Sunteți pe pagina 1din 11

Ingrasamintele chimice si organice

ngrmnt este un nume generic dat unui produs organic sau mineral,
obinut natural sau artificial folosit, n agriculturpentru fertilizarea solurilor.
ngrmintele hrnesc planta i furnizeaz elemente chimice eseniale dezvoltrii
acesteia precum: azot, calciu, fosfor, potasiu (nutrieni ai solului) ceea ce duce la o
recolt mai bogat i la produse agricole de mai bun calitate. Tipul
ngrmntului se alege n funcie de tipul solului i de necesitatea tipului de
cultur.
Un ingrasamant este un produs natural sau de sinteza, mineral sau organic,
simplu sau complex, aplicat in sol, pe sol sau pe planta si destinat a completa
rezerva de elemente nutritive a solului pentru asigurarea cresterii normale a
plantelor.
Ingrasaminte cu potasiu
Inca din antichitate se utilizau produse ce contineau potasiu pentru ridicarea
fertilitatii. Romanii foloseau cenusa vegetala, care are un continut ridicat de
potasiu. De asemenea, gunoiul de grajd utilizat in agricultura din timpuri foarte
vechi, constituie o importanta sursa de potasiu, mai ales daca tinem seama ca in
primul an de folosinta, potasiul se consuma 60-70% din total.
Ingrasamintele cu potasiu pot fi clasificate in:
- saruri potasice brute: silviu, sivinit, carnalit, kainit, polihalit, langbeinit:
- saruri potasice prelucrate: clorura de potasiu, sarea potasica si sulfatul de potasiu.
Saruri potasice brute
Macinate, acestea pot fi folosite direct ca ingrasaminte. Totusi, datorita
continutului scazut de potasiu, utilizarea lor ca atare este redusa (1-2%). Servesc
insa la obtinerea sarurilor potasice prelucrate.
1

Dupa forma chimica in care se gaseste potasiul, sarurile potasice brute pot fi
grupate in:
- cloruri;
- sulfati;
- azotati.
Dupa solubilitatea in apa, sarurile potasice brute se impart in :
- usor solubile (silvina, kaianitul, carnalitul, glaseritul, leonitul, shnitul);
- greu solubile (langbeinitul);
- practic insolubile (polihalitul).
In Romania se folosesc ceva mai mult sarurile potasico-magneziene de
Tazlau, care contin predominant potasiul sub forma de sulfat si doar 26% sub
forma de clorura. Acestea contin cca. 8-10% K2O si 8-10% MgO.
Saruri potasice prelucrate
Clorura de potasiu contine cca. 60-63% K2O. Se prezinta sub forma de
cristale de culoare alba, are densitatea de 1,984g/cm3, volumul unei tone fiind de
0,504m3, este solubila in apa si higroscopica, fapt pentru care se aglomereaza si
creeaza probleme la aplicare. De aceea, se foloseste mai putin ca atare si mai mult
la obtinerea sarii potasice, a ingrasamintelor complexe solide si a ingrasamintelor
lichide.
Sarea potasica. Continutul de potasiu variaza intre 28-60% K2O. Sarea
potasica este un amestec de KCl cu diverse saruri potasice brute macinate, cum
sunt silvinitul, carnalitul, kaianitul etc. Se prezinta sub forma de cristale de diferite
culori in functie de tipul de saruri potasice brute din amestec. Astfel, printre
cristalele de culoare alba de KCl se pot gasi particule de culoare cenusie, rosie sau
roz. Sarea potasica este solubila in apa, dar si higroscopica, in special datorita
clorurii de sodiu pe care o contine, higroscopicitatea fiind cu atat mai mare cu cat
continutul de NaCl este mai mare. In functie de continutul K2O si de proportia
componentilor in amestec, se intalnesc trei tipuri de sare potasica:
- sare potasica 30%;
- sare potasica 40%;
- sare potasica 50%.
2

