Definirea puterii n relatiile internationale

Puterea reprezinta un concept central n relatiile internationale, dar si un instrument

fundamental de analiza n stiintele politice si sociale. Definirea puterii s-a dovedit o sarcina
extrem de dificila, ntruct este un concept multidimensional, cu sensuri multiple si uneori
eluzive. Ca urmare, exista o multitudine de opinii referitoare la ce este puterea si cum poate fi
ea masurata. Puterea a fost studiata nca din zorii istoriei cunoscute. Platon, Aristotel, Sun
Tze, Confucius, Machiavelli, Thomas Hobbes, Montesqieu si alte sute de autori prestigiosi au
abordat, fiecare din unghiul civilizatiei si vremurilor carora le apartineau, diversele aspecte si
forme ale puterii. Din pacate, cti autori, cam tot attea viziuni sunt! Unii o vad ca fiind
relationala, n sensul ca A l influenteaza pe B, altii ca fiind comportamentala, n sensul
unui continuum de mijloace de actiune, mergnd de la atractivitate, convingere, plata,
coercitie. Unii insista asupra puterii data de resursele detinute, adica asupra puterii potentiale,
ca un concept mai larg, care include dimensiunile militara, economica, sociala si psihologica a
unui stat, altii asupra efectelor exercitarii puterii si conditiilor n care exercitarea puterii este
ncununata de succes. Puterea potentiala rezultata din detinerea unei cantitati oarecare de
resurse este un concept clar, intuitiv si cuantificabil. Mai dificil de definit si de cuprins ntr-un
model teoretic este puterea exercitata, pentru ca ea este rezultatul mai multor categorii de
factori: resursele de putere, capacitatea interna a unui stat de transformare a acestor resurse n
putere, conjunctura n care se exercita, caracteristicile subiectului asupra caruia se exercita
(caracterul relational) s.a. Aceasta este principala dificultate n definirea puterii: extrema
complexitate pe care i-o confera specificul sau relational, a aplicarii contextuale, a varietatii
continutului, a diversitatii mecanismelor de actiune, a conditionalitatilor de eficienta. Nu
exista o definitie, daramite o teorie, care sa explice de ce o putere a avut cstig de cauza ntr-o
situatie si a esuat n alta. Spre exemplu, nici una dintre definitii nu explica convingator
"paradoxul puterii nerealizate", ilustrat, ntre altele de Statele Unite care au pierdut n fata
unui Vietnam incomparabil mai slab dect Uniunea Sovietica, pe care au nvins-o n Razboiul
Rece.

2. Pe plan international, PUTEREA reprezinta, in acelasi timp atat un SCOP IN SINE, cat
si un MIJLOC DE ATINGERE A ALTOR OBIECTIVE. Ea este, intr-un cuvant, MONEDA
DE SCHIMB in POLITICA INTERNATIONALA (definita ea insasi ca LUPTA PENTRU
PUTERE).

3. In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de termeni, care se

cer definiti:
RELATII INTERNATIONALE = ansamblul legaturilor dintre ACTORI
POLITICA INTERNATIONALA = legaturile POLITICE (implica PUTEREA)
dintre ACTORI
POLITICA EXTERNA = o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea unor
obiective, in raport cu alt ACTOR

In ceea ce privete concepia lui Hans Morgenthau, acesta analizeaz n cartea

saPolitica ntre nainuni. Lupta pentru putere i lupta pentru pace puterea
politic, avnd nvedere diferitele valene ale acesteia. Astfel, puterea politic este o
relaie psihologic ntrecei care o exercit i cei asupra crora este exercitat
3
. Conform acestei definiii, puterea politica confer celor care fac uz de ea un
control asupra minilor celor asupra crora esteexercitat. Acest control deriv
din anticiparea beneficiilor, din teama de dezavantaje i respectul fa de oamei sau
instituii.

