Universiteatea Cretin Dimitrie Cantemir

Facultatea de Istorie

Referat la disciplina Integrare European

Milea Geanina Alexandra

Anul III,

Ideea unei Europe unite a fost sustinut de-a lungul secolelor de mprati i
intelectuali deopotriva, dar numai dupa cel de-al doilea rzboi mondial statele europene au
instituionalizat forme de cooperare internaional, cu competene in domenii specifice, cum ar
fi: Organizatia pentru Cooperare Economica European (OCEE), Organizatia Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizaii au pus
bazele unei solidariti mai strnse ntre statele europene, dar nc manifestau trasaturile clasice
ale unei uniuni a statelor si ale cooperarii interguvernamentale.
Inceputul procesului de integrare european - caracterizat prin trsturi originale si
specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene -poate fi considerat
anul 1950 , cnd ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea
ctorva state europene ntr-un proiect de cooperare mai strns, comparativ cu formele
tradiionale existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de
suveranitate catre o organizaie cu puteri de constrngere asupra membrilor si. Iniiativa a
constat n integrarea produciei de crbune si oel a Franei i Germaniei, n cadrul unei
organizatii deschise participrii i altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite,
acesta a fost primul pas ctre o cooperare largit: o integrare sectorial ce ar fi putut influen a si
alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarat, ns obiectivul politic imediat il constituia
alipirea Germaniei la Europa si eliminarea rivalitilor existente intre Frana i Germania privind
zonele strategice ale Ruhr-ului si Saar-ului.
In 1951 , negocierile desfuarate ntre ase ri - Frana, Germania, Italia, Belgia,
Olanda i Luxemburg - au condus la semnarea Tratatului de la Paris , prin care se
nfiina Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO ). .Aadar la aceast vreme se
poate vorbi de o Europ cu mai multe viteze intruct avem deja o Europ cu obiective comune.
Comparativ cu alte organizatii internationale existente la acel moment, principalul element de
noutate il constituia caracterul supranational al acestei Comunitati, reprezentat de transferul de
competente catre o institutie (Inalta Autoritate) responsabila cu luarea de decizii, independent de
consensul Statelor Membre.

O alta initiativa sectoriala este reprezentata de crearea unei Comunitati Europene de

Aparare (CEA), initiativa care a esuat insa, datorita faptului ca Tratatul aferent - semnat in 1952 nu a fost niciodata ratificat de catre Parlamentul Frantei.
O relansare in forta a "initiativei europene" a avut loc in anul 1955 , in cadrul
conferintei de la Messina, la care ministrii afacerilor externe ai CECO au cazut de acord asupra
infiintarii unei uniuni economice bazata pe o piata comuna si asupra crearii unei organizatii
pentru energia atomica. O comisie de experti condusa de Paul - Henry Spaak, ministrul belgian al
afacerilor externe, a elaborat doua proiecte ce au condus la semnarea, in 1957 , a celor doua
Tratate de la Roma - cel prin care se infiinta Comunitatea Economica Europeana (CEE) si
tratatul Comunitatii Europene pentru Energie Atomica (EURATOM) .
Dupa prima experienta sectoriala a CECO, CEE constituie un exemplu unic de
organizatie supranationala - adica o organizatie creata prin transferul de suveranitate de la Statele
Membre la "Comunitate". In acest context, transferul de suveranitate inseamna o delegare - de la
membrii fondatori ai Comunitatii catre anumite institutii comune - a puterii de decizie asupra
unor aspecte comune, conform principiilor democratiei si statului de drept. In acest scop au fost
create mecanisme de decizie si un cadru institutional complex, capabile sa asigure reprezentarea
intereselor guvernelor Statelor Membre, a interesului general al Comunitatii, precum si a
intereselor cetatenilor europeni.
Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma , semnat la 25 martie 1957 si intrat in
vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei "piete comune" si de abordarea
progresiva a politicilor economice ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue si
echilibrate, a unei cresteri accelerate a standardelor de viata si a unor relatii mai stranse intre
Statele Membre.
Crearea unei piete comune nu inseamna numai eliminarea tuturor barierelor
existente n calea liberei circulaii a bunurilor si stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea
vamal); piaa comun nseamna si liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a
persoanelor, serviciilor si capitalului) si stabilirea unor politici comune in domenii strategice
(agricultura, comert, transport si concurenta) pentru crearea unor conditii omogene in vederea
cresterii performantei activitatilor economice. Astfel, in 1968 , CEE avea deja incheiata uniunea
vamala si avea o piata agricola comuna.

Incepand cu 1950, gradul de integrare europeana a crescut progresiv, atat din punct de vedere
geografic - prin aderari succesive - cat si din punctul de vedere al dezvoltarii de politici si
structuri institutionale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economica cu sase membri, in
momentul de fata s-a ajuns la o uniune politica a 25 de tari (cu negocieri in plina desfasurare
pentru admiterea de noi membri) si care va avea in curand o noua Constitutie. Putem vorbi n
acest moment de o Europ a la Carte care lsa statele la latitudinea lor forma de participare la
procesul comunitar. Exista deja un obiectiv minim, o zon de liber schimb acompaniat de o
serie de regului comune necesare funcionri acestei zone. Totodat rmn aceste instituii
deschise participrii altor state, realitate care ulterior se va desfura n afara cadrului comunitarEuropa cu o Geometrie Variabil.