Sarea potasica este un ingrasamant ieftin, fiind de departe cel mai larg folosit
ingrasamant cu potasiu, ocupand peste 95% din total. Se utilizeaza, de regula,
pentru fertilizarea de baza la toate culturile, cu exceptia celor care nu tolereaza
clorul, si pe toate tipurile de sol. Dintre ingrasamintele cu potasiu, sarea potasica
este cel mai folosit pentru producerea ingrasamintelor complexe.
Sulfatul de K (K2SO4). Ca ingrasamant contine 48-53% K2O si 18% S. Se
prezinta sub forma de cristale rombice sau hexagonale, de culoare alba, uneori
cenusiu deschis, are densitatea de 2,662g/cm3, iar volumul unei tone este de
0,375m3. Nu este higroscopic, fapt pentru care se poate aplica uniform.
Solubilitatea in apa este mai scazuta, ceea ce face ca el sa nu fie utilizat la
obtinerea de solutii limpezi de ingrasaminte, dar poate fi folosit in suspensii. Este
recomandat la culturile care sunt sensibile la excesul de clor: cartofi, castraveti,
capsuni, ceapa, plante ornamentale, pomi fructiferi, salata, tomate, tutun, vita-devie. Sulfatul de potasiu este folosit mult la culturi de sera (legume, flori). Poate fi
folosit atat la fertilizarea de baza, cat si la semanat sau plantat, ori in cursul
vegetatiei.
Sulfatul dublu de K si Mg (K2SO4Mg SO4). Contine 22% K2O, 18% MgO
si 22% S. Este recomandabil in aceleasi conditii ca si sulfatul de potasiu, pe soluri
sau substraturi care necesita si magneziu.
Eficienta agronomica si armonizarea folosirii ingrasamintelor cu potasiu in
raport cu solul, planta si tehnologia de cultura.
Coeficientul mediu de utilizare a K din ingrasaminte, Cu, este de 60%.
Eficienta in raport cu solul.
Textura si natura mineralelor argiloase sunt unii dintre principalii factori care
influenteaza eficienta ingrasamintelor cu K. Pe solurile usoare, nisipoase, si pe cele
organice se recomanda aplicarea ingrasamintelor cu K mai aproape de semanat,
eventual o fractie din doza in vegetatie. Pe solurile grele, la care deplasarea apei si
a potasiului in adancime pe profil este destul de redusa, este recomandabila
aplicarea ingrasamintelor sub aratura adanca de toamna.

Ingrasamintele chimice:
Rolul ingrasamintelor chimice in agricultura:
In agricultura biologica, conceptului de ngrasamant se prefera cel de
fertilizare, deoarece scopul principal al aportului nutritiv nu este atat nutritia
directa a plantelor, asa cum se practica n agricultura conventionala, cat
mbogatirea terenului.
Prin intermediul procesului de umectare a terenului si prin activitatea
populatiei microbiene se asigura n agricultura biologica ntreaga gama de
elemente nutritive necesare hranirii plantelor si se reduc riscurile poluarii apelor de
adancime.

Datorita solubilitatii crescute a ngrasamintelor chimice de sinteza, se asigura


o crestere rapida a plantelor, ca efect principal, dar cu o serie de efecte colaterale,
nedorite.
Unul dintre cele mai grave efecte ale excesivei utilizari a ngrasamintelor
chimice se produce din cauza fenomenului de spalare a principiilor nutritive din si
de pe sol de catre apele de irigatie sau ploi si infiltrarea acestora n apele freatice,
contribuind la accentuarea procesului de eutrofizare a cursurilor de apa.
Un alt fenomen, produs din cauza utilizarii ngrasamintelor chimice n exces
pentru supraalimentarea plantelor, este acela al proliferarii parazitilor pe animale
si vegetale, cum ar fi: afidele, paianjenul rosu, Oidium Tuckeri si Botrytis, a caror
dezvoltare este accentuata la culturile ngrasate excesiv cu azot.
Din aceste motive n agricultura biologica se prefera utilizarea ngrasamintelor
organice sau minerale n care elemntele nutritive, greu solubile sunt mobilizate cu
ajutorul microorganismelor din sol.
Obtinerea compostului
4