Din persepctiva definiiei propuse de Morgenthau, putem face urmtoarele

distincii: ntre putere i influen, ntre putere i for, ntre putere utilizabil
i putere inutilizabil i ntre putere legitim i nelegitim. n p r i m u l r n d , p u t e r e a
r e p r e z i n t c a p a c i t a t e a d e a l u a d e c i z i i c a r e s d e t e r m i n e anumite rezultate, pe
cnd influena implic capacitatea de a afecta ntr-o mai mare sau maimic msur deciziilor
celor care determin rezultatele.n al doilea rnd, fora este echivalent la
Morgentahu cu violena fizic, ceea ce nlocuiete relaia psihologic dintre cele dou
mini cu relaia fizic dintre ele. Astfel, n timpce n regimurile politice totalitare
puterea a recurs la mijloace de constrngere fizic, nregimurile politice
democratice puterea poate utiliza mijloace de convingere i stimulare a participrii
cetenilor la procesul politic. Pe de alt parte, ameniarea cu fora, care presupuneaciuni
militare, este un element intrinsec puterii
4
. n al treilea rnd., autorul face distincie ntre puterea utilizabil i cea
inutilizabil prin prisma deinerii i folosirii armelor nucleare. Din acest punct de vedere,
statele care deinarmament nuclear pot fi considerate mari puteri din punct de vedere militar,
ns aceasta nu presupune i o cretere a puterii politice. Mai mult, existena mai multor state
care dein armenucleare contribuie la crearea unei atmosfere internaionale
tensionate. Cu toate acestea,niciunul dintre state nu va face uz de capabilitaile
sale nucleare, ntruct este contient c rspunsul va fi imediat i la fel distrugtor.
Astfel, fora nuclear, din punct de vedere raional,este inutilizabil. Nu n ultimul rnd,
Morgenthau distinge ntre puterea legitim i cea nelegitim. Puterea legitim este
cea recunoscut i acceptat de cel asupra cruia este exercitat, pe cndcea nelegitim este
sinonim cu puterea brut, care nu este justificat nici din punct de vederelegal, nici moral.Un
alt autor care a definit puterea n termeni de influen este Susan Strange. Conformacesteia,
puterea este capacitatea unei persoane sau a unui grup de persoane de a
afectarezultatele prin care preferinele lor au prioritate asupra preferinelor altora

Motivatiile, mecanismele si formele de manifestare a puterii

Puterea indirecta: capacitatea de a produce efecte prin intermediul altcuiva (ex.

capacitatea de a implica armata si serviciile secrete pakistaneze n lupta mpotriva
talibanilor refugiati din Afganistan)

Puterea coercitiva: capacitatea de a folosi amenintarea pentru a determina pe

cineva sa aleaga cel mai mic dintre doua rele (ex. criza rachetelor din Cuba: "va
retrageti rachetele nucleare sau vom ataca").

Puterea de negociere: capacitatea de a folosi promisiuni pentru a determina pe

cineva sa aleaga una dintre doua solutii/comportamente la fel de acceptabile
(capacitatea Bruxelles-ului de a impune statelor candidate unele conditionari nu
tocmai convenabile n schimbul accederii n Uniunea Europeana)

Puterea intelectuala: capacitatea de a convinge pe cineva sa creada n ceva sau sa

faca ceva anume (ex. capacitatea de a convinge fostele state comuniste din centru si
estul Europei sa mbratiseze statul de drept si economia de piata)

Puterea autoritara: capacitatea de a apela la legitimitate pentru a convinge pe

cineva sa faca ceva anume (rezolutia Parlamentului European care cere Italiei sa se
conformeze reglementarilor comunitare n materie de drepturi ale omului n cazul
amprentarilor copiilor romi)

Puterea bazata pe altruism: capacitatea de a face apel la admiratie sau dragoste

pentru a convinge pe cineva sa faca ceva anume (ex. activarea Articolului 5 al
Tratatului NATO ca urmare a solidarizarii statelor membre cu americanii dupa
atentatele din Septembrie 2001)

Puterea de manipulare: capacitatea de a controla situatia si oportunitatile cuiva

pentru a-l determina sa faca sau sa nu faca ceva anume (sprijinul politic selectiv si
santajul economic practicat Rusia fata de Republicii Moldova pentru a reduce sprijinul
populatiei pentru ideea unirii cu Romnia).

Trebuie precizat ca ntre primii gnditori care au elaborat definitii ale puterii ce au
rezistat probei timpului a fost Max Weber, vestitul sociolog al guvernarii.

