la coloana vertebrala,
carp, sau tars;

Tinand cont de caracterele arhitecturale si de situatia din organism, se mai

intalnesc:

d)

Oase pneumatice contin in interiorul lor cavitati pline cu aer (maxila);

e)
Oase sesamoide se dezvolta in apropierea articulatiilor sau in tendoanele
unor muschi (fabela);

f)

Oase suturale (wormiene) apar, inconstant, la nivelul suturilor craniene.

Pe suprafata oaselor exista o serie de elemente morfologice:

1.

Proeminente:

- articulare

- modelate in functie de suprafata articulara;

- nearticulare - cu forme si dimensiuni diferite, numite: protuberante, procese,

tuberozitati, spine, creste;

2.

Cavitati:

- articulare (cavitatea glenoida, cavitatea cotiloida);

- nearticulare cu rol de protectie sau insertie;

3. Gauri si canale: sunt de doua feluri: de trecere si de nutritie, numite diferit

foramen, hiatus, fosa, incizura, duct.

2.

Conformatia interna a osului si imaginea radiologica normala

Sectionand un os se observa ca este format din tesut osos compact si tesut osos
spongios, invelite intr-o teaca conjunctiva numita periost.

Periostul nu are expresie radiologica.

Tesutul osos compact se traduce radiologic printr-o imagine intens opaca, lipsita de
structura.

Tesutul osos spongios realizeaza o retea de opacitati liniare fine dispuse dupa liniile
de forta, intre care se gasesc mici spatii radiotransparente (locul maduvei osoase,
vase, nervi- nu au expresie radiologica).

La osele lungi, compacta diafizara se prezinta ca doua opacitati liniare paralele,

lipsite de detalii structurale, iar la nivelul epifizei ca o banda opaca mai ingusta
(corticala osoasa). Canalul medular apare transparent, intre benzile opace diafizare,
iar spongioasa epifizara apare ca o retea liniara fina.

La oasele plate si scurte intalnim corticala la exterior, cu grosime variabila, iar la

interior spongioasa.

3.

Particularitati ale imaginii radiologice osoase la copii

4. Nucleii secundari de osificare sunt situati la extremitatile osului si apar la

varste diferite. Din acesti nuclei rezulta epifizele si apofizele.

5. Cartilajele de crestere sau cartilajele epifizo-diafizare apar radiologic sub

forma unor benzi radiotransparente ce separa complet epifiza de diafiza; au
contururi usor ondulate si sunt simetrice.

4.

Imaginea radiologica a articulatiilor

Din punct de vedere morfo-functional se impart in:

1. diartroze articulatii cu mobilitate mare, cu extremitatile osoase acoperite de

cartilaje si legate prin ligamentele articulare si capsula articulara;

2. amfiartroze articulatii cu mobilitate mica, avand elementele osoase legate

prin structuri fibro-cartilaginoase;

3. sinartroze articulatii fixe, cu legaturi cartilaginoase (sincondroze), sau

osteofibroase (sinostoze) intre piesele osoase.

Radiologic, capsula articulara si ligamentele nu au expresie. Interpretarea se

rezuma la examinarea spatiului articular radiotransparent (facand radiografii
comparative) si a contururilor epifizare adiacente.

B. Semiologie radiologica osoasa

1.

Modificari elementare distructive

a) Osteoporoza si demineralizarea dau imagini asemanatoare desi au substrat

anatomo-patologic diferit. Reducerea intensitatii structurii osoase intereseaza unele
zone sau tot scheletul. Compacta se subtiaza, trabeculatia spongioasei este mai
rara, in ansamblu transparenta sa fiind crescuta;

b) Osteoliza este un proces distructiv ce intereseaza toate elementele structurii

osoase dintr-o anumita zona. Localizarea procesului osteolitic in spongioasa da
nastere unei lacune osoase. Leziunile osteolitice corticale se numesc carii osoase.

c) Atrofia prin presiune reprezinta o modificare de rezorbtie osoasa ce

deformeaza regiunea afectata, sub actiunea presiunii exercitate din vecinatate;

d) Osteonecroza este o leziune distructiva caracterizata prin intreruperea

circulatiei arteriale. Detasarea fragmentului necrozat si izolarea lui duce la formarea
unui sechestru osos care isi poate sau nu pierde structura.

2.

Modificari elementare constructive

a) Osteoscleroza consta in accentuarea structurii osoase; compacta se ingroasa,

trabeculele se indesesc si opacitatea spongioasei creste. Condensarea spongioasei
se numeste eburnare, iar intinderea condensarii in canalul medular se numeste
endostoza;

b) Periostoza este modificarea radiologica ce consta in osificarea periostului.

Periostoza, sau apozitia periostala, se poate prezenta sub forma unor opacitati
lamelare paralele cu axul osului, a unor pinteni dispusi oblic pe axul osului, sau
spiculi dispusi perpendicular pe axul osului;

c) Osificarile heterotope sunt osificari ce apar in locuri unde in mod normal nu

exista tesut osos. Osteofitul se dezvolta la nivelul insertiei ligamentare pe os, iar
sindesmofitul se dezvolta chiar in ligamentul afectat. Substratul pe care se produce
osificarea este tesutul conjunctiv.

d) Distrofia osoasa este o modificare complexa in care procesele de resorbtie si

reconstructie osoasa nu mai respecta matricea osoasa. Osul se deformeaza, iar
structura prezinta zone neregulate, condensate, alternand cu zone transparente.

3.

Modificari elementare de forma si marime

Sunt datorate unor tulburari ale osteogenezei:

a) Hiperostoza consta in ingrosarea si deformarea osului prin aparitia de apozitii

periostale;

b) Oedostoza consta in ingrosarea osului spre canalul medular;

c) Agenezia si aplazia sunt tulburari de dezvoltare ale osului datorate unor

anomalii genetice sau factori externi nocivi (infectii, radiatii, carente alimentare).
Agenezia este caracterizata prin absenta a unuia sau mai multor segmente osoase,
iar aplazia desemneaza dezvoltarea incompleta sau aberanta a unui segment osos;

d) Hipoplazia este o dezvoltare limitata a unui os sau a scheletului in intregime

(nanism);

e) Hipostoza reprezinta o subtiere accentuata a unui segment osos cu lungime

normala;

f)

Hiperplazia este o dezvoltare proportionala in grosime si lungime a osului;

g) Exostoza este o excrescenta osoasa prin dezvoltarea aberanta a osului la

nivelul cartilajului de crestere;

h) Discondroplazia este o tulburare a osteogenezei in care nu se mai pastreaza

proportiile dintre lungime si grosimea osului.