Principalele surse de mbogatire a terenului, utilizate n agricultura biologica,


sunt reprezentate de totalitatea reziduurilor vegetale (miriste, resturi de porumb,
cartofi, resturi rezultate n urma curatatului pomilor etc.), combinate ntr-o
proportie adecvata cu ngrasaminte organice, de preferat, gunoi de grajd sau
compost matur.
Incorporarea n sol a materialului obtinut se efectueaza n timpul lucrarilor de
pregatire a terenurilor prin intermediul araturii la 25-30 cm. Aceasta practica este
mai putin costisitoare pentru reintegrarea substantei organice si refacerea
fertilitatii naturale a solulu, pentru ca prin stimularea activitatii microflorei se
restituie, prin descompunere, o parte semnificativa de elemente nutritive altfel
pierdute.
Obtinerea compostului este baza principala a fertilizarii terenului. Se poate
obtine compost dintr-un asternut permanent pentru animale, utilizand atat partea
solida a dejectiilor animal, cat si urina. Se poate composta orice material organic
nepoluant, prezent n ferma: balegar de la bovine (cel mai bun), ovine, cabaline,
gunoi de pasare, resturi vegetale, ca: paie, fan, ierburi (nainte de formarea
semintelor), resturi de la curatatul pomilor, coarde de vita de vie, fire de lana, fulgi
de gaina, cenusa de lemn, resturi de fructe si legume.
Pentru a obtine un compost de calitate nu este suficienta utilizarea
dezordonata, fara nici un criteriu, a oricarui material de natura organica, ci
dirijarea procesului de compostare, n functie de dimensiunea, umiditatea, structura
si compozitia materialelor reziduale, astfel ncat acestea sa fie rapid si eficient
disponibile microorganismelor, constituind un substrat ideal si bogat n nutrienti
pentru dezvoltarea lor.
Din cele enumerate, rezulta importanta fundamentala a raportului dintre
continutul n carbohidrati (mai exact, n carbon) si cel de proteine (mai exact, n
azot), existent n materialele utilizate pentru compostare.
Conditiile optime pentru activitatea microorganismelor sunt asigurate cand
acest raport este cuprins ntre 25 si 30.
Cand materialul folosit pentru compostare este mai bogat n carbohidrati si
derivatii lor, microorganismele ntampina dificultati majore n descompunerea
5

reziduurilor organice si va fi deci necesara o perioada de timp mai mare pentru


maturizarea compostului, care va fi, n acest caz, mai sarac n humus.
Cand materialul utilizat este foarte bogat n proteine si n derivatele lor, are loc
o pierdere excesiva de azot, mai ales sub forma de amoniac.
MOD DE LUCRU
Pentru a obtine un compost de buna calitate este necesara utilizarea unui
amestec de materiale bogate n carbon ( paie, rumegus, turba, carton, frunze de tei,
de fag si de stejar etc.) cu unele care cu un continut crescut de azot (resturi de
legume, sange uscat, gunoi de grajd etc.), astfel ncat sa se asigure o buna
permeabilitate.
Ca n orice proces biologic, n obtinerea compostului o importanta deosebita
trebuie sa se acorde gradului de umiditate a amestecului.
Materialele excesiv de uscate (coji, scoarte, paie, carton etc.) ntarzie
activitatea microorganismelor, n timp ce excesul de umiditate, mpiedica circulatia
aerului, favorizand aparitia proceselor de putrefactie.
Pentru a evita aceste fenomene nedorite, se recomanda reducerea umiditatii
aerului si a materialelor bogate n apa si invers, vor fi umectate materialele foarte
uscate. In alte cazuri, este suficienta amestecarea materialelor foarte uscate cu cele
excesiv de umede.
O metoda foarte simpla de verificare a umiditatii unui amestec este asa-zisa
proba a pumnului, care consta n comprimarea n mana a unei cantitati mici de
compost.
Daca prin comprimare se obtin cateva picaturi de apa, materialul poate fi
compostat fara probleme; absenta apei sau apa n abundenta semnaleaza excesul de
uscaciune sau, respectiv, de umiditate, care trebuie corectat.
Un rol important l detine buna aerare de la sfarsitul procesului de
compostare.
Aerarea depinde atat de continutul n apa al structurii, cat si de structura,
dimensiunea materialelor folosite. In acest caz, este necesara amestecarea atenta a
6