"Puterea este posibilitatea de a-ti impune vointa asupra comportamentului uneia sau
mai multor persoane", scria Max Weber n "Wirtschaft und Gesellschaft" (Economie si
Societate), n 1915

se poate afirma ca n deceniile care au urmat formularilor lui Max Weber, s-au conturat
trei categorii de abordari teoretice ale puterii:

abordarea psihologica.

abordarea sistemic-structurala

abordarea calcului cifrelor,

Balanta puterii
Conceptul de balanta a puterii se utilizeaza n cel putin trei situatii. n primul rnd,
balanta puterii se poate folosi pentru a descrie orice forma de distribuire a puterii. Astfel,
termenul poate desemna status quo-ul de la un moment dat, adica distributia puterii ntr-un

anumit moment al istoriei relatiilor internationale. Orice modificare a distributiei de putere spre exemplu, aparitia regimului castrist n Cuba - modifica balanta de putere. Ca sa nu mai
vorbim despre caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est. n special n
perioada Razboiului Rece, balanta puterii era privita ca o stare de echilibru, n care puterea
este distribuita n mod egal. Pornind de aici, unii realisti sustin ca stabilitatea este atinsa atunci
cnd exista o balanta egala; altii sustin, dimpotriva, ca stabilitate avem atunci cnd una dintre
parti are superioritatea, astfel nct cealalta parte nu ndrazneste sa atace. Teoria stabilitatii
hegemonice sustine ca puterea ne-balansata, adica hegemonul, produce pace. Neorealistul
Robert Gilpin descrie procesul prin care puterea dominanta se poate eroda, concomitent cu
ridicarea unui competitor, care l-a un moment dat va declansa un asa numit razboi hegemonic,
n urma caruia se va ajunge la o alta stare de stabilitate, cu un nou hegemon[10].
O alta utilizare a conceptului se refera la balanta puterii ca politica de echilibrare.
Balanta puterii prezice sa statele vor actiona astfel nct sa mpiedice un stat sa dezvolte
suprematia puterii. O asemenea predictie se bazeaza n principal pe comportamentul Marii
Britanii din secolele al XIX-lea si al XX-lea fata de Franta si apoi de Germania. Aici
actioneaza doua supozitii fundamentale: 1) structura politicii internationale este determinata
de anarhia sistemului international de state si 2) statele tin la independenta lor mai presus de
orice. Asadar, pentru a se proteja de un potential hegemon care le-ar putea ameninta
independenta, statele vor ncerca sa echilibreze, sa contrabalanseze puterea acestuia, fie prin
dezvoltarea propriei capacitati militare, fie prin formarea de aliante cu alte tari, dispuse sa se
opuna ascensiunii potentialului hegemon. Politica de echilibrare a balantei de putere, desi una
dintre cele mai elocvente n afacerile internationale, cunoaste nsa si unele exceptii majore.
Astfel, puterile occidentale s-au aliat Statelor Unite dupa al Doilea Razboi Mondial, desi
acestea erau considerabil mai puternice dect Uniunea Sovietica. Explicatia este legata de
perceptia amenintarii, mai precis de proximitatea amenintarii: un vecin este posibil sa fie mai
slab la scara globala, dar amenintator n regiunea sa[11].
n fine, termenul de balanta a puterii mai este utilizat pentru a descrie cazurile
multipolare istorice. Europa secolului al XIX-lea este considerata un model al sistemului
multipolar de balanta clasica a puterii[12]. Aceasta balanta presupune existenta unui numar de
state ce accepta aceleasi reguli ale jocului. Este adevarat ca sistemul multipolar al balantei
puterii a produs cea mai ndelungata perioada de pace ntre marile puteri, ntre 1815 si 1914,
dar n cele din urma s-a sfrsit ntr-un sistem bipolar de aliante militare, care a condus direct
la Primul Razboi Mondial. Iar daca mai trziu, n perioada Razboiului Rece, bipolaritatea s-a
dovedit stabila n sensul lipsei razboiului ntre marile puteri ale sistemului, bipolaritatea
beligena de dinaintea Primului Razboi Mondial arata ca sistemul bipolar, n sine, nu este
neaparat predestinat pacii.