materialelor cu dimensiuni si structuri diverse, pentru a asigura o porozitate


optima.
In cazul unui amestec de dimensiuni mari, o aerare buna poate fi asigurata
prin folosirea unor tuburi foarte groase de drenaj, plasate vertical, la distanta de
circa 1 m si jumatate, n centrul amestecului. In acelasi scop, se pot utiliza pari de
lemn, fixati n pamant, care vor fi scosi dupa formarea amestecului, lasand canale
pentru trecerea aerului.
Compostarea se mai poate realiza n silozuri, pe platforme traditionale sau pe
sectiuni amenajate in aer liber.
PLATFORMA SI STRATURILE
Platforma reprezinta cea mai practica structura folosita la obtinerea
compostului, nefiind necesara nici o constructie speciala, materialul compostat
depozitandu-se direct pe pamant sub forma de piramida.
Fata de compostarea n siloz, platforma necesita mai mult spatiu, dar procesul
de fermentatie este cel obisnuit si eficient, deoarece adaugarea de material proaspat
se face lateral, fara a se perturba procesul de descompunere.
Odata adunat materialul suficient pentru realizarea unei platforme, se poate
initia stratificarea acestuia, executand o atenta amestecare a diferitelor substante.
Primul strat se constituie dintr-un material mai grosier (ramuri si alte materiale
reziduale, rezultate n urma curatatului pomilor) care va avea rolul unui gratar
natural pentru scurgerea apei n exces. Apoi, urmeaza un strat de material mai fin
si un strat de pamant bine umectat care la adaugarea gunoiului de grajd si de
compost maturizat asigura amestecului o ncarcatura microbiana necesara
procesului.
Se continua n aceasta ordine, alternand straturile de material organic (pamant
amestecat cu substante animale si vegetale bine umectate) cu gunoiul de grajd si
compostul bine maturat, ajungandu-se la naltimea dorita , dupa care platforma se
acopera cu paie, fan si cu un strat de circa 5 cm de argila fina.
Durata procesului de compostare depinde de clima, de materialele utilizate si
de aranjarea corecta a platformei. In general, sunt necesare cca 6 luni.
7

Compostul este considerat matur atunci cand s-a transformat ntr-un amestec
de pamant sfaramicios, de culoare bruna nchis, cu un miros placut, nentepator,
fara insecte sau rame.
Forma si dimensiunile platformei trebuie sa fie astfel ncat sa favorizeze
procesele de fermentatie aerobica care stau la baza procesului de compostre. In
general, platforma nu depaseste 2 m de latime si 1,8-2 m naltime.
Lungimea se stabileste n functie de cantitatea de materiale de compostat.
Amplasarea trebuie sa se faca ntr-un loc umbros, direct pe pamant. In plus, n
functie de cerinte, se adauga elemente nutritive n asa fel ncat sa se corecteze
eventualele carente ale solului.

ngrasaminte organice naturale


ngrasamintele organice naturale, numite uneori si ngrasaminte locale, se
obin din diferite produse naturale de origina vegetala sau animala, printr-o
anumita pregatire sau prelucrare ce se face n apropierea locului de obinere si de
folosire si cuprind: gunoiul de grajd, gunoiul artificial, turba, gunoiul de pasari,
urina mustul de gunoi si compostul, din aceasta grupa mai fac parte si
ngrasamintele verzi.
Importana lor n contextul crizei energetic
Cu toata dezvoltarea industriei chimice producatoare de ngrasaminte minerale,
n viitor, ngrasamintele organice naturale vor constitui un important mijloc pentru
sporirea fertilitaii, ca urmare a importanei pe care materia organica introdusa n
sol o are ca factor energetic pentru microorganisme si pentru mbunatairea
nsusirilor fizico-chimice ale solului. Experienele si practica au aratat ca cele mai
mari sporuri de recolta se obin atunci cnd se combina armonios ngrasamintele
organice cu cele chimice.

Clasificare
Dupa proveniena, ngrasamintele naturale pot fi clasificate astfel:
Produse secundare rezultate din zootehnie
o Gunoiul de grajd
o Tulbureala
o Urina si mustul de gunoi de grajd
o Gunoiul de pasari
Composturi si alte ngrasaminte organice naturale
o Compostul organic din resturi vegetale si animale
o Compostul organo-mineral din resturi vegetale si animale n amestec cu compusi
minerale
o Composturi biodinamice
o Composturi din reziduuri orasenesti
o Turba
Culturi speciale utilizate ca ngrasamnt
o ngrasamintele verzi
Gunoiul de grajd. Compoziia chimica, mod de pastrare si aplicare
Gunoiul de grajd este un amestec alcatuit din dejeciile consistente si lichide
ale animalelor domestice si din asternut. El este considerat un ngrasamnt
complet, deoarece conine majoritatea elementelor nutritive necesare plantelor, ca:
azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, bor, mangan, zinc, cupru etc. Cu toate
acestea, raporturile formelor accesibile n care se afla aceste elemente nu satisfac
ntotdeauna cerinele plantelor, fapt ce necesita aplicarea n completare si a
ngrasamintelor chimice. Gunoiul de grajd mai prezinta importana pentru aciunea
multilaterala pe care o are asupra nsusirilor fizico-chimice ale solului prin
ridicarea starii generale de fertilitate.
Mareste permeabilitatea pentru apa si aer, contribuie la cresterea coninutului
n humus, sporeste capacitatea de tamponare si puterea de reinere a substaelor
nutritive. Pe lnga toate acestea, gunoiul de grajd mbogaeste solul cu
9

microorganisme folositoare si mareste cantitatea de bioxid de carbon din sol care


ajuta la solubilizarea substanelor nutritive. Efectul gunoiului de grajd se resimte si
la culturile care urmeaza n anul al doilea, al treilea si chiar al patrulea de la
aplicare.
Cantitatea de gunoi de grajd ce se poate acumula n cursul unui an ntr-o
unitate este legata de numarul de animale si specia acestora, cantitatea de asternut
folosit, felul hranei si numarul de zile ct animalele stau n stabulaie. Calculul
cantitaii de gunoi de grajd se poate aprecia dupa cantitatea medie a dejeciilor
consistente si lichide si a cantitaii de asternut folosit, cunoscnd ca n decurs de 24
ore vitele cornute mari elimina n medie 20-30 kg dejecii consistente, 10-15 l
dejecii lichide, cabalinele 15-20 kg dejecii consistente, 4-6 l dejecii lichide,
porcinele 1- 2,5 kg dejecii consistente, 2,5-4,5 l dejecii lichide.
Compoziia chimica a gunoiului de grajd
Gunoiul de grajd are o compozitie chimica complexa, deoarece conine toate
substanele care au luat parte la formarea masei vegetale. Aceste substane trecnd
odata cu hrana prin organismul animal, ca de altfel si n timpul depozitarii pna la
folosire, sufera o serie de transformari, fara nsa ca elementele principale folosite
ca ngrasaminte: azot, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, sa se piarda dect ntr-o mica
masura.
Compoziia gunoiului de grajd proaspat variaza n raport cu specia si vrsta
animalelor de la care provine, cu hrana, cu felul si cantitatea asternutului. n raport
cu specia, gunoiul de grajd provenit de la cabaline si ovine are un coninut mai
ridicat de azot, fosfor si potasiu dect cel de la vitele cornute si porcine. Cnd
animalele sunt hranite cu nutreuri concentrate (uruiala, graune, fn de lucerna,
trifoi), compoziia gunoiului este mai bogata n azot, fosfor si potasiu, ntruct prin
dejecii se elimina cantitai mai mari din aceste elemente. Cnd hrana este alcatuita
mai mult din furaje fibroase (paie, coceni), sau nutreuri suculente (sfecla), atunci
si dejeciile animalelor au un coninut mai mic de azot, fosfor, potasiu etc. De
asemenea dejeciile provenite de la animalele tinere, ca si la cele n gestaie sunt
mai sarace n elemente nutritive de baza.
Datorita componentelor care intra n alcatuirea gunoiului de grajd si care
variaza att cantitativ ct si calitativ compoziia chimica a gunoiului de grajd
proaspat variaza n limite foarte mari.
Transformarile care au loc n compoziia gunoiului de grajd
Datorita caracterului sezonier al lucrarilor solului si al cantiailor de gunoi de
10

grajd care se acumuleaza zilnic, depozitarea acestuia este inevitabila. n timpul


acestei pastrari se produc numeroase transformari care modifica compoziia
chimica si nsusirile fertilizante.
n practica, dupa durata de depozitare si gradul de descompunere se deosebesc
4feluri de gunoi de grajd:
Gunoi de grajd proaspat, cnd paiele sunt tari, rezistente si si pastreaza
culoarea galbena. Greutatea unui m3 n stare afnata este de 300-400 kg, iar cnd
este ndesat 500- 600 kg.
Gunoi semifermentat, cnd culoarea paielor devine cafenie-nchis, structura lor
se mai cunoaste nca, nsa nu mai sunt tari si se rup cu usurina cnd se iau n furca.
Daca se spala cu apa se obine o soluie bruna-negricioasa. Faa de gunoiul de grajd
proaspat se produce o scadere n greutate de 20-30%. Greutatea unui m3 este n
medie de 700-800 kg.

11